6.3.

Rezoluţiunea contractului - încetarea

raportului juridic obligaţional pentru neexecutare

o tehnică juridică de stingere a

obligaţiilor contractuale neexecutate
la iniţiativa uneia dintre părţi,
întemeiată pe un drept legal sau
convenţional.
Esenţa rezoluţiunii
Rezoluțiunea este cel mai drastic remediu
juridic al creditorului pentru neexecutarea
unei obligații contractuale.
Efectul rezoluţiunii:
- stingerea obligaţiilor nestinse rezultate din
contract sau partea relevantă a acestor
obligaţii (art. 925 Cc).
Scopurile Legii de modernizare a Codului
civil în materia rezoluţiunii
Are loc uniformizarea terminologiei aferente dreptului
unei părți de a pune capăt raportului contractual:
 rezoluțiune,
 reziliere,
 denunțare,
 revocare,
 desfacere,
 încetare.

Terminologia modernă folosește expres „rezoluțiunea

raportului contractual”.
Temeiurile de rezoluțiune a contractelor

Potrivit art. 996 Cc:

„Contractul poate fi […] rezolvit
numai:
 în conformitate cu clauzele sale ori
 prin acordul părților, dacă legea nu
prevede altfel”.     
Potrivit art. 1084 Cc
Un contract nu poate fi rezolvit decît în temeiurile
prevăzute de lege sau prin acordul părților. 
    Una sau ambele părți își pot rezerva în mod expres
prin contract dreptul la rezoluțiune pentru neexecutarea
obligațiilor, pentru alte motive sau fără motiv. 
    Contractul prin care părțile provoacă rezoluțiunea
(contract de rezoluțiune) trebuie să fie încheiat în forma
cerută de lege pentru contractul supus rezoluțiunii. 
    Rezoluțiunea se aplică tuturor tipurilor de contracte,
indiferent de modul de executare ori durata în timp. 
Temeiurile rezoluţiunii sunt:
a)prevăzute de lege;
b)prin acordul părţilor sau
c)prin contract una sau ambele părți își
rezervează dreptul la rezoluțiune pentru
neexecutarea obligațiilor, pentru alte
motive sau fără motiv.
Felurile rezoluţiunii
A. Rezoluţiunea legală - cauza este
prevăzută expres de lege.
Cauzele legale sunt:
a) generale şi
b) speciale.
a) Cauzele legale generale de rezoluţiune a
contractului:
 sunt stabilite de lege, fiind aplicabile tuturor
contractelor în general şi
 sunt fundamentate pe ideea de neexecutare a
obligaţiei contractuale.
Legea de modernizare a Codului civil:
 introduce conceptul de „rezoluţiune pentru
neexecutare” și
 specifică cazurile când creditorul are dreptul de
a declara rezoluțiunea pentru neexecutare.
Cazurile când creditorul are dreptul de a declara
rezoluțiunea pentru neexecutare
1. neexecutare esenţială a contractului (art.
916Cc);
2. neexecutare a contractului după termenul
suplimentar acordat (art. 917 Cc);
3. neexecutare anticipată a contractului (art.
918 Cc);
4. lipsa asigurărilor adecvate ale executării
(art. 919 Cc).
b) Cauzele legale speciale de rezoluţiune:

