Sindromul Angelman

Sindromul Angelman (SA) este o boală genetică rară, apărută prin lipsa contribuţiei
materne a regiunii 15q11-q13 (de pe cromozomul 15), care poate fi urmarea unei
deleţii de novo în majoritatea cazurilor (60%), a unei disomii uniparentale paterne (ambii
cromozomi 15 de origine paternă) în mai puţine cazuri (7%), a unor mutaţii în centrul de
amprentare (2–5%) sau ale genei UBE3A (10%). Se caracterizează prin retard mintal
sever, retard sever de vorbire, facies caracteristic, microcefalie, mişcări de tip ataxic,
convulsii şi un comportament particu­lar, cu crize paroxistice de râs. Retardul de
dezvoltare devine evident în jurul vârstei de 6 luni, iar tabloul clinic caracteristic se
conturează adesea după vârsta de 1 an. Are o frecvenţă de  1:12.000-20.000 de nou-
născuţi. 
 Aspecte genetice 

Sindroamele Angelman şi Prader-Willi rezultă prin deleţia unei regiuni a

cromozomului 15, care conţine gene amprentate. Gena implicată în sindromul Angelman
este de origine maternă, astfel încât deleţia acestei alele determină boala. Pe de altă parte,
deleţia paternă a aceleiaşi regiuni produce sindromul Prader-Willi, reflectând prezenţa
uneia sau a multor gene exprimate, de origine paternă, în această regiune.
Fenotipul particular al sindromului Angelman este cauzat de pierderea contribuţiei
materne din regiunea amprentată 15q11-q13 şi este atribuit lipsei de expresie sau funcţie
a alelei materne UBE3A (ubiquitin protein ligase E3A). Indivizii cu deleţii mari par a fi
mai sever afectaţi în comparaţie cu cei cu disomie uniparentală, cu un tablou clinic
dominat de incidenţa crescută a convulsiilor, microcefalie, hipopigmentare, retard sever
al achiziţiilor psihomotorii. Rearanjamente cromozomiale care implică regiunea critică
(translocaţie, inversie) se pot identifica la 1% din aceşti pacienţi. 
 Diagnostic

Diagnosticul se bazează pe corelarea trăsăturilor fenotipice cu testele moleculare

şi/sau analiza citogenetică.
Clinic. Criteriile de diagnostic ale sindromului Angelman au fost elaborate în
acord cu comitetul ştiinţific consultativ al Fundaţiei Americane a Sindromului
Angelman. Profilurile metabolic, hematologic şi biochimic sunt de obicei normale,
iar structurile corticale au aspect normal la evaluare IRM sau CT. Suspiciunea clinică
necesită o evaluare completă şi seriată a pacientului: consult neuro­logic – clinic,
paraclinic şi imagistic, oftalmologic, radio­logic, psihologic, gas­tro­enterologic.
 Genetic. Tehnicile cito­genetice de înaltă rezoluţie trebuie să constituie primul pas
în investigarea paci­enţilor diagnosticaţi clinic, pentru excluderea rearan­jamentelor
cromozomiale care implică regiunea critică 15q11-q13. Analiza de metilare a ADN
poate identifica mai mult de 80% din pacienţi. Dacă rezultatul este normal, trebuie
urmat de analiza secvenţială a genei UBE3A. Dacă analiza de metilare este pozitivă,
trebuie urmată de testul FISH pentru confirmarea sau infirmarea microdeleţiei
regiunii critice. Testul FISH negativ necesită studiul polimorfismului ADN pentru
diferenţierea disomiei uniparentale de defectele de amprentare. 
 Sfatul Genetic

Sfatul genetic şi opţiunea testării genetice trebuie acordate tuturor familiilor în care
există un copil afectat de SA, indiferent de mecanismul de apariţie a sindromului.
Părinţii unui copil cu SA cauzat de deleţia regiunii critice sau de disomia unipa­rentală
15 paternă au un risc mai mic de 1% de a mai avea încă un copil afectat. Perioada
optimă de determinare a riscului genetic şi de prezentare a disponibilităţilor
diagnosticului prenatal este înaintea sarcinii. În cazul unui defect al centrului de
amprentare sau a unei mutaţii în gena UBE3A, riscul de recurenţă este de 50%. Sfatul
genetic şi opţiunea testelor genetice trebuie acordate şi rudelor mamei la care s-a
identificat o mutaţie UBE3A, o deleţie a centrului de amprentare sau un rearanjament
cromozomial, dar şi rudelor tatălui, în cazul disomiei uniparentale paterne. Dacă mama
poartă o mutaţie a centrului de amprentare, surorile ei ar putea să aibă aceeaşi mutaţie şi
acelaşi risc de 50% pentru un copil afectat cu sindrom Angelman. Fraţii ei nu au risc
pentru un copil afec­tat, dar pot transmite defectul fiicelor lor şi pot avea nepoţi afectaţi. 
 Diagnostic

Nu exista tratament pentru sindromul Angelman

Cercetatorii de la Brown University – Departamentul de Farmacologie
moleculara, Fiziologie si Biotehnologie au descoperit un posibil mecanism care sta la
baza manifestarilor din sindromul Angelman – o functie neuronala deficitara. Echipa
de cercetatori a demonstrat ca un compus de sinteza (peptid like) numit CN 2097
actioneaza pentru restaurarea functiei neuronale deficitare. Profesorul Marshall
(coordonatorul studiului) a afirmat ca insa este prea devreme sa se vorbeasca de o
terapie clinica bazata pe aceste rezultate, deoarece un au fost dovedite inca efecte
certe ale acestui produs asupra proceselor cognitive , comportamentale.