COLEGIUL

POLITEHNIC DIN
MUN. CHIŞINĂU

CIUPERCILE şi LICHENII
 Plan de prezentare
 Locul ciupercilor şi lichenilor în sistematică
 Filumul Zigomicete (Zygomycota)
 Filumul Ascomicete (Ascomycota)
 Micoriza; importanţa in natură
 Filumul Bazidiomicete (Basidiomycota)
 Lchicenii (Lichenes)
Locul ciupercilor şi lichenilor în sistematică
 Drojdia de bere.
Saccharomyces cerevisiae. Fam. Saccharomycetaceae.
ciupercă saprofită unicelulară, microscopică, poate avea formă ovală sau eliptică,
alcătuită din membrană, citoplasmă şi nucleu. Se dezvoltă bine în medii care conţin
xeroze, pe care le descompune cu ajutorul enzimelor printr-un proces care poartă
denumirea de femmentaţie alcoolică cu producere de alcool etilic (C2H5OH) şi bioxid de
carbon (CO2) Înmulţirea prin înmugurire şi ascospori

.
Înmugurirea are loc în condiţii prielnice de viaţă. Celulele nou formate
rămân legate între ele alcătuind colonii, respectiv un tip de miceliu
primitiv care nu este stabil periode îndelungate de timp, ci disociază în celule
aparte, după ce fiecare reâncepe procesul de înmulţire. (prin diviziune) La
îmbătrânire, unele celule se transformă în asce; nucleele ascelor se devid cu
formarea a patru ascospori.

Conţine un şir de enzime; - invertază, maltază, dextrinază, amilază,

glicogenază, zimază, carboxilază şi zimocaseină, fugisterol, ergosterol,
zimosterol, cerevisterol;- de asemenea conţine glucide, lipide, substanţe
minerale ale căror elemente principale sunt: P, K, Mg.Conţine vitamine în
în principal din complexul B, iar în cantitate mai mică A,C, D, E.
Drojdia e folosită în industria farmaceutică pentru obţinerea drajeurilor
de vitamine din complexul ,,B” . Se utilizează în producerea ergosterolului şi a
acizilor nucleici.

