Tema 8: ANALIZA FINANCIARĂ -

SUPORTUL ELABORĂRII DECIZIILOR DE

DEZVOLTARE A ÎNTREPRINDERII
 Planul lecţiei:

8.1 Necesitatea şi rolul analizei financiare ca

metodă de cunoaştere în procesul decizional
8.2 Metode de analiză financiară
8.3 Sursele de date ale analizei financiare
8.4 Sistemul de indicatori a analizei financiare
8.5 Matricea SWOT şi stabilirea direcţiilor
strategice de dezvoltare a întreprinderii
8.1 Necesitatea şi rolul analizei
financiare ca metodă de
cunoaştere în procesul decizional
 Analiza financiară constituie un instrument
managerial, care ajută conducerea întreprinderii la:
- cunoaşterea fenomenelor;
- cunoaşterea legăturilor directe dintre fenomene;
- înţelegerea trecutului şi prezentului în vederea
fundamentării obiectivelor strategice de menţinere
şi de dezvoltare a întreprinderii într-un mediu
concurenţial.
OBIECTIVELE de bază ale analizei financiare:

 diagnoza activităţii întreprinderii;

 descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne de
sporire a performanţelor financiare;
 fundamentarea autonomiei economico-financiare;
 creşterea eficienţei economice;
 fundamentarea deciziilor financiare.
Analiza financiară ajută la identificarea
activităţii nesatisfăcătoare şi la stabilirea
măsurilor care vor influenţa rezultatele
activităţii întreprinderii.
 Se cunosc următoarele etape de
realizare a analizei financiare:

I. Delimitarea obiectului analizei;

II. Descompunerea în elemente structurale a
obiectului analizat.
I. Delimitarea obiectului analizei, care
poate fi:
- rentabilitatea;
- lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii;
- autonomia financiară şi capacitatea de
împrumut a acesteia.
II. Descompunerea în elemente
structurale a obiectului analizat cu
scopul:

- evidenţierii factorilor care îl influenţează;

- stabilirii cauzelor apariţiei acestora;
- elaborarea măsurilor de acţiune în vederea
corectării situaţiei create şi care vor
contribui, în viitor, la sporirea eficienţei
economice.
 FUNCŢIILE analizei financiare sunt:

 de informare (poziţia întreprinderii pe piaţă, desfăşurarea

activităţii acesteia privitor la normele şi standardele
existente, nivelul concurenţial pe diverse pieţe);
 de evaluare a potenţialului tehnico-economic
- situaţiei financiare a întreprinderii;
- eficienţei utilizării activelor întreprinderii;
- riscului la întreprindere;
- capacităţii întreprinderii de a genera profit;
- oportunităţilor de dezvoltare
 de realizare a relaţiilor economice cu mediul extern;
 de realizare a gestiunii eficiente a patrimoniului.
 Analiza financiară se clasifică în:
- analiza financiară internă;
- analiza financiară externă.
ANALIZA FINANCIARĂ INTERNĂ este
efectuată de către angajaţii întreprinderii
având drept surse informaţionale
documentaţia internă a întreprinderii.
ANALIZA FINANCIARĂ EXTERNĂ se
efectuează de către experţi în exteriorul
întreprinderii cu un acces limitat la
informaţia internă a întreprinderii.
 ROLUL analizei financiare se referă la:

1. Un mijloc important în elaborarea unor

planuri;
2. Un instrument operativ de cunoaştere şi de
reglementare a procesului de îndeplinire a
planului;
3. Un instrument de asigurare a echilibrului
financiar permanent şi de îmbunătăţire a
rezultatelor activităţii întreprinderii.
8.2. Metode de analiză financiară
Metode ale analizei calitative

Metode ale analizei cantitative

Printre metodele calitative se pot evidenţia:
- metoda comparaţiei;
- metoda diviziunii şi descompunerii rezultatelor.
Metoda comparaţiei - rezultatele financiare
ale activităţii întreprinderii trebuie să fie
apreciate atât ca o mărime sine stătătoare
cât şi în raport cu anumite criterii, cu o
bază de comparaţie.

Drept bază de comparaţie pot servi:

- rezultatele obţinute de concurenţi;
- rezultatele medii pe ramură;
- rezultatele perioadei precedente.
 Metoda diviziunii şi descompunerii
rezultatelor – presupune divizarea şi
descompunerea rezultatelor în elemente
componente cu scopul localizării rezultatelor
favorabile sau nefavorabile şi evidenţierii
posibilităţilor de îmbunătăţire a lor.
Metodele cantitative sunt:
- metoda substituirii în lanţ;
- metoda balanţieră;
- metoda indicatorilor.
 Metoda substituirii în lanţ, se aplică în
cazul când, între factorii care influenţează
fenomenul analizat există o legătură
matematică de produs sau raport.

Această metodă asigură:

 determinarea mărimii influenţei fiecărui factor
asupra rezultatului;
 evidenţierea factorilor cu acţiune mai
importantă;
 aprecierea nivelului de utilizare a resurselor
întreprinderii.
 Metoda balanţieră, este aplicată doar în
cazul când, între elementele fenomenului
economico-financiar supus investigării, există
relaţii de natura sumei şi diferenţei.

