Sunteți pe pagina 1din 14

Trăim într-o societate în care noi tinerii ne întrebăm

adesea ce vom face în viitor, cu ce ne vom ocupa, ce studii să


urmăm după terminarea liceului, oare vor fi utile, cât ne vor
ajuta acestea în găsirea unui loc de muncă.
Sunt conștientă ca este absolut necesar să-mi continui
studiile, să îmi aprofundez cunoștiințele deja dobândite și să
acumulez altele noi pentru asigurarea unei vieți cât mai bune.
Privind în jur, observ că locurile de muncă sunt pe zi ce trece tot
mai puține, se produc restructurări în masă și multe posturi sunt
blocate.
Toate acestea mă determină să iau atitudine, să fiu
încrezătoare, ambițioasă și să mă gândesc foarte serios la ceea
ce pot eu să fac, la șansele de care dispun și ajutoarele pe care le
pot primi, adică, să fiu un mic antreprenor cu succes în
activitatea pe care o voi desfășura.
Ideea de afacere la care m-am gândit este reprezentată de
cultivarea fructelor și legumelor bio dar și comercilizarea
acestora în oras. În alegerea acestei afaceri am fost influențață și
chiar determinată de un stil de viață sănătos și de posibilitățile de
care dispun în momentul în care doresc să achiziționez aceea
hrană sănătoasă.

În calitate de antreprenor mă gândesc mai întâi la nevoile populației, la


cererea pieței, la posibilitățile materiale ale potențialilor clienți, la grupul țintă
la care se vor adresa produsele mele. Pentru a știi mai exact toate acestea
am realizat chestionare pe care le-am împărțit unui eșantion de 157 de
persoane: colegi , vecini, rude, dar și categoriilor de vârstă cuprinse între 30-
60 ani și peste 60 ani, iar rezultatele au fost următoarele:
Interpretarea chestionarului

Întrebarea nr.1

100,00%

80,00%

60,00% DA Înrebarea nr.2


40,00% NU
80,00%
20,00%
70,00%
0,00% 60,00%
50,00% piață
40,00% m agazin
30,00% alte locuri
20,00%
10,00%
Consumați legume și fructe? 0,00%

De unde le achiziţionaţi
nemulțumiți DA
mulțumiți NU

Sunteți multumiți de calitatea Aţi consumat fructe și legume


acestora? bio,măcar o dată?
Pe o scară de la 1 la 3, cum
apreciaţi disponibilitatea fructelor şi
nu au
simțit
a legumelor bio în oras?(1-aproape
diferența indisponibile, 2-disponibilitate
redusă, 3-disponibile)
.
au simțit
diferența

0 50 100 150

Aţi simtit vreo diferenţă?

disponibil
indisponibil
80
70 dispuși să mai
60 consume
50 fructe/legume
bio
40
.
30
nu sunt
20
dispuși să mai
10
consume
0
fructe/legume
preț mare preț mediu
bio

Cum vi se pare prețul Ați fi dispus să consumați mai


fructelor/legumelor bio în multe produse bio?
comparație cu al celorlalte produse
existente pe piață?
Pentru a mă asigura că populația este suficient de informată am
decis să împart diferiți fluturași … și i-am încurajat să testeze fructe
și legume bio
Stabilesc cu exactitate ceea ce plantez și comercializez. Astfel am
hotărât că voi planta și comercializa ardei, roșii, vinete, căpșuni și mere.
Pentru a-mi putea
desfășura activitatea pe întreg parcursul anului, după primele 6 luni de
activitate, doresc să demarez construcția unor sere eficiente pe timp de
iarnă. Pentru început, îmi propun ca produsele mele să fie cumpărate de
cetățenii orașului și din împrejurimi, iar pe termen lung doresc să îmi extind
afacerea prin găsirea unor magazine, supermarketuri sau en-gros în care să
aibă loc desfacerea produselor mele. Mă gândesc la resursele pe care le dețin
și de ce resurse aș putea beneficia.
Consider că e nevoie de o analiză SWOT, să știu care ar fi punctele
tari, punctele slabe dar și oportunitățile și amenințările la care mă expun.
Așadar, punctele tari consider că ar fi: terenul agricol pe care îl dețin,o
parte din resursele financiare, piața- deoarece produsele comercializate
vor fi de o calitate superioară;
punctele slabe ar fi: veniturile mici ale populației la acest moment;
oportunitățile: forța de muncă relativ ieftină în momentul de față,
nevoile populației de hrană sănătoasă;
amenințările ar fi reprezentate de produsele ieftine existente pe piață
dar de o calitate inferioară.
În concluzie, în calitate de mic antreprenor sunt
convinsă ca afacerea mea este viabilă. În viitor
cerințele privind produsele bio vor fi din ce în ce mai
mari, deoarece starea de sănătate a populației se
deteriorează prin consumul excesiv de aditivi
alimentari. Vor fi nevoiți să renunțe la acele produse
dăunătoare în favoarea celor bio. Deși mi-am propus
să încep afacerea adresându-mă unui sector destul de
restrâns (populația din oras și împrejurimi) și să obțin
un profit relativ mic, am încredere că afacerea se
poate extinde și pot pătrunde pe mai multe piețe de
desfacere ceea ce îmi va oferi mai multi clienţi şi
bineînţeles un profit mai mare.

S-ar putea să vă placă și