TEHNICI SI METODE IN KINETOTERAPIE

BAZELE GENERALE ALE KINETOTERAPIEI

Note de curs

PROF. DR. ION ENE MIRCEA

METODE ÎN KINETOTERAPIE 
1. Metode de relaxare
1.1 Metoda Jacobson
1.2 Metoda Schultz
 METODE DE RELAXARE
 Iniţial, metodele de relaxare au fost utilizate în mediile
psihiatrice şi doar din secolul al XX - lea metodologia face
parte şi din arsenalul terapeutic de refacere neuro-artro-
kinetică, pentru că s-a constatat că acestea induc detentă fizică
şi psihică;
 în prezent sunt cunoscute mai multe posibilităţi de relaxare de
tip general dar şi analitic, ce derivă, de fapt, din cele două
metode fundamentale elaborate aproape simultan,
 training-ul autogen Schultz şi

 metoda Jacobson.

 Ambele au la bază relaxarea intrinsecă prin care subiectul îşi

induce singur, în mod activ, starea de RELAXARE53.
 RELAXAREA PROGRESIVA JACOBSON
Metoda a fost propusă de Eduard Jacobson şi se bazează pe conştientizarea stării de
tonus muscular în contrast cu starea de relaxare. Este considerată o metodă
periferică, ce se realizează printr-un antrenament analitic de relaxare succesivă a
diferitelor grupe musculare. Reducerea voluntară a tonusului muscular induce,
totodată, şi relaxarea corticală.
Metoda are trei etape,
 relaxarea generală (musculară),
 relaxarea diferenţiată şi
 relaxarea psihica s' 9.
Metoda se aplică pe o durată de 30-60 minute pentru o relaxare limitată, locală/
zonală şi de 1- 4 ore pentru o relaxare generală/ globală.
Obişnuit, se programează o şedinţă pe zi, dar procedeul se poate relua şi de 4-6 ori pe zi.
Iniţial, specialistul instruieşte bolnavul în direcţia cunoaşterii perimetrului şi conţinutului
metodei, asupra sistemului muscular şi a biomecanicii respiratorii normale. Ulterior,
bolnavul învaţă să-şi relaxeze mental şi fizic diferitele grupe musculare.
Antrenamentul se întinde pe lungi perioade de timp, luni de zile chiar, deprinderea
relaxării progresive fiind un proces delicat şi dificil.
Metoda se poate aplica global, la un întreg membru sau analitic, pe segmente sau
articulaţii, ordinea fiind de la distal spre proximal; se abordează mai întâi un grup
restrâns de muşchi, pentru ca apoi controlul să se adreseze unor grupuri mai mari,
musculatura unui membru, trunchiului, gâtului şi în final, a întregului corp.
 Pentru realizarea tehnică, pacientul se află în decubit dorsal, cu capul sprijinit pe
o pernă mică, genunchii uşor flectaţi, susţinuţi de un suport, umerii în abducţie de
30 grade, membrele superioare extinse, cu palmele pe planul patului.
 Condiţiile de microclimat termic şi fonic trebuie să fie confortabile.

