CURS

5-6
CARACTERISTICI ARTISTICE
PARTICULARE
Ansamblurile de gimnastică au provocat întotdeauna un
spectacol tehnico-artistic, determinând o bună apreciere
din partea publicului spectator.

Frumuseţea şi varietatea combinaţiilor spaţiale,

deplasarea formaţiilor, torentele acrobatice,
construcțiile, precizia şi traiectoria obiectelor
portative/demonstrative, diversitatea și complexitatea
elementelor tehnice (specifice gimnasticii), realizate în
concordanţă cu muzica, neprevăzutul şi efectele
plastice ce se degajă din această asociere,
declanşează emoţii estetice.
 Astfel, asistăm la un autentic recital în
care executanţii, obiectele portative,
costumele, efectele luminoase, decorul şi
muzica realizează o simbioză perfectă,
unde fiecare element asociat are propria
sa importanţă semnificativă.
O incursiune prin multiplele observaţii efectuate
după diversele competiţii de gimnastică (ritmică,
aerobică, artistică) dar şi demonstraţii sportive cu
studenții și sportivii din UNEFS, în scopul
înţelegerii opiniei publicului spectator (mai mult
sau mai puţin familiarizat sau specialist în
această activitate), privind impresiile ce se
degajă în urma vizionării ansamblurilor, se
constată că: evoluţiile (sportivi/nesportivi) în
cadrul ansamblurilor sunt apreciate la superlativ
prezentând un plus de valoare datorită
complexităţii creaţiilor coregrafice.
Ansamblurile demonstrative de gimnastică, oferă un
spectacol sportiv care, poate atinge rigorile artei şi
chiar perfecţiunea.
Putem afirma în acest sens că, practica sportivă a
,,reuşit să modifice percepţia corporală şi
reprezentarea sa, introducându-ne într-un domeniu mai
vast decât lupta contra timpului şi a spaţiului”.

Identic diferitelor genuri ale artei, scenice, ansamblurile

de gimnastică, pot exprima întreaga gamă a
sentimentelor şi emoţiilor umane ale actorilor, care se
materializează prin aprecierea publicului spectator.

Diferit de compoziţiile coregrafice ale ansamblurilor

competiţionale care sunt îngrădite de reguli impuse prin
Codul de punctaj, compozițiile ansamblurilor
demonstrative oferă posibilitatea eliberării unui potenţial
de creaţie şi inspiraţie nelimitat.
P. Goirand (citat de Cassagne, M.,1990) , descrie
activitatea grupului ca fiind „o producţie de forme
corporale în acelaşi timp cu exercitarea unei
acţiuni asupra unui obiect mobil. Formele
produse sunt gimnice şi expresive şi trebuie să
prezinte un aspect performant, estetic”.
Construcţia formelor de mişcare şi a raporturilor
care se stabilesc între acestea se bazează pe
căutarea şi descoperirea unei armonii perfecte
între două exigenţe:

cea care ridică la nivel înalt dificultatea tehnică;

cea care dă întregului ansamblu sens şi creează

un produs final prin utilizare corpului, a obiectelor
demonstrative, într-o scenografie de forme,
mişcări variate şi logice potrivit sensului, fără a
neglija importanţa acompaniamentului muzical.
Legătura permanentă dintre muzică şi mişcare
impune pentru realizarea armoniei şi expresivităţii
alegerea unei piese muzicale ea însăşi expresivă şi
emoţională, prin caracterul său, prin atmosfera
degajată, cu variaţii în suite şi ritmuri, de tempo-uri,
de intensitate şi acuitate.
Ansamblurile se remarcă prin evoluţii
spectaculoase, cu un pronunţat caracter artistic,
ce includ în mod logic şi armonios (de multe ori
complexităţi tehnice de înalt nivel), elemente
gimnice caracterizate prin amplitudine, fluiditate,
dublate de o execuţie precisă şi elegantă,
atribute esenţiale în aprecierea şi evaluarea
perfecţiunii unui ansamblu.
Caracteristicile artistice particulare (se referă la
utilizarea obiectelor demonstrative şi colaborarea între
gimnaști/gimnaste), pot fi valorificate la maxim în cadrul
programelor demonstrative.
Nu același lucru putem spune despre probele
competiționale, unde aceste caracteristici pot determina
o relativă standardizare compoziţională, limitând actul
de creaţie.
Deşi această orientare nu vine în sprijinul evoluţiei
probei de ansamblu sub aspect artistic, totuşi a fost
acceptată, reprezentând un avantaj din punct de vedere
al obiectivizării criteriilor de apreciere.
Această reglementare, după părerea noastră, poate
avea consecinţe asupra creației coregrafice a exerciţiilor
competiționale, principiul de economie fiind vizibil în
organizarea spaţiului de lucru.

Dar această situaţie nu este valabilă şi pentru

ansamblurile demonstrative, unde potenţialul de creaţie
poate fi valorificat la maximum.
 Repere compoziţionale (Manos,
M.,2008)
 1. Mecanismul compoziţiei se organizează
în jurul a două idei: căutarea originalităţii în
combinarea diferitelor elemente tehnice cu
sau fără dificultate şi utilizarea cât mai
variată a obiectelor portative
demonstrative (lansările și prinderile de
risc cu pierderea controlului vizual,
asociate elementelor tehnice sporesc
spectaculozitatea).
 MODALITĂȚI DE ABORDARE COMPOZIȚIONALĂ
RECOMANDĂRI

 folosirea schimburilor de obiecte indirecte, ce

implică o organizare spaţială nouă şi care,
creează un efect surpriză;

spaţiul coregrafic trebuie să devină o variabilă

importantă a compoziţiei; durata, numărul, tipul
de organizare a formaţiei şi a lucrului în cadrul ei,
trebuie să permită identificarea criteriilor de
economie pentru o mai bună vizibilitate a
conţinutului tehnic în producţia coregrafică;
 trecerea dintr-o formaţie în alta trebuie să
răspundă mai mult aspectelor pur artistice fără a
neglija criteriilor de funcţionalitate; de multe ori
suntem tentaţi să folosim formaţii de
lucru ,,utile”, aspect care, determină o relativă
monotonie coregrafică.
 trebuie rentabilizate formaţiile pentr-o mai bună
claritate a conlucrării în grup (de tip sincron,
canon, contrast şi în rapidă succesiune);
 trebuie eliminate mişcările inutile;
 traiectoriile în deplasarea componenților grupului
trebuie să fie scurte şi directe, utilizându-se mai
mult desenele coregrafice în formă de T, O, V, L;
când stabilim formaţiile şi modalităţile de
organizare spaţială nu trebuie să renunțăm la
utilizarea figurilor clasice, tentați fiind de a
introduce figuri noi;

 utilizați formaţia de tipul cercului; ea poate fi

etalată ca un mod de circulaţie și răspunde
cerinţei privind varietatea în ocuparea spaţiului,
oferind în același timp posibilitatea trecerii cu
ușurință în altă formație;
2. Sunt utilizate, în mod special, piesele
muzicale clasice; acest gen se constituie ca
un suport privilegiat pentru construcţia
coregrafică mai ales în gimnastica ritmică în
timp ce, piesele muzicale disco, pop, folk
sunt mai frecvent folosite în gimnastica
aerobică; pentru ansamblurile de majorete, în
funcție de probă, apare ca suport muzical și
marșul, rap-ul, hous - ul etc.
 MODALITĂȚI DE ABORDARE A ACOMPANIAMENTULUI
MUZICAL
RECOMANDĂRI
se recomandă prezenţa în cadrul mixajului a celor două
caractere muzicale: lent și energic; acest lucru poate
stimula căutarea artistică și valorifica performanţa fizică şi
tehnică, în context compozițional;
în pofida bogăţiei expresive şi a diversităţii unor piese

muzicale, multe dintre acestea prezintă o metrică cu

caracter unic-energic;
parametri ce determină alegerea unei piese muzicale nu

trebuie să se limiteze numai la resortul caracteristicilor

tehnice şi ritmice; multe piese muzicale, pot fi calificate
monotone, nu prezintă interes din punct de vedere
expresiv, și nu provoacă un efect pozitiv publicului
spectator prin inducerea unor reacții emoționale aferente.
Compoziţiile sunt organizate în jurul unor
secvenţe (unitate coregrafică care gravitează în
jurul unei teme majore), evitând astfel factorii de
dezordine, în scopul recunoaşterii cu uşurinţă a
conţinutului tehnic. Durata secvențelor poate
varia între 12-45 secunde.
Analiza unor exerciţii de ansamblu ne-a permis
identificarea a patru tipuri de secvenţe:

SECVENȚA TEHNICĂ

Conţine Dificultăţi Prezintă Executată Participă Cu o

legări de executate o formă simultan toți durată
elemente pe loc sau strânsă şi sau în componenți de
cu /sau în Repartizat rapidă i grupului 12-27
fără deplasare ă de cele succesiune sec.
dificultate mai multe
tehnică ori
central
 SECVENȚA SPAȚIALĂ

Mai puţin Formaţie în Formaţia Cu o

utilizată deplasare efectuează durată
Ea solicită o pe o singură o circulaţie de
sincronizare în lungime spaţială cu 12-30
lucru a a spaţiului de revenire în sec
gimnaștilor lucru/concurs. punctul de
plecare.
 SECVENŢA RELAŢIONALA

Cu schimb de Implică Cu schimb Cu o

rol între 2-3 colaborarea multiplu de durată de
subiecți pe subiecților - obiecte sau 15-25 sec.
parcursul Se poate realiza combinaţie din
unei acţiuni cu sau fără schimb de
tehnice. schimb obiecte cu nivel
succesiv de ridicat de
obiecte dificultate
portative
 SECVENȚA MUZICALĂ

Unitate Muzică Muzică Muzică Muzică Muzică Muzică 10-12

muzicală clasică de folclorică de de mixtă sec
cu rol jazz variete film
organizatoric
CARACTERISTICILE EXERCIȚIILOR DE ANSAMBLU

1.Relaţiile in cadrul lucrului în grup:

caracterul tipic al exerciţiului de ansamblu este
dată de participarea fiecărei gimnaste/gimnast la
lucrul grupului, într-o manieră omogenă şi într-un
spirit de colectivitate; din acest punct de vedere,
compoziţia trebuie concepută astfel încât ideea
de colaborare, pe tot parcursul exerciţiului, să
fie evidentă;
 relaţiile între gimnaști/gimnaste (lucrul în
grup) din punct de vedere compoziţional
sunt prezente în:
 schimburi de obiecte şi formaţii,
 deplasări variate,
 realizarea elementelor ce implică o bună
coordonare între parteneri;
 Modalităţi de organizare a lucrului colectiv
utilizând elemente corporale
ORGANIZARE CU
EXECUTIE

IN SUCCESIUNE
RAPIDA IN CANON
SINCRONIZATA

IN
CORALA CONTRAST
2.Caracteristic exerciţiilor de ansamblu este
unitatea perfectă în evoluţia grupului sub
aspectul:

virtuozităţii tehnice la nivel corporal şi în

acţionarea obiectelor portative;
expresivităţii artistico-motrice a tuturor

acţiunilor gimnice utilizate;

sincronizării perfecte cu acompaniamentului

muzical utilizat;
colaborării întregului colectiv în realizarea

compoziţiei motrice.
3. Varietatea în compoziţia exerciţiilor de
ansamblu
este reprezentată de:
a. Varietatea în alegerea elementelor realizată
atât prin diversitatea acţiunilor efectuate cu obiecte
portative (elemente de dificultate, elemente de
legătura), cât şi prin diversitatea elementelor
corporale ce le sunt asociate sau a combinaţiilor;
b. Varietatea în dinamism reprezentată prin
alternarea părţilor rapide din compoziţia exerciţiului
cu cele lente;
c. Varietatea în ocuparea spaţiului de lucru
 direcţii - înainte, înapoi, lateral, oblic;

 traiectorii posibile - linie dreaptă, curbă, linie

frântă, linie sinusoidală, spirală etc;

 nivele ale spaţiului - nivel jos (coborâre sau

trecere pe sol), nivel mijlociu (sprijin pe unul

sau pe ambele picioare, deplasări, variante
de mers sau alergare), nivel înalt ( sărituri);
 modalităţi de deplasare pe spaţiul de lucru -

variante de paşi ritmici şi de alergare, sărituri,

întoarceri, piruete, etc
d. Varietatea schimburilor de obiecte realizată
prin utilizarea unui conţinut variat de acţiuni
tehnice cu obiectele portative care sunt asociate
elementelor corporale sau dificultăţilor tehnice
într-o organizare spaţială a formaţiilor cât mai
diversificată;

e. Varietate în organizarea lucrului în grup -

utilizând toate tipurile de colaborare şi formele de
realizare a formaţiilor de lucru.
4. Originalitatea compoziţiilor este aceea, care în
afara formelor cunoscute ca tradiţionale sau clasice,
cuprinde în plus elemente noi de coregrafie cu
acompaniament muzical corespunzător:
dificultăţi şi legări noi, coordonate cu acţiuni specifice

obiectelor cu/sau fără schimb între acestea;

relaţii noi de colaborare între gimnaste/ gimnaști ;

manieră nouă de execuţie a elementele cunoscute;

combinaţii de elemente cunoscute realizate într-o

manieră nouă în raport cu grupul;

manieră nouă de realizare a unei construcții sau a

unui schimb de obiecte portative.

5. Măiestria vizează, în principal, compoziţia
exerciţiului, dar şi iscusinţa cu care subiecţii
acţionează diversele obiecte portative, care
trebuie să se găsească permanent în mişcare, în
toate planurile şi direcţiile de lucru.
6. Evoluţii simultane/sincrone - acestea trebuie să
reflecte specificul lucrului în grup şi să fie
rezultanta unităţii, chiar şi în momentul execuţiei
unor dificultăţi tehnice din grupe corporale diferite.
 Execuţia este de preferat să prezinte:

 aceeaşi perfecţiune tehnică şi aceeaşi coordonare

a mişcărilor;
 aceeaşi manifestare a vitezei sau de schimbare a

dinamismului;
 coordonare perfecta şi identică a tuturor
componenților grupului cu acompaniamentul
muzical;
 unificarea identică a expresivităţii şi a stilului.
7. Armonia ansamblului se realizează mai bine
dacă componenții grupului au aceleaşi proporţii
fizice.
Proiect 2019 prezentat la Gala Gimnasticii
ritmice
Proiect 2019
Proiect 2017
Proiect 2016