Igiena aerului

Presiunea atmosferică
 azotul

– Are acțiune asupra organismului în urma creșterii presiunii sale parțiale în

condițiile coborîrii sub nivelul mării
– Pp = % (C x PA)
– Creșterea concentrației cât și a presiunii atmosferice duc la creșterea presiunii
parțiale a gazului respectiv
– Creșterea Pp se datorează numai creșterii PA care se realizează prin coborârea sub
nivelul mării
– Odată cu creșterea PA la coborârea sub nivelul mării, crește și presiunea parțială a
gazelor din aer
– Oxigenul se fixează pe hemoglobină
– CO2 intră în sistemele tampon
 azotul

– Gaz areactiv se dizolvă în sânge, nu intră în nici-o combinație, se fixează în lipide

(țesutul adipos și țesutul nervos) și determină NARCOZA HIPERBARĂ/Beția
adâncurilor
– Evoluează în 2 etape:
– 1. Etapa de excitație: hiperreflectivitate, hiperpnee, bună dispoziție
– 2. Etapa de inhibiție: hiporeflectivitate, hipopnee, adinamie, lipotimie, deces
– Acțiunea nocivă:
– În revenirea la suprafață când are loc o scădere a PA și ca urmare a Pp a azotului
care trece din starea sa dizolvată, în cea de gaz eliminându-se la nivelul plămânului
 azotul

– Dacă viteza de reducere a Pp a azotului este mai mare decât viteza sa de elimare
prin procesul respirației, azotul gazos rămâne în sânge, produce embolii gazoase
– Embolia gazoasă:
– dureri articulare
– dureri musculare
– hiperestezia cutanată
– Soluția de evitare a producerii emboliei:
– Coborârea din nou la adâncime cu redizolvarea azotului
 Oxigenul

– Acțiunea oxigenului se manifestă prin scăderea Pp

– Scăderea Pp se realizează prin scăderea concentrației sale din aerul atmosferic
datorită consumului mare de oxigen
– Fenomenul care duce la scăderea Pp a oxigenului este reprezentat tot de PA, dar
în sens invers, scăderea PA în cazul ridicării la suprafța solului
– Scăderea Pp a oxigenului se manifestă prin hipoxemie și hipoxii consecutive
– Apar 2 sindroame diferite:
– 1. Răul de munte – apare la persoanele neantrenate, la o altitudine de 2500 – 3000.
Se manifestă prin:
– Oboseală prematură, creșterea frecvenței pulsului, creșterea frecvenței și amplitudinii
respiratorii, cefalee, vertije, lipotimie
 oxigenul

– 2. Răul de altitudine, apare în cazul ascensiunilor cu aparatele de zbor la peste 6 -7000 m

altitudine
– Se caracterizează:
– prin caracteristicile răului de munte
– crește HTA , apar aritmii și dureri precordiale
– înfundarea timpanului
– scăderea acuității auditive
– senzație de greață și vomă
– Poate fi atenuat prin administrarea oxigenului sub presiune
 Dioxidul de carbon (CO2)

– Importanța acțiunii CO2 asupra organismului prin creșterea concentrației ca

urmare a unor procese de fermentație producând intoxicația cu CO2
– Intoxicația: la concentrația de 3 – 4%, CO2 acționează ca un excitant al centrului
respirator
– Crește frecvența și amplitudinea respiratorie
– La 5 – 6% apar dureri precordiale
– La 9 – 10% deces prin stop respirator
– Intoxicația a fost descrisă în literatura de specialitate în fabricile de bere, sau în
fântânile foarte adânci
 Poluarea aerului și acțiunea asupra
organismului
– Definiție: prin poluare înțelegem prezența în atmosferă a unor elemente în general străine
de compoziția naturală a aerului, în care prin natura lor concentrația în care se găsesc și
timpul care acționează asupra organismului pot fi nocive, produc tulburări în sănătatea
persoanelor expuse și/sau produc disconfort
– Surse de poluare
– Surse naturale - pulberi rezultate din:
– procesul de erodare a solului, polen, praf, păr, pene, erupțiile vulcanice pot
arunca în atmosferă pulberi, gaze, fum
– Surse artificiale: rezultate din activitatea social-economică a oamenilor (arderile de orice
natură)
– Poluarea rezultată din arderi îmbracă aspecte diferite în funcție de natura
combustibilului care a ars: cărbunele, petrolul și gazele naturale
 Surse de poluare
– Cantitatea de oxigen utilizată în procesul arderii
– Procesele industriale cele mai diverse în afara arderilor
– Ele produc: oxizi de fier, zinc, crom, nichel, cadmiu, hidrocarburi, oxizi de
clor, flor, sub formă de gaze, vapori
– Ramuri industriale: siderurgia, metalurgia neferoasă, industria chimică,
industria materialelor de construcții, industria forestieră, alimentară
– Transporturile de orice fel sunt surse de poluare: transporturile feroviare
(locomotive – aburi, cărbune, Diesel), transporturile aeriene (cherosen),
transportul naval
– Cel mai poluant este transportul rutier
 Surse naturale de poluare

Surse artificiale de poluare

 Autopurificarea aerului
– Capacitatea de a se debarasa de poluanți
– Se realizează prin 2 mecanisme:
– 1. Sedimentarea sau depunerea poluanților, în special aerosolii, care în
funcție de mărimea și greutatea lor se depun și ies din masa aerului
– 2. Difuzia/dispersia – poluanții se amestecă în masa aerului reducându-și
treptat concentrația.
– Difuzia este valabilă pentru gaze în primul rând
 Factori care contribuie la
procesul de autopurificare
– Factori meteorologici, care prin diferențele de temperatură creează condiții de aer: verticali și
orizontali
– Curenții verticali iau naștere prin încălzirea aerului de la suprafața solului, aerul cald se
ridică în atmosferă deoarece îi scade densitatea antrenând cu el și poluanții atmosferici
către straturile superioare
– Curenții orizontali, iau naștere prin diferența de temperatură a aerului de la nivelul
solului și antrenează poluanții atmosferici către direcția de deplasare
– Pot duce poluanții de la locul producerii către alte zone locuite
– Precipitațiile:
– ploaie sau zăpadă (antrenează odată cu picăturile de apă și poluanții prezenți în
atmosferă și-i depune pe sol)
– Umiditatea și ceața sunt fenomen nefavorabil autopurificării – împiedică dispersia
poluanților concentrându-se la nivelul solului
 Alți factori de autopurificare

– Caracteristicile geomorfologice ale solului

– Zonele ridicate, înalte ale solului permit o bună circulație a aerului, comparativ cu zonele
declive ale solului în care mișcările de aer sunt limitate și nu permit o dispersie a
poluanților
– Zonele verzi/perdele de plante – constituie un obstacol în calea circulației aerului
– Amenajarea teritoriului – așezarea unităților industriale față de zonele locuite
– Acțiunea poluanților asupra organismului este și în funcție de:
– Natura poluantului, concentrația acestuia, timpul de expunere, numărul
poluanților prezenți concomitent în atmosferă, vârsta persoanelor expuse poluarii,
activitatea desfășurată
 Clasificarea poluanților
– Organizația Mondială a Sănătății clasifică poluanții atmosferici după acțiunea
lor în:
– Poluanți iritanți
– Poluanți fibrozanți
– Poluanți alergizanți
– Poluanți asfixianți
– Poluanți toxici
– Poluanți infectanți