•
 MUCEGAIUL ALB (MUCOR MUCEDO)
Ciclul de viaţă, descriere 
• Mucegaiul alb, prezintă un miceliu unicelular, polinuclear, format din hife ramificate, tubulare,
alungite, care se ramifică în formă de pâslă pe suprafaţa mediului nutritiv. Sporii se formează în
sporangii sferice, răspândindu-se cu ajutorul curenţilor de aer.
  Reproducerea asexuată se realizează prin spori, iar cea sexuată prin fuzionarea a doi gameţi,
care sunt micelii (gametangii) formate din hife diferite (se diferenţiază fiziologic prin + şi -; - prezenţa
sau lipsa factorului sexual de defirenţiere) În urma înmulţirii sexuate rezultă zigosporul.
  Din sporii asexuaţi rezultă micelii de acelaşi tip (cu acelaşi semn, + sau -) cu miceliul de pe care s-au
format.
• Din înmulţirea sexuată se formează 50% spori, care dau naştere, prin germinaţie la micelii (+ )şi 50%
spori care formează micelii (- ).
  Mucegaiul alb e uşor de recunoscut, deoarece formează pe substrat o formaţiune cu aspect de pâslă,
care se aseamănă cu la exteror cu vata albă.
Ecologie
  Mucegaiul alb cunoaşte o răspândire largă în natură, dezvoltându-se pe diferite substraturi organice
uşor alterabile sau care se află în descompunere. O condiţie obligatorie pentru dezvoltare este
umiditatea sporită; - (bălegar, resturi vegetale, carne, etc.). Sporii se răspândesc uşor cu ajutorul
curenţilor de aer, au un grad sporit de rezistenţă la condiţiile nefavorabile ale mediului, (ani de zile),
până când găsesc condiţii prielnice pentru germinare. Ca saprofit care iniţiază descompunerea  materiei
organice moarte, mucegaiul alb prezintă un rol important în cadrul lanţurilor trofice; - circuitul
elementelor în natură. Pa lângă Mucor mucedo, pe substraturile organice nevii, apar numeroase alte
mucegaiuri, aşa cum sunt mucegaiurile Aspergillus şi Penicillium.
Impact
  Mucegaiul alb poate provoca daune alimentelor, deşi mai curând, când apare, devine un indicator al
începutul alterării acestora. Mucor mucedo preferă să se instaleze pe substraturile bogate în glucide
energetice (pâine, lactate, dulceţuri, fructe ), dar colonizează şi alte medii (carne, brânzeturi).
  Fiind o specie saprofită, mucegaiul alb,  produce în mod excepţional boli la animale sau la om. Micoza
produsă de către Mucor mucedo poartă denumirea de mucoroză.
  La persoanele sensibile, inhalarea sau ingerarea sporilor de mucegai alb, determină fenomene alergice
MUCEGAIUL ALB
(MUCOR MUCEDO)
Reproducerea la zigomicete
Diferite tipuri de mucegai
 Mucegaiul alb  Mucegaiul verde-
albastrui
 Ascomicetele (Ascomycota)
Subîncrengătura Ascomycotina sau încrengătura (phylum) Ascomycota, cuprinde numeroase specii,
majoritatea micromicete (ciuperci mici), ascomicetele mari - (macromicetele) fiind puţine.
  Caracteristica principală a acestei subîncrengături, fie că e vorba de micromicete, fie  de
macromicete, este că sporii de reproducere sexuată se formează în interiorul unei celule fertile, în
formă de sac, care poartă denumirea de ască, sporii numindu-se ascospori. 
Ascomicetele colonizează toate mediile de viaţă, fiind organisme heterotrofe, saprofite, parazite sau
simbiotice.
  În lume, există peste 100.000 de specii de ascomicete Caracterele generale ale ascomicetelor
  Talul ascomicetelor este filamentos, alcătuit din hife sectate uninucleate, care alcătuiesc miceliul
haploid primar.
  În condiţii nefavorabile, miceliul formează forme de rezistenţă, constituite din împletituri miceliene
strâns legate, care sunt de două feluri; strome şi scleroţi.
  Stromele pot fi crustoase, claviforme, simple sau ramificate.
Reproducerea asexuată la ascomice
  Organele de înmulţire asexuată care se formează pe miceliul primar, poartă denumirea de conidii,
formându-se pe conidiofori [ imaginea 1].
Reproducerea sexuată la ascomice
  Procesul de înmulţire sexuată la ascomicete poartă denumirea de ascogamie. Ascogamia se
desfăşoară în conformitate cu următorul ciclu;
  Din fructificaţiile ciupercii (peritecii sau apotecii), care poartă denumirea generică de ascocarp
(ascosporofor) [ imaginea 2], se eliberează ascosporii care se formează în asce [ imaginea 3]
plasate în himeniul ascocarpului. Prin germinarea sporilor care au potenţiale diferite, rezultă două
micelii primare haploide; (+) şi (-). Pe unul din aceste micelii primare se va naşte organul sexual
mascul (ANTERIDIUL), iar pe celălalt, se va naşte gametocistul femel (ASCOGONUL). Când se
întâlnesc două micelii de sens contrar are loc copulaţia. În anteridiu nucleul se divide rezultând mai
mulţi nuclei cu rol de gameţi masculi. Ascogonul, care are forma unei butelii (la bază este mai
umflată iar în partea superioară are gât), prezintă numeroşi nuclei cu rol de oosfere.
  Prin copulaţie, conţinutul nucleilor din anteridiu se revarsă în ascogon, prin trihogin, unde se unesc
doi câte doi, câte un gametocist mascul cu câte un gametocist femel, rezultând hife asogone
dicariotice (n +n), hife haploide (n) care nu au participat la înmulţirea sexută, şi hife diploide (2n) din
care se vor forma celule zigotice. Asca cu asocosporii rezultă din dezvoltarea zigotului.
Reproducerea la ascomicete
Varietatea ascomicetelor
 MICORIZA, importanţa în natură
MICORIZA
 
