Tema 5.

Fraude prin comercializarea produselor lactate care au

reziduurile de contaminanti depășite față de de cele admise

Obiective:
4.1 Contaminarea laptelui cu substanțe provenite din contaminarea industrială (dioxine și
bifenilpoliclorurat)
4.3 Contaminarea produselor lactate și derivate cu metale grele
4.4 Medicamentele care nu se asociaza cu laptel
4.5 Fraude prin comercializarea de lapte cu reziduuri de medicamente veterinare peste
limita admisibilă
4.6 Fraude prin comercializarea unor produse lactate cu nivel de azotați peste limita admisă
4.7 Fraude prin darea în consum a laptelui și produselor lactate cu defecte vizibile care fac
produsul impropriu consumului
 Generalizări despre prezența anitbioticilor in lapte.

Siguranta alimentara incepe la ferma, dar regulile de igiena sunt de aplicat pana la
masa consumatorului, indiferent de spatiul geografic in care sunt produse alimentele:
Romania, alte tari comunitare sau importuri extracomunitare. O prioritate importanta
pentru fermieri este ca lactatele, produse de origine animala aparte, fac obiectul unor
reguli ceva mai stricte. Tocmai de aceea, productia si procesarea sunt asistate de o gama
mai larga de servicii de consiliere-monitorizare. Antibioticele pot ajunge in lapte, fie
datorita tratamentelor aplicate animalelor bolnave, fie (mai rar, nerecomandat, dar inca
practicat) prin utilizarea medicamentelor pentru conservare. Laptele, cu orice continut de
antibiotice relevant, este considerat pe piata produs falsificat.
5.1 Contaminarea laptelui cu substanțe provenite din contaminarea industrială (dioxine și
bifenilpoliclorurat)

Iresponsabilitatea unor conducători de unități industriale în ceea ce privește păstrarea calității

mediului, face posibil ca unele produse alimentare (lapte dar și carne, pește, ouă) sau în aer , apă să
se găsească substanțe extrem de periculoase care pot afecta iremediabil starea de sănătate.
Aceste substanțe sunt:
 Bifenilpolicloruratul care este solubil în grăsime și este intens absorbit în tractul intestinal în
cazul ingerării de lapte, intoxicația producând cearcăne, lăcrimare, slăbăciune, pigmentația pielii și
unghiilor, hidratare generală a țesuturilor, diaree, pierdere în greutate.
La nou născuți și copii se constată încetinirea creșterii, bifenilul având și slabă acțiune
cancerigenă. Se mai produc toxicitatea ficatului și mărirea acestuia, modificări ale răspunsului
sistemului nervos, simptome care dispar greu (după câtva ani)
 Tetraclordibenzo-p-dioxina este una din cele mai toxice substanțe organice, acumulându-
se în produse ce conțin grăsimi (lapte =, pește, carne). Produce la om cloacnee, oboseală,
modificări în ceea ce privește răspunsurile sistemului nervos periferic, toxicitatea și mărirea
ficatului. Dioxina reprezintă în fapt un grup de 75 congeneri dibenzo-p-dioxina iar PCP un grup
de 135 congeneri dibenzofuran clorurați care poate fi divizați în două grupă:
 O grupă de 12 congeneri cu proprietăți asemănătoare dioxinei și care sunt denumiți derivați
PCB asemănători dioxine;
 O grupă formată din restul de congeneri având toxicocitate proprie. Fiecare congener și de
PCB asemănător dioxinei prezintă niveluri diferite de toxicitate. Pentru a acumula suma
toxicității diferiților congeneri s-a introdus conceptul de echivalență toxică TEF, ceea ce
înseamnă că atât congenerii de dioxină și PCB asemănători dioxinei pot fi exprimați ca o unitate
cuantificată cunoscută sub denumirea de echivalent toxic TEQ ai TCDD (Triclorbenzo-p-
dioxină) și produselor PCB cu acțiune asemănătoare dioxinei.
