Îmbinări din lemn

 O îmbinare este alcătuită din două sau mai multe elemente alăturate, având între ele
unul sau mai multe piese mecanice de fixare.

 Îmbinările din lemn pot fi de mai multe feluri cum ar fi: îmbinări în dinți , cu dibluri
(cepuri) , cu dibluri rotunde (biscuiți) etc...

 Toate aceste tipuri de îmbinări sunt folosite la constructia caselor de lemn , dar nu
numai , se folosesc și pentru decor , atăt interioare căt și exterioare. Ele dau un
aspect natural , frumos și pot fi făcute cu ușurință sau mai dificil.

 Mai jos sunt prezentate mai multe tipuri de îmbinări :

 Îmbinarea cu cep și scobitură
(mortise and tenon)
 Una dintre cele mai folosite
lafabricarea mobilei. Se folosește
mai ales pentru îmbinarea în unghi
drept, dar și la
prelungireaelementelor atunci când
acestea au grosimea necesară
pentru a se putea face cepul și
scobitura.
 Pentru ca îmbinarea să fie perfectă trebuie ca
scobitura să fie puțin mai adâncă decât
cepul.Golul rămas atunci când elementele sunt
puse împreună este necesar și pentru adezivul cu
care această imbinare cap la cap este rigidizată.De
lungimea cepului depinde rezistența ulterioară a
îmbinării. Cu cât acesta este mai lung cu atâtse
poate aplica o presiune mai mare îmbinării fără ca
aceasta să se desfacă sau să se rupă.Cepul și
scobitura pot fi realizate și manual de cei care sunt
pasionați de lucrul cu lemnul și deîmbinări
realizate astfel. Mai simplu însă este folosirea
unor routere cu scule de frezare care pot face atât
scobitura cât și cepul.
 Îmbinare cu dibluri (cepuri)
 Este îmbinarea folosită pentru a prelungi elementele și în cazul plăcilor derivate
de lemn. Este practic un mod de a face alinierea lor perfectă si este dublată de
folosirea șuruburilor atunci când este nevoie de o rezistență mai mare.
 Îmbinarea poate fi realizată simplu și repede cu ajutorul unei bormașini, un
burghiu potrivit,dibluri și adeziv pentru lemn și de aceea este recomandată
începătorilor, pentru prelungirea unor elemente scurte asupra cărora nu se
exercită forțe mari de compresiune, întindere sau răsucire. Specialiștii în domeniu
o consideră însă slabă și potrivită mai ales pentru treburi gospodărești.
 Un dezavantaj major al îmbinării este faptul că variația de umiditate poate duce la
scăderea dimensională a diblurilor. Combinată cu îmbătrânirea adezivului din
diverse motive(temperatura, condiții improprii, adeziv nepotrivit pentru condițiile
existente) duce la apariția jocurilor și în final, la desfacerea îmbinării.
 Îmbinare în coadă de răndunică
 Îmbinarea în coadă de rândunică este o îmbinare de colț care nu se
folosește numai la case. A fost folosită de-a lungul timpului la
construcția mobilierului, de exemplu la îmbinările dulapurilor sau a
sertarelor. Are rezistență foarte mare la tracțiune, ceea ce explică
preferința pentru îmbinarea fețelor de sertare.
  Lemnul este decupat la capete sub formă trapezoidală, iar “dinții”
astfel formați se întrepătrund realizând o legătură foarte rezistentă în
timp.

Se fac la capetele bucăților ce

urmează a fi îmbinate mai mulți
astfel de dinți, tăierea fiind făcută
sub diverse unghiuri. Dinții pot fi
îmbinați cu sau fără adeziv, dar
nu se folosesc niciodată cuie sau
șuruburi. Îmbinarea rezistă foarte
bine și fără adeziv.
 Îmbinări cu jumătăți de grosime în lemn
 Este o îmbinare estetică, puternică și ușor de realizat cu ajutorul unui
circular cu masă sau a unuirouter. Este un mod foarte bun și rezistent de
a face îmbinări cap la cap. Suprafețele care se suprapun permit lipirea
paralel cu fibra. Cu cât suprafața suprapusă este mai mare cu atât
îmbinarea este mai solidă, mai rezistentă.
 Pentru a face prelungirea perfectă trebuie măsurată zona care se va
suprapune și marcată.Tăierea trebuie făcută până la jumătatea grosimii
elementelor.
 Sculele trebuie să fie bine ascuțitepentru ca tăierea să se facă exact și
neted. După ce decuparea s-a realizat se verifică dacă elementele se
potrivesc perfect. Apoi se aplică adeziv și elementele sunt prinse în
cleme până la întărirea completă a adezivului.
 Îmbinarea în dinți
 Este îmbinarea cea mai folosită în industrie
pentru prelungirea elementelor de lemn. Se
folosește atât pentru obținerea panourilor din
lemn masiv, când elementele îmbinate sunt mai
scurte și mai mici, dar și la obținerea grinzilor
lamelare (glulam), unde elementele ce trebuie
îmbinate sunt cu mult mai mari.
 Îmbinarea este cu mult mai rezistentă decât una
făcută cap la cap. Prin apariția dinților de
îmbinare, modul de lipire se schimbă total
comparativ cu lipirea la capete, suprafața de
contact devenind mult mai mare iar lipirea
realizandu-se paralel cu fibra, nu la capătul
fibrei. Este știut faptul ca lipirea în lungul fibrei,
când fibrele celor două bucăți de lemn sunt
paralele, este una foarte rezistentă.
 Îmbinare oblică
 O altă îmbinare foarte simplă este cea în care tăierea elementelor este făcută
oblic. Astfel se mărește suprafața de contact dintre cele doua piese iar
îmbinarea va avea o rezistență mai mare. Nu este însă o creștere
spectaculoasă așa că trebuie folosită pentru elemente care nu sunt supuse unor
forțe puternice.
 Tăierea poate fi realizată cu ajutorul unui circular a cărui lama poate fi
înclinată. Cu cât unghiul este mai mare cu atât suprafața de lipire va fi mai
mare și rezistența îmbinării va crește. De exemplu, la o tăiere în unghi de 45°
suprafața de lipire crește cu 40% față de suprafața dreaptă.
 Pentru ca îmbinarea să fie perfectă este bine ca una dintre piese să fie tăiată
cu fața în sus iar cealaltă, la aceeași înclinare a lamei, cu fața în jos. Astfel,
potrivirea muchiilor va fi foarte bună.
 Pe cele două suprafețe apărute prin tăiere se pune adeziv, marginile se
potrivesc și apoi sunt prinse cu cleme până la întărirea adezivului. Pentru ca
îmbinarea să stea cât mai fixă se pot pune de-o parte și de alta stinghii de
lemn care să o rigidizeze iar prinderea cu cleme sa se facă împreună cu aceste
stinghii.
 Îmbinare oblică în lungime
 Pentru ca suprafața de îmbinare să crească și mai mult se poate face tăierea
oblică a elementelor, dar nu perpendicular pe piesă, ca cea anterioară, ci în lungul
elementului. Tăierea trebuie făcută foarte exact pentru ca elementele să se
potrivească perfect. Pentru aceasta se folosește un echer obișnuit, ca cel folosit la
desen tehnic, sau un șablon in forma de echer .
 Ca și la cealaltă tăiere oblică, trasarea liniei de tăiere se face la o piesă pe față și
la cealaltă pe dos. Muchia lățimii fiecărui element trebuie să fie la unghi perfect
de 90° cu cea a lungimii. Pentru a trasa linia de tăiere echerul se potriveste cu
unghiul drept peste cel făcut de lungimea și lățimea piesei. Tăierea trebuie făcută
foarte curat, exact pe linia trasată.
 După taiere se îndepărtează praful și este aplicat adeziv pe
toate suprafața tăieturii. Piesele sunt puse una în continuarea
celeilalte pe o suprafață perfect dreaptă. Se potrivesc și se
prind cu cleme până la întărirea completă a adezivului.
Obligatoriu trebuie puse cleme pe zonele de final ale lipiturii
(vârfurile elementelor) pentru ca elementele să fie corect
lipite.
 Îmbinare cu pană
 O variantă asemănătoare cu îmbinarea cu cep și scobitură este cea cu
pană. În loc de cep este folosită o pană (bridă) de lemn care intră
perfect în scobiturile făcute în cele două elemente care urmează a fi
îmbinate. Pana este mult mai ușor de realizat și astfel îmbinarea devine
mai simplu de făcut.
 Îmbinarea poate fi clasică sau străpunsă. În cel de-al doilea caz în locul
scobiturii, la capetele celor două elemente ce trebuie îmbinate se face
un șanț. Cu ajutorul unei pene ce are lățimea egală cu adâncimea celor
două șanțuri cele două elemente sunt aduse împreună. Pana trebuie
astfel făcută încât să intre fix în șanțuri. Pentru ca îmbinarea să fie
sigură pana este prinsă cu adeziv. Elementele îmbinate sunt puse între
două scânduri și sunt prinse cu cleme până la întărirea adezivului.

 Este o îmbinare cap la cap foarte potrivită pentru elementele ce au

nevoie de rezistență mare la îndoire.
 Alte tipuri de îmbinări cap la cap
 Nu sunt singurele îmbinări care permit prelungirea elementelor folosite în
producția de mobilier, pentru podele, pazii  sau placarea pereților, dar sunt
dintre cele mai simplu de realizat. Îmbinări de tipul cap la cap cu cap teșit,
cap la cap cu cep fals, cap la cap cu cep pătrat și altele asemănătoare sunt
mult mai elaborate și mai dificil de făcut. Însă cu cât sunt mai sofisticate cu
atât suprafața de contact este mai mare și îmbinările sunt mai rezistente.
 Este foarte important ca alegerea modului de îmbinare să fie în funcție de cum
va fi folosit elementul prelungit. Rezistența la compresiune, la tracțiune, la
răsucire, la îndoire sunt importante atunci când se face o îmbinare cap la cap.
 Atunci când este bine realizată, suprafața de contact este mare și sunt
înlăturate defectele care pot reprezenta puncte de slabiciune (noduri, fisuri,
pungi de rășină), elementul rezultat prin îmbinarea a două bucăți de lemn
poate fi mai rezistent decât unul dintr-o singură bucată de aceeași lungime și
grosime.
Vă mulțumesc pentru atenție !