- sunt prevăzute de regulile speciale aplicabile

unui sau mai multor contracte determinate.
Scopul:
 de a repeta cauzele legale generale.
 de a stabili cauze speciale ale rezoluţiunii,
nelegate de neexecutarea contractului în
genere.
Exemple:
Rezoluțiunea înstrăinării bunului cu
condiția întreținerii pe viață (art. 1219 Cc) 
    (1) Beneficiarul întreținerii este în drept
să ceară rezoluțiunea în condițiile legii. 
    (2) Dobînditorul poate să declare
rezoluțiunea dacă situația materială nu îi
permite să continue executarea obligațiilor
contractuale în virtutea unor circumstanțe
independente de voința lui. 
Temeiurile rezoluțiunii locațiunii din iniţiativa
locatorului (art. 1282 Cc)
    (1) Locatorul este în drept să ceară rezoluțiunea locațiunii
dacă locatarul:
   a) nu foloseşte bunul închiriat la destinaţie sau în conformitate
cu prevederile contractului;
    b) admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului
ori creează un pericol real pentru o asemenea înrăutăţire;
    c) nu plăteşte chiria pe parcursul a 3 luni după expirarea
termenului de plată dacă în contract nu este prevăzut altfel;
    d) încheie un contract de sublocaţiune fără acordul
locatorului.
    (2) Legea sau contractul pot prevedea şi alte motive de
rezoluțiune a locațiunii din iniţiativa locatorului.
Rezoluțiunea comisionului de către
comisionar  (art. 1523 Cc)
În afară de alte cazuri prevăzute de lege,
comisionarul are dreptul la rezoluțiunea
comisionului numai în cazul:
 prevăzut de contract,
 inexistenței posibilității de a executa
obligația asumată sau
 în care comitentul nu execută obligațiile
contractuale.
Specificul contractelor intuitu personae
sau de consumator
 În aceste contracte legea ar putea acorda părţilor
sau uneia din ele dreptul de a rezolvi contractul
fără a invoca vreun motiv.
Dreptul de a înceta contractul fără motiv este
denumit revocare
Ex.:
art. 1499 Cc – dreptul mandatarului de a revoca
mandatul.
Măsurile de protejare a celeilalte părţi
de riscurile încetării imediate a
contractului fără motiv:

- partea care declanşează rezoluţiunea este

ţinută să respecte un anumit termen de
preaviz.
B. Rezoluţiunea convenţională - cauza nu rezultă din lege. Este
prevăzută în mod expres de contract.

Art. 1084 Cc:

 Una sau ambele părți își pot rezerva în
mod expres prin contract dreptul la
rezoluțiune pentru neexecutarea
obligațiilor, pentru alte motive sau fără
motiv.
Doctrina denumeşte o asemenea clauză:
 pact comisoriu (lex commissoria) sau
 clauză rezolutorie.
Importanţa clauzei rezolutorii:
1. părţile pot clarifica cazurile când este aplicabilă o cauza legală
de rezoluţiune.
Contractul poate prevedea:
- că executarea întocmai a fiecărei obligaţii este de esenţa
contractului;
- că o parte poate rezolvi contractul nu doar pentru o neexecutare
esenţială (art. 916 Cc), ci şi pentru una mai puţin importantă;
- care este durata concretă a termenului suplimentar care
urmează a fi acordat şi a expirat, după ce se poate rezolvi
contractul în baza art. 918 Cc.
2. părţile pot rezerva dreptul de rezoluţiune a contractului la
discreţia absolută a uneia dintre ele.
a) Cauzele legale generale ale rezoluţiunii
contractului

Rezoluțiunea pentru neexecutare esențială

(art. 916 Cc) 
- Creditorul are dreptul la rezoluțiune dacă
neexecutarea de către debitor a obligației
contractuale este esențială.
1. Neexecutarea esenţială a
contractului (alin.(2) al art. 916Cc):
Neexecutarea esenţială:
a)ea privează în mod substanțial creditorul de ceea ce se
putea aștepta în baza contractului, în raport cu întregul
raport contractual sau tranșa supusă rezoluțiunii, cu
excepția cazului în care la momentul încheierii
contractului debitorul nu a prevăzut și nici nu putea să
prevadă în mod rezonabil acel rezultat; 
b)executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa
contractului;
c)este intenţionată sau din culpă gravă;
d)dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe
executarea în viitor a contractului.
a) ea privează în mod substanțial creditorul de ceea ce se
putea aștepta în baza contractului, în raport cu întregul
raport contractual sau tranșa supusă rezoluțiunii, cu
excepția cazului în care la momentul încheierii
contractului debitorul nu a prevăzut și nici nu putea să
prevadă în mod rezonabil acel rezultat

Criteriul conţine două elemente:

1. privează de scopul urmărit prin contract
2. scopul să fi fost previzibil.
Termenul „privare”:
 nu se reduce doar la un prejudiciu patrimonial, ci
 include şi prejudicii nemateriale (ex.: pierderea unui client,
pierderea posibilităţii de a revinde sau pierderea reputaţiei
etc).
Exemple:
 bunul cumpărat nu poate fi utilizat în scopul
prevăzut în contract sau în scopul lui obişnuit;
 cumpărătorul nu a primit preţul, deşi scadenţa a
survenit;
 beneficiarul întreţinerii nu primeşte hrana,
îngrijirea de care are nevoie sau le primeşte doar
ameninţându-l pe dobânditor cu rezoluţiunea;
 antreprenorul construieşte o clădire cu vicii care
stau la fundamentul construcţiei şi nu pot fi
remediate decât distrugând construcţia etc.
Tipul neexecutării:
1)neexecutarea totală
Efectul:
 îndreptăţeşte la rezoluţiune în mod imediat.

Nu este necesar de a stabili:

 care era cea mai importantă prestaţie din
contract, pentru executarea căreia creditorul a
încheiat contractul, şi
 în ce măsură această prestaţie importantă a fost
încălcată.
2) executarea necorespunzătoare

Problematica:
 de a şti a câta parte din prestaţie trebuie să fie
lipsă, pentru a priva creditorul de ceea la ce se
aştepta de la contract: 10%, 25%, 50%, 75% sau
tocmai 100%?
Sensul criteriului examinat este că:
- nu contează atât mărimea neexecutării, cât
importanţa pe care creditorul a atribuit-o părţii
neexecutate din prestaţie.
Încălcarea cerinţelor calitative (bunul, lucrări cu
vicii etc.)

este esenţială când:

 viciul, în mod considerabil, împiedică
folosinţa bunului ori rezultatului
lucrării;
 bunul ori lucrarea sunt ireparabile;
 viciul nu este înlăturat în termenul
stabilit etc.
b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa
contractului
Executarea cu stricteţe, fără nicio abatere, poate reieşi:
1. expres:
- din informaţiile pe care creditorul le-a adus la cunoştinţa
debitorului în timpul negocierilor; sau
 din formularea contractului („va preda bunul doar şi
exclusiv până la”; „are dreptul să refuze lucrarea dacă
este predată cu întârziere”; „în nici un caz, locatarul nu
va”; sau folosesc aşa termeni ca „strict”, „precis”,
„absolut”, „cel târziu” etc.).
2. în mod implicit, din natura obligaţiei.
Exemplul:
- pomul de Crăciun, trebuie livrat înainte de
Crăciun.
- prestaţiile legate de un eveniment unic care se
produce la o dată determinată:
1. predarea rochiei de nuntă către mireasă înainte
de nuntă;
2. reparaţia unui complex sportiv înainte de o
competiţie de nivel naţional sau internaţional;
3. livrarea de băuturi răcoritoare spre a fi vândute
la o sărbătoare, o festivitate publică etc.
c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă
gravă
Scopul criteriului:
 de a sancţiona situaţiile în care debitorul refuză expres
executarea şi
 nu poate invoca motive serioase (imposibilitatea, un caz
fortuit), şi
 nu execută mai mult din capriciu, „din principiu”.

Fundamentul cauzei:
- neatingerea scopului urmărit de către creditor prin
încheierea contractului de atitudinea de bună-credinţă pe
care el o aştepta de la debitor.
Formele neexecutării intenţionate:
1)refuzul expres de a executa
Poate rezulta din:
 declaraţie expresă (orală, scrisă etc.)
 comportamentul cert al debitorului (refuză orice comunicare cu
creditorul).
Exempul:
După încheierea unui contract de prestări de servicii de deservire tehnică
a computerelor, clientul comunică prestatorului că nu mai are nevoie de
serviciile lui.
Clientul respinge executarea tuturor obligaţiilor lui bazate pe contract.
Nu este relevant faptul că debitorul:
 refuză să execute sau
 nu poate executa sau
 nu este gata să execute.
2) refuzul implicit de a executa

se deduce din:
 exprimările sau comportamentul persoanei.

