Teritoriul de astăzi al României a fost locuit începând cu circa acum 40.

000 de ani, în paleoliticul superior, când popoarele aparținând culturii arheologice aurignaciene au sosit în estul Europei din Orientul
Apropiat: în Peștera cu Oase din zona Anina au fost găsite astfel unele dintre cele mai vechi rămășițe ale oamenilor moderni găsite în Europa. [1][2] Fosilele, provenind de la trei indivizi (numiți de
cercetători „Oase 1”, „Oase 2” și „Oase 3”), au fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau 40.500 folosind date calibrate. [3]
Epoca pietrei este reprezentată prin descoperiri arheologice pe tot cuprinsul țării. În neolitic, pe teritoriul țării era răspândită cultura Cucuteni, o civilizație care a reprezentat apogeul popoarelor ce trăiau
înainte de venirea triburilor indo-europene. Peste triburile de agricultori sedentari de la sfârșitul neoliticului, au venit triburi de păstori din stepele nord-pontice, care sunt presupuse neamuri indo-europene. [4]
Ipoteza prezenței hominizilor pe pământul românesc este sprijinită de unele descoperiri de pe Valea Dârjovului, unde s-au găsit de omenească cunoștea profunde transformări. Un nou mod de viață aducea
achiziții fundamentale pentru civilizația europeană: agricultură, arhitectură, meșteșuguri, practici funerare. Unul dintre cele mai spectaculoase aspecte ale noii societăți îl reprezintă apariția plasticii
concretizată într-o diversitate de statuete antropomorfe și zoomorfe. Acestea sunt probabil materializări ale unei complexe vieți spirituale, ale sacrului. [6] Astfel, pe teritoriul României s-au găsit urme ale unor
civilizații vechi, printre care și Hamangia. Aceasta a fost o cultură a neoliticului mijlociu din Balcani a cărei evoluție se plasează în a doua jumătate a mileniului VI î.Hr. Ea s-a dezvoltat în Dobrogea, sud-estul 
Munteniei și nord-estul Bulgariei, fiind originară din nord-estul Mediteranei și aparținând unui curent cultural care cuprinde și culturile Vinča, Dudești și Karanovo.[7] Simboluri ale acestei culturi
sunt Gînditorii descoperiți în 1956 de Nicolae Hartuchi, într-o necropolă de la Cernavodă se află acum în Muzeul Național de Istorie a României.[8]

Acest articol se referă la istoria teritoriului României de astăzi. Pentru istoria românilor, ca grup etnic,
vedeți Istoria românilor. În articol se realizează doar o sinteză a fiecărei perioade istorice; detalii în
articolele separate (vezi legăturile în cutia din dreapta).Prin istoria României se înțelege, în mod
convențional, istoria regiunii geografice românești precum și a popoarelor care au locuit-o și care, pe
lângă diferențele culturale specifice și transformările politice, au dotat-o cu o identitate specifică,
identitate care în timp a condus la recunoașterea României drept subiect istoric de sine stătător. Într-o
accepțiune mai restrânsă, prin istoria României se înțelege doar istoria statului unitar, adică istoria
statului modern România, a Regatului României și a formelor de organizare intermediare, precum și a
evenimentelor care au dus la formarea sa ca stat național.