COLECŢIE ENTOMOLOGICĂ

BELEAN FLAVIUS
ANUL II BIOLOGIE APLICATA
INSECTARUL:

Insectarul este unul dintre cele mai uşoare colecţii de realizat

• referitoare la nevertebrate. Insectarul nu necesită tehnici de realizare
• sofisticate şi nici nu implică costuri ridicate. În acelaşi timp, insectele
• constituie cel mai numeros grup de vieţuitoare de pe planetă, răspândite
• în diverse medii de viaţă. Numeroase specii de insecte sunt comune,
• reprezentate prin populaţii numeroase, unele sunt utile omului, altele
• sunt dăunătoare, fie agriculturii fie direct.

Colectarea Insectelor
• Metodele de colectare pot fi împărţite în două mari categorii. Prima
• categorie este colectarea activă a insectelor utilizând plase, aspiratoare,
• umbrela entomologică şi orice alt echipament potrivit scopului colectării.
• În a doua categorie colectorul participă pasiv prin utilizarea capcanelor.
 Colectarea insectelor cu direct cu mâna este de multe ori simplă şi
eficientă depinzând de mărimea şi mobilitatea insectelor dar şi de
posibilitatea de a fi înţepat sau muşcat, aceste situaţii dictând frecvent
echipamentul utilizat la colectarea acestora.
• Insectele inofensive şi care au un zbor greoi se pot colecta cu mâna
(speciile de Lucanus, Cerambyx, Melolontha, Cetonia, Anisoplia) sau cu
penseta (speciile de Forficula, Mantis, etc).
• Omizile sau alte insecte fitofage mici se colectează odată cu organul atacat
sau cu o pană înmuiată în alcool, pentru a evita ruperea sau deteriorarea
perilor de pe corp (chetotaxia poate fi extrem de importantă pentru
determinare).
• De asemeni, omizile, ca şi alte insecte arboricole se mai pot colecta şi
punând sub o ramură de copac sau arbust o umbrelă deschisă, cu partea
concavă în sus şi scuturând ramura cu ajutorul unui baston.
• Insectele care trăiesc în nisip sau în pământ se pot recolta prin
cernerea substratului cu site metalice. Insectele sunt reţinute în ochiurile sitei şi sevor
transfera apoi în borcanul de captură.

Recipiente utilizate
• Cel mai utilizat şi simplu
recipient este un borcan de
sticlă cu dop de plută sau
ebonită.
 Agenţi de omorâre şi conservare
Substanţele folosite la omorârea faunei sunt:
- acetatul de etil (CH3CO2•C2H5)
- eter (dietil eter, C2H5•O•C2H5)
- cloroform (CHCl3)
- soluţie de amoniu (NH4OH soluţie).
Acetatul de etil este mai frecvent folosit. Toate aceste substanţe sunt
uşor volatile şi inflamabile şi nu trebuie utilizate lângă foc.

Plasele şi fileele utilizate la colectare pot avea trei funcţiuni diferite:

- pentru colectare aeriană,
- pentru cosirea în vegetaţie
- şi pentru colectare acvatică.
 Prima este folosită în special pentru
colectarea fluturilor şi a altor grupe de
insecte zburătoare. Atât plasele cât şi
fileurile sunt uşoare şi uşor de folosit.
Fileele de cosit sunt asemănătoare cu
celelalte dar sunt mai solid construite
iar plasa lor este mai rezistentă pentru a
nu se deteriora.

Fileul entomologic
 Instrumentele de aspirat (exhaustorul) sunt formate dintr-un
recipient cilindric din sticlă sau material plastic cu diametre variabile.
Recipientul este închis la partea superioară cu un dop de cauciuc
sau plută. Dopul este străbătut de două tuburi de sticlă cu diametrul
de 0,7 cm şi cu lungimea de 13 cm respectiv 8 cm care se continuă cu
un furtun de cauciuc cu dimensiuni de 40 - 80 cm. Tubul de sticlă
scurt la capătul din recipient este acoperit cu tifon. La furtunul de
cauciuc cu capătul acoperit cu tifon se montează la cealaltă
extremitate o pară de cauciuc. Prin utilizarea perei de cauciuc
interiorul se videază şi funcţionează ca un aspirator.
Tipuri de instrumente de aspirat
 Metoda colectării cu rama metrică şi utilizarea separatorului Berlese – Tullgren
pentru comunitatile din sol si litiera Dispozitivul Berlese- Tullgren este folosit
pentru separarea artropodelor din frunzar şi pământ sau din orice alte substrate
umede.

Este alcătuit dintr-un recipient

principalcare se deschide în partea
inferioară printr-o pâlnie într-un vas
colector ce conţine un conservant.
Între recipient şi pâlnie se aşează o
sită pe care se pune materialul pentru
separat. La partea superioară a recipien-
tului se aşează o altă pâlnie la care se
adaugă o sursă de lumină şi căldură
(un bec). Datorită luminii, căldurii şi
uscăciunii organismele vor migra spre
partea inferioară frunzarului şi trecând
Separatorul Berlese Tullgren
prin sită vor cădea în vasul colector.
 Sacrificarea Insectelor

• Se realizează cu ajutorul unor tehnici diferite, în funcţie de anumite

caracteristici anatomice ale acestora. Majoritatea insectelor se sacrifică
imediat după capturate, în borcanul în care au fost stocate. La
sacrificarea insectelor se foloseşte un anestezic: eter etilic sau
cloroform. Cantitatea de anestezic şi timpul necesar acţiunii acestuia,
depind de mărimea insectelor. După sacrificare, fluturii se stochează şi
se transportă în laborator separat de alte insecte. Pot fi transportaţi fie
în cutii de chibrituri, fie în borcane mici.

Transportul insectelor la laborator

• Se realizează ţinând cont de o cerinţă importantă, anume

menţinerea pe tot parcursul deplasării a elasticităţii şi mobilităţii
animalelor, lucru necesar aranjării ulterioare în laborator în poziţia
finală. În cazul nerespectării acestei cerinţe, insectele se rigidizează şi
nu mai pot fi aranjate în Insectar. Însectele pot fi transportate şi în
borcanele în care au fost stocate şi sacrificate, cu condiţia ca acestea să
fie ermetice.
 Realizarea efectivă a insectarului

Începe după ce insectele au fost transportate în laborator. Este indicat ca această

operaţiune să se realizeze cât mai curând după sacrificarea insectelor, pentu a evita
întărirea acestora. În cazul în care acest lucru este posibil, având la dispoziţie
insecte mobile, realizarea insectarului poate începe imediat. Dacă insectele sunt
întărite, acestea trebuie înmuiate înainte de a fi aşezate în insectar. Insectele trebuie
să fie mobile, ca urmare a faptului că există o serie de reguli privind aşezarea
acestora în insectare, modul de dispunere al aripilor şi al picioarelor, operaţiuni
care pot fi efectuate doar pe o insectă mobilă. Înmuierea insectelor se realizează
într-un borcan umed. Pe fundul borcanului se aşează un strat de 3 - 4 cm grosime,
format de nisip umezit în apă caldă, la care se adaugă puţin acid salicilic. Acidul
salicilic are rolul de a preveni apariţia mucegaiului. Deasupra nisipului se
instalează o bucată de hârtie, pe care se aşează insectele uscate, iar apoi borcanul
se închide ermetic. Insectele se înmoaie după aproximativ o zi.
• Etapa următoare este reprezentată de
aranjarea finală a insectelor. Aranjarea se
realizează pe o bucată de polistiren (scârţ),
sau pe o bucată de carton gros. Pentru
fixarea insectelor se folosesc ace
entomologice de grosimi diferite, în funcţie
de mărimea insectelor.
• După o perioadă în care s-au întărit,
insectele vor fi mutate de pe polistirenul de
preparare în insectarul definitiv. Insectarul
definitiv este o cutie de lemn, la care una
dintre laturi este reprezentată de un
dreptunghi de sticlă glisantă.
• Se consideră că dimensiunile cele mai
potrivite ale unei cutii de insectar sunt de 40
- 50 cm lungime, 30 cm, lăţime şi 10 cm
adâncime. Evident, dimensiunile sunt
orientative, cele mai bune fiind cutiile de
care putem dispune. Pe fundul cutiilor se
montează o placă de polistiren de 1,5 - 2 cm
înălţime, de lungimea şi lăţimea cutiei.
Polistirenul se fixează în cutie fie prin
presare, fie se lipeşte, apoi se acoperă cu o
hârtie albă. La nivelul polistirenului se
fixează insectele cu acele proprii. În cazul
fiecărei insecte se realizează o etichetă cât
mai mică, pe care se menţionează
apartenenţa taxonomică a acesteia, precum
şi data şi locul colectării.
 Insectarul complet, conţinând toate insectele preparate, se acoperă cu placa de sticlă. Insectarele se pot depozita fie în dulapuri de tip vitrină, fie în dulapuri simple de lemn. De asemenea,
insectarele pot fi expuse direct pe pereţii sălii de clasă.
 Păstrarea insectarelor

• Insectarele sunt expuse la numeroşi dăunători, sau la

acţiunea unor elemente din mediu care deteriorează insectele.
Astfel, în cazul depozitării în încăperi umede, insectele pot
mucegăi. De asemenea, insectele pot fi atacate de diferiţi dăunători:
furnici, coleoptere, molii, acarieni, etc. Astfel pentru a se păstra şi a
putea fi folosite mult timp, insectarele trebuiesc păstrate în anumite
condiţii, în încăperi uscate şi bine ventilate. Pentru a preveni atacul
dăunătorilor, în cutiile de insectar se pune periodic naftalină, sau
fragmente de vată imbibate cu formol.
• Cutiile de insectare trebuiesc verificate periodic (o dată la 2 –
3 luni), monitorizând starea insectelor şi intervenind în cazul
atacului unui dăunător. Cea mai bună metodă de a evita atacul
dăunătorilor este sigilarea cutiilor.
 Tipuri de insectare (tematica insectarului)

Insectarele sunt de mai multe feluri, în funcţie de scopul urmărit

la realizarea lor:
1. Insectarul sistematic este realizat în scopul cunoaşterii clasificării
insectelor, a studierii caracterelor principalelor grupe de insecte. Implicit
serveşte la cunoaşterea caracterelor de determinare ale grupelor mari de
insecte. Insectarul sistematic cuprinde reprezentanţi ai principalelor
grupe de insecte, aşezaţi în cutie într-o ordine cât mai apropiată de cea a
evoluţiei acestora, începând cu formele primitive şi încheind cu cele
evoluate.
2. Insectarul insectelor dăunătoare este util îndeosebi în mediul rural,
cuprinzând insectele care provoacă pagube omului. Prezintă insecte
dăunătoare în diferite culturi agricole, în locuinţe, insecte care transmit
diferite boli, Insecte hematofage, etc.
3. Insectarul insectelor folositoare prezintă insectele utile omului. La
nivelul său sunt incluse insectele utile, fie direct: albine, viermi de
mătase, fie indirect: polenizatori, insecte folosite în combaterea naturală,
etc.
4. Insectarul antomiei insectelor serveşte la studiul morfologiei şi
organizării anatomice a insectelor. Pot fi realizate insectare care prezintă
tipuri de aripi (membranoase, elitre, hemielitre, tegmine), tipuri de
picioare şi adaptări ale acestora (la sărit, la înot, etc.), tipuri de antene,
etc. Se pot realiza insectare cu insecte dezmembrate, ilustrând
segmentele corpului, raporturile acestora, etc.
5. Insectarul dezvoltării ontogenetice a insectelor. Are o mare
importanţă teoretică şi practică, insectele prezentând un ciclu de viaţă
complex. Cuprinde adulţi ai unor specii, alături larve aflate în diferite
stadii de dezvoltare. Prezintă subtipuri în funcţie de tipul metamorfozei
(holometabolă sau heterometabolă).
6. Insectarul referitor la
dimorfismul sexual cuprinde
insecte la care apar deosebiri
morfologice între cele două
sexe, în principal fluturi.
7. Insectarul adaptărilor
insectelor prezintă insecte
din diferite medii de viaţă,
evidenţiind adaptările
acestora la respectivele
condiţii.