CELE ȘAPTE MINUNI ALE LUMII

ANTICE
Semiramidei
Marea Piramidă din Gizeh
Semiramidei
Grădinile suspendate ale
Marea Piramidă din Gizeh Grădinile suspendate ale

Templul zeiței Artemis din Statuia lui Zeus

Templul zei ței Artemis din
Efes 
Statuia lui Zeus
Efes 

Mausoleul din
Mausoleul
Halicarnas din Colosul din Rhodos
Halicarnas Colosul din Rhodos

Farul din Alexandria

Farul din Alexandria
 Marea Piramidă din Gizeh
Marea Piramidă din Gizeh este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh,
necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.
Aceasta este singura minune a lumii ce nu necesită descrieri ale istoricilor din
antichitate sau ale poeților. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac
speculații referitoare la formă, mărime și prezentare. Este cea mai veche și totu și
singura care a supraviețuit timpului.
Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construc ție din lume mai mult de
43 de secole, până în secolul al XIX-lea în 1889, când a fost construit Turnul
Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m) înăl țime, latura de 227 m și cuprinde
2.521.000 m cubi de piatră. Fețele piramidei erau placate cu plăci șlefuite din
calcar. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului
2560 î.Hr. pentru a servi drept mormânt acestuia.
Tradiția construirii de piramide a început în Egiptul antic ca o sofisticare a ideii de
"mastaba" sau "platformă" ce acoperea mormântul regal. Mai târziu, au fost
folosite mai multe "mastaba", fapt dovedit de primele piramide, cum este
Piramida în Trepte a Regelui Zoser, construită de faimosul arhitect egiptean,
Imhotep.
 Marea Piramidă din Gizeh
Potrivit lui Herodot, construcția ei ar fi durat peste 20 de ani și la ea ar fi lucrat 100.000 de
oameni. Întâi a fost pregătit locul de amplasare și au fost transportate blocurile de piatră.
Atunci era folosit un proiect pentru exteriorul piramidei, o șlefuire ce a dispărut de-a lungul
timpului. Deși încă nu se știe exact cum au fost a șezate blocurile de piatră, au existat mai
multe teorii: una din aceste teorii se referă la construirea unei rampe drepte sau în spirală,
ce era înălțată pe măsură ce se ridica piramida. Această rampă, îmbrăcată cu noroi și apă,
ușura transportarea blocurilor împinse (sau trase) la locul lor. O altă teorie sugerează că
blocurile de piatră erau puse la locul lor folosind pârghii lungi.
Când au cucerit Egiptul, în anul 641 e.n., arabii au găsit piramida intactă și după ce au deschis-o,
căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol.
De-a lungul istoriei, piramidele de la Gizeh au stimulat imagina ția oamenilor, ace știa numindu-
le "Grânarele lui Iosef" sau "Munții Faraonului". Când Napoleon a invadat Egiptul în 1798
mândria resimțită de el atunci a fost exprimată în faimosul citat: "Soldats! Du haute de ces
Pyramides, 40 siècles nous contemplent" (Solda ți! 40 de secole ne privesc din vârful
piramidei).
În ultimii ani s-au mai descoperit încă trei sau patru camere, în apropiere de camera funerară,
într-una fiind corabia regală, iar celelalte sunt în curs de explorare, dezvăluind poate
ultimele secrete ale Marii Piramide: tezaurul și mumia faraonului.
 Astăzi, Marea Piramidă este inclusă, împreună cu celelalte piramide și cu Sfinxul, în
regiunea turistică a Platoului Gizeh. De asemenea, în zona aceasta se află muzeul ce
găzduiește misterioasa Barcă Solară, descoperită abia în 1954, lângă partea de sud a
piramidei. Această barcă se presupune că a purtat corpul lui Khufu în ultima sa călătorie,
 Grădinile suspendate ale Semiramidei

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile

suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonosor
al II-lea (605-562 î.Hr.) pentru una din so țiile sale, Amytis sau
Amuhea. Ele figurau în antichitate printre cele Șapte minuni ale
lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de
scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost
construite de regele Ninus, întemeietorul
orașelor Ninive și Babilon, pentru soția sa Semiramida .
Pe terase erau plantați arbori din mai multe specii, unii dintre ei
fiind înalți de 24 metri. Erau udați de pompe cilindrice, al căror
secret nu se cunoaște încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe
coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. După
unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de per și,
în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat și Turnul
Babel.
Grădinile suspendate ale Semiramidei
Cea mai completă descriere a grădinilor se datorează lui Diodor din Sicilia,
care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de
aprox. 123 m. Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite la o
distanță de trei metri unele de altele. Spațiile dintre ziduri erau acoperite cu
bolți realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat
de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi
arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a
desăvârși izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de
grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari
arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în
stare să încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor".

