Partea I Elemente de Bază Privind Tehnologia de Exploatare A Lemnului

PARTEA I
ELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND TEHNOLOGIA DE EXPLOATARE A

LEMNULUI
CAPITOLUL 1
PROCESUL DE PRODUCŢIE AL EXPLOATĂRII LEMNULUI
1.1. Structura procesului de producţie al exploatării lemnului

Procesul de producţie al exploatării lemnului, ca urmare a complexităţii
condiţiilor în care se desfăşoară, presupune o serie de transformări şi deplasări ale
lemnului supus valorificării. Ca atare vom distinge în structura sa procese parţiale,
caracterizate prin obiective tehnologice şi locuri de desfăşurare distincte. Aceste
procese parţiale sunt: recoltarea, colectarea, lucrările pe platforma primară, transportul
tehnologic şi lucrările în centrele de sortare şi preindustrializare a lemnului.
La realizarea procesului de producţie al exploatării lemnului în ansamblul său,
cât şi a proceselor parţiale componente, se deosebesc două laturi principale, care sunt în
strânsă legătură şi se condiţionează reciproc: procesul tehnologic şi procesul de muncă.
Prin proces tehnologic se înţelege acea latură a procesului de producţie, care
reprezintă transformarea directă, cantitativă şi calitativă, a obiectului muncii
(modificarea formei, grupării, amplasării, deplasarea în spaţiu etc.). Prin proces de
muncă se înţelege acea latură a procesului de producţie, care reprezintă activitatea
executantului individual sau colectiv. Din punct de vedere al tehnologiei exploatării
lemnului, procesele de producţie sunt tratate în primul rând ca procese tehnologice, în
cazuri concrete ele reprezentând de fapt o aplicare a acesteia. Aşadar, procesele parţiale
precizate ale procesului de producţie vor fi abordate ca procese tehnologice, nefiind însă
neglijate aspectele de muncă conexe.
Recoltarea este procesul prin care arborii destinaţi extragerii sunt doborâţi şi,
12 TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII LEMNULUI.
după caz, curăţaţi de crăci şi secţionaţi.

Colectarea constituie procesul de deplasare a lemnului de la locul recoltării (de
la cioată) până la o cale de transport cu caracter permanent (drum auto, cale ferată
forestieră, curs de apă navigabil). Deplasarea se face pe trasee naturale şi pe căi de
colectare, reprezentate de linii de funicular, drumuri de tractor, drumuri de atelaje.
Căile de colectare mai sunt denumite şi “instalaţii pasagere”, marcându-se prin aceasta
caracterul temporar al utilizării lor, numai pe durata lucrărilor de exploatare. In ultimul
timp s-a trecut însă tot mai mult la deschiderea unor culoare de exploatare în arborete,
încă de la primele curăţiri, culoare care sunt folosite pentru colectarea lemnului la toate
intervenţiile ulterioare.
La joncţiunea căii de colectare cu calea de transport se amplasează platforma
primară (depozit primar), reprezentând o suprafaţă de teren, amenajată în mod special
pentru a permite executarea lucrărilor de pregătire şi încărcare a materialului lemnos în
mijloacele de transport. Aceste lucrări alcătuiesc procesul denumit “lucrări pe
platforma primară”. Denumirea se justifică prin faptul că lemnul suportă aici o primă
transformare majoră, respectiv o aducere la forme şi dimensiuni corespunzătoare
cerinţelor de transport. În literatura de specialitate străină, platformele au diverse
denumiri: suprafaţa de depozitare , depozit de sus , punct de încărcare etc.
Recoltarea, colectarea şi lucrările pe platforma primară se desfăşoară în cadrul
şantierului de exploatare. Teritorial, şantierul de exploatare cuprinde parchetul,
respectiv suprafaţa pe care se găsesc arborii destinaţi exploatării, căile de colectare a
lemnului şi una sau mai multe platforme primare. Şantierul cuprinde, de asemenea,
toate instalaţiile, construcţiile şi amenajările necesare executării lucrărilor. Uneori,
şantierul se organizează pentru două sau mai multe parchete apropiate, exploatate
concomitent sau succesiv. In cazul parchetelor depărtate de calea de transport,
platformele primare sunt în afara limitelor parchetului, ca şi traseele de colectare care
asigură accesul la acestea. În terminologia uzuală, şantierul de exploatare este
identificat cu parchetul, deşi acest ultim termen are o accepţiune de bază, silvică. Se
poate aprecia, de asemenea, că termenul “şantier de exploatare” este mai adecvat,
deoarece exprimă caracterul industrial al activităţii de exploatare a lemnului şi se
aliniază terminologiei moderne.
Transportul tehnologic este procesul de deplasare a lemnului de la platforma
primară a şantierului de exploatare la un centru de sortare şi preindustrializare a
lemnului sau direct la beneficiarii industriali. Se efectuează în majoritatea cazurilor pe
drumuri auto (forestiere sau publice) şi într-o proporţie foarte redusă pe căi ferate
1. Procesul de producţie al exploatării lemnului 13
forestiere şi pe apă, cu mijloace de transport fluvial.

Centrele de sortare şi preindustrializare a lemnului (CSPL) sunt unităţi de lucru
cu caracter permanent, unde se concentrează lemnul în piese lungi (trunchiuri, catarge),
transportat de la parchet. Aici se execută lucrări de realizare a sortimentelor de lemn
brut (produsul exploatării lemnului), care sunt expediate beneficiarilor. C.S.P.L.-urile
sunt dotate cu utilaje şi instalaţii de mare randament, unele chiar cu “linii tehnologice
semiautomatizate”. Cuprind şi secţii anexe, unde se obţin şi unele produse prelucrate,
de mai mică complexitate. Lucrările din C.S.P.L.-uri sunt denumite “de
preindustrializare”, deoarece aici lemnul se definitivează ca materie primă pentru
procesele de industrializare propriu-zisă a lui, în unităţile de prelucrare aparţinând
industriei lemnului. C.S.P.L.- urile mai sunt denumite şi depozite centrale sau depozite
finale.
În exploatările forestiere din ţara noastră se întâlnesc şi cazuri când transportul
tehnologic se execută pe două căi diferite de transport forestier (drum auto forestier -
cale ferată forestieră şi invers). În aceste situaţii, la joncţiunea dintre cele două căi
diferite de transport se amenajează un “depozit intermediar”, unde se execută operaţii
de transbordare a lemnului.
Procesele de exploatare cuprind operaţii specifice, care sunt acţiuni tehnologice
şi de muncă reprezentând un anumit stadiu al procesului, executate de un acelaşi
executant individual sau colectiv, pe un anumit loc de muncă, folosind aceleaşi utilaje şi
unelte de muncă, în cadrul aceleiaşi tehnologii, obiectul muncii atingând o anumită stare
de transformare sau poziţională.
Recoltatea este alcătuită din operaţiile de doborâre, curăţire de crăci şi
secţionare. Dacă lemnul este colectat din pădure sub formă de arbori întregi sau părţi de
arbori, ultimele două operaţii lipsesc, respectiv sunt executate parţial la cioată.
Doborârea este operaţia de desprindere a legăturii arborelui cu solul. Curăţirea
de crăci constă în înlăturarea prin tăiere a crăcilor, vârfurilor şi cioturilor (“cepurilor”
la răşinoase, de unde şi denumirea de “cepuit”). Secţionarea arborilor la cioată este
operaţia de fragmentare a acestora în piese de forme şi dimensiuni impuse de
capacitatea mijloacelor de colectare, coroborată cu condiţiile silvice. Operaţiile de
recoltare se execută semi-mecanizat, cu ferăstraie portabile, sau mecanizat, cu maşini
multifuncţionale de recoltare a lemnului (MMRL).
Colectarea lemnului cuprinde operaţiile de adunat şi apropiat, adeseori
intervenind şi o operaţie intermediară denumită scos.
Adunatul constituie prima deplasare a lemnului de la locul de recoltare (cioată),
fie pentru formarea directă a sarcinilor la un mijloc mecanizat de colectare, tractor sau
funicular, fie pentru o concentrare prealabilă a lemnului în tasoane (grămezi mai mult
sau mai puţin ordonate de lemn), pachete de piese, de regulă la o cale de colectare, în
vederea unei deplasări ulterioare pe această cale. În primul caz, adunatul se efectuează
cu troliul montat pe tractor sau prin tras lateral cu cablul trăgător al funicularului, iar
în al doilea caz, cu atelaje (tras cu atelaje), prin alunecare liberă (adunat cu ţapina sau
corhănire), cu trolii independente, minitractoare. Caracteristic pentru adunat este faptul
că se efectuează pe distanţe scurte, în general sub 100 m, pe trasee naturale, dispersate.
Apropiatul este operaţia de deplasare pe căi special amenajate a materialului
lemnos de la locurile în care a fost concentrat prin adunat până la platforma primară. În
mod curent se folosesc mijloace de mare randament, tractoare sau funiculare, căile de
colectare respective (drumuri de tractor, linii de funicular) având trasee bine
determinate. Distanţele de apropiat sunt relativ lungi, la această operaţie înregistrându-
se principalul efort de transport în cuprinsul şantierului de exploatare.
În condiţiile exploatărilor forestiere din ţara noastră, cu densitate redusă a
căilor de transport şi, implicit, cu distanţe lungi de colectare, există şi situaţii, mai ales
în regiunea de munte, când între adunat şi apropiat se interpune încă o operaţie,
denumită scos. Prin această operaţie se preia cu tractorul, funicularul sau cu atelaje,
lemnul adunat, care este deplasat, în continuare, până la un traseu de apropiat, situaţiile
caracteristice fiind următoarele:
 scos cu funicularul până la un drum de tractor pe care se face apropiatul;
 scos cu tractorul până la o linie de funicular în poziţie de apropiat;
 scos cu atelaje până la o linie de funicular sau drum de tractor a lemnului adunat
anterior prin corhănire;
 scos-apropiat cu funiculare în releu (un funicular în poziţie de “scos”, celălalt în
poziţie de “apropiat”).
Colectarea lemnului poate fi realizată şi numai într-o singură etapă, apropiatul,
în situaţii particulare cum sunt:
 apropiat cu tractorul direct de la cioată, în condiţii de teren şi silvotehnice favorabile
(teren tare sau îngheţat, tăieri rase, etc.);
 apropiat cu tractorul lemn recoltat cu maşini multifuncţionale şi tasonat de-a lungul
culoarelor de exploatare.
Lucrările pe platforma primară constau din următoarele operaţii:
 curăţirea de crăci, când este transferată total sau parţial de la recoltare;

 secţionarea în lungimi reclamate de mijloacele de transport;
 manipularea şi pregătirea pentru încărcat (stivuire) a lemnului rotund;
 alte operaţii, în unele cazuri: tocarea sau mangalizarea lemnului mărunt, fasonarea
crăcilor în snopi, fasonarea lemnului de steri.
Transportul lemnului cuprinde ca operaţii: încărcarea, transportul propriu-zis şi
descărcarea.
In C.S.P.L.-uri se execută operaţii cum sunt: recepţia materialului lemnos,
sortarea, secţionarea, cojirea, despicarea, pachetizarea, manipularea sau transportul
intern, stivuirea, încărcarea în mijloace de transport la beneficiar etc.
Operaţiile de curăţire de crăci, secţionare, cojire, despicare, indiferent de locul
unde se execută, se numesc global operaţii de fasonare a lemnului, denumire care
exprimă faptul că aceste lucrări post-doborâre au ca obiect diverse modificări ale
formei şi dimensiunilor lemnului supus exploatării, astfel ca în final să se ajungă la
sortimentele definitive de lemn brut.
Structura procesului de producţie poate fi adâncită în continuare prin
împărţirea operaţiilor în faze. Faza este o subdiviziune a operaţiei, care se
caracterizează prin folosirea aceleiaşi unelte de lucru şi aplicarea aceluiaşi regim
tehnologic, obiectul muncii suportând o singură transformare tehnologică. Fazele
operaţiilor de exploatare vor fi precizate în capitolele ce vor trata tehnica de execuţie a
acestora.
1.2. Caracteristicile masei lemnoase supuse procesului de

exploatare
În procesul de producţie al exploatării lemnului obiectul muncii îl constituie
lemnul provenit din arborii destinaţi valorificării, denumit curent masă lemnoasă
(biomasă lemnoasă) de exploatat sau de pus în valoare. Din punct de vedere al
producţiei silvice, masa lemnoasă ce se exploatează anual se clasifică în produse
principale, secundare şi accidentale, în raport cu natura provenienţei.
Produsele principale reprezintă masa lemnoasă exploatată în cadrul tăierilor de
regenerare. Se caracterizează prin volume mari la hectar şi pe fir, calitatea superioară a
lemnului, ceea ce se răsfrânge pozitiv asupra rentabilităţii lucrărilor de exploatare.
Produsele secundare provin din tăierile de îngrijire a arboretelor reprezentate de
rărituri. Volumele mici de masă lemnoasă exploatată la hectar şi ale arborilor extraşi,
ca şi situarea acestora în arborete foarte dese, fac ca exploatarea lemnului să fie mai
dificilă, în special la primele rărituri.
Produsele accidentale rezultă prin tăieri de igienă (produse de igienă), precum
şi în urma unor calamităţi naturale (doborâturi şi rupturi de vânt sau de zăpadă, uscări
în masă etc.) sau prin defrişări (pentru lucrări miniere, hidroenergetice, petroliere,
geologice, electrice, drumuri forestiere, linii parcelare etc.). Sunt socotite
neprecomptabile, când nu depăşesc ca extracţie un m pe an şi pe hectar, aici
3
încadrându-se produsele de igienă. Celelalte produse accidentale sunt precomptabile şi

se clasifică în produse accidentale I, provenite din arborete de peste 60 de ani (se
asimilează cu produsele principale), şi produse accidentale II, din arborete sub 60 de
ani (se asimilează cu produsele secundare). Produsele accidentale dispersate şi cu lemn
de calitate inferioară creează mari dificultăţi tehnice şi economice pentru procesul de
exploatare.
Produsul exploatării lemnului îl constituie sortimentele de lemn brut,
reprezentând segmente de arbore aduse la forme, dimensiuni şi calităţi corespunzătoare
prelucrării industriale (mecanică, chimică) sau utilizării directe (în construcţii, drept
combustibil etc.). Calificativul “lemn brut” are semnificaţia de lemn care îşi păstrează
forma naturală rotundă sau cel mult este despicat, fără să fi suportat vreo acţiune de
prelucrare mecanică sau chimică. Din punct de vedere al tehnologiei lucrărilor de
exploatare a lemnului interesează următoarea clasificare a lemnului brut:
a) după specie: lemn de răsinoase; lemn de foioase;
b) după caracteristicile fizico-mecanice, în speţă duritatea:
 lemn tare, cu duritatea în secţiune transversală peste 650 daN/cm2 (tisă, stejar,
carpen, fag, ulm, salcâm, frasin, paltin etc.);
 lemn moale, cu duritatea transversală sub 650 daN/cm2 (molid, brad, pin, plop, tei,
salcie, anin etc.);
c) după forma în secţiune transversală:
 lemn rotund, de diverse lungimi şi grosimi; piesele cu diametrul la capătul subţire
mai mare de 14 cm şi lungime de peste 2,50 m se numesc buşteni, iar sub această
lungime, butuci;
 lemn despicat, cu lungimea de 1 m  5 cm, rezultat prin despicare din lemn rotund
cu diametrul, în general, peste 25cm; piesele de lemn despicat se numesc lobde;
d) după stadiul de transformare în cursul procesului de exploatare:
 părţi de arbore;
 catarge, reprezentând fusurile arborilor de răşinoase, după curăţirea de crăci şi
desprinderea vârfului;
 trunchiuri, provenind din tulpina şi ramificaţiile groase ale arborilor de foioase, după
curăţirea de crăci şi secţionarea la lungimi maxim posibile la colectare şi transport;
 multiplii de sortiment şi combinaţii de sortimente, constituind piese presortate din
care vor rezulta ulterior cel puţin două piese de sortimente definitive;
 lemn mărunt, cuprinzând crăcile sub 5 cm, vârfurile, arborii cu diametre sub 8 cm,
rupturi şi sfărâmături de lemn rezultate în urma doborârii arborilor etc., ce
constituie resturile de exploatare, rareori putând fi valorificate;
 sortimente definitive, când piesele respective îndeplinesc toate condiţiile
dimensional-calitative pentru a fi livrate beneficiarilor;
e) după modul de livrare:
 lemn rotund;
 lemn fasonat în steri sau lemn de steri, care cuprinde piese cu lungimi de 1m  5cm,
stivuite în figuri al căror volum aparent se redă în metri-steri;
 crăci în snopi (crăci cu grosime de 2 ... 5cm, legate în snopi cu lungimea de 1 m 
20 cm şi diametrul de 25 ... 30cm);
 crăci în grămezi (crăci cu diametrul de maximum 5cm la capătul gros, în lungime
naturală, aşezate în grămezi cu lăţimea de 2 m şi înălţimea 1,50m);
f) după destinaţie:
 lemn de lucru, reprezentând lemnul în sortimente definitive cu utilizare industrială
sau în construcţii;
 lemn de foc, cuprinzând categoriile: lemn fasonat în steri, buturi greu despicabili,
capete de buşteni, crăci în snopi, crăci în grămezi.
CAPITOLUI 2
METODE, LINII ŞI PROCEDEE TEHNOLOGICE. PRINCIPII DE

BAZĂ ÎN TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII LEMNULUI
2.1. Metode de exploatare

Metoda de exploatare reprezintă o anumită modalitate de efectuare a
procesului de producţie al exploatării lemnului sub aspect tehnologic, al cărei element
esenţial îl constituie forma şi dimensiunile sub care este colectat şi transportat lemnul,
ceea ce implică o anumită distribuţie a operaţiilor de transformare a masei lemnoase
între cele trei locuri de muncă: parchet, platforma primară şi centrul de sortare şi
preindustrializare a lemnului. Până în prezent au fost concepute şi aplicate următoarele
metode:
 metoda “lemn scurt” (short wood system) sau metoda sortimentelor definitive la
cioată (în terminologia românească);
 metoda “lemn lung” (tree length system) sau metoda trunchiurilor şi catargelor (în
terminologia românească);
 metoda mixtă “lemn lung şi lemn scurt”;
 metoda arborilor (full tree system), cu varianta “părţi de arbori”;
 metoda tocării lemnului (chip system).
La adoptarea metodei intervin factori cum sunt:
 sortimentele de lemn cerute;
 felul intervenţiei silvotehnice;
 sistema de maşini la dispoziţie;
 condiţiile de teren;
 gradul de dezvoltare a reţelelor de colectare şi transport;
 poziţia şi gradul de dotare a centrelor de sortare şi preindustrializare a lemnului etc.
2. Metode, linii şi procedee tehnologice 19
2.1.1. Metoda sortimentelor definitive la cioată

În principiu este vorba de o metodă prin care lemnul este fasonat la cioată în
lungimi de 1 - 6 m (lemn scurt), piesele respective îndeplinind cerinţele de utilizare ca
sortimente de lemn brut (sortimente definitive la cioată).
În evoluţia exploatărilor forestiere, în perioada artizanală a acestora, metoda
sortimentelor definitive la cioată a fost de fapt unica metodă aplicată, fiind impusă de
însuşi stadiul rudimentar de execuţie a lucrărilor. Mijloacele nemecanizate de
colectare limitau posibilitatea colectării din pădure a lemnului la volume şi dimensiuni
mici, fapt conjugat şi cu lipsa de drumuri. Ulterior, începând cu anii ‘60, prin
dezvoltarea mecanizării lucrărilor de exploatare, în speţă prin introducerea tractoarelor
şi funicularelor, care puteau prelua sarcini voluminoase, a devenit posibil un transfer
major de operaţii de fasonare în afara pădurii, astfel că s-a conceput o nouă metodă, în
trunchiuri şi catarge, ce se tratează în paragraful următor, metodă mai avantajoasă
îndeosebi în condiţiile reliefului accidentat.
În ultimele decenii, o dată cu apariţia maşinilor multifuncţionale de recoltare
şi a tractoarelor forwarder (tractoare cu platformă sau remorcă şi braţ hidraulic) s-a
reluat metoda sortimentelor definitive la cioată, într-o variantă modernă, denumită în
terminologia internaţională metoda “lemn scurt” (short wood system). Această
variantă modernă se aplică cu deosebită eficienţă în ţările care dispun de maşinile
menţionate, pe terenuri aşezate sau uşor înclinate, în tăieri din care rezultă lemn
subţire (tăieri în pădurile nordice, rărituri, tăieri în crâng). Sortimentele realizate la
cioată sunt în principal lemn pentru celuloză, lemn pentru plăci, lemn de foc etc.
Caracteristica acestei metode este obţinerea unui singur sortiment sau a unei singure
game de sortimente, provenite din lemn subţire. Aceste sortimente se realizează în
lungimi fixe, pentru a se asigura încărcarea la capacitate a tractoarelor forwarder cu
care se face apropiatul. Crăcile rămân la cioată, contribuind la menţinerea
proprietăţilor solului forestier.
În funcţie de condiţiile de teren şi arboret şi de felul tăierii, metoda “lemn
scurt” se aplică în mai multe variante:
 doborât - fasonat cu ferăstrăul mecanic, adunat şi stivuit manual la drum de tractor,
apropiat cu tractor forwarder;
 doborât cu ferăstrău mecanic, fasonat cu maşini de curăţat de crăci şi secţionat
(maşini de tip “processor”), apropiat cu tractor forwarder;
 recoltare completă cu maşini de doborât, curăţat de crăci şi secţionat (maşini de tip
“harvester”), apropiat cu tractor forwarder.
Metoda se poate aplica chiar şi pe terenuri accidentate, unde se folosesc

tractoare skidder (tractoare dotate cu troliu pentru adunatul lemnului şi care execută
apropiatul prin semitârâre) la adunatul lemnului până la drumul de tractor (lemnul este
tras în pachete cu troliul), de unde este apropiat cu tractoare forwarder. De asemenea,
se pot folosi instalaţii cu cablu.
Metoda sortimentelor definitive la cioată se aplică în prezent la noi, într-o
formă semimecanizată (doborât-fasonat cu ferăstrău mecanic), în condiţiile reliefului
tabular (câmpie, podiş), în parchete unde se obţine în cantităţi importante lemn de steri
şi unde pot penetra uşor tractoarele cu remorcă, pentru efectuarea apropiatului.
2.1.2. Metoda trunchiurilor şi catargelor

Această metodă se aplică cu eficienţă deosebită în exploatările din care rezultă
predominant sortimente de lemn rotund într-o gamă foarte variată, provenite atât din
lemn subţire, cât şi din lemn gros. Lemnul este colectat în piese cât mai lungi: catarge,
trunchiuri, multiplii şi combinaţii de sortimente. De aceea în terminologia
internaţională metoda este denumită “lemn lung” (tree length system). In parchet se
execută doborârea, curăţirea de crăci, precum şi o secţionare parţială, pentru corelarea
volumului şi lungimii pieselor cu capacitatea mijloacelor de colectare şi posibilităţile
de înscriere pe traseele de colectare, fără a se aduce prejudicii grave pădurii.
Caracteristic pentru această metodă este faptul că lucrările de realizare a
sortimentelor de lemn brut sunt transferate pe platforma primară şi, îndeosebi, în
CSPL, unde se folosesc mijloace de fasonare de înalt randament, care asigură creşterea
substanţială a productivităţii muncii. De asemenea, metoda permite utilizarea la
colectare şi transport a unor mijloace de mare capacitate.
În exploatările forestiere din ţara noastră, în prezent, această metodă are o
mare extindere, dispunându-se de mijloacele de lucru adecvate. De asemenea, metoda
nu aduce prejudicii majore pădurii, fiind agreată de silvicultori. Folosirea pe scară
largă a adunatului nemecanizat, cu atelaje şi prin corhănire, obligă însă la o
fragmentare mai accentuată a lemnului la cioată, mai degrabă aplicându-se o variantă a
metodei, respectiv “multiplii şi combinaţii de sortimente”.
În condiţii de mecanizare avansată, metoda trunchiurilor şi catargelor se aplică
în următoarele variante:
 doborât şi curăţat de crăci cu ferăstrău mecanic, adunat-apropiat cu tractor skidder
(adunatul se referă la trasul cu troliu montat pe tractor) sau adunat-apropiat cu
instalaţii cu cablu;
 doborât cu ferăstrău mecanic, fasonat cu maşini de curăţat de crăci, adunat-apropiat

cu tractor skidder;
 doborât şi curăţat de crăci cu maşini multifuncţionale, adunat-apropiat cu tractor
skidder.
În unele situaţii, la cioată se realizează o separare în lemn lung şi lemn scurt,
aplicându-se astfel o metodă mixtă. Această metodă presupune colectarea lemnului
gros sub formă de “lemn lung”, iar a lemnului subţire, provenit din arborii subţiri şi
coroanele arborilor groşi, sub formă de “lemn scurt”. Pentru aceasta arborii sunt
doborâţi şi fasonaţi în cele două categorii, după care lemnul lung este colectat cu
tractoare skidder, iar lemnul scurt cu tractoare forwarder.
2.1.3. Metoda arborilor

În cazul acestei metode, în parchet se execută numai doborârea arborilor, care
sunt colectaţi sub această formă, respectiv de arbori întregi.
În condiţii de înaltă tehnicitate a lucrărilor de exploatare, procesul de aplicare
a metodei se desfăşoară după cum urmează. Doborârea se efectuează cu ferăstraie
mecanice sau maşini de doborât, iar colectarea cu tractoare skidder sau funiculare de
mare capacitate. Pe platforma primară arborii sunt curăţaţi de crăci şi secţionaţi în
lungimi impuse de mijloacele de transport. Aceste operaţii se execută fie cu ferăstraie
mecanice, fie cu maşini de curăţat de crăci şi secţionat. Crăcile rezultate sunt tăiate,
balotate, uneori chiar tocate sau presate.
Dacă arborii sunt voluminoşi se aplică varianta “părţi de arbori”, care
cuprinde o operaţie suplimentară la cioată, de secţionare a arborelui în părţi de arbore,
corespunzător capacităţii mijlocului de colectare.
Metoda arborilor şi părţilor de arbori se aplică în tăieri rase sau definitive.
Folosirea maşinilor de recoltare presupune condiţii de teren care să permită accesul
acestora, respectiv un teren aşezat sau slab înclinat. Metoda este considerată oportună
şi pe terenuri accidentate, precum şi în condiţii de strat gros de zăpadă, fiind mai
avantajos să se colecteze arbori întregi în locuri (platforme) unde operaţiile de
fasonare se pot executa cu o mai mare uşurinţă, folosindu-se maşini specializate de
mare randament.
Ca şi în cazul metodei trunchiurilor şi catargelor, concentrarea lucrărilor pe
platforma primară şi în depozite centrale favorizează creşterea nivelului tehnic al
lucrărilor, creşterea productivităţii muncii, scurtarea duratei lucrărilor în parchet etc.
Prin aplicarea acestei metode se poate valorifica întreaga biomasă a arborilor,
inclusiv crăcile subţiri şi masa verde. În caz de imposibilitate a valorificării acestora

din urmă, aglomerarea lor pe platformele primare devine însă stânjenitoare.
Din punct de vedere ecologic, metoda arborilor nu este recomandată, deoarece
prin extragerea cvasicompletă din pădure a masei arborilor se ajunge la sărăcirea
solurilor, care nu mai pot fi împrospătate prin aportul de material vegetal constituit în
mod natural de resturile de exploatare. Un alt dezavantaj important al metodei se
referă la nivelul ridicat al prejudiciilor aduse pădurii. Astfel colectarea prin târâre sau
semitârâre a arborilor cu coroană sau a coroanelor detaşate (varianta “părţi de arbori”)
se soldează cu distrugerea seminţişului, solului, precum şi cu rănirea arborilor rămaşi
pe picior, în cazul extinderii fără discernământ a acestei metode la tăierile selective.
Volumul mare al sarcinilor şi mai ales forma lor marginală conduc la creşterea
rezistenţelor la colectarea prin târâre sau semitârâre. Ca atare sunt necesare tractoare
sau funiculare suficient de puternice şi de mare capacitate, tracţiunea animală fiind
practic inutilizabilă. De asemenea, trebuie realizate drumuri de colectare adecvate
gabaritului sarcinilor şi platforme primare suficient de mari pentru preluarea unui
volum important de masă lemnoasă.
În exploatările forestiere din ţara noastră metoda arborilor sau părţilor de
arbori se poate aplica la tăieri rase, când este asigurată colectarea completă cu tractorul
sau cu funicularul, cu condiţia valorificării crăcilor şi a cetinii, la răşinoase. In situaţia
de imposibilitate a valorificării crăcilor subţiri, pentru a nu aglomera cu acest material
platformele primare se poate executa curăţirea de crăci sub 5 cm la cioată.
2.1.4. Metoda tocării lemnului

Această metodă constă în transformarea lemnului în aşchii prin tocarea
arborilor de mici dimensiuni şi a crăcilor. Tocătura are o destinaţie industrială, la
fabricarea plăcilor aglomerate din lemn, a plăcilor fibro-lemnoase, în industria
celulozei şi hârtiei, sau este utilizată drept combustibil. Se disting două variante ale
metodei, după cum urmează:
1. tocarea la cioată, în condiţii ce permit accesul tocătoarelor pe suprafaţa parchetului,
lemnul fiind colectat şi transportat sub formă de tocătură;
2. tocarea pe platforma primară, lemnul fiind colectat sub formă de arbori şi
transportat sub formă de tocătură.
Metoda se poate aplica pentru întreaga masă lemnoasă a parchetului, de
exemplu la tăieri rase în crâng, sau numai în subsidiar, pentru materialul subţire
(arbori sub 10 cm, crăci sub 5 cm) ce rămâne după exploatarea lemnului gros printr-
una din metodele anterioare.

