UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAM DE STUDII: DREPT – ID

DISCIPLINA: DREPTUL PROPRIETĂȚII

INTELECTUALE
TITLUL TEMEI: PROTECŢIA ŞI EXPLOATAREA
INVENŢIEI

COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. ADRIAN CIRCA

STUDENT: VĂLEANU LILIANA-MARINA

ANUL: III

1
 Noțiuni generale
Legislaţia Revoluţiei franceze recunoaşte pentru prima oară, în forma lor modernă
drepturile intelectuale pe care le califică ca fiind drepturi de proprietate, calificare care într-un
înţeles convenţional, se mai păstrează încă pentru drepturile autorilor de creaţii tehnice, care şi
astăzi se numesc drepturi de proprietate industrială.
Dreptul proprietăţii industriale cuprinde brevetele de invenţie, modelele şi desenele
industriale, mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii, numele comercial, însemnele, denumirile
de origine, indicaţiile de provenienţă şi concurenţa neloială1.
Dreptul de inventator este un drept subiectiv complex în al cărui conţinut intră deopotrivă
drepturi personale nepatrimoniale şi drepturi patrimoniale, fără ca unele dintre ele să aibă
primatul asupra celorlalte2. Concepţia conform cărei dreptul subiectiv al inventatorului este un
drept personal a fost pentru prima dată elaborată de către A. Ionaşcu.
Prin drept de proprietate industrială, în sens obiectiv, se înţelege ansamblul normelor
juridice care reglementează raporturile sociale ce e nasc ca urmare a realizării, utilizării,
transmiterii sau dobândirii unor creaţii ştiinţifice sau tehnice, a unor semne sau a altor elemente
distinctive ale produselor, mărfurilor ori serviciilor3.
Dreptul exclusiv de exploatare este conferit titularului brevetului pe întreaga durată de
protecţie a acestuia,durata protecţiei fiind de 20 de ani4. Limitarea în timp a dreptului exclusiv
de exploatare a invenţiei de către titular prezintă o mare importanţă şi a fost determinată de
motive sociale, pentru progresul economic şi tehnico-ştiinţific, cunoscut fiind că după încetarea
dreptului exclusiv, folosirea invenţiei este liberă şi gratuită5.
Dreptul titularului brevetului se numeşte exclusiv pentru că permite excluderea altor
persoane de la exploatarea invenţiei şi pentru că titularul brevetului este singurul căruia i se
îngăduie această exploatare atât timp cât altora nu le este acordată o autorizare în acest sens, de
exemplu pe calea unei licenţe6.
Cu începere de la data publicării cererii de brevet, cererea asigură, în mod provizoriu,
solicitantului protecţie, cu excepţia cazurilor în care cererea de brevet de invenţie a fost
respinsă,retrasă sau declarată ca fiind considerată retrasă7. Această protecţie provizorie permite
solicitanţilor de brevete ca, după ce şi-au asigurat prioritatea prin constituirea depozitului
reglementar naţional şi cu condiţia ca terţilor să le fi fost accesibilă,prin publicare, cererea de
brevet, să poată testa valoarea efectivă a invenţiilor şi să decidă continuarea procedurii de
brevetare numai acelea care trec cu succes acest test. Dacă cererea a fost înregistrată, dar nu a
fost încă publică, nu se poate considera că s-a produs o contrafacere,în ipoteza exploatării acelei

1 Art. 1 din Convenţia de la Paris din 20 martie 1883 privind protecţia proprietăţii industriale.
2 St. Cărpenaru,Drept civil. Drepturile de creaţie intelectuală, Universitatea din Bucureşti,1971, p. 62.
3 V. Ursa, Drept de proprietate industrială, vol. I, Universitatea din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, 1987, p. 4
4 Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie, publicată în M.Of. nr. 212/21 oct. 1991,
republicată în M.Of. nr. 541/8 aug. 2007.
5 I. Cameniţă, Protecţia invenţiilor prin brevet, Editura Academiei,Bucureşti, 1971,p. 168-169.
6 Intellectual Property Reading Material, ediţia a II-a, Geneva, 1998, p.24.
7 Art. 34 din Legea nr. 203/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