Ex.:
 amânarea în continuu a executării fără motive
întemeiate sau
 execută, dar într-un mod care contravine
substanţial obligaţiilor care-i revin sau
 foloseşte o altă modalitate (plăteşte un preţ mai
mic, predă alt bun decât cel convenit,
construieşte modificând proiectul etc.)
Alte forme ale neexecutării intenţionate:
3) partea declară că nu este gata să
execute;
4) recurge la interpretarea abuzivă şi
neîntemeiată a contractului;
5) recurge la rezoluţiunea neîntemeiată a
contractului:
- partea pretinde a rezolvi contractul în împrejurări în care
ea nu are dreptul să o facă.
Efectul:
 comportamentul ei constituie o neexecutare din intenţie,
deoarece rezoluţiunea este declarată cu rea-credinţă cu
scopul de a se elibera de executarea propriilor obligaţii,
şi nu cu scopul de a se apăra contra lezării intereselor
sale prin faptul că cealaltă parte contractantă nu şi-a
executat obligaţiile;
 pretinsa rezoluţiune nu este întemeiată.

Ea nu va produce efectele unei rezoluţiuni.

Creditorul va putea rezolvi contractul el însuşi.
6) intentarea unei acţiuni în judecată

Scopul neexecutării intenţionate:

 de a abandona contractul, şi nu
soluţionarea unor divergenţe pe care
ambele părţi au încercat în prealabil să le
soluţioneze pe cale amiabilă, iar ulterior
s-ar fi cerut asistenţa instanţei de
judecată.
d) neexecutarea dă creditorului motiv că nu poate conta pe
executarea din partea debitorului în viitor

Aplicarea criteriului:
 când debitorului îi revine prestaţii
succesive sau continue, indiferent dacă
este un contract cu executare succesivă.
Locaţiune sau un contract cu executare
dintr-o dată, numai că prestaţia este
eşalonată în timp (vânzarea în rate).
Nu este necesar ca încălcarea să fie
esenţială.
Exemplu:
Dacă o rată a fost executată în mod
necorespunzător, dar această neexecutare nu
este esenţială şi nu dă dreptul creditorului de
a rezolvi contractul.
Creditorul va putea totuşi rezolvi
contractului dacă există temei să presupună
că această neexecutare va persista şi la
executarea ratelor viitoare.
Este relevantă:
 gravitatea încălcării faţă de viitoarele prestaţii
despre care creditorul are temerea că vor fi
încălcate, având în vederea neexecutarea deja
produsă;
Este cazul „când un şir de încălcări, nici una din
ele nefiind esenţiale sau nu constituie un temei
suficient pentru a se teme de o viitoare
neexecutare esenţială, totuşi, luate împreună, ele
dau un temei suficient pentru o asemenea temere”.
Concluzia:
 simpla neexecutare esenţială a
contractului este suficientă pentru a
declanşa rezoluţiunea contractului.
 legea nu impune alte condiţii;
 pentru a aplica art. 916 Cc nu este
necesară acordarea debitorului unui
termen suplimentar pentru executare;
 nu este necesar ca neexecutarea
obligaţiilor să fie fost culpabilă.
2. Neexecutarea contractului după termenul
suplimentar acordat (art. 917 Cc)

Creditorul are dreptul la rezoluțiune în caz

de neexecutare a obligației contractuale
dacă:
 i-a acordat debitorului, prin notificare, un
termen suplimentar rezonabil pentru
executare, iar
 debitorul nu a executat în acest termen. 
Esenţa rezoluțiunii după acordarea
termenului suplimentar pentru executare
Scopul procedurii de stabilire a unui termen suplimentar:
 oferă certitudine, claritate şi previzibilitate într-o situaţie incertă.
 de a obţine executarea corespunzătoare.

