Tema 3: Noțiuni generale despre invenție și brevet

1. Dreptul la brevetul de invenție din perspectiva istorică

2. Noțiuni generale privind invenția
3. Căile de protecție a invenției. Beneficiul protecției
4. Condițiile de brevetare a invenției
5. Subiecții brevetului de invenție
6. Valorificarea invenției

1. Dreptul la brevetul de invenție din perspectiva istorică

În istoria evoluţiei brevetelor de invenţie se remarcă existenţa a trei perioade importante,

astfel:
1. perioada privilegiilor, situată între secolul al XV-lea şi secolul al XVIII-lea, în cursul
căreia suveranul acorda monopolul de exploatare doar dacă i se părea oportun, astfel
încât conceptul de utilitate şi acela de favoritism deţineau un rol important;
2. perioada brevetelor naţionale (1790 – 1883), în cursul căreia fiecare inventator avea
dreptul să solicite obţinerea unui brevet, a cărui acordare depindea exclusiv de factori
obiectivi; în această perioadă însă, protecţia invenţiilor naţionale nu era asigurată în
străinătate;
3. perioada internaţionalizării brevetelor de invenţie, care a început în anul 1883 şi
continuă şi în prezent, perioadă în cursul căreia protecţia invenţiilor în afara ţării de
origine s-a dezvoltat în paralel cu comerţul internaţional, fenomen la care au contribuit
convenţiile internaţionale sau regionale.
            1. Scurt istoric. Perioada privilegiilor. Privilegiile au constituit instrumente prin care
suveranul putea oferi un drept special unei persoane. Privilegiile confereau categorii de drepturi
foarte diferite pentru beneficiarii acestora, dar în special eliberarea de sub regulile breslei,
scutirea de taxe, acordarea de pământ, acordarea de împrumuturi fără dobândă, acordarea
cetăţeniei sau a unor titluri nobiliare. Raţiunile avute în vedere pentru acordarea acestor privilegii
erau, de asemenea, foarte variate. Astfel, privilegiile acordate pentru lucrările referitoare la
explorările miniere sunt considerate predecesoare ale privilegiilor industriale. Cele dintâi
privilegii acordate pentru descoperirile tehnice nu făceau distincţia între inventator, în sensul
modern al termenului şi persoana care doar introducea în ţară o descoperire făcută în străinătate,
deoarece interesul suveranului era ca inovaţia să înlocuiască importurile cu o ramură nouă a
industriei autohtone.
 Republica Veneţiană a fost cel dintâi stat care, în 1474, a adoptat o lege prin care se
reglementa această formă de privilegiu. Legea stabilea principiile pe care, ulterior, s-a dezvoltat
sistemul brevetelor de invenţie, şi anume: importanţa invenţiilor pentru stat, recunoaşterea unor
drepturi exclusive ale primului inventator pentru o perioadă limitată de timp, sancţionarea
încălcării acestor drepturi.
Practica transferului de tehnologie şi a înfiinţării de noi ramuri industriale a început să
capete amploare începând cu secolul al XII-lea în Anglia, unde Coroana a acordat privilegii
speciale pentru protejarea indivizilor care înfiinţau noi ramuri industriale ce se bazau pe importul
de tehnologie. Protecţia a luat forma acordării, în beneficiul celui ce a introdus o nouă
tehnologie, a dreptului exclusiv de a o folosi pentru o perioadă de timp suficient de îndelungată
spre a o implementa şi spre a-i instrui şi pe alţii să o folosească.
Asemenea drepturi temporare erau adeseori acordate prin scrisori deschise („Letters
Patent”), numite astfel pentru că aveau sigiliul aşezat în partea de jos, adică exact invers faţă
poziţia acestuia în cazul închiderii scrisorilor prin sigilare. Ele erau, de fapt, o înştiinţare oficială
a publicului cu privire la drepturile acordate. Deşi iniţial sistemul a fost conceput pentru
încurajarea noilor industrii, cu timpul s-a abuzat de acordarea acestor drepturi, în vederea
