Strategia didactica

reprezinta modul de imbinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor,

tehnicilor, formelor de organizare a activitatii, ales de cadrul didactic in
functie de conditii si de nevoile celui educat.
In cadrul activitatii la grupa, strategia didactica constituie actul de creatie
al educatoarei si uneori al prescolarilor insisi, precum si conditia cresterii
eficientei procesului didactic concret.
Elementele constitutive ale strategiei activitatii formativ – educative in
invatamantul prescolar (preprimar) sunt : metodele, mijloacele didactice
si formele de organizare.
Pentru un obiect de invațămant se utilizeaza termenul „didactica
speciala” sau „metodica” (metodica activitatilor matematice, a educarii
limbajului, a cunoasterii mediului, a educatiei pentru societate, a
activitatilor artistico – plastice, a educatiei fizice, a activitatilor practice,
etc).
 Componente ale strategiei didactice:
·         sistemul formelor de organizare si desfășurare a activitații educaționale,
·         sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor  și procedeelor didactice,
·         sistemul mijloacelor de învățământ, respectiv a resurselor utilizate,
·         sistemul obiectivelor operaționale.
Caracteristici ale strategiei didactice:
·         implică pe cel care învață în situații specifice de învățare;
·         raționalizează și aduce conținutul instruirii la nivelul/după particularitățile
psihoindividuale
·         creează premise pentru manifestarea optimă a interacțiunilor dintre celelalte
componente ale procesului de instruire
·         presupune combinarea contextuală, originală, unică uneori, a elementelor procesului
instructiv-educativ.
Tipuri de strategii didactice:
1.      strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;
2.      strategii deductive ( invers faţă de cele inductive) : concretizarea lor în exemple;
3.      strategii analogice  - predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;
4.       strategii transductive  cum sunt explicaţiile prin metafore;
                   5. strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;
                  6. strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative,
programate şi algoritmice propriu-zise;
                7. strategii euristice  - de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire,
folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic,
experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.
 Metodica desemneaza aplicarea specifica a metodelor la asimilarea unui anumit
continut, a unei anumite discipline.
Metoda reprezinta modul de cunoastere si actiune utilizat de educator si educat,
ansamblul de principii, reguli, tehnici, procedee si operatii constituite ca instrument al
cunoasterii, menit sa sporeasca eficienta acestora.
Termenul „metoda” deriva etimologic din cuvintele grecesti „metha” (catre, spre) si
„odos” (cale , drum).
In didactica termenul „metodă” poate avea sensul de cale de organizare și conducere a
invațării, în vederea atingerii obiectivelor operaționale specifice disciplinelor de
învațămant.
Metoda didactica- reprezinta o succesiune de operații realizate în vederea atingerii
unui scop, un instrument de lucru în activitatea de cunoaștere, de formare și
dezvoltare a abilităților. Ea reprezintă însuși demersul acțiunii didactice.
Metoda didactica este o cale, o modalitate concreta de
realizare a procesului instructiv – educativ, ca ansamblu
de reguli, principii, norme, procedee si mijloace prin
care se asigura relatia predare – invatare in
scopul atingerii unor obiective. Pentru obiective
complexe, metoda este inclusa intr-o strategie
complexa, metoda este inclusa intr-o strategie
didactica, adica intr-un ansamblu de metode in care se
completeaza, se compenseaza si devin un demers
coerent de educare si instruire. Strategiile didactice
cultiva autonomia si spiritual practic, aplicativ al celor
educati.”
  Funcțiile metodelor didactice:
Dintre functiile cu caracter general ale metodelor, pot fi evidentiate :
-functia cognitiva, de organizare si dirijare a invatarii, de elaborare a unor noi cunostinte ;
-functia instrumentala (operationala), de intermediar intre copil si materia de studiat intre
obiectivele de indeplinit si rezultatele obtinute;
-functia normativa, de a arata cum anume sa se procedeze (cum sa se predea, cum sa se
invet), astfel incat sa se obtina cele mai bune rezultate ;
-functia motivationala, de stimulare a curiozitatii, a interesului si a dorintei de cunoastere
si actiune, de energizare a fortelor intelectuale a prescolarilor ;
-functia formativ – educationala, de exersare si dezvoltare a proceselor psihice si motorii,
concomitent cu insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor, de influentare si
modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor si a calitatii morale. O
metoda poate avea un caracter polifunctional.
De exemplu : conversatia poate servi simultan sau succesiv la realizarea mai multor
obiective : la descoperirea unor noi cunostinte (sub forma de concluzii, generalizari)
obtinute pe baza prelucrarii datelor existente deja in mintea copiilor (conversatia euristica),
la fixarea ori la sistematizarea si verificarea cunostintelor insusite, la dirijarea invatarii, etc.
 Tipurile și caracteristicile metodelor didactice:
Copilul, participant activ al activităților educaționale din gradiniță, intîlnește probleme,
situații complexe, intrebari la care prin analize, dezbateri in grup descoperă
raspunsuri, rezolvă sarcini de invațare, se simte responsabil si mulțumit la finalul
acestor activități.
Calea folosită de educatoare in a-i sprijini pe copii sa descopere viața, natura, lucrurile,
stiința este o cale de invatare determinată de metodele utilizate.
Aceste metode pot fi tradiționale sau interactive.
Utilizarea metodelor moderne interactive trebuie facută prin combinarea și
armonizarea lor cu metodele traditionale, deoarece avantajele si dezavantajele lor
sunt complementare.
Prin comparatie, caracteristicile celor doua tipuri de metode pot fi prezentate astfel :
Prin comparatie, caracteristicile celor doua tipuri de metode pot fi prezentate
astfel:

• Metode traditionale • Metode interactive

• - centrate pe educatoare
(sursa de informatii) ;
• - comunicarea
undirectionala ;
• - transmitere de cunostinte ;
• - evaluare = reproducere ;
• - pasivitatea copiilor ;
• - autoritatea cadrului
didactic ;
• - centrate pe copil si pe activitate ;
• - comunciare multidirectionala ;
• - accent pe dezvoltarea gandirii ;
•
- formare de aptitudini, deprinderi ;
• - evaluare formativa;
• - incurajeaza participarea, initiativa,
creativitatea copiilor ;
• - parteneriatul educatoare/copil ;
• - permite evaluarea propriei activitati ;
• - transforma copilul din obiect in subiect
al invatarii ;
• - pot fi abordate din punctul de vedere a
diferitelor stiluri de invatare ;
• -sunt atractive.
În procesul educațional, educatoarea apelează la o serie de metode interactive, pentru a
ușura și accelera asimilarea și aplicabilitatea informațiilor transmise copiilor.

Valențele formative ale metodelor interactive sunt:

- stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica ;

- exerseaza capacitatile de analiza a copiilor ;
- stimuleaza initativa copiilor ;
- asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si priceperilor ;
- asigura un demers interactiv al actului de predare – invatare – evaluare ;
- valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor ;
- actioneaza asupra dezvoltarii gandirii a copiilor ;
- copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor ;
- asigura dezvoltarea „culturii” de grup, cooperarea, intrajutoarea ;
- incurajeaza autonomia copilului si promovreaza invatamantul ;
- creaza deprinderi ;
- faciliteaza invatarea in ritm propriu ;
- stimuleaza cooperarea, nu competitia.
 1-Metode de comunicare orala :
a.) Metode expozitive (afirmative) : naratiunea, descrierea, explicatia, demonstratia
teoretica, instructajul, instruirea inregistrarii sonore, etc ;
b.) Metode interactive (interogative, conversatie, dialogate) : conversatia euristica,
discutiile sau dezbaterile, discutia – dialog, consultatia in grup, discutia in masa,
discutia dirijata (prin tematica enuntata), dezbaterea pe baza jocului de asociatie de
cunostinte, dezbaterea bazata pe intrebari recoltate in prealabil, discutia libera, etc ;
c.) Metode de instruire prin problematizare (invatarea prin rezolvare de situatii
problema);
2- Metode de comunicare scrisa (bazate pe limbajul scris sau cuvantul tiparit) :
instruirea prin lectura, analiza de text, informarea si documentarea, etc. ;
3- Metode de comunicare oral – vizuale (bazate pe asocierea imaginii cu sunetul si
cuvantul) : instruirea prin filme, prin televiziune, prin tehnici video, etc ;
 In functie de nivelul de dezvoltare a bazei senzoriale de cunoastere si de familiarizare cu
gandirea logico – matematica, metodele se pot clasifica in :
-metode intuitive : observatia, demonstratia ;
-metode active : exercitiul, algoritmizarea, jocul ;
-metode verbale : explicatia, conversatia, problematizarea.
A)Observatia este o metoda de cunoastere directa a realitatii ce asigura baza intuitiva a
cunoasterii si conduce la formarea de reprezentari clare.

