Analiză economico-financiară

Capitolul 1
Fundamentele analizei economico-financiare
 Cuprinsul capitolului 1

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-financiară

1.2. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii rezultatelor acesteia
1.3. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.4. Metodologia analizei economico-financiare
1.5. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării analizei economico-
financiare
1.6. Sisteme organizaţionale ale activităţii de analiză economico-
financiară
1.7. Etapele activităţii practice de analiză economico-financiară
1.4. Metodologia analizei
economico-financiare
 1.4. Metodologia analizei economico-financiare

În studierea fenomenelor, analiza economico-financiară

utilizează metode, tehnici şi procedee specifice sau comune
cu alte ştiinţe.
Acestea pot fi grupate în:
• metode ale analizei calitative,
• metode ale analizei cantitative.
 1.4.1. Metode ale analizei calitative

Principalele metode ale analizei calitative sunt:

•modelarea,
•comparaţia,
•gruparea,
•diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
1.4.1.1. Modelarea fenomenelor economico-financiare
Modelul este un instrument de cercetare bazat pe reprezentarea
simplificată a realităţii.

După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi:

- imitative,
- analogice
- simbolice.

•altă
Modelele imitative - fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la o
scară (exemplu: hărţi, fotografii, machete etc.).

•proprietăţi
Modelele analogice - se caracterizează prin faptul că anumite
ale fenomenului studiat sunt reprezentate prin alte
modalităţi (de exemplu: grafice, diagrame etc.) folosite pentru
vizualizarea fenomenelor economico-financiare.

•pentru
Modelele simbolice - se caracterizează prin folosirea simbolurilor
a reprezenta fenomenele economico-financiare. Se regăsesc, de
regulă, sub forma unor ecuaţii.
 Exemplu: Modele simbolice

1. Sumă: AT = AI+AC,
unde : AI - Active imobilizate
AC - Active circulante
AT – Active totale

2. Produs: CA = q x p
unde : CA - cifra de afaceri
q - volumul fizic al producţiei vândute
p - preţul mediu de vânzare

3. Raport: Rc  ( Pb / CA) * 100

unde: Rc - rata rentabilitatii comerciale
Pb - profit brut
CA - cifra de afaceri
 Exemplu: Modele simbolice

5. Diferenţă: Pb= VT-CT

unde: Pb - Profit brut
V T– Venituri totale
C T- Cheltuieli totale

6. Combinat:
unde: Re - rata rentabilităţii economice
Rc - rata rentabilităţii comerciale
RAI - randamentul activelor imobilizate
VrAC - viteza de rotaţie a activelor circulante
 1.4.1.2. Comparaţia

Pentru analiza fenomenelor economico-financiare se impune existenţa unei baze de

comparaţie (criteriu de referinţă).

În funcţie de criteriul ales, se întâlnesc următoarele tipuri de comparaţii:

a) comparaţii în timp, ce presupun valorile fenomenului în diferite momente ale evoluţiei
sale;
b) comparaţii în spaţiu, respectiv cu media sectorului de activitate, cu firmele concurente
etc.;
c) comparaţii mixte, respectiv în timp şi spaţiu;
d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (de exemplu: bugetul de venituri şi
cheltuieli, norme, standarde, clauze contractuale, programe etc.);
e) comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte criterii decât cele menţionate
mai sus (de exemplu: compararea unor variante în cazul unui studiu tehnico-economic,
comparaţii pe baza metodei scorurilor).
Pentru ca informaţiile obţinute ca urmare a comparaţiei să fie corecte, trebuie respectate
următoarele condiţii:
 sfera de cuprindere a indicatorilor folosiţi să fie similară,
 măsurarea să se facă în acelaşi etalon (unitate de măsură),
 să se asigure permanenţa metodelor de calcul.
 1.4.1.3. Gruparea
Gruparea este o metodă de cercetare care presupune separarea
colectivităţii studiate în grupe omogene de unităţi, după una sau mai
multe caracteristici.

Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului

studiat şi de scopul analizei.
De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot folosi mai multe
criterii de grupare:
• pe categorii de personal,
• după vârstă,
• vechime,
• sex,
• naţionalitate,
• modalităţi de formare profesională, etc.
 1.4.1.4. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Rezultatele activităţii întreprinderii sunt măsurate cu ajutorul unor

indicatori economico-financiari care se divid şi se descompun pentru a
permite studierea aprofundată a acestora.
Se disting următoarele forme:

a) Diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (de exemplu:

ritmicitatea producţiei, livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni etc.)
permite analiza abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare în
timp a rezultatului studiat.
b) Diviziunea după locul de formare a rezultatelor are rolul de a
prezenta contribuţia structurilor organizatorice ale întreprinderii,
precum şi a abaterilor de la tendinţa generală. (De exemplu: analiza
producţiei obţinute pe secţii şi pe zone geografice).
c) Descompunerea pe elemente componente permite stabilirea contri­
buţiei acestora la formarea şi modificarea rezultatului total (de
exemplu: analiza cifrei de afaceri pe produse; analiza costurilor pe
elemente de cheltuieli etc.).
 1.4.2. Metode ale analizei cantitative

Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica

contribuţia elementelor componente şi a factorilor la
formarea şi variaţia fenomenului studiat, precum şi
poziţionarea firmei într-un mediu dat.

Principalele metode ale analizei cantitative sunt:

• metoda substituirilor în lanţ,
• metoda balanţieră,
• metoda ratelor,
• metoda scorurilor,
• metoda grilelor de evaluare,
• diagrama Pareto, etc.
 1.4.2.1. Metoda substituirilor în lanţ
Această metodă se foloseşte în cazul în care între factorii fenomenului
studiat există relaţii de forma produsului sau a raportului.

Metoda substituirilor în lanţ se bazează pe trei principii, şi anume:

a) ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză are în vedere
condiţionarea lor economică, şi anume:
• factori cantitativi,
• factori de structură,
• factori calitativi;
b) substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea menţionată la
principiul „a“;
c) un factor substituit se menţine ca atare în operaţiunile ulterioare.

Cazurile tipice de folosire a metodei substituirilor în lanţ sunt:

 produs între factori şi
raport între factori.
 1.4.2.1. Metoda substituirilor în lanţ

A) Cazul produsului între factori

Modelul general al unui fenomen economic de acest tip este următorul:
F=abc

Aplicarea metodei substituirilor în lanţ se realizează astfel:

Modificarea absolută a fenomenului studiat:

ΔF = F1 – F0
unde:
•„1“ reprezintă informaţia de stare;
•„0“ reprezintă baza de comparaţie.
 1.4.2.1. Metoda substituirilor în lanţ

Influenţele factorilor asupra fenomenului studiat se stabilesc astfel:

1) Influența modificării factorului a asupra modificării fenomenului F

Δa(ΔF) = a1b0c0 – a0b0c0 = (a1 – a0) b0c0
2) Influența modificării factorului b asupra modificării fenomenului F
Δb(ΔF) = a1b1c0 – a1b0c0 = a1(b1 – b0) c0
3) Influența modificării factorului c asupra modificării fenomenului F
Δc(ΔF) = a1b1c1 – a1b1c0 = a1b1 (c1 – c0)

Relație de verificare:
ΔF = Δa(ΔF) + Δb(ΔF) + Δc(ΔF)
 1.4.2.1. Metoda substituirilor în lanţ
B) Cazul raportului între factori
Modelul general al unui fenomen economic de acest fel este următorul:
a
P
b
Stabilirea influenţelor factorilor se face diferit, după locul unde este situat factorul cantitativ
(numitor sau numărător).

B1) În cazul în care factorul cantitativ se află la numărător

Modificarea absolută a fenomenului:

ΔP = P1 – P0

Influenţele factorilor se stabilesc astfel:

1. Influența modificării factorului a asupra modificării fenomenului P
a a
a ( P )  1  0
b0 b0
2. Influența modificării factorului b asupra modificării fenomenului P
a1 a1
b ( P )  
b1 b0

Relație de verificare:
ΔP = Δa(ΔP) + Δb(ΔP)
 1.4.2.1. Metoda substituirilor în lanţ
B2) În cazul în care factorul cantitativ este la numitor

Modificarea absolută a fenomenului:

ΔP = P1 – P0

Influenţele factorilor se stabilesc astfel:

1. Influența modificării factorului b asupra modificării fenomenului P
a0 a 0
b ( P )  
b1 b0
2. Influența modificării factorului a asupra modificării fenomenului P
a1 a0
a ( P )  
b1 b1
Relație de verificare:
ΔP = Δb(ΔP) + Δa(ΔP)
 1.4.2.2. Metoda balanţieră

Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele

fenomenului studiat sunt relaţii de forma sumei şi/sau a
diferenţei.

Modelul general al unui fenomen care presupune aplicarea

metodei balanţiere este următorul:
M=a+b–c
Pentru stabilirea influenţei modificării unui element asupra
variaţiei fenomenului analizat se aplică următoarea regulă:
Se calculează diferenţa dintre valoarea efectivă (informaţia de
stare) şi valoarea luată ca bază de comparaţie, ţinându-se seama de
semnul cu care elementul respectiv figurează în model.
Suma influenţelor elementelor componente trebuie să fie egală cu
variaţia totală a fenomenului studiat.
 1.4.2.2. Metoda balanţieră

Modificarea absolută a fenomenului studiat:

ΔM = M1 – M0
1) Influența modificării elementului a asupra modificării fenomenului M:
Δa(ΔM) = a1 – a0
2) Influența modificării elementului b asupra modificării fenomenului M:
Δb(ΔM) = b1 – b0
3) Influența modificării elementului c asupra modificării fenomenului M:
Δc(ΔM) = – (c1 – c0)
Relație de verificare:
Δa(ΔM) + Δb(ΔM) + Δc(ΔM) = ΔM
 1.4.2.3. Metoda scorurilor

Modelul general al unei funcţii-scor este următorul:

Z = a1*x1 + a2*x2 + ........ + an*xn
unde:
a1, a2 ... an reprezintă coeficienţii de semnificaţie;
x1, x2 ... xn reprezintă variabilele independente (ratele luate în
calcul).

Scorul constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului

de faliment la un moment dat.
 1.4.2.4. Metoda ratelor

Rata este un raport între doi indicatori comparabili din punct de vedere
economic, cu o semnificaţie superioară celor doi termeni luaţi separat.

Ratele, după natura lor, pot fi grupate în următoarele categorii:

a) rate de structură, ce exprimă contribuţia părţilor la formarea fenome­
nului. Permit comparaţii între întreprinderi de dimensiuni diferite,
precum şi sesizarea modificărilor structurale în cadrul unei întreprinderi
de-a lungul timpului;
b) rate de eficienţă, ce reflectă corelaţia din efect şi efort.
Ratele de eficienţă pot fi de tipul:
•efect/efort (de exemplu: rata rentabilităţii economice, rata renta­
bilităţii resurselor consumate, productivitatea muncii etc.);
•efort/efect (de exemplu: ratele de eficienţă ale cheltuielilor, costul
unitar etc.);
 1.4.2.4. Metoda ratelor

c) rate ale echilibrului financiar, ce reflectă corelaţia dintre posturi

sau grupe de posturi bilanţiere de activ şi de pasiv (de exemplu:
ratele de lichiditate, rata solvabilităţii globale etc.).

Ratele servesc pentru comparaţii în timp şi spaţiu.

Ratele sunt folosite, de regulă, pentru a analiza poziţia
întreprinderii faţă de media ramurii de activitate, faţă de principalii
concurenţi de pe piaţă, faţă de situaţia economică generală etc. De
asemenea, prezintă o importanţă deosebită şi comparaţia cu
realizările anterioare ale întreprinderii.
 1.5. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării
analizei economico-financiare

Analiza presupune studierea legăturilor dintre multiplele componente ale unui

sistem şi acţionează în direcţia reglării funcţiunii acestuia, a schimbărilor de
stare în concordanţă cu obiectivele stabilite.
Analiza economico-financiară are un rol deosebit în cunoaşterea şi
comensurarea influenţei diverşilor factori ce conduc la creşterea eficienţei
întregii activităţi economice.
Informaţia economică reprezintă „materia primă“ necesară analizei
economico-financiare şi are un rol deosebit în conducerea unităţilor
economice întrucât trebuie să satisfacă cerinţe multiple, pentru a asigura o
percepere cât mai corectă a proceselor la care se referă.
Pentru a asigura adoptarea unor decizii eficiente, este necesară realizarea unui
sistem informaţional funcţional.
Cu cât informaţia economică este mai bogată, mai complexă, cu atât
decidentul are la dispoziţie mai multe elemente care să-i permită o profundă
cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice şi, pe această bază, să
adopte măsuri eficiente de creştere a gradului de folosire a resurselor umane,
materiale şi financiare.
 1.5. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării
analizei economico-financiare

Informaţia economică, la nivelul întreprinderii, se constituie

din următoarele surse:
•- surse externe întreprinderii ca sistem – informaţii privind
progresul tehnic în ramura respectivă, conjunctura pieţei, informaţii
oferite de organele fiscale, bănci, burse de valori, mass-media,
târguri şi expoziţii, simpozioane etc.

•- surse interne au ca bază de formare procesele interne de

combinare şi utilizare a factorilor de producţie şi reflectă activitatea
multilaterală şi complexă a unităţilor economice prin sistemul de
indicatori fizici şi valorici.
1.5. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării
analizei economico-financiare

Pentru a fi folosite în procesul conducerii unităţilor economice, informaţiile

trebuie să răspundă unor cerinţe:
• utilitate pentru managerii unităţii în conducerea proceselor economice;
• exactitate – prelucrare corectă a datelor;
• profunzime – reflectarea completă a legăturilor cauzale dintre fenomenele
şi procesele economice pentru a desprinde concluzii judicioase în vederea
adoptării unor decizii raţionale şi care să conducă la creşterea eficienţei
activităţii;
• vechimea (vârsta) – poate influenţa nefavorabil reglarea funcţiunii
(sistemului) în condiţiile în care nu au existat preocupări de actualizare a
informaţiilor şi pe această bază pot fi adoptate decizii necorespunzătoare;
• valoarea informaţiei – este determinată de posibilitatea adoptării unor
decizii eficiente pentru întreprindere ca sistem condus;
• costul informaţiei – are un rol hotărâtor în structurarea şi conducerea
unităţilor economice, în condiţii de eficienţă.
 1.6. Sisteme organizaţionale ale activităţii de
analiză economico-financiară

Complexitatea activităţii economico-financiare, cunoaşterea

legăturilor cauzale dintre factorii ce caracterizează multitudinea
fenomenelor şi proceselor economice specifice întreprinderii ca
sistem impun o concepţie unitară în abordarea activităţii practice
de analiză economico-financiară. Aceasta se realizează, în primul
rând, la nivelul fiecărui compartiment funcţional din organigrama
întreprinderii, pe probleme specifice.

În aceste condiţii, fiecare lucrător al compartimentului trebuie să

analizeze operativ problemele cu care se confruntă şi să
informeze, ori de câte ori este necesar, conducerea
compartimentului în vederea adoptării măsurilor corespunzătoare
îmbunătăţirii activităţii.
 1.6. Sisteme organizaţionale ale activităţii de
analiză economico-financiară

• În continuare, analiza fenomenelor economice se realizează de

şefii diverselor compartimente funcţionale, zilnic, săptămânal,
lunar, trimestrial, anual, iar pe baza unor analize temeinice se
pot adopta măsurile corespunzătoare pentru îmbunătăţirea
activităţii economico-financiare.

• La nivelul firmei (întreprinderii), analiza economico-financiară

se realizează de compartimentul financiar-contabil, contabil-
şef, directorul economic şi se reflectă în principalele
documente elaborate – Cont de profit şi pierdere, Bilanţul
contabil şi notele explicative la bilanţ – sau în diverse analize
tematice solicitate de Comitetul de direcţie (CD), Consiliul de
administraţie (CA) şi Adunarea generală a acţionarilor (AGA).
 1.6. Sisteme organizaţionale ale activităţii de
analiză economico-financiară

• Analiza economico-financiară se regăseşte ca o preocupare

permanentă în activitatea compartimentelor funcţionale, pe
probleme specifice, şi temporară în cazul abordării unor
aspecte concrete ale asigurării şi folosirii resurselor umane,
materiale şi financiare ale întreprinderii.

• Caracterul complex al procesului de analiză economico-

financiară este legat nemijlocit de varietatea unităţilor
economice şi, mai ales, de intercondi­ţionările ce intervin între
funcţiile întreprinderii şi conducerii acesteia, de preocuparea
de a găsi răspunsuri clare, exacte la problemele tactice şi
strategice ale firmei.
 1.7. Etapele activităţii practice de analiză
economico-financiară

Desfăşurarea oricărei analize economice complexe sau tematice

presupune parcurgerea mai multor etape, cum ar fi:
1) Elaborarea tematicii de analiză. Aceasta presupune cunoaşterea
temeinică a problematicii ce face obiectul analizei.
2) Documentarea şi culegerea materialelor necesare pentru efectua­rea
analizei
3) Verificarea complexă a datelor supuse analizei
Procesul de analiză presupune urmărirea respectării modului de calcul şi
determinare a indicatorilor, de prelucrare şi stocare a informaţiilor, de
utilizare eficientă a acestora.
.
 1.7. Etapele activităţii practice de analiză
economico-financiară

4) Prelucrarea şi analiza datelor pe baza metodelor şi procedeelor

specifice analizei economico-financiare
5) Elaborarea concluziilor şi a măsurilor pentru creşterea eficienţei
activităţii întreprinderii
Finalizarea procesului de analiză pe baza datelor prelucrate conduce la
stabilirea unor concluzii – favorabile sau nefavorabile – care privesc
modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor şi care trebuie să se
regăsească într-o multitudine de propuneri, de măsuri concrete pentru
creşterea eficienţei valorificării resurselor şi care vor face obiectul
deciziilor ce vor fi adoptate de managementul unităţii.