Analiza permite evidenţierea cauzelor care au

determinat modificarea unui rezultat prin
compararea valorilor efective ale elementelor
balanţei cu valorile prevăzute sau cele ale
perioadei precedente.
 Metoda indicatorilor constă în faptul că
oferă posibilitatea realizării unor comparaţii
atât în timp, cât şi în spaţiu cu ratele medii
pe ramură, făcând astfel posibilă aprecierea
evoluţiei performanţelor în timp, cu nivelul
performanţelor obţinute de concurenţi.
 Calitatea sistemului de indicatori şi
capacitatea acestuia de a oferi informaţii utile
în analiza financiară reprezintă o condiţie
esenţială în obţinerea unui diagnostic complet
şi eficient asupra activităţii întreprinderii.

În practica internaţională, în ţările dezvoltate,

numărul indicatorilor utilizaţi este de la 200-
250. În RM sunt suficienţi 40-50 de indicatori.
 În funcţie de utilizatorii indicatorilor financiari,
poate fi redată următoarea clasificare a
acestora.
Manageri Acţionari Creditori
Volumul vânzărilor Rentabilitatea financiară Coeficienţii lichidităţii
Profit brut Profit pe acţiune Fluxul net a mijloacelor
Profitul perioadei până la Randament pe acţiune băneşti
impozitare Rata de distribuire a Gradul de îndatorare
Profit net dividendelor Rata autonomiei financiare
Ratele rentabilităţii Coeficientul de capitalizare la termen şi globală
activelor, vânzărilor, bursieră, etc. Solvabilitatea
financiară Valoarea de lichidare a
Viteza de rotaţie a activelor întreprinderii, etc.
Fondul de rulment
Durata de achitare a plăţilor
Gradul de uzură a
mijloacelor fixe
Argumentarea proiectelor
investiţionale, etc.
8.3 Sursele de date ale analizei
financiare
La nivelul agentului economic sistemul de
informaţii necesar analizei se formează din 2
categorii de surse:

 Surse interne;
 Surse externe.
Prima categorie de surse:

sursele interne, care reflectă funcţionarea

propriu-zisă a întreprinderii, starea acesteia în
anumite momente.
Aceste informaţii sunt asigurate de sistemul de
evidenţă contabilă.
Sursele principale de date pentru analiza
financiară sunt:

- Bilanţul contabil (Bilanț);

- Situația de profit şi pierdere;
- Situația modificărilor capitalului propriu;
-Situația fluxurilor de numerar
 Bilanţul contabil – este definit ca un
tablou al situaţiei patrimoniului care reprezintă,
în unităţi monetare mărimea valorică în
corelaţie cu sursele de finanţare a acestora,
precum şi cu rezultatul obţinut.
 Unul din principalele obiective ce se
urmăreşte în bilanţurile anuale constă în
furnizarea informaţiei în domeniul situaţiei
financiare, a evoluţiei acesteia care prezintă
utilitate pentru toate categoriile de utilizatori
(investitorii, salariaţii, furnizorii, creditorii,
clienţii) în luarea de decizii pentru strategii
curente şi de perspectivă;
Situația de profit şi pierdere – se consideră ca
una dintre cele mai importante şi esenţiale
părţi a Situației financiare care prezintă un
interes primordial atât pentru conducerea
întreprinderii cât şi pentru alţi utilizatori de
informaţii.
 Indicatorii prezenţi în Situația de profit şi
pierdere pot fi subdivizaţi în 3 grupe:
 venituri;
 cheltuieli;
 rezultate financiare (profit sau pierdere) care
reprezintă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli.

Acest raport se întocmeşte sub forma de calcul a

profitului sub aspectul unor tipuri de activităţi,
cum ar fi: operaţională și din alte activități.
Situația modificărilor capitalului propriu care
caracterizează acea parte a activelor care constituie
proprietatea întreprinderii.

Raportul reprezintă o garanţie pentru creditori

privind achitarea datoriilor în cazul lichidării
întreprinderii.

Sarcina raportului privind fluxul capitalului propriu o

constituie prezentarea drepturilor proprietarilor
întreprinderii care vizează repartizarea activelor în
cazul lichidării şi drepturile de proprietate asupra
întreprinderii în cazul vânzării.
Situația fluxului de numerar– se reflectă
fluxurile mijloacelor băneşti şi creşterea
acestora din diferite tipuri de activităţi
(operaţională, de investiţii, financiară) precum
şi în legătură cu decontările aferente
dobânzilor, dividendelor şi impozitelor.

Obiectivul întocmirii acestui raport constă în

dezvăluirea informaţiei suplimentare despre
modificările intervenite în resursele financiare
ale întreprinderii din punctul de vedere al
încasării şi plăţii mijloacelor băneşti.
 A doua categorie de surse:

sursele externe sunt necesare pentru orientarea

şi adaptarea activităţii la schimbările ce pot
avea loc în mediul economic şi financiar în care
activează întreprinderea, ajutând-o la
valorificarea noilor obiective strategice şi de
dezvoltare.
 Informaţia externă se referă la:
- informaţia privind mediul de activitate;
- informaţia privind performanţele hârtiilor de
valoare;
- informaţia privind produsele întreprinderii etc.
 Informaţia privind mediul de activitate
are rolul de a poziţiona întreprinderea într-o
ramură de activitate în cadrul economiei
naţionale.

