Academia militara ”Alexandru cel Bun ”

Rolul consiliului de securitate

pentru mentinerea securitatii
internationale

Sold.cl.III ROMAN Hariton

 Introducere

 Carta ONU conţine prevederi cu privire la în

menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.Aceste
prevederi nu interesează dacă folosirea forţei este
legală sau ilegală, Carta făcând referire la măsurile ce
trebuie luate pentru împiedicarea sau încetarea
ameninţării cu forţa sau cu folosirea forţei.
Carta ONU atribuie principala responsabilitate pentru
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale
Consiliului de Securitate.
1.Generalităţi

 Liga Naţiunilor a fost prima organizaţie de state cu vocaţie universală şi cu obiect general
de activitate care a funcţionat între cele două războaie mondiale.
Pactul Ligii Naţiunilor Unite a fost adoptat de Conferinţa de pace de la Versailles la 20
iunie 1919 şi inclus ca Parte I în toate tratatele de pace semnate după primul razboi
mondial.
Scopurile proclamate ale Ligii erau: promovarea colaborarii internaţionale şi realizarea
păcii şi securităţii prin acceptarea unor obligaţii de a nu recurge la război, prin dezvoltarea
unor relaţii juste între naţiuni, respectarea dreptului internaţional şi a obligaţiilor decurgând
din tratate, şi prin menţinerea justiţiei 88 .
1. Generalități

 Liga Naţiunilor şi-a încetat în fapt activitatea odată cu izbucnirea celui de-al doilea război
mondial şi a fost dizolvată expres în 1946,constituind un experiment complex şi important
în perspectiva istoriei,având în vedere faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite a fost clădită
pornind de la experienţa Ligii Naţiunilor.
Încă din timpul războiului, s-a pus problema unei noi organizaţii. În Declaraţia din 1
ianuarie 1942 asupra luptei comune împotriva ţărilor Axei, reprezentanţii a 26 de ţări din
coaliţia antihitleristă au folosit denumirea ,,Naţiunile Unite“ pentru a denumi forma de
colaborare dintre ele. La San Francisco, Conferinţa Naţiunilor Unite (25 aprilie – 26 iunie
1945), la care a participat 51de state, a adoptat Carta Naţiunilor Unite. Carta
a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945 89 .
1. Generalități
 Scopul suprem afirmat de la început al organizatiei este de a feri generaţiile viitoare de
flagelul războiului, prin unirea forţelor membrilor ei în vederea menţinerii păcii şi
securităţii, prin garantarea că folosirea forţei armate nu va mai avea loc decât în interesul
comun.
Cele patru scopuri ale organizaţiei, dezvoltate în art.1 al Cartei, sunt:
Să menţină pacea şi securitatea internaţională, şi în acest scop: să ia măsuri colective
eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor împotriva păcii şi pentru reprimarea
oricăror acte de agresiune sau altor încălcării ale păcii şi să înfăptuiască, prin mijloace
paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional, aplanarea ori
rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu caracter internaţional care ar putea duce la o
încălcare a păcii;
 1. Generalități

 Să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii

în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele însele, şi să ia oricare alte
măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale;
Să realizeze cooperarea internaţională în rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter
economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea şi încurajarea respectării
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex,
limbă sau religie;
Să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către atingerea acestor
scopuri comune 90 .
Carta ONU cuprinde şi un capitol intitulat ,,Principii“, în care sunt enunţate principii de
drept dezvoltate ulterior în alte documente şi considerate principii Fundamentale ale
dreptului internaţional.
1. Generalități

