Pasoptismul Termenul pasoptism care desemneaza o perioada importanta din istoria literaturii romane provine de la denumirea haplologica a anului revolutionar 1848. In literatura romana “Momentul 1848” reprezinta momentul fundamentarii literaturii nationale prin orientarea oferita de revista “Dacia literara” care a lansat un curent si a format generatia cunoscuta sub numele: “generatia scriitorilor pasoptisti” Perioada premergatoare revolutiei de la 1848 a insemnat inceputul poeziei noastre romantice. Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860, perioada care pentru literatura romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare a romantismului si de fundamentare a majoritatii speciilor. Reprezentanti Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu. In perioada pasoptista se afirma primii nostri scriitori moderni in cadrul curentului national popular de la "Dacia Literara". M.Kogalniceanu, in articolul program al acestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre, necesitatea crearii unei literaturi nationale prin stimularea scrierilor originale, aspirate din istoria patriei, din frumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei literaturi specific nationale.
Aparand ideea de originalitate in
literatura, mentorul creatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul sec trecut. ,,Critica noastra, spunea M.Kogalniceanu, va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana" Evolutia pasoptismului Paşoptismul corespunde unui moment de răspântie în evoluţia istorică a ţărilor române: trecerea de la feudalism la capitalism, de la vasalitate la independenţă, de la fărâmiţarea în provincii la un stat unitar naţional. Dar, privit într-un plan mai larg, epoca paşoptistă începe înaintea lui 1840, continuând şi după data indicată mai sus. Cu alte cuvinte, putem distinge trei etape ale literaturii paşoptiste: • una, prepaşoptistă, anunţată de debutul lui V.Cârlova şi Al. Hrisoverghi, continuând până la 1840, fiind dominată de figurile lui Gh. Asachi şi I. Heliade-Rădulescu şi de activitatea primelor ziare naţionale: Albina românească şi Curierul românesc; • cea de a doua, cuprinsă aproximativ între anii 1840-1860, marcată de apariţia Daciei literare, a Propăşirii şi a României literare şi de activitatea celora care au colaborat la aceste reviste; • a treia, cea postpaşoptistă, ce va continua să evolueze pe linia ideologiei paşoptiste, dominată de figurile lui B. P. Hasdeu, N. Filimon, A. Odobescu. Aşadar, între debutul lui V. Cârlova, în Curierul românesc, şi debutul lui M. Eminescu din 1866, în Familia lui Iosif Vulcan” , când va începe o nouă epocă literară – cea a marilor clasici, se consuma pasoptismul. Abia odată cu apariţia, în 1867, a revistei Convorbiri literare şi a constituirii societăţii Junimea, „se afirmă un nou mod de a gândi literatura” . În sânul acestei perioade, cuprinsă între anii 1830-1867, Dacia literară constituie o piatră de hotar şi inaugurează etapa maturizării artistice a literaturii. De aceea, referindu-ne, în prezenta lucrare, la noţiunea de „epocă paşoptistă”, vom subînţelege perioada cuprinsă aproximativ între anii ̉30 şi sfârşitul anilor ̉60 ai secolului al XIX-lea. Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi parcurge un drum sinuos. După literatura anilor 1825- 1830, care abundă în adaptări după autorii străini, în special francezi, e de remarcat sincronismul dintre manifestul romantismului francez (Prefaţa la drama Cromwell, de Victor Hugo, în 1827) şi articolul- program Introducţie, publicat de Kogălniceanu în 1840. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului naţional- popular de la revista Dacia literară. Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice, au ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura - coordonată a sufletului românesc, au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. Fantezia creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti. Existenta unui clasicism romanesc a facut posibila simbioza intre iluminism si romantism, clasicism si preromantism, fapt explicabil prin presiunea modelelor de tot felul, dar, si prin situatia speciala in care se afla literatura noastra dornica de sincronizare cu ordinea rapida a unor etape, dar, in egala masura, obligata sa-si afirme identitatea nationala. Aparut in conditii sociale si culturale foarte specifice, romantismul romanesc va avea, natural, o fizionomie proprie. Preluand conceptele lui Fridrich Sengle si Virgil Nemoianu, distingem: un romantism (high romantism) care avea ca trasaturi radicalism, ideologie coerenta, vizionarism, simt cosmic, integrarea contrariilor, misticism si intensitate pasionala si urme foarte slabe in realitatea literala a acestei perioade un al doilea romantism (Beidermeier) care avea ca trasaturi inclinatia spre moralitate (de aici predilectia pt poezia didactica), valorile domestice, intimismul, idilismul, pasiunile temperate, confort spiritual, sociabilitatea, militantismul, conservatorismul, ironia si resemnarea, fiind mult mai evoluat la scriitorii nostri reprezentativi din jurul anului 1840. Din punct de vedere compozitional, operele scriitorilor pasopstisti impletesc romantismul cu clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat si o mare varietate de specii literare: ode, elegii,meditatii, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile,sonete, balade. Ideea nationala poate fi considerata nucleul tematical poeziei pasoptiste, nuantata sub forma atasamentului la valorile poporului,ale pamantului si ale traditiilor romanesti (Gh. Asachi-,,La patrie”, C.Bolliac - ,,O dimineata de Caraiman”, I.Heliade-Radulescu, ,,Zburatorul”), a elogiului realizarilor poporului (Gh. Asachi ,,La introducerea limbii nationale in publica invatatura”, C.Bolliac ,,La cea intai corabie romaneasca”), a prezentarii trecutului ca model pentru prezent (Gr. Alexandrescu ,,Umbra lui Mircea. La Cozia”, I.Heliade-Radulescu ,,O noapte pe ruinele Targovistei”). Un loc aparte in valorificarea tematicii istorice il ocupa balada, o impletire de elemente epice, lirice si dramatice, poate cea mai complexa specie a momentului, in care, sintetizand, patetismul cu patriotismul si cu valorile morale, poetii devenind cantareti ai trecutului glorios (D.Bolintineanu ,,Muma lui Stefan cel Mare”, Gh. Asachi ,,Dochia si Traian”). Un alt pilon tematic il reprezinta critica societatii contemporane, sub forma satirei ( Gh. Alexandrescu ,,Satira.Duhului meu”, Gh. Asachi ,,Sotie de moda”) si a fabulei (Gr. Alexandrescu, ,,Cainele si catelul”, Gh. Asachi ,,Musca si carul”, I.Heliade-Radulescu ,,Cumatria cioarei, cand s-a numit privighetoare”). Iau avant lirica filosofica ( I.Heliade- Radulescu ,,Visul”, D.Bolintineanu ,,Scopul omului”), cea religioasa ( I.Heliade Radulescu ,,Cantarea diminetii”, Gr. Alexandrescu ,,Candela”) si cea erotica ( Gh. Asachi ,,Dorul”, Gr. Alexandrescu ,,Asteptarea”, D.Bolintineanu ,,O fata tanara pe patul mortii”). Se afirma artistul-cetatean, exponent al constiintei colective, asa cum se observa in poezia “Un rasunet” a lui Andrei Muresanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu. Programul Daciei literare, devenit programul romantismului romanesc, demonstreaza cat se poate de clar spiritul creator al pasoptismului,care are revelatia “duhului national”,a specificitatii, ajungand adica-prin filiera romantica-sa redescopere radacinile culturii noastre si sa contribuie in mod esential la constituirea literaturii romane originale,ale carei linii de forta se organizeaza polarizat. Articolul ,,Introductie” Constituirea deplina a romantismului pasoptist a fost marcata de programul teoretic Introductie, redactat de Mihail Kogalniceanu. Publicat in primul numar al revistei, articolul-program reprezinta manifestul literar al romantismului romanesc. Cele patru puncte ale articolului-program sunt: • Intemeierea spiritului critic in literatura romana pe principiul estetic: ,,Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana." • Afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si a literarurii romane: ,,talul nostru este realizarea dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti". • Combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre: ,,Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura. [...] Traductiile insa nu fac o literatura." • Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspirafie in conformitate cu specificul national si cu estetica romantica: ,,Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii." Mihail Kogalniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iaşi; d. 20 iunie 1891, Paris) a fost un om politic de primă mărime din România. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat şi comprehensiv, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste. În mai 1840 a anunţat apariţia a 6 tomuri din Letopiseţele Valahiei şi Moldaviei şi, în acelaşi an a pregătit apariţia unei publicaţii de documentaţie istorică, intitulată „Arhiva românească”. Publicaţia a apărut în 1841.
Mihail Kogălniceanu a avut o însemnată contribuţie la orientarea vieţii culturale şi
ştiinţifice româneşti, în literatură a abordat diverse genuri: corespondenţa, însemnările de călătorie, schiţa de moravuri, nuvela, pamfletul, romanul (fragmentar), teatrul. A tipărit operele a o serie întreagă de scriitori ai epocii, între care Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, Alecu Donici, Constantin Stamati, Vasile Alecsandri, Costache Caragiale ş.a., împreună cu Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi, a fost numit, în 1840, la conducerea Teatrului Naţional din Iaşi, unde rolul lui de organizator rămâne de prim ordin în ceea ce priveşte fixarea repertoriului ce trebuia jucat în limba română, constituirea trupelor de actori, costumele, decorurile etc. Mihail Kogălniceanu a acordat o deosebită importanţă învăţământului. Ion Heliade-Rădulescu - (n. 6 ianuarie 1802, Târgovişte - d. 27 aprilie 1872, Bucureşti) a fost un scriitor, filolog şi om politic român, membru fondator al Academiei Române şi primul său preşedinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română prepaşoptistă I s-a zis părintele literaturii române şi i s-a ridicat o statuie la Bucureşti. Este, a doua mare personalitate a literaturii române după D. Cantemir" (G. Călinescu).
Scriitor, filolog şi îndrumător cultural, Heliade domină o jumătate de
secol de poezie românească. Îşi face planuri mari, dar nu le duce la îndeplinire. Încearcă toate speciile genului liric, însă producţiile literare sunt inegale: unele excelente, altele slabe, lipsite de culoare. S-a dovedit înzestrat pentru poezia satirică şi fabulă. şi în proză, unde are talent, se distinge spiritul său satiric. Cea mai importantă operă este Echilibru între antiteze, prima schiţă românească a unui sistem filosofic. Capodopera literară a lui Heliade Rădulescu rămâne Zburătorul. Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, Bacău; d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi) a fost poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator la Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. A fost unul dintre fruntaşii mişcării revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C. Negri Dorinţele partidei naţionale din Moldova, principalul manifest al revoluţionarilor moldoveni.
Personalitate marcantă a epocii de la 1848, prin "totalitatea
acţiunii sale literare"(Titu Maiorescu), Vasile Alecsandri a contribuit la fondarea şi dezvoltarea a numeroase specii literare şi a publicat prima mare culegere de poezie populară românească. Proiect realizat de:
Iliescu Bogdan Marius
Bibliografie: Literatura romana – BAC 2009 ESEUL ,,Dacia literara” – capitolul Introductie www.ro.wikipedia.org/wiki