Sistemul circulator

Introducere

• Sistemul cardiac şi cel circulator se compun din inimă şi dintr-un

circuit sistematic şi pulmonar, format dintr-o reţea de artere şi
vene. Acestea sunt necesare pentru ca sângele să circule prin corp,
asigurând astfel viaţa.
• Inima, motorul sistemului circulator, pompează sânge în toate
organele şi ţesuturile corpului. În acest fel, sângele aprovizionează
corpul cu oxigen, nutrienţi şi alte substanţe necesare vieţii şi
elimină deşeurile metabolice şi dioxidul de carbon. În plus, el
transportă hormoni de la glandele endocrine către organele
corespunzătoare.
 Alcătuire

• Sistemul circulator este alcătuit din inimă,

vasele sangvine şi limfatice care alcătuiesc o
unitate funcţională coordonată şi permanent
adaptată nevoilor organismului.
 Inima (Cor)

• Inima este un muşchi mare ce înconjoară mai multe cavităţi. Ea

cântăreşte circa 300 g şi are aproximativ dimensiunea pumnului
persoanei al cărei sânge îl pompează. Sarcina sa este de a pune
sângele în mişcare printr-o activitate ritmică.
• Datorită construcţiei inimii, în timpul contracţiei camerelor
(sistolă), sângele este pompat în marile artere ale sistemului
circulator sistemic şi pulmonar, în acelaşi timp fiind evacuat din
vene în atrii. În timpul relaxării camerelor (diastolă), aceste sunt
inundate din nou cu sânge din atrii.
• Inima şi vasele de sânge sanguine formează sistemul circulator al
inimii, prin intermediul căruia toate celulele din organism sunt
aprovizionate cu substanţe necesare. În acelaşi timp, sunt
eliminate deşeurile metabolice.
• Inima seamănă cu un con ce stă pe o parte. Ea se află în partea
mediană a toracelui şi este înconjurată aproape complet de
plămâni. Două treimi din inimă se află în jumatatea stăngă a
toracelui, o treime în cea dreaptă.
• Straturile interioare ale peretelui cardiac sunt compuse dintr-un
ţesut subţire (endocardul), precum şi din muşchiul cardiac
propriu-zis (miocardul), care face, de altfel, toată treaba inimii. În
afară, inima este înconjurată de pericard, care o leagă de
diafragmă şi împiedică dilatarea excesivă a peretelui cardiac.
• În interior, un perete despărţitor (septul) împarte inima într-o
jumătate dreaptă şi una stângă. Fiecare jumătate se mai divide
apoi într-un atriu şi un ventricul, poziţionat dedesubt.
• Inima este alimentată de un sistem propriu de vase coronariene.
• Ea se contractă de până la 70 de ori pe minut, pompând de fiecare
dată circa 0,075 litri de sânge pulmonar din partea ei stângă în
aortă. Aceeaşi cantitate de sânge ajunge astfel şi din partea
dreaptă a inimii în plămâni (sânge venos). Inima transportă zilnic
circa 7500 de litri de sânge, fără să obosească. Acest lucru este
posibil datorită unui tip de fibre musculare proprii inimii li a unui
generator de ritm, nodul sinoatrial, o conglomerare de celule
nervoase de dimensiunea unei gămălii de ac, aflat în peretele
ventriculului drept. Nervii cardiaci comandă practic nodului
sinoatrial mişcări mai rapide sau mai lente.
 Ventriculele (Ventriculus dextrum,
Ventriculus sinistum)
• Ventriculele constituite pompele sistemului circulator. Datorită
acestora, sângele este presat în marile artere. Calea parcursă prin
sistemul circulator pulmonar necesită în mod evident mai puţin
efort decât cea parcursă prin sistemul circulator al corpului.
• Acesta este motivul pentru care ventriculul stâng lucrează cu un
nivel de presiune mai mare decât cel drept, iar pereţii ventriculului
stâng dispun de o masă musculară mai mare decât cei ai
ventriculului drept.
• Septul (septum) separator este format la limita dinspre
ventriculele din ţesut conjunctiv, având în rest structura
musculară. Ventriculului stâng este delimitat de atriul stâng prin
intermediul unei valve bicuspide, denumite valvă mitrală (valva
bicuspidalis).
 Atriile (Atrium dextrum, Atrium
sinistrum)
• Spre deosebire de ventricule, funcţia de pompare a atriilor
este mai puţin importantă. Atriile constituie un fel de vas de
acumulare pentru sângele transportat de vene înapoi către
inimă.
• Pereţii formaţi din muşchi sunt în mod evident mai subţiri
decât cei ventriculari. O valvă tricuspidă separă atriul de
ventriculul drept (valva tricuspaladis). Pe partea stânga, o
valvă bicuspidă separă atriul de ventricul. Pe de alta parte,
cele doup atrii sunt separate prin intermediul unui perete
format din ţesut conjunctiv, septul interatrial.
 Valvele