creşterii veniturilor regale. În urma protestelor Parlamentului, Coroana a promis că acordarea de
brevete va face obiectul hotărârilor judecătoreşti emise în baza legii. Astfel, în cadrul unuia
dintre cele mai faimoase procese – acela al croitorilor din Ipswich din anul 1615 – judecătorul a
decis în felul următor: „Dacă o persoană creează o invenţie şi dezvoltă un nou comerţ în
interiorul Regatului, punându-şi astfel în pericol viaţa, consumând din averea sau din lucrurile
sale etc., sau dacă o persoană face o nouă descoperire, Regele, prin graţia şi bunăvoinţa sa, poate
să îi acorde, ca recompensă pentru muncă şi cheltuielile depuse, un privilegiu prin care, o
anumită perioadă de timp, doar acea persoană poate să practice acel negoţ ori comerţ, întrucât la
început locuitorii regatului sunt neştiutori şi nu au cunoştinţele şi îndemânarea spre a-l practica.
Însă, în momentul când privilegiul expiră, Regele nu va putea acorda un alt privilegiu pentru
aceeaşi invenţie.”
Abuzurile în acordarea drepturilor speciale au continuat (îndeosebi sub domnia Elisabetei
I şi a lui Iacob I) până în anul 1628, când a fost adoptată legea intitulată „Statute of Monoplies”,
care prevedea că toate monopolurile, dispoziţiile şi concedările de drepturi sunt invalide, cu
excepţia „oricărei scrisori deschise şi a oricărei acordări de privilegii pe termen de cel mult 14
ani ce se vor da de acum înainte primilor şi realilor inventatori pentru unica folosire sau
producere în regat a produselor noi, pe care alţii, simultan cu scrisorile deschise acordate şi a
drepturilor, nu le vor folosi.”
 Prin jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti din Anglia, sistemul privilegiilor s-a dezvoltat
în această ţară către un sistem de acordare bazat exclusiv pe condiţii procedurale, dintre care
unele, precum depunerea unui „deviz” detaliat, cerut în 1711, au făcut din acest sistem un
precursor al brevetelor de invenţie moderne. Începând cu 1760, numărul brevetelor acordate în
Anglia a crescut rapid, ca urmare a revoluţiei industriale. Cu toate acestea, în acele ţări în care
revoluţia industrială a început mai târziu, numărul brevetelor de invenţie a rămas modest. În
Franţa, neîncrederea generală, exprimată prin piedicile puse în calea libertăţii producţiei şi a
comerţului, ca şi rezultatele slabe obţinute în general de către deţinătorii „scrisorilor deschise”, l-
au determinat pe monarh să decidă (prin „Proclamaţia” din 1762) ca beneficiarii privilegiilor să
îşi piardă toate drepturile dacă nu îşi pun invenţia în practică în decurs de un an şi să respingă un
mare număr de cereri de privilegii.
            2. Scurt istoric. Perioada brevetelor naţionale. Aproape în mod simultan, Statele Unite
ale Americii (în 1790) şi Franţa (în 1791) au adoptat legi privind brevetele de invenţii ce se
bazau pe ideea acordării acestora oricărui inventator, dacă erau îndeplinite anumite condiţii
obiective. Extrem de semnificativ este art. 1 al menţionatei legi franceze: „Orice descoperire sau
invenţie nouă, în orice domeniu industrial, este proprietatea autorului ei; în consecinţă, legea îi
garantează autorului întreaga şi totala posesiune asupra invenţiei sale, în condiţiile şi pentru
durata prevăzute de lege.”
Totuşi, aceste reglementări au conţinut şi norme naţionaliste. Astfel, conform unui
amendament din 1793 la legea nord-americană, brevetele se puteau acorda numai cetăţenilor
Statelor Unite ale Americii. Iar în Franţa, persoana care introducea procedee provenite dintr-o
altă ţară beneficia de un tratament echivalent cu acela de care se bucura inventatorul efectiv; pe
de altă parte, un inventator care obţinea un brevet pentru invenţia sa în afara statului francez
după ce, anterior, obţinuse brevetul francez, pierdea dreptul de a beneficia de brevetul obţinut în
străinătate.