 Programul de relaxare progresivă începe mai întâi mental (bolnavul trebuie să se

desprindă, să se depărteze de problemele cotidiene), continuă cu manevra de
închidere treptată a ochilor, timp de 2-3 minute şi apoi cu reducerea conştientă a
tonusului muşchilor mimicii;
 adaptarea la formulele autosugestive sau la sugestii impuse de comenzile
specialistului se face uşor fără efort şi concentrare.
 Vocea terapeutului trebuie să fie uniformă, blândă, iar intensitatea să scadă
progresiv.
 Metoda cuprinde trei părţi ' :
 prologul respirator durează 2-4 minute şi constă în respiraţii ample, liniştite
(inspir pe nas, expir pe gură);
 antrenamentul propriu-zis: pacientul inspiră şi ridică membrul superior de pe
planul patului, care se desprinde cu o senzaţie de mare greutate, lent cu un
"uf..ce greu este..!" (doar câţiva centimetri deasupra planului patului); poziţia
se menţine 15-30 sec, timp în care pacientul se află în apnee, apoi brusc îşi
lasă membrul să cadă pe planul patului pe durata expirului cu un "uufff..."
prelungit; activitatea este urmată de o perioadă de 1 minut de linişte kinetică;
 revenirea din relaxare constă în reîntoarcerea la tonusul muscular normal prin
realizarea de contracţii izometrice intense a muşchilor feţei şi mâinilor, la
comanda "strânge faţa şi pumnii!", de câteva ori pe durata apneii.
 După un antrenament prelungit, se poate ajunge la gestionarea şi
detensionarea unor grupe musculare, situaţii determinate frecvent de stressul
emoţional şi fizic, de perioadele prelungite de suprasolicitare.
 Aşadar, într-o etapă avansată, bolnavul poate să-şi controleze diferenţiat
relaxarea unor grupe musculare şi în condiţiile obişnuite, ale locului de
muncă sau la domiciliu prin controlul tensiunilor musculare şi emoţionale.
 METODA SCHULTZ
 Metoda are la bază conceptul unităţii somato-psihice şi face parte din gama
terapiilor comportamentale, urmărind obţinerea relaxării prin activităţi de tip
central, ca ulterior, prin autocontrol mental, să se obţină şi relaxarea periferică
8 '9 .

 Metoda are la bază ideea potrivit căreia funcţiile organismului sunt dirijate şi
controlate de elementul suprem, creierul, iar deprinderile sunt învăţate pe parcursul
vieţii.
 Cunoscută şi sub denumirea de relaxare autogenă sau antrenament autogen, metoda
este o autopsihanaliză (Schultz) prin care se realizează controlul funcţiilor unor
aparate şi sisteme şi secundar relaxarea generală. Eficienţa deconectării indusă de
starea hipnoidă se concretizează prin două elemente, greutatea corporală şi senzaţia
de căldură.
 Primul pas spre relaxare este obţinerea decuplării sistemului nervos central de
periferie, de impulsurile neuromusculare posturale. Acest fapt este posibil numai în
condiţiile unei poziţii corecte, comode, relaxante, a întregului organism; în acest sens
se adoptă o atitudine comodă de "vizitiu în birjă" sau de "cadavru", pe un pat sau în
fotoliu.
 Metoda este promovată individual sau în grup, specialistul conducând două cicluri 8,52.
Ciclul inferior cuprinde 8 exerciţii ce au ca scop inducerea relaxării generale şi
musculare, perceperea senzaţiei de greutate într-un segment sau în unul din membre,
concomitent cu senzaţia de căldură, de rărire a bătăilor cardiace şi de conştientizare a
controlului ritmului cardiac; se urmăreşte şi dobândirea senzaţiei de "calm respirator"
şi posibilitatea de a regla etapele respiratorii; importantă este şi senzaţia de "calm
digestiv" şi mai ales de "căldură la nivelu plexului solar" şi de frunte "proaspăt
răcorită". Aceste deprinderi sunt cîştigate în 3-6-12 luni de antrenament regulat.
 Ciclul superior ce se desfăşoară în continuare numai după buna deprindere a celui
inferior, urmăreşte obţinerea, după un antrenament extensiv şi intensiv, eliberării de
propria personalitate prin realizarea senzaţiilor amintite şi a controlului instituit;
etapa se desfăşoară prin aplicarea unor tehnici de hipnoză, sub îndrumarea unui
psihanalist.
 Metoda Schultz se aplică cu foarte bune rezultate în antrenamentul sportivilor,
artiştilor şi la cei ce au nevoie de relaxare având patologii precum: hipertensiune
arterială, angină pectorală, infarct miocardic, insomnii, nevroze, astm bronşic, ulcer
gastrointestinal, frigiditate, impotenţă sexuală, alcoolism.
 VA MULTUMESC PENTRU RABDAREA SI ATENTIA
ACORDATE