• Diferenţiem două tipuri de valve: valvele atrioventriculare şi cele

semilunare. Acestea împiedică refluxul sângelui în timpul sistolei
sau diastolei.
• Valvele atrioventriculare delimitează atriile de ventricule. Valva
aflată între atriul şi ventriculul drept se numeşte “tricuspidă”, iar
cea din partea stângă a inimii “mitrală”.
• Valvele semilunare se află pe căile sanguine de scurgere, deci pe
marile artere. Valva semilunară dreaptă, supranumită şi valva
pulmonară, separă ventriculul drept de artera pulmonară. Valva
semilunară stângă, ce poartă şi denumirea de valvă aortică,
delimitează ventriculul stâng de aortă. În fiecare jumatate a inimii
se găsesc, aşadar, cate două valve, una atrioventriculară şi una
semilunară.
• În timp ce valvele atrioventriculare împiedică refluxul sângelui
dispre ventricule către atrii, cele semilunare nu permit refluxul
sângelui din căile sanguine de scurgere către ventricule.
• Construcţia valvelor semilunare este similară cu cea a celor
venoase. Ele sunt formate dintr-un flaps mic de piele, fixat direct
de peretele cardiac. Atunci când sângele curge în direcţia normală,
valvele semilunare stau lipite de perete. Dacă apare refluxul, ele se
ridică, iar marginile flapsurilor situate pe părţi opuse se suprapun.
Deschiderea prin care sângele ar putea curge înapoi este astfel
închisă.
• Principiul după care funcţionează valvele atrioventriculare
aminteşte de construcţia paraşutelor. Acest tip de valve lucrează ca
nişte mici paraşute formate din pielea din interiorul inimii, care
sunt legate prin cordoane de muşchi papilari. Atunci când volumul
de sânge din atrii creşte, paraşutele se închid, iar sângele poate
ajunge în ventricule. Pe de altă parte, dacă presiunea din
ventricule se ridică, paraşutele se deschid şi obturează canalul de
trecere dintre ventricule şi atrii.
• Muşchii papilari şi cordoanele întind în aceste condiţii paraşuta şi
împiedică penetrarea valvelor atrioventriculare în atrii.
 Vasele sanguine ale inimii

• Toate ţesuturile, în special musculatura cu activitate permanentă,

au nevoie de oxigen. Şi necesarul de oxigen al inimii, care este
activă neîntrerupt, este extrem de ridicat. Atriile şi ventriculele
pompează o cantitate mare de sânge, însă inima nu poate fi
alimentată cu oxigen prin acest proces.
• Viteza fluxului este mult prea mare, iar muşchii cardiaci care
compun pereţii inimii sunt prea groşi. Din acest motiv, inima
dispune de un circuit propriu de alimentare: pentru propriul său
uz, inima foloseşte cinci la sută din sângele pompat.
• Vasele sanguine coronariene se formează deasupra valvei aortice
şi se desfăşoară de jur împrejurul inimii. Acestea formează o reţea
atât de ramificată, încât fiecare fibră de muşchi cardiac este
acompaniată de un vas capilar. Arterele coronariene transportă
zilnic circa 520 de litri de sânge prin muşchiul cardiac.
• Două ramificaţii ale arterei coronariene stângi alimentează pereţii
ventriculului stâng şi a unei părţi din ventriculul drept, în timp ce
artera coronariană dreaptă “hrăneşte” în principal ventriculul
drept. În plus, ambele artere coronariene participă la alimentarea
atriilor.
• La fel ca în cazul circuitului principal, şi aici sunt folosite vene
pentru a transporta sângele înapoi către inimă. În acest caz, venele
preiau sarcina returnării sângelui din musculatura cardiacă şi se
reunesc într-un vas mai mare pe peretele anterior al inimii, care
goleşte în atriul drept.
 Circulaţia sanguină

• Sângele este cel mai important mijloc de transport al corpului.

Pentru a alimenta toate părţile sale şi celulele somatice,
organismul are nevoie de o cale de transport proprie şi eficientă:
sistemul circulator, cu vasele sale lungi de mii de kilometri.
• Transportul este realizat cu ajutorul inimii, care pompează sângele
în marile artere ale circuitului sanguin şi îl aspiră în atrii pe cel din
marile vene, ca un fel de pompă de presiune şi sucţiune.
• Arterele sunt vasele sanguine care transportă sângele de la inimă.
Pentru a asigura alimentarea organelor, acestea se ramifică pe
parcurs. Arterele sunt vasele sanguine care transportă sângele de
la inimă. Pentru a asigura alimentarea organelor, acestea se
ramifică pe parcurs. Arterele deţin pereţi groşi formaţi din ţesuturi
conjunctive elastice. Ele preiau presiunea iniţială înaltă şi o
transformă, astfel încât prin arterele şi vasele capilare mai mici să
circule un flux constant de sânge.
• Sistemul nervos controlează celulele musculare din pereţii
arteriali. Atunci când aceştia se contractează, diametrul arterelor
se reduce, deci debitul sângelui scurs este mai mic. În acest fel se
asigură alimentarea optimă cu sânge a tuturor zonelor, de
exemplu când trebuie stocată căldura sau a crescut nivelul acesteia
în caz de frig, ori când trebuie sporită alimentarea cu sânge la efort
susţinut etc.
• Arterele se ramifică întâi în arteriole, apoi în vase capilare. Acestea
din urmă se găsesc peste tot în ţesuturi, fiind cele mai mici vase
sanguine. Prin intermediul lor se desfăşoară schimbul de
substanţe ce celule: acestea sunt alimentate cu substanţe nutritive,
iar din ele se evacuează deşeuri metabolice. Schimbul se realizează
prin pereţii capilariextrem de subţiri, care nu constituie o barieră
pentru majoritatea substanţelor.
• După vasele capilare, căile sanguine devin din nou din ce în ce mai
mari, transformându-se întâi în venule, care se reunesc în
continuare în vene mai mici, apoi în vene mai mari. Venele mari
transportă sângele înapoi catre inimă.
• Venele şi arterele se diferenţiază în primul rând prin grosimea
pereţilor lor, cei ai venelor fiind mai subţiri. Pe de altă parte, şi
presiunea din interiorul lor diferă: cea de la nivelul venelor este în
mod evident mai mică, chiar dacă volumul de sânge transportat
este mult mai mare ca cel din artere.
• Culoarea sângelui se transformă pe parcurs de la roşu deschis
(sânge bogat în oxigen) la roşu-albăstrui închis (sânge sărac în
oxigen, îmbogăţit cu deşeurile ţesuturilor şi dioxid de carbon), iar
fluxul nu mai este atât de rapid.
• Datorită împărţirii inimii într-o parte dreaptă şi una stângă, facem
distincţia între două circuite: unul mic, pulmonar şi unul mare,
sistemic. Cele două circuite sunt conectate în forma unui opt.
 Circuitul sanguin sistemic