Ca urmare a aplicării legii în ţările cucerite de Napoleon, noul sistem s-a extins la
începutul secolului al XIX-lea. Deşi monarhiile au continuat principiul privilegiilor, în practică
dreptul la brevet era recunoscut în toate aceste ţări. Revoluţia industrială extinzându-se în lume,
numărul brevetelor de invenţie a cunoscut o adevărată explozie. În paralel, au apărut şi
îmbunătăţiri calitative. Astfel, simplii importatori de tehnică nu au mai fost trataţi la fel ca
inventatorii, iar acest concept nou a fost dezvoltat şi a condus la re-definirea şi, uneori, la
simplificarea formalităţilor. Sistemul înregistrărilor predomina, cu excepţia Statelor Unite ale
Americii, unde examinarea individuală s-a introdus în 1836. Deşi, în general, străinii puteau să
obţină brevete autohtone, brevetarea unei invenţii în mai multe ţări era destul de rară, pe de o
parte deoarece o asemenea necesitate nu apăruse, iar pe de altă parte din cauza complexităţii
procedurilor care făceau protecţia multiplă foarte complicată şi cu o eficacitate îndoielnică.
Cu toate acestea, existenţa brevetelor a fost resimţită ca o piedică pentru comerţul
internaţional. În ţările membre ale Uniunii Vamale a Statelor Germane („Zollverein”), anterior
constituirii imperiului unit din secolul al XIX-lea, titularul unui brevet de invenţie îşi pierdea
dreptul de a se opune importului bunurilor protejate prin brevet în locul unde au fost produse în
alte state ale Uniunii. Ca urmare a succesului comerţului liber, sistemul brevetelor părea că va fi
abandonat odată cu renunţarea la barierele vamale. Totuşi, inventatorii şi asociaţii acestora, adică
industriaşii din cele mai dezvoltate ţări din punct de vedere tehnic, au reacţionat şi au lansat
ideea protecţiei internaţionale a invenţiilor. În cadrul expoziţiei Internaţionale de la Viena din
1873, congresul pentru brevete de invenţie a avansat diverse idei cu privire la acest subiect. În
acelaşi timp, criza economică a dus la retragerea încrederii în eficienţa comerţului liber, astfel
încât tentativele de abolire a brevetelor au fost respinse. În cadrul următoarei Expoziţii
internaţionale, desfăşurate la Paris, un congres internaţional a început să schiţeze o soluţie pentru
protecţia internaţională a proprietăţii industriale. Organizarea unei conferinţe diplomatice a
condus la semnarea, la 20 martie 1883, a convenţiei ce a înfiinţat Uniunii pentru Protecţia
Proprietăţii Industriale.
3. Scurt istoric. Perioada internaţionalizării. Odată cu semnarea Convenţiei de la Paris,
a început perioada internaţionalizării proprietăţii industriale şi, în special, a sistemului de
brevetare. Uniunea de la Paris a stabilit cadrul în care s-a realizat progresul ulterior, prin
revizuirea periodică a convenţiei transmiţându-se mai uşor şi mai eficient protecţia invenţiilor
provenite dintr-o ţară membră a Uniunii în alte ţări.
            În cadrul Conferinţei Diplomatice de la Stockholm din 1967, s-a încheiat acordul pentru
înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Industriale (care a devenit o organizaţie
specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite), fiind prevăzute uniunile pentru proprietate
industrială şi pentru drept de autor ca structuri permanente.
Convenţia de la Paris a prevăzut, de la bun început, posibilitatea ca statele membre să
încheie „acorduri speciale” între ele cu privire la proprietatea industrială. Această posibilitate a
fost folosită pe larg, mai ales prin încheierea în 1970 a Tratatului de cooperare în materia
brevetelor (PCT), administrat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, precum şi, în
1973, a Convenţiei europene pentru brevetele de invenţie, administrate de Oficiul European al
Brevetelor de Invenţie (EPO).
 2. Noțiuni generale privind invenția

