COMPARTIMENTE

HIDRO-ELECTROLITICE

HOMEOSTAZIA HIDRICĂ
PLASMA
 Mediul intern

 Mediul intern = mediul lichidian în care se desfășoară procesele

fizico-chimice și biologice caracteristice materiei vii
 cuprinde totalitatea lichidelor care asigură transportul de gaze
și substanțe nutritive, consumul acestora și epurarea celulelor
organismului de produșii toxici rezultați din combustiile tisulare.

 Componenta principală a materiei vii este apa.

 Organismul uman adult conține aproximativ 60% lichid,

reprezentat în principal printr-o soluție de ioni și alte substanțe.
 Compartimente hidrice

• Apa este cel mai abundent component al organismului;

reprezintă 45 – 75% din greutatea organismului.

• Apa totală din organism este de aproximativ 60% din

greutate la un bărbat tânăr adult şi este de ~ 50% din
greutate la o persoană adultă de sex feminin.
Compartimente hidrice
 Compartimente hidrice

Apa totală din organism este distribuită în 2

compartimente majore:
 lichidul intracelular (IC): ~ 55% din apa totală
 lichidul extracelular (EC): ~ 45% din apa totală
- plasma (conține 7,5% din apa totală a organismului)
- lichidul interstițial (spațiul dintre endoteliile capilare și
membranele celulare care scaldă celulele).
- limfa- realizează returnarea proteinelor și a excesului de
lichid interstițial în circulație
 Compartimente hidrice

• Lichidele transcelulare = acele compartimente EC separate

de restul lichidelor EC printr-un strat de celule epiteliale
(secreții digestive; urina; bila; LCR; seroase: pleura,
peritoneu, pericard; articular; ochi). Are roluri funcționale
particulare; schimburi reduse cu alte sectoare hidrice.

• Cantități considerabile de lichid se pot acumula în spațiile

seroase ale plămânului (transsudat pleural), cord (transsudat
pericardic) sau ficat (ascită) sau în obstrucții ale tractului
gastro-intestinal.
 Rolurile apei

- asigură desfășurarea normală

a tuturor proceselor metabolice;
- rol structural la nivel celular/tisular;
- solvent pentru diverse substanțe organice și anorganice
- vehicul pentru substanțe provenite din aport și destinate
eliminării;
- constituent al secrețiilor și umorilor;
- rol în termoreglare;
- influențează valorile presiunii sanguine;
- determină presiunea hidrostatică.
 Necesar de apă

Variabil în funcție de climă și de activitate:

- aprox. 2000 ml la un adult sănătos, cu activitate moderată,
climă temperată;
- suplimentar 500 ml/zi: climă caldă și activitate intensă;
- suplimentar 500-1500 ml/zi în caz de febră, vărsături, diaree;
- necesar > 3000 ml/zi în afecțiunile renale.
 Necesar de apă
- necesar crescut de apă în: secreție scăzută de ADH,
insuficiența corticosuprarenaliană, insuficiența renală acută,
ciroza hepatică.
- încărcarea patului vascular duce la hipertensiune arterială

Reglarea aportului hidric - senzația de sete - apare la

reducerea conținutului hidric din organism cu sub 1%
SETEA
- senzație care conduce la ingestia de apa;
- determinată de: scăderea volumului
plasmatic/creșterea osmolarității plasmei
 Reglarea echilibrului hidric
Setea:
 Reparatorie: apare ca urmare a dezechilibrului dintre
volumul plasmatic și osmolaritatea plasmei
 Nereparatorie: falsa sete/setea de lux (profilactică)

Reglarea echilibrului hidric- se face prin

- Reglarea volumului de lichide prin senzația de sete
- Reglarea pierderilor de apă, prin ADH (rol major în controlul
reabsorbției renale de apă și al osmolarității plasmatice)
 Eliminarea apei din organism

1. Renală
2. Cutanată – perspirație sensibilă = transpirație
În repaus, glandele sudoripare secretă 200-300 ml de
transpirație; cu conținut redus de NaCl; se evaporă pe
măsură ce se formează; sub controlul hormonilor
mineralocorticoizi.
- variații: în zone calde (4-5 l/zi); mediu supraîncălzit (10-12
l/zi)
- rol important îl au: suprafața și temperatura pielii;
umiditatea și mișcările de aer
Transpirația non-termică: emoțională (frunte, axilă, palme,
plante); gustativă (față, gât)
 Eliminarea apei din organism

3. Perspirație insensibilă – eliminare de apă prin extravazare

din capilarele dermice (500 ml/zi) și prin mucoasa arborelui
respirator (400 ml/zi).
• Prin capilarele dermice:
- când temperatura mediului este crescută, constituie o cale
de eliminare suplimentară.
• Prin aparatul respirator
- aerul expirat este saturat cu vapori de apă; se elimină numai
apa; nu intervin mecanismele de control ale echilibrului
hidro-electrolitic.
4. Digestivă: cantitate redusă
 Sângele - generalități
Sângele este un lichid complex (țesut lichid) care este circulat în
organism prin intermediul sistemului cardiovascular.
Este compus din plasmă şi elemente figurate (hematii, leucocite,
trombocite).
Volumul sanguin total este de 5 - 5,5 litri; în repaus ~ ½ din acest
volum sanguin se afla cantonat la diverse niveluri, unde circulă foarte lent
= volum sanguin de rezervă.

Volumul sanguin variază în funcție de starea fiziologică a organismului.

La bărbați, volumul sanguin este cu 10% mai mare decât la femei.
Volemia crește în cazul efortului fizic, al temperaturii crescute, la
altitudine.
 Funcțiile sângelui
1. Funcția circulatorie: participă la menținerea (prin
volumul sanguin) şi reglarea presiunii arteriale (prin
cataboliții care au rol în influențarea presiunii
hidrostatice).
2. Funcția respiratorie: prin transportul gazelor
respiratorii (oxigen şi dioxid de carbon) de la plămâni
la țesuturi şi invers; transportul realizându-se sub
formă liberă cât şi sub formă legată în plasmă şi la
nivelul hematiilor.
 Funcțiile sângelui
3. Funcția excretorie: prin transportul cataboliților de
la nivel tisular la organele excretoare.
4. Funcția nutritivă: prin transportul, de la locul de
absorbție, a principiilor alimentare până la locul de
utilizare (celule) în vederea desfășurării normale a
metabolismului tisular.
5. Funcția de menținere a echilibrului hidro-
electrolitic: prin mecanisme tensio-osmoreglatoare
locale (echilibrul Starling) şi generale (neuro-umorale).
 Funcțiile sângelui
6. Funcția de termoreglare: stă la baza homeotermiei
(menținerea constantă a temperaturii corpului); participă
la procesele de acumulare şi disipare a energiei termice.
7. Funcția de apărare: prin prezența în compoziția
sângelui a leucocitelor precum şi a anticorpilor cu rol în
apărarea organismului împotriva agresiunii microbiene.
8. Funcția de reglare a principalelor funcții ale
organismului: prin prezența substanțelor biologic active
cu rol în reglarea diverselor funcții ale organismului
(circulatorie, digestivă, excretorie)
 Proprietăți fizico-chimice
• Culoarea este conferită de prezența hemoglobinei (pigment) la nivelul
hematiilor; mai precis, de starea sa chimică.
• Legarea oxigenului de hemoglobină conduce la formarea unui compus
labil numit oxihemoglobină care conferă culoarea roșu aprins a sângelui
arterial (oxiHb 97%).
• Sângele venos, unde cantitatea de oxigen legată de hemoglobină este
mică, are culoarea roșu închis (oxiHb 60%).

diferența de saturație și de culoare între sângele venos/arterial depinde

de intensitatea proceselor metabolice și de vâscozitate
în țesuturile cu metabolism intens viteza de circulație este mai mare →
culoarea este mai deschisă
când vâscozitatea sângelui este crescută → scade viteza de circulație a
sângelui → cedează mai multă oxiHb → culoare mai închisă
 Proprietăți fizico-chimice
• Densitatea este dată de concentrația substanțelor solvite în
sânge (proteine, lipide) şi de numărul elementelor figurate.
- densitatea sângelui total = 1050-1070
- densitatea plasmei = 1030
- densitatea eritrocitelor = 1090 (tendința de sedimentare)
Variații ale densității:
Creșteri: poliglobulii; pierderi hidro-electrolitice; hiperproteinemii
Scăderi: anemii; retenții hidro-saline; hipoproteinemii
• Temperatura sângelui variază între 37,7oC și 38oC cu un
maxim de 40oC (în hilul hepatic) și un minimum de 36oC (la
nivel pulmonar şi scrot); vase cutanate 32-35oC
- depinde de procesele metabolice
 Proprietăți fizico-chimice
• Vâscozitatea este determinată, în principal, de numărul
elementelor figurate ale sângelui; factori plasmatici
- Valoarea vâscozității→rezistența periferică→presiunea arterială.
- Cu cât vâscozitatea este mai mare cu atât viteza de curgere a
sângelui este mai mică ceea ce uşurează schimburile parietale.
- Valori normale: 4,7 la bărbați și 4,4 la femei; în medie 4,6.
1. Factori plasmatici:
- Concentrația proteinelor totale
- Concentrația lipidelor, colesterolului (prin modificarea proprietăților
eritrocitare)
2. Factori celulari:
- cantitativi: numărul elementelor figurate
- calitativi: vâscozitatea internă a eritrocitelor; flexibilitatea și
deformabilitatea membranei eritrocitare
 Proprietăți fizico-chimice
• pH-ul plasmei este de 7,4 cu variații între 7,30 şi 7,42, iar pH-
ul intracelular este cuprins între 7-7,2.
• Presiunea osmotică = forța pe unitatea de suprafață care se
opune difuziunii apei din compartimentul mai puțin
concentrat spre cel concentrat. În condiții normale presiunea
osmotică este determinată de concentrația plasmatică a
sodiului; valorile normale ale acestui parametru sunt de 285
mOsm/l.
• Presiunea coloid osmotică sau oncotică reprezintă presiunea
conferită de proteinele din plasmă (albumina); valoarea
normală este 25 -28 mm Hg.
Presiunea osmotică şi cea coloid osmotică = factori importanți în
menținerea echilibrului hidro-electrolitic al organismului la nivelul
tuturor compartimentelor.
 Proprietăți fizico-chimice
•Volumul sanguin este de ~ 70 ml/kgc; la un adult normal ~ 5 l.
- Fiziologic, volemia poate crește în cursul efortului fizic, la altitudine, în
sarcină (fie prin creșterea volumului sanguin total, fie prin redistribuirea
sângelui din diverse sectoare).
- În repaus, aproximativ ½ din volumul sanguin total se găsește cantonată
la nivelul viscerelor şi a plexurilor papilare, neparticipând efectiv la
schimburile gazoase, constituind volumul sanguin de rezervă.
Repartiție:
-85% este cantonat în sistemul de joasă presiune (circulație pulmonară;
venule, capilare sistemice); 2/3 este cantonat în venele extratoracice și
1/3 în venele intratoracice și cordul drept
-15% se găsește în sectorul arterial (750 ml)
Volumul sanguin trebuie menținut constant deoarece influențează
schimburile și valorile presiunii arteriale.
 Compoziția sângelui

Sângele este constituit din:

PLASMĂ
ELEMENTE FIGURATE (hematii, leucocite, trombocite)
PLASMA = lichid apos în care se găsesc dispersate proteine,
lipide, glucide, ioni (Na, K, Ca, Mg, Cl, fosfați, sulfați etc).
 Pentru a examina compoziția chimică a plasmei, sângele
venos sau arterial recoltat trebuie amestecat cu un
anticoagulant (împiedică coagularea sângelui).
 Plasma este separată de elementele figurate prin
centrifugare.
 Compoziția sângelui
Sângele recoltat fără anticoagulant va coagula în câteva minute
și se separă în două straturi:
- un strat depus la fundul eprubetei → CHEAG
- supernatantul → SER
Serul diferă de plasmă prin faptul că-i lipsește fibrinogenul,
protrombina şi alți factori ai coagulării (plasma deproteinizată)
Centrifugarea sânge + anticoagulant → separarea elementelor
figurate de plasmă; raportul dintre volumul elementelor figurate
şi cel al sângelui în care se găsesc reprezintă hematocritul.
Valorile normale = 42% (la femei) şi 46,5% (la bărbat).
 Compoziția chimică a plasmei

Substanțele neproteice din plasmă

• Ureea rezultă în urma transformării amoniacului (toxic) prin
procesul de dezaminare; se elimină pe cale renală;
concentrația plasmatică normală de uree este de 0,2 - 0,4 g/l.
• Acidul uric este un produs de catabolism al bazelor purinice;
se elimină pe cale renală şi intestinală; concentrația
plasmatică este 2 - 5 mg/dl.
• Corpii cetonici sunt produși intermediari ai metabolismului
glucidic (acid acetilacetic şi acid β-hidroxibutiric); apar în
plasmă ca urmare a catabolismului lipidic exagerat în formele
grave de diabet zaharat.
 Compoziția chimică a plasmei
• Glucoza este un component important al plasmei sanguine;
menținerea constantă a glicemiei (concentrația plasmatică a
glucozei) fiind rezultatul echilibrului realizat pe de o parte,
între aportul alimentar şi producere de glucoză (glicogenoliza
hepatică şi gluconeogeneză) şi consumul tisular de glucoză.
• Concentrația plasmatică normală a glucozei este 0,8 - 1,1 g/l.
• Creșterea concentrației glucozei peste valorile menționate se
numește hiperglicemie şi este caracteristică diabetului
zaharat. Hipoglicemia reprezintă scăderea glucozei plasmatice
sub valorile normale şi poate să apară după eforturi musculare
exagerate, post sau subnutriție prelungită.
 Compoziția chimică a plasmei
• Colesterolul prezent în plasmă este exogen (provenit din
alimentație) sau endogen (produs la nivel hepatic din
acetilcoenzima A). Concentrația plasmatică normală este
cuprinsă între 180 – 200 mg/dl; este utilizat în principal la
sinteza acidului colic, în vederea sintezei sărurilor biliare.
• Trigliceridele sunt principalii constituenți ai chilomicronilor;
provin din alimentație sau din transformarea glucidelor şi
proteinelor în acetil-CoA. Concentrația trigliceridelor în
plasmă este 125 – 150 mg/dl.
• Fosfolipidele sunt reprezentate de lecitine, cefaline şi
sfingomieline; au rol în formarea şi transportul
lipoproteinelor. Concentrația plasmatică este de aproximativ
280 mg/dl.
 Compoziția chimică a plasmei
• Proteinele plasmatice (~ 7 g/dl):
- albumină (sintetizată hepatic);
- componente ale sistemului complement (secretate
de macrofage);
- apoproteine (sintetizate de celulele intestinale);
- proteine implicate în hemostază (sintetizate de
celulele endoteliale).
Proteinele plasmatice circulă nu numai intravascular; mai
lent, traversează peretele capilar către lichidul interstițial;
ajung iar în plasmă prin limfă.
 Viteza de sedimentare a hematiilor

• VSH= metodă care aduce informații asupra compoziției

proteice a plasmei; eritrocitele vor sedimenta lent, părăsind
plasma, care apare ca o coloană clară deasupra lor.
• Se disting trei faze ce au loc în cursul sedimentării:
- faza iniţială, caracterizată prin creșterea treptată a vitezei
de sedimentare, pe măsură ce hematiile se dispun în fișicuri
sau rulouri;
- faza de decantare, caracterizată prin viteza maximă de
sedimentare datorită depunerii rapide a rulourilor formate;
- faza de coborâre lentă, caracterizată prin viteza lentă de
sedimentare, pe măsură ce se depun şi hematiile
neagregate.
 Viteza de sedimentare a hematiilor
• Formarea şi dimensiunea agregatelor eritrocitare depinde de
prezența unor proteine plasmatice cum ar fi:
- fibrinogen,
- a2-globulinele,
- imuno-globulinele.
• Creșterea concentrației plasmatice a acestor proteine
determină formarea de agregate eritrocitare mari care vor
sedimenta mai repede decât o singură hematie (deci, crește
viteza de sedimentare).
• Alte proteine plasmatice, cum ar fi albumina, inhibă
formarea de rulouri prin creșterea forței de respingere
dintre hematii.
 Viteza de sedimentare a hematiilor
• VSH variază în funcție de sex, vârstă şi condiția fiziologică
• Mai mare la femei decât la bărbați; VSH crește suplimentar
în cursul menstruației şi sarcinii.
• Patologic, VSH crește în infecții, fiind un marker important
pentru evoluția procesului inflamator.

Viteza sedimentării hematiilor

valori normale mm la 1 h mm la 2 h
bărbaţi 2-7 7-15
femei 4-9 12-17
sarcină 35
nou-născuţi 0,5
sugari 9-12
Elementele figurate
• Hematii (eritrocite)
• Leucocite
• granulocite
• neutrofile
• eozinofile
• bazofile
• agranulocite
• limfocite = T, B , NK
• monocite
• Trombocite (plachete)
 HEMATIA

TRANSPORTUL
GAZELOR RESPIRATORII
 Generalități

• Hematia este cea mai simplă celulă din organismul uman.

• Formată ca celulă nucleată în măduva hematogenă, ea își pierde, în mod
normal, nucleul înainte de a ajunge în circulație → anucleată
• Intrată în circulație, hematia încă mai prezintă ribozomi, mitocondrii și aparat
Golgi - se pierd după o zi sau două și hematia va căpăta forma de disc
biconcav → avantaje funcționale:
- suprafața de schimb maximă;
- posibilitatea de a străbate spații cu diametru mai mic
decât al ei.
 Generalități
- din cei ~ 5 – 5,5 l de sânge, aproape jumătate sunt
reprezentați de hematii (2,3 – 2,5 l);
- restul elementelor figurate din sânge, deși au funcții
importante, reprezintă o fracțiune redusă (leucocitele 25 ml,
trombocitele nesemnificativ).

• Dimensiunile hematiei:
- diametru 7-8 m;
- grosime 0,81 m în porțiunea subțire și 2,6 m în porțiunea
groasă a discului biconcav;
- suprafață 135 m2.
 Generalități
• Hematia matură poate fi văzută ca o membrană celulară care conține
proteine, electroliți și alte componente ale sistemelor energetice.
• 95% din proteine sunt reprezentate de hemoglobină (restul = enzime
din sistemul energetic cu activitate catalitică)
• culoare roșie-portocalie (datorita prezenței hemoglobinei); zona
centrală este mai palidă datorită grosimii reduse a celulei;
• durata de viață 120 zile
 Eritrocitele (hematiile) au
multiple funcții dar cea
mai importantă este legată
de transportul gazelor
respiratorii (oxigen și
bioxid de carbon).
 Numărul de hematii:
- bărbat 4.500.000 – 4.800.000/mm3
- femei 4.200.000 – 4.500.000/mm3
- copil: 5.500.000 – 6.000.000/mm3
Creșterea numărului de hematii poate fi fiziologică sau patologică și se
numește poliglobulie.
- poliglobulia fiziologică: altitudine; efort fizic; emoții; deshidratare;
- poliglobulia patologică; boli însoțite de hipoxie tisulară (insuficiența
cardiacă).

Scăderea numărului de hematii se numește anemie.

- fiziologică = mineri, scafandri;
- patologică
 Anemiile
Cauze
-producție scăzută de eritrocite
-destrucție eritrocitară accelerată
 Anemia aplastică
-aplazie medulară => pancitopenie (iradiere, medicamente precum
citostaticele; substanțe toxice - benzen și derivați benzenici)
-aplazia seriei eritrocitare (congenitală, idiopatică, virală)
Anemia feriprivă - scăderea cantității de fier din organism (aport redus,
deficit de absorbție sau pierderi crescute);
Anemia posthemoragică (după hemoragii acute);
Anemia megaloblastică (deficitul de acid folic sau vitamina B12 =>
deficit de maturație al precursorilor eritrocitari)
Anemii hemolitice - scurtarea duratei de viață a hematiilor prin: distrucție
mecanică, defecte membranare sau enzimatice, mecanism imun – boli
autoimune, mecanism toxic
  
Poliglobuliile
Primare
-policitemia vera: boală mieloproliferativă cronică în care multiplicarea și
diferențierea celulelor se face în absența unei creșteri a producției de
eritropoietină.
 
Secundare
- hipoxie tisulară => creșterea producției de eritropoietină (boli pulmonare
cronice, hipoventilație alveolară, fumat, boli cardiace cianogene);
- secreție excesivă de eritropoietină (carcinom renal, rinichi polichistic,
hidronefroză, tumori extrarenale secretante de eritropoietină).
 Eritropoeza

Reprezintă procesul de formare al hematiilor.

Începe încă din viața intrauterină:
- în lunile 0 - 2 de viață intrauterină hematiile se formează la
nivelul țesutului mezenchimal al sacului vitelin;
- în lunile 2 – 5 de viață intrauterină hematiile se formează în
ficat, splină, timus și ganglioni limfatici;
- după luna a 5-a a vieții intrauterine se formează la nivelul
măduvei hematogene și pe tot parcursul vieții postnatale.
 Măduva hematogenă este localizată la nivelul vertebrelor,
sternului, coaste, epifize proximale ale femurului și tibiei.
• Măduva hematogenă conține celule stem pluripotente
hematopoietice (CSPH) – celule de origine pentru toate elementele
figurate sanguine. Din aceste celule se diferențiază celule unipotente
care se angajează pe calea liniei roșii, parcurgând o serie de stadii
intermediare:
• Etapele prin care se ajunge la formarea hematiei adulte sunt:
→ celula stem pluripotentă
→ proeritroblast
→ eritroblast bazofil
→ eritroblast policromatofil
→ eritroblast ortocromatic
→ reticulocit
→ eritrocit matur
 Caracteristici :
- elementele tinere posedă nucleu și nu au hemoglobină
- pe măsură ce avansăm către stadiul matur dispare nucleul și creste
concentrația de hemoglobină
- reticulocitul este o celulă nucleată care posedă hemoglobină

Hematia conține:
- 60% apă;
- 34% hemoglobină;
- lipide, proteine, glucide, săruri minerale
 Hemoliza fiziologică

Distrugerea hematiilor (hemoliza fiziologică) se desfășoară la trei

niveluri:
- Splina: sediul unde are loc sechestrarea hematiilor îmbătrânite și a
celor cu modificări minime ale membranei;
- Ficatul: este capabil să distrugă hematiile doar cu vicii evidente de
conformație;
- Circulația generală: unele hematii fragilizate și deformate prin
îmbătrânire vor fi distruse prin trecerea prin diverse capilare.
 Grupe sanguine
 La nivelul membranei hematiei se găsesc două tipuri de polizaharide cu
proprietăți antigenice numite aglutinogene A și B.

 Acestor antigene le corespund niște anticorpi plasmatici numiți aglutinine α și

β.

 Prezența acestor antigene de pe hematii și anticorpii din plasmă în sângele

fiecărui individ este determinată genetic și stă la baza descrierii grupelor
sanguine din sistemul AB0 (0, A, B, AB).

 Determinarea grupelor sanguine se efectuează cu ajutorul serurilor hemotest.

 Grupe sanguine

Grupa sanguină Aglutinogene Aglutinine

(hematii) (plasma)
0 - α și β
A A β
B B α
AB A și B -
 Cunoașterea grupelor sanguine și stabilirea
compatibilității între sângele primitorului și cel al
donatorului este utilă în realizarea transfuziei sanguine.

Compatibilitatea sanguină:
- Grupa sanguină 0 este donator universal și poate primi doar
de la grupa 0;
- Grupa sanguină A poate primi de la 0 și de la A și poate
dona la grupa A și AB;
- Grupa sanguină B poate primi de la 0 și de la B și poate
dona la grupa B și AB;
- Grupa sanguină AB poate primi de la 0, A și de la B și poate
dona la grupa AB.
 Factorul Rh
Pe hematii s-a mai descris și factorul Rh.
Factorul Rh este un antigen prezent pe hematii moștenit
numai de la tată.
Persoanele care prezinta factorul Rh pe suprafața hematiilor
sunt Rh + (85%), iar cele care nu-l au sunt Rh – (15%).
Anticorpii sistemului Rh
Sunt numai de tip imun (apar în urma izoimunizării după transfuzii, sarcini
incompatibile) Ac antiD – de tip IgG => traversează bariera fetoplacentară.
 La mame Rh–, dezvoltarea unui făt Rh + determină producerea de
anticorpi circulanți anti-Rh. Ritmul lent de producere a acestor anticorpi și
posibilitatea redusă de contact pre-partum între hematiile fătului și
circulația materna fac ca prima sarcina să decurgă normal.
 În cazul femeilor Rh–, la a doua sarcină cu făt Rh+, al doilea contact al
hematiilor fetale cu sângele matern permite creșterea rapidă a titrului de Ac
antiD, în cadrul răspunsului imun de tip secundar => anemia hemolitică a
nou-născutului / eritroblastoza fetală.
 Profilaxia izoimunizării – administrarea de Ac anti D
 Transfuzia sanguină
Transfuzia sanguină = administrarea de sânge integral,
plasmă sau masă de elemente figurate unui pacient.
Înainte de a efectua o transfuzie este obligatoriu să se
determine grupa sanguină și să se efectueze compatibilitatea
directă (sângele donatorului se potrivește cu cel al
primitorului).
Se transfuzează sânge izo-grup și izo-Rh în orice
cantitate.
Când nu avem sânge izo-grup, izo-Rh se transfuzează max.
500 ml sânge compatibil.
 Hemoglobina
= pigment respirator care asigură funcția majoră a eritrocitelor
(transportul gazelor respiratorii).

Alcătuită din 4 subunități egale – lanțul de hemoglobină;

Fiecare lanț de hemoglobină conține o grupare prostetică (hem) și o
grupare polipeptdică (globina);
Gruparea proteică – globina constituie 90% din structura
hemoglobinei și este formată din 4 lanțuri de aminoacizi;
Gruparea prostetică, hemul constituie 10% din structura hemoglobinei
și este o feroprotoporfirină ce conține un atom de fier bivalent Fe 2+
inserat în centrul inelului porfirinei;
 Există mai multe tipuri de lanțuri de hemoglobină (alfa, beta, gamma,
delta, epsilon), care diferă prin structura lanțului polipeptidic.
 Compuși ai hemoglobinei prezenți în mod normal în
circulație:

- oxihemoglobina (HbO2) – forma Hb combinată reversibil

cu O2 la nivelul Fe2+ al grupării hem;
- carbhemoglobina (HbCO2) - combinația labilă a Hb cu
CO2 la nivelul grupurilor amino terminale ale grupării
globinice;
- hemoglobina redusă (HbH+) - valoare normală de
aproximativ 3g/100ml; creșterea concentrației => cianoza
- methemoglobina (MetHb) – forma de Hb în care atomul
de fier din cadrul grupării hem este oxidat la Fe3+;
-valoare normală < 2% din Hb totală
-methemoglobin-reductaza – o retransformă în Hb
 Compuși patologici ai hemoglobinei

- carboxihemoglobina – forma Hb cuplată cu CO –

intoxicația cu monoxid de carbon
- sulfhemoglobina - forma Hb combinată ireversibil cu sulf
anorganic în prezența unui oxidant; apare după
administrarea de sulfonamide, droguri.

Valori normale ale concentrației de Hb

nou-născut: 17-20 g/dl
bărbat: 14-17 g/dl
femeie: 12-16 g/dl
 HEMOGLOBINA

Biosinteza hemoglobinei
• sinteza coordonată a diferitelor lanțuri de peptide (care
constituie globina) și sinteza hemului.
• începe în măduva hematogenă, la nivelul eritrocitelor
nucleate, se continuă la un nivel redus, timp de 1-2 zile la
nivelul reticulocitelor, iar la nivelul eritrocitelor mature
sinteza de hemoglobină este sistată.
 Proprietățile funcționale ale Hb

• Concentrația hemoglobinei la nivel eritrocitar este de 32 g/dl.

• În eritrocit, hemoglobina transportă eficient oxigenul fără a exercita un efect
osmotic așa cum fac proteinele plasmatice.
• Proprietatea hemoglobinei de transportor de oxigen se explică astfel:
- Afinitatea Hb pentru oxigen este mare  deplin saturată cu oxigen la nivel
pulmonar;
- Legarea inițială a oxigenului facilitează legările ulterioare.
 Methemoglobina

• Fierul din structura hemului normal este în formă feroasă, în timpul legării
reversibile a oxigenului fierul rămâne în stare feroasă.
• Când fierul feros din hem este oxidat la Fe+3 are loc formarea
methemoglobinei care nu este capabilă să reacționeze cu oxigenul. În soluții
acide, locul de legare al oxigenului este ocupat de apă, iar în soluții alcaline
este ocupat de grupări OH-
• Nivele de methemoglobină 10-25% determină cianoză; necesită tratament.
• La nivel de 35% - pacienții prezintă dispnee și cefalee, nivelele de 70% sunt
letale.
• După expunerea hematiilor la substanțe toxice cum ar fi nitriți, coloranți
anilinici și unele droguri oxidante.
 Carboxihemoglobina

• CO ca și O2, se leagă de fierul din hem, dar afinitatea

hemoglobinei pentru CO este de 200 ori mai mare
decât pentru oxigen. CO interferă cu transportul de
oxigen:
- CO poate ocupa fierul din toate moleculele de hem
ale tetramerului și astfel nu mai poate lega oxigen. În
alte molecule, hemoglobina este compusă din tetrameri
micști (ex: CO; CO; O; O) cu afinitate mare.
• Simptomele toxicității cu CO apar la un nivel de 5-10%
carboxihemoglobină; la 40% apare pierderea
cunoștinței până la moarte.
 Constante eritrocitare

1. Valoarea globulară (indice de culoare) este un indice relativ care permite

aprecierea încărcării procentuale cu hemoglobină a sângelui de cercetat în
funcție de numărul de eritrocite;
- se calculează împărțind conținutul de hemoglobină (Hb) exprimat în
procente față de normal (100%) la dublul primelor două cifre ale numărului de
hematii dintr-un milimetru cub.
Valori normale: 0,85 - 1,15
- Scăderea sub 0,85 se numește hipocromie (încărcare insuficientă cu
hemoglobină a hematiilor).
- Creșterea peste 1,15 se numește hipercromie.
 Constante eritrocitare
 
2. Volumul eritrocitar mediu (VEM)
- Reprezintă volumul ocupat de un singur eritrocit și se calculează astfel:
VEM = Ht (%) x 10/număr de hematii (mil/mm3)

Valori normale: 82 - 92 μ3 (fentolitri) (normocite).

- Pentru valori de 110 - 140 μ3 celulele se numesc macrocite (până la

megalocite);
- Pentru valori de 50 - 70 μ3 se numesc microcite.
 Constante eritrocitare
3. Hemoglobina eritrocitară medie (HEM)
- Este un indice eritrocitar de culoare, care se referă la cantitatea de
hemoglobină conținută într-un eritrocit.
- Se calculează astfel:
HEM = Hb (g/dl) x 10 /numărul de hematii (mil/mm3)

Valori normale: 26 - 34 pg
- Valori mai mici de 20 pg indică hipocromie. În majoritatea anemiilor HEM se
corelează cu VEM, astfel anemiile microcitare sunt de obicei hipocrome
(uneori hipocromia poate preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei
normocrome iar condițiile care cresc HEM determină în general VEM crescut
(ex. anemia Biermer).
 Constante eritrocitare
4. Concentrația medie de hemoglobină (CHEM)
- Măsoară concentrația medie de Hb dintr-un volum dat de eritrocite (100 ml
eritrocite).
- Se calculează după formula:
CHEM = Hb (g/dl) x 100/ Ht (%)

Valorile normale: 32% - 34% (normocromie).

- Valori mai mici de 31% indică hipocromie.