• Marele circuit sanguin sistemic începe în atriul stâng. Sângele

dezoxigenat, bogat în dioxid de carbon şi deşeuri metabolice, este
transportat din circuitul sistemic înapoi în atriul drept prin trei
vene: canalul venos al circuitului cardiac, vena cavă superioară, şi
vena cavă inferioară.
• În contrast, circuitul sanguin mic foloseşte doar o singură arteră
principală (aorta) pentru a pompa în corp sângele bogat în oxigen.
• Sângele ajunge din atriul în ventriculul stâng prin valva bicuspidă.
De acolo, acesta trece în aortă şi este pompat în artere care se
ramifică tot mai tare în întreg corpul, asigurând alimentarea
capului, toracelui, membrelor şi intestinelor.
• O particularitate o constituie alimentarea tractului gastro-
intestinal. În acest caz, sângele se acumulează în vena portă, care
joacă un rol special. În mod normal, venele se reunesc în vase
sanguine mai mari şi transportă sângele direct către inimă. În
cazul venei porte, situaţia este însă alta. La nivelul ficatului,
aceasta se ramifică din nou într-o reţea capilară, din care i-au
naştere venele hepatice. Înainte de a fi din nou îmbogăţit cu
oxigen, sângele parcurge, aşadar, două sisteme capilare, unul în
intestine şi celălalt în ficat, cel mai mare organ metabolic din corp.
Pentru propria sa alimentare cu sânge oxigenat, ficatul foloseşte
artera hepatică.
• Explicaţia sistemului capilar dublu este simplă.
• În capilarele intestinale sunt descompuse, pe de o parte, substanţe
nutritive ce pot fi resorbitepentru a genera energie, pe de altă
parte, pe de altă parte sunt eliminate deşeurile toxice. Aceste
deşeuri sunt neutralizate în ficat şi nu trebuie, aşadar,
transportate prin întreg corpul.
• Şi sângele din circuitul splinei curge tot spre ficat, deoarece aici
sunt transformate şi deşeurile sanguine. În ficat, din pigmentul
roşu denumit hemoglobină iau naştere pigmenţii specifici bilei.
• Mai mult, sângele venos al pancreasului ajunge, de asemenea, în
ficat, deoarece hormonii produşi în pancreas influenţează
metabolismul carbohidraţi.
• Produsele eliminate ajung prin artere la rinichi, unde sunt
evacuate împreună cu o cantitate mare de apă în vezica urinară.
Sângele curăţat de aceste deşeuri se întoarce apoi în circuitul
sanguin. Circa 1500 de litri de sânge curg zilnic prin rinichi, din
care sunt filtraţi aproximativ 180 de litri.
• Din vena portă, sânegele venos din tractul gastro-intestinal ajunge
prin vena pulmonară în vena cavă inferioară. Aici se varsă şi
sângele din picioare şi din partea inferioară a toracelui. Din cap,
braţe şi partea superioară a corpului, sângele se reîntoarce prin
vena cavă superioară. Ambele vene cave se varsă în atriul drept.
 Circuitul sanguin pulmonar

• Din acest circuit face parte doar un singur organ, şi anume

plămânii. În acest caz, sângele sărac în oxigen (venos) curge în
plămâni prin arterele pulmonare, iar cel oxigenat (arterial) este
transportat catre inimă prin vene.
• Circuitul pulmonar începe în atriul drept. Sângele ajunge print-o
valvă tricuspidă în ventriculul drept, acesta împiedicând refluxul
sângelui din ventricul în atriu.
• În continuare, sângele trece printr-o altă valvă, cea pulmonară din
ventriculul drept în arterele pulmonare şi apoi în vasele capilare
pulmonare. Aici are loc schimbul de gaze. Sângele cu dioxid de
carbon (roşu-albăstrui închis) este îmbogăţit cu oxigen. Sângele
arterial (roşu deschis) se întoarece apoi prin venele pulmonare în
atriul stâng, punct din care începe circuitul sanguin sistemic.
 Vasele sanguine

• Vasele sanguine din corpul uman se clasifică în trei grupe: artere,

vene şi vase capilare. Arterele şi venele servesc în mod exclusiv
transportului sângelui prin corp, în timp ce vasele capilare se
ocupă cu schimbul de substanţe realizat între sânge şi ţesuturi.
• Cu excepţia capilarelor, pereţii vaselor sanguine sun formaţi din
trei straturi. Grosimea şi structura fiecărui perete poate varia în
funcţie de tipul vasului sanguin. Stratul intern este format din
ţesuturi conjunctive subţiri. Pe deasupra se găseşte un singur strat
de celule endoteliate. Stratul median este compus din fibre elastice
de muşchi netezi. Stratul exterior este alcătuit tot din ţesuturi
conjunctive, care permit lipirea lor în spaţiul ce le înconjoară.
• Pe de altă parte, straturile din care sunt formate venele nu sunt
atât de diferenţiale.
 Arterele

• Arterele sunt vase sanguine care transportă sângele de la inimă.

Ele diferă de vene prin construcţia lor – şi anume printr-o
membrană elastică suplimentară, care se află între peretele intern
şi cel median.
• În funcţie de sarcina şi de poziţia arterei, stratul median este
compus, în principal, fie din fibre elastice, fie din muşchi netezi.
Arterele mai elastice se găsesc în principal în apropierea inimii
(ex: aorta).
• Atunci când inima pompează cu putere sângele în artere, acestea
se pot dilata datorită structurii lor elastice.
• În momentele de relaxare ale muşchilor cardiaci, arterele revin la
dimensiunea iniţială, iar sângele este transportat mai departe. În
acest fel se asigură un flux constant al sângelui.
• Arterele cu o structură musculară mai bine evidenţiată pot să îşi
mărească diametrul prin conctracţie sau să şi-l reducă. În acest fel,
pot creşte sau diminua cantitatea de sânge conţinut. În cazul unei
dilataţii semnificative, sângele ajunge în arterioarele şi apoi în
vasele capilare.
 Venele

• Venele sunt vasele sanguine care transportă sângele către inimă.

Straturile pereţilor venelor sunt mai subţiri decât cele ale arterelor.
Acestea sunt compuse din mai multe ţesuturi conjunctive, iar stratul de
muşchi este mai puţin dezvoltat. Diamentrul venelor este mai mare decât
cel al arterelor. Sângele ajunge din venule, cele mai mici vene conectate
la vasele capilare, în vene şi de acolo, în inimă.
• Având în vedere stratul muscular subţire de care dispun, venele nu pot
transporta singure sângele. De aceea, ele sunt ajutate de muşchii care le
înconjoară. Atunci când se contractă, muşchii funcţionează asupra
venelor ca o pompă. Diametrul interior al venelor se reduce, iar sângele
este presat mai departe. Pentru a nu se ajunge la un reflux, unele vene, în
special cele de la extremităţi sunt dotate cu valve venoase. Când fluxul de
sânge este îndreptat către inimă, valvele venoase stau lipite de pereţii
venelor. Dacă are însă loc o congensie sau un reflux, valvele se desprind.
Practic, sângele este presat împotriva valvelor închise şi nu poate curge
în direcţia opusă.
 Vasele capilare

• Vasele capilare sunt cele mai mici vase sanguine ale corpului. Ele
sunt legate de arteriole şi se continuă în cele mai mici vene,
venulele. Astfel, ele constituie legătura dintre artere şi vene.
• Spre deosebire de artere şi de vene, vasele capilare nu dispun nici
de un perete median, nici de unul exterior, ci doar de unul
interior, format din ţesuturi conjunctive şi celule endoteliate.
• Dat fiind faptul că diametrul lor este foarte mic, sângele circulă
încet prin vasele capilare. Acest fapt şi pereţii subţiri le permit să-
şi ducă la bun sfârşit sarcina principală, şi anume de a face schimb
de substanţe şi de apă cu spaţiul lor înconjurător. Astfel, datorită
tensiunii arteriale, oxigenul şi nutrienţii din sânge sunt presaţi în
afară, în spaţiul intercelular. În schimb, dinspre exterior se preiau
dioxid de carbon şi deşeuri metabolice.
 Bolile sistemului circulator - Flebita

• Flebita este inflamarea unei vene, care afectează, în general,

membrele inferioare. Principalele simptome ale acestei boli sunt
următoarele: inflamarea peretelui venos, şi senzaţia de tensiune în
picior ca şi cum acesta s-ar umfla şi este mai fierbinte.
• Principalele cauze ale acestei boli sunt: imobilizarea la pat pentru
o perioadă lungă de timp, compresia unei vene pentru o perioadă
lunga de timp, şi tulburări ale coagulării sângelui.
• Tratament: comprese reci aplicate pe locul cu pricina,
antiinflamatoare, anticoagulante.
 Hipertensiunea

• Circulaţia sângelui este datorată unei diferenţe de presiune între

sistemul arterial cu presiune mare şi cel venos cu presiune mică.
Diferenţa de presiune dintre cele două sisteme este datorată
activităţii de pompare a inimii.
• În marea majoritate a cazurilor (peste 90%), cauzele
hipertensiunii nu i se poate preciza cauza. Există mai mulţi factori
care contribuie la hipertensiune, dar nu există o cauză singulară.
Vârsta, modul de viaţa, predispoziţia genetică, toate acestea joacă
un rol important.
• Tratament: o viaţa calmă, repausul şi relaxarea, regimul alimentar,
renunţarea la alcool şi la tutun.
 Varicele

• În situaţia în care venele nu mai pot asigura o circulaţie

corespunzătoare sângelui, acestea se pot dilata, dând naştere unor
“lacuri” de sânge. Când sunt situate superficial, aceste vene devin
vizibile, dilatate şi produc adesea simptome cum ar fi: oboseală,
senzaţia de greutate şi durere în membrul respectiv.
• În cazurile severe, varicele se pot rupe, dând naştere unor leziuni
ulcerate, la suprafaţa pielii. În cele mai multe cazuri, varicele sunt
identificate la nivelul membrelor inferioare, la picioare, mai exact
la gambe şi la coapse. Varicele nu pot fi prevenite complet.
• Tratament: purtarea ciorapului elastic, menţinerea unei greutăţi
corporale şi exerciţiul fizic regulat.
 Ateroscleroza

• Ateroscleroza reprezintă procesul patologic de stenozare a

lumenului arterial, din cauza depunerilor succesive de strate de
lipide plasmatice, cheaguri de sânge, colesterol, calcar etc.
Ateroscleroza debutează cu precădere în jurul vârstei de 20-25 de
ani şi se agravează progresiv în jurul vârstei de 50-60 de ani, după
care începe să se manifeste pregnant prin simptomele bolii
coronariene.
• Principalele cauze ale acestei boli sunt: obezitatea, fumatul,
alcoolul, hipertensiune, diabetul zaharat, stilul de viaţa sedentar.
• Tratament: lămaiele, patrunjelul, usturoiul şi ceapa, mierea, suc
de legume (naturiste), evitarea mâncarurilor grase, evitarea
fumatului şi a alcoolului şi o viaţa cat mai relaxată.
 Concluzii

Sănătatea este mai bună decât

toate!
Aveţi grijă de ea!
Mulţumim pentru
răbdarea acordata!