Stilul ca

fenomen şi
modele
analitice

Jan La RUE
(2)
 Melodia (Melody):
 “Pentru scopurile analizei stilistice, Melodia se referă la
profilul format de orice grupare de înălţimi”.
 Obiective:
 sistemul căruia aparţine melodia - modal, tonal, ne-tonal,
diatonic, cromatic, netemperat,
 tipologia cantabilă - vocală sau instrumentală -,
 ambitus şi ţesătură (aici în interferenţă cu elementele
Sonorităţii),
 structura în mers treptat sau în salturi, pattern-ul de maxime
şi minime: “peaks” (piscuri) şi “lows” (văi).
 Melodia (2)
 1. eventualitatea unui material
prefabricat (cantus firmus, melodii
de coral, cântece populare, alte
tipuri de citate, benzi magnetice
etc.), caz în care se compară sursa
originară cu citatul, notându-se
omisiunile, alterările, variantele
etc;
 2. gradele de înrudire
tematică între părţile unei
lucrări sau între piesele unui
ciclu (ca Tetralogia
wagneriană, o simfonie
ciclică sau o grupare de
miniaturi instrumentale).
 Melodia = temă
 Melodia (3)
 Patru opţiuni de bază în configuraţia
melodico-tematică (implicit în  Treiopţiuni de
articulaţia formală): succesiune intervalică:
 1. revenirea sau repetarea unei idei (de  paşi (“steps”),
tip aa sau a|b|a);
 2. dezvoltarea sa (prin variaţie,  sărituri (“skips”) şi
mutaţie, secvenţare, augmentare,
 salturi (“leaps”)
diminuare ş.a.m.d.);
 3. răspunsul (gen antecedent-
consecvent);
 4. contrastul (ab).
Melodia (4)
 Metoda clasificării contururilor melodice ale motivelor şi temelor:
 ascendent (A),
 descendent (D ),
 stagnant (S),
 sub formă de val (V) ondulat (O) sau zimţat (Z).

 Figura nr.1: mişcare ascendentă scurtă (a), descendentă lungă (D),

stagnare (S), mers ascendent lung (A)
 Figura nr.2: ascendent lung (A) urmat de val ondulat (Vo)
 Figura nr. 3: val zimţat (Vz)
Ritmul (Rhythm):
 Ca fenomen stratificat, mişcarea ritmică rezultă din:
 pulsul schimbărilor celorlalţi parametri - S A E -,
 din combinaţii fluctuante ale duratei şi intensităţii în
interiorul tuturor dimensiunilor Evoluţiei formale,
 din tipul de rezolvare a accentului ritmic.
 În cazul muzicilor cu text, trebuie căutată desigur
relaţia Ritmului cu prozodia poetică.
 Ritmul (2)
 Tensiunea ritmică:
 “accent” (scurte intensificări ritmice în cadrul unei măsuri),
 “stress” (în dimensiunea medie, zona de tensiune a unei fraze) şi
 “emphasis” (arii largi de activitate ritmică intensă);
 relaxarea (sau acalmia ritmică) = stabilitate,
 tranziţia = momentele de pregătire, de gradare a intensificării
ritmice.

N.B. Chiar şi durata accentului este variabilă: un accent la nivel

motivic poate apărea la Vivaldi pe o şaisprezecime, iar la Beethoven
pe mai mulţi timpi succesivi în sfz.
Ritmul (3)
 Straturile R în analiza unui pasaj dat sunt:
 continuum-ul ierarhiei metrice (schimbările
pulsului metric sau de tempo),
 plasările duratelor pe suprafaţa ritmică,
 interacţiunile cu S A M (de pildă deja menţionatul
“ritm armonic” sau ritmul derivând din S în genul
concerto-ului grosso, prin alternarea solo-tutti
etc.).
 Ritmul (4)
 Criteriile de definire stilistică din perspectiva parametrului R la nivelul
dimensiunii mari:
 spectrul total al tempo-urilor;
 tempo-uri preferate în cadrul unor grupări de mişcări lente, moderate sau rapide;
 asociaţiile de anumite mişcări în cadrul ciclului unei lucrări;
 planificarea tempo-ului prin contrast, accelerare, încetinire, alternare, echilibru;
 alterări interne de tempo ce afectează relaţia dintre părţi.

Explicaţie: La Rue oferă un exemplu semnificativ în modalităţile de alegere a

metrilor. Dacă în prima parte a simfoniei clasice din secolul 18, metrii binari
predominau faţă de cei ternari într-o proporţie de 5:1, personalitatea lui Haydn
iese în evidenţă printr-o folosire cvasi-egală a binarului şi ternarului.
 Ritmul (5)
 Corelaţia dintre tempi şi metri:
 observarea şirului de tempo-uri într-un metru dat (constant), a şirului de
metri într-un anume tempo;
 reliefarea consecvenţei sau inconsecvenţei de tratare a unor tipuri specifice
de mişcări (menuetele în Presto, în măsura de 3/8 și menuetele moderate, în
măsura de 3/4; în “colecţia” clasico-romantică de scherzo-uri predomină
ternarul, în timp ce Brahms de pildă, în Simfonia a IV-a, scrie un scherzo
binar);
 evidenţierea planificării de metru şi tempo prin alternare, intensificare etc.,
precum şi a corelaţiilor semnificative între schimbările interioare de metru
şi tempo.

Se poate urmări astfel evoluţia unor genuri - suita, sonata, simfonia - prin
alcătuirea lor interioară, comparându-se succesiunea de mişcări dar şi
lungimea părţilor.

Părţile mai ample pot fi privite ca mari accente, enorme cruze (“downbeat”), în
raport cu cele mai mici, cu o funcţie tranzitorie sau chiar de desinenţă
(“upbeat”).
  Dimensiunea micro:
 a. accent ritmic iniţial

Ritmul (6)
 Dimensiunea medie:
 rata schimbărilor ritmice
(accelerando, ritardando -
notate ca atare sau rezultând b. accent ritmic median
din scriitură),
 modulaţia metrică în muzica
modernă (Stravinski, Bartók),
 conturul tempo-ului
c. accent ritmic final