Comunicarea umana Non-

verbala
*nonverbală (kinezica, proxemica, mimica, gesturi,
comunicare olfactiva, tactila, artefacte)

Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere

Specializare: Conversie PIPP
Anul 1
STUDENT: Zamfir(Novac)Simona-Cristina
Definitia comunicarii non-verbale:

Comunicarea nonverbală (CNV) între oameni este comunicarea prin trimiterea și primirea de indicii nonverbale.
Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului (kinezică), postura fizică (proxemică),
tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică).Aceasta poate include, de asemenea, cronemica
(folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual și acțiunea de a privi în timpul vorbirii și ascultării, frecvența
privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei și ritmul clipirii).
Așa cum discursul conține elemente nonverbale cunoscute sub numele de paralimbaj, cum ar fi calitatea vocii,
ritmul, tonalitatea, volumul și stilul vorbirii, precum și caracteristici prozodice, cum ar fi ritm, intonație și
accent, tot așa și textele scrise au elemente nonverbale cum ar fi stilul de scriere de mână, dispunerea
spațială a cuvintelor sau aspectul fizic al unei pagini. Cu toate acestea, o mare parte din studiul comunicării
nonverbale s-a concentrat pe interacțiunea dintre indivizi, putând fi clasificat în trei domenii principale de
analiză: condițiile de mediu în care are loc comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor și
comportamentele comunicatorilor în timpul interacțiunii.
Comunicarea nonverbală implică procese de codare și decodare conștiente și inconștiente. Codarea reprezintă
activitatea de generare de informații prin expresii faciale, gesturi și posturi ale corpului. Informațiile codate
folosesc semnale care ar putea fi considerate ca universale. Decodarea reprezintă interpretarea informațiilor
din senzațiile transmise de comunicator. Informațiile decodate utilizează cunoașterea pe care o poate avea
cineva cu privire la senzațiile primite. De exemplu ridicare a două degete în sus îl poate face pe decodificator
să înțeleagă din experiențele anterioare că aceasta înseamnă cifra doi.
Doar un mic procent din creier procesează comunicarea verbală. În copilărie, comunicarea nonverbală este
învățată din comunicarea social-emoțională, iar gesturile faciale sunt un canal principal de comunicare spre
deosebire de voce. Pe măsură ce copiii devin comunicatori verbali, ei încep să se uite mai mult subconștient la
expresiile faciale, tonurile vocale și la alte elemente nonverbale. Cultura joacă un rol important în comunicarea
nonverbală și reprezintă un aspect care ajută la înțelegerea modului în care sunt organizate activitățile de
învățare. În multe comunități americane indigene este pus, de exemplu, de multe ori un accent pe
comunicarea nonverbală, care constituie un mijloc important prin care copiii învață. În acest sens, procesul de
învățare nu este dependent de comunicarea verbală; mai degrabă, comunicarea nonverbală servește ca un
mijloc primar nu numai pentru organizarea de interacțiuni interpersonale, dar și pentru transmiterea valorilor
culturale, iar copiii învață cum să participe la acest sistem încă de la o vârstă fragedă.
Comunicarea nonverbală poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbală având şi un rol regulator şi de
control a acesteia. Ansamblul elementelor nonverbale ale comunicării este numit şi metacomunicare.
Elementele comunicării nonverbale sunt: limbajul trupului,limbajul spaţiului,limbajul vestimentaţiei,limbajul
tăcerii,limbajul culorii.
LIMBAJUL TRUPULUI
Corpul uman vorbeşte şi uneori spune mai mult decât gura. Unele gesturi sunt înnăscute: oamenii fericiţi
zâmbesc, cei supăraţi au o figură tristă.
Poziţia corpului ne oferă informaţii utile cu privire la disponibilitatea interlocutorului de a comunica. În practică întâlnim
des doua poziţii de bază:
1.Mimica este o componentă relevantă a limbajului trupului.


2.Gesturile, pe de altă parte ne dau indicii tot la fel de importante cu privire la personalitatea interlocutorului, starea
sa de spirit.
Cum învăţăm să descifrăm toate gesturile? Acest lucru e posibil numai prin antrenament.
Când vorbeşti cu oamenii fii atent la semnalele emise de ei: dacă o persoană nu spune tot adevărul sau chiar minte
atunci cel mai probabil se joacă cu ceasul de la mână, îşi scarpină gâtul, îşi freacă nasul, nu te priveşte direct în ochi;
dacă interlocutorul e plictisit sau nu mai are timp să te asculte atunci el va deveni neliniştit, îşi va schimba continuu
poziţia, se va uita des la ceas, va privi prin încăpere şi mai ales spre uşă; dacă interlocutorul este în schimb interesat de
ce îi spui te va privi în ochi, se va apropia de tine concentrându-se la ce îi spui.....
Oamenii au identificat diferite posibilităţi de interpretare a gesturilor:
• Mesaj-gesturi, mişcări corespunzătoare
• Degajare-mâini deschise, haina deschisă.
• Apărare-braţe încrucişate pe piept, picioarele peste braţele scaunului în timp ce stă pe scaun, picior peste picior, pumni
stânşi, arată cu degetul arătător, lovituri cu mâna în masă.
• Evaluare-trece mâna peste faţă, capul dat pe spate, mângâierea bărbiei, privirea peste ochelari, scoaterea ochelarilor,
ţine în gură braţul ochelarilor, umple pipa, ridicarea de la birou, plimbarea prin cameră, mâna la baza nasului.
• Suspiciune-nu se uită la persoana de faţă, braţe încrucişate, îndepărtare de persoana de faţă, înclinaţia capului, privire
într-o parte, atingerea sau frecarea nasului, frecarea ochilor, încheierea hainei, freamătul nărilor.
• Hotărârea de a lua o decizie-mâinile pe şolduri, mâinile pe genunchi, şederea pe marginea scaunului, mâinile prind
marginea mesei, apropierea de partener.
• Reafirmarea poziţiei anterioare-ciupirea pielii obrazului, ţine în gură stiloul, frecarea degetelor mari, atingerea
Limbajul trupului
Organele vorbirii
S-au modificat pe masura ce omul s-a adaptat la pozitia verticala. Fiindca,
asemenea maimutelor de talie mare, stramosii omului se deplasau
sprijinindu-se in maini. Primul om care s-a ridicat in pozitie verticala a
capatat denumirea de Homoerctus. Mergand astfel, el a putut sa-si
foloseasca mai mult mainile decat falcile, de exemplu pentru a apuca
hrana. Cum nu mai avea nevoie de falci atat de puternice, capul i-a devenit
mai usor si s-a ridicat. Atunci, laringele i s-a eliberat si i s-au dezvoltat
organele vocale. Aceste modificari fizice au fost necesare aparitiei
limbajului articulat, care este controlat in creier de centrii vorbirii.
Primele cuvinte
Oamenii preistorici comunicau probabil intre ei prin strigate si diferite alte
sunete. Apoi, treptat, oamenii au avut nevoie sa transmita informatii din
ce in ce mai complexe. Astfel, au inceput sa foloseasca combinatii de
sunete diferite pentru fiecare obiect, fiecare actiune si fiecare idee. Ei au
inventat cuvinte pentru a desemna animalele, plantele, intreaga natura
inconjuratoare si propriile lor activitati: fuga, vanatoarea, hrana, somnul.
Controlul vocii si cantatul
Cand se naste, copilul nu stie sa vorbeasca. El se face inteles de cei din jur
prin strigate, prin plans si mimica. Crescand, el invata treptat sa isi
foloseasca glasul, sa produca si sa controleze sunetele, apoi sa
stapaneasca limbajul parintilor sai. Dar omul nu se multumeste doar cu
articularea cuvintelor pentru a vorbi, el stie sa isi si moduleze vocea pentru
a canta. Vocea este, intr-un fel, primul instrument muzical folosit de om.
 e pentru a trai. Ca sa transmita mesaje si sa faca schimb de informatii, natura le-a oferit
diferite mijloace.
Corpul si gesturile
ntele si animalele nu vorbesc. Cu toate acestea, ele comunica. Astfel, plantele transmit
a animalele si oamenii. Fiintele umane transmit informatii si prin pozitia corpului, prin
isare. Aceasta este comunicarea nonverbala.
Mirosurile
sectelor. Plantele semnaleaza locul in care se afla raspandind anumite parfumuri sau
seaza pe flori si apoi transporta polenul de la o floare la alta. Animalele emit mai multe
omoni. Ele lasa urme pe pamant care le semnaleaza prezenta, le delimiteaza teritoriul. De
aironul, o specie de pesti, este ranit de un pradator, el ii avertizeaza de pericol pe ceilalti
ierea masculilor si a femelelor in momentul reproducerii: femela fluture emite un miros
de mai multi kilometri. Omul are un simt olfactiv mult mai putin dezvoltat decat cel al
neori nu isi da seama de acest lucru. Se stie, de exemplu, ca bebelusii recunosc mirosul
or chiar la cateva minute dupa nastere.
Pozitia corpului
. Prin unele posturi se pot transmite informatii extrem de precise. Astfel animalele isi pot
tatea… Elefantul isi inalta capul si isi ridica trompa in fata unui pericol, cimpanzeii isi
-si dintii. Animalele si oamenii comunica si prin expresia fetei. Oamenii adopta uneori o
ene de mirare, isi stramba nasul de dezgust, ochii li se maresc si buzele li se strang cand
ameninta…
Gesturile
stazi omul isi foloseste bratele, mainile si capul ca sa faca gesturi. Gesturile sale preced,
s spre obraz indica rusine, iar spre tampla semnifica nebunia. Gesturile si miscarile pot fi
n mijloc universal de comunicare. In anumite triburi din Africa si Amazonia, oamenii
a cere zeilor ploaia sau tamaduirea unui bolnav.
Infatisarea
ea si chiar pielea prin pictarea corpului, tatuaje, scarificari, machiaj, imbracaminte. La
scarificarile indeplinesc diferite functii: ele pot, de exemplu, indica varsta sau statutul
aste apartenenta cuiva la un grup, la o categorie profesionala: de exemplu, soldatii sau
alele comunica intre ele emitand semnale sonore: strigate, mormaituri sau triluri. Numai
pentru a alcatui cuvinte si a le organiza intr-un limbaj vorbit.
Sunetele si vorbirea
Exemple prin imagini, emotii faciale: