Curs de

Teorii și doctrine ale integrării

europene
Prof. Univ. Dr. Dumitru Miron
Academia de Studii Economice
Din
București
 Cursurile vor aborda problematica definitorie pentru
contextul în care s-au conturat și natura praxeologică
a teoriilor și doctrinelor definitorii pentru peisajul
conceptual și empiric european;
 Disciplina se va finaliza cu un examen scris a cărui
pondere va fi de 60% din nota finală;
 Vor fi luate în considerare (cu o pondere de 40%)
acumulările tematice pe parcurs compuse din :
 recenzia, pe bază de template standard, a unui
articol din BID - 10%;
 evaluarea raspunsurilor la un eseu elaborat pe
baza unor incitații tematice predeterminate – 10% ;
 Participarea proactivă la activitățile didactice 20%.
 Disciplina se poate promova doar dacă punctajul la
examen este de minimum 40;
 În procesul de configurare a celor mai cunoscute
doctrine se regăsesc atât elemente ale ştiinţelor socio-
umane cât şi elemente de mentalitate, cultură,
civilizaţie;
 Doctrinele se compun de obicei dintr-o sumă de lucrări
cu caracter sistematic privind realitatea socială sau
economică care, câteodată sunt în relaţie unele cu
altele generând lanţuri doctrinare; 
 Doctrinele sunt corpusuri conceptuale, cuprinzând
valori şi simboluri care incorporează concepţii asupra
naturii umane şi care indică;
◦ Ce este posibil sau imposibil pentru oameni să dobândească;
◦ Reflecţii critice asupra naturii interacţiunilor sociale;
◦ Valori pe care oamenii ar trebui să le respingă sau la care să
aspire;
◦ Corecţii tehnice privind îmbunătăţirea în abstract a realităţii
umane privind viaţa politică, economică şi socială a unei naţiuni
sau chiar a întregii umanităţi.
 O doctrină are cel puțin două funcții:
◦ De a descrie;
◦ De a prescrie;
• Ideologia este știința ideilor;
• Ideologiile pierd caracterul sistematic şi se adresează mai
degrabă subiectivităţii indivizilor din societate creându-le modele
de comportament pentru a-şi îndeplini scopul politic pe care îl
urmăresc;
• O ideologie îndeplinește patru funcţii sociale:
• Explicativă;
• Evaluativă;
• Identitară;
• Programatică (prescriptiv-normativă).
• Ideologiile au următoarele funcții politice:
• Funcția de legitimare;
• Funcţia de mobilizare şi solidarizare;
• Funcţia de conducere şi cea de manipulare;
• Funcţia de comunicare;
• Funcţia de defulare a emoţiilor şi frustrărilor.
• Liberalismul a trecut prin mai multe etape (liberalismul clasic;
liberalismul aflat la putere; ordoliberalismul german; modelul
keynesian; neoliberalismul);
• Valorile definitorii - libertate, egalitate, individualitate şi
raţionalitate;
• Liberalismul a impus două linii de forţă în plan politic:
• Una la nivel individual ca spaţiu al moralei, deci un plan de
comportament politic al fiecăruia în raport cu societatea, cât şi
• Una la nivelul raportului cetăţeanului cu statul, germinând
astfel o nouă dimensiune instituţională – ceea ce vom numi
astăzi democraţia liberală.
• Liberalismul a consacrat următoarele dimensiuni:
• Dimensiunea morală;
• Dimensiunea politică;
• Dimensiunea economică;
 Liberalismul este cel mai bine cunoscut pentru dimensiunea sa
economică, şi anume pentru ideea de piaţă liberă şi de
capitalism, ale cărui creator indubitabil a fost;
 Precursorii liberalismului economic au fost fiziocrații în a căror
accepțiune „există o ordine naturală a societăţii bazată pe
Proprietate, Siguranţă, Libertate, şi pe credinţa că, în trecerea de
la starea de natură la cea civilizată, omul nu sacrifică nimic şi
câştigă totul„.
 Liberalii considerau că oamenii trebuie să fie lăsaţi în pace să îşi
caute fericirea şi bunăstarea aşa cum pot, Quesnay introducând
primul principiu la liberalismului economic: laissez faire (lăsaţi să
se facă) iar Adam Smith introducându-l pe al doilea laissez
passer (lăsaţi să treacă), referindu-se la o piaţă complet liberă, în
care statul nu mai poate avea monopolul produselor şi al
transportului acestora de la o piaţă la alta). Astfel se naşte
principiul fundamental al economiei liberale “Laissez faire, laissez
passer, le monde va d’elle même”.
 A fost fondată de Adam Smith în lucrarea “An Inquiry into the
Nature and Causes of Wealth of Nations” publicată în 1776;
 Smith a contestat bazele teoretice ale mercantilismului
demonstrând că această filosofie slăbeşte bazele dezvoltării de
succes pentru că împiedică actorii economici să elaboreze şi să
practice strategii pe termen lung centrate pe concurenţa liberă
ceea ce va duce la alocarea ineficientă a factorilor de producţie.
 Smith a susţinut că liberul schimb sporeşte bunăstarea
naţiunilor;
 Întrebarea a fost- ce bunuri şi servicii trebuie să producă şi să
exporte eficient o ţară;
 Răspunsul- acele bunuri şi servicii la care deţine un avantaj
absolut-adică le produce cu costuri mai mici decât celelalte ţări;
Producţia pe oră Franţa Japonia
muncă
vin 2 1
ceasuri 3 5
 Numărul de produse diferite realizate într-o oră de
muncă este diferit în cele două ţări;
 Franţa are un avantaj absolut la vin iar Japonia la
ceasuri;
 Presupunem că se schimbă 2 sticle de vin pe 4
ceasuri;
 Dacă se specializează ambele ţări vor avea de
câştigat;
 Nu răspunde la întrebarea ce se întâmplă cu ţările
care au avntaj absolut la toate produsele sau nu au
avantaj absolut la nici-un produs.
 Scopul liberalismului clasic era să se reducă cât mai mult
rolul statului în economie reducerea acestuia la statutul de
„ jandarm de noapte al societății„.
 Liberalismul neo-clasic (de orientare profund concurențială –
(adepți de marcă Margaret Thatcher şi Ronald Reagan,
urmaţi apoi de Helmuth Kohl). Criteriile privind libertatea
sunt cele legate de diferenţa între asumarea politicilor
sociale şi a acceptării well-fare state-ului sau a rejectării lui .
 Statul trebuie să se limiteze la rolurile de reglementator și
de sancționator al comportamentelor deviante de la ordinea
de drept;
 Principala divergenţă - între statul bunăstării generale şi
liberalismul de tip clasic, al statului minimal.
 Aduce nou preocuparea pentru problematica familiei și a
femeilor.