Principalele tipuri de informaţii constau în cadrul

legal, ce se referă la afacerile întreprinderii şi
performanţele financiare ale concurenţei.

Aceste informaţii sunt destul de generale şi sunt

comune, de regulă, tuturor întreprinderilor
dintr-o ramură;
 Informaţii privind performanţele
hârtiilor de valoare emise de întreprindere.

Aceste informaţii constau din:

 datele privind rentabilitatea acţiunilor
întreprinderii;
 evoluţia preţului de piaţă al acţiunilor;
 estimările companiei specializate (rating) privind
riscul întreprinderii.

Aceste informaţii reflectă relaţia dintre performanţele

întreprinderii şi aşteptările investitorilor externi.
Ele trebuie luate în vedere deoarece succesul
întreprinderii se măsoară prin capacitatea de creştere a
preţului de piaţă al acţiunilor.
Informaţia privind produsele întreprinderii
constau din date ce poziţionează întreprinderea
pe piaţa de desfacere.
Aceste date se referă la:
 nivelul preţurilor;
 segmentul de piaţă;
 calitatea producţiei;
 nivelul concurenţei.
Informaţiile externe pot fi structurate în funcţie
de natura şi domeniu lor, şi includ următoarele
tipuri:
- Informaţii tehnologice;
- Informaţii economico-financiare;
- Informaţii juridice;
- Informaţii fiscale.
8.4. Sistemul de indicatori a analizei
financiare
 Sistemul de indicatori poate fi structurat
astfel:

I. Indicatorii ai
II. Indicatorii III. Indicatorii
rezultatelor activitărții
rentabilității lichidității
economico-financiare

IV. Indicatorii
V. Indicatorii VI. Indicatorii valorii
gestiunii datoriilor și
gestionării activelor de piață
stabilității financiare
Sistemul de indicatori poate fi structurat
astfel:

I. Indicatori ai rezultatelor
activităţii economico-financiare -
orientaţi spre studiul performanţelor,
evaluarea valorii lor efective şi
perspectivele evoluţiei în viitor.
 Din cadrul acestora fac parte:
a). venituri din vânzări (rd. 010, situația de profit
şi pierdere);
b). profitul brut (rd. 030, situația de profit şi
pierdere);

1. rata profitului brut = profit brut / venituri

din vânzări * 100%,

rata profitului brut = rd. 030 / rd. 010* 100%

 Rata profitului brut trebuie să rămână stabilă
sau să crească în dinamică;

Micşorarea nivelului acestui raport semnifică

creşterea costului vânzărilor.
 Rata profitului brut depinde de influenţa
următorilor factori:
- preţul de vânzare;
- costurilor produselor vândute;
- structura producţiei vândute.

Volumul producţiei nu are o influenţă directă pentru că,

acţionând asupra numitorului şi numărătorului în aceeaşi
proporţie, influenţa asupra ratei profitului brut devine nulă.
Volumul producţiei, însă, influenţează indirect prin costuri,
deoarece, în condiţiile, în care volumul producţiei creşte,
costurile se reduc pe o unitate de produs pe seama
consumurilor fixe.
 Rata profitului brut
Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
precedentă curentă
1. Venituri din
vânzări 40 889 689 40 316 815

2. Profit brut
3 513 499 4 467 803

3. Rata profitului
brut,
(rd.2/rd.1)*100%
Rezultatul activităţii operaţionale (rd. 080, situația de
profit şi pierderi);

2. rata profitului operaţional = rezultat din

activitatea operaţională / venituri din vânzări *
100%,

rata profitului operaţional = (rd. 080, situația de

profit şi pierdere) / rd. 010* 100%

Acest indicator arată capacitatea întreprinderii

de a obţine profit din activitatea de bază la un
leu venit din vânzări.
 Rata profitului operaţional

Perioada Perioada
Indicatorii Abaterea
precedentă curentă
1. Venituri din vânzări 40 889 689 40 316 815
2. Rezultatul din
activitatea 1 683 769 2 074 974
operaţională
3. Rata profitului
operaţional,
(rd.2/rd.1)*100%
 Profitul net (rd. 120, situația de profit şi pierdere).

3. rata profitului net = profit net /

venituri din vânzări * 100%

rata profitului net = (rd. 120, situația de

profit şi pierdere) / rd. 010* 100%
Acest indicator caracterizează capacitatea
întreprinderii de a produce profit net din
vânzări şi reflectă profitul net obţinut pe
întreprindere la un leu venituri din vânzări.

Creşterea acestui indicator reflectă o

gestionare eficientă a procesului de producţie.

