Formarea constintei

istorice
Gherman Cristina
CUPRINS
I.INCEPUTURILE
II.UMANISMUL ROMANESC
III.ISTORIOGRAFIA ROMANEASCA
IV.LATINITATEA LIMBII ROMANE
V.CRONICILE
VI.MARI CRONICARI MOLDOVENI
VII.CRONICILE ANONIME MUNTENE
VIII.IMPORTANTA SCRIERIOR CRONICARESTI
IX.IMPORTANTA CRONICARILOR
X.CONCLUZIE
Introducere
• Constinta istorica se naste din
necesitatea de a construii identitatea
unui popor,a unei natiuni,prin
raportarea la alte popoare,la alte
natiuni,cateva dimensiuni specifice
acestei raportari sunt:sitarea in timp si
in spatiu,evenimentele
istorice,limba,cultura civilizatia si
mentalitatile.
I.Inceputurile
• Incepand cu secolul al XVI-lea preocuperile privitoare la modul in care romanii se inscriu in cursul istoriei,apar
in documentele scrise in limba slavona.Acest interes se dezvolta datorita contactelor,pe care cei preocupati de
formarea lor intelectuala incep sa le aiba cu alte culture si alte civilizatii ,primul roman care afirma in lucrarea
sa,’’Hungaria”(1536),scrisa in limba Latina,originea romana,unitatea limbii si a poporului roman de savantul umanist
Nicolaus Olabus.Pasul important ,in acest domeniu,este facut de cronicarii moldoveni cai care la mijlocul secolului al
XVII-lea ,inceputul secolului al XVIII-lea scriind in limba romana pun bazele istoriografiei si care,de asemenea,sunt
considerati a avea merite in crearea unui stil literar.scriereile lor au ecou si in Tara Romaneasca unde apar alte cronici
care continua efortul de reconstruire a istoriei mai indepartate sau mai recente.Dimitrie cantemir se detaseaza ca un
istoric savant acoperind,prin scrierile sale,atat spatial universal,cat si cel autohton.Intentia autorului este de a elabora
o descriere completa a trecutului poporului sau.M Kogalniceanu,incepe sa editeze in 1843,’’Letopisetele Tarii
Moldovei’’ si indruma programul revistei ‘’Dacia Literara’’ formarea unei literature nationale,pentru care tema
istorica este esentiala.
II.Umanismul romanesc
• Umanismul romanesc se prezinta prin diferite trasaturi generice ale curentului: folosirea limbilor clasice ca limbi de
cultura (Nicolaus Olahus in Transilvania,moldovenii Miron Costin, Nicolae Milescu Spatarul, Dimitrie
Cantemir),preocuparea filologica si o abordare documentara a istoriei(Grigore Ureche, Miron Costin si Dimitrie
Cantemir),eruditia enciclopedica (Nicolae Milescu Spatarul, Dimitrie Cantemir, Constantin Cantacuzino Stolnicul,
Udriste Nasturel). Principalul aport stiintific consta in afirmarea si sustinerea in cunostinta de cauza a problemelor
legate de etnogeneza a poporului roman cu accent insa pe apartenenta noastra latina si cvasi-ignorarea contributiei
dacice, in crearea unui stil de cultura ce depaseste canoanele teologiei rasaritene. Sub aspect literar,datoram
penetratiei umanismului cea dintai realizare a liricii culte romanesti (Traducerea Psalmilor de catre Dosoftei),valorile
estetice subiacente intentiei istoriografice din Letopisete si, poate(in masura in care barocul are contingente cu
umanismul in spatiul sud-est european) tentativa romaneasca din cantemiriana “Istorie ieroglifica”. Limba slavona a
fost, la noi, pana in secolul al XVI-lea, o limba de cultura(folosita in Biserica si in Cancelaria Domneasca), asa cum
era limba latina in Occident.

Intrarea tinuturilor romanesti in sfera culturii slavo-bizantine a reprezentat o indepartare de originile noastre
latine.In aceste conditii, reflexele umanismului in literatura romana sunt tarzii.

Se vorbeste, in general, despre umanismul cronicarilor. Termenul de ,,cronicari’’ se foloseste pentru o serie
intreaga de autori de scrieri istorice. Doar citind cateva nume din seriile demult constituite din ‘cronicarii’ moldoveni si
munteni, constatam ca apar convocati in acelasi spatiu Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce(moldoveni) iar
dintre munteni: Radu Greceanu, Radu Popescu,Constantin Cantacuzino, Zilot Românul si autorul ,,Letopisetului
cantacuzinesc’’, care este probabil Stoica Ludescu . Intre operele acestora exista insa deosebiri importante.
.

• Operele din secolul al XVII-lea ale celor trei mari moldoveni reprezinta
contributii fundamentale la stradania de instapanire a limbii nationale in
cultura, la cizelarea tiparelor stilistice ale scrisului romanesc. Aceasta
perioada instaleaza ,,in conceptia teoretica si in opera practica’’a istoricilor
romani o perspectiva integratoare.
III.Istoriografia romaneasca.
• ISTORIOGRAFIA este stiinta auxiliara a istoriei care se ocupa cu studiul
evolutiei conceptiilor si cu studiul operelor istorice.In sens restrains se refera
la orice scriere despre,si nu neaparat,istorie.
• -totalitatea scrierilor dintr-o anumita perioada sau tara
• -totalitatea cercetarilor istorice privitoare la un anumit aspect
• Istoriografia se poate referi asadar la doua notiuni diferite dar complementare.
• Istoriografia in limba romana s-a nascut odata cu ridicarea noi boierim intre secolele al XVI-
.

lea si al XVII-lea,ca o consecinta a renuntarii folosirii limbii slavone in actele de cancelarie si

a tendintei marilor feudali de a subordona puterea domneasca.Un rol important in dezvoltarea
istoriografiei ,mai ales celei moldovenesti l-a jucat umanismul tarziu al scolilor din
Polonia.Ideea apartenentei poporului roman si a limbii sale la limba Latina,aceea a originilor
comune ,a legaturilor de neam si limba intre toti romanii trebuie puse pe seama influentei
umanismului.Acest current cultural si literar a influentat stilul cronicarilor,ofrindu-le modele
de redactare si intocmire savanta a letopisetelor.Asadar istoria unui neam este purtatoare a
unor valori educative si scrierea ei devine o responsabilitate integral asumata
IV.LATINITATEA LIMBII ROMANE
• Influenta latina se vede mai ales in
stuctura limbii.Cronicaii se
straduiesc sa croiasca pentru limba
timpului lor,dupa modelul latin
tipare sintactice noi.Ei modeleaza
structura frazei,de de-o parte pentru
a-I da rezonante noi,capabila sa
expirme noante delurite de cugetare
si simtire, pe de alta parte,pentru a-I
imprima un ritm mai frumos.
V.Cronicile
• CRONICA este o scriere istorica in care sunt
consemnate in ordine cronologica evenimentele
dintr-o anumita perioada ,dupa surse diverse ,atat
scrise cat si orale.
• CONCEPTIA CRONICARILOR asupra rolului
istoriei este umanista.Motivul pentru care
consemneaza evenimentele este cunoasterea
istoriei.Ei cred in functia educative si valoarea
moralizatoare a istoriei,idee afirmata inca din
Predoslovia cronicii lui Grigore Ureche.
• TEMELE FUNDAMENTALE abordate de
cronicari si care au contribuit la formare
constineti noastre istorice sunt:originea Latina a
romanilor,latinitatea limbii romane,formarea
continuitati poporului roman in acest spatiu
geografic.
VI.Marii cronicari moldoveni
• Grigore Ureche (aproximativ 1590-1647)
• E primul cronicar moldovean de seama, a carui opera a infruntat timpurile, ajungind pana la noi. Era fiul lui Nestor Ureche, boier
instruit detinind functii politice importante la sfirsitul veacului al XVI-lea, in repetate randuri purtator de soli la Poarta Otomana,
mare vornic al Tarii de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movila.Cronicarul de mai tirziu a invatat carte la Lwow, unde a studiat
istoria, geografia, limbile clasice latina si greaca, retorica si poetica. A murit in anul 1647 si a fost inmormantat intr-o cripta de la
manastirea Bistrita din Moldova.

• Grigore Ureche este cunoscut in istoria literaturii si a culturii romanesti printr-o singura opera ,,Carte ce se cheama letopiset,ce intr-
insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si viata domnilor” – prima cronica in limba romana a Moldovei, care
prezinta istoria tarii de la 1359 pana in anul 1594, scrisa spre sfarsitul vietii sale. Cronicarul motiveaza scrierea acestui letopiset din
simplul pretext ,,ca sî nu se înece...anii cei trecuţi” si sa lase urmasilor amanunte despre cele ce au fost sa se petreaca in anii de
demult, dar si din grija ca acestia sa nu ramana “asemenea fiarelor si dobitoacelor celor mute si fară minte”.

• Opera sa “a slujit de urzeală tuturor cronicarilor următori” (M. Kogalniceanu, 1976) caci, Ureche n-a avut in ce-l priveste, o traditie
pe care sa se sprijine cu nadejde, remarcandu-se efortul pe care a trebuit sa-l faca acesta pentru a crea istoriografia in limba romana.
E de accentuat importanta pe care o acorda cronicarul istoriei in trezirea si cresterea constiintei nationale a poporului, "Letopisetul
Tarii Moldovei" constituind inceputul istoriografiei in limba romana.Grigore Ureche a consemnat in mod obiectiv evenimentele si
intimplarile cele mai importante, tinind foarte mult sa fie nu un "scriitoriu de cuvinte deşarte ce de dereptate".

• Manuscrisul original al lui Grigore Ureche nu s-a pastrat, cronica fiind transmisa in forma prelucrata, cu o seama de interpolari, a
lui Simion Dascalu – nici aceasta pastrata original – varianta care a suferit si ea adaosurle altor interpolatori ca Misail Calugarul si
Axinte Uricariul.. Grigore Ureche prelungeste oarecum ideea lui Nicolaus Olahus, ajungand la concluzia ca romanii “toti de la Ram
se trag si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate”, “câţi se află lacuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoros, de la un loc sînt
cu moldovenii şi tot de la Rîm se trag" sustinand pentru prima data ideea de latinitate a limbii romane, unitatea poporului roman si
evolutia etimologica a unor cuvinte : „de la rîmleni ce le zicem latini: pîine eu zic panis, carne ei zic caro...al nostru, noster si altile
multe din limba latinească, şi de ne-am socoti pre amăruntul toate cuvintile le-am inţelege...”.
 .

• Miron Costin(1633-1691)
• Prin cultura sa, prin inteligenta, cronicarul s-a impus in divanurile domnesti primind deseori misiuni diplomatice. In 1683, Miron
Costin se vede silit sa se refugieze in Polonia. Revine in tara odata cu inscaunarea lui Constantin Cantemir, chemat de fratele sau,
Velicico.

• Miron Costin s-a afirmat si ca poet : a scris in romaneste, poemul “Viata Lumii”, si in poloneza,”Poema despre Moldova si Tara
Romaneasca”. Directiile de creatie, proiectate sau realizate vor guverna rotunjirea operei costiniene, compusa in limba romana,polona
si latina: “versuri inaugurale”(de felul celor din Letopiset) comunicand ideea descendentei romane a romanilor, publicate de Dosoftei
in Psalitirea in versuri (1673); meditatii stihuite,precum Apostrof si Stihuri impotriva zavistei; discursuri in latineste; carti de istorie
in limba polona- Cronica Tarilor Moldovei si Munteniei (1677),zisa si Cronica Polona, si Istorie in versuri polone despre Moldova si
Tara Romaneasca din 1684, cunoscuta si sub titlul ,,Poema polona’-si romana-,,De neamul moldovenilor,, din ce tara au iesit
stramosii lor.

• O analiză atentă a operei marelui logofăt dezvăluie evoluţia concepţiei lui despre romanitatea neamului său. O alta opera a sa care
stăruie în mod deosebit asupra originilor neamului nostru, este ,,Letopisetul Tarii Moldovei’’: de la a doua domnie a lui Aron Voda
(1595), pana la urcarea pe tron a lui Dabija Voda. De la 1595 pana spre sfarsitul domniei lui Vasile Lupu, evenimentele sunt relatate
dupa surse poloneze si traditii autohtone. Evenimentele ultimilor opt ani cuprinsi in cronica sunt povestite din propriile amintiri.

• Pe langa “Letopiset”,Costin a scris si lucrarea “De neamul moldovenilor...”;originalul nu a fost descoperit, s-au pastrat doar copii.
Este o scriere polemica, un raspuns documentat la o interpolare din cronica lui Ureche, apartinand lui Simion Dascalul. Acesta
strecurase informatia ca stramosii romanilor ar fi fost puscariasii din Roma, colonizati pe aceste pamanturi,dupa cucerirea Daciei de
catre romani. Textul lui Simion Dascalul este plin de anacronisme: colonizarea acestor puscariasi s-ar fi facut la cererea unui crai
ungur,Laslau, care “s-au sculat si s-au dus la imparatul Ramului,de s-au cersut oaste intru ajutoriu impotriva” tatarilor, care
contropisera Moldova si incercau sa treaca muntii, in Ardeal. Aceste anacronisme sunt semnalate de Miron Costin in lucrarea sa.
• Miron Costin i-a oferit literaturii de mai tarziu pretexte epice si un model stiintific, istoricului i-a oferit urzeala
sintetica si detalii informative. Pe primul l-a scos din istoriografie iar pe al doilea din enciclopedism.

• Ion Neculce (1672- 1745)

• Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopiseţul Tării Moldovei de la Dabija Voda
până la domnia lui Ion Mavrocordat . Acesta cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaş sau
le-a cunoscut de aproape.

• În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân
înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea
ştiinţă, câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea".
Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni şi
în letopiseţe nu sunt scrise...". Aici se cuprind o sumă de tradiţiuni relative la diferiţi domni şi care au format subiectele legendelor şi
poemelor din literatura noastră modernă, precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul mănăstirii
Putna de Alecsandri, Cupa lui Ştefan de Bolintineanul, Dumbrava roşie de Alecsandri, Visul lui Petru Rareş de Alecsandri ş.a..

• Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului, care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric.
Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipând apariţia lui Creangă.
 .

• GRIGORE URECHE
• MIRON COSTIN
• ION NECULCE
VII.Cronicile anonime muntene
• LETOPISETUL= este o scriere cu caracter
istoric a vechilor cronicari, în care evenimentele
sunt înregistrate în ordine cronologică.

• Cele mai cunoscute letopisețe românești sunt:

• Letopisețul anonim al Moldovei

• Letopisețul de la Bistrița
• Letopisețul de la Putna
.

• Letopiseţul cantacuzinesc
•  
• Scurtele note analistice despre începuturi, o prescurtare a biografiei lui Nifon, istoria lui Mihai Viteazul,epoca tratată
de Matei Basarab pana la Mihnea III Radul, toate acestea au fost adunate laolaltă de un cronicar de la sfârşitul secolului al
XVII - lea, de Stoica Ludescu ( se presupune)care a implinit din partea sa letopiseţul până la sfrâşitul domniei lui Şerban
Cantacuzino. Cum această implinire are caracterul unei cronici de familie, ostile altei părţi, s-a dat acestei porţiuni(1654-
1688) numele de cronica Cantacuzinilor.
• Trecând peste legenda lui Radu Negru(aflată la inceputul compilaţiei logofatului), putem observa, că şi în vechile
anale moldovne, o listă a domnitorilor până la Radu cel Mare cu anii de domnie si uneori cu ctitoriile şi războaiele
lor(Ludescu copiază desigur din vechiul letopiseţ). De la Radu cel Mare înainte compilaţia lui Stoica Ludescu reproduce,
dacă nu cumva această parte era deja cuprinsă în vechile anale pământene, un fragment din viaţa patriarhului Nifon, scrisă
de Gavril, preotul Muntelui Athos în care viaţa sfântului se impleteşte cu istoria Ţării Româneşti sub domniile lui Radu
cel Mare , Mihnea cel Rau, Vlad Vodă cel Tânăr si Neagoe Basarab. Dupa Neagoe Basarab compilaţia trece in revista
domniile urmatoare concentrând expunerea, asupra luptelor fratricide dintre ficţiunile boiereşti in jurul scaunelor
boiereşti. Astfel, din frământări, din sânge şi din suferinţe se ţese istoria Ţării Române şi până la Mihai Viteazul.
• Razboaiele sunt povestite fără amănunte precise, sumar.Nici măcar pacea care a stins pentru mai bine de zece ani
vrajba dintre cei doi domni nu e amintită. Este greu de crezut că un cărturar ca Udriste Năsturel, dacă ar fi el autorul, ar fi
trecut cu inima uşoară peste aceste evenimente. Acest lucru ar fi fost posibil doar dacă autorul compilaţiei nu ar fi folosit
izvorul decât parţial, ceea ce nu este exclus.
• Cronicarul cantacuzinesc stă astfel cu mult în urma cronicarilor moldoveni si prin lipsa de obiectivitate şi prin darul
formei literare, dar el are meritul de a fi păstrat, in compilaţia sa, cele mai vechi anale ale Ţării Româneşti şi de a fi
innodat povestirea evenimentelor de la descălecat până in vremea sa.
.

• Letopiseţul anonim al Bălenilor

•  
• Raspunsul partidei Bălenilor a fost raspandit de Radu Popescu, care-i atribuie, fără
argumente convingătoare, nu doar cronica semnată de după 1700, ci si pe cea anonimă,
care prezinta lucrurile de la descălecat, la fel ca letopiseţul cantacuzinesc.
• Spre deosebire de Ludescu, cu spaimele şi superstiţiile lui de om bătrân, crescut in
spirit creştin şi vorbitor numai al limbii scripturilor, Radu Popescu are tonul unui om de
lume, scolit in străinătate, unde a invăţat istoria si limbile straine. Alegerea lui de către
băleni, pentru a scrie versiunea cea bună a istoriei s-a dovedit norocoasă, Letopiseţul
Bălenilor infăţisand intr-un mod mult mai verosimil ticăloşiile Cantacuzinilor decât o
face letopiseţul acestora cu ale Bălenilor.
• Ura lui Radu Popescu este mai putin delirantă decât a lui Ludescu si, exceptând
pasajul referitor la înscăunarea lui Şerban Cantacuzino ,care i-a ucis tatăl, celelalte sunt
mai degrabă viclene,consemnand indiferenta ceea ce il va capta pe cititor.
•  
.
• Letopiseţul anonim brâncovenesc
•  
• Cea mai obiectiva lucrare,ca şi ţinuta cea mai frumoasa ca factura literară este insă o cronică pe care
unii au atribuit-o lui Radu Popescu, dar care este considerată de N. Cartojan anonimă.
• Cronica este alcătuită, după cum a arătat regretatul Giurescu, din două părţi inegale. Prima este
alcătuită din”cinci şasimi din întinderea totală a operei” şi istoriseşte ascendenta domniei lui
Brâncoveanu, care culminează în 1703, când, în vremuri de aparentă linişte, domnul, rupând toate firele
intrigilor ţesute de duşmanii săi , se intoarce la Adrianopol in ţară, cu hatiserif din partea sultanului
garantâdu-i domnia până la sfârşitul vieţii.
• In a doua parte sunt descrise evenimentele externe din al căror angrenaj s-a dezlănţuit războiul dintre
Petru cel Mare şi turci, război care in vâltoarea lui, a pregătit prăbuşirea lui Brâncoveanu. N. Cartojan
declară că ” noi, istoricii literari, care căutăm in slova strămoşească, dincolo de adevărul istoric, eternul
omenesc prins in formele artei, trebuie să recunoaştem aci că, această repede expunere a faptelor[…]este
de un real efect dramatic, pe care cronicarul ştie să-l speculeze din punct de vedere literar“.
•  
•  
•  
.

• VIII. Importanta scrierilor cronicaresti 

• Cronicarii au avut o valoroasa contributie cu deosebire in domeniul istoric. Ei au subliniat pentru prima data la noi necesitatea scrierii
istoriei ,,sa ramane feciorilor si nepotilor; sa le fie invatatura, despre cele rale sa se fereasca si sa se socoteasca, iar despre cele bune
sa urmeze si sa invete si sa se indirepteze”- Grigore Ureche).

• Ei si-au asumat libertatea propriilor ganduri si sentimente,apropiindu-se de istorie cu constiinta responsabilitatii fata de
adevar.,,Scrisoarea este un lucru vecinicu. Candu ocarasc intr-o zi pre cineva, iaste greu a rabda; dara in veci? Eu voi da seama de ale
mele cate scriu”-isi definea ferm Miron Costin pozitia de istoric, refuzant “a scrie ocara vecinica unui neam”(“De neamul
moldovenilor”). Prin urmare, informatiile nu se preiau la intamplare, ci se confrunta dupa diferite izvoare, spre a putea alege adevarul
istoric. S-a conturat astfel ceea ce astazi se numeste cercetarea critica a izvoarelor istorice, actiune specifica, de altfel, umanistilor
europeni.

• Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce si cronicarii munteni definesc valoarea multipla a istoriei:documentara, instructiva,
educativa, si ca izvor de inspiratie.

• Miron Costin afirma, cu convingerea omului integrat pe deplin, constiintei de neam:”Letopisetele nu santu numai sa le citeasca
omul, sa stie ce iaste rau si de ce sa se fereasca si ce va urma hie cine…”.Deci cunoasterea istoriei trebuie sa consemneze deopotriva
instruire si educatie. Istoriografia presupune date si fapte (pentru Moldova-intre anii 1359-1743; pentru Tara Romaneasca-intre 1290-
1729), prezentand scene si modele umane(la podul Inalt, Calugareni si Stanilesti, cu Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Dimitrie
Cantemir), secvente ale luptei pentru independenta nationala si dreptate sociala. Profund umanisti, cronicarii se adreseaza oamenilior,
cerandu-le sa cunoasca istoria neamului, preluand in mod critic datele, faptele si modelele, spre a se modela pe ei insisi, in
perspectiva evolutiei ulterioare a acestui neam romanesc.
.

• Sentimentul originii, continuitatii si nobletei noastre ca neam a fost declarat mai apoi de Dimitrie Cantemir in
“Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor”.

• Operele cronicarilor au constituit o sursa de inspiratie si un model pentru scriitorii postmedievali.

• Un exemplu elocvent il reprezinta nuvela lui Costache Negruzzi, “Alexandru Lăpuşneanu”,din anul 1840, al cărei
punct de pornire se regaseste în cronica lui Grigore Ureche, în scena în care lui Lăpuşneanu i se spune că boierii nu îl
vor domn, el răspunde: „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei, şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu
merge, ori cu voie, ori fără voie”.

• In opera Fratii Jderi,Sadoveanu a folosit ca si surse de inspiratie : cronica lui Grigore Ureche si cronica lui Ion
Neculce din care a retinut mai ales legendele, în care era evocata figura domnitorului, legende grupate în “O sama de
cuvinte”.
IX.IMPORTANTA CRONICARILOR
• Importanta cronicarilor, aşa cum o percepem astăzi, nu consta neapărat în
valoarea ştiinţifică a ideilor pe care le-au pus în circulaţie (o influenţă majoră
în dezvoltarea istoriografiei româneşti), ci mai degrabă în impulsul pe care l-
au dat formarii conştiinţei identitare şi în contribuţia esenţială la înstăpânirea
limbii naţionale în cultură. Aşa cum constata Mircea Martin, caracterul
demonstrativ al scrierilor literaturii noastre vechi nu se manifesta doar in
planul ideilor (afirmarea originii şi apartenenţei romanice), ci şi în planul
realizării artistice (dovedirea capacităţii de abordare a unui gen sau a unei
teme in cadrul culturii autohtone).
•  
•  
X.CONCLUZIE
Frotmarea constintei istorice romanesti a avut un rol foarte important in
dezoltara culturii nationale deoarece orice roaman poate sa isi cunoasca originile
oricand doreste cu ajutorul scrierilor din timpurile vechi,care reprezinta poporul
nostru si ne arata punctul de plecare , importanta .pe care o datam de secole
intregi.
BIBLIOGRAFIE
• ,, Istoria literaturii romane vechi’’  - Stefan
Ciobanu, Editura Eminescu, Bucuresti 1989
• ,,Istoria literaturii romane de la origini pana
la 1830’’ – Alexandru Piru
• ,,Literatura romana veche’’ – Ion Rotaru
• ,,Istoria literaturii romane de la origini pana
in prezent’’ – George Calinescu
• ,,Cronicarii moldoveni Grigore Ureche,
Miron Costin, Ion Neculce’’ – Dan Horia
Mazilu
• ,,Istoria critica a literaturii romane’’ –
Nicolae Manolescu
• SURSE WEB
• http://ro.wikipedia.org/wiki/
• http://facultate.regielive.ro/proiecte/roman
a/formarea_constiintei_istorice-76962.ht
ml
• www.didactic.ro
• http://www.viatadeliceu.ro/referate/liceu/i
storie/formarea-constiintei-istorice/
• http://www.studentie.ro/campus/GRIGOR
E_URECHE_LETOPISETUL TARII_MO
LDOVEI/
• http://www.scribd.com/doc/43755/Grigore
-Ureche-Letopisetul-Tarii-Moldovei