Traviata

   Giuseppe Verdi
GHEBUREL ȘTEFANIA SORINA
CLASA a XI a A
Giuseppe Verdi

Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10

octombrie 1813,Le Roncole, Franța – d. 27
ianuarie 1901,Milano, Regatul Italiei]) a fost
un compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile
sale în muzica de operă.
Opere lirice: Oberto, Un giorno di regno, Nabucco, I
Lombardi alla prima crociata, Ernani,  I due
Foscari, Giovanna d'Arco, Alzira, Attila, Macbeth, I
masnadieri,Jérusalem, Il corsaro,La battaglia di
Legnano, Luisa Miller. Stiffelio, Rigoletto, Il
Trovatore, La Traviata, Simon Boccanegra, Aroldo, Un
ballo in maschera, La forza del destino,Don
Carlos, Aida, Otello, Falstaff
 Romantismul muzical
 Secolul al XIX-lea – “secolul
naţiunilor” – cunoaşte o intensă
efervescenţă culturală şi mari
tulburări sociale, care au semănat
nesiguranţa şi neliniştea în sufletul
oamenilor, dar şi patosul şi avântul
creator. În toate ţările europene
răzbate suflul libertăţii şi al
dezrobirii naţionale, izvorât din
nevoia descătuşării spiritelor de
toate opreliştile ce-l înlănţuie pe
om, stare favorabilă afirmării
romantismului.
Premisele romantismului muzical
apar în opera beethoveniană şi se
afirmă la contemporanii săi mai
tineri: Weber, Schubert, Spohr,
Paganini, Rossini, Field, Boïeldieu.
El este continuat în al doilea pătrar al
veacului de către Auber, Herold,
Bellini, Donizetti, Meyerbeer,
Berlioz, Mendelssohn, Chopin,
Liszt, Schumann, Verdi, Wagner.
Valoroase elemente romantice se
desluşesc în creaţia compozitorilor
şcolilor naţionale, a neoclasicilor şi în
operele unor simfonişti postromantici
(R. Strauss, Bruckner, Mahler) de
la finele veacului.
INTRODUCERE Traviata (în italiană La traviata) este o operă în trei
acte compusă de Giuseppe Verdi pe libretul în limba
italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei
stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu
camelii.
Premiera operei a avut loc la Teatro La
Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima
reprezentație a fost un eșec, datorat în primul rând
mediocrității interpretării. Abia la reprezentația din 6
mai 1854 pe mica scenă a teatrului San Benedetto,
tot de la Veneția, opera a avut un real succes.
La Timișoara, "La Traviata" a avut premiera în 9
februarie 1855. Premiera la Teatrul Moldovenesc de
Stat de Operă și Balet „A.S.Pușkin” din Chișinău a
avut loc la 12 octombrie 1962.
Durata operei: cca 2 ½ ore.
 Traviata a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis
Povestea (1824 - 1846) (născută în satul Nonant, nu departe de
orașul Bayeux din Franța), care a fugit de acasă la
Traviatei vârsta de 13 ani. Ajunsă la Paris fără bani, a început să
practice prostituția. La 18 ani devenise deja cunoscută
ca una din cele mai scumpe curtezane (care în limba
italiană se numește "traviata"). Spre a scăpa de
urmărirea familiei, și-a schimbat numele de fată în
Marie-Duplessis. În această perioadă, l-a cunoscut pe
scriitorul Alexandre Dumas-fiul (1824 - 1895), care s-a
îndrăgostit de ea și cu care a întreținut strânse legături
amoroase. Legătura lor a continuat chiar și după
căsătoria ei, până la prematura ei moarte, în urma unei
tuberculoze, la data de 3 februarie 1846, la vârsta de
numai 22 ani. Sicriul ei, acoperit cu o mulțime de
camelii, floarea ei preferată, a fost depus în
cimitirul Montmartre. În anul 1848, Alexandre Dumas
fiul a publicat romanul "Dama cu camelii", roman
puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de
inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi, La
Traviata, cu singura diferență că în operă, personajul
feminin apare sub numele de "Violetta Valery".
Personajele
principale • Violetta Valery (soprană)
• Flora Bervoix, prietena Violettei (mezzosoprană)
• Alfredo Germont, iubitul Violettei (tenor)
• Giorgio Germont, tatăl lui Alfredo Germont
(bariton)
• Gastone, viconte, cunoscut al Violettei și al lui
Alfredo (tenor)
• Baronul Douphol, admiratorul și protectorul
Violettei, rivalul lui Alfredo (bariton)
• Marchizul d’Obigny, cunoscut al Violettei (bas)
• Doctorul Grenvil, medicul Violettei (bas)
• Annina, camerista și confidenta Violettei (soprană)
• Giuseppe, cameristul Violettei (tenor)

Actul I
Petrecere în saloanele Violettei Valery,
din Paris.
Un grup însuflețit de aristocrați veseli și
domnisoare îndatoritoare s-a întâlnit
pentru încă o noapte de petrecere și
plăceri, unde "L'amistà s'intreccia
al diletto"("Prietenia merge mână-n
mână cu plăcerea"). Novice și un pic
dezorientat în acest vârtej de cuvinte
și muzică, Alfredo Germont se lasă
prezentat de prietenul său Gastone cu
intenția de a o cunoaște personal
pe stăpâna casei, obiectul unei pasiuni
secrete.Violetta este obosită de atâta
atenție, așa încât, pentru a
dramatiza puțin scena, propune un
toast colectiv ("Libiamo ne'
lieti calici"/"Să bem din vesele cupe").
Petrecerea continuă: în salonul alăturat începe muzica
de vals; invitații pleacă să danseze, dar un acces de tuse
împiedică ieșirea Violettei, care rămâne pe loc, sprijinită
de Alfredo. Ecoul muzicii de vals ajunge până în centrul
scenei, servind drept fundal al conversației celor doi:
declarațiile de dragoste ale bărbatului ("Un dì, felice,
eterea,/mi balenaste innante"/"Într-o zi, fericită, ușoară ca
un fulg,/mi-ai apărut dinaintea ochilor") se amestecă cu
refuzul șǎgalnic al femeii care nu îi poate promite decât o
prietenie ("Ah, se ciò è ver, fuggitemi.../căci nu-ți pot da
decât prietenie"). Prinși din nou în tumultul petrecerii pe
cale să se termine, cei doi își dau întâlnire pentru a doua
zi. Mijesc zorile, iar Violetta, rămasă singură, meditează
tulburată la efectul produs asupra ei de vorbele tânărului
Alfredo: să fi sosit ziua primei ei iubiri adevărate,
momentul "de a fi iubită iubind?" (cântabile "Ah, fors'i lui
che l'anima"/"Poate că el va fi acela"). În mod sigur nu
(tempo di mezzo "Follie...follie...delirio vano è questo"/"Ce
nebunie! În van e-al meu delir!"). Dar destinul Violettei
este cu totul altul: să-și continue viața veselă și
independența socială de până atunci (cabaletta "Sempre
libera degg'io/folleggiare di gioia in gioia"/"Mereu liberă,
ca un fluture în zbor/de la o plăcere la alta").
 Actul II
Tabloul 1
Alfredo și Violetta trăiesc fericiți, retrași la
țară, în apropiere de Paris. Aflând de la
camerista Annina că Violetta și-a vândut
bijuteriile pentru acoperirea cheltuielilor
necesare întreținerii conacului, Alfredo
pleacă în grabă la Paris, să procure bani.
În absența sa, apare Giorgio Germont,
care îi cere Violettei să-l părăsească pe
Alfredo, deoarece logodnicul fiicei sale nu
este de acord cu această "legătură
imorală". După o grea luptă sufletească,
Violetta hotărăște să renunțe la iubirea sa
și pleacă la Paris, lăsând o scrisoare prin
care comunică hotărârea de a se întoarce
la viața de petreceri.  jignește și este provocat la duel de către baron.
Revenind, Alfredo nu se lasă convins de rugămințile
tatălui său de a se întoarce acasă, în sânul
familiei.Găsind pe masă o invitație de la Flora, pleacă
în fugă spre Paris, unde știe că o va găsi pe Violetta.
Tabloul 2
Bal în casa Florei Bervoix. Printre alți invitați, la masa
de joc se află și Alfredo. Intră Violetta la braț cu baronul
Douphol. Între baron și Alfredo izbucnește o ceartă, ce
tinde spre duel. Violetta îl imploră să nu-și riște viața.
Alfredo este de acord, cu condiția ca Violetta să se
întoarcă la el. Ținându-și promisiunea făcută lui Giorgio
Germont, Violetta îi mărturisește lui Alfredo că îl
iubește pe Douphol. Într-un acces de furie, Alfredo o
 Actul III
Părăsită de toți prietenii, ajunsă în pragul
mizeriei, Violetta zace pe patul de
suferință. Doar Annina și Doctorul
Grenvil, rămași credincioși, caută să-i
dea curaj. Pe neașteptate apare Alfredo,
care a aflat între timp adevărata cauză a
despărțirii lor și s-a convins de
nevinovăția Violettei. Din nou, cei doi
tineri țes planuri pentru o viață fericită.
Sosește și Giorgio Germont care,
prețuind noblețea sufletească a Violettei,
este acum de acord cu căsătoria lor. Dar,
prea târziu... Boala necruțătoare nu iartă
și Violetta se stinge în brațele lui Alfredo,
pe care l-a iubit atât de mult...