Acest indicator depinde de mărimea cotei

impozitului pe venit, iar în condiţiile când rata
de impozitare este constantă , rata profitului
net se analizează în dinamică şi cu cât nivelul
acestui indicator cu atât mai „bogaţi” sunt
acţionarii.
 Rata profitului net
Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
precedentă curentă

1. Venituri din vânzări

40 889 689 40 316 815
2. Profit net
1 243 127 2 757 607
3. Rata profitului net,
(rd.2/rd.1)*100%
 II. Indicatorii rentabilităţii
Indicatorii eficienţei utilizării potenţialului
tehnico-economic şi financiar sunt
reprezentaţi de indicatorii rentabilității:
1. Rentabilitatea vânzărilor;
2. Rentabilitatea față de resursele consumate;
3. Rentabilitatea economică;
4. Rentabilitatea financiară.
1. rentabilitatea vânzărilor - apreciază
influenţa constrângerilor pieţei şi a politicii
preţurilor de vânzare şi indică profitul
obţinut la un leu vânzări

R. vinzarilor  Profit brut *100%

Venituri din Vânzari

rd. 030
R. vânzarilor  * 100% (situația de profit şi pierdere)
rd . 010
 Aprecierea rentabilităţii vânzărilor se face
în raport cu media pe ramură, sau în raport
cu nivelul concurenţilor.

Creşterea rentabilităţii vânzărilor în raport

cu nivelul concurenţilor indică o poziţie forte
a întreprinderii pe piaţă (fie că
întreprinderea vinde un volum mai mare
preţul fiind acelaşi; sau vinde produse cu o
calitate superioară şi respectiv cu preţuri
mai înalte, sau vinde mai mult cu preţuri
mai joase.)
 Creşterea ratei însoţită de o diminuare a
vânzărilor semnifică faptul că întreprinderea
încearcă să-şi menţină nivelul veniturilor,
promovând o politică de preţuri înaltă. Şi
invers. Oricum creşterea ratei rentabilităţii
vânzărilor relevă o situaţie favorabilă pentru
întreprindere.

În condiţiile normale de activitate

mărimea acestui indicator trebuie să nu fie
mai mică de 20%.
 Rentabilitatea vânzărilor

Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea

precedentă curentă

1. Venituri din vânzări

2. Profit brut

3. Rentabilitatea
vânzărilor,
(rd.2/rd.1)*100%
 2. Rata rentabilităţii faţă de resursele
consumate
R. cost  Profit brut *100%
Costul vinzarilor
rd. 030
R. cost  *100% ( situatia de profit şi pierdere)
rd . 020
Producerea de bunuri competitive reprezintă principalul
factor care determină evoluţia pozitivă a acestui indicator şi
situarea pe o treaptă superioară faţă de concurenţi. De
aceea, realizarea unei rentabilităţi competitive din vânzarea
producţiei, mărfurilor constituie o problemă managerială
fundamentală, care determină caracterul activităţii
întreprinderii pe viitor.
 Rentabilitatea faţă de resursele consumate

Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea

precedentă curentă
1 Costul vânzărilor
2 Profit brut
3 Rentabilitatea faţă
de resursele
consumate,
(rd.2/rd.1)*100%
 3. rata rentabilităţii economice (a activelor) -
are o accepţiune largă vizând eficienţa capitalului
economic alocat activităţii productive a
întreprinderii. Cu alte cuvinte indică eficienţa
utilizării activelor întreprinderii, indiferent de sursa
de finanţare.

R. economica  Rezultatul economic *100%

Activ total

La numărător, prin indicatorul „rezultatul economic” se

înţelege Profit până la impozitare sau Profit activităţii
operaţionale, excluzând elementul financiar şi excepţional,
ceea ce permite aprecierea reală a utilizării elementelor
patrimoniale.
 Rezultatul activtitat ii operationa le
R. economica  * 100 %
Activ total

rd. 080 (situatia de profit şi pierdere)

R . economica  * 100 %
rd . 310 ( bilan ţ )

- se apreciază în raport cu media pe ramură.

Nivelul satisfăcător > 25% în ţările dezvoltate,
ceea ce reprezintă că întreprinderea în maxim
patru perioade îşi poate reînnoi capitalurile
angajate prin profitul obţinut.
 Rezultatulpina la impozitare
R. economica *100%
Activ total

rd.100 (situatia de profit şi pierdere)

R. economica *100%
rd . 310 (bilanţ )
 Rata rentabilităţii economice poate fi
majorată fie prin creşterea numărului de
rotaţie a activelor, fie prin creşterea ratei
profitului net, fie prin ambele căi. Dacă
întreprinderea are o rată a rentabilităţii
economice mai mare decât costul
capitalurilor împrumutate, atunci acţionarii
pot beneficia de un efect de levier
financiar pozitiv.
 Rentabilitatea economică

Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea

precedentă curentă
1. Total activ 41 281 214 47 267 175
2. Rezultatul din
activitatea 1 683 769 2 074 974
operaţională
3. Profit până la
impozitare 1 393 680 3 297 437

