Aerul din sol

• Aerul are rol in participarea la reactii chimice, intretinerea vietii

microorganismelor si plantelor, descompunerea resturilor organice,
oxidarea compusilor minerali.
• Aerul provine din aerul atmosferic, cu compozitie modificata in timp.
• 10–20% oxigen, 78,5–80% azot, 0,2–3,5% dioxid de carbon, cantitati
importante de vapori de apa, amoniac in concentratii scazute
• Aerul ocupa spatiul necapilar si o parte din cel macro-capilar.
• Solul are o porozitate buna daca spatiul lacunar depaseste 50% din
volumul solului si se aeriseste porii din sol 2/3 sunt ocupati cu apa si 1/3 cu
aer (raportul dintre spatiul necapilar si cel capilar = optim: prezenta, felul si
proportia diferitelor categorii granulometrice in sol (adica de textura) si de
modul de agregare a acestora (adica de structura)).
• Compozitia aerului din sol variaza mult de la un sol la altul si in cadrul
aceluiasi tip de sol, in functie de intensitatea proceselor de descompunere
a materiei organice, de anotimp, de cantitatea de apa si de activitatea
radacinilor plantelor.
• O mare parte din constituentii fazei gazoase a solului (oxigenul si dioxidul
de carbon) participa la o serie de procese ca de exemplu alterarea
mineralelor primare, humificarea si mineralizarea materiei organice, in
transformarea diferitilor componenti minerali si organici.
 Intre faza solida din sol, solutia solului si componentii solizi minerali si
organici exista un schimb continuu de energie si materie si se
interconditioneaza reciproc contribuind la stabilirea nivelului de
fertilitate al solului.

Compozitia fazei gazoase in sol

Stratificarea solului
• Orizonturi = profilul de sol (in sectiune pe adancime) alcatuit dintr-o
succesiune de straturi care se disting prin proprietati fizice, chimice si
biologice. Formarea orizonturilor este rezultatul interactiunilor complexe a mai
multor procese care au avut loc de-a lungul timpului depinzand in principal de
intensitatea actiunii factorilor pedogenetici si de durata procesului de
solificare.
Compozitia orizonturilor se transforma continuu sub actiunea apei provenite din
infiltrarea precipitatiilor care spala profilul de sol si antreneaza materia
dizolvata si particulele coloidale catre straturile inferioare ale profilului de sol
unde sunt depozitate.
• Orizonturi eluviale = orizonturi in care are loc spalarea constituentilor
Orizonturi iluviale = orizonturi in care are loc acumularea compusilor levigati.
Procesele care stau la baza separarii orizonturilor intre ele sunt eluvierea,
iluvierea si bioacumularea humusului.
Principalii constituenti ai solului care sunt deplasati in profilul de sol prin eluviere
sunt sarurile usor solubile (NaCl, KCl, CaCl 2, MgCl2, Na2SO4, K2SO4, Na2CO3,
K2CO3 etc.), saruri cu solubilitate medie (CaSO4 etc.), saruri cu solubilitate
scazuta (CaCO3, MgCO3 etc.), cationii retinuti de complexul adsorbtiv (de tipul
Ca2+, Mg2+, Na+, K+ etc), suspensii formate din argile, hidroxizi de fier si
aluminiu, silice, compusi humici.
Gradul de eluviere este dependent de urmatorii factori:
• marimea debitului de infiltrare si a cantitatilor de apa;
• intensitatea proceselor de alterare a mineralelor;
• intensitatea proceselor de humificare a materiei organice;
• conditiile favorabile formarii coloizilor si a sarurilor insolubile.

Orizontul O = stratul de la suprafata solului de cativa centimetri format din frunze moarte,
ramurele etc. = litiera. Este format din resturi organice proaspete, netransformate,
partial humificate sau total transformate, amestecate cu cantitati mici de humus. De
asemenea acest orizont contine si radacini ale plantelor ierboase. Orizontul O este
responsabil pentru asigurarea elementelor nutritive necesare plantelor (eliberate in
urma descompunerii materiei organice), pentru formarea structurii solului si
imbunatatirea capacitatii de retinere pentru apa.
Orizontul A este format dintr-un amestec de compusi minerali si organici. Culoarea
acestui orizont este inchisa datorita continutului ridicat in materie organica (in special
humus), fiind caracterizat printr-o activitate biologica maxima si procese de eluviere.
Orizontul E = orizont de culoare deschisa, in care procesele de eluviere au loc cu
intensitate maxima. Este format din minerale argiloase si/sau oxizi de fier si aluminiu.
in cazul solurilor de padure cu umiditate si aciditate ridicate, eluvierea este puternica si
determina formarea unui orizont cu un continut ridicat de silice si particule cuartoase
grosiere de culoare cenusie. In acest caz orizontul se numeste orizont podzolic.
Orizontul B = procesele de iluviere se desfăsoara cu intensitate maxima si are
loc acumularea de particule fine care determina o structura densa. Este
compus din materii organice, saruri si particule de argila infiltrate din solul
superior. in acest strat procesele biologice ca de exemplu degradarea
bacteriana a reziduurilor de plante, produc dioxid de carbon, acizi organici si
compusi complecsi, care impreuna cu compusii care au fost transportati din
straturile superioare de catre apele din precipitatii, interactioneaza cu argilele
si alte minerale, alterand proprietatile mineralelor.
in contact cu apa provenita din precipitatii, primii compusi eluviati sunt sarurile cu
solubilitate ridicata, urmati de cei cu solubilitate medie si redusa. in functie de
intensitatea eluvierii sarurile solubile pot fi complet spalate din sol si pot
ajunge in apele subterane.
Acidifierea complexului adsorbtiv are ca efect migrarea argilei si humusului pe
profilul de sol. Cu cat acidifierea este mai pronuntata cu atat migrarea este
mai intensa. Argila acidifiata nu mai prezinta stabilitate, formeaza dispersii
coloidale si migreaza cu acumulare in orizontul B. Datorita acidifierii solului are
loc migrarea hidroxizilor de fier si aluminiu care se acumuleaza in orizontul B;
apar pete negricioase datorita acumularii de compusi oxidati de mangan.
Orizont feriiluvial sau orizont cromatic = se acumuleaza numai hidroxizi si
oxizi de fier, culoarea variaza de la galbui-roscat la roscat, Orizont textural =
contine numai argila
Orizont humico-feriiluvial = contine humus si hidroxizi de fier
Orizont carbonato-iluvial = contine cabonati de calciu
Migrarea argilei, a humusului si a hidroxizilor metalici este puternic influentata de
prezenta compusilor humici. In conditii de aciditate si intr-un mediu umed se
formeaza cantitati importante de acizi fulvici care contribuie la acidifierea
suplimentara a solului, formeaza pelicule la suprafata particulelor de argila si
hidroxizi si intensifica migrarea acestora in profilul de sol.
Orizontul C este compus din roci pe care s-a format solul.
Orizontul R este format din roca primara nealterata. Rocile primare din care s-a
format solul au un rol important pentru determinarea compozitiei solului.
Soluri halomorfe = formate in cazul apelor freatice salinizate de mica adancime
Soluri hidromorfe = soluri ce contin exces de apa
Orizont gleic = se formeaza in prezenta unui exces mare de apa si a lipsei
oxigenului, in care predomina procesele reducatoare cu formare de compusi
redusi de fier si mangan, culoarea variaza de la nuante de verzui la albastrui.
Daca excesul de apa este prezent continuu in stratul de sol, atunci
predomina procesele de reducere, iar orizontul format se numeste orizont
gleic de reducere (notat Gr). Daca procesele de reducere alterneaza cu cele