Metoda se justifică economic prin faptul că exploatarea lemnului subţire sub
forma sa naturală este costisitoare, randamentul mijloacelor de exploatare şi
productivitatea muncii fiind scăzute. Prin transformarea lemnului mărunt în tocătură,
cu o masă volumică superioară, se asigură un transport mai economic. De asemenea,
se elimină unele operaţii mari consumatoare de manoperă, cum ar fi fasonarea crăcilor
în snopi, încărcarea, manipularea şi descărcarea crăcilor etc.
Metoda tocării lemnului se aplică în ţări cu tehnicitate ridicată a exploatărilor
forestiere. La noi în ţară s-au întreprins o serie de cercetări privind fezabilitatea
metodei, pentru o aplicare eficientă a ei fiind necesară dotarea cu utilaje specifice.
2.2. Linii tehnologice

Liniile tehnologice reprezintă structuri tehnologice concrete ale proceselor de
exploatare, desemnate prin succesiunea operaţiilor, executate cu anumite mijloace, în
cadrul unei anumite metode.
In cazul fiecărui şantier de exploatare sau CSPL se aplică un anumit proces
tehnologic concret, reprezentând o transpunere a tehnologiei generale de exploatare a
lemnului la condiţiile specifice locului de producţie respectiv. Fiecare proces
tehnologic aplicat are un anumit flux al lucrărilor, reprezentând astfel o anumită linie
tehnologică.
Tabelul 2.1
Principalele tipuri de linii tehnologice aplicate în
exploatările forestiere din ţara noastră
Nr. crt. Tipul liniei după mijloacele de colectare
1. Adunat - apropiat cu funicular;
2. Adunat - scos cu tractor, apropiat cu funicular;
3. Adunat - scos şi apropiat cu funiculare în releu;
4. Adunat nemecanizat, scos şi apropiat cu funiculare în releu;
5. Adunat nemecanizat, scos cu tractor şi apropiat cu funicular;
6. Adunat şi scos nemecanizat, apropiat cu funicular;
7. Adunat - apropiat cu tractor;
8. Adunat - scos cu funicular, apropiat cu tractor;
9. Adunat nemecanizat, scos cu funicular, apropiat cu tractor;
10. Adunat şi scos nemecanizat, apropiat cu tractor.
Pentru condiţiile exploatărilor forestiere din ţara noastră, deoarece procesele

de recoltare şi lucrări pe platforma primară au structuri unice, liniile tehnologice diferă
de la parchet la parchet numai prin procesul de colectare, a cărui structură este impusă
de condiţiile de teren, de arboret şi silvotehnice. De aceea liniile tehnologice sunt
definite de linia de colectare pe care o încorporează. Principalele tipuri de linii
tehnologice aplicate în exploatările forestiere din ţara noastră, clasificate după
mijloacele de colectare folosite, sunt redate în tabelul 2.1.
Aceste linii tehnologice, aplicate în prezent în exploatările forestiere din ţara
noastră, se caracterizează printr-un grad mare de fragmentare a colectării şi a prezenţei
modalităţilor nemecanizate de adunat şi scos. Explicaţia rezidă în dotarea insuficientă
cu drumuri auto, coroborată cu condiţiile de relief, în majoritatea cazurilor dificile.
În ţările cu înaltă tehnicitate a lucrărilor de exploatare şi cu dotare completă cu
drumuri auto se aplică linii tehnologice complet mecanizate, colectarea efectuându-se
printr-un singur mijloc. În tabelul 2.2 se prezintă o clasificare a acestor tipuri de linii.
Tabelul 2.2
Tipuri de linii tehnologice în condiţii de înaltă
tehnicitate a lucrărilor de exploatare
Nr. Denumirea liniei
crt.
1. Doborât şi fasonat cu ferăstrăul mecanic lemn scurt şi colectare cu tractor forwarder;
2. Doborât şi fasonat cu ferăstrăul mecanic lemn lung şi colectare cu tractor skidder;
3. Doborât şi fasonat cu ferăstrăul mecanic lemn scurt şi lung, colectat cu tractoare
forwarder, respectiv skidder;
4. Doborât şi fasonat cu ferăstrăul mecanic lemn lung, colectat cu tractor skidder şi
secţionat în lemn scurt pe platforma primară;
5. Doborât cu maşini de doborât, fasonat cu maşini de curăţat de crăci-secţionat lemn
scurt şi colectat cu tractoare forwarder;
6. Doborât cu maşini de doborât, fasonat cu maşini de curăţat crăci-secţionat lemn lung
şi colectat cu tractoare skidder;
7. Recoltat cu maşini de doborât-curăţat de crăci-secţionat şi colectat lemn scurt cu
tractoare forwarder;
8. Recoltat cu maşini de doborât-curăţat de crăci-secţionat şi colectat lemn lung cu
tractoare skidder;
9. Doborât cu maşini de doborât şi colectat arbori întregi cu tractoare skidder;
10. Doborât cu ferăstrău mecanic, tocare la cioată, colectare tocătură cu tractoare cu
remorci;
11. Doborât şi colectat cu tractoare arbori întregi şi tocare pe platforma primară;
12. Doborât şi fasonat cu ferăstrăul mecanic lemn lung sau lemn lung şi lemn scurt
(metoda mixtă) şi colectare cu instalaţie cu cablu;
13. Doborât şi fasonat cu ferăstrăul mecanic lemn lung şi colectare cu elicopterul.
În CSPL-uri liniile tehnologice sunt diferenţiate pe grupe de specii (răşinoase,
foioase) şi categorii de lemn (lemn gros şi lemn subţire).
2.3. Procedee tehnologice

Prin procedeu tehnologic de exploatare a lemnului se înţelege o modalitate
concretă de execuţie tehnică a unui proces, a unei operaţii sau a unei faze. Se
caracterizează prin aplicarea anumitor reguli ce constituie tehnica de lucru sau de
execuţie, precum şi prin folosirea anumitor mijloace. Schimbarea unuia din cele două
elemente generează un nou procedeu tehnologic. Ca exemple de procedee se pot da:
recoltarea semimecanizată (când se folosesc ferăstraie mecanice portabile), doborârea
arborilor cu lăsare de cioate, procedee de execuţie a tăieturilor de doborâre, colectarea
lemnului cu tractorul etc. (se vor expune în partea a doua a cursului).
Procedeele tehnologice se clasifică în procedee manuale, semimecanizate,
mecanizate, semiautomatizate, automatizate.
Ansamblul procedeelor tehnologice aplicate pentru exploatarea masei
lemnoase dintr-un parchet constituie tehnologia de execuţie a lucrărilor din parchetul
respectiv (sinonim: tehnologie de exploatare aplicată, proces tehnologic aplicat).
Pentru un CSPL termenii precizaţi mai sus au o semnificaţie similară.
2.4. Principii de bază în tehnologia exploatării lemnului

La elaborarea şi aplicarea oricărei soluţii tehnologice trebuie respectate câteva
principii de bază, care decurg din dubla natură a exploatării lemnului, de activitate cu
obiectiv economic, pe de o parte, şi de latură tehnică a procesului de gospodărire a
pădurilor, pe de altă parte. Aceste principii sunt:
 principiul interacţiunii dintre silvicultură şi exploatare;
 principiul protecţiei mediului;
 principiul valorificării optime a masei lemnoase;
 principiul eficienţei economice a lucrărilor de exploatare.
Principiul interacţiunii dintre silvicultură şi exploatarea lemnului. În
raport cu soluţiile de îngrijire, conducere şi regenerare a arboretelor, stabilite de
silvicultură, exploatarea lemnului are obligaţia să-şi adapteze utilajele şi tehnica de
lucru la specificul intervenţiilor silvotehnice respective. Pe de altă parte, silvicultura
trebuie să ţină seama de fezabilitatea intervenţiilor silvotehnice în diverse situaţii, în
raport cu posibilităţile tehnice şi economice ale exploatării lemnului şi să intervină cu
ajustările de rigoare. Soluţiile tehnologice de exploatare a lemnului adoptate trebuie să
exprime astfel deplina concordanţă dintre interesele silviculturale cu cele de
exploatare.
Principiul protecţiei mediului. Exploatările forestiere, având ca obiect
executarea măsurilor silvotehnice, reprezintă totodată un factor de intervenţie asupra

pădurii, în calitatea ei de ecosistem. O exploatare raţională a lemnului nu trebuie să
afecteze negativ funcţiile productive şi protective ale pădurii, în general, stabilitatea
ecosistemelor forestiere. Astfel, prin soluţiile tehnologice aplicate se va urmări
asigurarea protecţiei arborilor rămaşi pe picior, seminţişului şi solului. De asemenea,
în pădurile cu rol deosebit de protecţie a apelor, terenurilor şi solurilor se va avea în
vedere evitarea declanşării unor dereglări ecologice.
Principiul valorificării optime a masei lemnoase. Lemnul fiind o resursă
limitată, se impune ca prin modalităţile de exploatare aplicate să se asigure
economisirea şi valorificarea superioară a acestuia.
Economisirea se realizează prin eliminarea cauzelor care duc la pierderi şi
declasări de lemn pe parcursul procesului de exploatare. Oportunitatea extragerii
întregii biomase a arborilor trebuie apreciată prin prisma gradului de periclitare a
bonităţii solurilor forestiere.
Valorificarea superioară a lemnului rezidă în obţinerea, printr-o sortare
judicioasă, a celor mai valoroase sortimente de lemn brut. Din acest punct de vedere,
realizarea sortimentelor de lemn brut trebuie să fie rezultatul optimizării raportului
dintre însuşirile naturale ale lemnului şi cerinţele diferitelor posibilităţi de utilizare.
Principiul eficienţei economice a lucrărilor de exploatare. Ca orice
activitate economică, în condiţiile economiei de piaţă, exploatarea lemnului se poate
desfăşura numai dacă este rentabilă. În acest sens, angajarea oricărei exploatări
forestiere trebuie să aibă la bază un proiect tehnologic însoţit de un antecalcul al
cheltuielilor necesare şi al rentabilităţii scontate. Soluţiile tehnologice trebuie să
rezulte prin analiza mai multor variante.
În ţările cu economie forestieră având un înalt grad de organizare, exploatările
neeficiente din punct de vedere economic, dar necesare din punct de vedere
silvotehnic, se susţin prin subvenţii. În felul acesta se evită fenomenul de
“subexploatare” a pădurii.
PARTEA A II – A
TEHNICI PROCESUALE DE EXPLOATARE A LEMNULUI
CAPITOLUL 3
RECOLTAREA LEMNULUI
3.1. Recoltarea semimecanizată
Recoltarea semimecanizată are ca utilaj de bază ferăstrăul mecanic, cu care se

execută fazele de tăiere a lemnului în cadrul operaţiilor de doborâre, curăţire de crăci şi
secţionare, restul fazelor constând din deplasări sau acţiuni nemecanizate. Reprezintă
procedeul de execuţie a procesului de recoltare cel mai răspândit.
Aplicarea tehnicilor de lucru specifice recoltării semimecanizate impune din
partea operatorilor numeroase cunoştinţe, astfel ca să nu se deterioreze lemnul recoltat,
să nu se producă daune pădurii şi să se lucreze cu maximum de securitate şi eficacitate
a muncii.
3.1.1. Doborârea arborilor

3.1.1.1. Elemente de bază. În cazul utilizării ferăstrăului mecanic, operaţia de
doborâre a arborilor constă în execuţia unor tăieturi ce au ca scop desprinderea
legăturii cu solul a arborelui, urmată de căderea acestuia pe sol, prin răsturnare.
Tăieturile se aplică cât mai aproape de nivelul terenului, atât cât permite
tehnica de lucru cu ferăstrăul mecanic, urmărindu-se valorificarea maxim posibilă a
părţii de jos a tulpinii, unde, în general, este situat lemnul cel mai valoros al arborilor.
Cioata reprezintă partea arborelui ce rămâne în sol şi care este importantă pentru
menţinerea integrităţii solului şi, pe măsura descompunerii, şi a bonităţii acestuia. În
afara procedeului de doborâre cu lăsare de cioate mai există şi alte procedee, mai puţin
28 TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII LEMNULUI
utilizate, ce vor fi expuse ulterior (tăierea în scaun, căzănirea, dezrădăcinarea

completă).
Căderea arborelui pe sol, ca fenomen fizic, are loc ca urmare a dezechilibrării
acestuia, prin desprinderea legăturii sale cu solul, sub acţiunea unui moment de
răsturnare, orientat spre o anumită direcţie, numită direcţie tehnică.
Pentru doborârea arborelui pe direcţia tehnică (Dt), conform figurii 3.1a, se
execută tapa (1), tăietura din partea opusă tapei (2), între ele rămânând o zonă de fibre
netăiate, numită zonă de frânare. După executarea tăieturilor de doborâre, arborele cade
pe direcţia aleasă, cu sau fără aplicarea unui impuls iniţial, executând aproximativ o
mişcare de rotaţie în jurul tapei, până la impactul cu solul (fig. 3.1b). În detaliu,
elementele tăieturilor de doborâre sunt redate în figura 3.1.c.
a. b. c.
Fig. 3.1 – Doborârea arborilor:

a,b –schema generală; c – elementele geometrice ale tăieturilor de doborâre.
Tapa este o degajare a lemnului, de regulă în formă de pană, executată la baza

tulpinii, cu deschiderea maximă în direcţia de doborâre. Rolul tapei este de a orienta
căderea arborelui pe direcţia aleasă şi de a menţine intact lemnul de la capătul gros al
trunchiului. Elementele geometrice ale tapei de tip pană sunt: deschiderea (unghiul α),
înălţimea tapei (ht) şi adâncimea tapei (a). Direcţia de cădere (Dt) este perpendiculară
pe linia fundului tapei (M1N1).
Tăietura din partea opusă tapei este principala tăietură de doborâre, care se
execută orizontal, puţin mai sus decât planul orizontal al tapei, la înălţimea de sol hc
3. Recoltarea lemnului 29
(înălţimea cioatei). Tăietura are grosimea e, ce depinde de grosimea lanţului de tăiere, şi
adâncimea b, până la linia M2N2. Când este atinsă această limită, arborele începe să
cadă sub impulsul momentului de răsturnare.
Zona de frânare reprezintă fâşia de lemn rămasă netăiată (M1N1N2M2), care
începe să se rupă o dată cu angajarea arborelui în cădere, pe care o frânează cât timp
durează ruperea fibrelor. Acţionând astfel ca o articulaţie, rolul zonei de frânare este de
a orienta şi menţine arborele pe direcţia de cădere aleasă (Dt). Pe de altă parte,
zgomotul ruperii fibrelor semnalizează
muncitorilor momentul retragerii. Axa 00
care trece prin mijlocul zonei de frânare
reprezintă axa iniţială de răsturnare a
arborelui. Dimensiunile zonei de frânare sunt:
lungimea (f) şi lăţimea (c).
Pragul de răsturnare (hp) reprezintă
denivelarea dintre planul orizontal al tapei şi a.
planul tăieturii din partea opusă tapei. Are
rolul de a asigura bascularea arborelui în
cădere, fără ca trunchiul să gliseze pe cioată,
după ruperea fibrelor zonei de frânare,
fenomen ce ar provoca accidentarea
muncitorilor. În plus, în momentul ruperii
zonei de frânare, lemnul este smuls din cioată
şi nu din trunchi.
b.
După declanşarea căderii arborelui,
pe măsură ce unghiul γ (fig.3.1b) creşte,
fibrele din zona de frânare sunt supuse la
întindere şi încovoiere până se rup, arborele,
în continuare, căzând fără a mai avea vreo
legătură cu cioata. Zona de frânare începe să
se rupă intensiv când unghiul γ atinge
valoarea de 6 … 100. Din motive de tehnica
c.
securităţii muncii se ia în considerare pentru
acest moment un unghi γ de 50. Fig. 3.2 –Etapele căderii arborelui.
În perioada iniţială, arborele are o mişcare de răsturnare în raport cu axa 00,

linia mediană a zonei de frânare (fig. 3.2a). La început se desprind fibrele pe linia AB.
În continuare fibrele zonei de frânare sunt supuse unei puternice solicitări de încovoiere.
Când planul de sus al tapei îl atinge pe cel de jos (γ = α), zona de frânare se rupe
complet (fig. 3.2b). În continuare, arborele alunecă pe cioată spre înainte, rotindu-se în
raport cu o axă ce trece prin punctul O1 (fig. 3.2c). La unghiul γ de 70 … 800, capătul
gros al trunchiului pierde contactul cu cioata şi arborele continuă să cadă până la
impactul cu solul. Ca urmare a acţiunii centrifuge se produce o îndepărtare de cioată a
capătului gros de până la 1–1,5m, în teren orizontal.
Sub aspect mecanic, pentru declanşarea căderii arborelui trebuie să se exercite
asupra acestuia un moment de răsturnare, care să depăşească momentul forţelor ce se
opun căderii. Mărimea necesară a momentului de răsturnare rezultă din studiul forţelor
ce acţionează asupra arborelui, în momentul iniţial al căderii, respectiv când tăietura
din partea opusă tapei atinge linia M2N2 (fig. 3.1). Aceste forţe sunt: greutatea părţii
supraterane a arborelui, greutatea părţii asimetrice a coroanei, presiunea vântului,
rezistenţa la încovoiere a lemnului în zona de frânare.
a. b. c.
Fig. 3.3 – Momentul produs de greutatea părţii supraterane a arborelui:
a – arbore cu fusul vertical; b – arbore cu fusul înclinat în sensul direcţiei tehnice de
doborâre; c – arbore cu fusul înclinat în sens opus.
Fie Mg momentul produs de greutatea Q a părţii supraterane a arborelui, situată

deasupra nivelului tăieturii de doborâre. Presupunând arborii cu coroana simetrică, se
disting următoarele situaţii: arbore cu fusul vertical (fig. 3.3.a), arbore cu fusul înclinat
în sensul direcţiei de doborâre (fig. 3.3.b) şi arbore cu fusul înclinat în sens opus
direcţiei de doborâre (fig. 3.3c).
Din figurile 3.1 şi 3.3 considerând că centrul de greutate al arborelui (C) este
situat la distanţa H faţă de centrul planului tăieturii de doborâre, l este braţul forţei Q în
raport cu axa de rotaţie ce trece prin punctul 0, iar β unghiul dintre direcţia forţei Q şi
axa fusului arborelui, rezultă că momentul produs de greutatea arborelui va fi:
Mg = Q l, (3.1)
unde:
D c
l   a  , pentru arborele cu fusul vertical;
2 2
D c
l  H sin   h p tg    a  , pentru arborele cu fusul înclinat în
2 cos  2
sensul direcţiei de doborâre;

D c
l  H sin   h p tg    a  , pentru arborele cu fusul înclinat în
2 cos  2
sensul opus direcţiei de doborâre.
a. b. c.
Fig. 3.4 – Momentele produse de asimetria coroanei şi presiunea vântului:
a – asimetria coroanei în sens opus direcţiei tehnice de doborâre;
b – asimetria coroanei în acelaşi sens cu direcţia tehnică de doborâre;
c – presiunea vântului în acelaşi sens cu direcţia tehnică de doborâre.
Momentul Mg se opune răsturnării în cazul arborelui cu fusul vertical sau

înclinat în sens opus direcţiei de doborâre şi acţionează în sensul răsturnării la arborele
cu fusul înclinat spre direcţia de doborâre. Când înclinarea depăşeşte anumite limite,
atât într-un sens cât şi în celălalt, momentele Mg devin foarte mari şi creează situaţii
dificile de doborâre, care necesită măsuri tehnice speciale sau schimbarea direcţiei de
doborâre.
Coroanele asimetrice (fig.3.4a,b) intervin ca un moment specific (Mc).
Considerând Qc, greutatea părţii asimetrice a coroanei, şi lc, braţul forţei Qc faţă de axa
de rotaţie a arborelui în cădere, ce trece prin punctul 0, rezultă că:
Mc = Qc lc. (3.2)
Acest moment se opune răsturnării (fig. 3.4a) sau este în sensul răsturnării (fig. 3.4b),
după cum asimetria coroanei este în sens opus sau în acelaşi sens cu direcţia de cădere.
Presiunea vârfului (Pv) reprezintă o altă forţă care poate interveni în procesul
de doborâre, uşurându-l sau îngreunându-l, după cum direcţia vântului este concordantă
sau nu cu direcţia de cădere (fig. 3.4c). Presiunea exercitată de vânt asupra arborelui
(Pv), considerată ca o forţă concentrată, se descompune în presiunea exercitată asupra
tulpinei (P’v), având punctul de aplicaţie în centrul de greutate al acesteia (C1), situat la
înălţimea H1, şi presiunea exercitată asupra coroanei (P”v), având punctul de aplicaţie în
centrul de greutate al coroanei (C2), situat la înălţimea H2 de la sol. În raport cu aceste
notaţii, momentul produs de presiunea vântului (Mv) va fi:
Mv = P’vH1 + P”vH2. (3.3)
În cazul vânturilor puternice, momentul Mv atinge valori periculoase, care impun

interzicerea lucrului.
Pentru căderea arborelui este necesară învingerea rezistenţei la încovoiere a
fibrelor netăiate ce constituie zona de frânare. Momentul de încovoiere a fibrelor (Mf),
la virajul arborelui cu unghiul γ, se determină considerând că zona de frânare este o
grindă în consolă cu Mf la capătul ei, înălţimea grinzii (h) fiind media aritmetică a
valorilor hp (înălţimea pragului) şi ht (înălţimea tapei), iar secţiunea acesteia având
lungimea f şi lăţimea c (fig. 3.1). Momentul Mf va fi exprimat prin relaţia:
EI 
M f  , (3.4)
h
în care:
E este modulul de elasticitate la încovoiere statică în plan longitudinal, în
2
daN/cm (molid-63; fag-91; brad-73; stejar-71);
3
fc
I – momentul de inerţie pentru secţiunea zonei de frânare, în cm4 ( I  );
12
γ – unghiul de viraj al arborelui în jurul axei ce trece prin punctul 0, exprimat
în radiani (fig. 3.2);
h p  ht
h – înălţimea zonei de frânare, în cm ( ( h  ).
2
Momentul Mf devine activ când arborele începe să se încline, acţiunea
momentului de răsturnare (γ > 0) crescând cu unghiul de viraj γ şi dispărând o dată cu
ruperea fibrelor din zona de frânare (γ nu mai mare de 10 … 15 0).
În raport cu situaţiile expuse, considerând cu semnul plus momentele forţelor
care se opun răsturnării şi cu semnul minus momentele forţelor care acţionează în
sensul răsturnării, rezultă că asupra arborelui ce urmează să fie doborât acţionează o
sumă de momente, ΣMij, care, în cazul cel mai complex, este de forma:
ΣMi = ± Mg ± Mc ± Mv ± Mf. (3.5)
Momentele Mg, Mc şi Mv, au în fiecare caz concret semnul plus sau minus, iar Mf se ia
întotdeauna cu semnul plus.
Dacă ΣMi < 0, arborele se angajează în cădere de la sine, când tăietura din
partea opusă tapei atinge linia M2N2 (fig. 3.1), momentele însumate ale forţelor ce
acţionează în sensul răsturnării depăşindu-le pe cele ale forţelor care se opun.
Dacă ΣMi > 0, arborele nu cade sub impulsul forţelor naturale, fiind necesar a
se interveni cu un moment de răsturnare Mr > ΣMi, imprimat printr-o forţă P,
recurgând la mijloace tehnice adecvate, astfel ca să se realizeze o înclinare a arborelui
pe direcţia tehnică, care să permită, în continuare, căderea liberă a acestuia. Se
apreciază că pentru a surveni căderea, arborele trebuie înclinat faţă de verticală cu circa
30, în absenţa vântului. Aşadar, la arborii drepţi căderea liberă începe la γ = 3 0, în
absenţa vântului, la cei înclinaţi în sens opus, la γ = 30 + β, iar la cei înclinaţi în sensul
doborârii, la γ = 30 - β, când β  30. Dacă la aceştia din urmă β > 30, doborârea trebuie
făcută cu atenţie, aplicând o tehnică specială, în aşa fel ca arborele să nu înceapă să
cadă înainte de finalizarea tăieturii din partea opusă. Când bate vântul, în raport cu
sensul acestuia, intervin corecţiile de rigoare.
Forţa P prin care se imprimă momentul de răsturnare necesar Mr se aplică în
două moduri:
1. la nivelul tăieturii, prin folosirea unor dispozitive de tip pană (fig. 3.5a) sau
pârghie de doborâre (fig. 3.5b şi c), după cum arborii sunt mai groşi şi,
respectiv, mai subţiri de 20 cm;
2. mai sus de planul tăierii, la o anumită înălţime, pentru arborii cu diametre sub
20cm, prin împingere cu prăjini de doborâre (fig. 3.5d).
În cazul folosirii dispozitivelor de tip pană şi pârghie de doborâre (fig.3.5a,b,c),
momentul de răsturnare imprimat (Mr) va fi:
Mr = Plp = kΣMi, (3.6)

unde:
k este un coeficient de majorare a valorii momentului de răsturnare necesar, Mr
(k = 1,05…1,10).
b.
a.
c. d.
Fig. 3.5 – Impulsionarea căderilor arborilor:

a – prin folosirea unor dispozitive de tip pană; b, c – cu pârghia de doborâre;
d – cu prăjina de doborâre.
Împingerea cu prăjini de doborâre (fig. 3.5d) se face la o anumită înălţime Lp

faţă de planul de tăiere, momentul de răsturnare imprimat (Mr) fiind:
Mr = PLpcosε +Plpsinε = kΣMi. (3.7)