4. Rentabilitatea
economică,
(rd.2/rd.1)*100%
5. Rentabilitatea
economică,
(rd.3/rd.1)*100%
 4. rata rentabilităţii financiare –
măsoară randamentul capitalului
propriu, deci al plasamentului financiar,
pe care acţionarii l-au depus prin
cumpărarea acţiunilor întreprinderii.
Deci, rentabilitatea financiară exprimă
capacitatea întreprinderii de a realiza
profit net prin capitalurile proprii
angajate în activitatea sa.
 Profit net
R. financiara  * 100%
capital propriu

rd.120 (situatia profit şi pierdere)

R. financiara *100%
rd . 390 (bilanţ )
 Rentabilitatea financiară depinde de rentabilitatea
economică şi de structura financiară a întreprinderii.
Maximizarea rentabilităţii financiare se poate obţine
prin:
- sporirea profitului net pe seama creşterii volumului
de activitate şi pe tipuri de activitate;
- creşterea randamentului capitalurilor investite
utilizând intensiv mijloacele fixe.
 Rentabilitatea financiară
Nr Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
. precedentă curentă
1 Capital propriu 17 293 992 20 050 417
2 Profit net 1 243 127 2 757 607
3 Rentabilitatea
financiară,
(rd.2/rd.1)*100%
III. Indicatorii lichidităţii.
 Capacitatea de plată
– capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată

Lichiditatea bilanţului Lichiditatea activului Solvabilitatea pe termen lung

reprezintă capacitatea reprezintă proprietatea reprezintă capacitatea

întreprinderii de a-şi elementelor patrimoniale întreprinderii de a-şi
onora obligaţiile pe de a se transforma în onora obligaţiile pe
termen scurt mijloace băneşti termen lung

Se calculează: lichiditatea imediată,

intermediară şi curentă
 1. rata lichidităţii imediate (absolută, lichiditatea
de gradul I) – caracterizează ce cotă din datoriile
curente întreprinderea este capabilă să achite la un
moment dat cu numerar. De obicei, în calculul acestui
indicator sunt cointeresaţi furnizorii, pentru a determina
capacitatea de plată a cumpărătorilor.

Numerar
Lichiditatea absoluta  nivelul acceptat 0.2 - 0.5
Datorii curente

rd. 250  rd.260

Lichiditat ea absoluta  (bilant)
rd. 580
 Lichiditatea absolută
Nr.
Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
precedentă curentă

1.
Numerar

2.
Datorii curente

3.
Lichiditatea
absolută,
(rd.1/rd.2)
 2. rata lichidităţii intermediare -
caracterizează ce cotă din datoriile curente
întreprinderea este capabilă să achite la un
moment dat utilizând pentru această
numerarul, creanţele curente și investiții
financiare curente.

În calculul acestui indicator sunt cointeresaţi

creditorii întreprinderii.
Lichiditatea intermediara  Active circulante - Stocuri de marfuri si materiale
Datorii curente

nivelul acceptat 0.7 -1.0

rd. 300  ( rd.140  rd.150  rd160  rd.170  rd.180)

Lichiditatea intermediara  (bilant)
rd. 580
Nivelul acestui indicator depinde de:
durata de rotaţie a documentelor la
bancă, de termenul acordării
creditului comercial, de capacitatea
de plată a lor, etc.
 Lichiditatea intermediară
Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
precedentă curentă
1. Stocuri de mărfuri şi
materiale
(rd.140+rd.150+rd.160+
rd.170+rd.180)
2. Active circulante

3. Datorii curente

4. Lichiditatea intermediară,
(rd.2 – rd.1/rd.3)
 3. rata lichidităţii curente – caracterizează
dacă întreprinderea dispune de active circulante
suficiente pentru achitarea datoriilor curente.

În calculul acestui indicator sunt cointeresaţi

acţionarii, investitorii şi creditorii potenţiali.
 Active circulante
Lichiditatea curenta 
Datorii curente

nivelul acceptat 1,0- 2,0

rd. 460
Lichiditatea curenta  (bilant contabil)
rd. 970
Limita de jos este condiţionată de faptul că
activele circulante trebuie să fie cel puţin
suficiente pentru achitarea datoriilor curente, în
caz contrar, întreprinderea va fi insolvabilă.

Creşterea acestui indicator în dinamică se

apreciază pozitiv dar până la un anumit nivel.
 Lichiditatea curentă
Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
precedentă curentă

1. Active circulante

2. Datorii curente

3. Lichiditatea
curentă,
(rd.1/rd.2)
4. fondul de rulment. (temele: structura financiară
şi gestiunea activelor circulante )

5. ciclu de conversie a numerarului (tema

gestiunea activelor circulante ).
IV. Indicatorii gestionării datoriilor
şi a stabilităţii financiare indică
gradul în care întreprinderea utilizează
sursele împrumutate în finanţarea
activelor sale. Din cadrul acestor
indicatori cea mai mare utilizare o au:
1. coeficientul de atragere a surselor
împrumutate

= Total Datorii / Total Pasive

coeficientul de atragere a surselor

împrumutate = (rd. 440 + rd. 580) / rd. 590
(bilanţ)

Caracterizează structura surselor de

finanţare a activelor din punct de vedere al
cotei surselor împrumutate, nivelul acestui
coeficient trebuie să fie 0 – 0,5.
 Coeficientul de atragere a surselor
împrumutate
Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
precedentă curentă
1. Datorii pe termen lung