În grosimea teraselor erau amenajate galerii și camere, care primeau lumina

lateral, pe o singură latură, în așa fel încât galeriile și camerele de la un
anumit nivel aveau în față priveliștea unei grădini, care se rezema pe terasele
nivelului inferior.
 Templul zeiței Artemis din Efes 

Templul zeiței Artemis din Efes, cunoscut și ca „Templul Dianei”, a fost un

edificiu antic grec construit pentru zeița Artemis. Templul a fost ridicat în
anul 550 î.Hr. în Efes, oraș aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian.
Templul zeiței Artemis din Efes se află 50 km la sud de orașul Izmir, Turcia . Din
templul original, considerat una din cele șapte minuni ale lumii nu au rămas
decât puține relicve.
Templul a fost construit timp de 120 de ani de către împăratul Adrian cel
Mare. Clădirea a fost lată de 51 m și de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m
înălțime susțineau acoperișul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a
zeiței Artemis, acoperită cu aur și argint.
La 22 iulie 356 î.Hr. , un tânăr din Efes numit Herostratus a ars templul din temelii crezând
ca numele lui va intra în istorie. Legenda spune că în aceeaşi noapte s-a născut Alexandru cel
Mare. Alexandru a oferit oamenilor din Efes bani pentru a reconstrui templul, dar
aceștia nu au acceptat. Construcția noului templu a început în anul 323 î.Hr, din
banii efesenilor și a continuat timp de mai mulți ani. Acest templu era mult mai
mare decât precedentul: 69 m lă țime, 137 m lungime, dar numărul de coloane și
înălțimea lor a rămas aceeasi.
 Templul zeiței Artemis din Efes
În scrierile sale, istoricul Pausanias menționa faptul că în templul de la Efes exista o
mare statuie a zeiței Artemis, dar existau și altele precum o veche statuie a
zeiței Nyx realizată de către sculptorul Rhoecus în secolul al VI î.Hr. De asemenea,
sunt descrise coloanele acoperite cu aur și argint, dar și picturile ce le reprezentau
pe Amazoane, considerate a fi fondatoarele Efesului.
În anul 268, templul a fost avariat în urma raidurilor go ților când aceștia au atacat
Efesul și au incendiat mare parte din el. Istoria ulterioară a templului este destul de
neclară, este posibil să fi fost renovat, dar a intrat în declin după incendiul din 268
care l-a distrus în mare parte și după indiferen ța împăra ților și a cetă țenilor cauzată
de declinul cultelor păgâne și de creștinarea imperiului. Se știe că multe dintre
coloanele vechiului templu au fost transportate la Constantinopol pentru
construirea catedralei Sfintei Sofia.
După săpăturile arheologice din secolul al XIX-lea, respectiv secolul XX, multe
dintre comorile vechiului templu printre care statui, vase și basoreliefuri au fost
transportate la British Museum din Londra și la Muzeul de Arheologie din Efes.
Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile
din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos,
piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în
ceață."
Templul lui Artemis din Efes
Statuia zeiţei Artemis
Rămăşiţe din templul zeiţei Artemis
 Statuia lui Zeus din Olympia
Statuia lui Zeus este una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, sculptată
după tehnica criselefantină, în fildeș, ornată cu aur și având o structură
internă din lemn. Statuia, cu o înălțime estimată la aproximativ 12 m, a
fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Hr. în
orașul Olympia din Grecia. Pentru adăpostirea statuii a fost construit
un templu.
Se crede că în anul 394 d.Hr. statuia a fost transportată la Constantinopol,
unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.
În 1958 a fost descoperit la Olympia și atelierul lui Phidias unde s-a lucrat
la realizarea statuii și au putut fi identificate câteva din tehnicile de
lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o bazilică cre ștină, în
prezent ruinată).
 Statuia lui Zeus din Olympia
Din măreața statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar
fi rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata și amănun țita sa
descriere.
După cum spune Pausanias, sculptorul a lucrat la opera sa într-o clădire care se afla la
vest de Altis și care era cunoscută și șase secole mai târziu sub numele de "atelierul
lui Phidias". El a avut drept colaboratori, un pictor - fratele său, Panaenos - și un
gravor, Colotes, originar din insula Paros. După ce statuia a fost complet gata în
atelier, ea a fost demontată și transportată piesă cu piesă în templu, unde a fost
remontată pe soclul de marmură dinainte pregătit.
Statuia avea înălțimea de aproximativ 12 m, iar soclul nu depă șea 14 m, înfă ți șându-l pe
Zeus așezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ținea o
Victorie, lucrată în fildeș și aur, capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna
stângă, Zeus ținea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de
pe umeri peste torsul gol și-i acoperea picioarele. Păr țile corpului neacoperite erau
de fildeș, picioarele erau rezemate pe un taburet, susținut în cele patru col țuri de
sfincși de aur.
Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, filde ș, aur, pietre pre țioase și
picturi. Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul și care
reprezentau lupte legendare, figuri de zei și chiar scene din jocurile olimpice.
Astfel, sub sfincșii care susțineau brațele tronului erau basoreliefuri care-i înfă ți șau
pe Apollo și pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse erau reprezentate lupte
 Statuia lui Zeus din Olympia
Expresia feței lui Zeus imprima privitorului o profundă emo ție. For ța și, în
același timp, seninătatea au impresionat pe toți cei care au privit statuia
și a căror părere s-a păstrat ca mărturie scrisă.
În fața statuii exista un bazin care conținea uleiul necesar între ținerii, având
în același timp și rolul unei enorme oglinzi în care se reflecta statuia.
Publicul nu se putea apropia de statuie, nici nu o putea vedea în fiecare zi.
Antioh al IV-lea Epifanul (175 - 164 î.Ch.), regele Siriei elenistice, a oferit
templului o draperie de purpură, care a fost montată în fața statuii și nu
era îndepărtată decât la solemnități.
Lumina care pătrundea în templu și cea dată de flacăra parfumurilor care
ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbră țișa toată
măreția statuii. Umbre și lumini jucau pe sandalele de aur, prin cutele
mantiei bogat drapate, pe torsul palid de fildeș, pierzându-se pe fa ța
calmă și fruntea senină, în ochii care concentrau toată via ța statuii.
 Mausoleul din Halicarnas
Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitec ților Pytheos și
Satyros și a sculptorilor Scopas și Timotheos. Mausoleul poartă numele
guvernatorului local Mausol, care a fost guvernatorul (satrapul sau regele)
provinciei elenistice Caria (377-353 î.Ch.) pentru care fusese destinat, ca
mormânt-templu. Acest monument arhitectural a fost considerat una dintre cele
șapte minuni ale lumii antice.
Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru naviga ția din
Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. În anul 556
î.Ch., regele Persiei Cyrus al II-lea a cucerit această zonă, care îi oferea acces
direct la mare. Imperiul său se întindea la est până la fluviul Indus, la nord
până la țărmurile Mării Negre și la sud până la Oceanul Indian. Imperiul nu
putea sa aibă un guvern centralizat, din cauza situa ției mijloacelor de transport
și de comunicare din acea vreme. Regii perși puneau în locul lor un guvernator
regional, numit satrap. Începând din anul 377 î.Ch., satrapul Mausol guverna
Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul
Hekatominos, contribuise la înflorirea economică a portului Halicarnas.
Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a
îngrijit să lase moștenire orașului un monument nepieritor, în amintirea tatălui
său și a sa, pe locurile unde ei au funcționat ca guvernatori. Prieten al culturii
elene, el i-a chemat pe arhitecții Satyros și Phytheos și pe sculptorii Scopas și
Timotheos, toți din Grecia.
 Mausoleul din Halicarnas
Ei s-au deosebit de ceilalți concuren ți prin proiectul lor, pe cât de neobi șnuit, pe atât de impunător:
nu au conceput un monument scund, tradi țional in Grecia, ci o construc ție foarte înaltă.
Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch. Văduva
sa, Artemisa, care îi era și soră, a continuat lucrările începute, nu fără inten ția de a ridica un
monument și pentru ea însă și. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au
construit statuile cuplului princiar, Mausol și Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult
pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după so țul și fratele ei. Arhitec ții au
continuat construcția până la sfâr șit (335 î.Ch.), realizând un monument și pentru propria lor
glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu înalt, cu cinci
trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime și 33 m lă țime, se găsea un suport lung de 33 m, lat
de 27 m și înalt de 22 m. Pe acesta se înăl ța templul funerar propriu-zis, sus ținut de 39 de
coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greacă tradi țională). Imediat,
deasupra acoperișului se mai inălța o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era
așezată cvadriga. Cu o înălțime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre
cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al
antichității, al cărui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai
târziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit ora șul Halicarnas în anul
334 i.Ch., au cruțat monumentul și l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un
puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru
construirea castelului fortificat Sf. Petru al Crucia ților Ioani ți (în sec. XVI).
Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a ora șului Bodrum (la cca 1 km de
centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind accesibile publicului.
Rămășițele Mausoleului din Halicarnas
 Colosul din Rhodos
Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din
Grecia, una din cele șapte minuni ale lumii. Statuia îl înfățișa pe zeul grec al Soarelui,
Helios, și măsura între 32 și 36 de m. Construcția s-ar fi realizat în 12 ani și ar fi fost
finalizată în anul 282 î.Hr. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform
cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în
Castelul Templierilor.
Rhodos devine în anul 408 î.Hr. capitala mai multor teritorii unite și un important port
comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să
rupă acestă alianță, însă locuitorii din Rhodos sunt uniți și rezistă asediului. Colosul din
Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulțumire pentru protecția
locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a
fost angajat pentru construcția statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de
ani. Când soarele răsărea dimineața, se reflecta în suprafața de bronz și făcea ca figura
zeului să strălucească. În 225 î.Hr., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După
prăbușirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind chiar o
ofertă de la Ptolemeu al III-lea, însă un oracol le-a interzis. După ce arabii au cucerit
insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceștia unui evreu din Siria, care a
cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.
 Colosul din Rhodos

Statuia era construită din bronz și întărită ulterior cu fier și

piatră. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz și 9
tone de fier, însă calculele arată că aceste cantități au
fost chiar mai mari. Avea o înălțime de 33 m și stătea pe
un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu
câte un picior pe fiecare mal al portului este doar o
legendă, pentru că în nicio scriere nu se specifică acest
lucru. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez
Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertății din
New York.
 Farul din Alexandria

Farul din Alexandria a fost construit în secolul al III-lea î.Hr. în Egipt pe insula

Pharos de lângă orașul antic Alexandria. De la insula Pharos provine și cuvântul
românesc „far”. La început farul a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit
indicator pentru marinari.
Farul avea o înălțime între 115 și 135 de metri și a fost pentru mult timp cea mai
mare clădire făcută de om. Antipater din Sidon l-a numit între cele  șapte minuni
ale lumii.
Țărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, a șa s-a
născut ideea de a construi ceva care să indice drumul corect către port.
În anul 290 î.Hr. regele Egiptului Ptolemeu I Soter a început construcția farului,
care a fost terminată după moartea lui de către fiul său, Ptolemeu al II-lea
Philadelphus.
Farul a fost construit după concepția architectului Sostratus . Legenda spune că
regele Ptolemeu i-ar fi interzis lui Sostratus să-și pune numele pe construc ție, dar
Sostratus a scris pe baza farului „Eu Sostratus, fiul lui Dexiphanes din Chinidai,
ofer această operă Zeilor Navigatori și oamenilor care călătoresc pe mări” .
 Farul din Alexandria
A fost construit din blocuri uriașe de marmură albă și avea trei niveluri
separate. Baza farului avea o formă pătrată și era înaltă de 55.9 m. În
mijloc secțiunea farului era de formă octogonală, era gol pe dinăuntru
și avea o înălțime de 30 de m. Din interior ieșeau flăcări care nu se
stingeau niciodată, luminând atât noaptea cât și ziua și făcând vizibil
drumul spre port. Partea de sus avea o formă de cerc și era înaltă de 7
metri. Se spunea că flacăra se vedea de la 50-60 km depărtare.
Deasupra farului era o statuie. Nu se știe sigur dacă era statuia
lui Poseidon sau a lui Zeus.
În 956 un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni.
Apoi, în 1303 și 1323 două mari cutremure au distrus farul.
În 1480 mamelucul Qaitbay a construit o fortăreață pe locul farului,
folosind structurile și pietrele rămase.
În 1994, aproape de orașul Alexandria, niște scafandrii au găsit în mare
ruinele farului.
Reprezentare a farului pe
o monedă romană
 Vă mulțumim!

Realizatori:

GEORGESCU ANDREEA
MIHAI IOANA
MILEA DANIEL
MINDILICĂ ANDREEA