C8- Modalităţi de organizare a activităţilor didactice (frontale,

pe grupe, individuale).
Lecţia – formă de bază în desfăşurarea activităţilor şcolare.
Taxonomia lecţiilor. Momente ale lecţiei.
 Organizarea procesului de învăţământ la o disciplină şcolară
(PSIHOLOGIE/ISTORIE/RELIGIE/EDUCAȚIE SOCIALĂ)

poate fi abordată din mai multe perspective:

a. din punctul de vedere al cadrului organizatoric în care se desfăşoară procesul de

învăţământ: lecţii, lucrări practice, activităţi productive, vizite cu caracter didactic,
excursii didactice etc.
b. din punctul de vedere al duratei de timp: lecţii independente, lecţii grupate, activităţi
cu durată mare (activităţi practice, lucrări de laborator, vizite documentare, excursii
didactice, vizionări etc.);
c. din punctul de vedere al mediului (spaţiului) de instruire în care se desfăşoară
procesul de învăţământ: clase, cabinete şcolare, laboratoare şcolare, ateliere şcolare,
amfiteatre, terenuri şcolare, săli şi terenuri de sport, poligoane etc.;
d. din punctul de vedere al sarcinilor de lucru date elevilor spre rezolvare: frontală sau
diferenţiată (cu cazul particular: singulară);
e. din punctul de vedere al modalităţii de participare a elevilor la rezolvarea sarcinilor de
instruire: în colectiv, pe grupe sau individual;
f. din punctul de vedere al modalităţii în care elevii îşi desfăşoară activitatea : dirijat (de
profesor sau de un program) sau independent;
g. din punctul de vedere al modului de participare a profesorilor în cadrul procesului de
învăţământ desfăşurat în şcoală: profesor individual şi echipe de profesori.
 Forme de organizare a procesului de învăţământ

• sistemul pe clase şi lecţii fundamentat de Comenius în sec. XVII,

cel care „a ajutat la ideea asocierii conceptului de „lecţie şcolară
celui de ,,clasă de elevi ”
Lui Comenius i se datorează și:
gruparea elevilor pe clase după vârstă şi nivel de pregătire;
organizarea conţinutului învăţământului pe discipline de studiu
distincte, fiecare cu programe proprii, eşalonate pe ani de studii,
divizate la rândul lor în teme ce se tratează într-un şir de lecţii;
trecerea dintr-o clasă în alta se efectuează anual, pe baza
promovării;
perioada de activitate este denumită an şcolar şi are o durată şi o
structură proprii fiecărui sistem de învăţământ;
structura anului şcolar cuprinde alternanţa a doua tipuri de activitate
(didactică şi de recreere) şi a două tipuri de unităţi (de lucru şi de
odihnă), de la macro la microsistem (semestru, lună, săptămâna,
zi, oră de şcoală, respectiv vacanţă, weekend, pauză);
ziua de şcoală se derulează după un program bine gândit la nivelul
fiecărei şcoli numit orar.
 Modul de participare a elevilor la lecție

se organizează stabilindu-se concomitent:

 tipul de sarcină de lucru dată elevilor (frontală sau

diferenţiată);
 modalitatea în care participă elevii la efectuarea sarcinii de
instruire (colectiv, pe grupe sau individual);
 modalitatea în care îşi desfăşoară elevii activitatea (dirijată de
profesor/de un program sau independentă).

Stabilirea formelor de organizare şi participare a elevilor este dependentă

direct de situaţia de învăţare proiectată, de mijloacele de învăţământ care
o sprijină şi de mediul de instruire în care are loc activitatea de învăţământ.
 În cadrul lecţiei, FORMELE DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII
ELEVILOR (de grupare a elevilor) pot fi:

1. frontală: cadrul didactic îndrumă în acelaşi timp activitatea tuturor elevilor

din clasă (expune, demonstrează cu toată clasa);

2. pe grupe: clasa este împărţită în grupe de 3-5 elevi (fiecare grupă îşi
desfăşoară independent activitatea, prin cooperarea dintre membrii săi:
observă, experimentează, efectuează un proiect, confecţionează un
obiect etc.).
Grupele pot fi:
– omogene ( elevii au acelaşi nivel de pregătire);
– eterogene (elevii au nivele de pregătire diferite).
Grupele pot executa o sarcină:
– comună, identică pentru toate grupele;
– diferenţiată, de la o grupă la alta;

3. individuală: fiecare elev realizează sarcini şcolare independent de colegii

săi (rezolvă exerciţii, probleme, studiază un text, lucrează la calculator,
efectuează un experiment sau o lucrare practică, etc.)
 Sarcinile de lucru pot fi

comune pentru toţi elevii clasei;

diferenţiate pe categorii de elevi;
individualizate.

