CONSTANTINUS

Studiu de caz
Apreutesei Alexandru si Albu Darius
 INTRODUCERE
-Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus , cunoscut sub
numele Constantin cel Mare sau Constantin I, a fost Împărat
Roman între 306 și 337. Din 324, el a condus ca împărat unic.

-Împăratul Constantin I a dus o politică militară, religioasă și

economică profund reformatoare, care i-a permis să reunească
sub unica sa autoritate un Imperiu Roman slăbit și divizat

-Domnia sa a văzut stabilirea libertății religioase individuale,

care a pus capăt persecuțiilor creștinilor
-Reformele sale au favorizat din plin avântul Creștinismului,
spre care s-a întors treptat, devenind unul dintre sfinți pentru
Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică. Este considerat în
ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor .
TINERETEA SI VENIREA LA
PUTERE
 Constantin I cel Mare s-a născut la Naissus, în provincia
romană Moesia Superior, fiind fiul generalului Constantius
Chlorus și al Helenei.

 Tatăl său, Constantius Chlorus, în 271-272, sub împăratul

Aurelian, a fost membru al protectores în estul Imperiului
Roman, iar ulterior a ajuns tribun. A fost prefectul pretorian
al împăratului Maximian în 288-293. La 1 martie 293, a fost
promovat la rangul de Caesar.

 În 305, după abdicarea lui Dioclețian și Maximian,

Constantin se alătură tatălui său, în partea apuseană a
imperiului. La moartea lui Constantius I, la Eburacum, în
Britannia, Constantin este proclamat împărat de către
armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea
dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius
Severus augustus al Occidentului și îl acceptă pe Constantin,
caesar.
CONVERTIREA LUI
CONSTANTIN
 Înainte de a veni el la putere, împăratul Galerius a pus capăt
persecuțiilor creștinilor în teritoriile sale, apoi Constantin
impunând nu numai toleranță, ci și restituirea bunurilor
creștinilor. Dar Constantin nu era pregătit să devină creștin.
Monedele bătute în această perioadă, dovedesc devoțiunea sa
față de Marte, apoi din ce în ce mai mult față de Apollo,
venerat ca Sol Invictus. La scurt timp după cucerirea Romei,
Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina și
proconsulului Africii niște scrisori din care reieșea faptul că
el susținea religia creștină, subvenționa Biserica creștină din
fonduri publice, scutea clerul de obligații publice și se
considera slujitorul lui Dumnezeu.
 În 312, Constantin „a trecut la credința creștină” și a
continuat să dețină funcția de Pontifex Maximus, funcție
care permitea conducerea religioasă, pe care o avuseseră toți
cei cărora li se atribuise titlul de „Caesar”, adică conducător
al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -, funcție
deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos.

 În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la

Mediolanum este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul
acestui edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu de
Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de
Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin
care le cerea să înceteze orice persecuție asupra creștinilor,
iar proprietățile confiscate de la aceștia să fie imediat
returnate. Scrisoarea nu consfințea creștinismul ca religie de
stat și nici nu-l angaja personal pe Licinius în credința
creștină.
ADORAREA ZEILOR SOLARI
 Tatăl lui Constantin era un adorator al lui Sol Invictus, iar în
timpul marii persecuţii creştine a impus doar formal edictele
lui Diocletian. Punctul slab al tetrarhiei se vede în 306.Era,
după standardele lui Diocletian, doar o simplă uzurpare,
legitimată doar ulterior de surse precum Eusebiu din
Caesareea. Propaganda constantiniană s-a dovedit a fi foarte
eficientă în ceea ce priveşte construcţia imaginii sale de
împărat de drept. Acceptarea sa de catre Galerius l-a împins
sa se integreze ideologic în tetrarhie.

 Intre 306 şi 310 îl alege drept protector/conservator pe zeul

Marte, care era şi alegerea lui Galerius. Este o perioadă cu
evenimente importante :in octombrie 306 Maxentius, fiul
fostului august Maximian Herculius este proclamat împărat
la Roma de garda pretoriană.
 Galerius şi chiar propriul tată nu îl agreeaza pentru că,
conform lui Lactantius, refuză să practice adoraţia pentru
împărati. Galerius îi ordonă augustului Fl. Severus să îl
atace. Pe de altă parte, revine la putere şi Maximian, care îşi
consolidează relaţiile cu Constantin prin căsătoria dintre
acesta şi fata lui, Fausta. Constantin pretinde acum
apartenenţa la dinastia Herculiilor. Maximian încearca să-i
deposedeze de putere mai întâi pe Maxentius, apoi şi pe
Constantin, dar este capturat şi împins la suicid. Acum
Constantin se rupe de ideologia tetrarhică, pretinzând o
origine din Claudius al II-lea Gothicus. Il adoptă pe Sol
Invictus drept conservator, după cum reiese din emisiunile
monetare. Arcul triumfal din Roma îl reprezintă cu coroana
radiată şi alte imagini solare.
 In Panegyrici Latini regăsim un fragment relevant :viziunea
păgână a lui Constantin, în care zeul Apollo îi prezice 30 de
ani de domnie. Dar asocierea cu Sol are şi alte
semnificaţii :mai mulţi împăraţi, precum Caligula sau Nero,
şi l-au luat drept conservator, iar în secolul al III-lea era
extrem de popular printre soldaţi. In plus, Apollo Grannus,
divinitate specifică Galliei, avea mare trecere în această
regiune care era la vremea respectivă baza de operatiuni a
lui Constantin. Totodata, Victoria era esenţială în mesajul
politic, iar Sol ajuta la transmiterea sa. Chei ale
propagandei, Marte şi Sol Invictus sunt de găsit din plin pe
monedele din vest în perioada 310-317. După 317 Marte
aproape că dispare, iar Sol e divinitatea dominantă. Sunt
folosite şi multe motive care care invocă victoriile militare.
IN CAUTAREA LEGITIMITATII
 La început lui Constantin îi lipseşte de fapt legitimitatea.
Este un uzurpator, iar întreaga perioadă până la 317 este
sacrificată încercarii de a depăşi condiţia şi de a deveni un
împărat legitim. In acest sens împăratul se foloseşte de
propaganda intensă de pe monede, din inscripţii şi panegirice
care îl descriu drept protejatul zeilor sau eliberatorul Romei
de sub tirania lui Maxentius.

 Constantin se prezintă ca salvator al statului, o imagine a

propagandei imperiale care persista încă de la Augustus şi
devine tot mai puternică în timpul anarhiei militare din
secolul al III-lea. In istoriografia constantiniană cel care se
dovedeşte a fi decisiv este momentul 312, mai precis bătălia
de la Pons Milvius din 28 octombrie. Eusebius din Caesareea
povesteşte, ceva mai târziu, viziunea dinaintea bătăliei din
perspectiva creştină, episod care probabil încearca să
justifice politca religioasă de mai târziu a împăratului.
 Produs al epocii sale, Constantin nu face excepţie de la
regulă :dorea pur şi simplu protecţia celei mai puternice
divinităţi. Fie că era vorba despre Marte, Sol sau Iisus, nu
prea conta pentru el. Ce conta cu adevărat era ca acel zeu să-
i aducă victoria. Panegiriştii s-au adaptat la aceste schimbări,
, pomenindu-l în 310 pe Apollo iar în 313 evitând zeii
păgâni. Confuzia dintre Sol şi Iisus se poate observa dacă
privim arcul triumfal ridicat la Roma după victoria asupra lui
Maxentius :vom găsi simboluri solare, Sol având chiar un
bust pe arhitrava estică. Doar după 330 putem presupune că
simbolurile păgâne dispar de-a dreptul din ideologia
constantiniană.

 In 324 se clarifica lucrurile, bătălia de la Chrisopolys

lăsându-l pe Constantin singur în fruntea Imperiului roman.
După victorie, acesta adoptă diadema ca simbol al puterii
absolute, marcând o elenizare completă a monarhiei romane,
proces început încă de la Augustus. Acum împăratul poate
începe organizarea imperiului în conformitate cu noile
realitati politice şi religioase.
CONSTANTINOPOL - NOUA
CAPITALĂ, NOUA ROMĂ
 Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul și de a
face din el capitala imperiului. Noul oraș a devenit un centru
al creștinismului, reședința unui patriarh, comparabil ca
dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua
Romă” a moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și
tradiții culturale ale Răsăritului grec.

 Construirea și popularea noului oraș s-au desfășurat foarte

rapid. Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca și
Roma, orașul e construit pe 7 coline și împărțit în 14 districte
administrative.
 La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a
Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman.
Festivitățile au durat 40 de zile și s-au desfășurat pe
hipodrom. Monedele bătute în acel an anunțau lumii
evenimentul
ULTIMII ANI AI LUI
CONSTANTIN
 Între 325 și 337, Constantin a continuat să sprijine Biserica
și să folosească resursele statului pentru construirea de
biserici. Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz a
adoptat creștinismul în timpul domniei lui Constantin. În
Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la creștinism, iar
regatul său a devenit oficial creștin la începutul secolului al
IV-lea.
 La scurt timp după Paștele din 337, Constantin a început să
se simtă rău; a fost botezat de către episcopul arianist
Eusebiu de Nicomedia.
 În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la
Nicomedia, azi Izmit, în Turcia. Trupul său a fost dus cu
escortă la Constantinopol și expus pe un catafalc de onoare
în Palatul imperial.
 Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constanțiu II și
Constant și-au luat titlul de augustus, împărțind imperiul.