2
invenţii de un terţ anterior publicării cererii. Prin actuala reglementare nu îşi mai păstrează
actualitatea jurisprudenţa care deosebea între, pe de o parte, acţiunea penală în contrafacere,
socotită ca inadmisibilă şi, pe de altă parte, acţiunea în daune, socotită admisibilă8.
Drepturile asupra unei inventii sunt recunoscute si aparate pe teritoriul Romaniei prin
acordarea unui brevet de inventie de catre Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, in conditiile
prevazute de lege. Sunt, de asemenea, recunoscute si aparate drepturile decurgand din brevetul
european, conform Legii nr. 64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie.
Un brevet poate fi acordat pentru orice inventie avand ca obiect un produs sau un
procedeu, in toate domeniile tehnologice, cu conditia ca aceasta sa fie noua, sa implice o
activitate inventiva si sa fie susceptibila de aplicare industrial9.
Brevetul de invenţie este titlul eliberat de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
(O.S.I.M.), care conferă titularului şi succesorilor acestuia un drept exclusiv de exploatare;
invenţia brevetată nu poate fi exploatată decât cu autorizaţia titularului brevetului.
Drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise în tot sau în parte. Transmiterea se poate
face prin cesiune sau prin licenţă, exclusivă sau neexclusivă, sau prin succesiune legală sau
testamentară. Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în
Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.

Funcțiile brevetului de invenție

I. Funcţii interne:
a) de protecţie juridică a invenţiei faţă de terţi;
b) de apropriere publică a cunoştinţelor tehnice care fac obiectul invenţiei;
c) de stimulare a creativităţii;
d) de încurajare a invenţiilor industriale;
e) de răspândire a informaţiilor;
f) de apărare a industriei naţionale;
g) de prevenire a dublei brevetări etc.
II. Funcţii externe:
a) de protecţie a comerţului internaţional şi a cooperării tehnico-ştiinţifice;
b) de stimulare a tehnologiilor avansate.

Subiectele protecţiei prin brevet de invenţie

8 A se vedea Curtea de Casaţie, secţiunea a II-a, decizia nr. 1510 din 10 iunie 1924, publicată în „Pandectele
române”1924,p. 281.
9 Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale-dreptul de autor, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2003.

3
 Subiectele primare stricto-sensu sunt acele subiecte care dobândesc brevetul de invenţie
direct de la stat, prin Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în urma desfăşurării procedurii
legale.
Dreptul de a solicita eliberarea brevetului de invenţie aparţine următoarelor subiecte primare
stricto-sensu:
a) inventatorului independent - în ipoteza în care invenţia s-a născut prin efortul creator şi
material propriu al unei persoane fizice;
b) inventatorului salariat - în situaţia în care a realizat invenţia în cadrul unui contract
individual de muncă cu misiune inventivă, încredinţată în mod explicit, iar contractul
cuprinde o clauză prin care inventatorului i se atribuie dreptul de a cere eliberarea
brevetului în nume propriu;
c) moştenitorilor inventatorului - fără a se opera nici un fel de distincţie, după cum aceştia
aparţin categoriei moştenitorilor legali sau categoriei moştenitorilor testamentari;
d) cesionarilor dreptului la eliberarea brevetului;
e) unităţii în care este angajat inventatorul, în anumite condiţii.
Subiectele primare lato-sensu sunt subiecte intermediare, în sensul că obţin brevetul de
invenţie doar într-un mod subsidiar, după ce un subiect primar stricto-sensu nu şi-a exercitat în
termen dreptul la eliberarea brevetului; subiect primar stricto-sensu poate fi: inventatorul
salariat, în anumite condiţii.
Subiectele derivate sunt persoanele care devin titulare de brevet numai într-un mod
subsecvent, ca urmare a dobândirii acelei calităţi prin ntermediul unei operaţiuni de transmitere,
de la un titular anterior.
Condiţiile de brevetare a invenţiilor de produse, procedee sau metode:
- invenţia să se încadreze în domeniul de aplicaţie al obiectelor ce pot fi brevetate;
- invenţia să îndeplinească condiţia noutăţii;
- invenţia să îndeplinească cerinţa pasului inventiv;
- invenţia să îndeplinească condiţia aplicabilităţii industriale.