 5.2 Contaminarea produselor lactate cu metale grele.

 Având în vedere toxicitatea unor metale grele pentru organismul uman SCF (Scientific
on Committee on Food) și ELSA (European Food Safety Autority) au stabilit doze
provizorii tolerabile săptămânal pentru Pb, Cd, Hg, și metil mercur.
 Aceste doze sunt:
 25µg/kilocorp pentru Pb (SCF);
 7µg/kilocorp pentru Cd (SCF);
 1,6 µg/kilocorp pentru Hg și metil mercur (EFSA).
Preferința metaleor în alimente este periculoasă pentru organism.
Astfel plumbul, în primul stadiu de intoxicație conduce la anemie datorită reducerii de viață
a eritrocitelor, a reducerii sintezei homoglobinei. Se influențează enzimele care intervin în
sinteza hematopoetic (aminolevulinic sinteza ALA-dehidrataza, ferochelataza).
 Acest prim stadiu se caracterizează prin creșterea uriporfirinei III în sînge, creșterea
ALA în urină, scăderea hematocritului și hemoglobinei în sînge. În stadiul II II apar
tulburări ale sistemului nervos central, heperactivitate, comportament impulsiv, modofocări
de percepție și micșorarea capacității de învățare. În cazuri grave, apar dureri de cap,
tremurături musculare, ataxie, pierdwerea memorie. Stadiu III (ultim) se caracterizează
prin insuficiența renală, convulsii, comă, moarte.
Simtomele intoxicației cu mercur se referă la: gastroenterite și dureir abdominale,
amețeală, vomă, diaree cu sînge, gingivite și stomatite, salivație exesivă, glande salivare
mărite, gust metalic, buze și obraji ulcerați, dificultăți în respirație. La intoxicație cronică
simptomele sunt: sialoree epiformă, halenă urăr mirositoare, ulcere bucale, colici și
diaree, astenie și paralizie, febrp, prurit, căderea păsrului, vizibilitate diminuată, orbire
progresivă, pierderea coordonării, retartare mintală.
 Cadmiu produce greață, vomă, mialgie, creșterea salivației, dureri sptomacale, creșterea
excreției de glucoză, aminoacizi, acid uric, proterine, Este afecta ficatul .
Surse de cadmiu
Cele mai importante surse de cadmiu sunt alimentele cultivate pe soluri bogate în acest metal greu şi
fumul de ţigară.
Aproximativ două treimi din aportul zilnic (alimentar) de cadmiu provine din surse vegetale şi o treime din
surse animale.
Ca şi contribuţie netă la aportul zilnic de cadmiu cele mai importante nu sunt alimentele cu cel mai mare
conţinut ci cele mai consumate.
Alimentele care contribuie cel mai mult la aportul zilnic de cadmiu sunt: cerealele (26.9%), legumele
(16%) şi rădăcinoasele ce conţin amidon (13.2%).
Daca intrăm puţin în detaliu, din aportul zilnic de cadmiu, cartofii reprezintă 13.2%, pâinea 11.7%,
ciocolata 4.3%, salata, spanacul şi alte legume cu frunze 3.9% şi moluştele 3.2% .
 Peştele oceanic este o altă sursă importantă de cadmiu şi de alte metale grele.
În cazul persoanelor cu un aport scazut de fier (în special femei) a fost observată o
absorbţie a cadmiului de 3.4 ori mai mare decât în mod normal. În consecinţă, un aport
adecvat de fier reduce absorbţia acestui metal greu.
O alta sursă importantă de cadmiu este tutunul, această plantă având capacitatea de
a acumula cadmiu indiferent de concentraţia prezentă în sol. Conţinutul de cadmiu din
tutun variază foarte mult, însă concentraţia medie este de 1-2 μg/g substanţă uscată (0.5-
1 μg / ţigară). Oxidul de cadmiu generat în timpul arderii tutunului este foarte bine asimilat
de organism, 10% din cantitatea inhalată este depozitată în plămâni, iar 30-40% intră în
circulaţia sangvină.