Este recomandabilă stabilirea unui termen suplimentar:

 când neexecutarea este doar parţială şi/sau
 creditorul nu doreşte să rezolve contractul, ci are nevoie de
prestaţie în natură.
Efectul notificării:
 este de a face termenul suplimentar stabilit ca fiind esenţial şi
final.
Notificarea termenului suplimentar poate fi asimilată cu un
„ultimatum”.
Efectele stabilirii termenului suplimentar

Îi impune o limitare creditorului:

- atâta timp cât termenul suplimentar nu a
expirat, creditorul nu poate exercita un drept
care este incompatibil cu stabilirea
termenului adiţional.
Exemplu:
- el nu poate declara rezoluţiunea;
- nici nu poate cere despăgubiri în locul
prestaţiei.
Delimitarea de punerea în întârziere (art.
942 Cc)
Punerea în întârziere este o instituţie
concepută pentru:
 curgea penalităţilor ori a dobânzii de
întârziere (pentru care este suficientă
neexecutarea culpabilă şi existenţa
prejudiciului real ori prezumat).
Aplicarea art. 917 Cc nu are nevoie de
prevederile punerii în întârziere.
Procedura stabilirii termenului suplimentar (art.
917 Cc)
a)debitorul nu execută sau execută în mod
necorespunzător o prestaţie scadentă;
b)creditorul îi expediază o notificare prin
care cere:
 executarea obligaţiei şi
 stabileşte un termen limită până la care el
va mai accepta prestaţia.
Nu este necesar ca notificarea să poarte
formă scrisă.
Conţinutul notificării:
1)prestaţia care se aşteaptă de la debitor
Exemplu:
notificarea efectuată de către vânzătorul unui teren,
adresată cumpărătorului ar trebui să specifice:
 preţul sau
 partea din preţ care rămâne neplătită.
2) un termen rezonabil în care prestaţia
poate fi executată
Scopul stabilirii unui termen rezonabil:
 de a împiedica creditorul de a stabili un termen
simbolic, cu intenţia vădită de a rezolvi
contractul, comportament care ar fi contrar
bunei-credinţe.
Nu este suficientă simpla menţionare că executarea
trebuie să aibă loc „cât mai curând posibil” sau
„rapid”.
3) o declaraţie privind consecinţele neexecutării în
conformitate cu notificarea.
Notificarea trebuie să indice cu claritate
debitorului:
 fie că termenul este esenţial
 fie că, în cazul neprimirii executării în acest
termen, îşi rezervă dreptul de a rezolvi
contractul.
Iminenţa rezoluţiunii nu rezultă din termen, ci din
notificarea care stabileşte termenul.
Funcţia principală a acestei condiţii:
 de a delimita notificarea de o simplă rugăminte
sau invitaţie de a executa.
Răspunsul debitorului la notificare poate fi prin:

1) executarea prestaţiei în interiorul

termenului;
Este cel mai bun rezultat pentru un creditor
ce îşi doreşte executarea în natură.
Efectele:
- creditorul este obligat să primească
prestaţia.
- are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
2) declaraţia că nu va executa în interiorul
termenului;
Efectele:
 creditorul poate rezolvi contractul imediat sau
 poate cere executarea prestaţiei în natură ori prin
echivalent.
 are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

