Finanţe publice:

geneză, concept,
conţinut şi funcţii
PLANUL LECŢIEI:
1. Noţiunea şi obiectul de studiu al
finanţelor publice. Finanţele publice în
viziunea diferitor şcoli economice.
2. Funcţiile finanţelor publice. Asemănări
şi deosebiri dintre finanţele publice şi
cele private.
3. Rolul finanţelor publice în economia
de piaţă.
 SCOPUL LECŢIEI:
• Definirea conceptului de finanţe publice;
• Explicarea evoluţiei conceptului finanţelor
publice;
• Identificarea asemănărilor şi deosebirilor
dintre finanţele publice şi cele private;
• Determinarea funcţiilor finanţelor publice;
• Argumentarea rolului finanţelor publice.
 BIBLIOGRAFIA:
 Hâncu, Rodica. Buşmachiu Eugenia ş.a. Finanţe
publice. Sinteze, scheme, teste. – Chişinău: Editura
ASEM, 2005. – 188p.
 Secrieru A., Finanţele publice: instrumente şi
mecanisme financiare de intervenţie guvernamentală:
curs univ. / A. Secrieru; ASEM. – Chişinău: Epigraf,
2004. – 424 p.
 Văcărel Iulian; Gabriela Anghelache. Finanţe
publice– Bucureşti: Ed. Did-că şi Ped-că, 2000. – 65
p.
 Manole T. Finanţe publice: teorie şi aplicaţii. –
Chişinău, 1998. – 85 p.
 În procesul procurării şi repartizării resurselor
de care are nevoie statul pentru îndeplinirea
funcţiilor şi sarcinilor sale, se nasc anumite relaţii
sociale.
Aceste relaţii sunt de natură economică şi
exprimă repartizarea unei părţi din PIB, prin
intermediul statului, între diferite categorii sociale.
Relaţiile acestea, apărute în procesul de
mobilizare şi repartizare a resurselor necesare
statului, în formă bănească, sunt relaţii financiare,
sau pe scurt, finanţe.
 Existenţa finanţelor este legată de:

existenţa statului,
folosirea banilor şi a formelor

valorice în repartizarea produsului

intern brut.
 Cuvântul finanţe îşi are originea în
limba latină, ceea ce înseamnă “plata în
bani”.
Cu timpul, cuvântul finanţe a căpătat
un sens foarte larg, incluzând bugetul
statului, creditul, operaţiile bancare şi de
bursă, relaţiile cambiale şi altele, adică
sursele, relaţiile şi operaţiile băneşti.
 Finanţele publice au evoluat pe
parcursul următoarelor etape:

 finanţele publice clasice;

 finanţele publice moderne;
 finanţele publice postmoderne.
 Finanţele publice clasice- se dezvoltă în perioada de
închegare a finanţelor ca ştiinţă, din sec. al XVIII – lea până
la începutul sec. al XX-lea, reflectă doctrina liberală în
dezvoltarea economică a societăţii
Caracteristici esenţiale:
• consideră că statul trebuie să aibă o intervenţie minimă în
economie, deoarece organizarea activităţilor şi distribuţia
veniturilor trebuie lăsată „mâinii invizibile” a pieţelor
concurenţiale, care asigură un echilibru autoreglator;
• rolul statului trebuie limitat la realizarea funcţiilor tradiţionale:
menţinerea ordinii interne, administrarea justiţiei, administrarea
lucrărilor publice, apărarea naţională şi relaţiile externe (statul
“jandarm”);
• studiază gospodăria şi economia financiară a statului, adică
ansamblul mijloacelor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor
sale de administraţie (statul consumator);
• cerinţa fundamentală este considerată asigurarea şi menţinerea
echilibrului între veniturile şi cheltuielile publice (deci inexistenţa
deficitului bugetar).
 Finanţele publice moderne - se
dezvoltă din primele decenii ale sec. XX
(marea criză economică mondială din
perioada 1929 – 1933), până în jurul
anului 1970 (criza energetică din 1973).
În scopul evitării crizelor economice se
fundamentează concepţia privind
intervenţionismul statal în economie
(promotor J. M. Keynes).
 Caracteristici esenţiale:
• statul, prin politici bugetare, monetare şi valutare, poate şi
trebuie să joace un rol activ în viaţa economică, pentru
influenţarea proceselor economice spre un curs favorabil
prin: crearea de întreprinderi publice sau mixte; acordarea
de subvenţii întreprinderilor private; adoptarea unor măsuri
de protecţie socială.
• statul “jandarm” este înlocuit de statul “providenţă” sau statul
“bunăstării”.
• pieţele funcţionează imperfect, ceea ce conduce la
necesitatea intervenţiei corectoare a statului, adică “mâna
vizibilă” a guvernului => sporirea rolului statului, implicit a
finanţelor publice.
• sfera finanţelor publice moderne se îmbogăţeşte, astfel că
acestea studiază ansamblul mijloacelor băneşti necesare:
statului consumator; statului investitor; statului protector.
• echilibrul bugetar nu mai are decât o valoare relativă.
 Finanţele publice postmoderne (neokeynesism
şi neoliberalism) - se dezvoltă începând din
ultimele trei decenii ale sec. XX şi până în prezent.
În acestă perioadă apar două curente de gândire
economică:
Neokeynesismul (principal reprezentant P.A.
Samuelson). Caracteristici esenţiale:
• trecerea de la metoda statică de analiză la metoda
dinamică;
• îmbinarea microanalizei cu macroanaliza, cu
accent pe ultima formă;
• armonizarea intereselor şi intervenţiei statului cu
cele ale sectorului privat.
 Neoliberalismul (principal reprezentant M.
Friedman). Caracteristici esenţiale: recomandă
intervenţia statului în economie numai pentru:
 stabilirea cadrului juridic al concurenţei, asigurând
funcţionarea armonioasă a mecanismului preţurilor
şi împiedicarea abuzurilor monopolurilor;
 intervenţia directă a statului în economie trebuie
înlocuită prin prioritatea acordată influenţării
mediului economic;
 stimularea ofertei, a producţiei (şi nu a cererii), prin
încurajarea sectorului privat şi reducerea poverii
impozitelor;
 dirijismul este înlocuit tot mai mult cu stimularea
iniţiativei;
 reglementarea globală cedează locul în favoarea
deciziilor descentralizate.
 Economiştii consideră finanţele ca fiind:
1. Fonduri băneşti la dispoziţia statului (venituri ale statului);
2. Mijloace de intervenţie a statului în economie (impozite,
împrumuturi, subvenţii etc.);
3. Metode de gestionare a banului public (forme şi metode
de administrare şi utilizare a resurselor financiare ale
statului);
4. Act juridic (actul de dispoziţie autoritară sau contractuală
prin care se preia la dispoziţia statului o parte din
produsul intern brut);
5. Relaţii speciale, de natură economică, care apar în
procesul constituirii fondurilor publice de resurse băneşti
şi repartizării acestora în scopul satisfacerii nevoilor
societăţii.
 Finanţele publice reprezintă
totalitatea mijloacelor băneşti
prelevate (puse) la dispoziţia statului
şi colectivităţilor locale pentru
acoperirea cheltuielilor publice.

Actualmente, finanţele publice

sunt definite ca relaţii economice ce
stau la baza constituirii şi
repartizării fondurilor financiare
publice.
Finanţele constituie o ramură a ştiinţelor economice şi au ca obiect de studiu:
relaţiile economice, care apar în procesul
constituirii şi repartizării fondurilor bugetare şi extrabugetare;
metode de gestionare folosite în cadrul sectorului public;

modalităţile de stabilire, percepere şi încasare a impozitelor, taxelor

şi veniturilor nefiscale;
metodele de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice
pe obiective, acţiuni, beneficiari;
întocmirea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetului de stat la diferite
niveluri ale administraţiei publice;
modalităţile de echilibrare a diferitelor categorii de bugete, de acoperire a
eventualelor goluri temporare de casă şi de finanţare a deficitelor bugetare;

organizarea şi efectuarea controlului financiar de către diverse organe de stat;

plasarea şi rambursarea împrumuturilor de stat; administrarea datoriei publice;

metodele de planificare şi prognoză financiară;

politica financiară promovată de stat; etc.
 RELAŢII FINANCIARE:

de credit –
clasice – exprimă un împrumut de resurse
relaţii care exprimă băneşti pe o perioadă de timp,
un transfer de resurse băneşti; pentru care se percepe
dobânda;

care exprimă un transfer

obligatoriu de resurse băneşti
în schimbul unei contraprestaţii.
 Finanţele publice sunt Finanţele private sunt
asociate cu statul, unităţile asociate cu întreprinderile,
administrativ-teritoriale şi băncile şi societăţile de
alte instituţii de drept asigurare private, în
public, în legătură cu legătură cu resursele şi
resursele, cheltuielile, cheltuielile acestora,
împrumuturile şi datoria împrumuturile primite sau
acestora. acordate, creanţele de
încasat şi obligaţiile de
plată, asigurările şi
reasigurările de bunuri,
persoane şi răspundere
civilă.
 Asemănări dintre finanţele
publice şi cele private:

1. se confruntă cu problema
echilibrului financiar şi tind spre
realizarea acestuia;
2. operează cu categorii financiare de
bază: moneda, credit, bani.
 Deosebiri dintre finanţele publice şi cele private:

Finanţele publice Finanţele private

1.Fondurile se formează, în deosebi, 1.Necesarul de resurse se suplineşte

de la persoanele fizice şi juridice, pe cale contractuală, pe piaţa
prin metoda constrângerii capitalului de împrumut

2. Statul poate întreprinde măsuri în 2. Nu pot întreprinde măsuri în

legătură cu moneda naţională legătură cu moneda naţională, decât
să o folosească

3. Scopul de bază este satisfacerea 3. Scopul activităţii este înregistrarea

necesităţilor generale ale populaţiei profitului şi maximizarea lui

4. Gestiunea finanţelor publice este 4. Gestiunea finanţelor întreprinderilor

reglementată de dreptul public urmează regulile dreptului comercial
şi ale celui civil
 FUNCŢIILE FINANŢELOR PUBLICE

DE CONTROL DE REPARTIŢIE

FAZA DE CONSTITUIRE

FAZA DE DISTRIBUIRE
 Constituirea fondurilor constă în formarea
fondurilor publice de resurse băneşti, care se poate
realiza pe mai multe căi:
• impozite,
• taxe,
• contribuţii petru asigurări sociale şi medicale,
• amenzi,
• majorări şi penalizări de întârziere,
• vărsăminte din profitul regiilor autonome,
• vărsăminte din veniturile instituţiilor publice,
• redevenţe şi chirii din concesiune şi închirieri de terenuri şi
alte bunuri proprietate de stat,
• venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat şi a
bunurilor fără stăpân,
• rambursări ale împrumuturilor de stat acordate,
• dobânzi aferente şi ajutoare primite.
 La constituirea fondurilor publice
participă cu resurse toate sectoarele
sociale:
• public,
• particular,
• mixt,
• precum şi populaţie, fireşte, în proporţii
diferite, în funcţie de capacitatea lor
financiară.
 Distribuirea fondurilor pe
beneficiari (persoane fiz. şi jur.)
este precedată de inventarierea şi
evaluarea, în expresie bănească, a
nevoilor sociale din perioada de
referinţă. Această distribuire
implică stabilirea destinaţiilor
pentru cheltuielile publice, şi
anume:
 Distribuirea fondurilor publice:
 pe plan intern:  pe plan extern:
- învăţământ, - acordarea de împrumuturi
- sănătate, externe,
- cultură, - achitarea cotizaţiilor şi
contribuţiilor către
-asigurări sociale şi protecţie
socială, organismele internaţionale
sau alte instituţii publice,
- gospodărie comunală şi
locuinţe, - primirea sau acordarea de
ajutoare externe de către
- apărare naţională, stat etc.
- ordine publică,
- administraţie publică,
- acţiuni economice,
- datorie publică.
 În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se
defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni.
Aceste fluxuri de resurse financiare se
prezintă concret sub forma cheltuielilor pentru:
 plata salariilor şi a altor drepturi de
personal;
 procurări de materiale şi plata serviciilor;
 subvenţii acordate unor instituţii publice
şi unităti economice;
 transferuri către diverse persoane fizice
(pensii, alocaţii, burse, ajutoare etc.);
 investiţii etc.
 Sfera de manifestare a funcţiei de control
este mai largă decât cea a funcţiei de repartiţie,
deoarece vizează pa lângă constituirea şi
repartizarea fondurilor financiare publice şi
modul de utilizare a resurselor.
Ea urmăreşte şi legalitatea, necesitatea,
oportunitatea şi eficienţa cu care instituţiile
publice şi agenţii economici cu capital de stat
utilizează resursele băneşti de care dispun.
 Controlul financiar se exercită în
toate fazele reproducţiei sociale, astfel:
În faza repartiţiei, urmăreşte:
 provenienţa resurselor care alimentează fondurile
publice şi destinaţia acestora;
 nivelul la care se constituie aceste fonduri;
 titlul cu care se mobilizează şi cel cu care se
repartizează către diverşi beneficiari;
 gradul şi modul de redistribuire a fondurilor financiare
publice între sferele de activitate, sectoarele sociale,
membrii societăţii şi între diverse regiuni şi zone
geografice;
 modul de asigurare a echilibrului între necesarul de
resurse financiare şi posibilităţile de procurare etc.
b) în faza producţiei, controlul financiar urmăreşte
producţia realizată în sectorul public;
c) în faza schimbului, în sectorul public, controlul
urmăreşte dacă produsele obţinute în unităţile economice cu
capital de stat se realizează ca mărfuri, dacă oferta
corespunde cererii şi dacă preţurile mărfurilor, stabilite prin
mecanismul pieţii, acoperă cheltuielile de producţie şi
circulaţie şi permit obţinerea unui anumit profit;
d) în faza consumului, controlul financiar vizează atât
consumul productiv al unităţilor economice cu capital de
stat (gradul de valorificare a materiilor prime şi a
materialelor, rentabilitatea diferitelor produse, cursul de
revenire la export etc.), cât şi consumul final al instituţiilor
publice (de invatământ, sănătate, cultură, apărare naţională
etc.).
 Mijloc de
acoperire Rolul Mijloc de
a cheltuielilor
legate finanţelor intervenţie
economică şi
de funcţionarea
sectorului
publice: socială
public;
 Mijloc de acoperire a cheltuielilor legate de
funcţionarea sectorului public:
a) în plan economic intern:
 asigură finanţarea de gospodărie comunală şi locativă, amenajarea
teritoriilor şi serviciilor comunale;
 stau la baza creării şi dezvoltarea sectorului public;
 servesc la acoperirea consumului de stat;
 susţin desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice.
b) în plan social:
- constituie suportul finanţării serviciilor sociale generale, culturale, de apărare
etc.
- sunt folosite pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale categoriilor sociale
defavorizate.
c) în relaţiile economice cu alte state:
- participă la redistribuirea PIB în exterior sau aduc PIB din străinătate;
- intermediază comerţul de stat şi al colectivităţilor locale pe piaţa externă;
- constituie un flux distinct în circuitul economic mondial;
- Reglementează relaţiile externe ale ţării.
 Mijloc de intervenţie
economică şi socială:
 Influenţează anumite laturi ale activităţii
economice şi sociale prin intermediul
elaborării legilor, hotărârilor, actelor
normative;
 Generează efecte asupra creşterii
economice, a conjuncturii şi organizării
societăţii;
 Constituie un instrument al conducerii
conştiente a fenomenelor şi proceselor
economice.
O ZI CÂT MAI
FRUMOASĂ
ÎN
CONTINUARE!!!