Fumătorii au o concentraţie de cadmiu în sange de 4-5 ori mai mare decat nefumătorii şi
la nivelul rinichilor de 2-3 ori mai mare decat aceştia.
CONTAMINAREA ALIMENTELOR CU STANIU Majoritatea alimentelor vegetale
conţin maxim 10 mg Sn2+/kg iar în alimentele de origine animală concentraţia depinde de
aportul acestui ion din furaje, apă, mediu;
Alimentele ambalate în cutii metalice din aliaje cu staniu pot conţine până la 400 mg/kg
prin coroziune intensă la pH= 2,8-6,4;
Este prezent în sol în cantităţi reduse;
Staniul este considerat a fi un contaminant al mediului, atât în componenţa conservelor din
Sn cât şi prin inhalarea lui în urma poluării industriale.
Nivelul de contaminare, în special în plămâni, creşte odată cu vârsta.
 Alimentele absorb Sn din conserve şi astfel noi îl ingerăm;
Este prea puţin absorbit de tractul gastro-intestinal, probabil mai puţin de 5 % şi deci este puţin
probabil să producă toxicitate;
Când cantităţi ingerate zilnic din aceste metale sunt mai mici decât posibilităţile normale de
eliminare prin urină, sucuri digestive, bilă, celule descuamate şi alte căi ele se comportă ca nişte
impurificatori chimici care traversează organismul uman fără a produce perturbări biochimice
importante;
SURSE DE CONTAMINARE
sol
apă
aer
alimente de natură vegetală sau animală
contactul cu maşinile, instalaţiile sau utilajele de prelucrare, păstrarea conservelor în ambalaje
metalice;
surse accidentale, de exemplu, utilizarea de recipiente şi ţevi la instalaţii clandestine, folosirea
compusului pentru spoire
EFECTUL TOXIC AL STANIULUI La concentraţii mari poate fi inhibat chiar întregul proces de
creştere şi dezvoltare al plantei, în timp ce la concentraţii mai mici efectele sunt foarte reduse sau
chiar absente;
S-a evidenţiat un sinergism de potenţare între Cu şi Sn şi un antagonism între aceste metale şi Pb.
Efectul sinergic sau antagonic depinde însă de doza şi durata de aplicare a substanţelor;
S-a constatat acumularea Sn în compoturi de cireşe, prune, caise, sucul de tomate şi conserve de
fasole în timpul păstrării iritarea ochilor şi a pielii
dureri de cap
arsuri stomacale
rău şi ameţeală
transpiraţie severă
sufocări
probleme de urinare
Pot apărea şi efecte pe termen lung şi anume:
depresii
afecţiuni ale ficatului
funcţionarea defectuoasă a sistemului imunitar
afecţiuni cronice
scăderea numărului de celule roşii din sânge
afecţiuni cerebrale (cauzând manie, dereglarea somnului, probleme de memorie şi dureri
de cap)
5.3Medicamentele care nu se asociaza cu laptele
Eficiența medicamentelor depinde nu doar de doza şi de modul administrării, ci şi de
efectul pe care un aliment sau o băutură l-ar putea avea asupra absorbţiei lor. În acest sens,
una dintre cele mai frecvente nelămuriri ale pacienţilor se referă la medicamente care nu se
asociază cu lapte. Înainte de a ajunge la locul unde trebuie să acţioneze, medicamentele
trebuie absorbite din stomac şi intestinul subţire. Majoritatea substanţelor active din
medicament pătrund în organism prin mucoasa intestinală. În fiecare etapă a aborbţiei
medicamentului, anumiţi factori pot modifica efectul acestuia. Spre exemplu, un medicament
luat pe stomacul gol este mult mai repede absorbit prin mucoasa intestinală decât atunci când
stomacul este ocupat cu digestia unui mic dejun copios. Şi lichidele cu care este administrat un
medicament pot influenţa eficienţa acestuia. De aceea, medicii recomandă întotdeauna să
luăm medicamentele cu apă (cel puţin 100 de ml).