3) neexecutarea până la expirarea termenului

suplimentar stabilit:
- drepturile creditorului sunt similare celor indicate
supra.
4) promisiunea de executare a prestaţiei după
expirarea termenului
Creditorul va interpreta promisiunea ca:
- un refuz de a executa în interiorul termenului.
Efectele:
- poate recurge la drepturile indicate supra sau,
- poate accepta această promisiune,
interpretând-o ca:
 o prelungire a termenului stabilit sau
 un nou termen suplimentar.
3. Rezoluiunea pentru neexecutare anticipată
(art. 918 Cc)
Circumstanţele:
- înainte de scadenţa obligației contractuale,
 debitorul a declarat că nu va executa obligația sau
 pe altă cale este clar că nu o va executa, adică
există semnele riscului real al neexecutării
esenţiale din partea debitorului,
 neexecutarea ar fi fost esențială,
 este neeconomic şi injust pentru creditor să
aştepte scadenţa obligaţiilor creditorului pentru a
putea invoca rezoluţiunea.
Condiţiile rezoluţiunii contractului în caz de
neexecutare anticipată:
a)apar indicii că debitorul va săvârşi o neexecutare
esenţială (în sensul art. 916 Cc).
Exemple:
 antreprenorul întârzie să construiască conform
graficului şi devine clar că construcţia nu va fi
finalizată la termen, deoarec partea contractantă
este declarată insolvabilă etc.);
b) creditorul a notificat debitorul despre
existenţa indiciilor
şi îi solicită:
 executarea anticipată ori
 furnizarea garanţiilor de bună-
execuţie şi
 stabileşte un termen rezonabil pentru
aceasta.
Dreptul debitorului:
- de a alege oricare dintre forme de
înlăturare a incertitudinii.
Obligaţia creditorului:
În virtutea obligaţiei generale de bună-
credinţă va trebui:
- să ceară acel tip de garanţie care este
posibil şi este rezonabil în raport cu natura
neexecutării.
Exemplu:
 cumpărătorul are dificultăţi financiare;
 vânzătorul ar putea cere prezentarea unei
garanţii bancare.
Dacă în practica dintre părţi nu se utilizau
garanţiile bancare (instrumente costisitoare şi
obţinerea cărora este un proces de durată):
- cumpărătorul poate considera solicitarea lor drept
nerezonabilă, dacă în schimb prezintă existenţa
unui disponibil suficient în conturile sale bancare.
Neînlăturarea incertitudinii de către debitor
în termenul stabilit:
Efectul:
- Creditorul are dreptul de a rezolvi
contractul cu efect imediat, chiar
dacă scadenţa nu a survenit.
Domeniul de aplicare al dreptului la
rezoluțiune (art. 920 Cc)
Rezoluțiunea totală este:
- totală, atunci când obligațiile debitorului
rezultate din contract nu sînt divizibile,
creditorul are dreptul la rezoluțiunea
contractului doar în întregime;
- parțială, atunci când obligațiile debitorului
rezultate din contract trebuie executate în
tranșe separate, creditorul are dreptul la
rezoluțiunea contractului în privința acelei
tranșe.
Exemple de rezoluţiune parţială
În cazul locațiunii, antreprizei, prestării
serviciilor și altor raporturi contractuale,
dacă se execută în tranșe separate:
- rezoluțiunea se aplică doar în raport cu
tranșele viitoare, cu excepția cazului în care
creditorul, prin declarația de rezoluțiune, a
extins-o și la anumite sau toate tranșele
anterioare.
Exemplu:

1. contractul de vânzare-cumpărare a unui lot de

produse alimentare:
 cumpărătorul poate decide să returneze produsele
viciate şi să ceară restituirea preţului lor;
 el nu poate să aplice rezoluţiunea faţă de produsele
conforme.
2. din contra, cumpărătorul va putea extinde
rezoluţiunea şi faţă de produsele conforme:
- când are nevoie de toate produsele alimentare
comandate (eg., produsele sunt necesare pentru masa
de la o ceremonie sau eveniment).
Execritarea dreptului de rezoluțiune
Rezoluţiunea:
- un act juridic – este decisă în mod
intenţionat de către partea îndreptăţită.
A. Creditorul are dreptul de a alege la
apariţia dreptului la rezoluţiune dintre:
 rezoluţiune sau
 menţinerea contractului şi de a cere
executarea silită a obligaţiei, fie în natură,
fie prin echivalent bănesc.
Concluziile:
a)rezoluţiunea nu produce efecte în mod automat,
cu excepţia rezoluţiunii de drept, care intervine în
temeiul unei clauze rezolutorii;
b)rezoluţiunea nu poate fi declarată de către
debitorul care a încălcat;
c)rezoluţiunea nu poate fi declarată de judecător
din oficiu, deoarece s-ar încălca principiul
disponibilităţii în procesul civil.
Declaraţia de rezoluţiune (art. 921 Cc)
Reforma importantă al noului Cod civil - rezoluţiunea
extrajudiciară sau unilaterală:
 Dreptul la rezoluțiune se exercită de către partea
îndreptățită prin declarație scrisă notificată celeilalte
părți contractante, fără necesitatea solicitării ei de la
instanţa de judecată.
Importanţa:
 rezoluţiunea extrajudiciară este mai eficace, mai
economică, mai rapidă, mai în pas cu realităţile timpului
nostru şi cu principalele sisteme de drept şi codificări
internaţionale. Rezoluţiunea este mai modernă.
Declaraţia de rezoluţiune:
manifestarea de voinţă a părţii îndreptăţite,
adresată celeilalte părţi contractante,
privind rezoluţiunea contractului.
Ea constituie un act juridic unilateral.
Produce efecte juridice din momentul recepţiei de
către partea destinatară.
Forma notificării celeilalte părţi contractante:

 scrisă notificată celeilalte părţi.

Scopul:
- de a facilita dovedirea rezoluţiunii şi data
acesteia.
Lipsă de formă scrisă:
- declaraţia de rezoluţiune nu va putea fi
demonstrată prin proba cu martori (art. 322
Cc).
Rezoluţiunea prin adresarea în instanţa în judecată
(art. 921 alin.(2) Cc)

Partea îndreptățită poate să ceară

instanței de judecată să declare
rezoluțiunea prin hotărîre
judecătorească.
Rezoluțiunea de plin drept după acordarea
termenului suplimentar pentru executare (art.917
Cc)
Dacă debitorul nu execută în termenul
suplimentar acordat prin notificare,
rezoluțiunea operează:
 fără vreo altă declarație,
 la expirarea respectivului termen sau a
unei perioade rezonabile după notificare
(care trebuie să fie mai lungă decît
termenul acordat prin notificare).
Decăderea din dreptul la rezoluțiune (art.
922 Cc)
Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune dacă:
 executarea s-a oferit cu întîrziere sau
 executarea efectuată nu corespunde în alt mod
contractului, iar
 declarația de rezoluțiune nu este notificată într-o
perioadă rezonabilă.
Creditorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune în
temeiul art. 917, 918 sau 919 dacă:
- el nu notifică declarația de rezoluțiune într-o
perioadă rezonabilă după apariția acestui drept.
Efectele juridice ale rezoluțiunii
contractelor: extinctiv şi constitutiv
A. Efectul extinctiv:
– se sting obligațiile nestinse rezultate din contract
sau partea relevantă a acestor obligații (art. 925
alin.(1) Cc)
Deci, contractul încetează şi părţile sunt eliberate
de obligaţia de a presta.
Orice prestaţie primită de creditor după
rezoluţiune este:
 o îmbogăţire fără just temei şi
 se va restitui conform regulilor acesteia.
Rezoluţiunea nu afectează :