 Organele ONU sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate,

Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutela, Curtea
Internaţională de Justiţie, Secretariatul.Organele principale pot crea
organe subsidiare, pentru îndeplinirea atribuţiilor, compuse fie din
reprezentanţi ai statelor membre, fie din persoane care participă cu
titlu personal (Comisia de drept internaţional).Pentru fiecare organ
principal, Carta reglementează componenţa, atribuţiile, modul de
lucru şi de adoptare a hotărârilor fiecărui organ al ONU 91 .
 2.Consiliul de Securitate.
 Consiliul de Securitate este organul care are principala răspundere pentru menţinerea păcii şi
securităţii şi poate să decidă acţiuni şi măsuri de constrângere în acest scop.
Consiliul de Securitate este cel mai puternic organ principal al Organizaţiei. Conform Articolului 24
al Cartei ONU, acesta poartă răspunderea principală pentru îndeplinirea obiectivului central al
Organizaţiei: menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Atribuirea acestei responsabilităţi se bazează pe faptul că, dintre toate organele O.N.U., Consiliul de
Securitate este cel mai eficace întrucât are un număr restrâns de membri, este organizat să poată
funcţiona în mod permanent, iar în adoptarea hotărârilor sale încredinţează o răspundere mai mare
marilor puteri, membre permanente ale Consiliului. De altfel, pentru păstrarea primordialităţii
Consiliului de Securitate în reglementarea diferendelor dintre state, Carta prevede că orice problemă
privind pacea şi securitatea internaţională, care reclamă să se întreprindă o acţiune, va fi deferită de
Adunarea Generală Consiliului de Securitate (art. 11.2) şi că atât timp cât Consiliul de Securitate
exercită în privinţa unui diferend sau unei situaţii funcţiile care îi sunt atribuite prin Cartă, Adunarea
Generală nu trebuie să facă nici o recomandare cu privire la acel diferend sau situaţie, afară de cazul
în care Consiliul de Securitate ar cere aceasta (art. 12, alin. 2) 92 .
2.Consiliul de Securitate.

 Competenţele ce revin Consiliului de Securitate l-au transformat într-un for unic în sfera
politicii internaţionale. Consiliul de Securitate al ONU este compus din 15 state membre,
cinci dintre acestea – China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi SUA – ocupând o poziţie
privilegiată, de membri permanenţi. Cei 5 membri ai CSONU care nu se schimbă, iniţial
puterile învingatoare din al Doilea Razboi Mondial,sunt în prezent singurele state
recunoscute ca având arsenal nuclear in cadrul Tratatului de Non-Proliferare a Armelor
Nucleare şi singurii membri care au drept de veto.
Adunarea Generală numeşte ceilalţi zece membri ne-permanenţi care vor activa pe o
perioadă de doi ani. Procedura este de aşa natură, încât în fiecare an să fie numiţi cinci
membri ne-permanenţi, astfel încât alcătuirea Consiliului de Securitate să fie în fiecare an
alta.
2.Consiliul de Securitate.

 Competenţele ce revin Consiliului de Securitate l-au transformat într-un for unic în sfera
politicii internaţionale. Consiliul de Securitate al ONU este compus din 15 state membre,
cinci dintre acestea – China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi SUA – ocupând o poziţie
privilegiată, de membri permanenţi. Cei 5 membri ai CSONU care nu se schimbă, iniţial
puterile învingatoare din al Doilea Razboi Mondial,sunt în prezent singurele state
recunoscute ca având arsenal nuclear in cadrul Tratatului de Non-Proliferare a Armelor
Nucleare şi singurii membri care au drept de veto.
Adunarea Generală numeşte ceilalţi zece membri ne-permanenţi care vor activa pe o
perioadă de doi ani. Procedura este de aşa natură, încât în fiecare an să fie numiţi cinci
membri ne-permanenţi, astfel încât alcătuirea Consiliului de Securitate să fie în fiecare an
alta.
2.Consiliul de Securitate.