2. Datorii curente

3. Total pasive

4. Coeficientul de atragere
a surselor împrumutate,
(rd.1+d.2)/rd.3
2. coeficientul corelaţiei dintre sursele
împrumutate şi sursele proprii

= Total Datorii / Capital Propriu

coeficientul corelaţiei dintre sursele

împrumutate şi sursele proprii = (rd. 440 + rd.
580) / rd. 390 (bilanţ)

Reflectă suma mijloacelor atrase revenită la 1

leu capital propriu. Cu cît acest coeficient este
mai mare decât 2 cu atât mai riscantă este
situaţia financiară a întreprinderii.
Nivelul favorabil trebuie să fie mai mic decât 2.
 Coeficientul corelaţiei dintre sursele
împrumutate şi sursele proprii

Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea

precedentă curentă
1. Datorii pe termen lung

2. Datorii curente

3. Capital propriu

4. Coeficientul corelaţiei
dintre sursele
împrumutate şi sursele
proprii,
(rd.1+d.2)/rd.3
 3. rata autofinanţării activelor
(rata autonomiei financiare globale).

Capital propriu
C. Autofinant are 
Total pasive

rata autofinanţării activelor = rd. 390 / rd. 590

(bilanţ)
Acest indicator se interpretează prin aprecierea
modificărilor în dinamică şi prin compararea lui
cu limita recomandată de 0,5. În acest caz
jumătate din patrimoniul întreprinderii, care
este format din surse proprii, serveşte drept
garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţă
de creditori.
Pentru asigurarea echilibrului financiar al
întreprinderii este necesar ca capitalul propriu
să fie egal sau mai mare ca 1/3 din pasivul
bilanţului, fapt ce reprezintă o premisă a
autonomiei financiare a întreprinderii.
 Rata autofinanţării activelor
Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
precedentă curentă

1. Capital propriu

2. Total pasiv

3. Rata
autofinanţării
activelor,
rd.1/d.2
 4. rata autonomiei financiare la termen –
reflectă gradul în care capitalul propriu al
întreprinderii asigură autofinanţarea activităţii
de producţie.

Capital propriu
Raf 
capital permanent

rata autonomiei financiare la termen =

rd. 390 / (rd. 390 + rd. 440) (bilanţ)
Se apreciază pozitiv în cazul când ponderea
capitalului propriu tinde spre o mărime unitară
(între 0,70 – 1,0).

Dacă mărimea obţinută este mai mică de 0,5,

aceasta înseamnă că activele circulante ale
întreprinderii nu mai acoperă datoriile curente
şi, deci, fondul de rulment este negativ.

Cu alte cuvinte, întreprinderea nu mai poate spera

la contractarea de noi împrumuturi pe termen
lung, întrucât creditorii săi, împrumutând în
continuare, se expun unui risc înalt de
nerambursare a sumelor împrumutate.
 Rata autonomiei financiare la termen
Nr. Indicatorii Perioada Perioada curentă Abaterea
precedentă

1. Capital propriu

2. Datorii pe termen
lung
3. Rata
autonomiei
financiare la
termen,
rd.1/(rd.1+d.2)
 5. rata solvabilităţii generale

= Total Activ / Total Datorii

rata solvabilităţii generale = rd. 310 / (rd. 440 +

rd. 580) (bilanţ contabil)

Rata solvabilităţii generale exprimă gradul de

acoperire a surselor împrumutate cu activele
totale de care dispune întreprinderea. Nivelul
acestui indicator trebuie să fie mai mare decât 2.
 Rata solvabilităţii generale
Nr. Indicatorii Perioada Perioada Abaterea
precedentă curentă

1. Datorii pe termen
lung
2. Datorii curente

3. Total activ

4. Rata solvabilităţii
generale,
rd.3 / (rd.1+d.2)
V. Indicatorii gestionării activelor, care arată
cât de eficient utilizează întreprinderea activele
sale. În acest cadru, pot fi selectaţi pentru
semnificaţie următorii indicatori:
- viteza de rotaţie a activelor circulante;
- durata de încasare a creanţelor;
- viteza de rotaţie a stocurilor;
- viteza de rotaţie a imobilizărilor;
- viteza de rotaţie a activului total.

Toţi aceşti indicatori au fost studiaţi la tema:

gestiunea activelor circulante și gestiunea
mijloacelor fixe.
 VI. Indicatorii valorii de piaţă, care
caracterizează activitatea întreprinderii pe piaţa
de valori, mărimea veniturilor şi dividendelor
plătite. În acest scop se calculează:
- profitul net pentru o acţiune;
- coeficientul de capitalizare bursieră;
- dividend pe acţiune;
- randamentul dividendului;

Aceşti indicatori au fost studiaţi la tema: politica

financiară – indicatorii politicii de dividend.
9.5 Matricea SWOT şi stabilirea
direcţiilor strategice de
dezvoltare a întreprinderii
Matricea SWOT

Managementului strategic îi este specifică, în

esenţă, analiza continuă, pe de o parte, a
mediului extern al firmei pentru a anticipa sau
sesiza la timp schimbările din cadrul acestuia
iar pe de altă parte, a situaţiei interne a firmei
pentru a evalua capacitatea ei de a face faţă
schimbărilor. Metoda de analiză a mediului, a
competitivităţii şi a întreprinderii este analiza
SWOT.
Analiza SWOT – prezentare teoretică SWOT
reprezintă acronimul pentru cuvintele
englezeşti „Strengthts” (Forţe, Puncte forte),
„Weaknesses” (Slăbiciuni, Puncte slabe),
„Opportunities” (Oportunităţi, Şanse) şi
„Threats” (Ameninţări).