de oxidare atunci se formeaza un orizont gleic de oxidare (notat Go) care
contine si oxizi de fier identificati prin nuante de galbui – roscat.
Orizont pseudogleic = se formeaza in cazul in care excesul de apa stagneaza
numai anumite perioade de timp la suprafata solului ca urmare a
permeabilitatii reduse a acestuia. Procesul care are loc se numeste
pseudogleizare.
• Daca in sol ar avea loc numai procesele de eluviere si iluviere solul ar
saraci relativ rapid in elemente nutritive, plantele nu s-ar putea
dezvolta, solul nu s-ar mai putea forma. in acest sens, o pondere
foarte mare in asigurarea circuitului elementelor in sol o au
organismele vii care transforma elementele esentiale in compusi de
constitutie, iar dupa moartea lor, ii elibereaza in sol fie ca elemente
minerale fie sub forma de humus. Acesta se acumuleaza in orizontul A
situat la suprafata solului. Procesul de acumulare a humusului este
influentat de conditiile de mediu specifice.
• Intensitatea proceselor de eluviere-iluviere si acumularea humusului
depinde de conditiile mediului (mai ales clima si vegetatie). Cu cat
clima este mai umeda, cu cat vegetatia este mai dezvoltata cu atat
acumularea de humus este mai intensa. Eluvierea este importanta in
zonele cu climat umed unde datorita cantitatii ridicate de precipitatii,
procesul este mult mai intens, iar orizonturile iluviale se gasesc in
profunzimea solului, spre deosebire de zonele semiaride si aride unde
orizonturile iluviale sunt mai aproape de suprafata.
Clasificarea solurilor
Solurile sunt grupate dupa
• criterii tehnice (sau interpretative) - gruparea solurilor dupa proprietatile sau functiile
specifice in relatie directa cu domeniul sau grupul de interes (agricultori, constructori etc.).
• naturale (sau stiintifice) - solurile sunt grupate dupa tipul genetic de sol, adica grupeaza
soluri care au aceeasi origine, au suferit aceleasi procese de transformare si migrare a
substantelor.
La stabilirea tipului genetic de sol se au in vedere si proprietatile intrinseci ale acestora
(alcatuirea profilului, caracterul si gradul de dezvoltare al orizonturilor, compozitia si
distributia diferitilor componenti, gradul de fertilitate, clima, roca de solificare, vegetatie,
relief, varsta etc.). Tipurile genetice sunt grupate in 3 clase:
• soluri zonale (specifice unor conditii geografice): soluri de tundra, stepa etc. Aceste soluri
s-au format sub actiunea vegetatiei si a climei specifice regiunii geografice respective;
• soluri intrazonale care se formeaza in cadrul solurilor zonale pe suprafete restranse, sub
influenta conditiilor locale specifice (roca de solificare, nivelul apei freatice, relief);
• soluri azonale care se formeaza pe roci care se altereaza greu, pe pante afectate de
eroziune, in lunci inundabile etc. in timp aceste soluri se transforma in soluri zonale.
• Sistemele de clasificare naturala sunt realizate sub forma ierarhica si sunt realizate la nivel
international sau la nivel national.
• World Reference Base for Soil Classification (WRB) = sistem care
grupeaza solurile pe baza morfologiei acestora rezultata in urma
procesului de pedogeneza. Nu ia in considerare aspectele legate de
clima decat daca acestea afecteaza proprietatile solului. Este
organizat pe doua niveluri: grupul principal care cuprinde un numar de
30 subniveluri impartite in 121 de tipuri de sol.
• US Soil Taxonomy are in vedere proprietatile rapid masurabile si/sau
observabile care rezulta in urma formarii solului sau care afecteaza
geneza acestuia. Este format din 6 niveluri.
• Clasificarea mondiala a solurilor (World Soil Classification) realizata de
FAO (Food and Agriculture Organization) grupeaza solurile in functie
de factorii pedogenetici care au contribuit la formarea lor.
• Sisteme nationale de clasificare dezvoltate pe baza conditiilor si
solurilor specifice: din Australia, Africa de sud, Anglia si Wales,
Canada, Germania, Rusia.
in Romania clasificarea solurilor se face conform Sistemului Roman de
Taxonomie a Solurilor (2000).
Proprietatile solului
• Proprietatile solului = proprietati fizice, chimice si biologice.