 Consiliul de Securitate se poate întruni oricând, membrii săi fiind reprezentaţi permanent
la sediul de la New York. În decursul timpului s-a cristalizat o formulă de calculare a
alcătuirii pe regiuni a Consiliului, formulă care avea să asigure faptul că toate regiunile (şi
interesele) lumii vor fi mereu reprezentate în Consiliul de Securitate:3 state africane,2 state
asiatice,2 state din America Latină,2 state din Europa occidentală şi alte state,1 stat din
Europa de Est.
În perioada 1ianuarie 2008-31 decembrie 2009 sunt prezente în componenţa Consiliului de
Securitate următoarele state: Burkina Faso,Costa Rica,Croaţia,Libia,Vietnam;la acestea se
adaugă ,pentru perioada 1ianuarie 2009-31 decembrie 2010 , Austria,Japonia,Mexic,Turcia
şi Uganda.
 2.Consiliul de Securitate.
 Preşedinţia Consiliului, care se schimbă lunar, poate convoca şedinţe în orice moment. Convocarea se
face pe baza solicitării unui membru al Consiliului sau a unui stat membru, a Adunării Generale sau a
Secretarului General al ONU. Consiliul de Securitate trebuie să se întrunească, conform prevederilor
statutare, la cel puţin 14 zile, în practică însă acesta se întruneşte aproape zilnic, deseori chiar de mai
multe ori într-o singură zi.
Hotărârile în probleme procedurale sunt luate atunci când nouă membri se declară de acord. În toate
celelalte probleme, toţi membri permanenţi trebuie să îşi dea acordul. China, Franţa, Marea Britanie,
Rusia şi SUA au drept de veto. Această poziţie privilegiată a celor cinci membri permanenţi reprezintă
particularitatea centrală a sistemului ONU, care reuneşte diverse principii de bază: pe de o
parte,egalitatea statelor suverane în cadrul Adunării Generale („o ţară – un vot”), pe de cealaltă parte,
cinci state care constituie un for director, similar constelaţiei marilor puteri europene din secolul al XIX-
lea.
2.Consiliul de Securitate.

 La fel ca şi celelalte organe principale, Consiliul de Securitate poate forma organe conexe.
Printre acestea se numără, pe lângă diverse comitete, şi nenumăratele misiuni de menţinere
a păcii şi cele două Tribunale penale pentru Rwanda şi fosta Iugoslavie.
În exercitarea funcţiilor sale în domeniul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale,
Consiliul de Securitate acţionează în temeiul prevederilor mai multor capitole ale Cartei.El
îşi exercită puterile în acest domeniu în baza prevederilor capitolului VI, intitulat
„Rezolvarea paşnică a diferendelor”, a capitolului VII, care îl abilitează să ia măsuri
preventive sau coercitive, „în caz de ameninţări împotriva păcii, de încălcări ale păcii şi de
acte de agresiune”, ca şi a capitolului VIII, denumit „Acorduri regionale”, care tratează
competenţa acordurilor sau organismelor regionale de a lua anumite măsuri privind
menţinerea păcii şi securităţii şi raporturile acestora cu Consiliul de Securitate. 93
 2.Consiliul de Securitate.

 Rezolvarea paşnică a diferendelor

Intervenţia Consiliului de Securitate pentru reglementara paşnică a unui diferend are loc în urma unei sesizări
,ce poate fi făcută de:
– statele în litigiu; potrivit art. 38 al Cartei, Consiliul poate interveni dacă toate părţile îi solicită intervenţia.
– numai de unul dintre ele; Consiliul poate fi sesizat şi în mod unilateral, numai de către una din părţi la
diferend dacă, în prealabil, nu s-a reuşit soluţionarea acestuia prin tratative, anchetă, mediere, conciliere,
arbitraj, pe cale judiciară sau alte mijloace paşnice.
– alt stat membru O.N.U.;orice stat terţ, membru O.N.U., neimplicat într-un diferend, poate sesiza Consiliul de
Securitate dacă consideră că prelungirea acestuia sau a unei situaţii ar pune în primejdie menţinerea păcii şi
securităţii internaţionale.
– un stat nemembru;Consiliul de Securitate poate fi sesizat şi de un stat care nu este membru O.N.U., care îi
poate atrage atenţia asupra oricărui diferend la care acest stat este parte, dacă acceptă în prealabil obligaţiile de
reglementare paşnică prevăzute de Cartă (art. 35, alin. 2).
2.Consiliul de Securitate.

