Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologie

Studiu individual ghidat nr.1

Tema:Educația ecologică – educația responsabilității față de mediu.

A efectuat:Petco Alexandra
A verificat:Golban Aurelia
 Educaţia ecologică reprezintã procesul care serveşte la
recunoaşterea valorilor mediului înconjurãtor şi la
clarificarea conceptelor privind mediul înconjurãtor.
Educaţia ecologică (de mediu) se bazează pe cunoştinţe
referitoare la sistemele sociale şi ecologice, dar are şi o
componentă afectivă: domeniul responsabilităţii, sistemul de
valori, atitudini necesare construirii unei societăţi durabile.
Ea oferă oportunitatea dezvoltării capacităţilor de
concentrare, exprimare verbală cursivă, coerentă, expresivă,
dezvoltarea imaginaţiei, a operaţiilor gândirii, a capacităţii de
rezolvare de probleme, de analiză a datelor ş.a.m.d, bazându-
se pe o largă interdisciplinaritate.
 Scopul de bază al educaţiei ecologice
este de a reuşi în a face indivizii şi
comunităţile să înţeleagă caracterul
complex al mediului natural şi construit
ce rezultă din interacţiunea aspectelor
biologice, fizice, sociale, economice şi
culturale şi de adobândi cunoştinţe,
valori, atitudini şi deprinderi practice,
în vederea participării într-un mod
responsabil şi eficient la anticiparea şi
rezolvarea problemelor de mediu şi la
gestionarea calităţii mediului.
 Pornind de la recomandările Conferinţei de la Tbilisi, obiectivele educaţiei ecologice pot fi
structurate astfel:
 Sensibilizarea faţă de natură şi creşterea responsabilităţii la problemele de mediu prin
informarea opiniei publice;
 Cunoaşterea aprofundată a aspectelor esenţiale ale mediului în totalitatea sa (natural,
construit, tehnologic);
 Formarea de priceperi şi deprinderi de observare, experimentare şi cercetare;
 Formarea unei etici ecologiste (atitudini, principii, convingeri);
 Crearea de noi comportamente individuale, grupale şi sociale care să reflecte preocuparea
faţă de menţinerea calităţii mediului şi capacitatea de acţiune directă, concretă în luarea
deciziilor cu impact asupra mediului.
 Oamenii trebuie să simtă că fac parte din natură
şi să-şi dezvolte simţul responsabilităţii faţă de
aceasta. De asemenea, ei trebuie să aibă
alternative şi posibilitatea de a alege şi trebuie să
fie penalizaţi pentru comportamente neadecvate
faţă de natură.
 Primul pas trebuie facut prin educaţia formală,
educaţia ecologică nu trebuie limitată la studiul
ştiinţelor biologice. Educaţia adulţilor este bine
să se focalizeze pe o mai bună înţelegere a
problemelor de mediu şi a faptului că practicile
destructive pentru natură sunt inacceptabile
într-o societate modernă.
 Caracteristicile educaţiei ecologice sunt următoarele:
 se bazează pe cunoştinţe despre sistemele
sociale şi ecologice (dimensiunea informaţională);
 include dimensiunea afectivă: atitudini, valori,
motivaţii, angajamentul / dorinţa de a construi
o societate durabilă;
 facilitează procesul de dezvoltare a deprinderilor
necesare rezolvării problemelor:
 - de comunicare: verbală şi nonverbală (de a asculta, de a discuta în public, de a susţine o cauză, de a
scrie scrisori persuasive, etc.);
 - de investigare: proiecte de cercetare, căutare în bibliotecă, analiză de date;
 - de muncă în echipă: abilităţi de conducere, de luare de decizii, de cooperare, de respectare a opiniei
celorlalţi, etc.;
 presupune explorarea problemelor de mediu şi soluţionarea acestora;
 permite colaborarea cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, cu alţi membri ai comunităţii.
 CONCLUZII
 Educaţia ecologică este încă un domeniu tratat cu superficialitate, fără a fi adus în
corelaţie cu celelalte discipline şcolare, lipsind, astfel, elevul de posibilitatea de a
conştientiza relaţiile dintre fenomenele natural-ecologice, economice şi
socioculturale.
 Scopul major al educaţiei ecologice este de a ajuta oamenii să dobândească
cunoştinţele necesare care să le permită înţelegerea problemelor de mediu. Aceste
cunoştinţe implică însă mult mai mult decât simpla acumulare a informaţiilor, ele
trebuie să contribuie la înţelegerea informaţiilor şi dezvoltarea competenţei de
evaluare a acestora, urmată de dobândirea capacităţii de a acţiona responsabil,
conform intereselor pe termen lung ale comunităţii, respectând principiile
dezvoltării durabile.
 Bibliografie:
I. Arhip, A., Educaţia ecologică şi supravieţuirea omului, Editura Arc,
Chişinău, 1996.
II. Burcu, A., Burcu, A., Educaţia ecologică, dezvoltarea durabilă şi calitatea
vieţii, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2005.
III. Maior, I., Părăuşanu, V., Ionescu, A., Dezvoltarea durabilă şi protecţia
mediului, Editura PRO UNIVERSITARIA, Bucureşti, 2006