Invenţia reprezintă o soluţie tehnică a unei probleme prin intermediul elementelor

tehnice.
Titlul de protecţie a invenţiilor în Republica Moldova este brevetul de invenţie,
conform Legii nr. 50-XVI din 7 martie 2008 privind protecţia invenţiilor, iar conform art. 4 din
Lege, invențiile sunt protejate prin următoarele mijloace:
 brevet de invenţie;
 brevet de invenţie de scurtă durată;
 certificat complementar de protecţie.
Brevetul de invenţie este un titlul de protecţie ce conferă titularului dreptul exclusiv de
exploatare a invenţiei pe o perioada de 20 de ani.
Brevetul de invenţie de scurtă durată este un titlul de protecţie ce conferă titularului
dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei pe o perioada de 6 ani cu posibilitatea prelungirii
termenului de valabilitate pentru o perioada de cel mult 4 ani.
Titularul unui brevet ce produce efecte în Republica Moldova, al cărui obiect este un
produs medicamentos sau un produs fitofarmaceutic (brevet de bază), pentru care s-a eliberat o
autorizaţie de lansare pe piaţă, poate să obţină, în conformitate cu condiţiile prevăzute în
prezenta lege şi în Regulament, un certificat complementar de protecţie, denumit în
continuare certificat, pentru părţile brevetului de bază care corespund autorizaţiei. Certificatul
produce efecte la expirarea duratei legale a brevetului de bază, pentru o perioadă egală cu
perioada cuprinsă între data de depozit a cererii de brevet şi data eliberării primei autorizaţii,
redusă cu 5 ani, dar care nu poate depăşi 5 ani.
Invenţiile pot avea ca obiect:
 un produs – dispozitive, substanţe, tulpini de microorganisme, culturi celulare de plante
sau animale, produse farmaceutice şi fitofarmaceutice;
 un procedeu – activitate care are ca rezultat obţinerea sau modificarea unui produs
(procese tehnologice, procese computerizate, procedee biologice sau genetice etc.);
 o metodă – activitate care are rezultat de natură calitativă (măsurare, analiză, reglare,
control, metode computerizate, combinaţii algoritm/program-proces);
 aplicarea unui produs, procedeu sau metodă – aplicarea acestora cu o anumită destinaţie,
cu condiţia că aceasta să nu rezulte în mod evident din proprietăţile cunoscute ale
produsului, procedeului sau metodei aplicate.
Nu sunt considerate invenții:
 descoperirile, teoriile ştiinţifice şi metodele matematice;
  creaţiile estetice;
 planurile, principiile şi metodele în exercitarea activităţilor intelectuale, în materie
de jocuri sau în domeniul activităţilor economice, precum şi programele de calculator;
 prezentările de informaţii.
Cererea de brevet trebuie să se refere numai la o singură invenţie sau la un grup de
invenţii astfel legate, încât să formeze un singur concept inventiv general. 

3. Căile de protecție a invenției. Beneficiul protecției

Brevetarea invenției nu este obligatorie, odată invenţia fiind creată, inventatorul poate
opta pentru una din căile de protecţie a ei:
 publicare (prin articol științific);
 prin secret comercial know-how: să nu divulge informaţia privind invenţia;
 brevetare.
Prin publicare inventatorul primeşte o satisfacţie morală şi articolul publicat generează
drepturi personale nepatrimoniale.
Protecţia prin know-how
Avantaje
 nu necesită înregistrare şi de achitare a taxelor cu semnificaţie juridică ;
 este nelimitată în timp;
Dezavantaje:
 există riscul de divulgare sau “descifrare” prin inginerie reversă a invenţiei;
 nu asigură protecţia drepturilor morale a inventatorului;
Brevetul reprezintă un “contract” între inventator  şi stat unde:
    - inventatorul îşi ia obligaţia de a dezvălui societăţii invenţia sa, iar statul, în schimb, îi oferă
inventatorului  printr-un titlu de protecţie, conţinând informaţia despre aceea
invenţie, un drept exclusiv de a interzice altora de a exploata invenţia în scopul ca inventatorul
să-şi recupereze cheltuielile legate de crearea invenţiei şi să obţină, eventual, un venit. Dreptul
acesta este limitat în timp  şi teritoriu.
Funcţiile brevetului
Funcţia de protecţie – conferă titularului un drept exclusiv de exploatare asupra
obiectului invenţiei brevetate;
Funcţia de informare – odată publicat, documentul de brevet este adus la cunoştinţă
publicului (devine o parte a stadiului tehnic).
 Beneficiul protecţiei. Pe întreaga durată de protecţie brevetul îi acordă
titularului dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei de a interzice terţilor, care nu au acordul
său, efectuarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a următoarelor acţiuni:
 fabricarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, folosirea, importul sau stocarea în
aceste scopuri a produsului care constituie obiectul brevetului;
 folosirea procedeului care constituie obiectul brevetului sau, în cazul în care un terţ
ştie sau este evident din circumstanţe că folosirea procedeului este interzisă, fără acordul
titularului de brevet, oferirea procedeului spre folosire;
 oferirea spre vânzare, vânzarea, folosirea, importul sau stocarea în aceste scopuri
a produsului obţinut direct prin procedeul care constituie obiectul brevetului.

4. Condițiile de brevetare a invenției

O invenţie din orice domeniu tehnologic poate fi brevetată sub rezerva că aceasta să
satisfacă cumulativ următoarele criterii de brevetabilitate:
 invenţia trebuie să fie„susceptibilă de aplicare industrială”;
 invenţia trebuie să fie„nouă”;
 invenţia trebuie să implice o„activitate inventiva”.
Aplicabilitatea industrială. O invenţie este considerată ca fiind susceptibilă de aplicare
industrială dacă obiectul ei poate fi fabricat sau utilizat în oricare dintre domeniile industriale,
inclusiv în agricultură.
Noutatea. O invenţie se consideră nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii, care
include toate cunoştinţele care au fost făcute accesibile publicului printr-o descriere făcută în
scris sau oral, prin utilizare sau în orice alt mod, până la data depozitului cererii de brevet sau la
data priorităţii recunoscute.
Activitatea inventivă. O invenţie este considerată că implică o activitate inventivă dacă,
pentru un specialist în domeniu, ea nu rezultă în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul
tehnicii. În cazul brevetelor de invenţie de scurtă durată, se consideră că o invenţie implică o
activitate inventivă, dacă ea prezintă un avantaj tehnic sau practic. 
Nu se acordă brevete, pentru:
 invenţiile a căror publicare sau exploatare este contrară ordinii publice sau
bunelor moravuri, inclusiv cele dăunătoare sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor,
plantelor, şi care sunt de natură să aducă atingeri grave mediului, cu condiţia că această
excepţie să nu fie generată numai de interzicerea, printr-o dispoziţie legală, a exploatării
invenţiei;
  soiurile de plante şi rasele de animale;
 procedeele esenţial biologice de obţinere a plantelor sau a animalelor; această
dispoziţie nu se aplică procedeelor microbiologice şi produselor obţinute prin aceste
procedee;
 invenţiile având ca obiect corpul uman în diferite stadii ale formării şi
dezvoltării acestuia, precum şi simpla descoperire a unuia dintre elementele lui, inclusiv
secvenţa ori secvenţa parţială a unei gene.
 procedeele de clonare a fiinţelor umane;
 procedeele de modificare a identităţii genetice a liniei germinale a fiinţelor umane;
 utilizarea embrionilor umani în scopuri industriale sau comerciale;
 procedeele de modificare a identităţii genetice a animalelor de natură să le
producă suferinţe fără a aduce un beneficiu medical substanţial oamenilor sau animalelor,
precum şi pentru animalele rezultate din astfel de procedee.

5. Subiecții brevetului de invenție

Dreptul la brevet aparţine inventatorului sau succesorului lui în drepturi. Coautorilor,

dreptul le aparţine în comun.
Dacă mai multe persoane au creat, independent una de alta, aceeaşi invenţie, dreptul la
brevet aparţine persoanei a cărei cerere de brevet are cea mai veche dată de prioritate.
Dreptul la brevet pentru invenţia creată de salariat în exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu sau executând o sarcină concretă încredinţată în scris (invenţie de serviciu) aparţine
unităţii, dacă contractul încheiat nu prevede altfel. 

