ORGANIZATII

INTERNAȚIONALE DIN
SECOLUL AL XX-LEA
 Societatea Națiunilor
 Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație
interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la
Paris care a pus capăt Primului Război Mondial și
precursoarea Organizației Națiunilor Unite.
 Anul infiintarii: 10 ianuarie 1920.
 scopul și rolul: Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile
principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate
colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale
prin negociere și arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme
precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor
indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea
armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea
minorităților din Europa.
 Principalele instituții: Principalele instituții structurale ale
Societății au fost: Adunarea; Consiliul și Secretariatul Permanent
(condus de Secretarul General și cu sediul la Geneva). Aceasta
aveau două aripi importante în: Curtea Permanentă de Justiție
Internațională și Organizația Internațională a Muncii. Pe lângă
acestea, au existat mai multe agenții și comisii auxiliare. Bugetul
fiecărei instituții era alocat de Adunare (Societatea era sprijinită
financiar de statele membre).
 Relațiile dintre Adunare și Consiliu nu erau definite în mod

explicit, iar, cu puține excepții, competențele lor erau în mare

parte asemănătoare. Fiecare organ putea face față oricărei
probleme, în sfera de competență a Societății, care putea afecta
pacea mondială. Probleme și sarcini deosebite se puteau
îndrepta la Consiliu sau la Adunare. Informațiile se puteau
transmite de la un organ la altul.
Evenimente mai importante în care s-au implicat

 -Conflictuldintre Grecia si Bulgaria: În urma unui

incident produs la granița între Grecia și Bulgaria, în
octombrie 1925, cele două state au început să se
lupte. La trei zile după incidentul inițial, trupele
grecești au invadat Bulgaria. Guvernul bulgar și-a
ordonat trupelor să ofere numai o dovadă de
rezistență, și a evacuat între zece și cincisprezece mii
de locuitori de la granița regiuni, având încredere în
rezolvarea disputei de către Societate. Societatea a
condamnat invazia grecească și a cerut atât retragerea,
cât și despăgubiri Bulgariei.
 -Războiul Civil Spaniol: În data de 17 iulie 1936, Armata
Terestră Spaniolă a dat o lovitură de stat, ducând la un
conflict armat între republicanii spanioli (guvernul na țional
de stânga) și naționaliști (rebelii conservatorii, anti-comuni ști
din care făceau partea majoritatea ofițerilor Armatei
Spaniole).[ Ministrul Afacerilor Externe, Julio Álvarez del
Vayo, a făcut apel către Societatea Națiunilor, în septembrie
1936, să primească arme pentru apărarea integrității
teritoriale și a independenței politice. Cu toate acestea,
membrii Societății nu au intervenit în Războiul Civil Spaniol
sau să prevină o intervenție externă în cadrul conflictului.
Adolf Hitler și Mussolini continuau să-i sprijine pe
naționaliștii conduși de Francisco Franco, pe când Uniunea
Sovietică a ajutat cealaltă tabără combatantă. În februarie
1937, Societatea a interzis voluntarii externi, însă aceasta a
fost, de fapt, o mișcare simbolică.
 Organizația Națiunilor Unite

 Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este

cea mai importantă organizație internațională din
lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea
Război Mondial, are astăzi 193 de state membre.
Întemeierea ei a constat din semnarea, de către
membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor
Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea
de a asigura „pacea mondială”, „respectarea
drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și
„respectarea dreptului internațional”. Sediul central al
organizației este la New York.
 Anul infiintarii: 24 octombrie 1945
 Scopul si rolul:Menținerea păcii și securității
 ONU, după aprobarea Consiliului de
Securitate, trimite forțe pentru menținerea păcii
în regiunile unde un conflict armat a încetat de
curând, sau a fost suspendat, pentru a încerca
impunerea unor acorduri de pace și pentru a
descuraja combatanții de la a relua ostilitățile.
Deoarece ONU nu are propria forță militară,
aceasta este asigurată prin voluntariat de către
statele membre. Soldații sunt uneori porecliți
„Căștile albastre” din cauza echipamentului
specific. Forța de menținere a păcii a
primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1988.
 Institutii: Organizația Națiunilor Unite este compusă din
cinci entități: Adunarea Generală a Națiunilor
Unite, Secretariatul Națiunilor Unite, Curtea internațională
de justiție, Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul
Economic și Social al Națiunilor Unite. O a șasea entitate,
Consiliul de Tutelă, și-a încetat activitatea în 1994, atunci
când Palau a devenit stat independent.Patru dintre cele cinci
entități au sediul în New York. Curtea internațională de
justiție se află în Haga, Regatul Țărilor de Jos, iar alte agenții
își au sediile în Biroul Națiunilor Unite de la Geneva , Biroul
Națiunilor Unite de la Viena și Biroul Națiunilor Unite de la
Nairobi. În baza Convenției legată de privilegii și imunități a
Națiunilor Unite, ONU și agențiile sale au imunitate în fața
legilor din țările în care își desfășoară activitatea, menținând
astfel imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă
și statele membre.
 Evenimente mai importante în care s-au implicat: Misiunea de
Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în
Kosovo (în engleză United Nations Interim Administration
Mission in Kosovo) sau UNMIK este administrația civilă
interimară în Kosovo, sub autoritatea Organizației Națiunilor
Unite. Misiunea a fost inițiată pe 10 iunie 1999 prin Rezolu ția 1244
a Consiliului de Securitate.
 Adunarea din Kosovo a adoptat uninominal declarația de
independență la 17 februarie 2008, cu toate acestea Rezolu ția 1244
ONU rămâne în vigoare ceea ce înseamnă că responsabilitatea
finală de administrație a provinciei Kosovo încă este condusă
de Reprezentantul Special.
 Provincia este subiectul unei lungi dispute dintre guvernul Serbiei
(iar anterior al Iugoslaviei) și populația majoritară albaneză. În
timp ce Serbia a pretinde că independența provinciei Kosovo este
recunoscută de către unele țări din comunitatea internațională, o
majoritate din populația provinciei Kosovo susține independența,
împreună cu o majoritate de țări europene.