Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Biologie si

Pedologie

Tema:Sistemele de
colectare-refinanţare
A efectuat : Bolocan Doina
A controlat: Baciu Sergiu

Chișinău, 2018
 Cuprins

 Introducere
 Sisteme de colectare a ambalajelor
 Principiul de funcționare a acestor sisteme
 Sistemele de consignație
 Problema ambalajelor
 Avantajele sistemelor de colectare-refinanţare
 Dezavantajele sistemelor de colectare-refinanţare
 Incinerarea
 Metode de recuperare
 Reciclarea deșeurilor în Romania
 Introducere
Sistemele de colectare-refinanţare sau garanţie-
colectare sunt implementate voluntar, din motive
economice şi sunt recomandate pentru bunurile
care şi-au pierdut, în mare măsură, însuşirea de a
fi direct consumate sau utilizate. Cele mai
răspândite instrumente de acest tip sunt aplicate
pentru stocurile voluminoase (maşini şi utilaje,
articole din metal), potenţial poluante şi pentru
deşeuri (tabelul), care pot fi reciclate direct
(sticla, diverse ambalaje, hârtie, elemente
galvanice, acumulatoare etc.).
 Principiul de funcţionare
a acestor sisteme
Principiul de funcţionare a acestor sisteme este următorul: în
momentul procurării de către consumator a produselor potenţial
poluante sau al căror proces de fabricaţie este însoţit de poluarea
mediului, acesta achită o anumită sumă (spre exemplu, în Suedia -
45$ pentru un automobil nou) peste preţul de vânzare a produsului
respectiv. Când produsul dat, care poate fi reciclat, este adus la
centrul de colectare, lui (beneficiarului) i se înapoiază suplimentar,
pe lângă preţul de vânzare a deşeurilor, o anumită parte din suma
plătită iniţial garanţia destinată refinanţării activităţilor de mediu.
Astfel, aceste instrumente devin atractive, pentru că
recompensează un comportament favorabil cerinţelor de asigurare
a calităţii mediului.
 Sistemele de consignaţie
Sistemele de consignaţie sunt utilizate de mulţi ani pentru controlul
modului de evacuare a ambalajelor băuturilor. De asemenea, ele
contribuie la prevenirea emisiilor de substanţe toxice provenite de
la bateriile electrice sau de la incinerarea materiilor plastice sau a
reziduurilor provenite de la recipientele în care au fost depozitate
pesticide. Specialiştii din Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia
studiază posibilităţi de punere în practică a unor sisteme pentru alte
articole, cum ar fi, de exemplu, bateriile ce conţin cantităţi
importante de cadmiu şi mercur. În Norvegia, graţie acestui sistem
s-au recuperat între 90% şi 95% din carcasele autovehiculelor
abandonate. De regulă, sistemele de consignaţie aplicate
recipientelor de băuturi dau rezultate satisfăcătoare, returul
ambalajelor din sticlă este, în proporţie de 60-90 la sută (tabel).
 Problema ambalajelor

Problema ambalajelor devine din ce în ce mai acută, iar multe ţări au

introdus taxe specifice asupra anumitor tipuri de ambalaje. Sistemele
“garanţie – colectare” sau “depunere – consignaţie” asupra
recipientelor cu băuturi reutilizabile sau reciclabile devin din ce în ce
mai frecvente. În Italia, mai sunt aplicate şi asupra sacilor de plastic,
iar în Danemarca şi asupra ambalajelor de pesticide. Ambalajele
reziduale sunt mereu legate de un produs, iar tipul de ambalaj,
precum şi caracteristica lor, sunt diferite, în funcţie de produsul pe
care îl conţin. Potrivit funcţiei lor, ambalajele pot fi indispensabile
(lichidele sau substanţele periculoase) sau inutile (ambalajul dublu al
produselor de consum). Ambalajele reziduale pot fi inofensive (saci de
hârtie) sau primejdioase (conţin pesticide).
Ambalajele pot fi reutilizabile (recipiente din sticlă) sau de unică
folosinţă (ambalajele pentru carne). Astfel, nu putem efectua o
analiză valabilă pentru toate cazurile. Un alt exemplu se referă la
ambalajele din poliestiren pentru produsele alimentare şi
produsele de consum durabile, la fabricarea cărora s-au utilizat
freoni (CFCL). De regulă, elementele respective sunt luate în
calcul în cazul realizării obiectivelor prevăzute de acordurile
internaţionale ratificate în acest domeniu, precum Convenţia de
la Stockholm cu privire la reducerea şi eliminarea poluanţilor
organici persistenţi (POP) şi de la Montreal privind emisiile de
freoni (1988). Pentru alte tipuri de ambalaje, factorii de mai sus
nu intervin. E vorba, printre altele, de ambalajele primare ale
bunurilor de consum, ale băuturilor şi produselor alimentare, de
ambalajele secundare, cum ar fi sacii şi cartoanele.
Avantajele sistemelor de colectare-
refinanţare:
- formarea motivaţiei de natură economică;
- stimularea optimă a reciclării diferitelor materiale, ce pot fi
reutilizate şi, ca rezultat, instaurarea mecanismelor pieţei in
aceste activităţi;
- datorită reciclării şi reutilizării, cheltuielile totale de fabricaţie,
inclusiv cele energetice, ale produselor, sunt mult mai mici;
- cheltuielile de depoluare, pagubele aduse societăţii,
ecosistemului, vor fi mult mai mici decât în cazul obţinerii
acestora din materia primă iniţială;
- constituie o garanţie importantă împotriva epuizării rapide a
resurselor irenovabile, degradării masive a resurselor renovabile,
îndeosebi forestiere, în menţinerea şi ameliorarea calităţii
factorilor de mediu, calităţii vieţii populaţiei etc.
Dezavantajele sistemelor de
colectare-refinanţare:
- capacităţile limitate de prelucrare a produselor, care pot fi
reciclate; - lipsa unor stimulente de natură tehnico-financiară
implică activităţilor date costuri marginale ridicate, care fac aceste
masuri, deseori, să fie nerentabile din punct de vedere economic; -
prezenţa anumitor interese de natură economică şi politică, precum
deţinerea monopolului în desfacerea anumitor produse, de
exemplu, a celor energetice în Republica Moldova; - neglijenţa
autorităţilor naţionale, regionale sau locale, împuternicite cu luarea
deciziilor în acest domeniu şi controlul realizării lor; - lipsa
centrelor de colectare şi prelucrare şi ineficienţa economică a celor
existente. De exemplu, în fostele ţări socialiste, îndeosebi în
Republica Moldova, unde, în majoritatea cazurilor, activitatea de
producţie este foarte costisitoare şi, deseori, nerentabilă.
Incinerarea
Incinerarea este o metodă de eliminare a deșeurilor prin arderea
 lor. Este una din metodele de tratare termică a deșeurilor. În
urma incinerării se obțin căldură, gaze, abur și cenușă.
Incinerarea poate fi practicată în instalații mici, individuale, sau la
scară industrială. Pot fi incinerate atât deșeurile solide, cât și cele
lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile unde nu se
dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, și la
eliminarea anumitor deșeuri periculoase, cum sunt cele biologice
provenite din activități medicale, însă la nivel industrial este
controversată, din cauza poluanților gazoși, în special dioxine
 (dibenzodioxine policlorinate — PCDD și benzofurani policlorinați
— PCDF) produși prin ardere.
Instalațiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu
grătar cu împingere directă, sau răsturnată, cuptoare
rotative, cuptoare verticale, focare cu ardere în strat fluidizat, sau
cu ardere în suspensie.
Instalația de incinerare Spittelau,la Viena.
Metode de recuperare

Prin recuperare se înțelege extragerea din deșeuri a resurselor

care pot fi refolosite. Recuperarea poate fi făcută prin reciclare,
reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a
materiilor prime auxiliare. Poate fi recuperată atât partea
materială, cât și cea energetică. Materialele pot fi refolosite
pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertită în
energie electrică. Ca și în cazul eliminării, recuperarea trebuie
făcută fără a periclita sănătatea oamenilor și fără utilizarea
unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.
Ierarhizarea măsurilor de gestionare integrată a
deșeurilor conform principiului prevenirii.
Reciclarea deșeurilor în România
Cantitatea de gunoaie care se adună de la români este de 8 milioane
de tone într-un an[68].
În anul 2003 s-au folosit:[68]
210,5 mii tone de sticlă
235,2 mii tone de hârtie și carton
236,5 mii tone de plastic
104,7 mii tone de metal
În România, în anul 2007, deșeurile de ambalaje proveneau în
proporție de aproximativ 60% de la populație, regăsindu-se în
deșeurile menajere, și 40 % de la agenții economici În anul 2005,
cantitatea de ambalaje pusă pe piață a fost de 1.140.000 tone din
care au fost valorificate 305.000 tone de deșeuri de ambalaje, cu un
procent total de valorificare de 26,6%, și reciclate 265.000 tone
deșeuri de ambalaje, cu un procent de reciclare de 23% Cantitatea
de ambalaje valorificată a crescut în anul 2006 la 525.000 de tone
În anul 2009, legislația europeană obligă agenții economici să
recupereze și să valorifice 45% din totalul ambalajelor puse pe piață,
urmând ca procentul să crească până la 60% în 2013[70]. Compania 
Eco-Rom Ambalaje a fost înființată la sfârșitul lui 2003 de un grup de
companii care activează în România[70].
În ceea ce privește reciclarea deșeurilor municipale, un raport al
Agenției Europene de Mediu din anul 2015 relevă faptul că în
România rata de reciclare a acestui tip de deșeuri este de doar
4,5 % (în anul 2012) față de Germania (care este în fruntea
clasamentului) cu o rată de reciclare de peste 60%. Situația nu
este foarte mulțumitoare pentru România în condițiile în care
trebuie să atingă până în anul 2020 o rată reciclare de 50 %
pentru deșeurile municipale. Mai multe obiective setate pentru
România vizavi de reciclare pot fi studiate și în Hotărârea
870/2013 privind aprobarea strategiei naționale de gestionare a
deșeurilor 2014-2020.
În anul 2016, orașul Seini din Maramureș a devenit primul din țară
care își produce energia electrică pentru iluminatul public în regie
proprie, folosind dejecții animaliere