6. Valorificarea invenției

Respectarea drepturilor
Titularului unui brevet de invenţie îi sunt oferite o serie de mijloace eficiente şi reale
pentru a asigura faptul că drepturile sale vor fi respectate, iar persoanele ce încalcă drepturile sale
– sancţionate. În acelaşi timp, o cerere de brevet, în perioada cuprinsă între publicarea ei şi
acordarea brevetului, conferă solicitantului, cu titlu provizoriu, aceleaşi drepturi ca şi cele
conferite titularului de brevet, cu condiţia dobîndirii protecţiei.
 Astfel, titularul brevetului de invenţie dispune de următoarele proceduri/mijloace de
apărare a drepturilor şi intereselor sale:
 civile - litigiile privind acţiunile privind încălcarea unei cereri de brevet sau a unui brevet
şi ordonarea măsurilor respective sunt soluţionate de către instanţa judecătorească
conform competenţei stabilite în Codul de procedură civilă;
  administrative - oferă un mecanism rapid pentru sancţionarea persoanelor implicate în
fabricarea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre vînzare, vînzarea, alt mod de
punere în circulaţie economică, stocarea în astfel de scopuri a produselor care
încorporează o invenţie brevetată sau un model de utilitate înregistrat, pentru care, în
conformitate cu legislaţia, este necesară autorizarea titularului, efectuate fără această
autorizare;
 penale - oferă posibilitate sancţionării mai aspre, inclusiv şi cu privaţiune de libertate a
persoanelor implicate în fabricarea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre
vînzare, vînzarea, alt mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în aceste
scopuri a produsului, folosirea de procedee, ceea ce constituie invenţii sau modele de
utilitate ori include obiectul invenţiei sau al modelului de utilitate protejate, pentru care,
în conformitate cu legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără
această autorizare, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au
cauzat daune în proporţii mari (mai > de 50 000 lei);
 protecţia la frontieră a drepturilor - este asigurată de către Serviciul Vamal al
Republicii Moldova. 

Transmiterea drepturilor
Cererea de brevet şi brevetul pot fi transmise sau pot constitui obiectul unor drepturi
reale. Dreptul la brevet, dreptul la acordarea brevetului şi drepturile ce decurg dintr-o cerere de
brevet sau dintr-un brevet pot fi transmise în totalitate sau în parte prin cesiune sau prin licenţă,
exclusivă sau neexclusivă, ori prin succesiune legală sau testamentară.
  Un brevet, independent de unitatea titulară, poate să facă obiectul unui gaj sau al unui alt
drept real. Gajul brevetelor se înregistrează în Registrul garanţiilor reale mobiliare conform
prevederilor Legii cu privire la gaj. Alte drepturi asupra brevetelor se înregistrează în Registrul
naţional de brevete de invenţie la cererea uneia dintre părţi şi devin opozabile faţă de terţi din
momentul înregistrării, iar datele despre aceste drepturi se publică în BOPI (Buletinul Oficial de
Proprietate Intelectuală). 
De asemenea, instanţele judecătoreşti pot acorda oricărei persoane interesate o licenţă
obligatorie pe motiv de lipsă sau de insuficienţă de exploatare a brevetului, la o cerere depusă la
expirarea unui termen de 4 ani de la data de depozit a cererii de brevet sau a unui termen de 3 ani
de la eliberarea brevetului, fiind aplicat termenul care expiră cel mai tîrziu, în cazul în care
titularul brevetului nu a exploatat brevetul pe teritoriul Republicii Moldova sau nu a făcut
pregătiri efective şi serioase în acest scop, cu respectarea condiţiilor prevăzute în Lege.
 Contractele de cesiune, licenţă, gaj se înregistrează la AGEPI la solicitarea părţilor
contractante. Solicitarea înregistrării unui contract se efectuează prin depunerea unei cereri, care
se completează, prin dactilografiere sau imprimare, pe un formular-tip, aprobat de AGEPI, cu
excepţia contractului de gaj, a cărui înregistrare se efectuează în baza avizului de înregistrare a
gajului.