Primele două privesc întreprinderea şi reflectă

situaţia acesteia, iar următoarele două privesc
mediul şi oglindesc impactul acestuia asupra
activităţii întreprinderii.
‘’Punctele forte’’ ale întreprinderii sunt caracteristici
sau competenţe distinctive pe care aceasta le
posedă la un nivel superior în comparaţie cu
alte întreprinderi, îndeosebi concurente, ceea
ce îi asigură un anumit avantaj în faţa lor.

Altfel prezentat, punctele forte, reprezintă activităţi

pe care întreprinderea le realizează mai bine
decât concurenții, sau resurse pe care le
posedă şi care depăşesc pe cele ale
concurenților.
‘’Punctele slabe’’ sunt caracteristici ale
acesteia care îi determină un nivel de
performanţe inferior celor ale firmelor
concurente.

Punctele slabe reprezintă activităţi pe care

întreprinderea nu le realizează la nivelul
propriu celorlalte întreprinderi concurente
sau resurse de care are nevoie dar nu le
posedă.
‘’Oportunităţile” reprezintă factori de mediu externi
pozitivi pentru întreprindere, altfel spus şanse
oferite de mediu, pentru a-şi stabili o nouă
strategie sau a-şi reconsidera strategia
existentă în scopul exploatării profitabile a
oportunităţilor apărute.

„Oportunităţi” există pentru fiecare întreprindere şi

trebuie identificate pentru a se stabili la timp
strategia necesară fructificării lor sau pot fi
create, îndeosebi pe baza unor rezultate
spectaculoase ale activităţilor de cercetare-
dezvoltare, adică a unor inovări de anvergură
care pot genera chiar noi industrii sau domenii
adiţionale pentru producţia şi comercializarea
de bunuri si servicii.
‘’Ameninţările” sunt factori de mediu externi
negativi pentru întreprindere, cu alte cuvinte
situaţii sau evenimente care pot afecta
nefavorabil, în măsură semnificativă,
capacitatea întreprinderii de a-şi realiza integral
obiectivele stabilite, determinând reducerea
performanţelor ei economico-financiare.

Ca şi în cazul oportunităţilor, „ameninţări” de

diverse naturi şi cauze pândesc permanent
întreprinderea, anticiparea sau sesizarea lor la
timp permiţându-i să-şi reconsidere planurile
strategice astfel încât să le evite sau să le
minimalizeze impactul. Mai mult, atunci când o
ameninţare iminentă este sesizată la timp, prin
măsuri adecvate ea poate fi transformată în
oportunitate.
 Analiza SWOT a unei întreprinderi

Ajută Împiedică
la îndeplinirea îndeplinirea
obiectivelor obiectivelor

Origine internă STRENGHT WEAKNESSS

(atribuite de Puncte forte Puncte slabe
întreprindere)

Origine externă OPPOTUNITIES THREATS

(atribuite de mediul Oportunităţi Ameninţări
extern)
Intrebări ajutătoare pentru identificarea punctelor tari:

Care sunt avantajele proiectului respectiv?

Care sunt abilităţile persoanei respective?
Ce este mai bine realizat la proiectul respectiv decât in cazul
concurentei?
Ce face persoana respectiva mai bine decât ceilalţi?
Ce vad cei din jur ca fiind punctele tari ale proiectului /
persoanei respective?

Intrebări ajutătoare pentru identificarea punctelor slabe:

 Ce ar putea fi îmbunătăţit la proiectul / abilităţile persoanei

respective?
 Ce vad cei din jur ca fiind punctele slabe ale proiectului /
persoanei respective?
 Ce ar trebui sa eviţi din experienţa trecuta?
Intrebări ajutătoare pentru identificarea oportunităților:

 Care sunt conditiile favorabile dezvoltarii proiectului / persoanei

existente acum pe piata?
 Care este avantajul concurential al proiectului / persoanei?
Care sunt prevederile legislaţiei în vigoare?

Intrebări ajutătoare pentru identificarea amenințărilor:

Care sunt obstacolele existente in calea proiectului /
carierei respective?
 Care sunt schimbările globale care pot afecta evoluţia
proiectului / persoanei?
In ce mod te afectează negativ activitatea competitionala?
Stabilirea direcțiilor strategice de dezvoltare a întreprinderii

Strategia reprezintă determinarea pe termen

lung a scopurilor şi obiectivelor unei
întreprinderi, adoptarea cursului de acţiune
şi alocarea resurselor necesare pentru
realizarea obiectivelor.
O strategie conţine trei elemente esenţiale:

- obiectivele cele mai importante de

realizat;

 politicile cele mai semnificative de urmat;

 programele pentru realizarea obiectivelor.

O. Nicolescu consideră că strategia poate fi
definită ca “ansamblul obiectivelor majore
ale organizaţiei pe termen lung,
principalele modalităţi de realizare
împreună cu resursele alocate, în vederea
obţinerii avantajului competitiv potrivit
misiunii organizaţiei”
 Se cunosc următoarele componente ale
strategiei:

A. Misiunea firmei (vocaţia, “credo-ul”,

carta), punctul de plecare în elaborarea
strategiei, reprezintă un ansamblu de
principii care ghidează activitatea acesteia,
expresia generală a raţiunii sale de a exista,
enunţând direcţia de evoluţie a organizaţiei,
în concordanţă cu aşteptările fireşti.
 B. Obiectivele strategiei reprezintă o
exprimare în termeni cantitativi a unor stări
viitoare dorite pentru organizaţie. Există
şapte domenii de performanţă în care
trebuie fixate obiectivele. Acestea sunt:
1) profitabilitatea/rentabilitatea,
exprimată printr-o serie de indicatori
financiari, cum ar fi rata profitului,
valoarea acţiunilor pe piaţă,
rentabilitatea investiţiei, mărimea
dividendelor.
2) cota de piaţă şi precizarea
segmentelor care prezintă interese
pentru firmă.
3) inovarea, exprimată prin numărul de
produse noi introduse în fabricaţie.
4) productivitatea, indicându-se
eficienţa în utilizarea resurselor pentru
obţinerea produselor.
5) resursele umane şi financiare,
materiale şi informaţionale
indicându-se modul de achiziţionare şi
utilizare a acestora.
6) performanţele manageriale, prin
indicarea unor criterii de evaluare a
managerilor şi a unor programe pentru
îmbunătăţirea potenţialului profesional al
acestora, dar şi prin indicarea unor criterii
de evaluare a personalului de execuţie şi a
unor programe pentru menţinerea unei
atitudini favorabile a salariaţilor faţă de
posturile lor şi pentru îmbunătăţirea
performanţelor organizaţiei.
7) responsabilitatea publică, indicându-se rolul
firmei în satisfacerea unor nevoi sociale şi
îmbunătăţirea imaginii publice a organizaţiei.

Întreprinderea trebuie să opteze pentru câteva

asemenea obiective fundamentale (nu unul
singur, dar nici prea multe), toate urmărind
scopuri primordiale, fiind formulate
corespunzător şi perfect coerente cu misiunea şi
cu valorile cheie ale organizaţiei.
C. Opţiunile strategice, numite şi
vectori de creştere a întreprinderii,
reprezintă acele direcţii de acţiune pe
care le poate aborda o întreprindere în
scopul realizării obiectivelor strategice,
cu implicaţii asupra tuturor activităţilor
sale sau a unei părţi relevante a
acestora.
Dintre cele mai frecvent utilizate opţiuni
strategice menţionăm: diversificarea
producţiei, specializarea în producţie,
pătrunderea pe noi pieţe, asimilarea de
noi produse.
D. Resursele reprezintă o altă
componentă definitorie a strategiei.

În formularea strategiei trebuie să se ţină

cont de resursele de care dispune
organizaţia (resurse proprii) sau de care
poate dispune (resurse atrase, resurse
împrumutate).
E. Avantajul competitiv. Prin avantaj
competitiv se înţelege realizarea de
către o întreprindere a unor produse
sau servicii superioare dintr-un punct de
vedere semnificativ pentru consumatori,
comparativ cu oferta de articole similare
ale majorităţii concurenţilor.
Strategiile de dezvoltare vizează
maximizarea cifrei de afaceri (volumul
vânzărilor), prin creşterea producţiei şi
obţinerea unui avantaj competitiv legat
de costuri.
Strategiile de dezvoltare pot fi aplicate prin:

- cucerirea de noi pieţe;

Creşterea cotei de piaţă deţinută nu este dificilă
în condiţiile unei pieţe în dezvoltare, care
permite o creştere a nivelului absolut al
vânzărilor.

Pe o piaţă aflată la maturitate, dezvoltarea

concurenţilor cu o cotă de piaţă scăzută este
dezavantajată de structura avantajoasă a
costurilor firmelor care sunt lider pe piaţă,

Pentru o piaţă în declin, pătrunderea pe o piaţă

depinde de numărul firmelor care părăsesc
piaţa;
 dezvoltarea de noi produse;

fiind o alternativă costisitoare, riscantă,

etc. întreprinderile au optat în ultimul
timp pentru transferuri tehnologice sau
pentru diverse forme de colaborare în
realizarea noilor produse.
Întreprinderile care se orientează spre
adoptarea strategiei de dezvoltare au o
rată a profitului superioară mediei în
domeniul respectiv de activitate şi dispun
de un puternic potenţial inovativ.
Aceste întreprinderi nu se limitează la a
adapta produsele şi serviciile lor la
cerinţele pieţei, ci încearcă să creeze
cerere pentru produsele pe care le fabrică
şi să anticipeze cerinţele consumatorilor.