Un element fundamental în conturarea strategiei didactice este

identificarea tipurilor de capacităţi/rezultate ale învăţării pe
care elevii le vor dobândi în acea lecţie:

informaţii factuale,
concepte,
deprinderi etc.

Învăţarea fiecărei capacităţi presupune parcurgerea unor etape

specifice, de a căror respectare depinde atingerea obiectivelor
lecţiei.
Lecţia – formă de bază în desfăşurarea activităţilor şcolare

Pedagogul Cerghit, I. susținea : „lecţia este o entitate de

învăţământ, este ceva mai mult decât o formă sau un cadru de
organizare a instrucţiei, căci presupune mecanisme şi legităţi de
structurare şi funcţionare ce trebuie bine cunoscute”.

Relaţia dintre lecţie – tip de lecţie – variantă de lecţie este una atât
de sistematizare, de organizare, de tip deductiv (de la abstract la
concret) cât şi una de generalizare, de concluzionare, de tip inductiv
(de la concret la abstract), după schema :

VARIANTA DE
LECTIA TIP DE LECTIE
LECTIE
 Tipologia lecțiilor
Lecția de comunicare / de dobândire de
noi cunoștințe
Lecția de formare a priceperilor si
deprinderilor
Lecția mixtă
Lecția de recapitulare și sistematizare/de
fixare si consolidare
Lecția de evaluare
Lecția de comunicare / de dobândire de noi cunoștințe

Are urmatoarele variante:

lectie de descoperire pe cale inductiv ă

lectie de descoperire pe cale deductivă
lectie introductivă
lectie-prelegere
lectie-seminar
lectie-problematizată
lectie-dezbatere
lectie de asimilare a noilor cunoștințe prin activitatea pe grupe
lectie de comunicare pe baza instruirii programate
lectie in care predomină activitatea independenta a profesorului: lectie in
care predomina activitatea independenta a elevilor;
 Lecția de formare a priceperilor și deprinderilor

 cu următoarele variante:

lectie pe baza de exercitii aplicative
lectie bazata pe munca independenta realizata cu ajutorul textului
programat
lectie practica in atelierul /lotul scolar, lectie bazata pe munca
independenta realizata cu ajutorul fiselor
lectie bazata pe munca independenta realizata in cadrul lucrarilor
de laborator
lectia de creatie;
 Lecție de recapitulare si sistematizare/de fixare si
consolidare

 cu urmatoarele variante:

lectie de recapitulare realizata cu ajutorul textului

programat
lectie de recapitulare si sistematizare realizata cu
ajutorul fiselor
lectie de recapitulare si de sistematizare realizata pe
baza de referat
lectie de sinteza;
Lecție de verificare si apreciere/control/lecție de evaluare 

cu urmatoarele variante:
lectie de verificare realizata prin verificare orală
lectie de verificare prin probe scrise
lectie de verificare / evaluare prin lucrari practice
lectie de verificare/evaluare cu ajutorul testelor
docimologice
lectie de analiză a produselor activitatii elevilor/lucrari
scrise, lucrari practice, rezultate la testele docimologice
aplicate etc.
 R. Gagné s-a ocupat de teoria proiectării didactice
Etapele propuse de el sunt valabile pentru lecţia mixtă:
- captarea şi păstrarea atenţiei
- enunţarea (comunicarea) obiectivelor urmărite
- reactualizarea elementelor învăţate anterior
- prezentarea materialului stimul
- asigurarea „dirijării învăţării”
- relevanţa (măsurarea) rezultatelor, a performanţelor
(verificarea)
- asigurarea conexiunii inverse (feed-back-ului) pentru
corectitudinea performanţei
- evaluarea rezultatelor (performanţei)
- fixarea (retenţie) celor învăţate
- transferul (aplicarea cunoştinţelor) ş.a.
 Etapele lecţiei sunt orientative, atât ca număr, cât şi
ca succesiune, în funcţie de sarcina didactică de bază,
obiectivele lecţiei, strategia didactică.

