TEMA 1: PARTICULARITĂŢILE

ŞI EVOLUŢIA TEHNICII
EXPERIMENTALE CA ŞTIINŢĂ

1.1 OBIECTIVELE ŞI
PARTICULARITĂŢILE AGRICULTURII
CA RAMURĂ A ECONOMIEI NAŢIONALE.
1.2 OBIECTIVELE TEHNICII
EXPERIMENTALE CA ŞTIINŢĂ
1.3 PARTICULARITĂŢILE ESENŢIALE
ALE EXPERIENŢELOR ÎN AGRICULTURĂ
În agricultură, cercetarea ştiinţifică are
ca fundament câmpul de experienţă, în
care rezultatele cercetărilor efectuate în
vase de vegetaţie, în laborator, etc.
primesc confirmarea prin examenul
sever al experienţelor efectuate în câmp,
în condiţii mai apropiate celor din
cultura mare.
Cercetarea ştiinţifică în agricultură
are un caracter permanent, deoarece
prin crearea de noi soiuri şi hibrizi
de plante agricole mai productivi şi
superior calitativ celor vechi apare
necesitatea experimentării şi
introducerii în producţie a noi
tehnologii specifice acestora.
Cîmpul de experienţă constituie un mijloc eficace de orientare
pentru specialiştii din producţie şi în vederea introducerii
rezultatelor cercetării în cultura mare. El are şi o însemnată
valoare educativă, întrucât cei care lucrează în producţia
agricolă vor putea fi convinşi de eficacitatea ultimelor noutăţi
în domeniul ştiinţelor agricole numai prin demonstraţii
practice, în acest scop, se organizează schimburi de experienţă
între universităţile agronomice şi staţiunile de cercetări
agricole pe de o parte şi fermieri,
agricultori, pe de altă parte,
cuprinzând vizitarea câmpurilor
de experienţă, participarea
la simpozioane, sesiuni ştiinţifice, etc.
Rezultatele cercetărilor ştiinţifice sunt
publicate în reviste de specialitate, anale,
cărţi şi manuale, care prezintă aportul
ştiinţei la sporirea producţiei agricole sub
aspect calitativ şi cantitativ.
În agricultură, ca şi în alte domenii de activitate, se
folosesc mai multe metode de cercetare ştiinţifică şi
anume:

observaţia,
cercetarea în laborator
cercetarea în vase de vegetaţie
cercetarea în câmp.
cercetare în lizimetre
Observația
Cercetarea în laborator
Cercetarea în câmp
Cercetarea în lizimetre
 Obiectivele cercetărilor ştiinţifice:
1. Crearea de soiuri şi hibrizi, uneori chiar noi
specii de plante, capabile să valorifice într-o
măsură tot mai mare îngrăşămintele,
biostimulatorii, apa de irigaţie, energia solară,
ş.a. şi cu o rezistenţă mare la boli şi dăunători.
2. Cercetarea şi elaborarea tehnologiilor de
cultură specifice noilor soiuri şi hibrizi.
3. Crearea şi utilizarea unor substanţe
fiziologic active-nepoluante
4. Lărgirea sortimentului de pesticide
nepoluante care să prevină pierderile de
recoltă datorate bolilor, dăunătorilor şi
buruienilor.
5. Evidenţierea impactului omului asupra
ecosistemelor şi a modului în care se poate
acţiona pentru diminuarea acţiunii sale
antropice.
6. Utilizarea biomasei produse de anumite
specii de plante pentru producerea unei
părţi din energia necesară industriilor.
7. Crearea unor noi specii de plante
fixatoare de azot atmosferic.
8. Automatizarea sistemelor de
irigaţii.
9. Sporirea fertilităţii solului, prevenirea şi
combaterea eroziunii, excesului de apă,
conservarea solului şi apei.
10. Perfecţionarea metodelor de prevedere a
vremii, dirijarea ploilor, împiedicarea
producerii grindinii, brumelor şi îngheţurilor
timpurii sau târzii.
PARTICULARITĂŢILE ESENŢIALE
ALE EXPERIENŢELOR ÎN
AGRICULTURĂ:
unele fenomene care se desfăşoară în cadrul natural
pot fi reproduse în condiţii artificiale, iar concluziile
vor fi cu atât mai juste cu cât condiţiile artificiale
vor fi mai apropiate de cele naturale.
procesele experimentale sunt dirijate de cercetător
iar rezultatele obţinute pot fi influenţate de
intervenţia activă a acestuia.
prin repetarea mai mulţi ani a experienţelor se poate
ajunge la concluzii cât mai apropiate de realitate.
PARTICULARITĂŢILE ESENŢIALE ALE
EXPERIENŢELOR ÎN AGRICULTURĂ:

cercetarea ştiinţifică este un mijloc sigur de verificare a

ipotezelor care au fost concepute şi fundamentate teoretic.
Prin experimentare se pot confirma ipotezele şi teoriile
formulate, dar pot să apară noi ipoteze, noi idei, care pot
să fie sau să nu fie confirmate de cercetarea experimentală.
cercetarea ştiinţifică este fundamentală şi aplicativă. Prin
cercetarea fundamentală se urmăreşte, în general,
realizarea unor obiective de perspectivă, al căror efect va
apare după un timp relativ îndelungat, iar cercetarea,
aplicativă urmăreşte obţinerea unor rezultate cu aplicare
imediată în producţie.