 – un organ al O.N.U.;dreptul de a sesiza Consiliul de Securitate revine şi Adunării

Generale a O.N.U. atunci când aceasta consideră că o anumită situaţie sau un diferend ar
putea pune în pericol pacea şi securitatea internaţională (art. 11, alin. 3). Adunarea
Generală a recurs la acest drept în situaţii referitoare la decolonizare şi discriminare
rasială.De asemenea, în virtutea împuternicirilor conferite prin Cartă, Secretarul General al
O.X.U.
poate, să atragă atenţia Consiliului de Securitate asupra oricărei probleme care, după
părerea sa, ar putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale (art. 99).
În condiţiile în care nici unul din statele sau organele enumerate nu sesi-zează Consiliul de
Securitate, acesta poate interveni şi din proprie iniţiativă, dacă consideră necesar, invitând
părţile să-şi reglementeze diferendele prin mijloace paşnice. În acest caz Consiliul poate
interveni chiar împotriva voinţei părţilor în litigiu.
2.Consiliul de Securitate.

 Consiliul de Securitate are dreptul să recomande procedurile sau metodele de aplanare, pe

care le consideră necesare, în orice stadiu al unui diferend ori al unei situaţii a căror
prelungire ar putea pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale (pct.1
art. 36). În acest scop, Consiliul ia în considerare orice proceduri de rezolvare a
diferendului deja adoptate de părţi.În efectuarea recomandărilor sale, Consiliul de
Securitate are obligaţia să ţină seama şi de faptul că, în regulă generală, diferendele de
ordin juridic trebuie să fie supuse de părţi Curţii Internaţionale de Justiţie, în conformitate
cu dispoziţiile Statutului Curţii (pct. 2-3 art. 36) 94 .
Acţiunile pe care le poate întreprinde Consiliul de Securitate depind, în principal, de natura
diferendului pe care este chemat să-1 reglementeze.
2.Consiliul de Securitate.

 După înscrierea unei probleme – ce poate fi calificată ca o „situaţie” sau un „diferend” – pe

ordinea de zi a Consiliului, acesta iniţiază o anchetă asupra diferendului şi stabileşte dacă o
situaţie este în fapt susceptibilă să ameninţe menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. 95
Ancheta nu este întreprinsă direct de către Consiliu. 96 Concluziile anchetei constituie o primă
etapă în fixarea poziţiei Consiliului asupra diferendului a cărui natură este singur îndreptăţit s-
o determine.După încheierea anchetei, ca şi în cazurile în care o asemenea acţiune nu a fost
dispusă, Consiliul recomandă statelor părţi la diferend să-1 reglementeze prin mijloace paşnice
97 . Consiliul de Securitate poate recomanda o modalitate concretă de soluţionare a
diferendului sau însărcina un terţ (comisie sau o personalitate,uneori chiar Secretarul General
al O.N.U.) să acţioneze ca mediator, prin intermediul unei misiuni de mediere sau bune oficii.
Ca regulă generală, diferendele de ordin juridic urmează să fie supuse C.I.J.
2.Consiliul de Securitate.

 Rezoluţiile adoptate de Consiliu în aplicarea prevederilor capitolului VI din Cartă au

caracterul de recomandări, fără valoare obligatorie pentru părţi,dar,cu toate acestea,
recomandările Consiliului generează obligaţii de comportament în sarcina statelor. Statele
trebuie să le ia în considerare şi să examineze cu bună credinţă posibilitatea de a li se
conforma. Această obligaţie decurge din rolul pe care întreaga comunitate internaţională 1-
a atribuit Consiliului de Securitate în asigurarea păcii şi securităţii internaţionale.
2.Consiliul de Securitate.