Demostratia este metoda invatarii pe baza contactului cu materialul intuitiv, ce conduce la

reflectarea obiectului invatarii la nivelul perceptiei si reprezentarii.
La varsta prescolara demonstratia valorifica functiile pedagogice ale materialului didactic ce
poate fi compus din :
-obiecte si jucarii (specific pentru grupa mica si mijlocie), material didactic ce contribuie la
formarea reprezentarilor intuitive corecte despre multimi, submultimi, corespondenta, numar;
-material didactic standardizat sau confectionat de educatoare (specific pentru grupa mijlocie
si mare). Din prima categorie fac parte : trusa Diens (formata din 48 de piese geometrice), trusa
Logi I (formata din 24 de piese, obtinuta din trusa Diens prin eliminarea pieselor groase), trusa
Logi II (care cuprinde in plus fata de trusa Logi I forma ovala), jocuri (jocul multimilor, jocul
numerelor, etc), caiete speciale de activitate independenta. Materialul confectionat poate fi :
demostrativ (al educatoarei) sau distributiv (al copiilor). El favorizeaza transferul de la actiunea
obiectuala la reflectarea in plan mental a reprezentarii.
 Jocul este o „activitate modelatoare caracteristica omului, o intentie culturala instaurata pe
baza unui acord socio – comunicativ.”
Jocul ca metoda, cunoaste o larga aplicabilitate in cadrul tuturor activitatilor in care
predomina actiunea didactica simulata, folosita in special in invatamantul prescolar si primar.
Jocul didactic dezvolta potentialul biopsihic, spiritul de observatie, flexibilitatea gandirii,
inventivitatea si initiativa copilului, mijloceste cunoasterea directa a
lumii, contribuie la formarea unor deprinderi, trasaturi de caracter, convingeri, trairi
emotionale la prescolari.
Eficienta jocului didactic depinde de modul in care educatoarea asigura concordanta intre
teme al jocului si materialul didactic utilizat.

Explicatia este o metoda verbala de asimilare a cunsotintelor, care ofera un model descriptiv

la nivelul relatiilor si face sa apara clare pentru un copil relatiile explicative de tipul cauza –
efect („daca – atunci”).
„Explicatia este o metoda de comunicare orala expozitiva, de transmitere si insusire a
cunostintelor. Prin intermediul ei se progreseaza in cunoastere in sensul intelegerii
caracteristicilor unui aspect din realitate, justificarii unei idei, descoperiri/cauzelor unui
fenomen sau a scopurilor unei activitati umane pe baza de argumente, adica prin desfasurarea
unor demostratii logice.”
Formele de organizare a activitatii sunt „modalitatile de structurare a elementelor ce
compun procesul de invatamant, corelarea scopului general si a obiectivelor
operationale cu strategia didactica, cu gruparea prescolarilor de dirijare a copilului de
catre adult.”(Elisabeta Voiculescu –„Pedagogie Prescolara”, pag.69, Editura Aramis,
Bucuresti, 2003).     
Educatoarea poate organiza activitatea :
-frontal, cu toata grupa de copii avand aceeasi sarcina ;
-pe grupuri mici, cu sarcini diverse sau cu aceeasi sarcina ;
-individual ;
-prin combinarea acestor tipuri de organizare in cadrul unei activitati.
Educatoarea poate apela la :
-dirijarea totala (participarea directa a copiilor pe tot parcursul activitatii) ;
-semi – dirijate (cand se impune interventia pe secvente sau cand copilul solicita
sprijin) ;
-nedirijare (in activitatile libere, cand educatoarea nu intervine, ci doar supravegheaza
activitatea copiilor).
In gradinita, formele de organizare ale activitatii au caracter sistematic, fiind
subordonate obiectivelor formarii personalitatii.
Demonstratia este mereu însotita de explicatie si invers, nu se pot realiza separat.Întrucât vârsta
preşcolara este caracterizata printr-o gândire concreta, este necesar ca în procesul cunoasterii sa
se acorde o importanta deosebita treptei senzoriale, contactului nemijlocit    cu De aceea, ori
de câte ori se va organiza o activitate care are ca scop predarea de noicunoştinţe despre un
aspect concret al realitatii se va folosi metoda demonstratiei îmbinata
cuexplicatia.Materialul demonstrativ trebuie sa fie accesibil viziunii copilului, estetic realizat si pr
ezentat in câmpul sau vizual, pentru a contribui la stimularea curiozitatii si a reusitei
uneiactivitati.Materialul trebuie sa fie astfel prezentat ca sa poata fi perceptat prin cât mai multe
simturi.
Se poate urmari transformarea unor substantive în diferite ipostaze: "Apa si transformarile ei","G
heata", "Vaporii", etc.
Exemplu: "Focul si efectele lui". Demonstratia educatoarei, însotita de explicatie, la
acesteaadaugându-se observatia si problematizarea.Etapele demonstratiei:-aprinderea focului în
soba prin folosirea unui chibrit;-aprinderea lumânarii tot prin folosirea unui chibrit;-perceperea
focului, stabilirea însusirilor, flacara;Copiii fac deductii, le verbalizeaza pe baza celor percepute:-
culoarea flacarii;-forma alungita la ambele capete, luminozitatea;-caldura crescuta de flacara;-
culoarea, mirosul, directii în care se ridica fumul;-efectele focului;-arderea chibritului;-culoarea
chibritului ars;-transformarile în carbune;
Obtinerea cenusii:
-arderea hârtiei;
-arderea textilelor;
-fire de bumbac.
Brainstormingul, în traducere directă ,,furtună în creier, sau ,,asalt de idei,, este o metodă
pe care am folosit-o pentru a ajuta copiii să emită cât mai multe idei pentru soluţionarea
unor probleme, fără a critica soluţiile găsite. Această metodă am utilizat-o frecvent în
activităţile de dezvoltare a limbajului pentru a da frâu liber imaginaţiei copiilor şi a le
dezvolta capacităţile creatoare. Cu rezultate bune am folosit brainstormingul în cadrul
povestirilor create după un tablou, sau un şir de ilustraţii, în lecturile după imagini,
convorbiri şi jocuri didactice.
Exemplu. În activitatea DLC-convorbire cu tema ,,De ce îmi place anotimpul vara?” la
începutul activităţii copiii au stabilit împreună caracteristicile anotimpului vara pornind de
la întrebarea ,,Ce ştiţi despre anotimpul vara?”. Fiecare copil a răspuns printr-un enunţ
scurt în ordinea stabilită fără a repeta ideile colegilor. Ideile emise sunt direct
proporţionale cu numărul membrilor grupului. După enunţarea ideilor, copiii au fost
rugaţi să reflecteze asupra lor şi să se pronunţe care sunt cele mai aproape de adevăr.
Au fost subliniate ideile care se încadrau în sarcina didactică şi care conturau ideea finală.
Aceste caracteristici sunt împărţite în 3 categorii:
Caracteristici care ţin de evoluţia naturii;
Caracteristici care ţin de relaţia omului cu mediul în anotimpul vara;
Caracteristici care nu se încadrează în nici o categorie şi care vor fi eliminate.