Tema:

Gestiunea financiară
a costurilor,
veniturilor şi
profitului agentului
economic
 Planul:

1.Costuri, consumuri, cheltuieli: noţiune,

concept, structura, clasificare, caracteristica.
2.Venitul: concept, clasificarea, caracteristica,

tipuri şi elemente.
3.Esenţa profitului şi caracteristica acestuia.
Căi de creştere a profitului întreprinderii.
4.Ratele financiare - mijloc de apreciere a
eficienţei economice. Pragul rentabilităţii.
 Economia de piaţă plasează în centrul
activităţii economice întreprinderea.
Rezultatele obţinute de aceasta determină,
pozitiv sau negativ, ansamblul economiei
naţionale, având în vedere că anume aici, la
întreprindere, se produc bunuri şi servicii
necesare existenţei şi dezvoltării societăţii,
întreprinderea reprezentând şi principalul
furnizor de venituri în bugetul de stat.
 Obiectivele financiare
ale întreprinderii sunt

Maximizarea
valorii de
Lichiditatea piaţă a
întreprinderii
Maximizarea
profitului
 Conceperea şi implementarea obiectivelor
întreprinderii presupune parcurgerea următoarelor
etape:
• Stabilirea poziţiei întreprinderii în cadrul
mediului în care îşi desfăşoară activitatea,
identificarea oportunităţilor care pot fi
fructificate;
• Precizarea obiectivelor ce privesc principalele
scopuri ale întreprinderii: economice, tehnice,
sociale şi organizatorice;
• Determinarea mărimii şi structurii resurselor
necesare realizării obiectivelor.
 Indiferent de mărimea şi tipul de activitate,
pentru orice întreprindere există anumite reguli şi
constrângeri comune: pentru a produce trebuie
instalaţi factori de producţie care nu sunt în
cantităţi nelimitate şi nici gratuiţi şi, de aceea,
trebuie folosiţi cât mai eficient; pentru a
supravieţui şi a se dezvolta afacerea trebuie să fie
rentabilă, ceea ce impune o gestionare eficientă a
acestora. Aşadar, oricare ar fi tipul de activitate
ales, cheltuielile şi consumurile sunt inevitabile.
Consumurile reprezintă Cheltuielile reprezintă resursele
resursele utilizate utilizate şi pierderile care apar
pentru fabricarea ca rezultat al activităţii
produselor şi economico-financiare
şi nu sunt legate
prestarea serviciilor
nemijlocit de procesul
în scopul obţinerii de producţie. Spre
veniturilor. Acestea deosebire de consumuri
sunt neapărat legate cheltuielile nu se
de procesul de producţie, includ în costul vânzărilor,
găsesc reflectarea se reflectă în raportul
privind rezultatele
materială în stocurile de
financiare şi se scad din
producţie finită şi venituri la determinarea
producţie în curs rezultatului perioadei
de execuţie. de gestiune.
 În dependenţă de
reflectarea consumurilor
în costul produselor avem:

Consumuri directe – Consumuri indirecte – care

reprezintă consumurile
identificate nemijlocit
pe un anumit produs:
materii prime şi materiale,
energie, retribuirea muncii
lucrătorilor din activitatea
de producţie.
nu pot fi identificate direct
pe un produs, ele fiind
antrenate în deservirea şi
gestiunea subdiviziunilor
de producţie: uzura
mijloacelor fixe, retribuirea
muncitorilor auxiliari etc.
 În raport cu modul de modificare
a consumurilor în funcţie de volumul
producţiei fabricate avem:

Consumuri variabile – care

se modifică proporţional cu
Consumuri constante – care
volumul lucrărilor executate,
rămân nemodificate într-un
serviciilor prestate: consumuri
anumit diapazon, indiferent
de materii prime, energie, apă
de variaţia volumului
şi combustibil, salariile
producţiei fabricate.
personalului care lucrează
în secţiile de producţie.
 În componenţa consumurilor care
formează costul vânzărilor se includ:

