Sănătatea planetei depinde de atitudinea fiecărui cetățean față de ecosistemul cu care interacționează. Educația ecologică pentru dezvoltare durabilă este o sarcină pe care viața o reprezintă, o provocare pentru indivizi, instituții și societate pentru a vedea mâine ca o zi care aparține tuturor sau nu va aparține nimănui. Educația pentru mediu este procesul care recunoaște valorile și conceptele clarificate pentru a dezvolta abilități și atitudini necesare pentru a înțelege și a aprecia relația dintre cultura umană și mediu. Educația pentru dezvoltare durabilă are ca scop transmiterea de informații în domeniul dezvoltării durabile și formarea de competențe în promovarea acesteia. Formarea de cetățeni competenți și încrezători poate crea noi oportunități de a avea un stil de viață mai sănătos și productiv, în armonie cu natura și cu grijă față de valori sociale precum egalitatea sau diversitatea culturală. Educația pentru Dezvoltare Durabilă (EDD) determină o reorientare a educației spre motivarea oamenilor pentru a se responsabiliza în problemele cu care se confruntă întreaga planetă .
Cu un set ambițios de 17
obiective de dezvoltare durabilă, Agenda 2030 ar trebui să contribuie la realizarea a trei mari paşi pentru toți oamenii din toate țările: eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţii și a nedreptăţii, precum și reglementarea schimbărilor climatice. Mecanism strategic pentru o dezvoltare durabilă În România funcționează „Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă”, în care, pe lângă problematica generală a dezvoltării durabile, se abordează problemele specifice educației. Astfel, în cadrul acestei abordări, sunt prevăzute următoarele măsuri la nivel general educațional și la nivelul promovării educației penrtru dezvoltare durabilă. Astfel, la nivelul măsurilor educaționale generale, „se urmăreşte în acest fel calificarea şi recalificarea, potrivit noilor exigenţe ale pieţei naţionale a muncii şi cerinţelor de competitivitate în Piaţa Unică a UE, a unui număr de 1,65 milioane persoane, echivalent cu 18% din totalul populaţiei ocupate în 2006. Ţinând seama de rezultatele nesatisfăcătoare obţinute în perioada 2000-2006, se porneşte de la constatarea că unele ţinte stabilite prin Strategia de la Lisabona (o rată medie de 70% de ocupare a populaţiei în vârstă de 15-64 ani; reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii sub 10%; sporirea la 85% a populaţiei în vârstă de 15-64 ani care a absolvit cel puţin învăţământul secundar superior) nu vor putea fi atinse, în cazul României, până în anul 2010, necesitând o reeşalonare realistă, adaptată la condiţiile specifice existente. Va fi nevoie de eforturi susţinute chiar şi pentru atingerea ţintei asumate în cadrul Obiectivelor Mileniului astfel ca, până în 2012, copiii din mediul rural să finalizeze ciclul complet de învăţământ primar şi gimnazial în proporţie de cel puţin 95%. În aceste condiţii, accentul principal al ansamblului de politici şi acţiuni care se vor realiza până în anul 2013 se va pune pe menţinerea şi accelerarea tendinţelor deja conturate pentru recuperarea decalajelor faţă de nivelul actual de performanţă al celorlalte state membre ale UE. Pentru a accentua importanţa menţinerii și îmbunătăţirii relaţiei OM – NATURĂ, Naţiunile Unite au declarat ca deceniul 2005 – 2014 să fie un deceniu al “EDUCAŢIEI PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ”. În acest context, educaţia pentru dezvoltare durabilă aduce în același timp o nouă motivare a actului educaţional, dând posibilitate “actorilor” implicați în actele educaționale să participe creativ la găsirea variantelor și evaluarea alternativelor pentru un viitor sustenabil. În mod obișnuit educaţia cu privire la mediu se ocupă de două aspecte: protecţia mediului și folosirea resurselor. Paradoxal, cu cât o societate este mai educată și mai înstărită cu atât impactul ei negativ asupra mediului este mai mare, necesităţile de consum sunt mai mari și poluarea la fel. Ceea ce duce la concluzia că doar educarea cetăţenilor nu este suficientă pentru realizarea dezvoltării durabile. Provocarea este să educăm fără a crește nevoia de consum a populaţiei, modificând modelele de consum și limitând poluarea. În zonele cu educaţie redusă, în general, economia se reduce la agricultură și extragerea resurselor. Cu cât nivelul de educaţie crește, apar industrii din ce în ce mai sofisticate și gradul de consum este ridicat, iar poluarea este mult mai mare. Astfel, putem observa că legătura dintre dezvoltarea durabilă și educaţie este foarte complexă, ultimele cercetări în domeniu oferindu-ne răspunsul la întrebarea “De ce educaţia este cea care ajută ţările să își atingă obiectivele de dezvoltare durabilă? VĂ MULȚUMIM!