Obiectul protecţiei prin brevet de invenţie

Clasificarea invenţiilor:
1. După obiectul invenţiei, distingem:
 invenţii care au ca obiect un produs;
 invenţii care au ca obiect procedee sau metode;
 invenţii care au ca obiect aplicaţiile într-o formă nouă a mijloacelor cunoscute;
 invenţii care au ca obiect combinaţia de mijloace cunoscute.
2. În raport cu criteriul complexităţii obiectului, invenţiile se clasifică în:

 invenţii simple, care au ca obiect un singur produs, mijloc sau metodă;

 invenţii complexe, care reclamă folosirea conjugată a mai multor elemente sau
mijloace.
3. După gradul de independenţă faţă de alte invenţii, distingem:

4
  invenţii principale, care au o existenţă de sine stătătoare;
 invenţii complementare sau de perfecţionare, care îmbunătăţesc o invenţie
anterioară, şi fără de care nu pot exista.

Invenţiile nebrevetabile şi inovaţiile

Invenţiile nebrevetabile sunt, potrivit legii, acele invenţii contrare ordinii publice şi
bunelor moravuri, cele care privesc soiurile de plante şi rasele de animale, procedeele biologice
pentru obţinerea plantelor sau a animalelor, invenţiile având ca obiect corpul uman.
Inovaţiile reprezintă acele realizări cu caracter de noutate şi de utilitate la nivelul unităţii
în care au fost create. Inovaţia mai poartă numele şi de realizare tehnică cu caracter de noutate
relativă, fiind apreciată în raport cu stadiul local al tehnicii. Calitatea de inovator este atestată de
unitatea care utilizează realizarea tehnică cu caracter de inovaţie.

Drepturile morale ale inventatorilor

Dreptul la calitatea de autor al invenţiei. Calitatea de autor al unei invenţii diferă de
calitatea de inventator; calitatea de autor al unei invenţii nebrevetate conferă titularului un drept
de prioritate ştiinţifică, dar nu şi dreptul exclusiv de exploatare.
Apărarea calităţii de autor şi a priorităţii ştiinţifice se poate face prin:
 acţiunea în revocare administrativă a hotărârii de acordare a brevetului;
 acţiunea în anularea brevetului;
Dreptul la nume al inventatorului.
Constă în posibilitatea inventatorului, conferită prin lege, de a pretinde să fie menţionat
ca autor al invenţiei; acest drept este supus principiului disponibilităţii, autorul invenţiei având
latitudinea de a aprecia şi dispune în mod liber, potrivit voinţei şi conştiinţei proprii, asupra
exercitării dreptului de a cere să fie menţionat în brevet; în practica recentă, se manifestă tendinţa
marilor concerne de a prezenta invenţiile realizate de angajaţi, sub numele firmei.
Dreptul de a da publicităţii invenţia. Reprezintă posibilitatea recunoscută inventatorului,
ca, în limitele şi formele prescrise de lege, să aducă la cunoştinţă publică invenţia realizată.
Dreptul de divulgare se exercită în principal prin procedurile legale de brevetare; este o
excepţie de la principiul netransmisibilităţii drepturilor nepatrimoniale.
Exerciţiul dreptului de a da publicităţii invenţia este supus unor limitări legale: invenţiile
pe care instituţiile abilitate le-au calificat ca având caracter secret; inventatorii salariaţi nu au
dreptul de a da ei înşişi publicităţii invenţia (în lipsa unor prevederi contractuale contrare).
Dreptul la protecţia calităţii de autor. Reprezintă dreptul inventatorului de a solicita: să i
se menţioneze numele, prenumele şi calitatea în brevetul eliberat, în carnetul de muncă, în orice
alte acte sau publicaţii privind invenţia; să i se elibereze un duplicat al brevetului de invenţie.
Acest drept are ca obligaţie corelativă îndatorirea persoanelor care solicită eliberarea brevetului
de invenţie, altele decât autorul invenţiei, de a declara cine este inventatorul.

5
 Dreptul de prioritate ştiinţifică. Reprezintă recunoaşterea faptului că autorul unei
invenţii a fost primul care a descoperit soluţia tehnică pe care o reprezintă invenţia; acest drept se
naşte în momentul realizării creaţiei, dar devine opozabil numai în măsura în care soluţia care
constituie invenţie este adusă la cunoştinţă publică;

Drepturile patrimoniale ale inventatorilor şi ale titularilor brevetelor de invenţie

Drepturile patrimoniale ale inventatorilor netitulari de brevet. Inventatorii netitulari de
brevet pot fi independenţi sau salariaţi; ei au dreptul, potrivit Legii nr. 64/1991:
a) să li se elibereze un duplicat al brevetului de invenţie (art. 36);
b) să li se stabilească drepturile patrimoniale pe bază de contract în sumă fixă sau
proporţional cu veniturile obţinute din exploatarea invenţiei.
Inventatorii salariaţi, netitulari de brevet, au dreptul la o remuneraţie suplimentară,
stabilită independent de salariul de încadrare; totodată, inventatorilor salariaţi li se cuvin drepturi
băneşti rezultate din aplicarea invenţiei, precum şi redevenţe.
Drepturile patrimoniale ale titularilor brevetelor de invenţie
1. Dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei reprezintă posibilitatea juridică recunoscută
titularului brevetului de a exploata în mod exclusive invenţia; se aseamănă cu un drept de
monopol, dar spre deosebire de acesta, este limitat în timp şi în spaţiu; subiectul dreptului de
exploatare exclusivă nu poate fi decât titularul de brevet; este un drept patrimonial, absolut,
transmisibil, temporar şi teritorial.
Apărarea dreptului de exploatare exclusivă a invenţiei se realizează prin:
a) acţiunea în contrafacere,
b) acţiunea în concurenţă neloială.
2. Dreptul provizoriu de exploatare exclusivă. Solicitantul titlului de protecţie
beneficiază, până la data eliberării brevetului, de dreptul provizoriu de exploatare exclusivă a
invenţiei.
Exercitarea acestui drept este supusă unor condiţii legale: cererii de brevet să i se fi
acordat dată de depozit; cererea de brevet să fi fost publicată.
Apărarea dreptului provizoriu se asigură prin acţiunea în daune: instanţa de judecată va
obliga persoana care a exercitat în mod ilicit dreptul provizoriu la plata daunelor către titularul
dreptului, dar hotărârea judecătorească va putea fi pusă în executare numai după ce dreptul a
căpătat valenţe definitive, prin eliberarea brevetului de invenţie.

Bibliografie

6
 1. Florea Bujorel, Dreptul proprietăţii intelectuale-dreptul de autor, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2003.
2. I. Cameniţă, Protecţia invenţiilor prin brevet, Editura Academiei,Bucureşti, 1971.
3. St. Cărpenaru,Drept civil. Drepturile de creaţie intelectuală, Universitatea din
Bucureşti,1971.
4. V. Ursa, Drept de proprietate industrială, vol. I, Universitatea din Cluj-Napoca,
Facultatea de Drept, 1987
5. Intellectual Property Reading Material, ediţia a II-a, Geneva, 1998, p.24.
6. Convenţia de la Paris din 20 martie 1883 privind protecţia proprietăţii industriale.
7. Legea nr. 64 din 11 octombrie 1991 privind brevetele de invenţie, publicată în M.Of.
nr. 212/21 oct. 1991, republicată în M.Of. nr. 541/8 aug. 2007.