Stilul științífic al unei lucrări

Realizarea unei bune lucrării științifice presupune asigurarea

coerenței între fondul (conținutul) și forma de prezentare a lucrării
(aspectul redacțional)
Redactarea unei lucrării științifice are în vedere:
 Stilul științific de redactare
Clar, precis, concis și coerent eficiență, accesibilitate, originalitate și
eufonie.
 Redactarea bibliografiei
Consemnarea citărilor (trimiterilor) în textul lucrării, precum și
menționarea (scrierea) surselor în lista de referințe  Sistemul autor-
dată (sistemul Harvard)
 Reguli privind tehnoredactarea
- redarea textului scris
- tabele și figuri 1
- punctuația
Redactarea unui unei lucrării științifice conține o componentă
stilistică și de limbaj.
Stilul general, folosit în redactare, trebuie să respecte canoanele
stilului ştiinţific de exprimare.

Caracteristicile stilului științific

• Calritatea
• Precizia
• Concizia
• Coerența
• Originalitatea
• Eficiența
• Accesibilitatea
• Eufonia 2
 Claritatea
Neclaritatea este generată în principal de exprimarea echivocă,
cauzată de folosirea precară a sintaxei prin recurgerea neglijentă la
elementele de legătură (conjuncții, prepoziții, adverbe), dar și prin
abaterile de la logică (inductivă, deductivă, ierarhizatoare, etc.).
Realizarea unui text clar presupune a lua în considerare
următoarele principii:
 ordonarea corectă și logică a ideilor și pasajelor textului în
conformitate cu structura lucrării;
 evitarea frazelor lungi, confuze, a cuvintelor şi expresiilor
imprecise care produc ambiguitate lexicală;
 folosirea frazelor scurte, într-un limbaj clar şi concis;

3
 eludarea abuzului de formule, abstractizări şi abrevieri;

 eschivarea de la excese în utilizarea prea multor explicaţii și în

precizarea prea multor amănunte şi aserțiuni colaterale;

 explicarea unor termeni de specialitate;

 renunțarea la tentația de a formula fraze sau propoziții în care

cantitatea de informații să fie exagerat de mare;

 evitarea construcţiilor pleonastice sau contradictorii;

 respectarea normelor morfologice;

 construirea unor topici corecte, atât la nivelul proproziţiei, cât

şi al frazei. 4
 Precizia
Se referă la utilizarea riguroasă a mijloacelor lingvistice pentru
exprimarea clară, logică şi argumentată a conţinutului de idei.
Precizia unui articol științific se reflectă cel mai clar în descrierea
metodologiei pe care acesta o conţine, respectiv a rezultatelor cercetării
întreprinse.
Precizia presupune:
 utilizarea aceluiași cuvânt pentru desemnarea unei situaţii, unui
fenomen, unui caz similar sau identic;
 evitarea utilizării aceluiași cuvânt de două sau mai multe ori într-o
propoziție;
 coerență și exactitate între comentariile din text și datele din
tabele și figuri;
 evitarea expresiilor al căror înţeles se referă la un anumit moment
temporal şi care poate ambiguiza momentul producerii sau al
derulării unei acţiuni („acum câtva timp”, „de câţiva ani încoace”);
5
  suprimarea adjectivelor și adverbelor inutile și neprecise
(excepțional, frecvent, adeseori, suficient, mult, multiple etc.);
 utilizarea defectuoasă a lui „etc.”, deoarece antrenează
imprecizie;
 ocolirea formulărilor ce sugerează nesiguranţa autorului („dacă
nu mă înşel”, „mi se pare” ş.a.);

Concizia
 Presupune, existența unei proporții potrivite între conţinutul de idei şi
numărul de cuvinte folosit.
 Realizarea conciziei presupune:
 semnalarea unui fapt direct, fără a specifica și această intenție;
 evitarea repetiţiilor (exemplu: fraze din rezumat sau din
introducere regăsite în alte secţiuni, concluziile organizate doar
prin simpla agregare a tuturor ideilor sumative parţiale prezentate
6
pe parcursul lucrării şi nu prin reformularea şi sintetizarea lor);
 utilizarea abrevierilor care substituie unul sau mai multe
cuvinte, dacă termenul respectiv se repetă;
 utilizarea tabelelor și reprezentărilor grafice, care pot reduce
textul necesar pentru descrierea obiectelor şi proceselor și
care pot sintetiza datele şi demonstra anumite relaţii;
 folosirea a cât mai multor substantive și verbe și evitarea
adjectivelor și adverbelor care ar încarcă exprimarea;
 evitarea unor comentarii prea ample în raport cu importanța
subiectului în cauză;
 folosirea unor fraze scurte (o frază din mai mult de 40 de
cuvinte ar trebui să fie rescrisă sub forma a două propoziții
mai scurte), precum și a unor termeni conciși.

