Glandele endocrine

hipofiza
 Generalitati
Cuvântul endocrin are originea în cuvânftul endos
care înseamnă înăuntru şi crinos care semnifică
secreţie.
Glandele endocrine sau cu secreţie internă.
• Produc hormoni, pe care îi varsă direct în
sânge, în lifă sau în spaţiul intercelular.
Aceştia ajung la celule şi controlează
mecanisme morfofuncţionale cele mai intime.
• Glandele cu secreţie internă nu au canal
excretor, acesta fiind apanajul glandelor
exocrine.
• Elementele fundamentale ale sistemului
endocrin sunt
– celule endocrină, producătoare a unui
hormon, care are rol de mesager
– celula ţintă, care conţine un receptor specific
pentru o anumită informaţie purtată de un
anumit hormon şi care răspunde printr-un
anumit efect.
Glandele endocrine pentru a putea să elimine
şi să transporte hormonii spre organele ţintă,
beneficiază de o vascularizaţie foarte bogată.
Glandele endocrine au caracteristici morfofuncţionale
comune:
1. sunt lipsite de canale de evacuare;
2. sunt vascularizate din mai multe surse;
3. secreţia lor este eliberată direct în patul vascular. Ca
urmare posedă reţele vasculare bogate care străbat
parenchimul glandular în toate direcţiile. Celulele
glandulare se află în jurul vaselor şi secretă hormonii direct
în sânge;
4. reţeaua capilară este formată din capilare al căror strat
endotelial aderă la celulele epiteliale ale glandei;
5. în capilare, care sunt relativ dilatate, curentul sangvin este
destul de lent. În acest fel se asigură un contact strâns între
celulele endocrine şi sânge.
• Secreţia endocrină nu este caracteristică doar
glandelor endocrine, ci şi altor structuri ale
organismului. Pe lângă celulele endocrine care
secretă hormoni, în organism se găsesc
 celule paracrine a căror secreţie acţionează asupra
celulelor vecine şi
 celulele neuroendocrine care secretă
neurohormoni.
• Glandele endocrine pot fi împărţite
în glande endocrine tipice şi
în formaţiuni endocrine cu caracteristici
particulare
 Glande cu caracteristici particulare
• glandele endocrine compuse, formate din
ţesuturi cu origine embriologică şi structură
diferită, care secretă şi hormoni diferiţi
(hipofiza, suprarenalele),
• glandele mixte, care secretă atât endocrin cât
şi exocrin (pancreasul, testiculele),
• structurile sau celulele secretorii din pereţii
unor organe interne (gastrina, secretina,
pancreozimina),
• structuri nervoase care secretă hormoni,
numiţi neurohormoni,
• Intre glandele endocrine şi sistemul nervos există
multiple corelaţii în ambele sensuri, care concură la
reglarea activităţii întregului organism.
• Glandele endocrine au unele particularităţi
funcţionale faţă de sistemul nervos:
- hormonii sunt transportaţi de sânge şi pot acţiona în
oricare punct din organism, unde au receptori
specifici,
- au acţiune lentă şi de lungă durată,
- au acţiune specifică (în sens stimulator sau inhibitor)
- au acţiune selectivă asupra unor anumite organe,
ţesuturi sau alte glande.
• Glandele endocrine sunt
reglate funcţional de
sistemul nervos
1. prin intermediul
hipotalamusului care
realizează împreună cu
glanda hipofiză sistemul
hipotalamo–hipofizar unde
hipofiza este organ
intermediar între hipotalamus
şi majoritatea glandelor
endocrine.
În cadrul acestui sistem,
neurosecreţia
hipotalamică ajunge la
nivelul glandei hipofize,
căreia îi reglează activitate
2. fie direct, prin nervii care se distribuie
glandelor şi acţionează secretor sau
vasomotor.
• La reglarea activităţii sistemului nervos
participă şi unii hormoni secretaţi de
glandele endocrine, cum ar fii hormonii
tiroidieni care influenţează scoarţa
cerebrală.
Originea embriologică a glandelor endocrine
- Din ectodrem se formează: adenohipofiza,
medulosuprarenala, epifiza.
- Din endoderm se formează tiroida,
paratiroida, pancreasul.
- Din mezoblast se formează corticosuprarenala
şi gonadele.
- Din creasta neurală se formează celulele
endocrine ale sistemului APUD
 Hormonii
Hormonul, definit încă din 1905 de Starling,
este = o substanţă chimică secretată de
celulele unei glande endocrine, care are rol de
mesager al unei informaţii care determină
răspunsuri preprogramate la nivelul celulelor
ţintă după recunoaştere şi legare de receptorii
ţintă celulari specifici.
 Hormonii se clasifică după structura lor
chimică:
• Peptide sintetizate de glandele de origine ecto- şi
endo- dermală.
• Steroizi sintetizaţi de glandele de origine
mezodermală.
• Monoamine.
• Prostaglandine. Această clasă derivă din lipide care
au caractere de hormoni tisulari.
Hormonii cu structuri asemănătoare, cu acţiuni
asmănătoare pot fii grupaţi în familii de hormoni.
Ex: hormoni de creştere, hormoni gonadotropi
(FSH, LH, gondadotrofina corionică).
 Receptorii
• Receptorul este o
macromoleculă celulară
(pe membrana celulară
sau în citoplasmă) pe
care se găsesc situsuri
stereospecifice care
leagă reversibil un
anumit hormon,
activând astfel anumite
reacţii intracelulare
prestabilite.
• Răspunsul cleulei la un
anumit hormon este
determinat încă din procesul
genetic de diferenţiere.
Receptorul este specific unui
hormon. Rolul sau este de a
recunoaşte un anumit
hormon (din multitudinea
hormonilor sau a altor
molecule), de care leagă
reversibil si care determină
un răspuns corespunzător
celular.
Celulele ţintă sunt controlate hormonal
prin:
• variaţiile concentraţiei plasmatice a
hormonilor
• prin modificarea cantitativă şi calitativă a
receptorilor specifici unui hormon.
Receptorul este
constituit din
• situs receptor
• un mecanism de
cuplare
• un loc executiv
Receptorii hormonali sunt
localizaţi diferit în celulă.
Diferenţele de solubilitate
ale hormonilor îi fac să
reacţioneze cu anumiţi
receptori specifici.
• Hormonii hidrosolubili nu
traversează membrana
celulară, spre deosebire
de
• cei liposolubili care
traversează membrana
celulară.
• Receptorii hormonilor
liposolubili traversează
membrana celulei
ţintă şi se cuplează cu
componenta proteinei
receptoare
intracelulare.
Complexul hormon –
receptor intră în
nucleu şi prin
intermediul
receptorului activat
acţionează asupra
ADN şi ARN.
• Receptorii hormonilor
hidrosolubili se află la
nivelul membranei
celulare lipoproteice. Ei
sunt formaţi din trei
componente care
realizează o unitate
funcţională.
Cele 3 componente sunt
următoarele:
• receptorul specific
• proteina reglatoare
• componentul catalitic
(adenil-ciclaza)
Hipofiza sau glanda pituitară
• Hipofiza se găseşte Situaţie
endocranian, la baza
creierului, în fosa
hipofizară, situată în
şaua turcească de pe
faţa superioară a
corpului osului
sfenoid.
• Mărimea sa este
10/13/6 mm, iar
greutatea de 500-600
mg şi creşte la gravide
la 1000 mg.
• Glanda hipofiză este
acoperită de dura
mater. Porţiunea
durei mater care o
acoperă poartă
numele de diafragma
şeii şi prezintă în
centru un orificiu prin
care trece tulpina
hipofizei. Tulpina
hipofizei face legătura
între glandă şi
hipotalamus.
• Embriologic, hipofiza ia naştere prin alipirea a două
procese cu origine ectodermală.
 Unul dintre procesele este o evaginare a faringelui
primitiv (stomodeum), reprezentat de punga lui
Rathke, care urcă spre baza creiarului. Din punga lui
Rathke se va dezvolta lobul anterior al hipofizei. O
pereche de muguri se dezvoltă la polul superior al
pungii şi acoperă tija pituitară, devenind astfel, pars
tuberalis.
 Celălalt proces care se extinde spre procesul
orofaringian, este o pungă a planşeului ventriculului
trei, din care se va forma neurohipofiza.
• Tulpina este
constituită din două
porţiuni.
 O prelungire pleacă
din adenohipofiza si
merge cranial.
 Cealaltă parte a
tulpinii este formată
de infundibulul
hipotalamusului, care
este străbătut de
fascicule hipotalamo-
neurohipofizare..
• Legătura cu
hipotalamusul se
face prin două
elemente.
Unul din ele este
procesul neural
(descris printre alţii
şi de I.T.Niculescu),
prin care trece
tractul nervos
hipotalamo-
hipofizar.
Celălalt element este sistemul port,
descris de Gr. Popa şi Fielding
care face legătura între
hipotalamus şi adenohipofiză.
Prin acest sistem port vascular
are loc o circulaţie bilaterală.
Releasing factorii din
hipotalamus ajung în
adenohipofiză. Totodată, prin
acelaşi sistem port, o parte din
hormonii antehipofizari ajung în
sens invers la hipotalamus.
Hormonii antehipofizari ajung la
glandele endocrine prin sistemul
vascular al circulaţiei generale.
• Forma este de elipsoid Forma si impartire
cu axul mare
transversal.
• Împărţire. Hipofiza este
constituită din doi lobi
diferiţi total ca origine,
structură şi secreţie
hormonală.
• Adenohipofiza lobul
anterior al hipofizei
este împărţită în 3
părţi.
• Prima porţiune numită şi
porţiunea distală, este
situată anterior. Este
partea cea mai
voluminoasă a hipofizei şi
este concavă posterior. În
concavitate este cuprins
lobul nervos al hipofizei.
• A doua porţiune sau
porţiunea intermediară se
găseşte în spatele primei şi
o desparte pe aceasta de
lobul posterior al hipofizei.
Aceasta este cea mai
redusă parte a hipofizei.
• A treia porţiune este
cea tuberală. Este
ascendentă şi trimite
o prelungire care se
aşează pe
infundibulul
hipotalamic
• Neurohipofiza
este situată posterior
de adenohipofiză.
Are structură nervoasă
şi provine din
hipotalamus.
Ea este constituită din
lobul nervos propriu-
zis
infundibul, care o
leagă de hipotalamus
• Glanda are raporturi Raporturi.
intermediate de dura
mater şi pereţii osoşi ai
şeii turceşti.
• Diafragma şeii trimite o
prelungire a durei
mater care acoperă
pereţii osoşi ai şeii, şi,
desparte astfel glanda
de sinusul cavernos al
durei mater.
• Mai spre interior glanda
este căptuşită de ţesut
conjunctiv în care se
află un bogat plex
venos.
• Sub planşeul fosei hipofize se află
sinusul sfenoid şi fosele nazale.
• Superior are raporturi
intermediate prin diafragma şeii
cu hipotalamusul, cu chiasma
optică, cu poligonul Willis (cercul
arterial al creierului), cu tuber
cinereum, cu corpii mamilari şi cu
cisternele subarahnoidiene.
• Lateral are raporturi cu sinusurile
cavernoase ale durei mater.
• Posterior se află spătarul şeii prin
intermediul căreia vine în raport
cu bulbul şi puntea.
 Structura hipofizei. Adenohipofiza
• Porţiunea anterioară a
adenohipofizei este învelită
de o capsulă fibroasă
proprie care provine din
dura mater şi care trimite
septuri incomplete spre
interiorul glandei.
• În interiorul glandei găsim
cordoane de celule
epiteliale anastomozate
între ele. Celulele
hipofizare se deosebesc
după afinitatea
granulaţiilor intracelulare
pentru diferiţi coloranţi.
• Celulele se împart în
1. cromofobe şi
2. cromofile. Celulele cromofile se împart în
 eozinofile şi
 bazofile. Aceste celule elaborează hormoni
adenohipofizari.
• În adenohipofiză mai găsim
 foliculi cu material coloidiform (in lobul
intermediar),
 capilare sinusoide şi
 o reţea fină de fibre de reticulină.
Nu conţine filete nervoase. Reglarea sa se face
pe cale umorală.
• Porţiunea
intermediară este
subţire şi formată din
celule şi mici cavităţi
chistice care conţin
coloid.
• Porţiunea tuberală
prezintă o stromă
bogată, în care se
găsesc cordoane de
celule puţin
diferenţiate şi
numeroase capilare.
 neurohipofiza
Neurohipofiza este constituită
 din celule diferenţiate care
aparţin de nevroglie, numite
pituicite (nu conţine
neuroni) şi
 din fibre amielinice care
aparţin tractului
hipotalamo-hipofizar.
 În neurohipofiză se mai
găsesc vase sanguine şi
capilare.
 Vascularizaţie.
• Arterele provin din
arterele carotide
interne şi cercul arterial
al encefalului.
• Prin arterele hipofizare
superioare se
vascularizează
infundibulul hipotalamic
şi partea distală a
glandei hipofize.
• Prin arterele hipofizare
inferioare este
vascularizat lobul
posterior.
• Arterele infundibulare se capilarizează
în jurul hipotalamusului.
• Din capilare, sângele ajunge în venele
porte care se capilarizează din nou în
jurul celulelor secretorii ale
adenohipofizei.
• Deci, venele porte hipofizare s-au
format dintr-un sistem de capilare
hipotalamice şi se termină tot într-un
sistem de capilare (capilare sinusoide)
în adenohipofiză. Prin acest sistem
venos port sunt transportaţi releasing
factors secretaţi de neuronii
parvocelulari ai hipotalamusului.
Neurosecreţia acestor neuroni
stimulează secreţia din porţiunea
distală a adenohipofizei.
• Venele hipofizei formează un plex venos
situat în ţesutul fibros periglandular. Venele
sunt avalvulate şi se varsă în sinusul cavernos
şi în sinusurile intercavernoase.
• Nervii sunt vasomotori simpatici şi pătrund în
cei doi lobi hipofizari prin plexurile
perivasculare ale arterelor hipofizare. Fibrele
nervoase provin din ganglionul cervical
superior prin fibre postganglionare şi
formează plexul carotidian intern care se
continuă cu plexurile arterelor hipofizare.
 Secreţia hipofizei.

Concentraţia hormonilor în sânge este

esenţială în echilibrul funcţional al
organismului.
Hipofuncţia glandei se exprimă prin
insuficienţa cantitativă a hormonului în sânge
iar,
hiperfuncţia ei prin surplusul de hormoni.
Atât hiperfuncţia, cât şi hipofuncţia glandelor
endocrine provoacă apariţia unei patologii
endocrine serioase.
Adenohipofiza este
stimulată de factorii
de eliberare ai
hipotalamusului.
Hormonii secretaţi de
adenohipofiză sunt
hormonii numiţi
tropi. Acestia sunt
următorii:
Adenohipofiza conţine mai multe tipuri de celule
care secretă mai multe tipuri de hormoni:
Celulele acidofile secrtă
– Somatotropi (hormoni de creştere)
– Mamotropi (prolactina)
Celulele bazofile
– Gonadotropi (FSH şi LH)
– Tirotropi (TSH)
– Corticotropi (ACTH)
Celule cromofobe
Hormonul
somatotrop sau de
creştere (STH sau
GH) este un
hormon polipeptid
secretat de
celulele
specializate,
acidofile.
 Grupul hormonal opioid-cortin cu principalii
reprezentanţi
– Hormonul adenocorticotrop (ACTH) stimulează
corticosuprarenala, dar în mod diferenţiat în funcţie de
zonă. Acţionează în special pe zona fsciculată şi moderat
pe zona reticulată, cu secreţie de glucocorticoizi
androgeni şi estrogeni. Asupra glomerularei acţionează
foarte slb. Are structură polipeptidică şi este secretat de
celule bazofile specializate.
– Hormonul melanostimulator sau melanotrop (MSH) care
acţionează asupra melanocitelor este un hormon
polipeptidic, secretat de celulele specializate, bazofile.
Este stimulat de MSH-RF, secretat de hipotalamus.
Acţionează în sensul creşterii sintezei de melanină.
 Hormonul
tireostimulator
(TSH) ste o
glicoproteină
secretată de celulele
specializate, bazofile.
Acesta determină
sinteza şi eliberarea
crescută de hormoni
tiroidieni. Morfologic
duce la hiperplazia şi
multiplicarea
celulelor tiroidiene.
 Grupul hormonilor gonadotropi este format din
hormoni cu structură glicoproteică.
– Hormonul foliculostimulant (FSH) la femeie stimulează
maturarea ovulului, dar nu pate produce ponta ovulară.
La bărbat favorizează dezvoltarea tubilor seminiferi
precum şi multiplicarea şi creşterea sprmatogoniiilor
până la un anumit stadiu. Transformarea în
spermatozoid nu o mai poate face. Acest lucru este
determinat de intervenţia androgenilor.
– Hormonul luteinizant (LH) la femei stimulează celulele
tecii interne şi granuloasei în a produce estrogeni şi
progesteron. De aemeni, declanşează ovulaţia şi
formarea corpului galben. La bărbaţi stimulează celulele
Leydig în a produce testosteron şi estradiol.
 Hormonul stimulant al
celulelor interstiţiale
(ICSH) activează glanda
interstiţială a
testiculului
 Hormonul lactogen sau
Prolactina (PRL)
determină creşterea
sânilor în timpul sarcinii
şi stimulează secreţia
lactată după naştere
• nu secretă hormoni. În neurohipofiza
neurohipofiză se
stochează
neurohormonii
hipotalamici
• Vasopresina sau
hormonul antidiuretic cu
rol în reabsorbţia apei în
tubii urinari
• Oxitocina produc
contracţia musculaturii
netede, în special cea
uterină şi cea din
ducturile galactofore.