 Micoriza este o asociaţie simbiotică (asociaţie micorizală) de tip biosistem, reciproc avantajoasă (bilateral
pozitivă; +,+), realizată între miceliul unei ciuperci şi rădăcinile unei plante ierboase sau  lemnoase.
Pentru arbori, relaţia dintre ciupercă şi plantă, este deosebit de importantă, multe păduri neputând
exista în lipsa micorizei. Aproape toate familiile angiospermelor (cu excepţia chenopodiaceelor şi
cruciferelor) prezintă, măcar câteva specii, care realizează micorize. Micoriza este întâlnită frecvent şi
la gimnosperme.
  Nu numai rădăcinile plantelor trăiesc în simbioză cu miceliile ciupercilor, ci şi părţile subterane ale
multor ferigi (Pteridophyta) şi muşchi (Bryophyta).
Importanţa micorizei
  În micoriză, miceliul ciupercii prin hifele sale, aduce plantei, apă încărcată cu săruri minerale şi
diferiţi metaboliţi, primind în schimb, materie organică indispensabilă metabolismului ciupercii
(glucide, vitamine, fitohormoni).
  Ciuperca care realizează micoriza, poate hidroliza şi mobiliza, la nivelul hifelor, substanţe anorganice
greu solubile (săruri cu radicali azotaţi, azotit, fosfat sau fosfit), planta având astfel acces la nutrienţii
necesari, fapt ce întreţine o activitate metabolică intensă, la nivelul ţesuturilor vegetale. Din acest
motiv, plantele cu care ciuperca întreţine relaţii trofice simbiotice, sunt mult mai bine decât celelalte,
iar miceliul ciupercii fructifică mai abundent. Mai mult, s-a demonstrat că plantele cu micoriză sunt
mai rezistente la condiţiile nefavorabile ale mediului .
  Rolul micorizei, nu se opreşte doar la beneficiile de pe urma cărora profită plantele şi ciupercile
asociative, ci se se extinde asupra întregului ecosistem. În faţa variaţilor aritmice (furtuni, incendii,
poluare, invazii de populaţii dăunătoare, etc.) petrecute în biotopurile şi biocenozele naturale sau
artificiale (culturi agricole), micorizele ajută în mod semnificativ la reechilibrarea şi stabilizarea
ecosistemelor.
Încadrarea sistematică a ciupercilor micorizante
  Ciupercile micorizante aparţin următoarelor încrengături ale regnului Fungi:
   Incertae sedis, Glomeromycota, Ascomycota, Basidiomycota. 
Clasificarea micorizelor
  • După selectivitate, micorizele sunt:
  - neselective sau generaliste  (de exemplu, ciupercile Amanita rubescens, Amanita pantherina,
Boletus edulis sau Russula cyanoxantha, realizează micorize cu mai multe specii de plante lemnoase),
  - preferenţial selective (Suillus luteus micorizează de preferinţă pinii, dar migrează şi la gorun;
Tricholoma suphureum stabileşte relaţii simbiotice preponderente cu fagul, dar trece şi la speciile de
Quercus)
  - strict selective (de pildă: Leccinum carpinus realizează micorize doar cu carpenul, Boletus elegans
micorizează doar zada, Boletus luteus stabileşte relaţii simbiotice doar cu pinul de pădure).
 BAZIDIOMICETELE (BASIDIOMYCOTA)
 Majoritatea ciupercilor mari aparţin subâncrengăturii Basidomycotina.
  Puţine bazidiomicete sunt micromicete, dintre care mai cunoscute sunt ciupercile fitopatogene
care produc tăciuni şi rugini.
  Principala carcteristică al acestor ciperci rezidă în faptul că sporii (bazidiosporii) se produc la
suprafaţa unor formaţiuni măciucate numite bazidii (nu în interiorul acestora, ca în cazul
ascomicetelor).
 Aparatul vegetativ al acestor ciuperci, este reprezentat printr-un tal constituit din
filamente miceliene (hife ).
 Bazidiocarpii pot avea diferite forme (copită, scoică, ureche, cupă, burduf, tufă, etc).
  Un basidiocarp este format din:
  -porţiunea fertilă (pălăria)
  -porţiunea sterilă (piciorul)
  -himenofor cu basidii (lamele, tuburi, formaţiuni netede, ţepi
  -carnea propriu-zisă
  -cuticulă (pieliţa care acoperă piciorul şi pălăria bazidiocarpului) Basidocarpii pot prezenta diferite
formaţiuni anexe, cu rol important în determinarea coerctă a ciupercilor.
 Vălul poate fi general (universal) -la unele specii, acoperă în întregime basidiocrpii tineri, sau
parţial- rest din vălul universl rezultat din ruperea acesteia odată cu creşterea bazidiocarpului.
 Membranele, prezente la unele ciuperci, rezultă şi ele din ruperea vălului universal. Membranele
rupte rămase pe picior formează inelul, iar cele rupte şi rămase pe pălărie apar ca nişte franjuri.
  La unele ciuperci tinere, membranele acoperă în întregime lamelele.
  Din vălul general poate rezulta şi cortina care arată ca nişte firişoare de păr atârnânde. Înainte
de dezvoltarea în mărime a bazidiocorpului, cortina făcea legătura dintre pălărie şi picior, rupându-
se odată cu creşterea corpului de fructificaţie.
 Solzii de pe cuticula unor ciuperci, provin din resturile vălului rămase pe suprafaţa externă a
pălăriei sau a piciorului.
 Volva este tot un rest al vălului universal, care se plasează la baza piciorului, având forma unui
sac.
Bazidiomicete
 Reprodecera
• Miceliul primar rezultă din germinarea bazidiosporilor şi este de acelaşi sex cu bazidiosporii din care
provine. Acest miceliu este constituit din filamente septate, uninucleate; este un miceliu haploid, redus şi
de scurtă durată, comparativ cu miceliul haploid de la alte grupuri de ciuperci. Pe miceliul primar al
Basidiomycetelor nu se diferenţiază organe de înmulţire sexuată.
     Procesul sexual există însă şi la Basidiomycete şi are loc între celulele miceliilor primare de sex
deosebit, rezultate din bazidiosporii diferenţiaţi sexual. În urma copulării miceliilor primare rezultă
miceliul secundar
Reproducerea
 Lichenii
 Lichenii sunt un grup aparte de organisme, rezultate în urma convieţuirii permanente
dintre o ciupercă (ascomicetă sau mai rar o bazidiomicetă) şi o algă verde sau o algă
albastră. Corpul vegetativ rezultat (talul) este total diferit morfologic, structural şi
fiziologic faţă de cei doi parteneri care participă la simbioză. Trăiesc în unele din cele
mai dificile condiţii de pe Terra în tundra arctică, deşerturi, coaste stâncoase, la
înălţimi mari sau în anumite zone toxice(deşeuri de mine, radioactivitate).
 Tipuri de licheni
 Licheni gelatinoşi. Talul gelatinos are aspect subţire, membranos şi foarte friabil la
uscăciune şi gros, gelatinos în stare umedă. Consistenţa talului umed se datorează
tecii mucilaginoase a componentei algale (alga albastră; ex. Nostoc sp.) care este
foarte dezvoltată şi în care sunt înglobate hifele ciupercii(Collema sp).
 Licheni crustoşi. Tal sub formă de crustă ce aderă puternic de suprafaţa substratului
sau este încrustat în acesta (suprafaţa stâncilor, trunchiul arborilor). În numeroase
cazuri constituie singuri vegetaţia stâncilor golaşe.
 Licheni frunzoşi (foliacei). Tal lamelar, foliaceu (de aspectul unei frunze) cu simetrie
dorso-ventrală, fixat parţial de substrat (sol, scoarţa arborilor) cu ajutorul unor hife
asemănătoare unor rizoizi (rizine); corpul său sau cel puţin marginile sunt ridicate de
pe substrat.
 Licheni tufoşi (fruticuloşi). Au aspectul unor tufe mici şi ramificate, verticale sau
pendule cu simetrie radiară. Când sunt foarte lungi şi subţiri au aspect filamentos.
Culoarea talului, criteriu important în determinarea speciilor este foarte variata: albă,
galbenă, cenuşie, brună, neagră, verde, albăstruie, roşie etc.
 Lichenii sunt utilizaţi ca materie primă în diferite ramuri industriale: farmaceutică,
alimentară, chimică. Utilitatea lor se datorează numărului foarte mare de substanţe
chimice pe care le formează în cadrul proceselor metabolice, substanţe cunoscute sub
numele de acizi lichenici(termen impropriu deoarece, cu toate că majoritatea
acestor substanţe au o reacţie acidă, ele nu au compoziţia acizilor).
Licheni
 Structura unui lichen
 Ciuperca şi alga verde în simbioză
Realizare:
profesor biologie Ion Bodean

 Bibliografie:
 www.google.ro ,,drojdia de bere”
 bioterapii.ro
 microbewiki. kenyon.edu
 Wikipedia
 funghiitaliani.it
 en. wikivisual.com
 amenajari – gradini. blogspot.com