Partea a doua este un pastel, în care se prezintă imaginea unui sat pe înserat, prin imagini vizuale şi auditive.

Imaginile vizuale sunt realizate, în general, prin metafore şi simboluri: „Veşmântul său cel negru de stele
semănat“, „cobe, câteodată, tot cade câte-o stea“, „a laptelui fântână“. Imaginile auditive sunt realizate prin
gerunzii („ţipând parcă chema“), aliteraţii („şoaptă în susur“), metonimii („lătrătorii numai s-aud“). Ele
sugerează multă mişcare la momentul înserării, ca un punct culminant, după care urmează o linişte („Tăcere
este totul şi nemişcare plină“), ce prefigurează venirea zburătorului. Partea a treia are o formă de legendă, în
care zburătorul primeşte alte ipostaze: de balaur („balaur de lumină cu coada-nflăcărată“), de zmeu („Tot zmeu
a fost, surato.“), de flăcăiandru („Ca brad un flăcăiandru“) şi de fulger („Dar ce lumină iute ca fulger
trecătoare“).
Motivul inserarii, invaluit in mister, potenteaza vraja in care se invaluie sentimentele fetei, pentru ca
aspectele inserarii sunt insemne ale prezentei indirecte a personajului-motiv.
Visul constituie o cale de a codifica idealurile şi imaginea lumii individuale, aspiraţiile secrete.

Autorul utilizeaza acest episod ca moment intermediar intre existenta diurna si cea nocturna, intre timpul real si cel
mitic.