• Intre ele exista o stransa dependenta contribuind impreuna la

fertilitatea solului.
Proprietatile fizice ale
solului
• compozitia granulometrica a solului si de comportarea fluidelor in sol.

 Textura solului
• este determinata de proportia fractiunilor granulometrice in sol.

• Dimensiunile particulelor ce alcatuiesc solul sunt variabile.

• Categoriile granulometrice ale fractiunilor minerale sunt clasificate
dupa dimensiunile particulelor, in diverse sisteme de clasificare.

• Cele mai importante sunt: nisipul, pulberile sau praful si argila,

caracterizate prin compozitie si proprietati distincte, determinate in
principal de dimensiunea particulelor.
• Pentru stabilirea texturii unui sol se au in vedere numai fractiunile
minerale si se exclud substantele ce formeaza dispersii moleculare,
ionice (cum sunt sarurile), precum si humusul.
• Clasificarea Atterberg a fractiunilor granulometrice minerale

• Diagrama triunghiulara a lui

Duchaufour
• Tipuri de sol dupa continutul granulometric (C.D. Chirita)
• Solurile nisipoase = alcatuite in cea mai mare parte din particule de
nisip, sunt afanate, au o capacitate redusa de retinere a apei, spatiile
dintre particule fiind necapilare; au o permeabilitate ridicata pentru apa si
aer. Solurile nisipoase se incalzesc usor si pierd astfel cantitati importante
de apa prin evaporare; se racesc usor ceea ce determina condensarea
vaporilor de apa. Sunt soluri neaderente, necoezive, sarace in substante
nutritive si cu capacitati reduse de retinere a acestora. Materia organica
retinuta se mineralizeaza usor datorita aerului prezent in spatiile mari,
necapilare; continutul organic al acestor soluri este extrem de scazut, de
multe ori sunt lipsite de complex coloidal.
• Solurile argiloase = formate preponderent din argila, particule de
dimensiuni mici care formeaza spatii preponderent capilare. Datorita
acestei proprietati, aceste soluri au o capacitate ridicata de retinere a
apei, o permeabilitate redusa pentru apa, mai ales cand sunt in faza
gonflata. Datorita permeabilitatii reduse, infiltratia apei este redusa,
astfel ca dupa ce solul s-a saturat, restul de apa balteste. Se incalzesc
greu, mai ales cand sunt umede si sunt greu de lucrat datorita
aderentei ridicate. Cand sunt uscate sunt foarte coezive. Pe solurile
argiloase exista conditii propice acumularii de materie organica si de
retinere a elementelor nutritive, astfel solurile argiloase au complexul
coloidal foarte bine dezvoltat. Solurile argiloase, desi au o fertilitate
ridicata, de multe ori nu sunt favorabile dezvoltarii plantelor datorita
regimului aero-hidric deficitar.
• Solurile lutoase = formate din proportii egale de nisip, argila si
pulberi, fiind caracterizate de proprietati intermediare. Au o
permeabilitate buna pentru apa si aer, capacitate ridicata de retinere a
apei si a elementelor nutritive in sol (datorita prezentei complexului
argilo-humic), detin atat spatii capilare cat si necapilare ceea ce
asigura o buna circulatie a apei si aerului in sol. Ca urmare a tuturor
acestor insusiri, solurile lutoase au o fertilitate ridicata si sunt propice
dezvoltarii vegetatiei.
 Structura solului
• = modalitatea de dispunere si legare a particulelor din sol cu formare
de agregate (microagregate (0,001–0,2 mm) si in macroagregate (0,2
mm–cativa centimetri)).

• Particulele elementare care formeaza agregatele sunt precipitatele

organo-minerale:
– complecsi argilo-humici,
– complecsi humico-aluminici,
– humati ai metalelor alcalino-pamantoase si ai unor metale grele,
– saruri de metale insolubile etc.
Formarea structurii solului
• A) Prin unirea particulelor de dimensiuni mai mari de 0,2 mm cu
substantele coloidale de dimensiuni foarte mici de ordinul micronilor.

• B) Prin coagularea coloizilor solului. Coloizii solului sunt in cea mai mare
parte incarcati negativ; cand sunt dispersati in apa plutesc si se resping
continuu, dand nastere unei miscari cunoscuta sub numele de miscare
browniana. Cand dispersia coloidala intalneste un cation bivalent de
calciu sau magneziu, are loc neutralizarea incarcarii negative a
complexului coloidal, particulele coloidale se unesc iar dispersia
coloidala coaguleaza. Este de dorit ca particulele coloidale sa coaguleze
ireversibil deoarece in acest caz se formeaza agregate structurale cu
stabilitate hidrica buna. In cazul in care particulele coloidale coaguleaza
reversibil, in urma umezirii agregatelor structurale, coloizii trec in faza
dispersa, agregatele au in acest caz o stabilitate hidrica foarte mica.

