MIHAI EMINESCU

LUCEAFĂRUL
PUBLICAREA POEMULUI
Publicat în “Almanahul
Societăţii Academice
Social-Literare România
jună”, Viena, aprilie
1881, reprodusă în
“Convorbiri literare” şi
în volumul Poesii, 1883,
cu modificări ale lui
Titu Maiorescu.
SURSE DE INSPIRAŢIE
A. FOLCLORICE:
• Basmul Fata în grădina de aur,
versificat de Eminescu după
versiunea culeasă de germanul
Richard Kunisch în Muntenia
b) Mitul Zburătorului
c) Motivul “stelei cu noroc”
 SURSE DE INSPIRAŢIE
FATA ÎN GRĂDINA DE AUR – basm în versuri, având următoarele
motive :
•Motivul fecioarei de o frumuseţe unică
•Motivul personajelor înţelepte, ajutătoare
•Motivul celor trei încercări
•Motivul balaurului paznic
•Motivul metamorfozei
•Motivul obiectelor “fermecate”
•Motivul cuplului ideal, Adam şi Eva
 SURSE DE INSPIRAŢIE

B. FILOZOFICE:
Influenţa filozofiei lui Arthur Schopenhauer despre
geniu şi omul comun:
GENIUL OMUL COMUN
inteligenţă instinctualitate
obiectivitate subiectivitate
capacitatea de a-şi depăşi sfera incapacitate...
aspiraţie spre cunoaştere voinţa de a trăi
singurătate sociabilitate
puterea de a se sacrifica dorinţa de a fi fericit
 FORMA POEMULUI E NARATIV-

DRAMATICĂ:

•formula de intoducere “a fost odată”

•prezenţa unui narator
•povestirea la persoana a III-a
•existenţa personajelor
•construcţia gradată a subiectului
•numărul mare de verbe
•prezenţa dialogului cu formele specifice de adresare
 TEMA POEMULUI

ALEGORIE PE TEMA ROMANTICĂ A

LOCULUI GENIULUI ÎN LUME
Un indiciu dă chiar Eminescu pe marginea unui
manuscris: “Aceasta este povestea. Iar înţelesul
alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu
cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea
uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici e capabil
de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El
n-are moarte, dar n-are nici noroc.”
 COMPOZIŢIA
PATRU TABLOURI construite pe ideea cuplului şi
alternanţa spaţiilor
TABLOUL I:
SPAŢIU ireal, de poveste “A fost odată ca-n poveşti”,
limitat, dar deschis spre infinit
TIMP al visului, anistoric, de poveste, irepetabil “A
fost ca niciodată”
FATA DE ÎMPĂRAT
•nu are nume, e unică (icoana, luna)
•trăieşte în castelul de la marginea mării
•vine la fereastră=spaţiu al deschiderii
TABLOUL I
FATA DE ÎMPĂRAT
•Vorbeşte cu el în somn
•Nu e o fiinţă obişnuită: “preafrumoasă”, “una la
părinţi”
•Se află mereu în spaţii de trecere: fereastra, oglinda
•Intuieşte natura astrului: “Privea în zare cum pe mări/
Răsare şi străluce”
•Vrăjeşte, descântă, îl cheamă să-i lumineze viaţa
•Aspiră spre înalt
Semnificatiile imaginilor alegorice din primul
tablou:

1) fata de împărat - fata la varsta delicată cand poate fi

tulburata de zburător (dar si simbol al omului comun)
2) visul fetei - criza puberală, dorinţa de realizare prin
dragoste, rezolvată mitologic prin motivul zburătorului
3) dragostea pentru Luceafăr - aspiraţie spre absolut;
dorinţa omului comun de a-şi depăşi condiţia strîmtă,
limitată, de muritor
4) respingerea Luceafărului - refuzul neantului, spaima
de nemurire care pentru om înseamna moarte (sau
incapacitatea de a-si depasi sfera)
5) senzaţiile de frig şi de ardere - revelaţii intuitive ale
deosebirilor de structură dintre geniu şi omul comun
6) Luceafărul - fiinţa superioară, geniul
7) dragostea pentru fata de împărat - aspiraţia spre
concret sau spre o altă formă a materiei universale
8) dragostea dintre fată şi Luceafăr - atracţia contrariilor
9) metamorfozele Luceafărului - capacitatea geniului de
a-şi da alt chip, mai concret păstrîndu-şi unitatea contrariilor
din care este întrupat, ca şi esenţa superioară
10) hotărîrea de se sacrifica - dorinţa de cunoaştere;
obiectul cunoaşterii - fata de împărat - devine şi subiect al
pasiunii omului de geniu, pentru care el vrea să renunţe la
nemurire
 TABLOUL I
LUCEAFĂRUL
•se întruchipează, de fiecare dată e parte a naturii sale
supracategoriale
•întruchipările lui sunt METAFORE ALE FIINŢEI
•ÎNGERUL iese din mare
“păr de aur”, “faţă străvezie”, “albă”, “mort frumos cu
ochii vii”, născut din cer şi mare
•DEMONUL iese din soare
“viţe negre de păr”, “scăldat în foc de soare”, “trist”,
“gânditor”, “palid”, născut din soare şi noapte
 TABLOUL I
TABLOUL I e construit pe o serie de OPOZIŢII:
•spaţiu limitat – spaţiu nelimitat
•spaţiu terestru – spaţiu astral
•viu – mort
•sus – jos
•murire – nemurire
•înger – demon
•lumină - întuneric
 TABLOUL AL II-LEA

TIMP şi SPAŢIU de poveste, dar REALE prin

teluricul lor
FATA şi-a pierdut unicitatea, a intrat în categorie
(numele o transformă în exponent al unei categorii)
•e pământeană
•seamănă cu Cătălin “Te-ai potrivi cu mine”
CĂTĂLIN are natură terestră copil de casă, paj, “băiat
din flori şi de pripas”, “guraliv şi de nimic”
el e INSTINCT, adică MULTIPLICITATE
Semnificatiile imaginilor alegorice
din al doilea tablou:

1) Cătălin şi Cătălina - exponenţii individuali ai

aceleiaşi lumi

2) “lecţia” lui Cătălin - forma de magie erotică

(manifestare galanta a principiului
masculin)

3) refuzul iniţial al Cătălinei - reacţie de

orientare (manifestare a principiului
feminin)

4) nostalgia faţă de Luceafăr - ruptura dintre

ideal şi real

5) acceptarea lui Cătălin - revelaţia asemănării

de structură şi de ideal dintre fiinţele
aceleiaşi lumi
 TABLOUL AL II-LEA
CĂTĂLIN:
•îşi “încearcă norocul”
•iubirea lui e un JOC CARE SE ÎNVAŢĂ: “Dacă
nu ştii ţi-aş arăta/ Din bob în bob amorul”
•glasul lui e cel din idilele lui Eminescu
Cătălina îl înţelege, deşi mai aspiră spre înalt “În
veci îl voi iubi”
CUPLUL SE REALIZEAZĂ
 TABLOUL AL III-LEA

LUCEAFĂRUL a devenit HYPERION

•după Hesiod, divinitate subolimpică, fiu al cerului, tatăl Soarelui şi al Lunii
•după Homer, Soarele însuşi
HYPER-EON: pe deasupra mergătorul
DEMIURGUL
•creatorul universului
•locuieşte acolo unde a fi şi
a nu fi e totuna, în infinit, în neant
 Semnificatiile imaginilor
alegorice din al treilea
tablou:

1) Demiurgul - absolutul

2) Hyperion - forma individualizată

a absolutului

3) dorinţa lui Hyperion de a fi

dezlegat de nemurire pentru “o
oră de iubire” dorinţa de a primi
o altă structură, compatibilă cu
ideea de dragoste ca mijloc de
cunoaştere

4) refuzul Demiurgiului -
imposibilitatea obiectivă de a
mai coborî treptele de
organizare a materiei universale

5) consecvenţa în atitudinea lui

Hyperion - şi geniul are o limită
de cunoaştere
 TABLOUL AL III-LEA

DIALOGUL CU DEMIURGUL:
•limbajul sentenţios, gnomic
•atmosfera glacială
•dialogul e presupus, Demiurgul
aude replicile lui Hyperion înainte ca acesta să le mai exprime
•Demiurgul construieşte o vastă antiteză muritor-nemuritor: “Ei doar au stele cu
noroc/ Şi prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Şi nu cunoaştem
moarte”
 TABLOUL AL IV-LEA

SPAŢIU TERESTRU, cu imagini PARADISIACE, specifice universului TELURIC

EMINESCIAN
•din “locul lui menit din cer”, locul ordinii, Luceafărul priveşte spre Pământ –
castelul nu mai există
•CODRUL, pădurea de tei narcotizantă
•LUME A VEGETALULUI, a speciilor unde toate sunt la plural (spaţiul
multiplului)
•Chipul fetei a devenit CHIP DE LUT
 Semnificatiile imaginilor alegorice din al patrulea tablou:
Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
1) idila pămînteană - împlinirea aspiraţiei spre fericire a perechii pămîntene

2) seriozitatea pasională a lui Cătălin - bărbatul întîmplător devine bărbatul

unic prin iubire

3) “trădarea” fetei - revelaţia Luceafărului asupra timpului ca schimbare; el,

care e nemuritor, nu e stăpînit de timp, n-are experienţa existenţei
determinate temporal, prin trădarea fetei, el descoperă ideea de
schimbare şi că mişcarea e ireversibilă

4) a treia invocaţie a Luceafărului - dorinţa superstiţioasă a fiinţei pămantene

de a-şi prelungi fericirea prin protecţia unei “stele cu noroc”

5) răspunsul final al Luceafărului - constatarea rece, obiectivă a diferenţelor

fundamentale între două lumi antinomice; una trăind starea pură a
contemplaţiei; cealaltă starea instinctualităţii oarbe în cercul strîmt al
norocului, al şansei de a se împlini sau al neşansei
 IDEEA POEMULUI

“Iată aşadar că se întâmplă totuşi ceva deosebit în lumea

de jos, pe care geniul n-a putut-o salva în felul cum
vroia el. Ba chiar se întâmplă ceva de necrezut:
LUMEA ACEASTA DE JOS VINE EA SĂ SALVEZE
GENIUL... La capătul poemului eminescian, un
nelămurit sentiment de armonie îţi rămâne, în ciuda
dizarmoniei dintre cele două ordini, cea a generalului
şi cea a individualului”
(Constantin Noica)
 BIBLIOGRAFIE

BULARCA, Cornelia, FUNARIU, Ion, ITU,

Cristina, ITU, Mircea, OSNAGA, Bianca,
Literatura română. Comentarii. Sinteze. Evaluări ,
Ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Ed. Orientul
Latin, Braşov, 1997
COSTACHE, Adrian, IONIŢĂ, Florin, LASCĂR,
M.N., SĂVOIU, Adrian, Limba şi literatura
română – Manual pentru clasa a XI-a, Editura
Art, Bucureşti, 2007