 Laptele poate influenţa absorbţia unor medicamente. Antibioticele sunt
principalele medicamente care nu se asociază cu lapte sau iaurt. De ce? Calciul din
compoziţia laptelui duce la formarea unei reacţii chimice care diminuează efectul
antibioticelor, în special a celor din clasa tetraciclinelor.
Lactatele diminuează efectul medicamentelor, mai ales în cazul tetraciclinei. Recomand
pacienţilor să evite să ia tetraciclină cu iaurt sau lapte, deoarece pastila nu îşi mai face
efectul. Se poate bea lapte sau mânca un iaurt după cel puţin jumătate de oră de la luarea
pastilei, dar în nici un caz înainte de a lua medicamentul”, spune prof. dr. Ion Fulga, şeful
Catedrei de Farmacologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”
Alte medicamente care nu se asociază cu lapte sunt cele din categoria bifosfonaţilor, fluorul,
metotrexatul, sărurile de fier, laxativele. Eficienţa acestora este modificată din cauza laptelui.
 Laptele care contine urme de antibiotice vine peste mana procesatorului, fiind dificil de prelucrat
industrial, indeosebi in branza si alte produse lactate fermentate, iar dezvoltarea bacteriilor din
culturile selectionate si adaugate laptelui este extrem de jenanta, cu rezultate finale nedorite. Pe de
alta parte, procesatorii s-au convins ca tratamentul termic aplicat laptelui cu continut antibiotic are
efecte nesemnificative asupra activitatii materiei prime contaminate. Utilizarea antibioticelor si
hormonilor de crestere in ferme/septeluri a constituit o tema controversata, pe parcursul mai multor
decenii. Utilizarea antibioticelor in ferme este esentiala in prevenirea efectelor devastatoare si larg
raspandite ale bolilor din grupurile de animale. In unele cazuri insa, antibioticele au fost adaugate si
furajelor, pentru accelerarea cresterii animalelor. S-a demonstrat practic ca, in cantitate mica,
reziduuri ale medicamentelor se pot acumula in tesuturile grase (rinichii sau ficatul animalelor), fara
ca acestea sa reprezinte totusi un risc pentru sanatatea omului. De asemenea, s-a mers o vreme
pe ideea ca utilizarea antibioticelor in ferme poate fi una dintre cauzele aparitiei catorva dintre
speciile de bacterii rezistente la antibiotice, desi cauza curenta este incorecta folosire a
tratamentului cu antibiotice. Aceasta cauza a rezultat, la randul sau, din aparitia unor boli infectioase
umane, de netratat cu antibiotice traditionale. In martie 2002, Uniunea Europeana a propus ca
utilizarea antibioticelor ca agenti de crestere a animalelor erbivore sa fie suspendata, cu incepere
din 2006.
Poluare cu antibiotice, in prispa vacii

Medicina veterinara moderna recurge la o gama larga de medicamente pentru

tratamentul diverselor boli survenite la animalele exploatate pentru productia de
lapte, antibioticele ajungand in lapte indeosebi dupa tratamente aplicate intramamar,
dar si pe alte cai de contaminare: intracutanata, intrauterina, subcutanata,
intramusculara, sau intravenoasa. Indiferent de forma de administrare, un procent
situat intre 30% si 80% dintre antibioticele ajunse in sistemul mamar este eliminat
prin lapte. Extrem de importanta, durata de eliminare a antibioticelor este
dependenta de tipul de excipient folosit: 4-5 zile pentru solutiile apoase si pana la 10
zile pentru solutiile uleioase. Cantitatea maxima de antibiotice se elimina in primele
24 de ore dupa administrare (aproximativ 40% din dozele administrate).
Pasteurizarea laptelui nu distruge penicilina sau alte antibiotice, asa cum fierberea produce (foarte
rar) descompuneri partiale. Antibioticele prezente in lapte conduc la consecinte de ordin industrial-
economic si sanitar-igienic, pasteurizarea anterioara a laptelui nefiind in stare sa faca din reziduurile
antibiotice un sustinator al produselor, care – pana la urma – beneficiaza de defecte tehnologice si
pierderi economice, indiferent de modul pasteurizarii. La randul sau, laptele praf obtinut din lapte
contaminat cu antibiotice va pastra o parte dintre aceste substante medicamentoase. Consumul de
lapte praf contaminat cu antibiotice sau de produse fabricate din lapte praf contaminat creeaza, de
asemenea, antibiorezistenta si duce la aparitia unor fenomene anafilactice.
Pentru a preveni contaminarea laptelui cu antibiotice, trebuie respectate masuri stricte de
preventie, printre care utilizarea rationala a antibioticelor evitandu-se supradozarea, testarea
antibiotica periodica a laptelui, penalizarea furnizorilor de lapte poluat antibiotic, efectuarea
tratamentelor pentru mastita bovina numai sub control veterinar. Pentru lapte, timpul de pauza
(dintre momentul intreruperii administrarii antibioticului si data ofertei spre consum a laptelui) nu
trebuie sa fie mai scurt de 14 zile. Cele doua saptamani trebuie respectate strict, indiferent de
scopul antibioterapiei sau caii de administrare, toleranta finala acceptata fiind zero.
Responsabili de efectele asupra consumatorilor

Nu putem vorbi despre siguranta alimentara ca despre un fapt real, decat daca aceasta
reprezinta o responsabilitate a tuturor celor implicati. De-a lungul lantului alimentar al
lactatelor, procedurile si mecanismele de control fiind investite in asigurarea unor alimente
comestibile, cu risc minimal de contaminare. Trebuie sa fim realisti: riscul zero in alimente este
o valoare pur teoretica, indiferent de bunele intentii ale normativelor legale si ale sistemelor
revolutionare de control. Efectele nedorite ale contaminari laptelui cu antibiotice, asupra
sanatatii consumatorilor pot fi directe si pot ajunge la manifestari de tip toxic. La fel, efectele
indirecte creeaza microorganisme rezistente la antibiotice. Cercetatorii din acest sector au
confirmat ca laptele poluat cu reziduuri de antibiotice obtinut de la 10 vaci, poate intarzia sau
opri procesul de fermentare a unei cantitati recoltate de la 10.000 de vaci. Peste toate probele
ce contin reziduuri antibiotice sunt intotdeauna insotite de cresteri ale populatiei celulelor
somatice si ale numarului total de germeni.
 Evaluarea riscurilor la care sunt supusi consumatorii de lactate, pe baza concentratiilor determinate
in studiile de laborator, cu dozele zilnice acceptabile sau cu limitele saptamanale sunt stabilite de
Organizatia Mondiala a Sanatatii, pentru fiecare antibiotic (exceptand penicilinele) si xenobiotic elementar
determinat. In cazul cuprului si zincului, s-a urmarit modul in care concentratiile determinate pot satisface
necesarul zilnic pentru copii si adulti. Principalele familii de antibiotice identificate de obicei, dupa probele
evaluate in laborator, sunt betalactamicele, gentamicina/neomicina, tetraciclinele, streptomicina si
macrolidele. Analizele arata intotdeauna o corelatie puternica intre prezenta reziduurilor antibiotice si
numarul crescut al celulelor somatice, fata de contaminarea cu antibiotice si numarul germenilor
microbieni, rezultati din probele investigate. Analiza reziduurilor de antibiotice din produsele lactate (lapte
pasteurizat de consum, iaurt, smantana, lapte batut, branza, cascaval) duce curent la identificarea grupei
gentamicina/neomicina, indeosebi in smantana. Macrolidele apar uneori in telemea sau cascaval, iar
tetraciclinele in smantana, cascaval si branza. Fireste, vorbim despre probe de lapte supuse
investigatiilor de confirmare, provenite din esantioanele considerate neconforme, inca de la aplicarea
testului calitativ microbian, nemaifiind ulterior dirijate consumului uman.
