Pe-un picior de plai, 

Stăpâne, stăpâne,  A lumii mireasă;  Să nu spui, drăguţă, 

Pe-o gură de rai,  Îţi cheamă ş-un câine,  Că la nunta mea  Că la nunta mea
Iată vin în cale, Cel mai bărbătesc  A căzut o stea;  A căzut o stea, 
Se cobor la vale,  Şi cel mai frăţesc,  Soarele şi luna  C-am avut nuntaşi
Trei turme de miei,  Că l-apus de soare  Mi-au ţinut cununa. Brazi şi paltinaşi, 
Cu trei ciobănei.  Vreau să mi te-omoare  Brazi şi paltinaşi  Preoţi, munţii mari, 
Unu-i moldovan,  Baciul ungurean  I-am avut nuntaşi,  Paseri, lăutari,
Unu-i ungurean Şi cu cel vrâncean! Preoţi, munţii mari,  Păserele mii,
Şi unu-i vrâncean.  - Oiţă bârsană,  Paseri, lăutari,  Şi stele făclii!
Iar cel ungurean De eşti năzdrăvană,  Păserele mii,
Şi cu ce-l vrâncean,  şi de-a fi să mor  Şi stele făclii! 
Mări, se vorbiră,  în câmp de mohor, Iar dacă-i zări, 
Ei se sfătuiră Să spui lui vrâncean  Dacă-i întâlni 
Pe l-apus de soare  Şi lui ungurean  Măicuţă bătrână, 
Ca să mi-l omoare  Ca să mă îngroape  Cu brâul de lână, 
Pe cel moldovan,  Aice, pe-aproape,  Din ochi lăcrimând, 
Că-i mai ortoman  În strunga de oi,  Pe câmpi alergând, 
Ş-are oi mai multe,  Să fiu tot cu voi;  Pe toţi întrebând 
Mândre şi cornute,  În dosul stânii  Şi la toţi zicând: 
Şi cai învăţaţi, Să-mi aud cânii.  "Cine-a cunoscut, 
Şi câni mai bărbaţi,  Aste să le spui,  Cine mi-a văzut 
Dar cea mioriţă,  Iar la cap să-mi pui  Mândru ciobănel, 
Cu lână plăviţă, Fluieraş de fag,  Tras printr-un inel? 
De trei zile-ncoace  Mult zice cu drag;  Feţişoara lui, 
Gura nu-i mai tace, Fluieraş de os,  Spuma laptelui; 
Iarba nu-i mai place. Mult zice duios;  Musteţioara lui, 
- Mioriţă laie,  Fluieraş de soc,  Spicul grâului; 
Laie bucălaie, Mult zice cu foc!  Perişorul lui, 
De trei zile-ncoace  Vântul, când a bate,  Peana corbului; 
Gura nu-ţi mai tace!  Prin ele-a răzbate  Ochişorii lui, 
Ori iarba nu-ţi place,  Ş-oile s-or strânge,  Mura câmpului?" 
Ori eşti bolnăvioară,  Pe mine m-or plânge  Tu, mioara mea, 
Drăguţă mioară? Cu lacrimi de sânge!  Să te-nduri de ea 
- Drăguţule bace,  Iar tu de omor  Şi-i spune curat 
Dă-ţi oile-ncoace,  Să nu le spui lor.  Că m-am însurat 
La negru zăvoi,  Să le spui curat  Cu-o fată de crai, 
Că-i iarbă de noi  Că m-am însurat  Pe-o gură de rai.
Şi umbră de voi.  Cu-o mândră crăiasă,  Iar la cea măicuţă  Vasile Alecsandri
 “Miorița a fost considerată cea mai frumoasă epopee
păstorală din lume, o adevărată minune poetică”(Alecu
Russo), acea “inspirațiune fără seamă, acel suspin al
brazilor și al izvoarelor de pe Carpați”(Mihai Eminescu). A
fost descoperită de Alecu Russo când se afla in exil și
publicată de Vasile Alecsandri in colecția de pozii populare
intitulată “Balade adunate și indreptate de Vasile
Alecsandri” 
Titlul este format din diminutivul cuvântului “mioară”
sugerând gingașia, delicatețea personajului principal și
anticipează incărcătura afectivă a textului. Compozițional
poezia este alcătuită din patru teme:1.cadrul epic inițial;
2.mioara năzdravană; 3.testamentul ciobanului; 4.alegoria
moarte-nuntă.
 Prima parte cuprinde expozițiunea și fixează prin cele două
metafore locul acțiunii. Piciorul de plai este mai aproape de real și
sugerează spațiul mioritic românesc. Cadrul natural este un tărâm de o
frumusețe mirifică, un eden terestru. Sintagma “de rai” are valoare
superlativă și exprimă frumusețea neasemuită a unei naturi ca de basm
anticipând astfel peisajul fantastic al nunții cosmice. Atmosfera este
calmă, luminoasă si infățișează un cadru epic evocator de liniște si
împăcare.
 Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele
spatio-temporale carora apartin, pentru ca din primele versuri se
deduce si timpul desfasurarii actiunii. E toamna, tarziu, cand turmele
coboara la iernat, intr-o miscare mereu repetata numita transhumanta.
    In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea
complotului. Echilibrul se strica. Se creaza un contrast puternic intre
atmosfera paradisiaca din primul tablou si dramatismul situatiei,
sugerat de complot-intriga.
 Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in
totalitate ca urmare a comportamentului mioritei.
Autorul staruie mai intai asupra nelinistii oii nazdravane,
evidentiind zbuciumul ei puternic si rau prevestitor 'Dar cea
miorita/Cu lana plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai
tace/Iarba nu-i mai place'. Dramaticul are acum ca modalitate
fundamentala de expresie dialogul. Prin dialog se releva relatia
stransa dintre animalul credincios si stapan, reciprocitatea
sentimentelor dintre ei, perfecta armonie dintre om si
profesiunea sa. Acum intervine elementul fabulos, de basm,
prin personificarea mioarei, ce ii aduce la cunostinta ciobanului
hotararea de omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un
limbaj afectiv, oita isi indeamna stapanul: 'Da-ti oile-ncoace'
sau 'Iti cheama s-un cane'. Complotul este comunicat abia la
sfarsit, cu grija de a nu speria: 'Ca l-apus de soare/Vreau sa mi
te-omoare'. Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in
momentele de mare intensitate lirica ('bolnavioara', 'fluieras',
'draguta', 'ciobanel'), pentru a spori substanta dramatica a
baladei.
• Parte a III-a a baladei care corespunde celorlalte motive
(testamentului, al nuntii cosmice si al maicutii batrane) este cea mai
bogata in semnificatii fiind totodata caracterizata printr-un lirism
profund rascolitor. Prin intermediul monologului liric ciobanul
moldovean isi exprima ultimele dorinte inaitea mortii ipotetice.
Dispozitiile testamentare ale baciului pun in lumina atitudinea lui in
fata mortii si reliefeaza trasaturile sale caracteristice. El vrea ca dupa
moarte sa ramana alaturi de oile si cainii lui in mediul in care si-a dus
pana acum existenta deoarece despartirea de ceea ce i-a fost drag ar
echivala cu ruperea definitiva de ceea ce i-a marcat trecerea prin
lume. Dorinta sa fie inmormantat de presupusii asasini pune in
evidenta atat increderea lui in semeni cat si superioritatea sa morala
fata de acestia. La fel de profund se desprind din aceasta rugaminte
dragostea de meserie, atasamentul fata de cainii credinciosi si fata de
miora. Baciul moldovean doreste ca la cap sa aiba cele trei fluierase,
aceasta fiind singura posibilitate de a comunica postum cu tuma.
Originea 'Mioritei' nu este cunoscuta. Ea poate sa
fi pornit de la un fapt real, ori sa fi fost, la inceput,
doar un bocet, un colind, sau chiar rezultatul
intreg al fictiunii. Cert este ca 'Miorita' este numai
a noastra, a romanilor.
          Balada este o specie a genului epic popular
in versuri, cunoscuta si sub denumirea de cantec
batranesc, cu un subiect fantastic, legendar, istoric
sau familiar, ale carui versuri se canta sau sunt
recitate, acompaniate la un instrument.
Autor:Popa Cătălin