7
 Coerneța

Presupune un materialul ca un tot unitar, oferind cititorului în

mod structural și continuu o cale logică de a înţelege problematica
abordată în lucrare.

Ea se realizează prin organizarea şi exprimarea ideilor într-o

structură specifică pentru a asigura legătura, fluiditatea dintre
capitole şi subcapitole, continuitatea idelor, astfel încât paragrafele
să decurgă firesc unul din altul.

În urmărirea cu ușurință a fluxului argumentaţiei este necesară

folosirea corectă a anumitor prepoziţii, conjuncţii, adverbe, pe post
de operatori logici, care pot în în evidenţă relaţiile dintre propoziţi8.
 Operatori logici în evidențierea relațiilor dintre propoziții
Conjuncţii Prepoziţii
Tipul Exemple de verbe
şi adverbe şi conjuncţii
relației sau de locuţiuni
coordonatoare subordonatoare
la aceasta se adaugă
adică, de exemplu, la fel ca,
Analogie şi, este compatibil
pe lângă, la fel… după cum…
cu…
în afară de, numai
Disjuncţie sau, fie, nici… diferă de…
dacă, doar dacă …
este contrar cu,
Opoziţie dar… din contră, deşi…
vizavi de…
căci, deci, pentru că, dat fiind
Cauză motivul este că…
într-adevăr… că, de vreme ce…
în consecinţă, încât, aşa că, rezultă din,
Consecinţă
prin urmare… de maniera ca… urmează ca…9
 Paragraful este unul din cele mai potrivite instrumente în asigurarea
coerenţei. El este format dintr-un grup de propoziții care susțin și
dezvoltă o singură idee sau un singur aspect al unui subiect mai larg.

 Paragraful are o structură specifică:

 conține o frază/propoziție principală în care se precizează
aspectul (problema, argumentul, motivul etc.) ce urmează a fi
dezvoltat;
 elaborarea altor enunțuri care susțin și dezvoltă propoziţia
principală;
 o concluzie care reiterează sau reformulează propoziția inițială.

Deoarece propoziția principală este suportul paragrafului, de regulă,

aceasta va fi poziționată la începutul paragrafului, dar poate fi
plasată și la mijlocul sau la sfârșitul acestuia.
10
Fiecare alineat al lucrării trebuie să fie judecat sub forma unui paragraf.
 Eficiența
Este caracteristica unui text dată de forța de convingere a
exprimării, de cuvintele, expresiile şi exprimările categorice.
 alegerea echilibrată a cuvintelor abstracte și a celor concrete,

a celor generale și a celor particulare.

 se impune folosirea predominantă a verbelor (la diateza

activă) care conferă textului dinamism, față de celelalte părți

de vorbire (substantive, adjective, adverbe).
 pentru reliefarea ideilor se poate apela la ordinea cuvintelor,

în sensul că partea din text care se vrea accentuată este

așezată de regulă la început.
 se pot folosi și unele mijloace grafice de accentuare a

contextului, cum ar fi sublinierea cuvintelor, scrierea11 cu

aldine, cu litere cursive etc. (fără a face exces).
 Originalitatea
Este dată de felul în care autorul combină cuvintele în
propoziții și în fraze.
 Evitarea monotoniei, a repetițiilor supărătoare, utilizarea

sinonimelor și ocolirea clișeelor verbale.

 Cel mai important aspect care reliefează originalitatea unui

articol științific este însă creativitatea dată de noutatea ideilor,

a argumentelor și a propriilor puncte de vedere exprimate.
Accesibilitatea
Este dată în cea mai mare măsură de lexicul folosit. Printr-un
text „accesibil” se înţelege acela care foloseşte un limbaj simplu şi
direct, care evită construirea unor propoziții și fraze lungi și
alambicate, a unor exprimări obscure şi pretenţioase, care apelează
12

în mod exagerat la jargonul ştiinţific sau tehnic.

Eufonia
Se referă la cât de plăcut „sună” textul.
 utilizarea unor cuvinte armonioase, potrivite, generate de fluenţa
şi coerenţa limbajului;
 eliminarea repetițiilor supărătoare, a cacofoniilor, a
pleonasmelor, a dezacordurilor gramaticale, dar și a excesului de
gerunzii și genitive, girează o „sonoritate” agreabilă a textului.

 Într-un text științific, autorul se definește prin modul în care

folosește cuvintele, adică prin stil. Acesta, la rândul lui, afectează
percepția textului de către cititori. Cu cât un text este mai bine
construit, cu cât limbajul este unul clar, precis, lipsit de
neclarități și confuzii, cu atât el va fi mai uşor de înţeles de către
cititori, iar ideile transmise vor ajunge netransfigurate la13 cel
căruia i-au fost destinate.