Norme normale, dar obligatorii

Este oportuna si obligatorie, de catre factorii locali, a efectuarii de instructaje crescatorilor de animale, cu privire
la modalitatile de folosire a preparatelor medicamentoase pe baza de antibiotice. Acest lucru se impune pentru a
stopa tentatia transformarii temporare, a oricarui proprietar de vaca, in veterinar de ocazie, pentru ca un bidon cu
lapte poate contamina o cisterna. Aplicarea tratamentelor antibiotice animalelor, pentru infectii, pe care proprietarii de
animale nu se sfiesc sa le considere marunte, continua uneori cu administrarea de medicamente in scop preventiv.
Lipsa medicilor veterinari atestati si investiti, inlocuirea acestora cu veterinari de libera practica, transforma septelul
intr-o ferma a nesigurantei si a poluarii cu antibiotice a laptelui.
Este, de asemenea, obligatorie implementarea managementului zonal periodic, pentru controlul toxicologic a
calitatii laptelui si bazei furajere, prin recoltarea de probe de la fiecare furnizor in parte, in asa fel incat neconformitatile
sa fie mai rapid identificate si eliminate. Normativele privind recoltarea si analizarea laptelui incep sa intre pe fagasul
normal, de la constituirea tot mai multor societati comerciale care au ca obiect de activitate exclusiv colectarea
laptelui. Dotarile acestora si relatia deschis-constructiva cu producatorii poate elimina, in mare masura, contaminarea
cu antibiotice de pe Drumul Laptelui.
Tetraciclina este unul dintre cele mai des utilizate medicamente pentru tratarea diverselor
răni la animale, cu un preț relativ mic. Însă medicamentul, la prima vedere inofensiv, de fapt
poate afecta esențial calitatea laptelui. Tetraciclina trebuie utilizată pentru tratarea leziunilor
copitelor la vaci în cea mai mică doza posibilă, scrie Ferma.veterinarul.ro.
Cercetătorii de la Universitatea de Medicină Veterinară din Minnesota au realizat un nou
studiu care arată că, tetraciclina folosită pentru tratarea dermatitei digitale lasă reziduuri în
lapte. Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a inițiat în iulie 2017
un program pilot privind prevalența reziduurilor de tetraciclină în laptele vrac din
rezervoarele pentru lapte. Limita legală este de 300 de părți per miliard, iar în Canada de 100
părți per miliard. Testele de screening rapid disponibile pe piață în acest moment pot depista
însă niveluri de 10 până la 30 părți per miliard.
 Cercetătorii de la Universitate au folosit tetraciclina fie sub formă de pastă, fie un
pansament în doze de 2,5 și 25 grame pe picior la 50 de vaci cu dermatită digitală
diagnosticată la două picioare. Au fost colectate probe de lapte și de piele de pe uger de la
toate grupele aflate sub tratament și sânge de la cele care au primit 25 de grame de
tetraciclină la fiecare 8 ore, timp de 7 zile.
”Spre surprinderea noastră, tetraciclina era prezentă în lapte, în pielea de pe uger și în
sânge, în concentrații variabile, în funcție de momentul de prelevare a probelor, metoda de
aplicare sau de doză. La opt ore după tratament, 69% din probele de lapte aveau
tetraciclină, 16% dintre acestea conținând concentrații ridicate 120 până la 244 per miliard”,
a spus Gerard Cramer, specialist în cadrul universității. Tratamentul de 25 de grame a avut,
de asemenea, cea mai lungă perioadă consecutivă de detectare, de până la 72 de ore și
până la 70 de ore în cazul utilizării limitei de 100 per miliard.
5.5 Fraude prin comercializarea de lapte cu reziduuri de medicamente veterinare peste limita
admisibilă
Pentru tratarea unor boli provocate de bacterii, virisuri, paraziți se utilizează o serie de medicamente
care includ antibiotice, vaccinuri, substanțe antihelmentice. În unele țări (SUA, Australia, Noua Zeilandă)
antibioticele se utilizează și ca biostimulatori în vederea dezvoltării maselor mulsculare, dar și anaboliți –
hormoni steroidali gonadali androgeni (testosteronul, androsteron, dehidroepiandrosteron), respectiv
hormoni pentru creșterea producției de lapte.
În plus, în hrana unor animale se utilizează și produse probiotice.
Substanțele de uz veterinar pot fi:
- cu acțiune antiinfecțioasă;
- cu acțiune endoparazitară;
- cu acțiune ectoparazitară;
- cu acțiune asupra sistemului nervos central;
- cu acțiune antiinflamatoare;
- cu acțiune asupra sistemului reproductiv.
 Pentru a dimunua riscul rămînerii reziduurilor de substanțe veterinare în carne,
animalele trebuie sacrificate după o anumită perioadă de timp (minimum 15 zile de
la întreruperea tratamentului). În cazul în care furajarea este întreruptă, reziduurile
veterinare se pot găși în lapte și ouă.
- Substanțele cu acțiune antiinfecțioasă care poate fi prezente în lapte. Tratamentul vacilor
de lapte și a altor specii producătoare de lapte pentru diferite boli infecțioase de natură
bacteriană sau virotică este absolut necesar pentru a nu ajunge la generalizare a bolii cu
consecințe dramatice asupra șeptelului de animale și pentru a împedica transmiterea unor
boli de la animale la om. Din păcate, în lapte pot rămîne reziduuri de medicamente care,
dacă depășesc anumite limite, fac produsul impropriu pentru consum, iar comercializarea
alimentelor cu reziduri de medicamente reprezintă o fraudă dublu condamnabilă, influența
asupra sănătății oamenilor rămânând pe primul plan.
 Substanțe cu acțiune endoparazitică care poate fi găsite în lapte…. Tratamentul
antiparazitar al animalelor este o acțiune care contracarează ineficiența folosirii furajelor,
deci reducerea producțiilor de carne și de lapte, dar și o măsură pentru prevenirea și
împedicarea trasmiterii unor paraziți care ar putea infesta omul…..
Fraude prin comercializarea unor produse lactate cu nivel de azotați peste limita admisă

În cazul fabricării brânzeturilor tari, semitari și semimoi se pot utiliza nitrați, pentru
evitarea balonării târzii datorată prezenței bacteriilor gazogene (bacterii butirice).
Nivelul reziduual de nitrat de sodiu (E 251) sau nitrat de potasiu (E 252) este de 50mg/kg
exprimat în NaNO2. Depășirea acestui nivel face produsul impropriu pentru consum și ca atare
comercializarea lui este fraudă cu efecte și asupra sigiranței sănătății populației.
 Conținutul laptelui în azotați este foarte redus. Azotiții de obicei lipsesc. După datele lui
Walker, conținutul laptelui în azotați este cuprins între valorile de 20 și 40 mg azotat/l.
Această variație a datelor analitice atât de pronunțate, este determinată de natura
furajelor consumate. (WALKER R., 1990) Brânzeturile au un conținut de azotați mult mai
ridicat decât laptele. Nivelul azotiților în brânzeturi deși nu pare a avea o semnificație
deosebită în unele brânzeturi maturate nitriții duc la formarea nitrozaminelor. Valoarea
medie stabilită a fost de 2,4 ori mai mică ca a laptelui de la brânza proaspătă de vaci, de
circa 6,5 ori mai mică la caşul din lapte de vacă, de circa 10 ori mai mică la caşul din lapte
de oaie, de 1,4 ori mai mică în brânza telemea şi de circa 2 ori mai mică la caşcaval; (GUȘ
CAMELIA, SEMENIUC C., 2005)