Consumuri
Consumuri
indirecte
materiale
de producţie

Consumuri
privind
retribuirea muncii
Cheltuielile se divizează, la întreprindere, pe
tipuri de activităţi, şi anume:
• Cheltuieli ale activităţii operaţionale;
• Cheltuieli ale activităţii investiţionale;
• Cheltuieli ale activităţii financiare;
• Pierderi excepţionale;
• Cheltuieli privind impozitul pe venit.
 Cheltuielile activităţii operaţionale cuprind cheltuielile ocazionate
de efectuarea activităţii de bază a întreprinderii şi includ:
a) Costul vânzărilor – reflectă ceea ce s-a consumat
efectiv din resursele pentru producerea bunurilor şi
prestarea serviciilor;
b) Cheltuieli comerciale – cheltuielile aferente
desfacerii produselor, mărfurilor şi prestării de
servicii;
c) Cheltuieli generale şi administrative –
cheltuielile privind deservirea şi gestiunea
întreprinderii în ansamblu;
d) Alte cheltuieli operaţionale
 Cheltuielile activităţii de investiţii, rezultă din
ieşirea activelor pe termen lung şi cuprind:
•Cheltuielile şi pierderile aferente ieşirii activelor
nemateriale, activelor materiale în curs de execuţie,
terenurilor, mijloacelor fixe, resurselor naturale,
activelor financiare pe termen lung;
•Cheltuieli din reevaluarea activelor pe termen
lung şi ieşirea acestora;
•Pierderile din participaţiile în alte întreprinderi şi
din operaţiuni cu părţile legate;
•Valoarea pierderilor constatate în urma
inventarierii activelor pe termen lung.
 Cheltuielile activităţii financiare, rezultă din
modificarea mărimii şi structurii capitalului
propriu, împrumuturilor şi creditelor întreprinderii.
Acestea cuprind:
• cheltuielile privind plata redevenţelor aferente
activelor pe termen lung luate în arenda finanţată;
• pierderile din diferenţele de curs valutar;
• plăţile calculate pentru activele nemateriale
luate în chirie;
• alte cheltuieli ale activităţii financiare.
 Pierderi excepţionale – rezultă din
evenimentele sau operaţiunile rare şi
netipice, care nu sunt legate de activitatea
economico-financiară a întreprinderilor şi
cuprind:
• daunele provocate de calamităţile
naturale; pierderile din perturbaţiile
politice;
• modificarea legislaţiei ţării;
• cheltuieli privind lichidarea
consecinţelor evenimentelor excepţionale.
 După destinaţie cheltuielile firmei pot fi:
• cheltuieli de exploatare, care se referă la
activitatea de bază şi la alte activităţi şi care cuprind
cheltuieli materiale, cheltuieli cu personalul şi alte
cheltuieli (impozite, taxe, chirii);
• cheltuieli financiare, cum ar fi cele cu dobânzi,
comisioane şi speze plătite băncilor şi altor
intermediari de pe piaţa financiară, vânzarea
titlurilor etc.;
•Cheltuieli excepţionale, care privesc lipsuri
neimputabile, rabaturi acordate, creşterea
preţurilor.
 Venitul reprezintă afluxul global de avantaje
economice în cursul perioadei de gestiune rezultat
în procesul activităţii ordinare a întreprinderii, sub
formă de majorare a activelor sau de micşorare a
datoriilor, care conduc la creşterea capitalului
propriu, cu excepţia sporurilor pe seama
aporturilor proprietarilor întreprinderii. Acesta
reprezintă, pentru întreprindere, un indicator
relevant care reflectă efectul economic al
activităţii economico-financiare într-o perioadă
dată.
În funcţie de sursele de intrare,
veniturile se divizează în patru grupe:

Venituri din activitatea operaţională

Venituri din activitatea investiţională

Venituri din activitatea financiară

Venituri excepţionale
 Veniturile din activitatea operaţională
cuprind sumele rezultate din activitatea de
bază a întreprinderii şi includ:
 veniturile din vânzări: încasările din
vânzarea produselor, mărfurilor, prestarea
serviciilor; operaţiile de troc, operaţiile de
construcţie etc.;
alte venituri operaţionale: arenda
curentă, amenzi, penalităţi, despăgubiri etc.
Veniturile din activitatea de investiţii cuprind:
 sumele rezultate din ieşirea şi recalcularea
activelor pe termen lung ale întreprinderii;
 sumele încasate din vânzarea activelor
nemateriale, terenurilor, mijloacelor fixe;
 dividende calculate;
 dobânzile la titlurile de valoarea procurate şi
împrumuturile acordate;
 sume reprezentând diferenţe din reevaluarea
activelor pe termen lung ieşite etc.
 Veniturile din activitatea financiară cuprind:
Sumele rezultate din transmiterea în
folosinţă altor persoane juridice şi fizice, pe
un termen mai mare de un an, a activelor
nemateriale şi materiale pe termen lung;
Valoarea activelor intrate cu titlu
gratuit;
Venituri sub formă de diferenţe de curs
valutar, subvenţii primite din buget;
Prime, premii, sume sponsorizate etc.
 Aprecierea nivelului de dezvoltare a
întreprinderii, a modului în care sunt utilizate
resursele economice şi financiare de care dispune
implică, în mod necesar, măsurarea rezultatelor
activităţii desfăşurate. Unul din indicatorii care ajută
la aceasta este profitul. Profitul reprezintă câştigul în
formă monetară realizat de către persoanele care
iniţiază şi organizează o activitate economică.
Profitul poate fi privit şi ca o compensaţie a
întreprinzătorului pentru riscurile asumate în
desfăşurarea activităţii economice, materializate în
pierderea capitalului.
 Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:
 indicator sintetic de apreciere a eficienţei
activităţilor şi capitalurilor;
 mijloc de control asupra gestiunii economice
şi financiare;
 sursă de autofinanţare şi deci de
autodezvoltare a firmei;
 pârghie de cointeresare a acţionarilor sau
asociaţilor;
 izvor de plată a costurilor capitalurilor
împrumutate;
 izvor de alimentare a fondurilor generale ale
statului din care se vor satisface numeroase nevoi
sociale.
 Sporirea profitului constituie obiectivul operaţional
fundamental al agentului economic, căile de creştere a
acestuia fiind:
a) Reducerea costului de producţie, folosind următoarele
mijloace economice:
 promovarea metodelor moderne de management;
 creşterea productivităţii muncii;
 reducerea cheltuielilor de producţie;
 accelerarea vitezei de rotaţie a activelor;
 folosirea înlocuitorilor;
 retehnologizarea producţiei;
 Organizarea raţională a forţei de muncă şi producţiei.
b) Adecvarea preţului de vânzare ţinând cont de raportul
cerere-ofertă de pe piaţă.
 Eficienţa activităţii economice a
agenţilor economici din industrie şi din alte
ramuri ale economiei naţionale în mărime
absolută reprezintă ceea ce se obţine în
plus faţă de cât s-a cheltuit în activitatea
desfăşurată, adică profitul net.
 Rezultatele financiare ale întreprinderilor
industriale sunt determinate, pe de o parte, de
volumul cheltuielilor de exploatare efectuate
pentru realizarea activităţii de bază, cât şi
pentru alte activităţi, alte lucrări şi servicii
neindustriale, participanţii financiare, iar pe de
altă parte, de volumul veniturilor încasate.
 Din cadrul indicatorilor de exprimare a
rezultatelor financiare ale întreprinderii fac parte:
1. volumul vânzărilor – exprimă valoarea
producţiei fizice realizate în decursul unei
perioade. Se calculează conform formulei:

Volumul vinzarilor  Qv  Pv  TVA

Unde:
Qv – volumul producţiei vândută, exprimat în unităţi fizice;
Pv – preţul de vânzare unitar;
TVA – taxa pe valoare adăugată.
 2. Profitul brut (PB) – reprezintă
rezultatul obţinut în urma vânzării
producţiei, prestării serviciilor şi
executării lucrărilor. Se calculează ca
diferenţa dintre veniturile din vânzări
(VV) şi costul vânzărilor (CV):
PB = VV – CV
 3. Rezultatul activităţii operaţionale (Rop):
Rop = PB + alte venituri operaţionale - cheltuieli
comerciale-cheltuieli generale şi administrative –
alte cheltuieli operaţionale
Depăşirea cheltuielilor generate de activitatea de
producţie şi comercializare şi serviciilor şi celor de
gestiune, în ansamblu, a întreprinderii de către
veniturile încasate din activitatea operaţională
semnifică obţinerea de profit, care constituie
principalul garant al unui viitor prosper al
întreprinderii.
 4. Rezultatul activităţii investiţionale (Rinv) se
calculează ca diferenţa dintre veniturile
investiţionale şi cheltuielile investiţionale.
Rezultatul pozitiv ori negativ generat de activitatea
investiţională permite să facem aprecieri asupra
competenţei echipei manageriale de a estima şi
plasa capitaluri pe termen lung, de gestionare a
acestora;
5. Rezultatul activităţii financiare (Rfin) se
determină ca diferenţa dintre veniturile şi
cheltuielile legate de modificarea capitalului
propriu şi celui împrumutat;
 6. Rezultatul activităţii economico-financiare =
Rop + Rinv + Rfin;
7. Rezultatul excepţional se calculează ca diferenţa
dintre veniturile excepţionale şi pierderile ce apar în
legătură cu apariţia unor evenimente nefavorabile
întreprinderii. Obţinerea profitului este posibilă în
cazul în care echipa managerială a putut să protejeze
întreprinderea faţă de eventualele riscuri ce pot
apărea;
8. Rezultatul perioadei de gestiune până la
impozitare se obţine prin însumarea rezultatelor ce
provin din cele patru activităţi ale întreprinderii:
operaţională, investiţională, financiară şi
excepţională.
 Conceptul de profit are trei scopuri:

Calcularea
impozitului
Asigurarea
creditorilor Politică
investiţională
rentabilă
 Profitul întreprinderii reprezintă:
•obiectivul principal de activitate;
•baza dezvoltării economice a statului;
•criteriul de eficienţă a activităţii;
•izvorul de bază în formarea resurselor financiare
interne;
•sursa principală de menţinere a întreprinderii în
economia de piaţă;
•sursa de satisfacere a nevoilor sociale;
•mecanismul de bază contra situaţiei de faliment
la întreprindere.
Formele de evaluare a profitului întreprinderii:

1. În dependenţă de obiectul de cercetare:

Formarea Repartizarea şi
profitului folosirea profitului
 În dependenţă de
organizarea cercetării:

Aprecierea Aprecierea
externă internă
 În funcţie de structura activităţii:

Profitul Profitul unei

întreprinderii operaţiuni

Profitul unei
structuri a
întreprinderii
 În dependenţă de perioada
petrecerii evaluării:

Prognozarea Profitul în
profitului retrospectivă
Sistemele de bază ale aprecierii profitului sunt:
1. aprecierea pe orizontală a profitului;
2. aprecierea pe verticală a profitului;
3. compararea profitului;
4. aprecierea riscului;
5. evaluarea coeficienţilor.
 Aprecierea pe orizontală a
profitului se referă la:
• compararea indicatorilor profitului
perioadei curente cu perioada trecută;
• compararea indicatorilor profitului cu
perioadele trecute.
 Aprecierea pe verticală a
profitului prevede:
• aprecierea structurală a profitului în
conformitate cu sferele de activitate;
• aprecierea structurală a profitului în
conformitate cu sferele de produse;
• aprecierea structurală a profitului în
conformitate cu plăţile;
• aprecierea activelor;
• aprecierea capitalului;
• aprecierea nivelului folosirii profitului.
 Compararea profitului prevede:
• compararea profitului cu indicatorii
similari ai altor întreprinderi;
• compararea indicatorilor profitului
perioadei de bază cu cea planificată.
 Aprecierea riscului prevede:
• aprecierea prevenirii riscului;
• aprecierea pierderii financiare în cazul
apariţiei riscului.
 În cadrul evaluării coeficienţilor se
prevede:
• evaluarea coeficienţilor rentabilităţii;
• evaluarea coeficienţilor eficienţei de
repartizare a profitului;
• evaluarea altor categorii de coeficienţi
financiari.
 Profitul
Profitul

Normal
Profit
sau
obişnuit
ordinar

Supraprofit
sau profit
de monopol
 Asupra mărimii profitului acţionează şi următorii factori:
•volumul produselor comercializate sau al serviciilor prestate,
care acţionează direct proporţional asupra mărimii profitului;
•calitatea produselor şi serviciilor;
•structura produselor şi serviciilor realizate (vândute) - dacă
sortimentul este alcătuit din tot mai multe produse şi servicii cu
profit ridicat;
•modul cum se împarte valoarea produsului sau serviciului
între posesorii factorilor de producţie (muncă, natură, capital).
De exemplu, cu cât salariul şi renta sunt mai mari, cu atât este
mai mic profitul şi invers.
Multumesc pentru atenție!!!