Căderea arborelui se consideră liberă, când nu mai este necesară exercitarea
forţei exterioare P. După distrugerea zonei de frânare, ecuaţia mişcării arborelui în
cădere liberă (fig. 3.1b) este de forma generală:
d 
2
I g  M g  M W , (3.8)
2
dt
unde:
Ig este momentul de inerţie al arborelui care cade;
t – timpul căderii arborelui;
Mg – momentul forţei greutăţii arborelui;
MW – momentul forţei de rezistenţă a aerului.
Direcţia tehnică de doborâre (Dt) reprezintă direcţia optimă care trebuie
imprimată arborelui ce urmează să fie tăiat, avându-se în vedere evitarea aninărilor,
prejudiciilor silviculturale, ruperii arborelui, precum şi concordanţa cu direcţiile de
colectare. Pe de altă parte, arborii pot avea o tendinţă naturală de cădere datorită
înclinării fusului, asimetriei coroanei şi acţiunii vântului, astfel că direcţiile momentelor
Mg,Mc,şi Mv reprezintă direcţii potenţiale de cădere, Dg, Dc şi Dv. Prin compunere
vectorială, proporţional cu mărimea momentelor respective, se obţine o rezultantă,
respectiv direcţia tendinţei naturale de cădere (Dn). Considerând arborele de doborât în
centrul cercului trigonometric, cu direcţia tehnică (Dt) la 00, direcţia naturală (Dn) se
poate situa în orice poziţie faţă de direcţia tehnică (α = 0…360 0). Arborii cu Dn în
cadranele I şi IV (arbori cu tendinţa naturală de cădere în sensul direcţiei tehnice), cu
condiţia să nu fie prea aplecaţi (β ≤ 50), se doboară mai uşor şi mai sigur decât cei cu
Dn în cadranele II şi III (arbori cu tendinţa naturală de cădere în sens opus direcţiei
tehnice). La arborii cu neconcordanţe mari între cele două direcţii se aplică tehnici
speciale de doborâre, care se vor preciza ulterior.
3.1.1.2. Structura operaţiei şi mijloace specifice de lucru. Operaţia de doborâre a

arborilor cuprinde trei grupe de faze: faze preliminare, doborârea propriu-zisă şi faze
finale.
Fazele preliminare constau din: deplasarea la arborele de doborât, alegerea
direcţiei tehnice de doborâre, pregătirea locului de muncă, înlăturarea ritidomului în
zona de execuţie a tăieturilor de doborâre.
Fazele doborârii propriu-zise cuprind: înlăturarea lăbărţărilor, execuţia tapei,
execuţia tăieturii din partea opusă tapei, impulsionarea şi orientarea căderii arborilor
prin folosirea de pene, pârghii, prăjini de doborâre, căderea arborilor precedată de
retragerea muncitorilor pe potecile de refugiu.
Fazele finale constau din: netezirea cioatelor (la tăierile în crâng), cojirea
cioatelor de răşinoase, retezarea crestei trunchiului, tăierea lăbărţărilor care nu au fost
înlăturate la arborele pe picior.
Formaţia de muncă este compusă, de regulă, din doi muncitori: un mecanic şi
un fasonator manual. În condiţii de lucru mai uşoare (arbori cu diametre sub 50 cm,
doborâţi pe direcţia de înclinare naturală, fără pericol de aninare etc.) poate lucra numai
mecanicul, cu condiţia să fie în raza de vizibilitate a altor muncitori, pentru ca în caz de
accident să primească ajutorul necesar.
În afara mijlocului de bază la doborâre, ferăstrăul mecanic, sunt necesare
diverse unelte şi echipamente auxiliare de lucru (fig. 3.6).
Toporul este o unealtă utilă îndeosebi în fazele preliminare şi finale, ca şi
pentru baterea penelor, degajarea lamei ferăstrăului blocată în tăietură etc. Este
preferabil ca topoarele să aibă o coadă cu dublă curbură, care permite o mai bună
ţinere a uneltei şi asigură forţa de lovire necesară. Cozile se confecţionează din lemn
uscat, fără defecte, de foioase tari (frasin, carpen, stejar, salcâm, dud, cireş etc.).
Penele sunt utile pentru crearea momentului de răsturnare necesar prin
ridicarea trunchiului şi înclinarea lui în direcţia tehnică de doborâre, cât şi pentru
menţinerea deschisă a tăieturilor de ferastrău, în scopul evitării pivotării spre înapoi a
arborelui şi a strângerii lamei în tăietură.
Penele simple, care se introduc în tăietură prin batere, se execută din lemn de
foioase tari (în special din fag), din metal uşor (aluminiu sau duraluminiu) sau din
material plastic.
2 1 2
3 5 7 9
4 6 8 11
14 10
12
13
18
19 15 16 17
20
21
Fig. 3.6 – Echipament auxiliar la doborâre şi fasonare:
1 – topor universal; 2 – topor pentru despicat; 3-11 – diverse tipuri de pene;
12 – pârghie de doborâre; 13 – pârghie de doborâre cu cârlig; 14 – pârghie cu cârlig;
15 – cârlig de rotire a pieselor; 16-17 – cârlig şi cleşte pentru manipularea lemnului de mici
dimensiuni; 18-20 – diverse tipuri de cojitoare; 21 – ţapină.
Penele din lemn se pot arma la capete cu brăţări, pentru a fi mai rezistente.
Penele metalice au feţele fie netede, fie zimţate sau striate, pentru a nu fi expulzate din
tăietură de presiunea exercitată de arbore.
Penele trebuie să fie suficient de subţiri pentru a penetra uşor în fanta tăieturii
(unghiul la vârf de 8…150). Lungimea lor variază potrivit utilizării pentru care sunt
destinate:
 cele mai mici (10cm) nu pot servi decât pentru a se evita blocarea lanţului
ferăstrăului în tăietură;
 cele mai mari (15…20cm) sunt utilizate pentru a controla direcţia căderii arborelui.
Penele de tip mai complex, hidraulice sau pneumatice, sunt acţionate de
motorul ferăstrăului.
Pârghiile de doborâre se folosesc atât pentru provocarea căderii arborilor cu
diametre sub 20 cm, cât şi ca pene pentru evitarea blocării lanţului în tăietură. Sunt
formate dintr-o placă de oţel fixată la capătul unei cozi de lemn sau metal. Placa
metalică se introduce în tăietură, iar prin ridicarea sau coborârea cozii, trunchiul se
dezechilibrează. Unele modele sunt prevăzute cu un cârlig, servind şi la răsucirea
pieselor de lemn rotund. Poziţia muncitorului în timpul lucrului trebuie să fie cea
ergonomică, respectiv cu coloana vertebrală menţinută permanent în poziţie verticală.
Prăjinile de doborâre servesc la răsturnarea prin împingere a arborilor subţiri
(diametrul sub 20 ... 25 cm). Împingerea arborelui se realizează fie prin apăsare
normală, în cazul prăjinilor simple din lemn şi cu capăt metalic, fie prin lungirea
prăjinii, la modelele cu acţionare mecanică sau hidraulică. Capătul de jos al prăjinii se
sprijină pe sol, într-un loc stabil şi rezistent, în timp ce capătul de sus reazemă pe
trunchi la o înălţime care să permită exercitarea forţei de împingere necesare. Lungimea
pârghiilor este de circa 2 .. 3 m.
3.1.1.3. Faze preliminare. Deplasarea la arborele de doborât se face pe traseul

cel mai scurt, observând de la distanţă forma arborelui, poziţia lui faţă de arborii
învecinaţi, precum şi direcţia vântului. La tăierile selective, această fază implică şi
căutarea arborelui marcat pentru a fi extras. Timpul de căutare este eliminat dacă se
practică marcarea vizibilă de la distanţă (marcolarea), cu panglici de material plastic
sau cu vopsea, spreiată pe arbore.
Distanţa de securitate dintre două echipe de recoltare trebuie să fie de cel puţin
două înălţimi de arbore. De asemenea, se observă ca în zona de lucru să nu fie alte
persoane, pe o rază de circa 50 m.
În pădurile de amestec de răşinoase cu foioase, pentru evitarea ruperilor de
arbori şi a altor forme de declasare a lemnului se stabileşte şi o ordine de doborâre a
arborilor. Astfel se doboară întâi răşinoasele şi apoi foioasele, iar în cadrul fiecăreia
dintre aceste grupe de specii, doborârea arborilor subţiri o precede pe cea a arborilor
groşi.
Alegerea direcţiei de doborâre trebuie efectuată în concordanţă cu următoarele
cerinţe:
 evitarea deprecierii lemnului prin rupere, despicare, aşchiere;
 evitarea aninării arborilor doborâţi şi a vătămării arborilor care rămân pe picior,
precum şi a semintişului;
 execuţia fără dificultăţi a operaţiilor ulterioare de fasonare a arborelui doborât şi de
adunat;
 asigurarea unei securităţi depline a muncii la execuţia operaţiei.
Deprecierea lemnului survine atunci când arborii cad peste denivelări de
microrelief, precum şi în cazul arborilor înfurciţi sau curbaţi, când doborârea se face în
planul deformaţiei.
La tăierile selective, culoarul de doborâre trebuie să fie suficient de larg, în aşa
fel ca arborele în cădere să nu se anine sau să prejudicieze arborii rămaşi pe picior.
Dacă sunt prezente ochiuri de seminţiş, doborârea va fi astfel orientată încât coroana să
cadă în afara acestora. Asemenea direcţii speciale de doborâre pot fi prescrise de
agentul silvic încă de la marcarea arborelui, prin semne imprimate cu vopsea pe arbore.
Arborii trebuie doborâţi în poziţii cât mai favorabile pentru desfăşurarea
operaţiilor ulterioare. Astfel, la răşinoase se recomandă doborârea şi curăţirea de crăci
în prealabil a câte unui arbore, într-o poziţie perpendiculară pe direcţia generală pe care
vor fi doborâţi alţi câţiva arbori. În felul acesta curăţirea de crăci şi secţionarea se
desfăşoară mai uşor, fusul arborelui fiind puţin deasupra solului, pentru ca lama
ferăstrăului să nu atingă solul. La arborii de foioase cu coroana dezvoltată, doborârea
cea mai favorabilă este când coroana cade pe culoarul traseului de colectare,
micşorându-se astfel timpul de adunat şi stivuire a lemnului scurt de o parte şi de alta a
traseului. Pentru favorizarea operaţiei de adunat se impune o doborâre ordonată, în aşa
fel ca piesele de lemn rezultate să fie orientate pe direcţia de adunat, cu capătul gros
înainte.
Din motive de securitate a muncii, dacă nu intervin factori perturbatori, se dă
întotdeauna prioritate tendinţei naturale de cădere, care se adoptă ca direcţie tehnică de
doborâre, realizându-se astfel şi un consum mai redus de timp de muncă. De asemenea,
se va evita o doborâre contra vântului.
Pe terenurile în pantă, unde există pericolul alunecării la vale a arborelui

doborât, periclitând securitatea muncitorilor, direcţia de doborâre va fi spre aval (chiar
dacă traiectoria spre amonte este mai scurtă), iar sensul de înaintare a echipei de
doborâre, dinspre aval spre amonte. La tăierile selective, în funcţie de culoarele
disponibile, se poate face şi o doborâre pe curba de nivel sau oblică faţă de linia de cea
mai mare pantă, arborii pe picior oprind o eventuală rostogolire a arborelui doborât.
Pregătirea locului de muncă are ca scop crearea condiţiilor de lucru
nestânjenit pentru muncitori la execuţia tăieturilor de doborâre şi de retragere rapidă a
acestora când arborele începe să cadă. In acest sens se execută, după caz, curăţirea
terenului în jurul arborelui, înlăturarea zăpezii, tăierea crăcilor de la baza fusurilor
neelagate la răşinoase, execuţia potecilor de refugiu.
Curăţirea terenului în jurul arborelui constă în înlăturarea vreascurilor,
bolovanilor, vegetaţiei, atât cât este necesar, astfel ca muncitorii să nu fie împiedicaţi să
aplice corect tehnica de lucru. Nuielişul şi arbuştii din jurul arborelui se taie cu toporul
de către ajutorul fasonatorului mecanic sau direct de către acesta, cu ferăstrăul,
acordându-se atenţie riscurilor de recul al ferăstrăului. Pe timp de iarnă se îndepărtează
zăpada din jurul cioatei, fiind interzisă introducerea în stratul de zăpadă a lamei
ferăstrăului cu lanţul în mişcare.
Fig. 3.7 - Tăierea crăcilor de la baza fusurilor neelagate la răşinoase.
La arborii neelagaţi de răşinoase, pentru ca fasonatorul mecanic să nu fie jenat

în lucru la execuţia tăieturilor de doborâre, se taie în prealabil toate crăcile de la baza
arborelui, până aproximativ la înălţimea umerilor, aplicând tehnica de lucru prezentată
în figura 3.7. Ferăstrăul se ţine paralel cu umerii, cu lama în poziţie perpendiculară pe
direcţia braţelor, iar tăierea se face de sus în jos, folosind partea inferioară a aparatului
de tăiere. Ca măsură de protecţie, în eventualitatea producerii fenomenului de recul al
ferăstrăului, muncitorul va ţine ferăstrăul la distanţă suficientă de corp, practic la
capătul braţelor întinse, în poziţia de tăiere (1), iar în celelalte trei poziţii, între corpul
său şi lama ferăstrăului va fi interpus trunchiului arborelui. Crăcile aplecate, tensionate,
se taie mai întâi la o oarecare distanţă de tulpină şi apoi la rasul tulpinii. Crăcile subţiri
uscate sunt desprinse prin lovire cu coada toporului sau cu pârghia de doborâre.
Potecile de refugiu (fig. 3.8) se fixează la un unghi de circa 45o faţă de
prelungirea în sens contrar a direcţiei tehnice de doborâre, de o parte şi de alta a
arborelui. Dacă este necesar, potecile de refugiu se curăţă de seminţiş, crăci, bolovani,
iar iarna de zăpadă. Această amenajare se face pe o distanţă de minimum 6 m.
O pregătire generală a locului de muncă,
socotit ca suprafaţă a parchetului, se face înainte de
începerea lucrărilor de recoltare, prin parcurgerea
întregului teren, executându-se următoarele lucrări:
doborârea arborilor uscaţi şi putregăioşi, a arborilor
calamitaţi de vânt sau zăpadă şi aflaţi în poziţii
instabile, periculoase; rostogolirea în poziţii stabile
a bolovanilor şi trunchiurilor căzute la sol, pe
terenul în pantă; dezagăţarea crăcilor rupte şi
aninate de arborii pe picior etc. De asemenea, în
condiţiile unui subarboret des, incomodant, se poate
practica tăierea acestuia în jurul arborilor de Fig. 3.8 - Fixarea direcţiilor de
doborât, ca şi pe traseele de colectare, folosind refugiu.
tăietorul de tufişuri acţionat de ferăstrăul mecanic,
prin parcurgerea întregii suprafeţe a parchetului.
Înlăturarea ritidomului din zona în care se vor aplica tăieturile cu ferăstrăul se
face cu scopul protejării lanţului tăietor. De asemenea, cu această ocazie se descoperă
defectele de la baza arborelui (scorburi, putregai etc.). Se foloseşte toporul.
3.1.1.4. Tăierea lăbărţărilor. Îndepărtarea prin tăiere a lăbărţărilor are drept

scop realizarea unei forme relativ cilindrice a bazei trunchiului, răspunzând astfel unor
cerinţe tehnice cum sunt:
 realizarea în siguranţă a doborârii arborilor, ca urmare a aplicării tăieturilor de
doborâre la o secţiune circulară, unde se pot respecta parametrii de tăiere stabiliţi;
 evitarea dificultăţilor la colectarea prin târâre sau semitârâre şi a prejudicierii
arborilor, seminţişului şi solului;
 facilitarea voltării, depozitării şi transportului (trunchiurile lăbărţate se rotesc şi se
suprapun anevoios);
 facilitarea tăierii în cherestea, fiindcă majoritatea fibrelor oblice sunt eliminate.

Tăierea lăbărţărilor se execută cu ferăstrăul mecanic, printr-o tăietură verticală
paralelă cu axa arborelui, urmată de o tăietură orizontală practicată cu partea inferioară
a lamei, până la tăietura verticală, fără a o depăşi, astfel ca fibrele fusului să rămână
intacte (fig. 3. 9 a).
b.
a.
c.
Fig. 3.9 - Tăierea lăbărţărilor:

a - schema generală; b - arbore cu direcţia tendinţei naturale de tăiere diferită
de direcţia tehnică de doborâre; c - arbore cu cele două direcţii concordante
(porţiunile haşurate reprezintă contraforţii tăiaţi).
Lucrarea se începe pornind de la lăbărţarea cea mai înaltă faţă de sol, a cărei
tăiere orizontală se execută cât mai aproape de sol şi serveşte ca reper de nivel pentru
toate celelalte tăieri orizontale. Deplasarea în jurul arborelui pentru tăierea lăbărţărilor
se face în sensul acelor ceasornicului, pentru asigurarea poziţiei normale de lucru cu
ferăstrăul (blocul motor situat înspre exterior).
Această lucrare nu are un caracter sistematic, deoarece lăbărţarea ca defect al
lemnului apare numai la unii dintre arbori, de regulă din categoria celor groşi. Uneori
intervin situaţii speciale, cum sunt:
 la doborârea unui arbore scorburos sau cu putregai la bază, tăierea lăbărţărilor nu
este indicată, pentru că în contraforţi se află lemnul sănătos, care asigură stabilitatea
arborelui;
 la doborârea unui arbore pe o direcţie diferită de cea naturală se lasă unul sau doi
contraforţi netăiaţi, în partea spre care se intenţionează orientarea căderii arborelui
(fig. 3.9 b);
 la doborârea unui arbore aplecat în direcţia de cădere aleasă sunt menţinuţi unul sau
doi contraforţi în partea opusă direcţiei de cădere, pentru a asigura stabilitatea
arborelui pe timpul cât se aplică tăierea de doborâre (fig. 3.9 c). În toate aceste
cazuri, lăbărţările rămase se taie pe arborele căzut la sol. La fel se procedează şi în
cazul arborilor subţiri afectaţi de lăbărţare.
3.1.1.5. Execuţia tapei. În mod curent, tapa are o formă de pană, fiind realizată
prin două tăieturi de ferăstrău,
una superioară (1), pe direcţie
oblică, şi alta inferioară (2), în
poziţie orizontală (fig.3.10).
Joncţiunea lor trebuie să fie
perfectă, printr-o linie dreaptă,
perpendiculară pe direcţia de
cădere dorită. Această linie
reprezentând fundul tapei
constituie axa de răsturnare a
arborelui. Se execută mai întâi
tăietura oblică, în raport cu care
se face apoi tăietura inferioară
orizontală, fără a depăşi linia de
întâlnire cu cea oblică, ceea ce ar
afecta integritatea fibrelor Fig. 3.10 - Tapa, elemente dimensionale
destinate a servi ca zonă de şi de execuţie.
siguranţă. Dacă tăietura inferioară nu este orizontală, direcţia de cădere va fi deviată.
Pentru a nu se produce pierderi de material lemnos, tăietura orizontală a tapei de tip
pană se execută cât mai aproape de sol, astfel ca să rezulte cioate cu înălţimi de 1/3 din
diametrul la cioată (D), maximum 10 cm. Pe terenul în pantă, aceste dimensiuni sunt
socotite în partea din amonte.
Ca dimensiuni, în condiţii
normale, adâncimea tapei (a)
este echivalentă cu 1/5 ... 1/3 din
diametrul la cioată (D), iar
deschiderea tapei (α) se situează
a.
între 30o şi 45o. În raport cu
aceste repere amplitudinale se
adoptă o tapă mai mare sau mai
mică, în funcţie de situaţia
concretă a fiecărui arbore ce
trebuie doborât.
În principiu, tapa trebuie
b. să aibe o adâncime care să
asigure o zonă de frânare
suficient de lungă şi solidă,
pentru a asigura în mod efectiv
orientarea căderii arborelui pe
direcţia stabilită, precum şi
evitarea deprecierii lemnului. În
c. această privinţă, adâncimea tapei
Fig. 3.11 - Efectul deschiderii tapei asupra arborelui trebuie adoptată în funcţie de
în cădere:
a - deschidere normală; b - deschidere prea îngustă,
grosimea arborilor, între ele fiind
soldată cu smulgeri de fibre din trunchi sau cioată; o corelaţie pozitivă. Astfel, la
c - deschidere prea îngustă, soldată cu despicarea
trunchiului.
arborii cu diametre sub 40 cm
este suficientă o tapă cu
adâncimea de 1/5 din diametrul la cioată, pe când la arborii mai groşi, în special de
foioase, adâncimea tapei poate ajunge la 1/3 din diametrul la cioată. Adâncimea tapei
depinde şi de forma tulpinii în secţiune la nivelul cioatei. Astfel, la secţiunile ovale, cu
axa mare a ovalităţii pe direcţia de doborâre, tapa va fi mai adâncă şi invers, când axa
mică a ovalităţii concordă cu direcţia de doborâre. Tapa prea adâncă, peste valorile
prescrise, se soldează cu un consum de timp sporit la execuţia ei, pierderi de lemn ca
urmare a unui calup mai mare al tapei, influenţarea căderii arborelui în sens nedorit.
Tapa trebuie să fie suficient de deschisă pentru a ghida arborele în cădere, iar
în momentul contactului dintre cele două feţe ale tapei arborele să atingă o viteză
suficientă, astfel ca forţa de inerţie a acestuia să fie capabilă să rupă complet fibrele
zonei de frânare. Dacă tapa este prea închisă (unghiul  mic), cele două feţe ale
acesteia se ating prea devreme, căderea nu mai poate fi orientată, se depreciează lemnul
de la baza trunchiului (smulgeri de fibre, despicări), iar trunchiul în cădere poate ricoşa
(fig. 3.11). Pe de altă parte, o tapă prea deschisă conduce la un consum inutil de lemn,
de aceea se recomandă limitarea înălţimii tapei (ht) la maximum 15 cm.
În afara tapei tip pană, practicată în trunchi, prezentată anterior şi care
constituie procedeul cel mai utilizat, se mai recurge şi la alte tipuri de tapă, îndeosebi la
arborii situaţi în clasele inferioare şi superioare de diametre (fig. 3.12). Astfel, la arborii
subţiri care sunt doborâţi cu pârghii sau prăjini de doborâre, se execută aşa numita tapă
“suedeză”, cu o deschidere de 90o, talpa tapei fiind şi ea înclinată spre exterior cu
10...20o (fig. 3.12 b). Arborele va putea fi ghidat fără dificultate până la căderea pe sol.
Dacă arborii sunt foarte subţiri (sub 15 ... 20 cm), este suficientă numai tăietura
orizontală a tapei (fig. 3.12 c), sau cea înclinată, în condiţii de zăpadă (fig. 3.12 d).
e.
a. b. c. d.
Fig. 3.12 - Forme de tapă:

a - tapa de tip pană, amplasată în trunchi; b - tapa “suedeză”; c - tapă înlocuită printr-
o tăietură orizontală (arbori foarte subţiri); d - tapă înlocuită printr-o tăietură oblică
(arbori foarte subţiri, în condiţii de zăpadă); e - tapă de tip pană, amplasată în trunchi
şi în cioată, la arbori groşi pe pante.
Pe terenurile în pantă, dacă doborârea se face înspre aval, este preferabil ca şi

tăietura inferioară să se execute înclinat, în corpul cioatei, ceea ce permite ghidarea mai
mult timp a arborelui în cursul căderii (fig. 3.12e). Procedeul se aplică la arborii groşi.
De asemenea, pentru reducerea pierderilor de lemn, ca urmare a amplasării în trunchiuri
a tapei clasice, de tip pană, mai ales la arborii groşi, cu lemn valoros la baza tulpinii, se
recurge uneori la tapa tip pană amplasată în cioată, tapa tip calup dreptunghiular şi
tapa în trepte, respectându-se aceleaşi adâncimi şi înălţimi ale tapei ca la tapa tip pană
amplasată în trunchi.
Execuţia tapei se face la arborii subţiri, cu diametrul la cioată mai mic decât
lungimea utilă a aparatului de tăiere (D < lu), într-o singură repriză, printr-o tăiere
paralelă sau în evantai (fig. 3.13 a, b). În schimb, la arborii groşi (D>lu), tăieturile se
execută în reprize (fig. 3.13 c, d, e).
Pentru câteva specii foarte sensibile la smulgerea fibrelor este necesar să se
practice de ambele părţi ale tapei o tăietură de ferăstrău cu o lungime de 5 ... 15 cm şi o
profunzime de 3 ... 15 cm, în raport cu diametrul arborelui. Prin aceste tăieri ale
alburnului, realizate la acelaşi nivel cu planul orizontal al tapei, se evită smulgerea
fibrelor laterale în timpul căderii arborelui. Tăierea “în alburn” se recomandă îndeosebi
la arborii groşi de răşinoase (fig. 3.13 e).
a. c. d.
Fig. 3.13 - Execuţia tapei:

a - tăietură oblică la arbori subţiri (D < lu),;
1 2 b - tăietură orizontală la arbori subţiri (D<lu);
c, d - tăietură oblică la arbori groşi (D>lu);
b. e - tăietura orizontală la arbori groşi (D>lu);
e.
1,2 - tăieri în alburn la arborii groşi de răşinoase.
3.1.1.6. Execuţia tăieturii din partea opusă tapei . Tăietura din partea opusă
tapei se execută orizontal, deasupra planului de jos al tapei, la o înălţime a pragului (hp)
de circa 1/20 din diametrul arborelui, la lemnul tare, şi de circa 1/10 din diametrul
arborelui, la lemnul moale (fig. 3.14). Dacă diferenţa de nivel este prea mare, pe lângă
pierderea de lemn, rămas în cioată, zona de frânare rezultă prea rezistentă, iar trunchiul
rămâne cu o creastă proeminentă. Pe de altă parte, aplicarea tăieturii din partea opusă
sub planul orizontal al tapei este interzisă din motive de tehnica securităţii muncii,
deoarece nu mai sunt asigurate funcţiile zonei de frânare.
a. b.
Fig. 3.14 - Elementele dimensionale ale tăieturii din partea opusă tapei:
a - trunchi fără lăbărţare; b - trunchi la care s-a eliminat lăbărţarea.
Nivelul tăieturii din partea opusă tapei faţă de sol (hc) este cel corespunzător
înălţimii prescrise a cioatei, respectiv de 1/3 din diametrul la cioată, maxim 10cm.. Deşi
o tăiere practicată mai sus, la nivelul poziţiei comode de lucru, ar fi mai avantajoasă ca
productivitate a muncii şi cost al lucrărilor, prioritară rămâne totuşi cerinţa de
valorificare la maximum posibil a lemnului din tulpina arborelui.
Lăţimea zonei de frânare (c) se lasă, în condiţii normale, 1/10 din diametrul
arborelui la cioată (minimum 3 cm). Putregaiul, fibrele torse, lemnul de compresiune,
lemnul casant (inclusiv cel îngheţat) slăbesc rezistenţa zonei de frânare, de aceea
aceasta se va lua mai lată. Pe de altă parte, la o zonă de frânare excesiv de lată, efortul
de batere a penelor este mare, iar în procesul căderii, datorită rezistenţei sporite a unei
zone de frânare mai late survin smulgeri de fibre din trunchi sau chiar despicări ale
acestuia. Acestea din urmă se produc îndeosebi când la o zonă de frânare lată se
asociază şi o adâncime mică a tapei.
Pentru a avea rezistenţa necesară reţinerii arborelui pe direcţia de cădere
aleasă, lungimea zonei de frânare trebuie să fie de cel puţin 2/3 din diametrul arborelui
la cioată. Această condiţie rezultă implicit din adâncimea tapei. Astfel, dacă adâncimea
tapei este de 1/5 din diametru, lungimea zonei de frânare va fi aproximativ 4/5 din
diametru.
Forma zonei de frânare influenţează direcţia de cădere. Dacă la arborii
simetrici şi la cei la care direcţia tehnică (Dt) se suprapune peste direcţia tendinţei
naturale de cădere (Dn) lăţimea zonei de frânare este uniformă, în schimb la arborii cu
tendinţa naturală de cădere laterală faţă de direcţia tehnică, zona de frânare se lasă mai
subţire spre partea tendinţei naturale de cădere, unde se vor rupe mai repede fibrele,
partea rămasă mai groasă rezistând mai mult şi trăgând arborele înspre direcţia tehnică
(fig. 3.15). În toate cazurile, pentru asigurarea căderii arborelui pe direcţia tehnică,
linia fundului tapei trebuie să fie perpendiculară pe aceasta.
Fig. 3.15 - Influenţa formei zonei de frânare în orientarea

căderii arborelui.
Pentru securitatea muncii este esenţial ca zona de frânare să se execute corect.