 Ameninţarea păcii, încălcarea păcii, sau un act de agresiune

Când Consiliul de Securitate constată că un diferend este deosebit de grav încât constituie
o”ameninţare a păcii, o încălcare a păcii, sau un act de agresiune” el poate adopta decizii în
baza prevederilor capitolului VII din Cartă, care au forţă obligatorie. Deciziile respective
pot privi măsuri care nu implică folosirea forţei armate (întreruperea totală sau parţială a
relaţiilor economice şi a comunicaţiilor feroviare, maritime, aeriene, poştale, telegrafice,
prin radio şi a altor mijloace de comunicaţie, precum şi ruperea relaţiilor diplomatice – art.
41).
În cazul în care Consiliul de Securitate consideră că aceste măsuri nu sunt adecvate ori că
s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate întreprinde,cu forţe aeriene, navale sau terestre ,
orice acţiune pe care o consideră necesară pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi
securităţii internaţionale.
 2.Consiliul de Securitate.
 Potrivit Cartei, acţiunile întreprinse de Consiliu în acest caz pot cuprinde demonstraţii, măsuri de blocadă şi
alte operaţiuni executate de forţe aeriene, maritime sau terestre ale membrilor O.N.U. (art. 42-43). Pentru a
garanta îndeplinirea acestor îndatoriri ale Consiliului de Securitate, toţi membrii Naţiunilor Unite au obligaţia
să pună la dispoziţia Consiliului de Securitate – la cererea sa şi în conformitate cu un acord sau acorduri
speciale – forţele armate, asistenţa şi înlesnirile, inclusiv dreptul de trecere, necesare pentru menţinerea păcii
şi securităţii internaţionale (al. 1 art. 43). Prin aceste acorduri se stabilesc efectivele şi natura acestor forţe,
gradul lor de pregătire şi amplasarea lor generală, precum şi natura înlesnirilor care urmează să fie acordate
(al. 2 art. 43).
Pentru a asigura îndeplinirea la timp a obligaţiilor Consiliului în aceste probleme importante, acordul sau
acordurile respective trebuie negociate cât mai curând posibil, la iniţiativa Consiliului de Securitate (al. 3 art.
43). Înainte de a cere unui membru nereprezentat în Consiliu să pună la dispoziţie forţe armate ,în executarea
obligaţiilor luate de acesta în temeiul Cartei ,Consiliul de Securitate trebuie să invite pe acel membru ca să
participe, în cazul în care doreşte, la luarea hotărârilor Consiliului privind folosirea contingentelor de forţe
armate ale acelui membru (art. 44).
 2.Consiliul de Securitate.

 Statele membre au îndatorirea să menţină contingente naţionale de forţe aeriene imediat

utilizabile pentru o acţiune combinată de constrângere internaţională. Efectivele şi gradul
de pregătire ale acestor contingente, precum şi planurile pentru acţiunea lor combinată sunt
stabilite de către Consiliul de Securitate, cu ajutorul Comitetului de Stat-Major, în limitele
indicate prin acordul sau acordurile speciale încheiate între Consiliul de Securitate şi
statele membre respective (art.45). Aceste obligaţii – consacrate 193în Cartă – urmăresc să
permită organizaţiei să ia măsuri urgente de ordin militar pentru menţinerea sau stabilirea
păcii şi securităţii internaţionale.
Carta stabileşte că măsurile necesare executării hotărârilor Consiliului de Securitate în
scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale vor fi luate de toţi membrii Naţiunilor
Unite sau de unii dintre ei, după cum va stabili Consiliul de Securitate.
2.Consiliul de Securitate.

 Membrii organizaţiei urmează să execute aceste hotărâri atât direct, cât şi prin acţiunea lor
în cadrul organismelor internaţionale corespunzătoare din care fac parte (pct. 1-2 art. 48).
În acelaşi timp, Carta statuează posibilitatea asocierii membrilor spre a-şi acorda asistenţă
mutuală în executarea măsurilor hotărâte de Consiliul de Securitate (art. 49).
În cazul în care Consiliul de Securitate ia măsuri preventive sau de constrângere împotriva
unui stat, orice alt stat – indiferent dacă este sau nu membru al Naţiunilor Unite – care
întâmpină dificultăţi economice deosebite, ivite ca urmare a executării acestor măsuri, are
dreptul să consulte Consiliul de Securitate cu privire la rezolvarea acelor dificultăţi (art.
50).
 2.Consiliul de Securitate.
 Conferind asemenea competenţe largi Consiliului de Securitate în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale,
se precizează totodată că nici una din reglementările sale nu va aduce atingere dreptului inerent de autoapărare
individuală sau colectivă în cazul în care se produce un atac armat împotriva unui membru al Naţiunilor Unite,
până când Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii
internaţionale.
În acelaşi timp, Carta stipulează că măsurile luate de statele membre în exercitarea dreptului de autoapărare vor
fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea
Consiliului de Securitate, în temeiul Cartei, de a întreprinde oricând acţiunile pe care le va socoti necesare
pentru menţinerea sau restabilirea păcii şi securităţii internaţionale (art. 51). Funcţiile şi puterile conferite
Consiliului de Securitate – prin Cartă – urmăreau să dea popoarelor lumii garanţii majore că pacea şi securitatea
vor fi ocrotite, că pericolele agresiunilor şi conflictelor armate vor fi reduse şi eliminate.
 2.Consiliul de Securitate.
 Odată cu sfârşitul războiului rece,au apărut unele trăsături noi în activitatea de ansamblu a Consiliului
de Securitate,o diversificare a acţiunilor întreprinse de Consiliu în domeniul menţinerii păcii şi
securităţii internaţionale 98 .
 În ultimii ani hotarul dintre operaţiunile de menţinere a păcii (cap. VI) şi acţiunile coercitive de
impunere a păcii (cap. VII) devine din ce în ce mai greu de stabilit,astfel că măsurile se întrepătrund
şi se completează reciproc. În unele operaţiuni are loc, în funcţie de evoluţia conflictului pe teren, o
trecere „pe nesimţite” de la măsuri prevăzute de cap. VI la acţiuni bazate de cap. VII, înmulţindu-se
cazurile în care Consiliul de Securitate acţionează folosind puterile ce îi sunt conferite de prevederile
Cartei din acest capitol, între care, nu pe ultimul plan, se plasează blocada economică sau folosirea
forţei armate. 99
2.Consiliul de Securitate.

 Soluţionarea unui diferend de către o organizaţie regională

Consiliul poate recomanda ca un diferend să fie trimis spre considerare şi soluţionare unei
organizaţii regionale.Trimiterea la o organizaţie regională nu împiedică Consiliul de
Securitate de a-şi exercita dreptul de supraveghere asupra soluţionării diferendului.În
asemenea imprejurari Consiliul evită să adopte măsuri care ar putea compromite şansele de
reglementare a diferendului pe plan regional. El se poate rezuma la formularea unor
recomandări cu caracter general, preferând să sprijine organismele regionale în eforturile
lor de soluţionare a diferendului.
 2.Consiliul de Securitate.
 Deciziile Consiliului de Securitate
Consiliul de Securitate are puterea conferită de Carta O.N.U. de a decide cu privire la menţinerea şi restabilirea
păcii.
Puterea de decizie atribuită acestui organ politic, prin art. 25 din Cartă, nu se limitează doar la exerciţiul
competenţelor prevăzute de cap. VII din Cartă, ci vizează orice măsură considerată oportună pentru menţinerea
păcii.Astfel, C.I.J., în avizul să relativ la prezenţa continuă a Africii de Sud în Namibia 100 , a reţinut că toate
rezoluţiile Consiliului de Securitate, luate chiar şi în afara Cap. VII din Cartă, pot fi obligatorii în funcţie de termenii
rezoluţiei, deoarece deciziile privitoare la menţinerea păcii privesc toate problemele legate de aceasta. Suntem în
prezenţa unei interpretări extensive date de Curte a art. 24 şi 25 din Cartă privind funcţiunile şi puterile Consiliului
de Securitate, care nu leagă statele membre, deoarece reprezintă doar o opinie juridică calificată.
În hotărârea pronunţată de Camera de apel a Tribunalului Penal Interna-ţional pentru fosta Iugoslavie, în cauza Tadic
s-a reţinut competenţa Tribu-nalului de a examina excepţia privind necompetenţa acestuia, fundamentată pe
nelegalitatea înfiinţării tribunalului, cu argumente bazate pe cap. VII din Carta O.N.U. care permite Consiliului de
Securitate puterea de a crea Tribunalul, având proceduri apropiate Cartei O.N.U. şi oferind toate garanţiile necesare
unui proces echitabil.
2.Consiliul de Securitate.

 În ordinea juridică internaţională, aplicarea deciziilor organizaţiilor este în funcţie de

validitatea şi importanţa intrinsecă a rezoluţiilor. Ele privesc fie dreptul intern al
organizaţiei opozabil statelor membre, fie dreptul internaţional general, situaţii în care, în
mod excepţional, asupra statelor nemembre ale organizaţiei se pot repercuta aceste decizii.
În principiu, statele nemembre ale organizaţiei nu sunt legate de deci-ziile organizaţiei,
decât dacă le-au acceptat ori dacă acestea privesc stabilirea de situaţii obiective, datorită
opozabilităţii lor erga omnes. 101
 3. CONCLUZII
 Există numeroase critici aduse Consiliului de Securitate al ONU cu privire la acţiunile sale. În multe cazuri,
acestea sunt suspectate de a fi motivate mai degrabă de interese individuale decât de dorinţa de a proteja pacea
mondială sau bunăstarea societăţilor. Bunăoară, unii analişti au observat entuziasmul intervenţiei de protejare a
drepturilor omului în cazul bogatei populaţii în petrol a Kuweitului în razboiul din Golf,în contrast cu lispa de
interes pentru protejarea populaţiei mult mai sarace din Rwanda. De multe ori situaţii la fel de grave nu primesc
aceeaşi atenţie din partea Consiliului de Securitate, iar unele decizii se iau foarte greu chiar şi acolo unde există
precedente. Dacă la aceasta se adaugă lipsa de reprezentativitate geografică a membrilor permanenti (Africa,
America de Sud şi Australia nu au reprezentanţi), se creează cadrul defavorabil luării unor decizii eficiente şi
corecte. În lipsa unor criterii clare de intervenţie, Consiliul de Securitate poate fi foarte uşor banuit de protejarea
intereselor membrilor săi, mai degrabă decât de protejarea pacii internaţionale.
 3. CONCLUZII
 Dreptul de veto al oricaruia dintre membrii permanenţi nu face decât să încetinească sau chiar să blocheze
complet procesul luarii deciziilor în cadrul Consiliul de Securitate. În timpul Razboiului Rece şi al tensiunii
dintre Rusia şi SUA fiecare dintre state bloca accesul în ONU al statelor mai mici pe care le considerau aliate
ale celuilalt membru al Consiliului. SUA se opune constant si puternic, încă din 1982, oricarei rezoluţii critice
la adresa Israelului – aliat tradiţional – emisă de Consiliul de Securitate al ONU. Aşa după cum arată situaţia
fostei Iugoslavii, care a suscitat numeroase voturi de veto, acest sistem nu face decât să împiedice Consiliul de
la luarea deciziilor importante şi de multe ori urgente, şi pune în pericol nu doar stabilitatea ţărilor aflate în
conflict ci şi vieţile cetăţenilor acelor tări.
În decursul secolului 20, cele 5 state cu loc permanent în Consiliu s-au aflat în mod constant printre cele mai
puternice economii ale lumii. Totodată, aceleasi 5 state se află între primele din lume ca dimensiune a armatei şi
ca investitii militare. În aceste condiţii, prezenţa lor ca membri permanenţi nu face decât să asigure stabilitate şi
continuitate la nivel decizional. Mai mult, statutul lor în lume le poate oferi membrilor permanenţi şi o anumită
autoritate şi chiar legitimitate.
3. CONCLUZII

 China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite ale Americii sunt, în prezent,
singurele state recunoscute oficial ca având arsenal nuclear în cadrul Tratatului de Non-
Proliferare a Armelor Nucleare. Prezenţa lor în Consiliu ca membri permanenţi cu drepturi
egale permite stabilirea unui echilibru la nivel de control reciproc al arsenalului nuclear.
Responsabilitatea pe care fiecare dintre aceste state şi-o asumă prin prezenţa în Consiliu,
dar şi faptul că drepturile unui membru permenent sunt la fel de puternice ca cele ale
celorlalţi 4 membri, atrage după sine stabilirea unui climat de compromis şi precauţie, care
asigură în timp climatul favorabil cooperarii