La lecţiile bazate pe strategii euristice, de căutare, de

(re)descoperire anunţarea scopului şi a obiectivelor se
realizează spre finalul lecţiei.
Dacă lecţia este la începutul unui capitol şi a fost
precedată de o lecţie de recapitulare şi/sau de evaluare
reactualizarea cunoştinţelor poate lipsi.
Conexiunea inversă poate fi integrată în etapa de dirijare a
învăţării, poate lipsi sau poate fi realizată o dată sau de
mai multe ori în decursul unei lecţii.
Fixarea poate fi identificată cu transferul, iar măsurarea
(relevanţa) rezultatelor cu evaluarea rezultatelor.
Tema pentru acasă poate fi precizată în decursul dirijării
învăţării.
Succesiunea etapelor lecţiei trebuie
stabilită pe baza unei analize anticipate a
următoarelor criterii:

specificul obiectivelor propuse

natura conţinutului dat
vârsta elevilor şi învăţarea anterioară a
acestora
tipul de învăţare propus
strategia vizată (metode, materiale
didactice, mijloace de învăţământ)
 Etapele /componentele de bază ale
structurii lecţiei mixte
Moment organizatoric: profesorul trebuie să se
asigure de liniştea necesară şi de condiţii minimale:
elevii au cărţi, au cu ce să scrie, pe ce să scrie,
chiar dacă nu le utilizează în momentul respectiv.

Captarea atenţiei: atenţia elevilor să fie orientată

spre ceea ce vrea profesorul să realizeze. Se face
apel la motivaţia elevului, la curiozitatea intelectuală
cu ajutorul unor elemente de problematizare
(comunicări verbale, ilustraţii, elemente de noutate,
de surpriză, de şoc, de schimbări neaşteptate ştiri,
filme documentare, informare cu privire la
obiectivele de urmărit, distribuţia sarcinilor.
Reactualizarea cunoştinţelor anterioare:
verificarea temelor, reactualizarea acelor
concepte, principii, definiţii, teorii pe care
profesorul le consideră relevante pentru o
nouă învăţare.
Dirijarea învăţării sau Comunicarea
(asimilarea) noilor cunoştinţe este etapa cu
durata cea mai mare în care se desfăşoară
activitatea dominantă. În această etapă
profesorul realizează, pe rând, diferite
activităţi, fiecare presupunând o metodologie
specifică.
 Prezentarea conţinutului poate fi realizată prin
trei modalităţi
Prezentare activă (acţională): materialul nou este
supus examinării directe şi concrete .Metode şi
procedee: explicaţia, conversaţia, demonstraţia.
Prezentare iconică (mijlocită de substitute ale
realităţii): imagini figurative sau grafice, scheme etc.
Prezentare simbolică: pe bază de simboluri verbale
sau scrise. Metodele cel mai des utilizate sunt cele
bazate pe comunicare orală (expunerea,
conversaţia) şi scrisă (munca cu manualul)
 Dirijarea învăţării presupune şi o adaptare
permanentă la situaţii concrete de instruire.
Această adaptare se poate situa pe/între
următoarele niveluri:
dirijare riguroasă, pas cu pas urmărită: profesorul
are rolul principal, iar învăţarea este de tip
receptiv
dirijare moderată: profesorul şi elevii
colaborează; profesorul dirijează învăţarea, elevii
formulează generalizările: reguli, definiţii,
concluzii
minimă dirijare: indicaţiile profesorului sunt
reduse; acesta ghidează din umbră, controlează;
accentul este pus pe activitatea elevilor, activitate
independentă sau de grup.
 Fixarea noţiunilor esenţiale: vizează repetarea,
extinderea sistemului de legături între noţiuni şi
sistematizarea volumului de informaţii.
Se realizează prin:
- întrebări de sinteză
- materialele demonstrative sugestive
- legarea noţiunilor noi de exemple elocvente
- enunţarea conceptelor de către elevi cu cuvinte
proprii
- exersare diferenţiată a sarcinilor mai dificile
- interpretarea unor diagrame
- rezolvarea unor jocuri didactice (rebus)
- explicaţii, analiza unor greşeli tipice
- exerciţii suplimentare
Conexiunea inversă (feed-back): este un tip specific
de interacţiune didactică prin care se solicită
dovedirea însuşirii unui conţinut înainte de a
permite achiziţionarea altuia.
Formele conexiunii inverse
După sursa de provenienţă a semnalelor:
- conexiune inversă internă (de autocontrol)
- conexiune inversă externă: se realizează de profesor
După funcţiile îndeplinite:
- conexiune inversă de evaluare, cu rol de stimulare a
succesului şcolar
- conexiune inversă de structurare sau de optimizare
imediată - de ameliorare sau extensiune a răspunsului
- conexiune inversă de control şi de corectare a
răspunsului: deseori elevii au certitudinea că nu au
greşit nimic, când de fapt răspunsurile lor sunt eronate
 Verificarea şi aprecierea rezultatelor implică o evaluare
care se deosebeşte de conexiunea inversă prin faptul
că scopul său imediat este acordarea de note şi
calificative, pe baza operaţiilor de măsurare şi de
apreciere a rezultatelor obţinute.
Profesorul realizează acestă etapă prin:
- elaborarea tipurilor de întrebări pentru testul de
verificare (în faza de proiectare) şi aplicarea lor
- raportarea rezultatelor obţinute la obiectivele lecţiei
(evaluare criterială)
- raportarea rezultatelor obţinute la standarde prestabilite
sau norme statistice (evaluare normativă)
- observarea comunicării şi a comportamentului elevilor,
operaţionalizării (atitudini, convingeri, interese etc.)
Notele acordate în această etapă trebuie să fie
conştientizate de către elevi pe baza criteriilor
obiective şi subiective, urmând ca treptat să şi le
interiorizeze, astfel încât să devină capabili de
autoapreciere şi de autoevaluare realistă.

Transferul cunoştinţelor constă în posibilitatea

efectuării unor extensii a cunoştinţelor la situaţii
diferite de cele în care s-a realizat învăţarea lor.

Transferul cunoştinţelor este facilitat de însuşirea

temeinică a sistemelor de noţiuni specifice mai multor
domenii de activitate, de priceperile şi deprinderilor
intelectuale formate, precum şi de întărirea pozitivă a
celor învăţate.
Această etapă contribuie la realizarea unei învăţări
inovatoare.
 Principalele tipuri de transfer sunt:
- transferul lateral: identificarea extinderii
cunoştinţelor asimilate într-un alt domeniu
a) cunoştinţe, noţiuni dobândite la alte
discipline sunt utilizate, prin transfer, la
disciplina în cauză
b) cunoştinţe, noţiuni dobândite la domeniul în
cauză sunt utilizate în altul
- transferul vertical: utilizarea cunoştinţelor
empirice în dobândirea celor ştiinţifice, trecerea
de la noţiuni cu un anumit grad de generalitate
la un grad de generalitate mai înalt
 Tema pentru acasă
Importanţa acestei etape derivă din faptul că îşi
propune aprofundarea cunoştinţelor pe baza
situaţiilor de învăţare oferite în clasă.
Această etapă constă în enunţarea sa şi a
regulilor de efectuare înainte de „sunetul
clopoţelului”

Cerinţe privind această etapă:

- temele şi explicaţiile pot fi diferenţiate ca volum şi
grad de dificultate
- tema să constituie o continuare a tipurilor de
sarcini rezolvate în clasă
- gradul de dificultate al temei să nu depăşească
nivelul „proximei dezvoltări”
 Alte forme de organizare a procesului instructiv – educativ

în afara clasei : lucrări practic – aplicative, excursii şi vizite didactice ;

în afara şcolii : cercuri de elevi, consultaţii, olimpiade, competiţii artistice şi
sportive, excursii şi vizite extraşcolare.