 clauzele contractului privind soluţionarea

litigiilor sau
 alte clauze destinate aplicării chiar şi după
rezoluţiune, precum de exemplu:
a)clauza privind răspunderea părţilor (clauza
penală, clauza de limitare sau exonerare de
răspundere );
b)clauza de confidenţialitate şi numeroase
alte „clauze de stil”.
Creditorului care declară rezoluţiunea păstrează
dreptul la (art. 925 alin. 3 Cc)
1. despăgubirile sau penalităţile acumulate
la data rezoluţiunii, precum şi
2. despăgubirile sau penalităţile pe care le-
ar fi avut dacă obligaţiile stinse prin
efectu rezoluţiunii ar fi fost neexecutate.
B. Efectul constitutiv al rezoluţiunii (art. 926 Cc) -
restituirea prestațiilor obținute prin executare
Restituţia unilaterală:
 parte contractantă (beneficiarul) care a primit
vreo prestație prin executarea obligațiilor de
către cealaltă parte contractantă în temeiul
contractului supus rezoluțiunii sau al tranșei
contractului supusă rezoluțiunii este obligată să
i-o restituie.
Dacă prestația a constat în plata unei sume de bani,
suma primită trebuie restituită.
Restituţia bilaterală:
 părţile sunt obligate să restituie prestaţiile
executate şi veniturile realizate.
Regula:
- părţile trebuie să restituie prestaţiile în
natură.
Esenţa:
- fiecăre parte contractantă care a primit o
prestaţie are obligaţia de a da şi de a face, adică
de a transmite înapoi posesia bunului, precum şi
dreptul de proprietate asupra bunului primit.
Efectul rezoluțiunii asupra drepturilor reale
transmise (art. 927 alin. 1 Cc)
În cazul bunului mobil:
 dreptul real transmis în temeiul
contractului nu se restituie de plin drept
prin efectul rezoluțiunii acestuia;
 restituirea are loc prin transmiterea
dreptului de către partea contractantă
obligată în folosul celeilalte părți
contractante prin predarea bunului mobil.
Efectul nerestituirii de către partea contractantă căreia i s-a
transmis un drept prin înregistrare într-un registru de
publicitate (art. 927 alin. 1 Cc)
 cealaltă parte contractantă poate cere
instanței de judecată,
 pe calea acțiunii în efectuarea
înregistrării,
 să pronunțe o hotărîre care să țină loc de
consimțămînt al părții contractante care
refuză restituirea.
Efectul rezoluțiunii asupra drepturilor reale
limitate constituite (art. 928 Cc)
Dreptul real limitat constituit în temeiul
contractului se stinge prin efectul rezoluțiunii sale.
Refuzul părţii contractante căreia i s-a constituit un
drept real limitat prin înregistrare într-un registru de
publicitate de a-şi da consimțămîntul la radierea sa:
- dă dreptul celeilalte parte contractante de a cere
instanței de judecată, pe calea acțiunii în rectificare,
să pronunțe o hotărîre care să țină loc de
consimțămînt al părții contractante care refuză
radierea.
Excluderea restituirii (art. 929 Cc)
Obligația de a restituire a prestaţiilor
obţinute prin executare (art. 926 Cc):
- nu apare în măsura în care executării
conforme de către una dintre părțile
contractante îi corespunde executarea
conformă de către cealaltă parte
contractantă.
Înlocuirea restituirii prin plata valorii prestaţiei
(art. 930 Cc)
a) restituirea în natură a prestaţiei este imposibilă.
Ex.:
- prestaţia constă dintr-o lucrare sau un serviciu,
sau este o obligaţie de a nu face.
b) bunul este înstrăinat sau grevat.
Actele de înstrăinare sau grevare a bunului de către
debitor nu sunt desfăcute. Ele rămân intacte ca
măsură de protecţie pentru terţii-dobânditori.
c) bunul este consumat, prelucrat sau transformat.
d) bunul este deteriorat sau a pierit.
Restituirea veniturilor: realizate şi neobţinute

a) Restituirea veniturilor realizate (art. 931 Cc):

 predarea veniturilor obţinute de părţi ca urmare a
prestaţiei.
Uzura bunului rezultată din folosinţa lui conform
destinaţiei:
- nu se ia în considerare la calcularea compensaţiei băneşti.
Exemplu:
 cumpărătorul care a folosit imobilul nu trebuie să
compenseze folosirea lui;
 dacă l-a dat în locaţiune, chiria trebuie predată
vânzătorului, minus cheltuielile aferente.