• C) Prin evaporarea apei. Particulele coloidale se gasesc in sol in stare

dispersa, aceasta stare fiind datorata apei care inconjoara particulele
coloidale. Pe masura evaporarii apei, particulele coloidale se apropie
intre ele, patrund intre particulele mai grosiere facand posibila unirea
acestora prin intermediul compusilor coloidali.
Cel mai important coloid din sol este complexul argilo-humic.

Ponderea argilelor si a humusului in sol este foarte importanta.

• Daca in sol predomina argila, iar humusul este in cantitate mica sau
deloc, se formeaza agregate mari si rigide, iar in prezenta apei aceste
agregate se desfac usor.
• Daca intr-un sol predomina humusul si lipseste argila, se formeaza
agregate de dimensiuni mai mici, cu o stabilitate hidrica foarte buna,
dar care la tasare se desfac imediat.
Ca sa se produca o coagulare ireversibila este de dorit ca humusul sa
contina preponderent acizii humici, argila sa fie de tipul montmorillonit,
iar pe complexul argilo-humic sa fie adsorbiti cationi de calciu si
magneziu.
Daca humusul este format preponderent din acizi fulvici, atunci complexul
va fi saturat cu ioni de hidrogen cu mobilitate mare, va mentine
dispersia coloidala si se va produce o coagulare reversibila.
• Alti coloizi prezenti in sol sunt coloizii de fier si aluminiu care au rol
de liant al agregatelor, conferind structurii o stabilitate ridicata.

• Un rol in formarea agregatelor de sol il au si radacinile plantelor care

fie unesc particulele elementare prin presiunea exercitata de cresterea
lor, fortand particulele sa se uneasca, fie despart masa solului in
fragmente mai mari sau mai mici. Un alt rol pe care-l au plantele
asupra formarii structurii solului este acela de deplasare a unor
elemente ca de exemplu calciu si magneziu din orizonturile inferioare
in cele superioare.
• Microorganismele produc substante cu proprietati de liere a
agregatelor. In urma deplasarii in sol, organismele prezente contribuie
la formarea macroporilor iar in urma eliminarii cantitatilor de sol
ingerate se formeaza mici agregate de particule elementare.
• Fragmentarea solului mai este influentata si de fenomenele de
inghet-dezghet si umezire-uscare care apar ca urmare a conditiilor
meteorologice.
 Soluri cu structura
• = solurile care sunt formate din
agregate.
• Se caracterizeaza printr-o
porozitate mare deoarece intre
agregatele structurale spatiul este
mare, de tip necapilar. In interiorul
agregatelor, particulele
constitutive sunt strans legate
intre ele formand spatii mici, de tip
capilar.
• Daca intre spatiile capilare si cele
necapilare exista un raport optim,
atunci apa si aerul pot circula in
conditii bune. Spatiul necapilar
permite infiltrarea apei cu usurinta
pe profilul de sol, iar spatiul
capilar acumuleaza cantitati
importante de apa. Deoarece,
agregatele sunt in contact unele
cu altele, apa circula prin spatiile
capilare de la un macroagregat la
altul.
• In conditii de seceta,
macroagregatele pierd apa din
porii capilari, isi micsoreaza
volumul, ceea ce determina
cresterea spatiului necapilar
dintre acestea. Cum apa nu
poate circula decat intr-un
singur sens de la porii de
dimensiuni mari la cei de
dimensiuni mici, ea ramane
blocata in interiorul acestora si
constituie o rezerva importanta
de apa pentru plante.
• Datorita existentei spatiului
necapilar care permite stocarea
de aer, la suprafata agregatelor
au loc procese intense de
transformare aeroba a materiei
organice, cu eliberarea unor
cantitati importante de
elemente nutritive. In interiorul
agregatelor, in spatiile capilare
pline cu apa, aerul lipseste si
astfel au loc procese mai lente
de transformare a materiei
organice, cu eliberare de acizi
humici.
 Soluri lipsite de structura