Dacă din greşeală se taie o parte din zona de frânare este suficientă o adiere de vânt sau
o asimetrie oarecare a arborelui, pentru ca acesta să cadă pe o direcţie neprevăzută,
surprinzând operatorul într-o poziţie din cele mai periculoase.
Pentru execuţia tăieturii din partea opusă tapei se aplică mai multe procedee,
diferenţiate prin raportul dintre diametrul la cioată (D) şi lungimea utilă (lu) a
aparatului de tăiere. Procedeele sunt astfel concepute încât să asigure economia de
mişcări şi efort al muncitorului, în condiţii de securitate a muncii. Se recurge cu
precădere la tăierea cu partea inferioară a aparatului de tăiere (“lanţ intrând”), mai
sigură, mai precisă şi mai puţin obositoare pentru operator, deoarece mişcarea lanţului
imprimă o tendinţă de tracţiune a ferăstrăului spre trunchi şi de avans în lemn.
Pentru economia de mişcări sunt reprize care se execută şi cu partea superioară
a aparatului de tăiere (“lanţ ieşind”), dar în acest caz este necesar un efort suplimentar
din partea muncitorului, deoarece mişcarea lanţului imprimă ferăstrăului o tendinţă de
respingere a acestuia spre operator; în plus, la atingerea lemnului cu aparatul de tăiere
există riscul de “recul” al ferăstrăului (fig. 3.16).
Dacă diametrul la cioată este
foarte mic comparativ cu lungimea utilă
lu
a aparatului de tăiere ( D  ), se
2
practică o tăiere paralelă (fig. 3.17 a,b),
fie cu partea inferioară a aparatului de
tăiere (schema a), fie cu cea superioară
a.
(schema b). În prima situaţie există
avantajul unei tăieri precise, dar
muncitorul trebuie să-şi schimbe poziţia
după execuţia tapei. În cea de-a doua
situaţie, muncitorul execută atât tapa,
cât şi tăietura din partea opusă, din
aceeaşi poziţie, dar există neajunsul
b.
tăierii incomode cu partea superioară a
aparatului de tăiere, inclusiv riscul de
recul al ferăstrăului, când se trece la
Fig. 3.16 - Tăierea cu partea inferioară a
execuţia tăieturii din partea opusă tapei.
aparatului de tăiere (a)
Pentru diametre la cioată mai şi cu cea superioară (b).
apropiate de lungimea aparatului de tăiere, fără a o depăşi (D lu) se aplică tăierea în
evantai (fig. 3.17 c, d), cu partea inferioară (schema c) sau superioară (schema d) a
aparatului de tăiere, intervenind aceleaşi avantaje şi dezavantaje specificate în cazul
anterior. Un alt procedeu recomandat este denumit “tăierea pe jumătăţi” (fig.3.17 e).
Dacă lu<D<2lu , tăietura din partea opusă tapei se face în reprize,
combinându-se modalităţile de tăiere cu ferăstrăul mecanic, respectiv tăierea în evantai,
tăierea paralelă şi tăierea “în berbec”. Se aplică mai multe scheme, important fiind să se
realizeze corect zona de frânare, pragul şi orizontalitatea tăieturii. În schema din figura
3.18 a, în poziţia 1 aparatul de tăiere se înfige (tăiere “în berbec”) în spatele zonei de
frânare, pe partea dreaptă a acesteia. Pentru a lucra “în berbec” este recomandabil să se
descompună tăierea, pentru a se elimina riscul de recul al aparatului de tăiere la
atingerea lemnului cu vârful lamei. Detalierea acţiunii 1 din figura 3.18 a, se prezintă în
figura 3.18b.
b.
a.
e.
c. d.
Fig. 3.17 - Scheme de execuţie a tăieturii din partea opusă tapei,

în cazul diametrului la cioată mai mic decât lungimea
utilă a aparatului de tăiere (D<lu):
a, b - tăiere paralelă; c, d - tăiere în evantai; e - tăiere “pe jumătăţi”.
Astfel, în poziţia 1’ se execută o crestătură laterală, acţionând cu partea

inferioară a aparatului de tăiere, pe o adâncime aproximativ egală cu lăţimea lamei.
Această fantă va servi la ghidarea vârfului lamei în tăietură, pentru a se elimina riscul
de recul al ferăstrăului. Locul unde se execută această crestătură va fi la o anumită
distanţă faţă de fundul tapei, astfel ca în final să rezulte la dimensiunile necesare zona
de frânare şi pragul. În continuare se execută tăierea propriu-zisă “în berbec”,
acţionând cu extremitatea aparatului de tăiere, care este împins progresiv în lemn în
poziţia 1”. După atingerea acestei poziţii, printr-o tăiere paralelă cu partea superioară a
aparatului de tăiere, acesta este adus în poziţia 1’’’, lăsând zonei de frânare lăţimea
necesară. După realizarea penetrării din poziţia 1 (fig. 3.18 a), se execută în continuare
reprize de tăiere în evantai, prin rotirea succesivă a vârfului şi bazei aparatului de
tăiere, folosind partea inferioară a acestuia (poziţiile 2 şi 3), până se ajunge de cealaltă
parte a arborelui, astfel ca să rezulte zona de frânare voită.
b.
a.
Fig. 3.18 - Scheme de execuţie a

tăieturii din partea opusă tapei, în
cazul lu<D<2lu:
a - schemă cu repriză iniţială de tăiere “în
berbec”; b - detaliu privind repriza iniţială
de tăiere “în berbec”; c - schemă cu tăieri
“în evantai”.
c.
O altă schemă după care se poate realiza tăietura din partea opusă tapei, în
cazul lu<D<2lu, constând din mai multe reprize de tăiere în evantai, este redată în
figura 3.18 c.
Dacă D > 2lu, tăieturile se execută conform modelului din schema 3.19a. Tapa
va fi mai mare, bine deschisă şi suficient de adâncă, astfel ca să fie posibilă
introducerea ferăstrăului pentru străpungerea inimii arborelui dinspre tapă printr-o
tăiere “în berbec” (poziţia 1 a ferăstrăului).
Această tăiere se face paralel cu planul de jos al tapei, păstrând pragul necesar. Pornind
din mijlocul tapei, lama se înfundă la maximum în trunchi, degajându-se un sector larg
de două, trei ori lăţimea acesteia. Tehnica tăierii “în berbec” este cea precizată anterior.
În continuare, tăierea propriu-zisă din partea opusă tapei se execută ca în cazul
precedent (lu< D<2lu), acţionând ferăstrăul în poziţiile 2 - 4. Întrucât zona de frânare

este întreruptă la mijloc, se va lăsa mai lată, de minimum 5 cm.
La arborii foarte groşi, dacă nu se dispune de ferăstraie cu lame suficient de
lungi, în partea centrală rămâne o zonă netăiată. Pentru a pătrunde şi la această
porţiune (fig. 3.19 b), tapa (1) va fi foarte deschisă şi adâncă, pentru ca străpungerea
“în berbec” (2) dinspre tapă să fie cât mai profundă, iar în partea opusă tapei, pe o
anumită porţiune din circumferinţa arborelui se execută o degajare (3) de tipul tapei, în
care se introduce ferăstrăul pentru tăierea lemnului (4) până la joncţiunea cu tăietura
centrală realizată anterior.
a.
b.
Fig. 3.19 - Scheme de execuţie a tăieturii din partea opusă tapei

la arbori cu D > 2lu:
a - tăierea centrală dinspre tapă;
b - arbori foarte groşi, tăierea centrală asigurată prin execuţia
unei tape suplimentare.
3.1.1.7. Evitarea pivotării spre înapoi şi impulsionarea căderii . La arborii

simetrici, ca şi la cei care nu sunt doborâţi în direcţia tendinţei naturale de cădere,
există pericolul ca spre finalul sau imediat după execuţia tăieturii din partea opusă,
arborele să pivoteze spre înapoi (vezi fig. 3.23), închizând tăietura şi blocând aparatul
de tăiere sub greutatea arborelui. La producerea fenomenului contribuie şi o zonă de
frânare prea îngustă. Fibrele acesteia se rup parţial, creându-se o situaţie periculoasă.
e.
a. b.
f.
d.
c.
g.
h.
i.
Fig. 3.20 - Evitarea pivotării spre înapoi:

a-d - arbori foarte subţiri;
e-g - arbori cu D  lu, tăiere în evantai;
h,i - arbori cu lu < D < 2lu; j - arbori cu D > 2lu;
j. AA şi BB - direcţii de sprijin;
L - lama ferăstrăului; PD - pârghie de doborâre;
P - pană.
Dacă la arborii cu tendinţa naturală de cădere, evidentă în sens opus direcţiei tehnice de
doborâre, pericolul este uşor de întrevăzut şi, în consecinţă, recurgând la măsuri de
prevenire, în schimb la arborii relativ simetrici acest pericol este dificil de sesizat,
pivotarea putându-se produce datorită unei uşoare asimetrii a coroanei, unor tensiuni
interne ale trunchiului sau chiar sub impactul unei pale de vânt. Pentru a se evita acest
incovenient, procedeul de lucru constă în asigurarea permanentă a susţinerii arborelui
pe două direcţii perpendiculare (fig. 3.20, direcţiile AA şi BB), una dintre ele fiind zona
de frânare (AA). Cealaltă direcţie (BB) este constituită iniţial din lemnul rămas netăiat,
iar după ce tăierea s-a executat pe mai mult de jumătate, această direcţie este menţinută
prin introducerea în tăietura a lamei pârghiei de doborâre, la arborii subţiri (fig. 3.20 a-
g), sau, în cazul arborilor groşi, prin baterea de pene, pentru a se realiza o nouă direcţie
de sprijin (fig. 3.20 h-j).
La arborii subţiri (fig. 3.20 a-d), pentru ca aparatul de tăiere să nu atingă lama
pârghiei de doborâre, tăietura finală (3) va fi condusă puţin sub planul tăieturii iniţiale
(1). O altă soluţie (fig. 3.20 e-g), în cazul tăierii în evantai, este ca după ce ferăstrăul a
avansat suficient, să se introducă în tăietură o pană de mici dimensiuni (2), pârghia de
doborâre (4) urmând a fi folosită numai pentru declanşarea căderii arborelui.
După terminarea tăieturii din partea opusă tapei, dacă arborele nu începe să
cadă sub impulsul forţelor naturale, pârghia de doborâre sau pana folosite pentru
prevenirea pivotării spre înapoi servesc, în continuare, la impulsionarea căderii
arborelui. Arborii subţiri pot fi împinşi şi cu mâna sau cu prăjina de doborâre. La
arborii groşi, în afară de pana centrală, dacă este cazul se mai introduc lateral, de o
parte şi de alta, încă câte o pană, care sunt bătute alternativ cu toporul până ce arborele
se angajează în cădere.
De îndată ce arborele începe să cadă, se opreşte tăierea cu ferăstrăul sau, după
caz, baterea penelor, iar muncitorii se retrag obligatoriu la distanţa de siguranţă, pe
potecile sau direcţiile de refugiu, situate la 45o faţă de prelungirea în sens opus a
direcţiei de cădere. Zona periculoasă va fi considerată şi lateral şi spre înapoi faţă de
direcţia de cădere, unde ar putea fi proiectată baza trunchiului la o eventuală săltare de
pe cioată a arborelui.
Faptul că arborele începe să cadă indică o zonă de frânare suficientă, o
continuare a tăierii acestuia pentru grăbirea căderii arborelui fiind foarte periculoasă.
După căderea arborelui, muncitorii părăsesc locul de refugiu numai după ce au
constatat că din arborii din jur nu mai cad crăci rupte. Arborii cu crăci uscate sunt
deosebit de periculoşi. Din acest motiv purtarea permanentă a căştii de către muncitori
este obligatorie.
3.1.1.8. Faze finale. Netezirea cioatelor constă în tăierea cu partea superioară a
aparatului de tăiere a aşchiilor rămase în zona de frânare. La tăierile în crâng netezirea
cioatelor este obligatorie pentru realizarea unei suprafeţe netede, uşor înclinată pe
direcţia nord-sud, astfel ca cioata să se usuce repede după ploi.
Cojirea cioatelor la răşinoase este o măsură fitosanitară obligatorie. Se
realizează cu toporul, prin curelare la brad şi în totalitate la molid şi pin. Urmărindu-se
eliminarea efortului fizic necesitat de această cojire manuală, în unele ţări s-a trecut la
tratarea cioatelor cu un produs anticriptogamic, aplicat prin badijonare sau pulverizare.
Pentru fasonarea capătului gros al trunchiului se execută retezarea crestei
rămasă de la zona de frânare, precum şi tăierea lăbărţărilor neînlăturate la arborele pe
picior, folosindu-se ferăstrăul mecanic.
3.1.1.9. Cazuri particulare de doborâre a arborilor. Doborârea arborilor

înclinaţi, înfurciţi, putregăioşi sau scorburoşi la bază, situaţi pe pante abrupte, supuşi
presiunii vântului, constituie tot atâtea cazuri speciale, care necesită pe lângă tehnica
clasică de doborâre, aplicarea unor măsuri suplimentare, vizând asigurarea deplinei
securităţi a muncii şi evitarea deprecierii materialului lemnos.
Doborârea unui arbore aplecat în direcţia de doborâre. Arborii cu fusul
înclinat cu mai mult de 5o, cu coroana asimetrică sau aplecaţi din cauza unei
supraîncărcări cu zăpadă a coroanei, trebuie doborâţi în direcţia tendinţei lor naturale
de cădere, impusă de anomaliile menţionate. Aceşti arbori prezintă particularitatea că
au fibrele din partea aplecată solicitate la compresiune, iar cele din partea opusă, la
întindere (fig. 3.21 a). Baza acestor arbori este supusă astfel unor solicitări
semnificative şi trunchiul lor prezintă adesea fisuri vizibile sau ascunse. Doborârea lor
pe o altă direcţie decât cea a tendinţei naturale de cădere este dificilă şi periculoasă.
Adoptând doborârea spre direcţia naturală şi aceasta va fi periculoasă dacă se aplică
procedeul obişnuit de lucru, deoarece în timpul execuţiei tăieturii din partea opusă
tapei, unde fibrele sunt întinse, trunchiul arborelui se poate despica brusc. Pentru a
suprima acest risc, tehnica de lucru va fi următoarea (fig. 3.21 b,c):
1. se face o tapă (1) mai redusă, dar suficient de deschisă;
2. se execută tăietura din partea opusă tapei în zona centrală (2), acţionând numai
dintr-o singură parte a arborelui, când D < lu (fig. 3.21 b), sau din ambele părţi ale
arborelui, când D > lu (fig. 3.21 c);
3. se secţionează oblic (fig. 3.21 a) segmentul de reţinere (3), declanşându-se căderea
arborelui.
c.
a.
d.
b.
Fig. 3.21 - Doborârea unui arbore aplecat în direcţia de doborâre:

a - distribuţia solicitărilor în arbore (săgeţile divergente indică solicitarea de întindere,
iar cele convergente, solicitarea de compresiune) şi schema generală de tăiere;
b - execuţia tăieturilor în cazul unui arbore subţire (D < l u);
c - execuţia tăieturilor în cazul unui arbore gros (D > l u); d - variantă de tăiere în cazul
arborilor subţiri de răşinoase; Dt - direcţia tehnică;
Dn - direcţia tendinţei naturale de cădere.
Arborele cade mai repede decât de obicei, capătul gros al trunchiului putând fi
proiectat în sus. Dacă arborele nu este prea înclinat şi D < lu, segmentul de reţinere (3)
poate fi tăiat scurt, pe orizontală, în continuarea tăieturii (2).
O altă tehnică de doborâre, aplicată arborilor subţiri de răşinoase înclinaţi,
conform normelor tehnice suedeze, este redată în figura 3.21 d. Se execută, în ordine,
tapele laterale (1), tăierile laterale (2) şi tăierea în paralel (3), aceasta din urmă pe
reprize scurte, pentru a sesiza la timp declanşarea căderii. Suportul triunghiular din
trunchi are rolul de a frâna căderea, lemnul fiind strivit spre vârf şi smuls spre bază.
Arborele va fi reţinut de cioată în tot timpul căderii, fără a se produce despicarea şi
reculul capătului gros.
Doborârea unui arbore aplecat în sens opus. În mod normal, din motive de
tehnica securităţii muncii, arborii aplecaţi trebuie doborâţi în sensul înclinării, respectiv
în direcţia tendinţei lor naturale de cădere. Sunt însă situaţii când condiţiile de doborâre
impun adoptarea unei direcţii tehnice în sens contrar. Procedeele aplicate în acest caz
urmăresc evitarea strângerii în tăietură a lamei ferăstrăului, în timpul execuţiei tăierii
din partea opusă tapei, care se face în partea comprimată a lemnului, precum şi
împingerea arborelui cu mijloace adecvate în direcţia tehnică de doborâre. În acest sens
sunt valabile tehnicile de evitare a pivotării spre înapoi, prezentate anterior. Pentru o
mai mare precauţie se aplică procedeul menţinerii unei porţiuni netăiate (reazem).
Astfel, la arborii subţiri (fig. 3.22 b), tăietura din partea opusă (2) nu se efectuează
complet, lăsându-se un reazem (4). Se introduce în tăietură lama pârghiei de doborâre
(3), după care se taie şi reazemul (4). Prin acţiunea pârghiei de doborâre, arborele este
ridicat şi răsturnat în direcţia tehnică.
b.
c.
a.
Fig. 3.22 - Doborârea unui arbore aplecat în sens opus:

a - solicitările induse în lemn de aplecarea trunchiului (săgeţile
divergente indică solicitarea de întindere, iar săgeţile
convergente, solicitarea de compresiune);
b - schema de tăiere la un arbore subţire (D < l u);
c - schema de tăiere la un arbore gros (D > lu);
PD - pârghie de doborâre; P - pană; Dt - direcţia tehnică;
Dn - direcţia tendinţei naturale de cădere.
La arborii groşi (fig. 3.22 c), când D > lu, se execută succesiv, acţionând din
părţile laterale, tăierile din zona centrală (2 şi 4), lăsându-se nesecţionat reazemul (6).
După terminarea fiecărei reprize, se bat la marginile tăieturilor (2) şi (4) penele (3) şi,
respectiv (5). Acestea menţin deschisă tăietura din partea opusă tapei şi după
secţionarea reazemului (6), evitându-se blocarea aparatului de tăiere. Se introduce pana
(7) şi, în continuare, bătând alternativ cu toporul cele trei pene, arborele este ridicat şi
împins dincolo de linia verticală. Tapa (1), care este în zona fibrelor întinse, se execută
după baterea primelor pene (3 şi 5), respectându-se regula generală a secţionării

lemnului tensionat, mai întâi în zona comprimată şi apoi în zona întinsă (detensionarea
din zona comprimată reduce riscul plesnirii fibrelor din zona întinsă şi despicării
lemnului). Tapa va avea o deschidere mai mare, de circa 60o, traiectoria arborelui în
cădere fiind mai lungă decât cazul normal.
a. b. c.
Fig. 3.23 - Procedee de doborâre a arborilor pivotaţi spre înapoi:

a - prin folosirea pârghiei de doborâre;
b - prin folosirea unei pârghii improvizate;
c - prin execuţia unor noi tăieturi de doborâre înspre direcţia în care s-a
înclinat arborele; PD - pârghie de doborâre; P - pârghie improvizată.
În aceeaşi categorie de situaţii se înscriu şi arborii care din lipsa de precauţie a

operatorului au pivotat spre înapoi. Răsturnarea arborilor subţiri se face cu pârghia de
doborâre, care se introduce într-o crestătură aplicată sub marginea închisă a tăieturii
din partea opusă (fig. 3.23 a). Se poate recurge şi la o pârghie improvizată (fig. 3.23 b).
Dacă arborele este prea gros sau prea aplecat spre înapoi, redresarea lui necesită o forţă
considerabilă, care nu mai este la îndemâna operatorului. Se alege o nouă direcţie de
doborâre, înspre partea în care s-a înclinat arborele. În raport cu noua direcţie se
execută o nouă tapă (3) şi tăietura din partea opusă corespunzătoare (4), la o înălţime
de minimum 10 cm faţă de planul de tăiere iniţial (fig. 3.23 c).
În toate cazurile problematice (arborii înclinaţi cu mai mult de 5o, arborii foarte
groşi ş.a.) se recurge la dispozitive de tracţiune sau la tractorul dotat cu troliu, arborii
fiind ancoraţi pe timpul cât se execută tăierile de doborâre şi apoi traşi pe direcţia dorită
(fig. 3.24).
a. b.
Fig. 3.24 - Doborârea dirijată a arborilor prin utilizarea

dispozitivului de tracţiune:
a - procedeu de lucru cu o rolă; b - procedeu de lucru cu două role, pentru
reducerea efortului de tracţiune; 1 - dispozitiv de tracţiune;
2 - arbore de doborât.
a.
b. c.
Fig. 3.25 - Doborârea unui arbore înclinat lateral stânga faţă de

direcţia tehnică:
a - distribuţia solicitărilor în lemn (săgeţile divergente indică solicitarea de
întindere, iar cele convergente, solicitarea de compresiune);
b - schemă de tăiere la un arbore subţire (D < l u); c – schemă de tăiere la un
arbore gros (D>lu); Dt - direcţia tehnică; Dn - direcţia tendinţei naturale de
cădere; P - pană.
Doborârea unui arbore înclinat lateral. Se ţine seama de poziţia faţă de

direcţia tehnică a celor două zone de solicitare a arborelui, respectiv zona în care fibrele
sunt întinse şi cea în care fibrele sunt comprimate. Schemele de tăiere sunt diferenţiate
după cum arborele este înclinat lateral stânga (fig. 3.25) sau lateral dreapta (fig. 3.26),
faţă de direcţia tehnică. După executarea tapei (1), tăietura din partea opusă tapei se
începe din partea comprimată a lemnului. Când s-a avansat suficient, se introduce o
pană în partea laterală spre care este înclinat arborele, pentru a menţine deschisă
tăietura. Ulterior, se mai introduce o pană la mijloc. Zona de frânare va fi mai îngustă
înspre partea înclinată; aici se rup mai repede fibrele, astfel că arborele în cădere este
tras spre direcţia tehnică. Impulsionarea căderii se realizează prin baterea cu toporul a
penelor. În toate cazurile dificile se va recurge la un dispozitiv de tracţiune sau tractor
cu troliu, conform tehnicii precizate în cazul anterior.
a.
b. c.
Fig. 3.26 - Doborârea unui arbore înclinat lateral dreapta faţă de

direcţia tehnică:
a - distribuţia solicitărilor în lemn (săgeţile divergente indică solicitarea de
întindere, iar cele convergente, solicitarea de compresiune);
b - schemă de tăiere la un arbore subţire (D < lu); c – schemă de tăiere la un
arbore gros (D>lu); Dt - direcţia tehnică; Dn - direcţia tendinţei naturale de
cădere; P - pană.
Doborârea unui arbore înfurcit. Arborii înfurciţi trebuie doborâţi având grijă
să nu se deprecieze lemnul prin rupere la impactul cu solul şi să nu se producă aninări.
Situaţia este mai simplă când înălţimea înfurcirii nu depăşeşte 1,50 m, fiind accesibilă
operatorului (fig. 3.27 a-c). În acest caz se doboară separat cele două ramuri ale
înfurcirii, căutând direcţiile cele mai potrivite. Dacă înălţimea bifurcaţiilor depăşeşte
valoarea menţionată, se doboară arborele pe o direcţie perpendiculară pe planul
înfurcirii, pentru a se elimina posibilitatea ruperii arborelui la nivelul înfurcirii
(fig.3.27d). Pe de altă parte, la tăierile selective trebuie găsite culoare suficient de largi
printre arborii rămaşi pe picior, aninările fiind dificil de rezolvat, mai ales când
înfurcirea “îmbrăţişează” arborele suport.
a. b. c.
d.
Fig. 3.27 - Doborârea arborilor înfurciţi:

a - arbori concrescuţi la bază; b - tulpina cu o ramificaţie laterală; c - înfurcire cu
ramuri egale; d - înfurcire la o înălţime de peste 1,5 m de la sol; A, B - ramurile
înfurcirii; Dt - direcţia tehnică; P - planul înfurcirii.
Dacă înfurcirea este la mai puţin de 1,50 m de sol, se disting trei cazuri
specifice:
1. cele două ramuri, A şi B, rezultă din separarea a doi arbori concrescuţi la bază
(fig.3.27 a);
2. ramura B reprezintă o cracă mai groasă, ramura A fiind chiar fusul arborelui
(fig.3.27 b);
3. ambele ramuri, A şi B, aproximativ egale şi puternic înclinate, realizează o bifurcaţie
relativ simetrică a unui trunchi comun (fig. 3.27 c);
În primul caz (fig. 3.27 a) tehnica de lucru este următoarea:
 se execută tapa 1, la arborele A;
 se separă cei doi arbori printr-o tăiere verticală (2), lăsând netăiată o porţiune (4) la
partea superioară a concreşterii;
 se execută tăietura din partea opusă tapei (3) printr-o tăiere “în berbec”, combinată
cu o tăiere în evantai;
 se taie sprijinul (4), pentru declanşarea căderii arborelui A;
 se procedează la doborârea arborelui B, ţinându-se seama de înclinarea acestuia.
În cel de-al doilea caz (fig. 3.27 b) se taie mai întâi craca B, efectuând tapa (1)
şi tăietura din partea opusă (2), după care se doboară normal arborele rămas.
În mod similar se procedează şi în cel de-al treilea caz (fig. 3.27 c), tăind mai
întâi una dintre ramuri, după care arborele rămas se doboară după tehnica specifică
arborilor înclinaţi.
Doborârea arborilor putregăioşi. Ignorarea prezenţei putregaiului sau a

scorburilor la baza arborilor, sau nesesizarea acestora când sunt în poziţii interioare, se
poate solda cu căderi ale arborelui pe direcţii şi în momente neprevăzute. Prezenţa
putregaiului interior se constată după sunetul tulpinii la lovire sau după rumeguşul
expulzat în timpul tăierii. Principalele precauţii la doborârea arborilor putregăioşi sunt
următoarele:
 arborele se doboară în cea mai uşoară direcţie;
 se execută o tapă mai îngustă, pentru a rămâne suficient lemn sănătos în zona de
frânare;
 zona de frânare şi pragul se lasă mai mari, pentru a se evita căderea arborelui într-o
direcţie greşită;
 tăietura din partea opusă tapei se execută în reprize, ţinând seama de configuraţia
putregaiului.
În toate cazurile deosebite, foarte periculoase, se procedează la ancorarea
arborelui pe timpul tăierii, recurgând la dispozitive de tracţiune sau tractor cu troliu. De
asemenea, tăieturile de doborâre se pot practica la o înălţime mai mare de la sol, fără ca
cioata să depăşească înălţimea de 1 m, avându-se în vedere comoditatea şi securitatea
muncii.
Doborârea arborilor pe pante abrupte. Pe terenurile puternic înclinate,
alunecarea la vale a arborilor doborâţi se poate solda cu grave deprecieri ale lemnului,
prin rupere, crăpare, despicare,. Pentru asigurarea acestor arbori contra alunecării,
după execuţia tapei se procedează la ancorarea de cioata proprie sau de un arbore pe
picior a capătului gros al trunchiului, folosind cabluri, lanţuri sau ciochinare, după care
se execută tăietura din partea opusă tapei. Datorită traiectoriei mai lungi a arborelui în
cădere spre aval, tapa va fi foarte deschisă, de tip pană amplasată atât în cioată, cât şi
în trunchi. Aplicarea acestui procedeu se impune îndeosebi când lemnul din arbori este
foarte valoros, apt pentru obţinerea unor sortimente superioare.
Doborârea arborilor supuşi presiunii vântului. Arborii aplecaţi sub acţiunea
vântului se doboară pe direcţia în care bate vântul sau pe o direcţie laterală, conform
schemelor de tăiere prezentate anterior, pentru cazul arborilor cu înclinare naturală,
ţinând seama de distribuţia zonelor de compresiune şi întindere a fibrelor, ca urmare a
încovoierii arborelui. Doborârea în sens contrar este periculoasă, cu cât forţa vântului
este mai mare. Chiar şi pe vânt uşor se produce pivotarea spre înapoi a arborelui. Pe
vânt puternic se sistează doborârea.
La executarea tăieturilor de doborâre se va ţine seama de faptul că vântul
acţionează asupra arborelui în cădere şi după ruperea zonei de frânare. Ca rezultat, în
cazul unui vânt lateral, arborele se depărtează de la direcţia prevăzută a doborârii.
Mărimea devierii depinde de forţa vântului, unghiul dintre direcţia vântului şi direcţia
de doborâre prevăzută, precum şi de elasticitatea fibrelor zonei de frânare, specifică
fiecărei specii lemnoase. Foarte mult sunt deviaţi arborii cu lemn casant şi îngheţat, la
care zona de frânare se rupe chiar la începutul căderii. De aceea, în condiţii de vânt,
operatorul trebuie să adâncească fundul tapei în dreptul părţii îngroşate a zonei de
frânare cu un unghi de corecţie la acţiunea vântului, care poate ajunge la 10 ... 15 o, în
funcţie de forţa vântului.
Doborârea controlată a arborilor în zone constituite. În localităţi, ca şi de-a
lungul căilor de comunicaţie şi liniilor aeriene electrice şi de telecomunicaţii, se
procedează la o doborâre controlată, pentru a nu cădea arborele peste diversele
construcţii din imediata vecinătate. Pentru aceasta, direcţia de cădere va fi imprimată şi
controlată prin folosirea de tractoare cu troliu, dispozitive de tracţiune. De asemenea,
pentru mai multă siguranţă, se pot folosi automacarale sau tractoare dotate cu braţ
hidraulic. Dacă este cazul, crăcile groase laterale pot fi secţionate în prealabil, prin
construirea unor estacade.
3.1.1.10. Dezaninarea arborilor. Dezaninarea constă în aducerea la sol a unui

