TITLUL I.

ELEMENTE DE TEORIA GENERALĂ A STATULUI ŞI

DREPTULUI
CAPITOLUL I - CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL
• Orice comunitate umană, încă de la primele colectivităţi, a simţit
nevoia unei organizări, a unei discipline fără de care convieţuirea ar
fi imposibilă.
• S-au format inevitabil anumite reguli, norme, obiceiuri a căror
respectare era necesară colectivităţii respective şi care la început era
asigurată de şeful familiei, apoi în gintă de capul gintei, în trib de
către şeful de trib, direct ori împreună cu sfatul bătrânilor.
• Pe măsura evoluţiei organizării sociale s-a creat un organism
desemnat să aplice şi să asigure respectarea acestor norme =
puterea publică era constituit ca ceva distinct de colectivitatea
respectivă - cetate, republică, imperiu, stat.
• Acţiunea dreptului asupra relaţiilor sociale are loc în cadrul unui
sistem de reglementare format dintr-o multitudine de norme
(reguli) sociale.
• Dreptul este cel chemat să ordoneze, să analizeze atitudinea şi
comportamentul indivizilor, să le impună o variantă de conduită, pe
care îi poate apoi obliga să o respecte.
Noţiunea de normă socială
• Norma socială = o regulă sau standard de
comportament împărtăşită de două sau mai
multe persoane cu privire la conduita ce trebuie
considerată ca socială acceptabilă.
• Normele sociale privesc raporturile dintre oameni şi sunt
o creaţie a acestora, o expresie de voinţă a oamenilor.
• Ele stabilesc conduita oamenilor în cele mai diferite
domenii ale vieţii sociale, varietatea lor fiind
condiţionată pe de o parte de varietatea relaţiilor sociale
pe care le reglementează .
Clasificarea normelor sociale
• În funcţie de importanţa şi raportul lor cu dreptul, normele sociale
nejuridice se grupează în obiceiuri, norme de convieţuire, norme
morale şi norme ale unor organizaţii nestatale.
• a) Obiceiurile (moravuri, datini) sunt o categorie foarte vastă
de reguli sociale, care au apărut încă din primele începuturi ale
existenţei umane. Obiceiul se formează şi apare în mod spontan, ca
urmare a aplicării repetate şi prelungite a unei conduite, aceasta
devenind treptat o regulă intrată în viaţa şi tradiţia colectivităţii
respective, pe care oamenii o respectă din obişnuinţă, ca o
deprindere.
• Obiceiul devine normă juridică - cutumă - în momentul în care este
recunoscut de puterea publică, de stat,  el devine obligatoriu, iar
încălcarea sa atrage după sine aplicarea sancţiunii organizate a
statului.
• b) Normele de convieţuire = norme de bună
cuviinţă, norme protocolare, de politeţe, de
curtoazie, foarte numeroase şi prezente în viaţa
de zi cu zi.
• Specificul rezultă dintr-o anumită apreciere sau
preţuire reciprocă a persoanelor, exprimată prin
"stima", "consideraţia" sau "respectul" ce şi-l
aduc una alteia.
• În anumite condiţii, pentru respectarea lor,
poate să intervină o reglementare printr-un act
normativ  norma de convieţuire socială
dobândeşte forţă juridică, devenind şi normă
juridică.
• c) Morala şi normele morale.
• Morala = un ansamblu de idei, percepte, reguli
cu privire la bine şi la rău, corect şi incorect, just
şi injust. Normele morale sunt dotate cu
sancţiuni de aceeaşi natură.
• Aceste sancţiuni pot fi exterioare subiectului –
oprobiul (dispreţul) public, sau pot fi interioare,
din sfera conştiinţei subiectului, - regrete, păreri
de rău, mustrări de cuget sau scrupule de
conştiinţă.
• Atât dreptul, cât şi morala - un ansamblu de
norme de conduită.
• Spre deosebire de drept, normele morale dintr-o
societate nu sunt neapărat unitare. Normele morale
au caracter spontan în apariţia lor, pe când normele
de drept, cu excepţia cutumei juridice, sunt
rezultatul unei creaţii conştiente şi organizate.
• Din punct de vedere al sancţiunii, deosebirea dintre
normele morale şi juridice se referă la faptul că
normele de drept pot să fie asigurate prin forţa
coercitivă a statului iar normele morale au ca
sancţiuni specifice oprobiul public, marginalizarea,
desconsiderarea, regretul, mustrarea de conştiinţă.
• d) Normele organizaţiilor sociale nestatale = norme de
conduită, tot nejuridice, creaţie a organizaţiilor sau organismelor
sociale, economice, politice, religioase sau de altă natură, care-şi
stabilesc cadrul de organizare şi funcţionare, raporturile interne
dintre membri, prin statornicirea unor norme elaborate de ele, ce le
guvernează întreaga activitate.
• Astfel de organizaţii = partide politice, asociaţii civice, organizaţii
apolitice, organizaţii fără scop lucrativ, uniuni profesionale, ligi,
asociaţii, cluburi sportive, organizaţii ştiinţifice, culturale etc.
• Toate acestea îşi elaborează norme cu caracter statutar,
instituţional, convenţional.
• Normele organizaţiilor sociale nestatale se aseamănă cu normele
juridice, ele stabilind drepturi şi obligaţii ale membrilor lor,
sancţiuni pentru nerespectarea lor dar nu sunt norme juridice
pentru că le lipseşte apărarea şi garantarea lor, la nevoie, cu
ajutorul forţelor publice, a forţei coercitive a statului.
1.2. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ISTORICĂ A
DREPTULUI
• În epoca comunei primitive, au apărut şi primele norme iniţial în
forme rudimentare, care ulterior s-au impus treptat ca deprinderi,
obiceiuri, tradiţii.
• Toate aceste reguli exprimau interesele comune ale colectivităţii,
proprietatea comună asupra pământului, locuinţelor, relaţiile
sociale fiind de egalitate şi de solidaritate.
• Odată cu dezvoltarea societăţii, normele de conduită au evoluat şi
ele, perfecţionându-se. Astfel, dacă în faza de început a organizării
sociale, pentru încălcarea gravă a normelor de convieţuire socială se
aplica sancţiunea răzbunării sângelui, treptat, pe măsura dezvoltării
sociale s-a trecut la sancţiunea expulzării din gintă sau trib, pentru
ca ulterior să fie introdusă pedeapsa sub forma răscumpărării
materiale.
• Între aceste norme, apar şi germenii dreptului, a normelor juridice,
care încep să se distingă de celelalte norme, prin specificul lor –
obligativitatea respectării lor prin recurgerea la forţa coercitivă a
puterii publice.
• Apariţia şi formarea dreptului este un proces complex, căruia nu i se
poate stabili o dată precisă de naştere, iar normele din această
perioadă a începuturilor societăţii omeneşti sunt încă destul de
difuze, împletite cu multitudinea de obiceiuri, datini, practici
religioase, tradiţii etc.
• Dreptul s-a format:
•  prin preluarea regulilor de conduită gentilice care alcătuiau
dreptul cutumiar
•  prin crearea dreptului scris, a legilor care consacrau norme de
conduită.
• Constituirea dreptului ca entitate conturată se poate spune că are
loc odată cu constituirea puterii publice ca putere de stat.
• Atunci apare şi dreptul scris, ilustrat de anumite
acte normative considerate adevărate
monumente legislative în istoria dreptului şi
culturii umane, cum au fost: Codul lui Hamurabi
în Mesopotamia, Codul lui Manu în India, Legile
lui Moise (Decalogul) la evrei, Legile lui Solon la
greci sau legea celor XII table la romani.
• Ca fenomen social, dreptul are o evoluţie istorică
şi poartă amprenta epocilor istorice ca şi a
particularităţilor spirituale ale popoarelor.