EMBRIOLOGIE SI

GENETICA

CURS 1
EMBRIOLOGIE 
Embriologia umană constituie o ştiinţă care prezintă originea şi
dezvoltarea fiecărui organism viu, de la fertilizare până la
naştere. Dezvoltarea embrionară începe odată cu fertilizarea, care are
ca rezultat formarea zigotului.
Urmează numeroase diviziuni celulare, diferenţieri ale acestora, care
adaugă mereu ceva nou structural şi funcţional produsului de
concepţie.
Astfel, pornind de la zigot, celula ou mică, se ajunge la organismul
uman pluricelular definitiv structurat.
Viaţa prenatală cuprinde trei perioade:

• Perioada embrionară – durează trei luni şi se caracterizează printr-o

organogeneză rapidă.
• Perioada fetală precoce – trimestrul II al vieţii intrauterine – are loc
desăvârşirea organogenezei.
• Perioada fetală tardivă – trimestrul III – se produce perfecţionarea
maturaţiei histologice şi biochimice a fătului.
GAMETOGENEZA Spermatogeneza
• Cuprinde spermatogeneza şi Spermatogeneza este procesul de
ovogeneza. formare a spermiilor şi începe la
pubertate.
Cuprinde următoarele faze:
• Spermocitogeneza, care cuprinde
perioada germinativă sau de
proliferare şi perioada de creştere şi
de maturizare.
• Spermiogeneza.
Spermogeneza
În perioada de proliferare, celulele germinale ale tubilor seminiferi
încep să se dividă activ şi să dea naştere unor celule mici şi rotunde,
numite spermatogonii, care au un reticul endoplasmatic bogat.
• Perioada de creştere şi de maturizare se manifestă prin aceea că,
spermatogoniile acumulează material nutritiv, devenind
spermatocite de ordinul I; sunt cele mai mari celule din linia
seminală şi suferă două diviziuni succesive:
-O primă diviziune heterotipică, reducţională, din care rezultă
spermatocitele de ordinul II, celule care conţin numai jumătate din
numărul de cromozomi ai spermatocitului de ordinul I (23 de
cromozomi).
-A doua diviziune de maturaţie este o diviziune homotipică
ecvaţională, în care din spermatocitul de ordinul II rezultă
spermatidele , celule mici care conţin acelaşi număr de cromozomi ca
şi spermatocitele de ordinul II şi care, prin spermatogeneză, se
transformă direct, fără diviziune, în spermii mature.
-Spermiile devin mobile numai în lichidul spermatic, produsul de
secreţie al glandelor anexe spermatice – veziculele seminale şi
prostata. Ele sunt expulzate odată cu sperma, prin actul de ejaculare.
În spermă, printr-o singură ejaculare, se elimină aproximativ 300 de
milioane de spermii.
O spermie matură are aspect flagelat şi este alcătuită
dintr-un cap, o piesă intermediară şi o coadă.
• Capul spermiei este ovalar şi format în întregime din
nucleu. În partea anterioară, are un corpuscul ascuţit,
numit acrozom, cu care spermia perforează membrana
ovulului în timpul fecundaţiei.
• Piesa intermediară a spermiei este alcătuită din gât şi
dintr-o piesă de legătură.
• Coada spermiei este porţiunea cea mai lungă, care se
subţiază treptat spre extremitatea sa. Spermiile sunt
foarte mobile, exectând mişcări helicoidale de 2mm pe
minut. Mişcările şi vitalitatea lor sunt în funcţie de
condiţiile de mediu în care se găsesc şi variază cu
temperatura. Soluţiile acide şi alcoolul le distrug, în
timp ce soluţiile slab alcaline le activează.
Ovogeneza
Este procesul de formare a ovulelor şi se desfăşoară în
ovare.
• Ovarele sunt formate din:
-O porţiune centrală (medulara).
-O porţiune periferică (corticala). La acest nivel se găsesc o
serie de vezicule numite foliculi ovarieni. Forma iniţială este
foliculul primordial, care este format dintr-o celulă centrală,
numită ovocit, înconjurată de un strat de celule foliculare.
• Ovocitul suferă prima diviziune de maturaţie,
devenind ovocit de ordinul al II-lea.
• Celulele foliculare se divid şi se dispun în mai multe
straturi, formând, la periferia foliculului, membrana
granulară.
• Într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, se constată că
între celulele membranei granulare apare o cavitate
foliculară (antrul), în care se adună lichidul
folicular, numit foliculină.
• Foliculul ajuns în această stare se numeşte folicul matur.
• Foliculul matur se apropie de suprafaţa ovarului, pe care o
rupe în zona în care este amplasat. Se expulzează lichidul
folicular şi odată cu el şi ovocitul; această eliminare se
numeşte ovulaţie. După expulzarea din folicul, ovocitul
suferă a doua diviziune de maturaţie şi pătrunde în trompa
uterină, unde devine ovul, fiind acum apt pentru fecundare.
• La nivelul ovarului, locul unde s-a rupt foliculul ovarian ia
denumirea de corp galben. Corpul galben secretă
hormonul progesteron. Dacă ovulul a fost fecundat,
începând deci sarcina, corpul galben se dezvoltă, atingând 2
- 3 cm în diametru, şi rămâne în stare de funcţionare 5 - 6
luni. Acest corp galben se numeşte corp galben de
sarcină. În a doua parte a sarcinii, el începe să involueze şi se
transformă într-un corp fibros, corpus albicans.
• Dacă ovulul nu a fost fecundat, corpul galben involuează
într-un interval foarte scurt, de 11 - 12 zile, şi poartă numele
de corp galben menstrual.
FECUNDAŢIA ŞI NIDAŢIA
• Fecundaţia reprezintă procesul de fuziune a spermei
cu ovulul (un singur spermatozoid fecundează un
singur ovul). În urma procesului se formează celula
ou (zigotul).
• La om, fecundaţia este internă şi are loc în două
faze:
-Faza de însămânţare, când spermiile vin în contact cu
ovulul matur.
-Faza de amfimixie, care reprezintă fecundaţia
propriu-zisă.
Fecundaţia are loc în treimea laterală a trompei
uterine, după care zigotul, prin mişcările peristaltice
ale musculaturii tubei uterine, este împins în uter,
unde, în decurs de aproximativ trei zile, se fixează în
mucoasa uterină prin nidaţie. Devine astfel o sarcină
uterină normală.
Sunt însă cazuri în care oul nu poate ajunge până la uter şi
sarcina rămâne „extrauterină”; în astfel de cazuri, ovulul
fecundat este împins în cavitatea peritoneală sau
abdominală, prin mişcări antiperistaltice ale trompei
uterine şi se fixează în abdomen, determinând o sarcină
„abdominală”.
De asemenea, este posibilă şi situaţia în care, din cauza
unor deformări ale trompei uterine, sau din cauza unei
dezvoltări prea rapide a oului, acesta nu mai poate înainta
până în uter şi rămâne pe traiectul trompei uterine.
În acest caz, apare o sarcină „tubară”. Şi într-un caz şi în
altul de sarcină „ectopică”, produsul de concepţie nu este
viabil, iar sarcina nu poate fi dusă la termen, determinând o
ruptură a trompei cu hemoragii masive; singura atitudine
terapeutică în asemenea stări este intervenţia chirurgicală
(de urgenţă).
Nidaţia (încuibărirea) are loc după 11 zile de la fecundaţie.