arbore, care căzând pe o direcţie neprevăzută, rămâne agăţat sau sprijinit de un arbore
pe picior. Aceste aninări survin accidental, fiind mai frecvente la rărituri, unde desimea
relativ mare a arboretului nu oferă culoare suficient de largi pentru doborârea arborilor.
Aninările se produc deseori şi din cauza aplicării greşite de către operator a procedeelor
de doborâre.
În procesul de recoltare, dezaninările intervin ca operaţii cu grad mare de
periculozitate şi care diminuează sensibil productivitatea muncii. De asemenea, în
cursul dezaninării se poate produce rănirea gravă a arborelui suport, ca şi deprecierea
lemnului la arborele doborât. Deosebit de greu de rezolvat sunt aninările la care unul
din cei doi arbori este înfurcit, precum şi aninările de arbori de răşinoase în arbori de
foioase şi invers.
Cele mai simple dezaninări sunt la arborii subţiri (< 0,1 m3/ fir), care pot fi
împinşi sau traşi cu mâna, dar în cele mai multe cazuri trebuie să se recurgă la mijloace
din ce în ce mai puternice, în funcţie, pe de o parte, de greutatea arborelui, respectiv de
volumul său, şi pe de altă parte, de gradul de întrepătrundere a coroanei arborelui
aninat cu cea a arborelui suport.
Ca mijloace de dezaninare se folosesc mai frecvent: pârghii simple, pârghia de
doborâre, pârghia cu cârlig, dispozitivul de tracţiune, tractorul cu troliu. Nu sunt
excluse nici diverse mijloace improvizate. La volume ale arborilor sub 0,3 m3/ fir se pot
utiliza toate mijloacele specificate, la volume de 0,3 la 0,5 m3/ fir, pârghia cu cârlig,
dispozitivul de tracţiune şi tractorul, iar la volume peste 0,5 m3/ fir, numai dispozitivul
de tracţiune şi tractorul. Aplicarea diverselor procedee de dezaninare presupune în
prealabil separarea trunchiului de cioată, având grijă ca aparatul de tăiere să nu se
blocheze în tăietură.
Dezaninarea prin răsucire. Dacă arborele nu este prea puternic agăţat, se
procedează la o răsucire a lui pe cioată, cu ajutorul unei pârghii cu cârlig sau unui alt
mijloc similar (fig. 3.28 a). Se estimează în care sens arborele se va roti mai uşor şi se
secţionează zona de frânare, rămasă neruptă ca urmare a căderii incomplete a arborelui,
lăsând însă netăiată o porţiune în partea spre care se intenţionează rotirea arborelui. Se
fixează pârghia cu cârlig pe trunchiul arborelui la înălţimea potrivită. Prin rotirea
trunchiului, coroana se răsuceşte şi se scapă din aninare. De asemenea, fibrele netăiate
din zona de frânare se răsucesc şi se rup, permiţând aplicarea momentului de răsucire.
Muncitorul va acţiona pârghia stând în partea opusă sensului de rotire şi se va retrage
la distanţa de securitate, când arborele începe să cadă. Dacă la arborele aninat, capătul
gros a căzut de pe cioată şi s-a înfipt în pământ, pentru a aplica acest procedeu se
execută din nou tăieturile de doborâre, lăsând netăiată zona de frânare în partea spre
care se va roti arborele.
În afara pârghiei cu cârlig se mai pot folosi: pârghia de doborâre sau tapina,
introduse într-o crestătură practicată în trunchi, precum şi cârligul folosit la
manipularea lemnului mărunt. La arborii groşi, pentru a mări momentul de răsucire, se
poate acţiona de la o distanţă mai mare de arbore, cu o prăjină fixată de trunchi printr-o
chingă.
Dezaninarea prin împingere. Dacă arborele este aninat în aşa măsură încât
este imposibilă rotirea lui, se aplică un procedeu care necesită un efort mai mare din
partea muncitorilor, urmărind extragerea arborelui din aninare prin împingerea
succesivă cu pârghii a capătului gros spre înapoi, până când arborele cade (fig. 3.28 b).
Pentru a reduce efortul fizic depus de muncitor, se poate plasa sub capătul gros o
prăjină de răşinoase cojită la partea superioară. Zona de frânare se taie complet. Poziţia
muncitorului va fi întotdeauna laterală.
La arborii cu coroane întrepătrunse, după execuţia tăieturilor de doborâre la
arborele mai subţire, desprinderea acestuia şi impulsionarea căderii se efectuează, de
asemenea, cu o pârghie, având ca punct de sprijin arborele rămas pe picior.
a. b. c.
Fig. 3. 28 - Procedee de dezaninare a arborilor subţiri:

a - dezaninare prin răsucire; b - dezaninare prin împingere; c - dezaninare prin alunecare.
Dezaninarea prin alunecare. Se aplică la arborii subţiri aninaţi, în special în

răriturile executate în arborete de răşinoase, pentru a reduce efortul fizic faţă de
împingerea manuală. Pe terenul în pantă se folosesc sănii de material plastic (fig.3.28c).
Arborele aninat este mai întâi tras pe sanie cu o frânghie scurtă, trecută printr-un
orificiu în peretele saniei şi având la capăt un cârlig pentru legarea capătului gros al
arborelui. În continuare, trăgând frânghia, sania alunecă la vale şi arborele este adus la
sol. Alunecarea este favorizată şi de stratul de ace căzute la sol. Pentru condiţii de
zăpadă s-au conceput dispozitive tip lopată.
Dezaninarea prin tracţiune. La arborii cu volume peste 0,5 m3/ fir sau
puternic aninaţi, procedeele anterioare nu mai pot fi folosite, recurgându-se la mijloace
mai puternice: dispozitive de tracţiune, trolii, tractoare dotate cu troliu (fig.3.29). Dacă
coroana arborelui aninat se sprijină uşor pe coroana arborelui suport, capătul cablului
de tracţiune se înfăşoară de câteva ori în jurul trunchiului, la o anumită înălţime, pentru
a se imprima coroanei arborelui aninat o mişcare de rostogolire pe coroana arborelui
suport (fig. 3.29 b).
Dacă însă coroanele sunt puternic întrepătrunse, cablul de tracţiune se leagă la
capătul gros al trunchiului, dezaninarea având loc numai prin tracţiune (fig.3.29 a). De
asemenea, folosirea unor role permite reducerea efortului (fig.3.29 c).
a.
b. c.
Fig. 3.29 - Dezaninarea arborilor prin tracţiune:
a - dezaninarea prin tracţiune directă cu un dispozitiv de tracţiune
(DT) sau tractorul; b - dezaninarea prin tracţiune, precedată de răsucirea arborelui,
în cazul aninărilor uşoare;
c - schemă de lucru pentru reducerea efortului de tracţiune.
Securitatea muncii în timpul dezaninării. Dezaninarea este o operaţie foarte

periculoasă, astfel că procedeele expuse trebuie aplicate riguros şi cu multă precauţie.
Sunt strict interzise dezaninările ce ar putea fi realizate prin doborârea arborelui suport,
doborârea unui alt arbore peste arborele aninat, secţionarea trunchiului arborelui
aninat. De asemenea, este interzis lucrul sub arborele aninat, iar dacă dintr-un motiv
oarecare arborele nu poate fi dezaninat imediat, trebuie prevăzut un balizaj în jurul lui,
pentru ca zona periculoasă respectivă să fie ocolită de persoanele în trecere (fig. 3.30).
3.1.2. Curăţirea de crăci
3.1.2.1. Elemente de bază. Curăţirea de crăci este operaţia de tăiere a crăcilor,
inclusiv a cioturilor (cepurilor, la răşinoase), la nivelul inserţiei acestora, precum şi a
vârfului, la arborele doborât. Prin detaşarea crăcilor de trunchi se realizează o primă
diferenţiere calitativă a lemnului brut, ca produs al exploatării lemnului, rezultând piese
de lemn neramificate. În raport cu metoda de exploatare adoptată, curăţirea de crăci se
execută la locul de doborâre (metoda trunchiurilor şi catargelor, metoda sortimentelor
definitive la cioată) sau pe platforma primară (metoda arborilor).
La recoltarea semimecanizată, randamente superioare se obţin cu ferăstraiele
mecanice specializate pentru această operaţie, cu lama mai scurtă (< 35 cm) şi de
greutate mai redusă decât cele folosite la doborât - secţionat. Crăcile cu diametrul sub 5
cm, îndeosebi la foioase, se pot tăia şi cu toporul, crăcile mai groase rămânând să fie
tăiate cu ferăstrăul. Această combinaţie de mijloace este justificată deoarece prin
tăierea crăcilor subţiri cu toporul se reduc, pe ansamblu, expunerea la zgomot şi
vibraţii, precum şi consumul de carburanţi.
Formaţia de muncă cuprinde fie numai mecanicul de ferăstrău, când curăţirea
de crăci se execută exclusiv cu ferăstrăul mecanic, fie doi muncitori, când crăcile
subţiri se taie cu toporul, pe lângă
mecanicul de ferăstrău fiind necesar şi un
fasonator manual.
Fazele operaţiei sunt, în general,
următoarele: deplasarea la arbore, tăierea
crăcilor din părţile accesibile, voltarea
trunchiului şi tăierea crăcilor de dedesubt,
strângerea crăcilor, asigurarea
trunchiurilor situate în poziţii instabile.
Tăierea crăcilor se efectuează de
la bază spre vârful arborelui, vârf care se
Fig. 3.30 - Securitatea muncii la dezaninare:
secţionează la diametrul de 5 cm. 1 - nu se doboară arborele suport; 2 - nu se
Tăietura de detaşare a crăcilor se execută provoacă dezaninarea prin doborârea unui alt
arbore peste arborele aninat; 3 - nu se realizează
neted, la acelaşi nivel cu suprafaţa dezaninarea prin secţionarea trunchiului arborelui
trunchiului sau a ramificaţiei acestuia (la aninat; 4 - este interzis lucrul sub arborele aninat;
5 - conturul zonei periculoase care trebuie
“faţa lemnului”), fără să se producă semnalizată.
deprecieri (aşchieri, crăpături) ale
lemnului la locul de inserţie.

Datorită numărului relativ mare de puncte de tăiere de-a lungul arborelui
doborât, ca şi a poziţiilor incomode de lucru, operaţia de curăţire de crăci este
solicitantă pentru muncitor, ca efort fizic şi atenţie, prezentând un grad ridicat de
periculozitate a muncii, iar din punct de vedere economic este mare consumatoare de
manoperă şi carburanţi. De asemenea, muncitorul este supus intens noxelor (zgomot şi
vibraţii). Aceste dificultăţi sunt cele mai mari la arborii de răşinoase slab elagaţi şi cu
coroană densă.
Pentru a realiza curăţirea de crăci în cel mai scurt timp posibil, cu efort minim
din partea muncitorului şi în condiţii de securitate, este necesară o coordonare între
mişcările proprii ale operatorului şi cele imprimate ferăstrăului, astfel ca tăierea
crăcilor să decurgă uniform, într-un ritm continuu, fără opriri de la un moment la altul
şi pe drumul cel mai scurt (“economia de mişcări”). Aceasta se obţine prin căutarea
permanentă a celei mai adecvate poziţii a corpului şi, concomitent, de manipulare a
ferăstrăului, pe măsură ce se trece de la o cracă la alta. Respectarea acestor cerinţe se
impune îndeosebi la răşinoase, unde dificultăţile la curăţirea de crăci sunt maxime.
Prin raţionalizarea mişcărilor muncitorului şi mânuirilor ferăstrăului în sensul
precizat anterior, se realizează şi o “economie de efort”, avându-se în vedere faptul că
suportarea greutăţii ferăstrăului slăbeşte pe termen mai lung sau mai scurt rezistenţa
fizică a organismului. Oboseala care decurge de aici, diminuează eficacitatea muncii şi
creşte riscurile de accident, ca urmare a reducerii atenţiei şi preciziei mânuirilor. În
acest sens, tehnicile concepute pentru curăţirea de crăci au în vedere asigurarea unei
înălţimi convenabile de lucru şi a unei poziţii sigure a muncitorului, precum şi
atenuarea efortului de purtare a ferăstrăului.
O bună înălţime de lucru prezintă o serie de avantaje ergonomice şi tehnice:
mai puţină solicitare a spatelui muncitorului, care nu va fi încovoiat, o mai bună
siguranţă în manipularea ferăstrăului, reducerea riscului atingerii pietrelor cu lanţul, o
mai uşoară tăiere a crăcilor de dedesubt etc. Această înălţime este situată între
genunchii şi şoldurile muncitorului, respectiv la 50...70 cm de la sol, şi se poate obţine
în diverse moduri. La arborii groşi, crăcile de dedesubt asigură, în general, înălţimea
convenabilă de lucru. În schimb, la arborii subţiri, dacă organizarea lucrărilor o
permite, doborârea va fi dirijată spre diverse puncte de sprijin, cum ar fi arbori tăiaţi
înainte, lemn fasonat, resturi de exploatare, cu condiţia de a nu se prejudicia trunchiul
arborelui. Se poate practica, de asemenea, o doborâre încrucişată a arborilor, iar
arborii puţin voluminoşi pot fi traşi manual peste o cioată, o denivelare de teren sau
sub fusul arborelui se plasează o capră. O înălţime de lucru prea înaltă sau prea joasă
face curăţirea de crăci mai dificilă şi creşte riscurile de accident.
Poziţia sigură de lucru este realizată când muncitorul lucrează având spatele
drept şi picioarele uşor flexate, sprijinite solid pe sol. Aplecările în faţă sunt
contraindicate, atât din punct de vedere ergonomic, cât şi al securităţii muncii. Chiar şi
când crăcile sunt foarte apropiate de sol, poziţia sigură şi ergonomică de lucru este cu
picioarele flexate cât este necesar, dar spatele menţinut drept. De asemenea,
muncitorul va fi atent să nu plaseze piciorul în apropierea lanţului tăietor.
Pentru reducerea efortului de purtare a ferăstrăului, astfel ca să fie ţinut cât

mai puţin suspendat, muncitorul, în raport cu diversele poziţii din timpul lucrului va
recurge, după caz, la următoarele modalităţi:
 sprijinirea ferăstrăului de trunchi;
 sprijinirea ferăstrăului pe coapsă sau genunchi;
 ţinerea ferăstrăului aproape de corp, pentru a se obţine un control mai bun al
utilajului, poziţii mai uşoare pentru mâini şi spate şi pentru ca rumeguşul să nu fie
expulzat spre faţa muncitorului.
a.
b.
c.
Fig. 3.31 - Cazuri specifice de producere a fenomenului de “recul” al ferăstrăului,

ca urmare a atingerii accidentale cu vârful lamei:
a - a unei alte crăci; b - a unui trunchi situat dedesubt; c - a capătului unui buştean
(după Härkönen, 1982).
Pentru evitarea riscului de recul al ferăstrăului nu se va folosi în tăiere vârful

lamei şi se va urmări să nu se atingă cu această parte a aparatului de tăiere crăci
ascunse, trunchiuri de dedesubt, capete de buşteni etc. (fig. 3.31).
Deosebirile dintre răşinoase şi foioase în ceea ce priveşte ramificaţia
coroanelor şi amplitudinea de variaţie a grosimii crăcilor au generat procedee distincte
de lucru. Astfel, la răşinoase crăcile se taie la rând, după scheme impuse de grosimea
şi distribuţia acestora în verticile. La foioase, crăcile se taie într-o ordine impusă de
gradul de ramificare a acestora, practicându-se o deramificare treptată, pornind de la
crăcile subţiri, neramificate şi terminând cu cele groase.
3.1.2.2. Curăţirea de crăci la răşinoase. La răşinoase, crăcile subţiri, distribuite

în verticile dese, se taie prin simpla glisare a aparatului de tăiere, cu lama aplicată pe
suprafaţa trunchiului, tăierea decurgând pe direcţii cu sensuri alternante, după
procedeul denumit “pendular”. Când crăcile devin groase este necesară tăierea
distinctă a fiecăreia, pe verticile, recurgând la procedeul “pârghiei”, denumit astfel
deoarece prin sprijinirea corpului ferăstrăului de trunchi şi apăsarea sau ridicarea
mânerului din spate se realizează un efect de pârghie asupra crăcii în curs de tăiere.
Ambele procedee urmăresc reducerea efortului muncitorului, fie menţinând permanent
în contact cu trunchiul una din cele două feţe plane ale aparatului de tăiere, la primul
procedeu, fie prin sprijinirea ferăstrăului de trunchi, la al doilea procedeu. Deseori
coroana arborilor cuprinde porţiuni distincte de crăci groase, crăci subţiri sau crăci
uscate (cepi, cioturi), astfel că pe un acelaşi arbore se procedează la o utilizare
alternantă a celor două procedee. Astfel, spre baza arborelui, unde au rămas resturi
uscate de crăci, ca şi spre vârf, unde crăcile devin tot mai subţiri, se aplică procedeul
pendular, iar în partea intermediară, dacă crăcile sunt groase, se aplică procedeul
pârghiei.
b.
c. d.
a. e.
Fig. 3.32 - Procedeul “pendular” la tăierea crăcilor subţiri de răşinoase:

a - schema generală; b - tăierea crăcilor de pe partea stângă;
c, d - tăierea crăcilor de deasupra;
e - tăierea crăcilor din partea dreaptă.
Procedeul pendular. Pentru tăiere crăcilor subţiri, indiferent dacă sunt uscate
sau verzi, dispuse regulat sau nu, muncitorul aplică lama aparatului de tăiere pe
suprafaţa trunchiului şi o împinge alternativ spre înainte şi spre înapoi, pe o distanţă de
maximum 1 m. În cursul acestor deplasări longitudinale, crăcile aflate pe direcţia

respectivă sunt tăiate sub “şocul” aparatului de tăiere. Numărul de deplasări ale
ferăstrăului depinde de diametrul trunchiului, fiind necesare, în general, un număr
minim de trei treceri pentru a realiza curăţirea de crăci pe partea accesibilă a
trunchiului, rămânând netăiate numai crăcile de dedesubt. Ansamblul mişcărilor ce se
efectuează este prezentat în figura 3.32 a. La trecerea 1 (trecerea este o subdiviziune
repetitivă a unei faze), lama se sprijină de partea stângă a trunchiului, la trecerea 2, pe
partea de deasupra, şi la trecerea 3, de partea dreaptă. În scopul obţinerii unei curăţiri
de crăci de calitate, ferăstrăul va fi orientat în funcţie de dispunerea concretă a crăcilor
pe trunchi.
În poziţia 1 (fig. 3.32 b), pentru tăierea crăcilor de pe partea stângă a
trunchiului, ferăstrăul este sprijinit de către muncitor pe coapsă şi mişcat spre înainte
circa 70...100 cm, imprimându-i-se o mişcare de balans. Se foloseşte partea superioară
a aparatului de tăiere. Dacă mişcarea longitudinală este prea amplă, muncitorul ajunge
în poziţia aplecat şi cu braţele întinse, defavorabilă ca efort fizic depus şi ca siguranţă
a muncii. De asemenea, în această poziţie, muncitorul şi ferăstrăul fiind de aceeaşi
parte a arborelui, pentru a se elimina riscul rănirii la picioare, muncitorul va ţine
permanent ferăstrăul în faţa sa (fig. 3.33 1).
1 2 3
Fig. 3.33 - Poziţiile sigure şi ergonomice ale muncitorului la aplicarea

procedeului “pendular” (după prospect Stihl).
În poziţia 2, pentru tăierea crăcilor de pe faţa superioară a trunchiului,

ferăstrăul este deplasat spre înapoi, până în dreptul punctului de plecare în mişcarea 1.
Pentru a-şi menţine poziţia sigură de lucru, muncitorul se întoarce cu faţa spre trunchi
(fig. 3.33 2). De asemenea, pentru asigurarea unei poziţii comode de lucru, când
înălţimea de lucru este joasă, se recomandă utilizarea părţii superioare a aparatului de
tăiere (fig. 3.32 c), iar când înălţimea de lucru este prea mare, se lucrează cu partea
inferioară a aparatului de tăiere (fig.3.32 d). În primul caz, muncitorul nu va fi nevoit
să lucreze aplecat, iar în al doilea caz, cu mâinile ţinute prea sus.
În poziţia 3 (fig. 3.32 e), pentru tăierea crăcilor din partea dreaptă a
trunchiului, manipularea ferăstrăului este identică cu cea de la poziţia 1. Muncitorul
stă tot timpul în partea stângă, beneficiind de protecţia trunchiului, iar corpul
ferăstrăului este sprijinit pe trunchi (fig. 3.33 3). După terminarea tăierii pe direcţia 3,
ferăstrăul este readus pe partea stângă, pentru un nou ciclu de tăiere. Această trecere se
face tăind crăcile verticilului de pe traiectoria lamei, ceea ce corespunde unei distanţe
longitudinale de circa 40cm.
a.
b.
c. d.
Fig. 3.34 - Procedeul “pârghiei” la tăierea

crăcilor groase de răşinoase:
a - acţionarea ferăstrăului ca o pârghie;
b, c - schema de tăiere când distanţa dintre verticile
este sub 0,60m; d - schema de tăiere când distanţa
dintre verticile este peste 0,60 m; e - schema de
tăiere a crăcilor foarte groase, scurtate în prealabil;
M - direcţia de deplasare a muncitorului.
e.
Procedeul pârghiei. Crăcile groase se taie la rând, pe verticile, urmărind

traseul cel mai scurt. La fiecare cracă, aparatul de tăiere se aduce în poziţia care să
permită acţionarea ferăstrăului ca o pârghie de gradul întâi (fig.3.34 a). Aparatul de
tăiere avansează în lemn ca urmare a momentului generat de forţa motrice exercitată
de mâna operatorului şi a braţului de pârghie respectiv. Prin ridicarea mânerului din
spate, craca se taie de sus în jos, cu partea inferioară a aparatului de tăiere şi, invers,
prin coborârea mânerului, craca este tăiată de jos în sus, cu partea superioară a
aparatului de tăiere.
Pentru economia de mişcări se utilizează alternativ cele două modalităţi.
Folosirea efectului de pârghie şi sprijinirea ferăstrăului de trunchi diminuează efortul
muncitorului, procedeul pârghiei fiind cel mai adecvat la tăierea crăcilor groase.
Muncitorul stă întotdeauna pe partea stângă a arborelui, în raport cu sensul
curăţirii de crăci, de la bază spre vârf. Când distanţa între verticile este sub 60 cm,
ciclurile de lucru cuprind câte două verticile, ordinea tăierii crăcilor şi poziţiile
ferăstrăului fiind redate în schemel b şi c, din figura 3.34. Pentru distanţa dintre
verticile mai mare, este mai uşor ca să se reia ciclul de lucru la fiecare verticil, după
schema d.
În cazul ciclului de lucru de două verticile, poziţiile ferăstrăului şi
muncitorului sunt redate în figura 3.34 b şi 3.35. Astfel, în poziţia 1, ferăstrăul este
sprijinit pe trunchi şi se taie cu partea superioară a aparatului de tăiere. Se va evita
tăierea crăcilor cu inserţie pe partea inferioară a trunchiului, existând riscul atingerii
terenului, mai ales dacă lama este lungă. Aceste crăci vor fi lăsate pentru faza de tăiere
a crăcilor de dedesubt.
În poziţia 2, ferăstrăul este adus deasupra trunchiului şi se taie tot cu partea
superioară a aparatului de tăiere. Dacă însă trunchiul este prea jos, pentru ca
muncitorul să nu stea aplecat se poate întoarce ferăstrăul cu corpul în sus, tăindu-se cu
partea inferioară a aparatului de tăiere.
În poziţia 3, ferăstrăul este ţinut între trunchi şi coapsa dreaptă a muncitorului,
folosindu-se partea inferioară a aparatului de tăiere. În această poziţie, muncitorul şi
ferăstrăul fiind de aceeaşi parte a arborelui, există pericolul de rănire la picior a
muncitorului, dacă nu va ţine ferăstrăul complet în faţă.
3 2
1
4
5 6
Fig. 3.35 - Poziţiile sigure şi ergonomice ale muncitorului la aplicarea

procedeului “pârghiei” (după prospect Stihl).
Pentru atingerea poziţiei 4, dacă craca este apropiată, ferăstrăul este împins
înainte, sprijinit de genunchiul drept. Tăierea se face de jos în sus, cu partea superioară
a aparatului de tăiere. Dacă distanţa dintre verticile este mai mare de 60 cm,
muncitorul trebuind să se deplaseze spre verticilul următor, este preferabil ca de la
poziţia 3 ferăstrăul să fie trecut pe partea dreaptă a trunchiului şi să se reia ciclul de
lucru, conform schemei d din fig. 3.34.
În supoziţia ciclului de lucru pe două verticile, se continuă lucrul prin
aducerea ferăstrăului în poziţia 5, prin înclinarea spre dreapta şi sprijinire de partea de
deasupra trunchiului. Tăierea are loc cu partea superioară a lamei.
În poziţia 6, ferăstrăul este redresat şi prin sprijinirea lui de trunchi se taie
craca cu partea inferioară a lamei. După tăierea acestei ultime crăci, ferăstrăul este
mutat înainte, de aceeaşi parte a trunchiului, pentru începerea unui nou ciclu. În timpul
acestei deplasări, muncitorul va fi atent ca vârful lamei, care este mai puţin vizibil, să
nu atingă cioate, bucăţi de lemn sau alte obstacole.
La crăcile groase, grele, care în general sunt aplecate şi deci tensionate, există
riscul blocării lamei ferăstrăului în tăietură. În aceste cazuri, la verticilele respective se
procedează mai întâi la o scurtare a crăcilor la 30...40 cm de trunchi, pornind de
deasupra trunchiului spre stânga, apoi spre dreapta. În continuare, tăierea cioturilor
rămase se execută după procedeul pârghiei (fig. 3.34 e).
Tăierea crăcilor situate dedesubtul trunchiului. Crăcile de dedesubt pot fi
tăiate concomitent cu cele de deasupra şi din părţile laterale, în situaţia aplicării
procedeului pendular, când trunchiurile au o înălţime de la sol care să permită
introducerea lamei dedesubt (fig. 3.36 a). Astfel, în ciclul celor trei treceri se mai
introduce o trecere pentru crăcile de dedesubt. Ferăstrăul este manipulat spre înapoi
(spre capătul gros al trunchiului), tăierea efectuându-se cu partea superioară a lamei.
În mod curent, tăierea crăcilor de dedesubt intervine ca fază distinctă, după
detaşarea crăcilor de deasupra şi laterale de-a lungul întregului arbore. Pentru aceasta
trunchiul trebuie mai întâi răsucit cu ţapina, cu circa 90o, spre stânga sau spre dreapta.
Prin răsucirea trunchiului spre stânga (fig. 3.36 b), şirul de crăci netăiate
ajunge în poziţia laterală dreaptă faţă de axa arborelui. Muncitorul se deplasează pe
partea stângă, dinspre vârful arborelui spre bază, tăind crăcile cu partea inferioară a
aparatului de tăiere. Procedeul este adecvat cazului când crăcile sunt foarte aproape de
sol, operatorul având asigurată o bună vizibilitate asupra crăcii pe care o taie.
Ferăstrăul poate fi susţinut pe trunchi, iar riscul de recul şi de atingere a pietrelor
ascunse este redus. Deplasarea muncitorului este însă incomodă, cu paşi spre înapoi,
existând pericolul de a se împiedica de obstacole.
Prin răsucirea trunchiului spre dreapta, şirul de crăci netăiate ajunge în poziţie
lateral stânga (fig. 3.36 c). Muncitorul trece pe partea dreaptă şi taie crăcile cu partea
superioară a aparatului de tăiere, pornind de la vârful arborelui spre bază. Dacă crăcile
sunt prea aproape de sol, muncitorul are o poziţie periculoasă, deoarece lucrează
aplecat deasupra ferăstrăului. În plus, trunchiul fiind foarte jos, muncitorul este nevoit
să susţină în mâini ferăstrăul. De asemenea, pentru a evita atingerea pietrelor cu lanţul,
crăcile se taie cu extremitatea lamei, mărind astfel riscurile de mişcări necontrolate ale
ferăstrăului prin recul. Dacă însă prin răsucirea trunchiului, şirul de crăci netăiate
ajunge la înălţimea de lucru normală, pericolele semnalate sunt diminuate şi, ca atare,
procedeul poate fi aplicat.
a.
b.
c.
Fig. 3.36 - Tăierea crăcilor situate dedesubtul trunchiului:

a - procedeul pendular; b - crăci foarte aproape de sol;
c - crăci la înălţimea normală de lucru (după Harkonen, 1982).
Trunchiurile groase, care nu pot fi răsucite atât datorită greutăţii lor, cât şi
înfigerii în pământ a crăcilor, sunt secţionate în prealabil, după care se trece la
curăţirea crăcilor de dedesubt, prin voltarea fiecărei piese secţionate în parte. Pe
terenul în pantă, dacă există riscul rostogolirii libere a trunchiului, muncitorul va sta
întotdeauna în partea din amonte.
3.1.2.3. Curăţirea de crăci la foioase. La foioase, dispunerea neregulată a

crăcilor, ramificarea diferită şi grosimile variabile ale crăcilor nu mai permit aplicarea
unor procedee schematice, ca în cazul răşinoaselor. Tăierea crăcilor decurge astfel
diferit, în raport cu diametrul şi poziţia pe care o au.
La coroanele ramificate, când crăcile au o înălţime accesibilă de la sol, se
procedează la scurtarea şi deramificarea progresivă a lor, pornind de la vârf până la
inserţia cu trunchiul (fig. 3.37 a). Prin acesta se realizează şi o detensionare treptată a
crăcilor grele, aplecate. Scurtarea crăcilor groase nu se face la întâmplare, ci avându-se
în vedere eventualele sortimente de lemn brut ce se pot obţine.
Crăcile groase verticale, cu
vârful inaccesibil, se desprind mai
întâi de la locul de inserţie pe
trunchi, pentru a ajunge la sol, după
b.
care sunt fragmentate prin detaşarea
ramificaţiilor. Dacă crăcile sunt
tensionate, tăierea începe cu zona
comprimată şi se finalizează în
c.
zona întinsă (fig. 3.37 b şi c).
a. Tăierea cu ferăstrăul
Fig. 3.37 - Curăţirea de crăci la foioase: mecanic decurge prin deplasarea
a - ordinea de tăiere a crăcilor; b, c - tăierea crăcilor
tensionate în două reprize, prima, în zona comprimată, şi
lamei în paralel (crăci subţiri) sau
a două, în zona întinsă. în evantai (crăci groase). Tăierea
crăcilor sub 4 cm cu toporul precede tăierea crăcilor mai groase cu ferăstrăul mecanic.
La tăierea cu toporul se aplică una, cel mult două lovituri, începându-se din partea
unghiului obtuz al inserţiei, pentru a nu se aşchia lemnul din trunchi. Fasonatorul
manual trebuie să stea în partea opusă părţii arborelui de pe care taie crăcile cu
toporul.
3.1.3. Secţionarea arborilor

3.1.3.1. Elemente generale şi tehnica de secţionare a lemnului netensionat.
Secţionarea arborilor la cioată este operaţia de separare a lemnului în piese de forme şi
dimensiuni corespunzătoare metodei de exploatare aplicate. În cazul metodei
trunchiurilor şi catargelor, secţionarea se face după curăţirea de crăci şi are un caracter
parţial, piesele lăsându-se cât mai lungi, în raport cu capacitatea mijloacelor de
colectare şi ţinându-se seama de necesitatea de a nu se produce prejudicii silviculturale
majore, prin colectarea ulterioară a lemnului. Dacă se aplică metoda în sortimente
definitive la cioată, în varianta cu recoltare semimecanizată, secţionarea se execută, de

asemenea, după ce arborele a fost curăţat de crăci şi are un caracter definitiv. La
metoda arborilor, secţionarea se face, în general, pe platforma primară, împreună cu
curăţirea de crăci, dar deseori condiţiile de colectare impun fragmentarea arborilor
voluminoşi (varianta de metodă “părţi de arbori”), aplicând astfel o secţionare parţială
la cioată.
Secţionarea parţială la cioată nu se face la întâmplare, ci după o fază
preliminară denumită presortare, prin care se estimează ce sortimente de lemn brut se
pot obţine în final, locurile de secţionare în piese lungi (trunchiuri, catarge) stabilindu-
se prin gruparea mai multor sortimente (combinaţii de sortimente) sau mai multor
lungimi standardizate pentru un acelaşi sortiment (multiplii de lungimi de sortiment).
La secţionarea definitivă la cioată, faza preliminară este de sortare completă, rezultând
piese la dimensiunile prevăzute de standarde. Lungimile se măsoară cu o ruletă
autoînfăşurătoare, cu metrul sau cu alte mijloace folosite ad-hoc, iar diametrele cu
clupa. Marcarea locurilor de secţionare se face printr-o crestătură uşoară cu ferăstrăul
sau toporul, sau cu cretă forestieră.
Ca structură, operaţia de secţionare a arborilor constă dintr-o succesiune de
faze de deplasare a operatorului şi de execuţie a secţionărilor în locurile însemnate.
Normele de tehnica securităţii muncii prevăd ca înainte de începerea lucrului să se
verifice stabilitatea lemnului de secţionat pe sol. Astfel, pe terenul în pantă, dacă
există pericolul alunecării sau rostogolirii pieselor de secţionat, acestea se aduc în
poziţii stabile, folosind ţapina, sau se fixează cu ţăruşi. În acelaşi mod se asigură
stabilitatea şi pentru piesele rezultate. În dreptul locurilor de secţionare se îndepărtează
obstacolele care ar jena muncitorul în lucru. Poziţia acestuia pe teren accidentat va fi
în amonte de arbore. În timpul lucrului, operatorul se sprijină pe ambele picioare, nu
se va apleca sau întinde spre înainte şi se retrage prompt când piesele secţionate încep
să cadă.
Trunchiurile sau buştenii ce urmează să fie colectaţi prin corhănire sau cu
atelajele se olăresc sau şpronţuiesc la capătul dinainte. Olărirea sau şpronţuirea constă
în teşirea muchiei capătului buşteanului, executată cu toporul pe o lungime şi o
adâncime care să nu depăşească 1/4...1/8 din diametrul piesei.
Formaţia de muncă este cea specifică lucrărilor de recoltare, respectiv un
mecanic de ferăstrău şi un fasonator manual, cele trei operaţii de recoltare, doborârea,
curăţirea de crăci şi secţionarea, executându-se succesiv la acelaşi arbore sau grup de
arbori. Fasonatorului manual îi revin fazele de măsurare, însemnare a locurilor de
secţionare, degajarea de obstacole a locului de muncă, fixarea trunchiurilor cu ţăruşi,
intervenţii cu ţapina etc. În condiţii de lucru uşoare, operaţia de secţionare poate fi
executată şi numai de mecanic.

Secţionarea se face de la baza spre vârful arborelui. Tăierea trebuie să fie
plană şi perpendiculară pe axa longitudinală a fusului. Standardele pentru sortimentele
de lemn brut admit totuşi o abatere de la perpendicularitate de maximum 10%.
Secţionarea nu comportă dificultăţi, dacă fusul arborelui este drept şi se
reazemă complet pe sol. În caz contrar, se încearcă voltarea trunchiului arborelui pe un
loc aşezat, pentru a se elimina tensiunile provocate în lemn de denivelările terenului.
De asemenea, în dreptul locurilor de secţionare în poziţii suspendate, lemnul poate fi
detensionat prin sprijinirea pe
bucăţi de lemn, popi, capre sau
prin ridicarea cu ţapina, acţionată
a.
ca o pârghie. Aceste sprijiniri
sunt necesare şi pentru
securitatea muncii.
c.
b. Lemnul netensionat cu
diametrul mai mic decât
Fig. 3.38 - Secţionarea lemnului netensionat: lungimea utilă a aparatului de
a - D < lu, tăiere paralelă; b - D < lu, tăiere în evantai; tăiere (D < lu) se secţionează
c - D > lu, tăiere în reprize.
vertical de sus în jos, într-o
singură repriză, printr-o tăiere paralelă sau în evantai. Lemnul mai gros (D > lu) se
secţionează în mai multe reprize (fig. 3.38). Ferăstrăul se sprijină pe pinteni şi este
acţionat în aşa fel încât să se poată executa prin apăsare o tăietură în lemn pe o
adâncime cât mai mare.
Secţionarea trunchiurilor subţiri şi a crăcilor, atunci când tehnologia aplicată o
impune, se face după aşezarea lor pe capre sau trunchiuri mai groase, pentru a se evita
pătrunderea aparatului de tăiere în pământ. De asemenea, materialul subţire se poate
secţiona în pachete, în scopul măririi randamentului lucrărilor.
3.1.3.2. Secţionarea lemnului tensionat. Sursele de tensionare apar când

arborele se sprijină în diferite puncte pe denivelări de microrelief, cioate, alţi arbori
doborâţi anterior etc. Lemnul respectiv este solicitat la încovoiere sub greutatea
proprie, asemenea unor grinzi simplu rezemate. Lângă reazeme, lemnul este supus la
compresiune în partea de jos şi la întindere în partea de sus, iar în deschidere stările de
solicitare se inversează. Lemnul “în consolă” este de asemenea, solicitat la întindere,
în porţiunea superioară, şi la compresiune, în cea inferioară. Aceleaşi stări de
tensionare sunt generate şi de defecte de formă ale lemnului, cum sunt curburile şi
înfurcirile. De asemenea, dacă se impune secţionarea tulpinii înainte de a se tăia
crăcile, de regulă aceasta este încovoiată în jos din cauza coroanei care o ridică de la
sol la capătul subţire.
Modul de secţionare a lemnului tensionat depinde de dispunerea celor două
zone, comprimată şi întinsă. În funcţie de zona în care se acţionează, feţele tăieturii se
apropie în zona comprimată şi se depărtează în zona întinsă, frecările între aparatul de
tăiere şi lemn crescând şi respectiv, scăzând, cu repercursiuni tehnice diferite. Tăind în
zona comprimată prea adânc, se ajunge la înţepenirea lanţului tăietor, fiind necesară
scoaterea la timp a ferăstrăului din tăietură. Pe de altă parte, la tăierea în zona întinsă
există riscul de despicare şi crăpare a lemnului. De aceea, regula generală de
secţionare a lemnului tensionat este de a începe tăierea în zona comprimată şi de a o
continua până când frecările îngreuiază tăierea, după care se inversează sensul de
tăiere, acţionând în zona întinsă, detensionată parţial, secţionarea fiind finalizată în
această zonă.
a.
b.
Fig. 3.39 - Secţionarea lemnului subţire tensionat (D < lu):

a - trunchi între două reazeme; b - trunchi în “consolă” (săgeţile convergente
indică solicitarea de compresiune, iar cele divergente, solicitarea de întindere).
Secţionarea arborilor subţiri tensionaţi (D < lu). Se procedează conform

regulii generale, prin execuţia a două tăieturi concurente. Secţionarea începe în zona
comprimată, pe o adâncime de circa un sfert din diametru, după care se reia din partea
opusă (fig. 3.39). Unele normative recomandă ca tăietura a doua să fie uşor deplasată
faţă de prima, pentru retragerea la timp a lamei ferăstrăului din lemn, astfel ca să nu
fie prinsă între capetele pieselor care cad la sol.
În cazul lemnului foarte tensionat, situaţie frecventă în doborâturi de vânt, se
poate începe prin execuţia unei tape în interiorul curburii (vezi fig.3.48). Tapa se
realizează în etape, pentru a se evita prinderea lamei de ghidare şi a se diminua
tensiunea în lemn. Trunchiul se va frânge după executarea tăieturii din partea opusă,
fără să se producă deprecieri ale lemnului. În acelaşi scop se poate practica o tăiere în
V (vezi fig. 3.48), cuprinzând două secţionări laterale spre partea comprimată, urmate
de o tăiere paralelă din partea opusă, astfel că trunchiul se va rupe încetul cu încetul,
dând muncitorului posibilitatea retragerii la timp.
a. c.
Fig. 3.40 - Secţionarea lemnului gros

tensionat (D > lu):
a - compresiune sus, trunchiul liber dedesubt;
b - compresiune jos, trunchiul liber dedesubt;
b.
c - compresiune jos, trunchiul rezemat în dreptul
secţiunii
(după “Der Forstwirt”, 1996).
La lemnul încovoiat în jos, când nu există spaţiul necesar introducerii lamei

sub piesă, secţionarea se execută complet de sus în jos, cu condiţia baterii în tăietură a
unei pene, care să preia presiunile laterale din partea comprimată şi să prevină
strângerea aparatului de tăiere.
O altă schemă de tăiere constă dintr-o tăietură în berbec în partea centrală,
neutră, a secţiunii, după care se execută tăierea în marginea comprimată şi apoi în cea
întinsă.
Pentru a preveni riscul înţepenirii lanţului la tăierea în zona comprimată,
operatorul fasonator priveşte în tăietură observând dacă feţele acestuia se apropie şi,
de asemenea, acţionează ferăstrăul prin balansări uşoare sau mişcări în faţă şi în spate,
pentru a sesiza la timp orice tendinţă de strângere a lamei.
Secţionarea arborilor groşi tensionaţi (D > lu). Lemnul se secţionează în mai
multe reprize, inclusiv din părţile laterale, în aşa fel ca tăieturile parţiale să se
întâlnească una în prelungirea celeilalte. În funcţie de dispunerea porţiunilor
tensionate, ca şi de poziţia de dedesubt a trunchiului, liberă sau rezemată, reprizele de
secţionare (fig. 3.40) urmăresc o detensionare progresivă, lăsându-se nesecţionate
benzi de reţinere (5, în schema a; 6 şi 7, în schema b; 5 şi 6, în schema c), care se taie
numai în final.
3.1.4. Recoltarea lemnului în condiţii speciale

3.1.4.1. Recoltarea lemnului calamitat de fenomene meteorologice. Ca urmare a
unor fenomene meteorologice de mare intensitate, cum ar fi vânturi violente, furtuni,
căderi abundente de zăpadă, arborii pot fi dezrădăcinaţi total sau parţial, culcaţi la sol
sau rămaşi în poziţii înclinate, inclusiv aninaţi, rupţi în diferite proporţii etc.
Distrugerile produse în arborete pot fi în masă, pe pâlcuri izolate de arbori sau arbori
izolaţi. Factorul calamitant cel mai important fiind vântul, pagubele provocate de
acesta sunt îndeobşte cunoscute ca doborâturi de vânt.
Intervenţiile pentru recoltarea lemnului calamitat sunt mai dificile şi mai
periculoase decât la recoltarea obişnuită, necesitând tehnici de execuţie speciale. Sub
aspectul valorificării lemnului, doborâturile şi rupturile de vânt cauzează însemnate
pierderi şi declasări de material lemnos, ca urmare a ruperii, despicării şi crăpării
lemnului. Pe plan general, doborâturile de vânt în masă produc dereglări în
gospodărirea silvică, necesită investiţii urgente în realizarea unor instalaţii de
transport, precum şi concentrări neobişnuite de mijloace şi forţă de muncă.
Exploatarea doborâturilor de vânt cu cantităţi importante de material lemnos,
din motive de randament şi securitate a lucrărilor, reclamă lucrul cu echipe de 2-3
fasonatori, dotate cu echipament specific de dezaninare şi însoţite de un tractor cu
troliu, când terenul permite accesul acestui mijloc. Tractorul cu troliu serveşte atât la
despletirea arborilor încâlciţi şi ajutorarea doborârii arborilor în situaţii periculoase,
cât şi la colectarea ulterioară a lemnului.
Asigurarea securităţii muncii presupune respectarea strictă de către muncitori
a tehnicilor de recoltare a lemnului calamitat şi organizarea corespunzătoare a
şantierului. Se operează mai întâi la arborii aflaţi în situaţiile cele mai periculoase.
Fiecare fază de lucru este planificată dinainte, analizând starea de tensionare a
lemnului şi stabilind o direcţie de retragere liberă de obstacole. Este obligatorie
purtarea de către muncitori a unei ţinute de securitate completă.
Procedeele concepute pentru recoltarea lemnului calamitat au în vedere poziţia
discului radicelar, dislocat parţial sau total, starea de tensionare a lemnului, poziţia
înclinată sau aninată a arborelui, poziţia rupturilor etc. În acest sens se disting o serie
de cazuri caracteristice.
1. Arbore dezrădăcinat, culcat la sol, cu cioata aplecată în sens opus
trunchiului. În toate cazurile de arbori dezrădăcinaţi şi culcaţi la sol trebuie executată
separarea trunchiului de cioată. În prealabil se examinează gradul de stabilitate şi
tensionare a lemnului, pentru a se sesiza tendinţele de deplasare a cioatei şi trunchiului
după execuţia tăierii de separare. Se observă, de asemenea, natura solicitării lemnului

în dreptul locului de secţionare, pentru a se stabili modul corect de tăiere, astfel ca să
se evite dificultăţile tehnice şi riscul de accidentare a muncitorilor.
Pregătirea locului de muncă constă în înlăturarea obstacolelor care ar putea
deranja muncitorul în lucru, alegerea şi degajarea direcţiei de retragere, curăţirea
lemnului în zona de tăiere, care de multe ori este acoperită de pământ la partea
superioară, degajarea spaţiului de sub arbore pentru introducerea lamei ferăstrăului
etc.
a. b.
d.
c.
e.
Fig. 3.41 - Arbore dezrădăcinat, culcat la sol, cu cioata

aplecată în sens opus trunchiului:
a - schema solicitărilor (săgeţi divergente - întindere; săgeţi
convergente compresiune);
b - cazul trunchiului care cade la sol după desprindere;
c - cazul trunchiului asvârlit în sus, după desprindere; d - tăiere în
f. două reprize, după regula de secţionare a lemnului tensionat;
e - baterea unei pene în tăietură, pentru impulsionarea căderii
cioatei; f - trunchi supratensionat, tăieturi decalate.
Arborele dezrădăcinat, culcat la sol, cu cioata aplecată în sens opus

trunchiului, are lemnul tensionat în zona coletului, solicitările fiind de întindere la
partea superioară şi de compresiune la partea inferioară (fig. 3.41 a). După separarea
trunchiului de cioată, capătul acestuia fie cade la sol, când tensionarea a fost cauzată
numai de cioată (fig. 3.41 b), fie este asvârlit în sus, dacă tulpina arborelui este
încovoiată prin sprijinirea pe alţi arbori, cioate sau denivelări de teren (fig. 3.41 c).
Separarea trunchiului de cioată se face după regula de secţionare a lemnului
tensionat, deci se va începe tăierea în zona comprimată şi se va finaliza în zona întinsă
(fig. 3.41 d). În mod normal, cioata revine la loc, dar dacă nu există această siguranţă,
se bate o pană în tăietură, la partea superioară (fig. 3.41 e). În cazul lemnului foarte
tensionat, când există pericolul ca să fie asvârlit în sus capătul gros al trunchiului, cele
două tăieturi se execută uşor decalate, la o distanţă de circa 5 cm (fig. 3.41 f),
rămânând între ele o zonă de fibre netăiate, care prin rupere diminuează forţa de
asvârlire. În plus, muncitorul poate să scoată la timp ferăstrăul din tăietură şi să se
retragă. În acelaşi scop se poate recurge la tăiere în berbec în zona mediană, lăsând
netăiată o zonă de frânare. Pentru o detensionare progresivă, precum şi dacă diametrul
arborilor depăşeşte lungimea utilă a aparatului de tăiere, se aplică schemele adecvate
de secţionare în reprize a lemnului tensionat.
Pe terenul în pantă, la arborii doborâţi cu vârful la deal, discul radicelar se
fixează în prealabil cu pari sau prin alte mijloace, iar separarea trunchiului de cioată se
face în raport cu poziţia zonelor de solicitare a lemnului.
2. Arborele dezrădăcinat, culcat la sol, cu cioata aplecată spre trunchi.
Repartizarea zonelor de tensionare este inversă faţă de cazul precedent (fig. 3.42 a), iar
cioata, cu tendinţa de cădere spre trunchi, constituie un pericol de accidentare a
muncitorilor, cu cât discul radicelar este mai voluminos (fig. 3.42 b). Procedeul cel
mai indicat într-o asemenea situaţie constă în recurgerea la un tractor cu troliu sau un
dispozitiv de tracţiune, pentru ancorarea prealabilă a cioatei. Când se exercită şi o forţă
de tracţiune semnificativă, tensiunea în trunchi se schimbă, lemnul fiind întins la
partea superioară şi comprimat la partea inferioară (fig. 3.42 c). În continuare se
separă trunchiul de cioată, executând, în ordine, cele două tăieturi, în zona comprimată
şi, respectiv, în zona întinsă (fig. 3.42 d). Cioata este trasă la loc, cu mijloacele de
tracţiune menţionate (fig. 3.42 e). Pentru lemnul mai gros decât lungimea utilă a
aparatului de tăiere, se aplică schema de secţionare în reprize.
a. b.
c. d.
e.
f.
Fig. 3.42 - Arbore dezrădăcinat, culcat la sol, cu cioata aplecată spre trunchi:
a - schema solicitărilor (săgeţi convergente - compresiune, săgeţi divergente -
întindere); b - tăierea obişnuită este periculoasă pentru muncitor; c - ancorarea
prealabilă a cioatei, folosind un tractor cu troliu sau un dispozitiv de tracţiune (sensul
solicitărilor se schimbă, dacă cablul este tensionat); d - tăierea în două reprize;
e - readucerea cioatei în locaş; f - secţionare distanţată de colet.
Dacă nu se dispune de mijloace de tracţiune pentru ancorarea şi tragerea la loc

a cioatei, din motive de securitate a muncii, pentru ca cioata să nu cadă pe muncitor,
trunchiul se secţionează la o anumită distanţă de la colet, astfel ca butucul rămas să
sprijine cioata, în poziţie înclinată faţă de sol (fig. 3.42 f). Ulterior, cu un mijloc de
tracţiune, cioata poate fi adusă la loc, iar butucul recuperat.
Pe terenul în pantă, la arborii doborâţi cu vârful la vale, se ancorează în
prealabil discul radicelar de o cioată sau de un arbore pe picior, folosind pentru aceasta
un dispozitiv de tracţiune sau un cablu simplu.
3. Arborele dezrădăcinat, culcat la sol, curbat lateral. Ca urmare a unei
presiuni laterale (sprijinire forţată de un arbore pe picior, de o stâncă etc.), arborele
căzut la sol poate fi încovoiat şi în plan orizontal (fig. 3.43 a). După separarea de
cioată, capătul gros al tulpinii este asvârlit spre exteriorul curburii (fig. 3.43 b,c), de
aceea muncitorul va sta înspre interiorul acesteia (fig. 3.43d).
a. b. c.
d.
f.
e.
Fig. 3.43 - Arbore dezrădăcinat, culcat la sol, curbat lateral:
a - schema generală; b - solicitări induse în lemn (săgeţi convergente - compresiune,
săgeţi divergente - întindere); c - direcţii de mişcare a cioatei şi capătului gros al
trunchiului, după desprindere; d - poziţia de siguranţă a muncitorului; e, f - schema de
tăiere (după “Der Forstwirt”, 1996).
Tăierea se execută în reprize (fig. 3.43 e), după cum urmează:

 repriza 1: tăierea se face în partea comprimată, de sus în jos, cu partea inferioară a
aparatului de tăiere;
 repriza 2: lama este condusă sub trunchi şi se taie cu partea superioară a acesteia;
 repriza 3: ferăstrăul este adus deasupra trunchiului, tăindu-se de sus în jos, cu
partea inferioară a aparatului de tăiere;
 repriza 4: ferăstrăul este întors pentru a se tăia cu partea superioară a aparatului de

tăiere, muncitorul având o poziţie care să îi permită să retragă la timp ferăstrăul din
tăietură (fig. 3.43 f).
4. Arbore dezrădăcinat şi aninat. Dezrădăcinarea poate fi totală sau parţială,
iar distribuţia zonelor de tensionare (comprimată şi întinsă) în lemn diferită, în funcţie
de poziţia cioatei faţă de trunchi şi poziţia arborelui aninat pe arborele suport
(fig.3.44a).
a. b. c.
Fig. 3.44 - Arbore dezrădăcinat şi aninat:
a - schema generală; b - schema de tăiere în cazul aninărilor uşoare;
c - dezaninare cu tractorul sau dispozitivul de tracţiune.
Pentru separarea trunchiului de cioată se procedează ca la doborârea clasică,

executându-se tapa (1) şi tăietura din partea opusă tapei (2), cu respectarea pragului şi
zonei de frânare (fig. 3.44 b). Tăietura din partea opusă tapei se realizează ţinându-se
seama de solicitarea lemnului. Astfel, dacă lemnul este supus la compresiune în
porţiunea respectivă, se vor bate pene pentru menţinerea deschisă a tăieturii şi invers,
dacă lemnul este supus la întindere, tehnica de lucru va fi cea prevăzută pentru
doborârea arborilor înclinaţi spre direcţia de cădere. Prin ruperea zonei de frânare,
cioata revine la loc şi capătul gros al trunchiului cade la sol, sau chiar întreg arborele,
când aninarea este uşoară. Dacă cioata nu revine în locaşul ei, îndeosebi când a rămas
fixată în sol prin câteva rădăcini, se execută încă o degajare de tipul tapei (2), astfel ca
să rămână netăiată numai zona de frânare (fig. 3.44 c), după care cu un tractor cu troliu
sau un dispozitiv de tracţiune, arborele este tras spre înapoi şi cioata adusă la loc.
Pentru arborii mai subţiri, uşor aninaţi, dezaninarea se poate face şi prin procedeul
răsucirii cu o pârghie cu cârlig. De asemenea, după caz, se pot aplica şi celelalte
procedee de dezaninare.
5. Arbore parţial dezrădăcinat, aplecat. Aceşti arbori nu au putut fi doborâţi
de vânt, dar au rămas înclinaţi şi cu discul radicelar parţial dislocat (fig. 3.45 a). Prin
aceasta sunt compromişi biologic şi, în plus, prezintă un pericol de cădere neaşteptată.
Cu cât înclinarea lor este mai mare, cu atât tensionarea lemnului la baza trunchiului
este mai puternică. De aceea, doborârea acestor arbori se face obligatoriu în direcţia în
care sunt aplecaţi, aplicând tehnica de lucru prevăzută pentru arborii înclinaţi în
direcţia de doborâre (fig. 3.45 b). Se execută astfel o tapă (1), care nu trebuie să fie
prea profundă, deoarece se lucrează într-o zonă de fibre foarte comprimate. Lateral se
taie alburnul, pentru prevenirea aşchierii lemnului. Tăietura din partea opusă tapei se
realizează în reprize, mai întâi practicând o tăiere în berbec în zona centrală (2) şi
finalizând prin tăierea oblică a segmentului exterior (3). În mod curent, datorită
împingerii de către arborele în cădere şi a greutăţii proprii, cioata revine în locaşul ei.
a. b. c. d.
Fig. 3.45 - Arbore parţial dezrădăcinat, aplecat:

a - solicitări induse în trunchi (săgeţi divergente - întindere, săgeţi convergente -
compresiune); b - schema de tăiere; c - arbori cu fisuri longitudinale, situaţie periculoasă
la o tăiere obişnuită; d - schema de tăiere a arborilor cu fisuri longitudinale
(după “Der Forstwirt”, 1996).
La arborii subţiri, puternic tensionaţi, se recomandă schema de tăiere în V

(vezi fig. 3.21 d). Dacă arborii prezintă fisuri longitudinale, există pericolul ca pe
măsură ce se desfăşoară tăierea, după modelul obişnuit, arborii să se despice şi să
lovească fasonatorul mecanic (fig. 3.45 c). În acest caz se execută în mai multe
reprize, atât tapa (1-4), cât şi tăietura din partea opusă (5-7), cu deosebită precauţie,
urmărindu-se reacţia trunchiului la fiecare repriză (fig. 3.45 d).
6. Arbori rupţi. Când arborele s-a rupt, iar coroana atinge solul, dacă frângerea
este situată la o înălţime de maximum 1,50 m de la sol, se separă cele două părţi de
arbore printr-o tăietură practicată pe ramura aplecată la sol, în imediata apropiere a
rupturii (fig. 3.46 a,b). Este periculos să se taie chiar pe direcţia acesteia, deoarece
ruperile de fibre pot provoca reculul ferăstrăului sau blocarea lamei. În dreptul
secţiunii, lemnul fiind tensionat, se procedează după regula cunoscută, mai întâi tăind
în partea comprimată şi apoi în cea întinsă (fig. 3.46 c). Dacă arborele este mai gros
decât lungimea utilă a aparatului de tăiere, se execută o secţionare în reprize
a.
b. c. d.
f.
e.
Fig. 3.46 - Arbore frânt, cu coroana atingând
solul:
a - solicitări induse în lemn (săgeţi convergente -
comprimare, săgeţi divergente - întindere);
b - locul corect de secţionare, când ruptura este
situată la sub 1,50 m de la sol; c, d - scheme de
tăiere; e, f - utilizarea tractorului, când ruptura este
la peste 1,50 m de la sol;
g. g - secţionare progresivă a părţii frânte.
(fig.3.46d), muncitorul schimbându-şi poziţia de lucru. Secţionarea se va face cu

atenţie, deoarece poziţia de lucru este incomodă, muncitorul trebuind să ţină ferăstrăul
cu braţele întinse. De asemenea, muncitorul se va retrage la timp pentru a nu fi lovit la
picioare de lemnul care cade.
Dacă frângerea este la o înălţime inaccesibilă fasonatorului mecanic, sunt
posibile mai multe soluţii:
 smulgerea părţii rupte prin tracţiune cu tractorul (fig. 3.46 e), în cazul arborilor
izolaţi;
 executarea tăieturilor de doborâre şi tracţiunea cu tractorul pe o direcţie
perpendiculară pe planul frângerii, când coroana aplecată la sol este îngrămădită cu
alţi arbori calamitaţi şi nu poate fi extrasă separat (fig.3.46f);
 secţionarea progresivă a părţii frânte, pornind de la vârf, ultima porţiune fiind
răsucită cu o pârghie cu cârlig (fig. 3.46 g);
În final se doboară partea de tulpină rămasă în poziţie verticală.
În cazul unui arbore frânt, cu coroană aninată, direcţia tehnică de doborâre se

alege perpendicular pe planul frângerii, în partea spre care coroana agăţată se
desprinde mai uşor (fig. 3.47 a). Alte direcţii sunt periculoase sau greu de realizat
tehnic. Deoarece baterea penelor este riscantă, este preferabil ca doborârea să fie
provocată cu un dispozitiv de tracţiune sau un tractor cu troliu, îndepărtând în acest fel
muncitorul din zona de cădere.
a. b. c.
Fig. 3.47 - Alte cazuri de arbori rupţi:

a - arbore frânt, cu coroana aninată; b - tulpină ruptă complet;
c - arbore rupt, cu coroana agăţată.
Tulpina se rupe frecvent în dreptul unor defecte ale lemnului (fig.3.47b).

Partea de arbore căzută la sol se fasonează în manieră obişnuită. Partea de tulpină
rămasă pe picior, denumită şi “lumânare”, se doboară executând tapa (1) şi tăietura din
partea opusă (2). În mod frecvent, tulpina este simetrică, astfel că apare riscul pivotării
spre înapoi, de aceea se introduc la timp pene (3) în tăietură, pentru a o menţine
deschisă şi pentru a servi apoi la impulsionarea căderii.
Arborele rupt, cu coroana agăţată (fig. 3.47 c) se doboară pe una din direcţiile
4 sau 2 şi nicidecum pe direcţiile 1 sau 3, periculoase pentru muncitor, care ajunge să
lucreze sub coroana ce se poate desprinde în mod neaşteptat, datorită vibraţiilor
transmise de ferăstrău.
7.Curăţirea de crăci şi secţionarea arborilor calamitaţi. După desprinderea
trunchiului de cioată sau doborârea propriu-zisă a arborilor care se mai menţin pe
picior, în varietatea de cazuri prezentată anterior, curăţirea de crăci şi secţionarea
decurg după tehnica generală cunoscută, intervenind însă şi o serie de particularităţi:
 arborii încâlciţi trebuie desprinşi cu tractorul sau alte mijloace de tracţiune şi aduşi
în poziţii cât mai favorabile desfăşurării operaţiilor de fasonare;
 secţionarea poate să preceadă curăţirea de crăci, pentru a se desface mai uşor

îngrămădirile de arbori sau pentru detensionarea lemnului;
 uneori, secţionarea arborilor tensionaţi poate să preceadă chiar separarea
trunchiului de cioată (fig. 3.48), desfăşurându-se de la vârf spre bază, dacă prin
aceasta se asigură detensionarea progresivă a lemnului şi creşte siguranţa muncii;
 secţionarea lemnului se face frecvent în condiţii de lemn foarte tensionat (fig.3.48),
astfel că se aplică tehnicile de lucru prezentate la subcapitolul respectiv (tapă în
zona comprimată, tăierea în V);
 periculozitatea mai mare a muncii impune alegerea poziţiilor de lucru şi a traseelor
de deplasare, asigurarea unei retrageri fără obstacole la secţionarea lemnului
tensionat, purtarea obligatorie a echipamentului de protecţie etc.
a.
b.
c.
Fig. 3.48 - Secţionarea arborilor tensionaţi:

a - arbore încovoiat în sus; b - arbore încovoiat în jos;
c- arbore prins între trunchiurile altor arbori; S - locul favorabil de secţionare
(după Härkönen, 1982).
3.1.4.2. Recoltarea lemnului prin tăiere în scaun, căzănire şi dezrădăcinare.

Reprezintă gruparea cazurilor în care doborârea nu se mai face prin procedeul cu
lăsare de cioate, recurgându-se la alte procedee, reclamate de modul specific de

regenerare în anumite arborete sau de alte cauze.
Recoltarea lemnului prin tăiere în scaun se practică pădurile din lunca
inundabilă a Dunării (zona mal-dig), unde regenerarea se face prin lăstari denumiţi
“sulinari”. Pentru asigurarea lăstăririi, înălţimea faţă de sol la care se taie lemnul este
deasupra cotei de inundaţie. Porţiunea de tulpină rămasă netăiată este denumită
“scaun” şi variază ca înălţime până la 2,20 m, în raport cu poziţia arborelui, pe un
grind mai înalt sau mai jos. Arborii la care înălţimea scaunului depăşeşte 2,20 m se
doboară prin tăiere de la sol. Tăierea sulinarilor se face la nivelul scaunului, cu toporul
sau cu ferăstraie mecanice, muncitorul stând pe sol, când înălţimea scaunului este
accesibilă, iar când aceasta este depăşită, se confecţionează în prealabil o schelă, pe
care se urcă muncitorii pentru a ajunge comod la nivelul tăieturii. Se interzice
doborârea sulinarilor de către muncitori stând în bărcile cu care sunt transportaţi la
locurile de muncă. Ordinea de doborâre a sulinarilor va fi: sulinari subţiri şi cei aflaţi
spre margine şi, după aceea, cei groşi şi cei aflaţi în mijloc. Se va executa mai întâi
tapa şi apoi tăietura din partea opusă. Sulinarii doborâţi se curăţă de crăci şi se
secţionează la cioată, de regulă, în lemn de steri.
Recoltarea lemnului prin căzănire presupune doborârea arborilor prin tăierea
rădăcinilor sub nivelul solului, la locul de inserţie a acestora de tulpină.
După căderea arborelui rămâne în locul cioatei o adâncitură, denumită “căldare”.
Doborârea în această manieră este favorizată când solul este nisipos.
Procedeul căzănirii se aplică în următoarele situaţii:
 când se urmăreşte regenerarea pădurii prin drajonare, în cazul salcâmului;
 pentru valorificarea lemnului din zona coletului, ca materie primă pentru industria
chimică (extracte tanante, răşini) sau pentru obţinerea furnirului estetic;
 în tăieri de substituire, pentru eliminarea speciilor care lăstăresc.
Săpăturile în jurul arborelui se execută cu buldozerul sau cu tractorul echipat
cu lamă de buldozer, precum şi manual. Procedeul manual fiind mare consumator de
manoperă, se aplică în cazul unor exploatări restrânse ca volum de masă lemnoasă. În
cazul folosirii mijloacelor mecanizate, tăierea rădăcinilor se face cu lama buldozerului,
iar doborârea arborelui pe direcţia dorită prin împingerea cu lama buldozerului sau cu
braţ împingător montat pe tractor, care se fixează pe arbore la o anumită înălţime,
astfel ca să nu provoace ruperea acestuia. Dacă săpăturile în jurul arborelui sunt
manuale, rădăcinile se taie cu toporul sau ferăstrăul mecanic, începând din partea în
care va cădea arborele, iar căderea acestuia este impulsionată cu prăjini de doborâre
sau dispozitive de tracţiune cu cablu. După ce arborele a fost adus la sol, se execută
curăţirea rădăcinilor de pământ şi pietriş şi se nivelează cu pământ locul de unde s-a
extras arborele (căldarea).
Recoltarea lemnului prin dezrădăcinare urmăreşte doborârea arborilor, astfel

încât să fie extrase şi rădăcinile groase. Procedeul este asemănător căzănirii, cu
deosebirea că săpătura în jurul arborelui se face mai adânc, sub forma unui şanţ şi la o
oarecare depărtare de tulpină, pentru ca să fie dezgolite cea mai mare parte a
rădăcinilor groase.
Dezrădăcinarea se aplică mai rar, în următoarele situaţii:
 când se urmăreşte valorificarea lemnului din rădăcini;
 în tăierile de substituire, pentru eliminarea speciilor care drajonează.
Doborârea se face fie prin împingere cu lama buldozerului sau cu tractoare
speciale cu braţ împingător, fie prin tragere cu tractoare cu trolii, dispozitive de
tracţiune. În toate cazurile, fixarea punctului de aplicaţie a forţei de împingere sau
tracţiune trebuie să se facă la o anumită înălţime, care să nu conducă la ruperea
trunchiului. Dacă numărul arborilor de exploatat este redus şi nu este rentabilă
aducerea maşinilor specificate anterior, săpăturile în jurul arborelui se execută manual,
iar tăierea rădăcinilor se face într-un mod identic ca la căzănire.
3.1.4.3. Alte operaţii de recoltare a lemnului. Cojirea lemnului de răşinoase la

cioată. În mod curent, lemnul de răşinoase este cojit cu mijloace mecanizate de mare
randament, în centre de sortare sau în intreprinderile de prelucrare a lemnului.
Instrucţiunile silvice condiţionează menţinerea în pădure a lemnului recoltat de
răşinoase, în stare necojită, în perioada 1 aprilie - 1 octombrie, nu mai mult de 20 de
zile, ca măsură de protecţie împotriva atacului insectelor vătămătoare (Ipidae
cambiale, xylofage, Curculionidae, Cerambycide, Buprestidae). Prezenţa în pădure a
lemnului doborât şi necojit în această epocă favorizează înmulţirea în masă a
insectelor menţionate, seva lâncedă servind ca hrană şi loc de dezvoltare a larvelor.
Epocile de zbor pentru depunerea ouălelor încep în lunile aprilie şi mai şi pot
continua, în cazul unor temperaturi favorabile, până în luna august, ceea ce justifică
perioada de interdicţie menţionată.
În împrejurări excepţionale, cum ar fi doborâturi de vânt pe suprafeţe
importante, care nu pot fi exploatate în timp util, se întârzie evacuarea lemnului de
răşinoase din parchete peste limita admisă şi, în consecinţă, trebuie să se recurgă la
cojirea la cioată, după curăţire de crăci şi secţionare.
Cojirea lemnului de răşinoase la cioată se face manual sau semimecanizat.

Oricare ar fi însă procedeul utilizat, cojirea la cioată necesită un timp de muncă
important, ca şi mari eforturi fizice din partea muncitorilor.
Cojirea manuală se execută cu unelte denumite cojitoare, de forma unor
spatule metalice, în ale căror urechi se introduc cozi de lemn necesare mânuirii lor
(vezi fig. 3.6). Cojitoarele manuale au o utilizare mai largă, şi pentru cojirea unor
sortimente, fiind diferenţiate, în raport cu rezistenţa la desprindere a cojii, în cojitoare
de vară, cu lama îngustă şi coadă scurtă, şi cojitoare de iarnă, cu lama lată şi coada
lungă. Cojirea se face împingând unealta prin loviri ritmice şi înaintând de la bază spre
vârful arborelui. Se începe de deasupra trunchiului, apoi pe faţa opusă, şi în final, în
partea dinspre muncitor. Pentru cojirea pe partea inferioară se întoarce piesa. Pe
terenul în pantă, poziţia de muncă este mai bună când cojirea se face de sus în jos; aici
piesele vor fi asigurate în prealabil împotriva rostogolirii sau alunecării, prin baterea
unor ţăruşi, iar muncitorul va sta în partea dinspre amonte faţă de piesa în lucru.
Cojirea lemnului la cioată, ca şi pe platforma primară, se poate realiza şi cu
unelte portabile motorizate, constând, în general, dintr-o freză antrenată de un motor
de ferăstrău mecanic.
Fasonarea lemnului de steri la cioată. Se realizează în unele situaţii, în cazul
exploatărilor pe teren aşezat, în special în zona de câmpie, podiş şi dealuri joase, unde
lemnul de steri poate fi colectat cu un mijloc adecvat (tractor cu remorcă, tractor
forwarder). Lemnul de steri rezultă prin secţionarea cu ferăstrăul mecanic, din metru
în metru, şi despicarea manuală a pieselor mai groase de 25 cm. Piesele rezultate se
stivuiesc cât mai strâns, în aşa fel încât să rezulte un factor de cubaj de cel puţin 0,62,
dacă estimarea lemnului se face în metri steri şi lemnul se vinde direct din pădure.
Despicarea la cioată se face manual, fiind o operaţie grea şi periculoasă.
Butucii cu fibră rectilinie pot fi despicaţi cu toporul de despicat, care prezintă o lamă
mai îngustă (vezi fig. 3.6). Dacă lemnul este mai rezistent, se folosesc pene.
Operaţii de valorificare a crăcilor. Crăcile sub 5 cm, dacă pot fi vândute
direct la populaţie ca lemn de foc, se aşează sub formă de grămezi, cu capătul gros în
acelaşi plan vertical, pe 2 m lăţime şi 1,50 m înălţime. Lungimea grămezilor este cea
naturală a crăcilor. Factorul de cubaj al grămezii de crăci este de 0,12...0,15.
O altă modalitate de valorificare a crăcilor, între 2 şi 5 cm grosime, este aceea
de a fi fasonate sub formă de snopi. Pentru aceasta crăcile se taie cu toporul la lungimi
de 1 m  20 cm şi se leagă cu sârmă sau sfoară rezistentă în snopi cu diametrul de

25...30 cm. Snopii se clădesc în stive, ca şi lemnul de steri, cât mai strâns, astfel ca să
rezulte un factor de cubaj de cel puţin 0,28. Datorită dificultăţilor de colectare, această
operaţie este rareori rentabilă la cioată. În schimb, dacă se aplică metoda arborilor,
crăcile se fasonează în snopi pe platforma primară, în măsura în care nu sunt tocate
sau mangalizate. Sortimentul “crăci în snopi” serveşte ca lemn de foc sau pentru PAL
şi PFL.
3.2. Recoltarea mecanizată

3.2.1. Elemente generale
Recoltarea mecanizată se execută cu maşini specializate fie numai pentru o
operaţie (monofuncţionale), fie cu maşini putând efectua o suită de operaţii
(multifuncţionale). După gama de operaţii executate, maşinile de recoltat folosite în
prezent se clasifică după cum urmează: maşini de doborât sau doborât-tasonat; maşini
de curăţat de crăci şi secţionat (maşini de tip “processor”); maşini de doborât, curăţat
de crăci şi secţionat (maşini de tip “harvester”); maşini de tocat ş.a.
În principiu, maşinile de recoltare cuprind un vehicul pe roţi sau pe şenile
(tractor forestier, agricol, şasiuri specifice, maşini suport de încărcător frontal sau
excavator etc.), echipat cu un braţ mobil, de regulă, extensibil (articulat, telescopic),
care susţine un cap de acţionare, unde sunt dispuse sistemele de prindere şi susţinere a
lemnului şi, după caz, sistemele de doborâre, curăţire de crăci, secţionare. Ultimele
două sisteme (sistemele de fasonare) pot fi fixate şi pe şasiul maşinii, caz în care sunt
alimentate cu braţul mobil. Acţionarea echipamentelor de lucru este hidraulică.
Maşinile de recoltare s-au realizat într-o largă gamă tehnico-constructivă şi
funcţională, de către firme precum Timberjack, Valmet, Nokka, Sifer etc.
Faţă de recoltarea cu ferăstraie mecanice, recoltarea lemnului cu maşini
elimină efortul fizic al muncitorilor şi conduce la creşterea substanţială a
productivităţii şi securităţii muncii. Sub aspect economic, la recoltarea
semimecanizată principalul impediment este acela că pe măsură ce volumele arborilor
devin tot mai mici, productivităţile scad accentuat, răsfrângându-se negativ în costurile
de exploatare, situaţie defavorabilă accentuată şi de preţul redus de vânzare a lemnului
subţire. Problema se pune îndeosebi la răşinoase, unde curăţirea de crăci ocupă un loc
important. Prin utilizarea în aceste cazuri a maşinilor de recoltare, cu randamente de
câteva ori mai mari decât la recoltarea semimecanizată, în condiţiile unui front de
lucru corespunzător, costurile devin mult mai mici, acesta fiind, de altfel, şi impulsul
principal în conceperea şi extinderea utilizării maşinilor de recoltare.
Maşinile de recoltare au apărut în urmă cu câteva decenii şi s-au extins
considerabil în America de Nord şi în ţările din nordul Europei, din necesitatea
valorificării cât mai profitabile a lemnului din pădurile boreale, caracterizate prin
predominanţa răşinoaselor, a lemnului subţire, situate pe teren aşezat, cu intervenţii
silvotehnice relativ simple, constând din rărituri sistematico-selective şi tăieri rase.
Aceste condiţii de altfel au şi facilitat conceperea soluţiilor constructive de realizare a
maşinilor de recoltare, reprezentând totodată şi limitele tehnice de utilizare a
actualelor tipuri de maşini. Ulterior, maşinile de recoltare au pătruns şi în exploatările
forestiere din ţările Europei Occidentale şi Europei Centrale, cu reţea densă de căi de
transport şi colectare în pădure, acolo unde sunt întrunite condiţiile de lucru similare
cu cele pentru care au fost concepute. Actuala generaţie de maşini de recoltare,
adecvată uniformităţii condiţiilor de exploatare nordice, prezintă însă posibilităţi mai
restrânse în exploatările forestiere europene din zona temperată, implicit din ţara
noastră, datorită predominanţei reliefului accidentat, precum şi a eterogenităţii
intervenţiilor silvotehnice (tăieri selective, repetate sau continui) şi caracteristicilor
masei lemnoase (specii, diametre, volume ale arborilor etc.). De asemenea, necesită o
accesibilitate maximă în interiorul pădurii, până la nivel de culoar de exploatare.
Principalele tipuri de linii tehnologice în care se operează cu maşini de
recoltare sunt redate în tabelul 3.1. Acestea se adoptă în funcţie de sistema de maşini
de care se dispune, metoda de exploatare aplicată, felul tăierii (rărituri, tăieri rase,
doborâturi de vânt), caracteristicile masei lemnoase ş.a.
Sistemul de maşini separate la doborâre şi la fasonat este de foarte mare
randament, ca urmare a simplităţii şi fiabilităţii, dar necesită investiţii ridicate şi se
justifică numai la tăieri cu volume importante de masă lemnoasă, aşa cum sunt tăierile
rase pe arii extinse.
Maşinile de recoltare completă (harvester) execută recoltarea într-o singură
trecere şi, în diverse variante de capacitate, răspund mai bine la variaţiile volumului
exploatărilor. Astfel, micile harvestere sunt deosebit de eficiente la prima răritură.
Maşinile de secţionat şi curăţat de crăci, fără a fi asociate cu maşini de
doborât, sunt utilizate la fasonarea lemnului din doborâturi de vânt masive în arborete
tinere, desprinderea trunchiului de cioată şi doborârea arborilor rupţi efectuându-se cu

ferăstrăul mecanic. De asemenea, aceleaşi maşini se pot utiliza în poziţie staţionară, la
drum auto, când terenul parchetului este accidentat.
Tabelul 3.1
Principalele tipuri de linii tehnologice cu maşini de recoltare
Nr. Metoda de O per aţi uni î n parc he t Operaţiuni în

crt. exploatare doborât fasonat colectat platforma primară
(fasonat)
M IJ LO ACE D E EXPLO AT ARE :
maşină de maşină de curăţat de
1. arbori întregi doborât sau - tractor crăci şi secţionat
ferăstrău (processor)
mecanic
lemn scurt, maşină de tractor forwarder
2. lemn lung maşină de curăţat de pentru lemn scurt
sau mixt doborât crăci şi -
secţionat tractor skidder
(processor) pentru lemn lung
tractor forwarder
3. lemn scurt, maşină de doborât, curăţat de pentru lemn scurt
lemn lung crăci şi secţionat (harvester) -
sau mixt
tractor skidder
pentru lemn lung
lemn scurt, maşină de tractor forwarder
4. lemn lung ferăstrău curăţat de pentru lemn scurt -
sau mixt mecanic crăci şi
secţionat tractor skidder
(processor) pentru lemn lung
ferăstrău maşină de maşină de tocat
5. tocarea mecanic tocat sau tractor cu -
lemnului benă
maşină de - tractor maşină de tocat
doborât
maşină de doborât şi tocat
Adoptarea metodei de exploatare în condiţiile recoltării mecanizate este

dependentă de felul tăierii şi caracteristicile dimensional-calitative ale lemnului:
 metoda arbori întregi, la tăieri rase;
 metoda lemn scurt, îndeosebi la rărituri;
 metoda lemn lung şi metoda mixtă, la tăieri rase şi ultimele rărituri (în cazul
metodei mixte lemnul mai gros, pentru cherestea, este lăsat în formă lungă, iar
lemnul mai subţire, pentru celuloză şi plăci, în formă scurtă);

 metoda tocării, când lemnul este foarte subţire şi de slabă calitate.
3.2.2. Condiţii de aplicare a recoltării mecanizate

Aceste condiţii, care decurg din performanţele tehnice ale maşinilor de
recoltare, au în vedere, pe de o parte, obţinerea randamentelor necesare asigurării
rentabilităţii lucrărilor, iar pe de altă parte încadrarea în cerinţele silvice. În ansamblu,
condiţiile adecvate de utilizare a maşinilor de recoltare cuprind o multitudine de
cerinţe în legătură cu panta şi portanţa terenului, caracteristicile arboretului, felul
tăierii, cerinţe tehnologice şi cerinţe economice.
Panta şi portanţa terenului. Cea mai mare parte a maşinilor de recoltare
funcţionează fără probleme până la pante de 20...25% sau chiar până la 30%. Se
recomandă deschiderea de culoare în sensul pantei, de îndată ce aceasta ajunge la
10%, chiar dacă nu se mai respectă sensul plantaţiei, evitându-se plasarea maşinii în
dever. O densitate prea mare a obstacolelor pe suprafaţa parchetului poate interzice
accesul maşinilor.
În ceea ce priveşte portanţa terenului, maşinile de recoltare lasă făgaşe mai
mici şi mai puţine decât maşinile de colectare încărcate, pentru că sunt mai uşoare şi
nu trec decât o singură dată prin fiecare culoar de exploatare. Dacă este necesar, se pot
depune vârfurile şi crăcile pe culoar, ceea ce ameliorează portanţa solului. Riscul
distrugerii solului este astfel mai mic, inclusiv în condiţii de precipitaţii abundente. De
aceea, în general, se poate aprecia că utilizarea maşinilor de recoltare este mai puţin
sensibilă la variaţiile meteo, comparativ cu tractoarele folosite la colectare.
Caracteristicile arboretului. Maşinile de recoltare au fost create pentru
recoltarea arborilor subţiri de răşinoase, care, prin natura lor, prezentând un lemn
moale, trunchiuri drepte şi secţiuni de tăiere şi circumferinţe reduse au facilitat
realizarea maşinilor respective. Cele mai bune rezultate se obţin pentru grosimi ale
arborilor de până la 25...30 cm, unele tipuri de maşini putând tăia şi fasona arbori până
la 50 cm. În general, volumele arborilor sunt sub 0,2...0,3 m3/fir.
Maşinile de recoltare se pot folosi şi la unele specii de foioase, cu trunchiuri
rectilinii. De exemplu, în ţările scandinave, mestecenii şi plopii tremurători sunt
preluaţi în maşinile de curăţat de crăci, ca şi răşinoasele care îi înconjoară. În Franţa,
încercări la fag şi plop au dat rezultate bune.
Diversele caracteristici ale arboretelor influenţează randamentul maşinii, deci

şi costurile. Caracteristicile care pot pune probleme tehnice şi perturba desfăşurarea
lucrărilor sunt următoarele:
 diametrul la cioată, prin depăşirea de către o parte din exemplare a valorii maxim
permise;
 elagajul, care creează o situaţie defavorabilă, când crăcile sunt numeroase şi
groase, obligând la mai multe treceri ale agregatelor de curăţire de crăci, sau când
arborii au crăci până jos, impunând folosirea unor agregate cu cuţite inferioare;
 conformaţia fusului arborelui, prin prezenţa arborilor înfurciţi, curbi, care
influenţează negativ randamentul maşinilor la fasonare;
 subarboretul nu creează dificultăţi, dacă înălţimile sunt de 2..3 m şi diametrele de
3...4 cm, pentru că maşina zdrobeşte acest gen de vegetaţie; când subarboretul este
mai dezvoltat, apar incidente la tăiere, astfel că se impune o defrişare prealabilă a
tufişurilor;
 procentajul de arbori necomerciabil şi foioşi care nu sunt valorificaţi.
Felul tăierii. Intervenţiile silvotehnice specifice răşinoaselor, care asigură un
front de lucru corespunzător maşinilor de recoltare, sunt răriturile sistematice,
sistematico-selective şi tăierile rase.
În răriturile selective pure este exclusă folosirea maşinilor de recoltare, pentru
că trebuie obligatoriu să existe culoare pentru a colecta lemnul fără a răni arborii
restanţi.
Răriturile sistematice, una din trei linii de plantaţie, pot fi executate prin
deplasări dus-întors ale maşinii, ceea ce permite concentrarea lemnului fasonat de la
două linii succesive.
Răriturile sistematico-selective sunt posibile cu condiţia ca pasul lor sau
distanţa între axele a două culoare succesive să fie compatibilă cu raza de acţiune a
braţului maşinii de recoltare. Astfel, o maşină dotată cu un braţ telescopic de 10 m
(gen VALMET 901) presupune un ecartament între culoare de 20 m. În practică se
recomandă limitarea la deschiderea maxim a unei linii din cinci, din motive de
vizibilitate, de productivitate şi, mai ales, pentru a se evita rănirile arborilor pe picior,
când braţul maşinii este complet depliat. În cazul distanţei dintre rânduri de 2,5 m, o
răritură de tipul o linie din cinci corespunde unui pas de 12,5 m. Dacă distanţa dintre
rânduri este mai mică (< 1,50 m) este preferabil să se opteze pentru o răritură de tipul
două linii din opt, pentru a realiza spaţiul necesar de trecere a maşinii (circa 4 m).
Intensitatea răriturii este o decizie silvică deosebit de importantă pentru

recoltarea mecanizată. Astfel, indicii de extragere sub 15%, cu marcarea de jos, care
presupune eliminarea arborilor de volum mic şi a celor necomerciabili, nu sunt
profitabili pentru o maşină de recoltare. Se apreciază ca acceptabil un indice de circa
25%.
Utilizarea maşinilor de recoltare în tăieri rase este specifică pădurilor nordice,
unde arboretele ating volume ale arborelui mediu de 0,150...0,200 m3/fir, iar volumul
de material lemnos prelevat la hectar este de circa 100...150 m3/ha.
Doborâturile de vânt masive în arborete tinere de răşinoase, situate pe teren
aşezat, oferă, de asemenea, frontul de lucru necesar pentru utilizarea maşinilor de
curăţat de crăci şi secţionat.
Accesibilitatea. Utilizarea maşinilor de recoltare presupune existenţa unor
reţele de drumuri auto şi de colectare, extinse în interiorul pădurii prin culoare de
exploatare. De-a lungul drumurilor este necesar să existe spaţii suficient de largi
pentru depozitarea lemnului prin stivuire. Culoarele de exploatare trebuie să aibă
lăţimi de 4 m, pentru ca maşinile de recoltare, a căror lăţime este de circa 2,5...2,7 m,
să se deplaseze fără riscul de a răni arborii liniilor de plantaţie adiacente. Această
lăţime a culoarului este obţinută recoltând complet una sau două linii alăturate, în
raport cu distanţa de plantare. Distanţa dintre culoarele de exploatare corespunde
dublului razei de acţiune a maşinii, la rărituri fiind micşorată, dacă este cazul, pentru a
se evita rănirea arborilor restanţi. Toate culoarele trebuie să comunice între ele la
fiecare extremitate. Reţeaua de culoare de exploatare se realizează la prima răritură şi
va servi la răriturile ulterioare. Culoarele de exploatare care nu se suprapun peste o
linie de plantare, trebuie să fie cât mai drepte.
Sortimentele de lemn brut fasonate la cioată. În cazul aplicării metodei
lemnului scurt s-a constatat că la cioată trebuie realizate maximum două, trei
sortimente. Dacă sunt mai multe, trierea pieselor devine costisitoare, atât la recoltare,
cât şi la colectare. De asemenea, un tip de sortiment este rentabil să fie obţinut, numai
dacă depăşeşte un anumit procentaj minim din volumul recoltat, ceea ce rezultă prin
analiza economică. Piesele de lemn scurt trebuie să aibă lungimi de doi, trei metri,
pentru a ameliora concomitent productivitatea la recoltare şi colectare.
Maşinile de recoltare pot, fără probleme, să fasoneze lemnul şi în catarge
(metoda “lemn lung”). Dar adunatul acestora în rărituri provoacă răniri ale arborilor
restanţi. Pe de altă parte, s-a constatat că metoda “lemn lung” este mai puţin rentabilă
decât metoda “lemn scurt”, la volume ale arborilor mai mici de 0,3 m3/fir, în special
sub aspectul colectării lemnului.
Cerinţele economice şi implicaţii în organizarea şantierelor. Faţă de
recoltarea cu ferăstraie mecanice, în cazul maşinilor de recoltare investiţia este extrem
de ridicată şi trebuie amortizată în timp util. De asemenea, costul orar de funcţionare a
maşinii este foarte mare. Pe de altă parte, productivităţile înalte asigură eficienţa
acestor maşini, dar pentru aceasta maşinile trebuie să lucreze la întreaga capacitate,
realizând randamentele prevăzute, atât cele zilnice, cât şi cele lunare şi anuale. În acest
scop, organizarea lucrărilor trebuie să fie foarte precisă, principalele direcţii de acţiune
fiind:
 asigurarea frontului de lucru necesar, în aşa fel ca maşina să realizeze
productivităţile scontate, stabilindu-se volumele minime necesare de recoltat zilnic,
lunar şi anual, precum şi numărul minim de zile de lucru la o parcelă şi într-o zonă
forestieră în interiorul căreia maşina se poate deplasa prin propriile sale mijloace,
de la o parcelă la alta;
 asigurarea unui coeficient ridicat de utilizare a timpului, astfel ca producţiile zilnice
lunare şi anuale să fie cât mai mari, iar cheltuielile fixe (amortizări, cheltuieli
financiare şi de asigurare) să fie repartizate pe un număr anual de ore cât mai
ridicat, recurgându-se la lucrul în două schimburi şi eliminând timpii neproductivi.
3.2.3. Tehnici de lucru cu maşini de doborât

În evoluţia recoltării mecanizate, maşinile de doborât sunt primele care au fost
concepute, continuând a fi utilizate sub forme perfecţionate şi în prezent, acolo unde
se practică metoda arborilor sau la şantierele dezvoltate pe arii întinse, unde se
justifică economic maşini separate la doborât şi fasonat. Ca alcătuire generală,
maşinile de doborât (fig. 3.49) cuprind o maşină de bază (excavator sau încărcător
frontal dezechipate, şasiu de forwarder, tractor agricol, şasiuri specifice), un braţ mai
lung sau mai scurt, în raport cu gradul de stabilitate a maşinii, precum şi un cap de
doborâre, echipat cu ferăstrău cu lanţ sau lame tăietoare (foarfeci). Schemele de lucru
cu aceste maşini sunt diferenţiate îndeosebi în raport cu felul tăierii.
Maşini de doborât în tăieri

rase. Cu maşina de doborâre, arborii
sunt desprinşi de cioată şi aşezaţi la
sol în parchete. Colectarea se face
apoi cu tractoare skidder până la
marginea pistei, unde materialul
lemnos este curăţat de crăci sau tocat
cu maşinile specifice.
Acest procedeu de
exploatare, corespunzător metodei
arborilor, se aplică curent în pădurile
de răşinoase ce ocupă teritorii imense
în nordul Americii de Nord.
Şantierele sunt delimitate pe distanţe
de circa 500 m de la drumul auto. La
vârste de 100...150 ani, parcelele Fig. 3.49 - Tipuri de maşini de doborât
supuse tăierilor rase au, în medie, (după ARMEF-CTBA, 1993).
arbori cu volume unitare de 0,150...0,200 m3, iar volumul de masă lemnoasă la hectar
este de 100...150 m3. O parte importantă din arbori sunt necomerciabili. Se extrag
arborii cu diametrul de bază peste 8 cm, iar desprinderea vârfului se face la grosimea
de 5 cm. Foioasele sunt lăsate pe picior.
Maşina de doborât progresează pe o bandă lată de 8...10 m, perpendicular pe
pistă (fig. 3.50). Arborii sunt depuşi în stânga, la 45o faţă de sensul de înaintare.
Colectarea constă din adunat cu troliul montat pe tractor, prin procedeul ciochinarelor,
şi apropiat cu tractorul până la marginea pistei, unde lemnul este aşezat ordonat în
vederea preluării uşoare cu maşinile de fasonat, ce acţionează de-a lungul pistei.
Randamentul maşinii de doborâre este de circa 25...30 m3/oră, pentru arbori cu
volumul mediu de 0,150 m3/fir.
Alte tehnici de lucru vizează modul de aşezare pe sol a arborilor tăiaţi:
 doborâre şi poziţionare în vederea curăţirii de crăci sau tocării cu maşini ce se
deplasează pe suprafaţa parchetului, arborii fiind aranjaţi fie unul lângă latul, fie
unul în spatele altuia;
 doborâre, triere şi aşezare în pachete a arborilor, pe categorii de lemn gros şi
subţire, în cazul în care fasonarea decurge diferit în raport cu diametrul arborelui
(lemnul gros - curăţat de crăci şi secţionat; lemnul subţire - tocat).
Fazele operaţiei executate de o maşină de doborât sunt următoarele:

 deplasarea în gol a maşinii la arborele de doborât;
 deplasarea în gol a capului de doborâre, poziţionarea lui pe arbore şi strângerea
cleştilor de prindere a acestuia;
 execuţia tăieturii de doborâre, cu echipamentul specific (ferăstrău cu lanţ, lame
tăietoare);
 deplasarea maşinii cu arborele şi aşezarea lui pe sol (la maşinile mai simple:
deplasarea maşinii pentru a provoca căderea arborelui);
 deschiderea cleştilor de prindere a arborilor şi revenirea braţului în poziţia iniţială.
Fig. 3.50 - Modul de operare cu maşina de doborât în tăieri rase:

1 - maşină de doborât; 2 - tractor cu troliu; 3 - maşină de curăţat de crăci
şi secţionat ce acţionează de-a lungul drumului auto;
A - postaţă ce urmează a fi exploatată; B - postaţă în care acţionează maşina de doborât;
C - postaţă cu arbori doborâţi ce urmează să fie colectaţi;
D - postaţă în care arborii sunt colectaţi cu tractorul cu troliu (după Laurier, 1991).
Maşini de doborât în rărituri. În rărituri se aplică scheme de lucru diferenţiate

în funcţie de tipul maşinii, raza de acţiune a braţului, modul de aşezare a pieselor în
vederea preluării de către maşinile de fasonare. Astfel, maşinile cu braţ scurt
acţionează pe culoarul de exploatare, între două rânduri de plantaţie rărite selectiv,
arborii tăiaţi fiind depuşi fie pe culoar, fie pe unul din rânduri, în direcţie oblică faţă de
axa culoarului. Maşini cu braţ mai lung pot acţiona şi asupra arborilor mai depărtaţi de
culoar, cu condiţia să nu provoace răniri ale arborilor rămaşi pe picior. Pentru aceasta
capetele de doborâre folosite în răritura selectivă trebuie să aibă un gabarit redus şi să
fie foarte mobile.
La rărituri, timpul de doborâre depinde mai mult de dificultăţile de acces la
arbore (distanţă, manevrare a maşinii şi braţului, prezenţa crăcilor la baza arborelui),
decât de diametrul său.
Maşinile de doborât au cunoscut o largă utilizare şi la doborârea arborilor în
crâng (Franţa), aplicându-se tehnicile de lucru specifice tăierilor rase.
3.2.4. Tehnici de lucru cu maşini de curăţat de crăci şi secţionat

Modalităţile de lucru cu aceste maşini, denumite în terminologia engleză
“processor”, sunt diferenţiate după tipul maşinii (fig. 3.51), felul tăierii, felul şi
numărul de sortimente realizate şi modul de operare, pe suprafaţa parchetului sau de-a
lungul pistei auto. Constructiv, maşinile de fasonat cuprind o maşină de bază, un braţ,
fie lung, culisant, fie scurt, de tip graifăr, precum şi un cap de fasonare.
Fig. 3.51 - Tipuri de maşini de curăţat de crăci şi secţionat

(după ARMEF-CTBA, 1993).
Fig. 3.52 - Maşină de curăţat de crăci şi secţionat cu braţ lung,

operând pe suprafaţa parchetului, în tăieri rase:
1 - grămezi de crăci; 2 - stive de lemn fasonat
(după Hoellinger, 1987 şi ARMEF-CTBA, 1993).
Maşini de curăţat crăci şi secţionat în tăieri rase. Maşinile cu braţ culisant pot
opera de-a lungul pistei auto, în cazul aplicării metodei arborilor întregi, oprindu-se în
dreptul grămezilor de arbori aduşi cu mijloace de colectare (vezi fig. 3.50). Braţul are
o lungime de 10…15m (la unele tipuri, 20m, prin telescopare). Maşina se plasează pe
pistă, la nivelul grămezii de arbori întregi. Fiecare arbore este apucat şi strâns cu
cleştii, după care aparatul de tăiere a crăcilor, format din cuţite, culisează de-a lungul
arborelui pentru a-l curăţa de crăci. Dispozitivele specifice de tăiere asigură
desprinderea vârfului şi, după caz, secţionarea în lemn scurt. Piesele rezultate sunt
aşezate în stive. Prin acest procedeu, folosit curent în Canada, se obţin randamente
ridicate: 30…40m3/oră, la arbori cu volume unitare de 0,1…0,25m3/fir.
Aceleaşi maşini cu braţ culisant pot lucra şi pe suprafaţa parchetului, fasonând
lemnul în piese lungi sau scurte (fig. 3.52), în funcţie de metoda adoptată.
Maşinile dotate cu macara şi având capul de curăţare de crăci şi secţionare
fixat pe cadrul maşinii operează în aceeaşi manieră. Acest tip de maşină este deosebit
de productiv, deoarece în timp ce conductorul pregăteşte arborele următor, folosind

macaraua, agregatul de fasonare acţionează automat asupra arborelui anterior.
Maşinile cu braţ scurt de tip graifăr cu cap de fasonare sunt mai mobile şi
operează fie perpendicular (fig. 3.53 a), fie paralel cu direcţia de doborâre (fig.3.53 b).
În primul caz se aplică metoda “lemn scurt”, obţinându-se sortimentele de lemn pentru
celuloză şi pentru plăci, cu lungimi de 2...3 m, iar în al doilea caz, metoda mixtă,
lemnul lung fiind valorificat ca lemn pentru cherestea. În raport cu lungimea braţului,
benzile de lucru au lăţimi de la câţiva metri la 10...15 m. Randamentul cu acest tip de
maşină este de 6...12 m3/oră, pentru arbori cu volume sub 0,250 m3/fir.
a. b.
Fig. 3.53 - Maşini de curăţat de crăci şi secţionat cu braţ scurt,

operând pe suprafaţa parchetului, în tăieri rase:
a - metoda lemn scurt; b - metoda mixtă; 1 - grămezi de crăci; 2 - stive de lemn scurt;
3 - lemn lung (după ARMEF-CTBA, 1993).
Maşini de curăţat crăci şi secţionat în rărituri. Maşinile cu braţ culisant nu se

pot utiliza, neavând spaţiul liber necesar. Cele mai corespunzătoare sunt maşinile cu
graifăr de fasonare, precum şi echipamentele de curăţat de crăci-secţionat ataşate la
tractoare agricole. Maşinile se deplasează pe culoarele de exploatare, fasonând arborii

doborâţi fie cu ferăstrăul mecanic, fie cu o maşină de doborât.
Maşinile cu graifăr de curăţire de crăci-secţionare realizează de regulă
sortimente de lemn scurt, fiind posibilă însă şi fasonarea în lemn lung. Piesele sunt
depuse oblic în raport cu culoarul, în nişele create prin extragerea arborilor pe
rândurile rărite selectiv. Maşinile permit trierea mai multor sortimente prin deplasări
ale braţului sau ale maşinii, dar cerinţele de economicitate a lucrărilor impun limitarea
la două, trei sortimente.
Echipamentele de curăţire de crăci-secţionare ataşate la tractoare agricole sunt
destinate fasonării arborilor cu volume sub 0,2 m3/fir. Un braţ de macara montat pe
tractor permite alimentarea echipamentului şi stivuirea pieselor de lemn rezultate. În
alte cazuri se folosesc tractoare dotate cu troliu, care permit trasul arborilor mai
depărtaţi sau situaţi pe teren în pantă.
Pentru arborii foarte subţiri, caracteristici primei rărituri, au fost concepute
maşini de procesat multi-arbore, care operează simultan 2-4 arbori. În prealabil,
aceştia sunt doborâţi şi aşezaţi în grămezi cu o maşină de doborât de mică capacitate.
Maşini de curăţat de crăci şi secţionat în doborâturi de vânt. Reprezintă o
soluţie deosebit de eficientă la fasonarea lemnului calamitat în arborete tinere de
răşinoase, pe teren accesibil.
Organizarea lucrărilor este de maniera următoare:
 unul sau mai mulţi muncitori cu ferăstraie mecanice doboară arborii rupţi, desprind
cioatele arborilor dezrădăcinaţi, taie înfurcirile şi crăcile groase, pregătind astfel
arborii pentru fasonare;
 o maşină de curăţat de crăci-secţionat preia arborii aflaţi la sol, degajându-i pe cei
încâlciţi, fasonează lemnul în sortimente lungi sau scurte, iar piesele rezultate sunt
stivuite în vederea colectării.
Schemele de lucru sunt aceleaşi ca şi pentru tăieri rase. Randamentele sunt
mai reduse, datorită arborilor rupţi, încâlciţi, prezenţei cioatelor dezrădăcinate care
trebuie ocolite de maşini etc.
3.2.5. Tehnici de lucru cu maşini de doborât, curăţat de crăci şi

secţionat
Maşinile de doborât, curăţat de crăci şi secţionat (fig. 3.54), denumite
“harvester” în terminologia engleză, reprezintă ultima generaţie de maşini de recoltare,
ale căror avantaje rezidă în: execuţia succesivă a celor trei operaţii de recoltare, fără
manipulări intermediare ale lemnului; organizarea mai simplă a lucrărilor; o investiţie
mai mică decât în maşini separate de recoltare; reducerea forţei de muncă; o mai bună
adaptare la specificul exploatărilor restrânse etc.
Fig. 3.54 - Tipuri de maşini de doborât, curăţat de crăci şi secţionat

Echipamentul specific de lucru al maşinilor de recoltare completă a rezultat

din combinarea unui echipament de doborât cu un echipament de curăţat de crăci-
secţionat, în două montaje:
 un singur echipament complex, pentru o singură prindere a arborelui, capul de
curăţat crăci-secţionat fiind adaptat şi pentru execuţia tăieturii de doborâre;
 două echipamente distincte, dar pe o aceeaşi maşină, cu două prinderi ale arborelui,
capul de doborâre fiind montat pe braţul de macara, iar echipamentul de fasonare
pe şasiul maşinii.
Fazele unui ciclu de lucru

cu o maşină de recoltare completă
de tipul “o singură prindere a
arborelui” (fig.3.55) sunt
următoarele:
1. Deplasarea în gol a maşinii, de
la un arbore la altul, sau de la o
linie la alta. În suprapunere, se
pot executa mişcări ale braţului
sau capului de acţionare;
2. Deplasarea în gol a braţului.
Fig. 3.55 - Maşină de doborât, curăţat de crăci şi Maşina fiind în staţionare, se
secţionat de tipul “o singură prindere a arborelui”
(NOKKA 16 WD HARVESTER). execută mişcări ale braţului şi
capului de acţionare, până când arborele este strâns între cleşti;
3. Execuţia tăieturii de doborâre cu ferăstrăul capului de acţionare;
4. Deplasarea în sarcină a braţului. Maşina fiind în staţionare, se execută mişcări ale
braţului, pentru a aduce arborele în poziţia pentru curăţat de crăci;
5. Curăţirea de crăci prin trecerea arborelui între cuţite şi rulouri, într-un sens sau
altul. Suprapus, se pot executa mişcări ale braţului sau deplasarea maşinii;
6. Secţionare;
7. Tăierea vârfului;
8. Stivuirea pieselor de lemn rotund şi, dacă este cazul, aranjarea crăcilor.
În structura timpului de lucru, doborârea reprezintă circa 5%, curăţirea de
crăci, 25...35%, secţionarea, 10%. Restul timpului este afectat deplasărilor maşinii şi
braţului.
Schemele de lucru sunt diferenţiate, în principal, după tipul tăierii şi lungimea
braţului.
Maşini de doborât, curăţat de crăci şi secţionat în tăieri rase. Maşinile
echipate cu braţ scurt lucrează în benzi înguste, până la 4 m lăţime, pentru extragerea a
două rânduri de arbori (fig. 3.56 a). Maşinile dotate cu braţ de macara (braţ lung)
operează în benzi mai largi, până la 12...15 m (fig. 3.56 b).
Deplasarea harvesterului la două benzi alăturate este dus-întors, pentru a se
concentra în spaţiul dintre ele lemnul fasonat. Când se aplică metoda mixtă, maşina
fasonează simultan şi stivuieşte separat lemnul lung de cel scurt.
Randamentele obţinute cu harvesterele “o singură prindere a arborelui” sunt
de ordinul a 6...12 m3/oră, la volume de arbori sub 0,250 m3/fir. La harvesterele cu

“două prinderi”, mai puţin răspândite, se obţin productivităţi sporite, datorită timpilor
suprapuşi de doborâre şi fasonare.
Maşini de doborât, curăţat de crăci şi secţionat în rărituri. Se utilizează
îndeosebi maşinile de tipul “o singură prindere a arborelui”, cu gabarite mai reduse,
pentru a încăpea pe culoarele din rărituri.
a. b.
Fig. 3. 56 - Scheme de lucru cu maşini de doborât, curăţat de crăci

şi secţionat, în tăieri rase:
a - maşină cu braţ scurt, acţionând pe două rânduri (1,2 - rânduri de arbori;
3 - cioate; 4 - grămezi de crăci; 5 - lemn fasonat; 6 - arbori pe picior);
b - maşină cu braţ lung, acţionând pe trei rânduri.
Maşinile dotate cu braţ de macara se folosesc în rărituri sistematico-selective,

cu extragere completă a unui rând din maximum cinci (fig. 3. 57 a). Echipate cu braţe
lungi de 8 la 10 m, pot atinge arbori situaţi şi pe rânduri mai îndepărtate, dar
experienţa a arătat că de la cel de al treilea rând lateral rărit selectiv, capul de acţionare
provoacă răniri inacceptabile ale arborilor pe picior, iar productivitatea este sensibil
diminuată.
Maşinile cu braţ scurt operează în rărituri sistematico-selective cu extragerea
completă a unui rând din trei (fig. 3.57 b), trebuind să pătrundă până la baza arborelui
tăiat.
a. b.
Fig. 3.57 - Scheme de lucru cu maşini de doborât, curăţat de crăci şi

secţionat în rărituri:
a - maşină cu braţ lung, în răritură “o linie din cinci plus selectivă”;
b - maşină cu braţ scurt, în răritură “o linie din trei plus selectivă”.
Dacă sensul rândurilor de arbori nu coincide cu sensul pantei şi maşinile nu au

stabilitatea necesară pentru lucrul în dever, se deschid culoare în sensul pantei.
Randamentele harvesterelor în rărituri sunt de ordinul a 4...10 m3/oră, la
volume ale arborilor sub 0,250 m3/fir.
În ultimul timp, pentru rărituri au fost create în ţările scandinave maşini de
recoltare specializate, înguste (lăţime sub 2 m) şi foarte maniabile, cu sistem de rulare
constituit din şenilete scurte, care permit circulaţia prin deschiderile naturale dintre
arbori, în interiorul benzilor dintre culoarele de exploatare (fig. 3.58). În acest fel,
distanţa dintre culoare poate fi mai mare, de 20-30 m, reducându-se spaţiul luat din
arboret de acestea. Piesele rezultate se stivuiesc la marginea culoarului, de unde sunt
preluate cu tractoare forwarder, care cuprind o aceeaşi maşină de bază, ca şi
harvesterul.
Fig. 3.58 - Schemă de lucru la rărituri cu harvestere de gabarit redus,

care circulă pe culoarele naturale dintre arbori
(după prospect NOKKA FOREST).
a. b.
Fig. 3.59 - Recoltarea lemnului în două etape, la tăieri rase:

a - etapa I, recoltarea arborilor subţiri cu harvestere şi forwarduri mici, specializate
pentru rărituri; b - etapa a II-a, recoltarea arborilor groşi cu maşini de mare capacitate
(după Scherman, 1990).
Harvesterele şi forwardurile mici, pentru rărituri, îşi găsesc utilizarea şi la

tăieri rase, unde exploatarea se poate face în două etape (fig. 3.59):
 în partea etapă se extrage lemnul subţire, folosind harvesterele şi forwardurile mici;

 în etapa a două se intervine cu maşini de recoltare şi de colectare mai puternice,
care ating randamentele scontate la lemnul mai gros.
3.2.6. Tehnici de lucru cu maşini de tocat

Tocătoarele mecanice reprezintă utilajele de bază ale fluxului tehnologic în
cazul aplicării metodei tocării arborilor. Cu aceste utilaje, lemnul subţire, atât de
răşinoase, cât şi de foioase, sub formă de arbori întregi, coroane sau crăci, este
transformat prin tăiere măruntă în aşchii sau tocătură, cu utilizare îndeosebi drept
combustibil. Prezenţa acelor, frunzelor şi a cojii este actualmente un impediment
pentru utilizarea normală a tocăturii de la parchete în industria celulozei şi hârtiei sau
pentru obţinerea plăcilor aglomerate (PAL) şi fibro-lemnoase (PFL).
Tocătura obţinută la parchete din arbori întregi este denumită “verde”, cea
provenită din lemn curăţat de crăci şi necojit, “gri”, spre deosebire de tocătura “albă”,
care se obţine din lemnul cojit în instalaţiile din industria lemnului.
Maşinile de tocat au ca echipament specific de tocare tamburi sau discuri cu
cuţite. Maşinile trase de tractoare agricole sunt acţionate de la priza de putere a
acestora, iar maşinile mai puternice, montate pe semiremorci, tractoare forestiere sau
pe un şasiu automotor, posedă un motor diesel independent. Alimentarea tocătorului
se face manual, când crăcile sunt subţiri şi scurte, sau cu macara hidraulică, cu care se
introduc direct în gura de alimentare crăci groase, coroane sau arbori întregi.
Tehnicile de lucru sunt fie “la post fix”, fie prin deplasarea maşinii pe
suprafaţa parchetului.
Procedeul “la post fix” constă în plasarea maşinii la marginea drumului auto
sau într-o platformă primară, în dreptul stivei de lemn de tocat, care cuprinde arbori
întregi sau părţi de arbori. Aşchiile sunt refulate într-un container sau o remorcă.
La un tocător mic, antrenat de un tractor agricol şi alimentat manual,
randamentul este de circa 3t/oră. Când lemnul devine mai greu de ridicat pentru
muncitor sau grămezile sunt mari, se impune alimentarea cu macaraua hidraulică. La
maşinile mai puternice, cu care se pot toca arbori întregi, până la 30...40 cm diametru,
producţia orară atinge 10...25 t, ceea ce necesită o organizare corespunzătoare a
şantierului pentru a exista o coordonare între randamentele de doborâre, colectare şi,
apoi, de transport.
Procedeul prin deplasare pe suprafaţa parchetului se practică în cazul
terenului aşezat, fără obstacole. Tocătorul este mobil şi poartă sau tractează bena în
care sunt refulate aşchiile. Arborii sunt doborâţi cu maşini de doborât sau cu ferăstraie
mecanice în benzi late de 5...8 m şi aşezaţi, în funcţie de tipul maşinii de tocat, fie
perpendicular pe axa benzii, fie paralel cu aceasta (fig. 3.60). În ambele cazuri, după
tocarea unei anumite cantităţi de arbori şi umplerea benei, tocătura este colectată la
platforma primară şi descărcată în containere sau remorci, în vederea transportului.
Colectarea se face cu însăşi maşina de tocat, prin întreruperea tocării, sau cu un tractor
cu benă, fără întreruperea lucrului.
Fig. 3.60 - Scheme de lucru cu maşini de tocat, ce se deplasează pe suprafaţa parchetului,

în funcţie de poziţia arborilor de tocat faţă de sensul de înaintare:
a - poziţie perpendiculară pe axa benzii; b - poziţie paralelă cu axa benzii;
1 - braţ de macara cu graifăr; 2 - tractor; 3 - tocător; 4 - remorcă
În cazul în care metoda tocării se aplică numai la resturile de exploatare, se

intervine cu tocătoarele după colectarea lemnului rotund.
Randamentul maşinilor de tocat depinde de capacitatea maşinii, volumul,
conformaţia şi aşezarea ordonată a pieselor, precum şi de distanţa de colectare. În
medie, maşinile mici, alimentate manual, ating randamente de 2...3 t/oră, iar cele mai
puternice, dotate cu macarale, ajung la 3...10 t/oră.
Execuţia combinată a doborârii şi tocării lemnului este realizată cu maşini de
doborât şi tocat, pe şenile, dotate în faţă cu două discuri orizontale, prevăzute cu cuţite
de doborâre, care se rotesc în sens invers. După desprinderea de cioată, arborii sunt
introduşi într-un tocător plasat la mijloc, iar aşchiile rezultate sunt refulate într-o benă
situată în spatele maşinii.
În ultimul timp, pentru a realiza tocătura “albă” direct la parchet, din lemnul
subţire, s-au conceput în Suedia şi Canada maşini de curăţat de crăci, cojit şi tocat,
utilizate la prima răritură.

Partea I Elemente de Bază Privind Tehnologia de Exploatare A Lemnului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Partea I Elemente de Bază Privind Tehnologia de Exploatare A Lemnului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PARTEA I

ELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND TEHNOLOGIA DE EXPLOATARE A

PROCESUL DE PRODUCŢIE AL EXPLOATĂRII LEMNULUI

1.1. Structura procesului de producţie al exploatării lemnului

după caz, curăţaţi de crăci şi secţionaţi.

forestiere şi pe apă, cu mijloace de transport fluvial.

 curăţirea de crăci, când este transferată total sau parţial de la recoltare;

1.2. Caracteristicile masei lemnoase supuse procesului de

încadrându-se produsele de igienă. Celelalte produse accidentale sunt precomptabile şi

METODE, LINII ŞI PROCEDEE TEHNOLOGICE. PRINCIPII DE

2.1. Metode de exploatare

2.1.1. Metoda sortimentelor definitive la cioată

Metoda se poate aplica chiar şi pe terenuri accidentate, unde se folosesc

2.1.2. Metoda trunchiurilor şi catargelor

 doborât cu ferăstrău mecanic, fasonat cu maşini de curăţat de crăci, adunat-apropiat

2.1.3. Metoda arborilor

inclusiv crăcile subţiri şi masa verde. În caz de imposibilitate a valorificării acestora

2.1.4. Metoda tocării lemnului

una din metodele anterioare.

2.2. Linii tehnologice

Pentru condiţiile exploatărilor forestiere din ţara noastră, deoarece procesele

2.3. Procedee tehnologice

2.4. Principii de bază în tehnologia exploatării lemnului

executarea măsurilor silvotehnice, reprezintă totodată un factor de intervenţie asupra

TEHNICI PROCESUALE DE EXPLOATARE A LEMNULUI

3.1. Recoltarea semimecanizată

Recoltarea semimecanizată are ca utilaj de bază ferăstrăul mecanic, cu care se

3.1.1. Doborârea arborilor

utilizate, ce vor fi expuse ulterior (tăierea în scaun, căzănirea, dezrădăcinarea

Fig. 3.1 – Doborârea arborilor:

Tapa este o degajare a lemnului, de regulă în formă de pană, executată la baza

În perioada iniţială, arborele are o mişcare de răsturnare în raport cu axa 00,

Fie Mg momentul produs de greutatea Q a părţii supraterane a arborelui, situată

sensul direcţiei de doborâre;

sensul opus direcţiei de doborâre.

Momentul Mg se opune răsturnării în cazul arborelui cu fusul vertical sau

Mv = P’vH1 + P”vH2. (3.3)

În cazul vânturilor puternice, momentul Mv atinge valori periculoase, care impun

ΣMi = ± Mg ± Mc ± Mv ± Mf. (3.5)

Mr = Plp = kΣMi, (3.6)

Fig. 3.5 – Impulsionarea căderilor arborilor:

Împingerea cu prăjini de doborâre (fig. 3.5d) se face la o anumită înălţime Lp

Mr = PLpcosε +Plpsinε = kΣMi. (3.7)

3.1.1.2. Structura operaţiei şi mijloace specifice de lucru. Operaţia de doborâre a

3.1.1.3. Faze preliminare. Deplasarea la arborele de doborât se face pe traseul

Pe terenurile în pantă, unde există pericolul alunecării la vale a arborelui

Fig. 3.7 - Tăierea crăcilor de la baza fusurilor neelagate la răşinoase.

La arborii neelagaţi de răşinoase, pentru ca fasonatorul mecanic să nu fie jenat

3.1.1.4. Tăierea lăbărţărilor. Îndepărtarea prin tăiere a lăbărţărilor are drept

 facilitarea tăierii în cherestea, fiindcă majoritatea fibrelor oblice sunt eliminate.

Fig. 3.9 - Tăierea lăbărţărilor:

Fig. 3.12 - Forme de tapă:

Pe terenurile în pantă, dacă doborârea se face înspre aval, este preferabil ca şi

Fig. 3.13 - Execuţia tapei:

Fig. 3.15 - Influenţa formei zonei de frânare în orientarea

Pentru securitatea muncii este esenţial ca zona de frânare să se execute corect.

Fig. 3.17 - Scheme de execuţie a tăieturii din partea opusă tapei,

Astfel, în poziţia 1’ se execută o crestătură laterală, acţionând cu partea

Fig. 3.18 - Scheme de execuţie a

precedent (lu< D<2lu), acţionând ferăstrăul în poziţiile 2 - 4. Întrucât zona de frânare

Fig. 3.19 - Scheme de execuţie a tăieturii din partea opusă tapei

3.1.1.7. Evitarea pivotării spre înapoi şi impulsionarea căderii . La arborii

Fig. 3.20 - Evitarea pivotării spre înapoi: