Metode de reabilitare în astmul bronșic

Suciuc Florentina Manuela

Master Bioingineria Reabilitării
An I, Grupa 4
Astmul bronșic
 afecțiune respiratorie cronică caracterizată prin
obstrucția reversibilă a căilor aeriene inferioare;
 manifestarea clinică este extrem de variată, de la
modeste crize de dispnee și “wheezing” până la stări de
rău astmatic uneori mortale;
 reducerea fluxului de aer este reversibilă, spontan sub
acțiunea tratamentului, iar în cazurile grave revenirea la
normal a diametrului lumenului bronșic nu este
niciodată completă;
Elemente de bază :
 crize de dispnee expiratorie
însoțită de wheezing
 expectorație seromucoasă-
perlată
 expir prelungit

 raluri sibilante sau ronflante

Clasificarea clinicoetiologică:
 astmul extrinsec alergic,
atopic, moștenit prin alergeni –
la tineri până la 35 ani;
 astmul intrinsec nonalergic cu
rol principal infecția;
Tabloul clinic. Astmul se prezintă sub trei aspecte principale:
1. Astmul cu accese intermitente- în formă tipică, prezintă
dispnee paroxistică, iar la tineri poate să apară forma
alergică ce se instalează în zeci de minute, accesul poate
fi precedat de hidroree nazală, cianoză de tip central,
toracele apare în inspir permanent cu hipersonoritate
generalizată, ascultător predominând ralurile sibilante
în expir, expirul este prelungit, șuierător(wheezing) iar
ca durată și severitate, tusea poate dura de la câteva
minute, până la câteva ore, bolnavii fiind afebrili, cu
tahicardie de 90-100 bătăi/min;
2. Astmul cronic - este o obstrucție respiratorie severă, progresivă; se
întâlnește mai frecvent după 40-50 ani, prezintă istorie veche,
dispnee de efort, dispnee minimă în repaus, accesele de astm sunt
severe, cedează greu la bronhodilatatoare și/sau corticoizi,
pacienții sunt corticodependenți, este greu de diferențiat de
bronșita cronică obstructivă și de astmul neinfectat;
3. Starea de rău astmatic (astm acut grav) – este o formă specială
complicată a astmului bronșic, o urgență medicală; are o durată de 24
ore, nu răspunde la bronhodilatatoarele administrate și poate să apară
fenomene de insuficiență pulmonară gravă cu encefalopatiehipoxică:
obnubilare,stupor,comă,cianoză extremă, transpirații,tremor,colaps;

Tabloul clinic:
 dispnee severă;

 polipnee peste 30 respirații/min;

 vorbirea grea, stare gravă;

 insomnie;

 senzație de epuizare;

 transpirație, cianoză, lipsesc tusea și wheezingul;

 tahicardie, HTA reacțională;

 la ascultație nu se aude aproape nimic= silențiu respirator;

Clasificarea astmului

1. Ușor- VEMS peste 70%

-PEF ( flux expirator pe vârf) 80%
-Variabilitate PEF sub 20%
2. Moderat - VEMS ÎNTRE 45-70%
-PEF 60-80%
-Variabilitatea PEF 20-30%
3. Sever – VEMS mai mic de 50%
- PEF mai mic de 60%
-Vsriabilitate PEF 20-30%

Obiectivele terapiei sunt :

 controlul manifestărilor acute( crize)

 prevenirea exarcerbărilor

 menținerea funcțiilor pulmonare cât mai aproape de normal

Obiectivele kinetoterapiei:

 scăderea costului ventilației și tonifierea musculaturii respiratorii;

 ameliorarea distribuției intrapulmonare a aerului;
 egalizarea rapoartelor V/Q;
 corectarea schimburilor gazoase și a gazelor din sânge;
 readaptarea la efort;
 reinserția socio-profesională;
 îndepărtarea factorilor organici, funcționali și psihici, ce sunt sau pot
deveni factori de întreținere sau agravare a deficitului funcțional
respirator;
 corectarea tuturor condițiilor de habitat, de muncă, a deprinderilor, a
tuturor influențelor exterioare ce reprezintă conjuncturi determinate sau
agravante pentru evoluția bolii: fumatul,tipul muncii, regimul de
viață,alimentația, prevenirea bolilor intercurente mai ales a virozelor,
evitarea alergenilor;
În faza de criză vom utiliza următoarele mijloace:
 posturarea într-o postură relaxantă și facilitatoare a respirației cât mai
adecvată;
 dezobstrucție bronșică prin drenaj adaptat;

Drenajul postural
 este definit ca o măsură de mobilizare a secrețiilor din unul/mai multe
segmente pulmonare spre căile centrale prin plasarea pacientului în
diferite poziții, astfel încât gravitația să asiste procesul de drenaj;
Contraindicațiile drenajului postural:
 hemoptizia;

 condițiia acute( edem pulmonar sever, embolism pulmonar,

pneumotorax, stop cardiac);
 instabilitate cardiovasculară( aritmii, hipotensiune arterială,
infarct miocardic acut);
 neurochirurgia recentă( crește presiunea intracraniană);
 Lob superior,segment apical: pacientul este
așezat în pat într-o poziție
confortabilă,sprijinit de spătarul patului sau
de kinetotereapeut;

Lob superior,segment posterior:

pacientul așezat pe scaun sau la
marginea patului, cu o pernă în
brațe și trunchiul aplecat înainte;

Lob superior, segment anterior:

pacientul în decubit dorsal, cu o
pernă sub cap și una sub
genunchi;

Lingula: Pacientul este așezat în poziție

proclivă,decubit lateral drept, șoldurile li
membrele inferioare pe o pernă; trunchiul
trebuie ușor răsucit spre înapoi; se poate
plasa o pernă la spatele pacientului, cu o altă
pernă între genunchii ușor flectați;
Lobul mijlociu drept: Pacientul în deucbit lateral
stâng,trunchiul răsucit un sfert spre spate, cu brațul
drept în flexie, pentru a permite accesul la zona
vizată; Membrele inferioare poziționate cât mai sus
posibil; O pernă va fi plasată la spatele pacientului
și între genunchii ușor flectați;

Lobii inferiori ,segmentele bazale anterioare:

Pacientul în decubit lateral drept, fața privește spre
picioarele patului și o pernă la spatele pacientului;
Șoldurile și membrele inferioare trebuie ridicate
cât mai sus posibil,pe perne; Pentru
confort,genunchii vor fi ușor flectați, cu o pernă
plasată între ei;

Lobii inferiori, segmentele bazale

posterioare: Pacientul în decubit ventral,
memebrele inferioare elevate cu ajutorul
pernelor;
Lobii inferiori,segmentele bazale laterale:
Pacientul în deucbit lateral drept, trunchiul
rotat anterior, membrele inferioare elevate
pe perne; Pentru confort, genunchii pot fi
flectați, cu o pernă între ei;

Lobii inferiori, segmentele superioare:

Pacientul în decubit ventral pe un pat
drept, cu două perne așezate sub
șolduri;
Se vor executa:
Percuții
 această tehnică este utilizată pentru a facilita mobilizarea mucusului aderent
și dens;
 ea este aplicată de-a lungul întregului ciclu respirator prin lovirea ritmică a
cutiei toracice cu mâinile ca o cupă sau folosind un percutor mecanic;
 terapeutul încearcă să mențină umerii, coatele și pumnii relaxați în timpul
manevrei;
 percuți este continuată câteva minute până când pacientul are nevoie să-și
modifice poziția pentru a tuși;
 procedura nu trebuie să fie dureroasă sau inconfortabilă;

 se evită percuția pe proeminențele ososase sau pe sâni;

Contraindicațiile includ:
 angina instabilă, hemoptizia, anevrismul aortic, ariile tumorale,
pacienți cu risc hemoragic, fracturi costale, boli degenerative ,
osteoporoză severă;
Vibrații
 este o metodă care se aplică numai pe durata expirului, când
pacientul respiră profund pentru a mobiliza secrețiile;
 se execută plasând ambele mâini direct pe torace, una peste
cealaltă compresând ușor și vibrând rapid pe peretele toracic, în
aceași direcție în care se mișcă toracele în expir;
 deoarece vibrația nu utilizează presiune sau folosește o presiune
foarte mică, poate fi utilă când percuția sau scuturarea sunt
condraindicate;

Scuturarea
 reprezintă o formă mai viguroasă de mobilizare a secrețiilor prin
aplicarea unei presiuni cu ambele mâini pe aria toracică de drenat;
 în mod obișnuit este folosită după percuție numai în faza
expiratorie a respirației;
Contraindicații generale asupra drenajului

 drenajul bronșic nu se execută niciodată imediat după

masă, ci la 1-2 ore postprandial pentru a evita refluxul
gastroesofagian;
 trebuie corelat cu aerosoloterapia;

 se poate realiza dimineața(datorită secrețiilor acumulate

peste noapte) sau seara ajutând pacientul să se odihnească;
 secrețiile abundente, dense vor fi drenate de 2-4 ori/zi;

 nu se permite pacientului să hiperventileze;

Kinetoterapia - Programul de relaxare Jacobson

1. Decubit dorsal, se execută flexia membrului superior drept cu inspir,menținând

3-5 sec, apoi relaxare bruscă lăsând segmentul să cadă pe pat cu expir sonor,
(alternativ);
2. Decubit dorsal, flexia membrelor superioare cu inspir, menținând 3-5sec,apoi
relaxare bruscă, lăsând segmentele să cadă brusc pe pat cu expir sonor;
3. Decubit dorsal, se execută respirații liniștete ;
4. Decubit dorsal, genunchiul drept la 90 grade, se execută abducția pe inspir iar
relaxarea(adducția) se execută pe expir; (alternativ)
5. Decubit dorsal, genunchii la 90grade, se execută abducția pe inspir iar
relaxarea(adducția) se execută pe expir;
6. Decubit dorsal, genunchii la 90grade, se execută abducția pe inspir iar
relaxarea(adducția) pe expir;
7. Decubit dorsal, se execută extensia gâtului ridicând bărbia, revenirea la poziția
inițială prin ridicarea occiputului pe pat;
8. Decubit dorsal, se execută flexia-extenia a degetelor MI , circumducții ale
pumnului, flexia-extenisia capului;
Poziție favorabilă ce fixează centura scapulară permițând intrarea în
acțiune a mușchilor inspiratori accesori :
 Șezând, flectarea trunchiului,coatele pe genunchi, se execută coborârea
mâinilor spre vârfurile picoarelor pe inpir, si revenire pe expir;

Reeducarea respirației costale:

 decubit dorsal, se execută de către kinetoterapeut presiuni, o mâna pe
baza toracică iar cealaltă pe fereastra abdominală, solicitând pacientului
să execute inspiruri ample si blocând excursia costală;
 cu ajutorul mingilor Bobath, se pot realiza coodonarea respirației si
tonifierea musculaturii abdominali;
Masajul
 dată fiind poziția caracteristică a astmaticului în timpul crizei( cu
umerii ridicați, pentru a facilita inspirația), masajul zonei cervico-
scapulare, vizând relaxarea locală, este foarte indicat, neexcluzându-se
însă nici masajul spatelui, toracelui, feței și a tuturor zonelor corporale
care sunt găsite tensionate la examinare;
 se recomandă folosirea procedeelor de tip sedativ: presiuni alunecate
profunde și frământat lent la nivelul musculaturii
supratensionate( musculatura inspiratorie, a gâtului,spatelui,
umerilor,feței, mâinilor), pentru față și pentru mâini putându-se folosi
și fricțiuni lente, executate cu intensitate mică, cu păstrarea
permanentă a contactului cu pielea;
 în timpul aplicării masajului la pacienții cu astm bronșic nu se
folosește talc!
 masajul se aplică, în afara perioadelor de criză, iar contribuția acestuia
în cadrul programului complex kinetoterapeutic, variză în funcție de
reactivitatea și evoluția pacientului;
Pentru efectele spasmolitice și antiinflamatorii bronhice(edem-
congestie-secreție) se pot utiliza următoarele procedee fizicale:
 ultrasunet -aplicat paravertebral între D1-D10(0,2W/cm2,
3min+3min), intercostal spațiile 6-7 și 7-8 (0,4W/cm2 câte 2min pe
fiecare hemitorace), și subclavicular (0,2W/cm2 câte 30sec
stânga/dreapta);
 băi ascendente Haufe pe membrele superioare și/sau inferioare;
 proceduri calde ( cataplasmă, unde scurte, împachetări la trunchi);
 ultraviolete în doze eritem pe torace;
Între crize:
 se va evalua starea funcțională;

 se va face testul de efort –mers 6 min;

 mers pe covor rulant;

 cicloergometru;
Bibliografie
 Recuperarea medicală a bolnavilor respiratori, Tudor Sbenghe,
Editura Medicală 1983;
 Masaj terapeutic recuperatori, Mârza Dănilă Doina, Editura
Alma Mater 2010;
 Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare, Tudor
Sbenghe, Editura Medicală 1987;
 Kinetoterapie, Vasile Marcu, Mirela Dan, Editura Universității
din Oradea, 2006;
 Tratat de reabilitare pulmonară , Voicu Tudorache, Sînziana
Lovin, Marlyce Friesen, 2009