• Particulele sunt mai compacte, astfel incat spatiul format dintre ele este
de tip capilar. Din aceasta cauza, patrunderea apei in sol se face greu. in
timpul precipitatiilor, apa patrunde in sol si ocupa spatiile capilare din
stratul superficial. Dupa ce toate spatiile capilare s-au ocupat, apa
retinuta capilar se opune patrunderii spre straturile inferioare a unei noi
cantitati de apa, iar excesul se scurge la suprafata.
• Evaporarea este intensa, datorita faptului ca apa se ridica usor datorita
capilaritatii catre stratul superficial pe masura ce procesul de evaporare
are loc.
• Un sol lipsit de structura primeste si retine cantitati mici de apa si nu o
poate pastra pentru multa vreme.
• Apa si aerul sunt de cele mai multe ori in pozitii antagonice. Cand
capilarele sunt pline cu apa, aerul lipseste, iar mineralizarea materiei
organice se face greu, cu eliberarea unor cantitati reduse de elemente
nutritive. Pe masura ce apa este pierduta (prin evaporare, consum de
catre plante etc.), spatiile capilare se umplu cu aer si incep sa se
desfasoare procese intense de mineralizare. Cantitatile de elemente
nutritive eliberate sunt importante in aceasta situatie, dar plantele sufera
din cauza lipsei apei.
 Densitatea solului

Densitatea reala (Dr) a solului = masa unitatii de volum a fazei solide fara
spatiul lacunar. Se determina prin raportarea masei unei probe de sol
uscat la volumul pe care il ocupa constituentii minerali si organici din faza
solida a solului.
Densitatea reala a solului depinde de compozitia mineralogica si de
continutul de humus.
Constituentii solului de tipul cuartului, mineralelor argiloase, carbonatilor de
calciu au densitatea reala cuprinsa in intervalul 2,6–2,8 g/cm3, iar in
cazul mineralelor grele, bogate in fier, valorile depasesc 3,0 g/cm3.
Materia organica a solului (humusul) se caracterizeaza prin valori
cuprinse intre 1,2–1,5 g/cm3.
• Solurile obisnuite, in functie de proportia diferitilor componenti din sol, au
densitatea reala cuprinsa intre 2,5–2,7 g/cm3.
Densitatea aparenta (Da) a solului = masa unitatii de volum de sol uscat,
adica volumul ocupat de particulele solide impreuna cu spatiul poros
dintre ele si reprezinta densitatea din structura naturala.
Densitatea aparenta caracterizeaza starea de afanare a solului, valoarea
ei dand o orientare asupra porozitatii totale a solului. Cunoasterea ei
este necesara si la calcularea rezervelor de apa, de elemente nutritive,
de saruri dintr-un anumit volum de sol.
Densitatea aparenta in stratul arat al solurilor normale este cuprinsa intre
valori de 1,0–1,2 g/cm3, iar pentru solurile umede, unde tasarea este
mai mare densitatea aparenta depaseste valoarea de 1,5 g/cm3.
In solurile foarte compacte, densitatea aparenta a solului depaseste valori
de 1,5 g/cm3, iar in cazul solurilor gleizate poate atinge valori de 1,8
g/cm3. Straturile puternic tasate impiedica dezvoltarea normala a
radacinilor, datorita permeabilitatii scazute pentru aer si apa.

Porozitatea solului (spatiul lacunar)
• = fractia din volumul solului care nu este ocupata de particule solide si
care este ocupata de apa sau aer. Porozitatea totala a unui sol este data
de suma dintre porozitatea capilara si cea necapilara.

Porii capilari au capacitatea de a retine apa prin intermediul fortelor capilare.

Cand in sol patrunde apa, acesta este retinuta mai intai in porii capilari de
dimensiuni mari datorita fortelor capilare mari, dupa care treptat sunt
ocupati si porii mici.

• Porozitatea capilara = totalitatea porilor capilari din sol si corespunde

cantitatii de apa retinuta in solul aflat in conditii naturale (in camp), in
absenta umezirii printr-o panza freatica permanenta sau temporara, dupa
ce a fost umezit in exces si nu mai are loc scurgerea gravitationala.
• Porozitatea necapilara = porii necapilari din sol. Corespunde capacitatii
pentru aer a solului.

Determinarea porozitatii totale si a categoriilor de pori se poate realiza pe cale

experimentala sau prin calcul, pe baza altor proprietati fizice.
Porozitatea totala:
Pt = (1-Dr/Da)100, [%]
 Permeabilitatea solului
• = proprietatea solului de a permite patrunderea si circulatia apei si a aerului prin
acesta. Aceasta este independenta de proprietatile fluidului, insa, este
influentata de proprietatile solului.
• permeabilitatea solului pentru un fluid poate fi exprimata prin ecuatia empirica
Kozeny-Carman:

in care: d este diametrul aparent al porilor (L); ε – fractia de goluri; c – factor

adimensional care depinde de sinuozitatea spatiului poros (c = 0,1–0,8).
• Permeabilitatea solului pentru apa. Miscarea apei in sol este controlata de
conductivitatea hidraulica si de gradientul hidraulic si este exprimata, in cazul
unei piederi constante de presiune, prin legea lui Darcy:
in care: q este fluxul volumetric de apa (L3/L2T); Q – debitul volumetric de apa
(L3/T); K – conductivitatea hidraulica (L/T); A – aria sectiunii transversale (L2); h –
sarcina hidraulica (L) dintre doua puncte cu distanta l; dh/dl – gradientul hidraulic.
Relatia este valabila in urmatoarele ipoteze:
• regim laminar de curgere;
• mediul poros este inert fata de fluid;
• regim stationar;
• fluidul reprezinta o singura faza.
Conductivitatea hidraulica depinde atat de mediul poros, prin intermediul
permeabilitatii lui, cat si prin proprietatile fluidului. Aceasta dependenta poate fi
exprimata prin urmatoarea relatie:

in care: k este permeabilitatea solului, independenta de proprietatile apei (L2); ρ –

densitatea apei (M/L3); μ – vascozitatea dinamica a apei (M/LT); g – acceleratia
gravitationala (L2/T).
Factorii care influenteaza permeabilitatea solului pentru apa sunt:
• Fractia de goluri a solului. Un sol cu o fractie de goluri mica
(porozitate scazuta) are o permeabilitate mica si invers. in general,
materialele granulare cu dimensiuni mici ale particulelor au o
permeabilitatea mica pentru fluide.
• Marimea medie a porilor. Permeabilitatea variaza cu patratul
diametrului aparent al porilor. Un sol format din particule mici are o
porozitate redusa si prin urmare o permeabilitate scazuta. De
asemenea, forma porilor are o influenta insemnata asupra
permeabilitatii.
• Prezenta discontinuitatilor. Datorita ciclurilor de inghet-dezghet si
udare-uscare, a actiunii vegetatiei si a microorganismelor, in solurile
argiloase impermeabile pot aparea fisuri si cavitati avand ca rezultat
transformarea acestora in soluri poroase permeabile. Aceste fisuri pot
deveni in timp canale de transport preferential atat pentru gaze cat si
pentru apa din sol.
• Aerul din pori. Aerul din sol afecteaza considerabil permeabilitatea
acestuia pentru apa deoarece bulele de aer pot sa blocheze
conexiunile dintre pori.
• Gradul de saturatie. Gradul de saturatie al solului are o influenta
importanta asupra permeabilitatii acestuia. Cu cat gradul de saturatie
al solului este mai mare, cu atat permeabilitatea acestuia pentru apa
este mai mare.
• Structura si stratificarea solului. Datorita compozitiei si distributiei
granulometrice diferite, fiecare orizont al solului poate avea o
permeabilitate diferita.
• Permeabilitatea solului pentru aer. Ca si in cazul apei, deplasarea
aerului in sol este descrisa de legea lui Darcy:

in care Kg reprezinta conductivitatea aerului in sol. Pentru un sol nesaturat,

aceasta este influentata de umiditatea solului care controleaza spatiul
poros prin care circula aerul. Conductivitatea aerului in sol scade odata
cu cresterea umiditatii acestuia. Ecuatia prin care aceasta poate fi
exprimata este similara conductivitatii hidraulice:

in care: k este permeabilitatea solului, independenta de proprietatile

aerului (L2); ρ – densitatea aerului (M/L3); μ – vascozitatea dinamica a
aerului (M/LT);
g –acceleratia gravitationala (L2/T).
In cazul miscarii aerului si in general a gazelor prin medii poroase, forta
motrice este gradientul de presiune dp/dl, ecuatia lui Darcy devenind: