EXAMENUL

NEUROLOGIC LA
COPII
În dezvoltarea intrauterină a SNC se deosebesc câteva etape de
dezvoltare.
Prima etapă - perioada embrionară corespunde primului trimestru al
vieţii intrauterine.
Primele semne a plastinei nervoase apar la a 3 săptămână de
dezvoltare intrauterină, această plastină i-a forma unui tub, pe
partea anterioară a căreia apar trei vezicule nervoase. Vezica
anterioară şi cea posterioară se mai împart în jumătate şi aşa se
formează cinci vezicule, care poartă denumirea telencefalon,
diencefalon, mezencefalon, metencefalon şi mielencefalon.
Din telencefalon se dezvoltă emisferele şi ventriculele laterale, din
diencefalon se dezvoltă regiunea diencefalică şi ventriculul III al
creierului, din mezencefalon – mezencefalul şi apeductul Sylvi, din
metencefalon se dezvoltă puntea Varoli, cerebelul şi ventriculul IV,
din mielencefalon – medulla oblongată, măduva spinării şi canalul
medular central.
 În prima lună apar şi primele plexuri vasculare, care
secretă lichidul cefalorahidian (LCR).
 În perioada lunii a 2-a cresc intensiv emisferele şi
ganglionii subcorticali.
 În luna a 3-a apare circuitul Vilizy. Aşa dar, în prima
etapă de dezvoltare intrauterină apare tubul nervos din
care se dezvoltă intensiv emisferele creierului, apare
cortexul cu unele circumvoluţiuni, paralel se dezvoltă
nucleii subcorticali, capsula internă, talamusul opticus,
cerebelul. Apare sistemul vascular cu plexus chorioideus
ce secretă LCR.
 Acţiunea diferitor factori nocivi asupra fătului în această
perioadă va duce la reţinerea în dezvoltare ale diferitor
sectoare ale creierului. Această perioadă este cea mai
periculoasă în apariţia anomaliilor de dezvoltare, însă
care depinde de intensitatea factorilor nocivi.
Etapa a doua cuprinde trimestrul II al vieţii intrauterine (4-6
luni), care se numeşte fetală precoce (12-28 săptămîni).
 Se caracterizează prin intensificarea diferenţierii de mai
departe a sectoarelor creierului. Datorită LCR care se secretă
în abundenţă de plexus chorioideus veziculele creierului se
dilată, ce provoacă apariţia hidrocefaliei fiziologice.
 La a 4-a lună apare sulcul Sylvi (sulcus cerebry lateralis), la a
5-a lună - sulcus Rollandi (sulcus centralis).
 Intens se diferenţiază circumvoluţiunile scoarţei. La 5-a lună
în locul veziculei IV apare ventriculul IV cu foramen Majandi
şi două foramen laterale Luşca.
 Prin aceste orificii LCR pătrunde pe suprafaţa creierului. În
această perioadă se diferenţiază intensiv scoarţa creierului:
apar straturile de celule corticale şi câmpurile funcţionale. În
alimentarea creierului o însemnătate mai mare capătă
sistemul vascular.
A treia etapă - fetală tardivă – creierul format continuă să
crească în dimensiuni.
 Continuă procesul de mielinizare, însă mielinizarea decurge
neuniform.
 La început se mielinizează măduva spinării la a 4-a lună de
viaţă intrauterină. Către naştere mielinizarea se riridcă până la
mezencefal. Adică la naştere copilul este o fiinţă “trunculară”.
 Emisferele se mielinizează după naştere şi se termină la 2-3 ani
de viaţă, ce are importanţă în practică (cel mai des se
afectează trunchiul cerebral şi tratamentul trebuie de
continuat intensiv pînă la 3 ani). Cel mai încet se mielinizează
cerebelul.
 Stratificarea scoarţei cerebelare se termină la a 9-11 lună de
viaţă postnatală. Celulele cerebelului continuă să se
înmulţească şi după naştere, deacea copiii încep să meargă
doar la vârsta de 1 an.
 În primul trimestru creierul se alimentează
preponderent prin difuzie din vezicule şi
LCR, iar apoi în trimestrul trei creierul se
alimentează din sistemul vascular.
 Cea mai intensă vascularizare a creierului se
petrece în luna a 8-a de viaţă intrauterină,
ce are importanţă în practică.
 Copiii născuţi în această lună fac frecvente
hemoragii cerebrale, deoarece vasele lipsite
de fibrele elastice argintofile sunt fragile.
 La nou-născuţi masa creierului (370-390 gr)
atinge 10-12% din masa corpului.
PARTICULARITĂȚILE SISTEMUL
NERVOS AL COPIILULUI
1) imaturitatea elementelor celulare şi a fibrelor nervoase, ce
determină o afectare difuză a creierului,
2) sensibilitate mărită faţă de factorii nocivi şi prag de
excitabilitate scăzut, ce poate provoca stare de rău
convulsiv,
3) hidrofilie mărită a ţesutului nervos ce contribuie la
dezvoltarea rapidă a edemului cerebral,
4) intoleranţa SNC faţă de sistemul imun, ce condiţionează
apariţia autoanticorpilor anticerebrali în caz de afectare a
barierei hematoencefalice,
5) plasticitatea şi posibilităţi compensatorii mari ale
creierului.
6) creierul chiar şi la nou-născut se află într-o cutie relativ
rigidă – craniul .
 SCOPUL
EXAMENULUI NEUROLOGIC
este de a :
1. determina nivelul de dezvoltare
neuropsihică ;
2. detecta semnele clinice ale unei eventuale
leziuni organice a SNC sau a sistemului
neuromuscular.
 Examenul neurologic la copil trebuie să ţină
seama de evoluţia rapidă a funcţiilor
neurologice începând de la naştere şi
trebuie să înceapă cu:
 ANAMNEZA
 antecedente prenatale: afecţiunile genetice din
familie, consanguinitatea, vârsta şi starea de sănătate
a mamei, numărul de avorturi anterioare, evoluţia
sarcinii, consumul cronic de alcool, drogurile,
medicamentele şi existenţa bolilor asociate (diabet
zaharat, toxemie, infecţii, etc.);
 antecedente perinatale: malpoziţiile fetale, patologia
cordonului ombilical, ruperea prematură a
membranelor;
 antecedente postnatale: scorul Apgar, parametrii
antropometrici la naştere (greutate, talie, PC,
perimetrul toracic), prezenţa unor eventuale anomalii
evocatoare pentru o afecţiune neurologică;
 la sugar şi copilul mic sunt importante antecedentele
personale patologice vizând în particular afecţiunile
neurologice şi istoricul de dezvoltare psihomotorie.
EXAMENUL GENERAL
Tegumentele:
 se va preciza coloraţia indicând dacă este normală,
palidă, icterică, cianotică, etc;
 se vor cerceta markerii cutanaţi indicatori importanţi
ai infecţiilor congenitale sau diatezelor hemoragice.
Petele „café au lait”, pistruii axilari sau inghinali pot fi
prezenţi de la naştere la nou-născutul cu
neurofibromatoză tip 1, iar maculele hipopigmentare
la cei cu scleroză tuberoasă.
Un nev vascular facial localizat în zona ramului
oftalmic al nervului trigemen este prezent de la
naştere în sindromul Sturge-Weber.
Un smoc de păr sau lipom la nivelul regiunii sacrate
poate indica o anomalie la nivelul măduvei spinării
sau structurilor înconjurătoare.
….
 anomaliile congenitale cardiace, pulmonare, ale
tractului gastrointestinal sau ale altor structuri
pot fi asociate cu anomalii în dezvoltarea
creierului. Prezenţa dismorfismului facial prezice
cu mai multă acurateţe anomaliile creierului.
 calitatea plânsului poate sugera tulburări
neurologice.
Plânsul nou-născutului la termen este în general
puternic şi viguros.
Nou-născutul slăbit sau sedat va plânge scurt sau
numai scânceşte. Un plâns de tonalitate crescută
este frecvent asociat cu anomalii neurologice.
EXAMENUL
NEUROLOGIC LA
NOU NĂSCUT
ESTIMAREA VÂRSTEI GESTAŢIONALE
 este esenţială pentru interpretarea examenului
neurologic la nou-născut, deoarece răspunsurile se
modifică cu maturitatea neonatală.
De exemplu, reflexul de sucţiune este în general imatur
înaintea vârstei de 32 săptămâni de gestaţie. Absenţa
lui în acest moment este normală.
 Înainte de examinare se înregistrează câteva informaţii
de bază: cu cât timp înainte de examen copilul a
mâncat, cum este alimentat, numărul de scaune, ce
medicamente a primit, rezultatul unor examene
particulare, frecvenţa vărsăturilor, temperatura
copilului (cei febrili sunt neliniştiţi şi iritabili).
Date ca „mănâncă cu dificultate” sau „pare foarte
somnolent” trebuie să stea în atenţia examinatorului.
 Examenul se împarte în:
1. perioada de observaţie care are loc atunci
când copilul se odihneşte liniştit;
2. examenul propriu-zis când copilul este
dezbrăcat şi aşezat pe masa de consultaţie.
Prechtl descrie 5 stări diferite ale nou-
născutului:
 stadiul 1: ochi închişi, respiraţie regulată,
fără mişcări;
 stadiul 2: ochi închişi, respiraţie neregulată,
fără mişcări importante, fără plâns;
 stadiul 3: ochi deschişi, fără mişcări
importante;
 stadiul 4: ochi deschişi, activitate motorie
fără mişcări importante, fără plâns;
 stadiul 5: ochi deschişi sau închişi, plâns.
 În stare de repaus se urmăreşte poziţia
membrelor şi a capului în raport cu
trunchiul.
 În poziţie supino nou-născutul normal
prezintă o poziţie simetrică cu membrele
semiflectate şi coapsele în uşoară abducţie;
chiar de la naştere este prezent controlul
tonusului postural cefalic.
Deviaţiile patologice de la poziţia normală pot
fi:
 poziţia de „broască” cu membrele
abandonate pe planul de sprijin;
 opistotonus cu capul retroflectat şi
membrele inferioare extinse;
 capul mereu întors în aceeaşi direcţie şi
poziţie asimetrică a membrelor;
 flexia accentuată a membrelor superioare şi
inferioare;
 mâinile mereu ridicate în faţa gurii.
 ACTIVITATEA MOTORIE SPONTANĂ
 Activitatea motorie spontană variază considerabil la nou-
născut.
În cursul somnului se pot observa tresăriri, precum şi mişcări
fine ale extremităţilor.
În stare de veghe se constată mişcări de extensie şi flexie
alternative la nivelul membrelor cu viteză şi intensitate
medie; de asemenea se mai pot constata mişcări atetozice
la nivelul membrelor superioare.
La nou-născuţii maturi în primele 2 zile de viaţă se
înregistrează tremurături normale cu frecvenţă înaltă şi
amplitudine joasă; după vârsta de 4 zile prezenţa acestui
tremor chiar şi numai în cursul plânsului trebuie considerată
suspectă.
 Se va consemna rapiditatea, simetria şi asimetria mişcărilor,
prezenţa mişcărilor atetozice, tremurăturilor şi a altor
mişcări anormale.
 STAREA DE CONSTIENȚĂ
 Examinarea statusului mental al nou-născutului
urmăreşte trecerea cu uşurinţă între stările de
alertă, abilitatea de a se orienta la stimuli şi
localizarea stimulilor. Nou-născutul la termen
are 6 stări mentale recunoscute, două în somn
(activ şi liniştit) şi 4 în starea de veghe, variind
de la somnolenţă până la plâns intens .
 Stări patologice ale conștienței:
Letargie Conştient, dar menţine cu dificultate
starea de veghe. Normal până la 26
săptămâni de gestaţie.
Obnubilare Se trezeşte la stimuli nedureroşi, dar
răspunsul este lent şi nu-l menţine.
Stupoare Răspunde numai la stimuli dureroşi.
Comă Nu poate fi trezit de nici un stimul
 EXAMENUL CAPULUI ŞI GÂTULUI
 Examinarea craniului presupune măsurarea
circumferinţei occipito-frontale (PC) şi
aprecierea fontanelelor şi suturilor.
 La inspecţie forma craniului poate sugera o
eventuală craniostenoză ce afectează diferite
suturi craniene.
 În acelaşi timp un cap mare cu bombarea
regiunii anterioare poate sugera o hidrocefalie.
 Efuziunile subdurale bilaterale produc deseori
un cap mare cu o lăţime anormală. Trebuie
căutate semnele unor traumatisme
obstetricale cum ar fi echimozele,
cefalhematomul sau fracturile cu înfundare.
 PERIMETRUL CRANIAN
 în medie 34-36 cm, omiterea acestuia
determinând ulterior mari dificultăţi în
interpretarea unor anomalii ale
circumferinţei craniene (hidrocefalie,
microcefalie).
 S-a arătat că perimetrul cranian se
corelează strâns cu viitoarea dezvoltare a
capului, creierului şi în ultimă instanţă cu
viitorul nivel de inteligenţă.
 În mod normal PC creşte cu 2 cm/lună

în primele 3 luni, cu 1 cm/lună în

următoarele 3 luni şi cu 0,5 cm/lună după
vârsta de 6 luni.
...
 Fontanela anterioară, situată la joncţiunea suturilor coronare,
metopice şi sagitală are o formă romboidală cu un diametru mare
de aproximativ 1,5–2,1 cm şi prezintă pulsaţii sincrone cu pulsul.
Tensiunea sa reflectă presiunea intracraniană subiacentă,
fontanela fiind în mod normal suplă, depresibilă la palpare;
bombează în timpul plânsului şi în HIC.
 Se închide în mod obişnuit la 18 luni.
...
Gâtul trebuie examinat împreună cu capul.
 Depistarea unui opistotonus sau a unei
retracţii a gâtului poate sugera o iritaţie
meningiană datorată unei hemoragii
intracraniene, meningite sau rar unor tumori
ale fosei posterioare sau ale măduvei
spinării.
 Ulterior trebuie examinată cu atenţie
coloana vertebrală pe toată lungimea ei
pentru eventuale semne ale unui disrafism
spinal.
EXAMENUL NERVILOR CRONIENI
 Toţi nervii cranieni sunt funcţionali la
naştere şi trebuie evaluaţi.
Nervul olfactiv (I)
 Olfacţia este prezentă de la vârsta de 32 de
săptămâni şi este bine dezvoltată la nou-
născut. Pentru evidenţierea ei se poate folosi
metoda propusă de Sarnat care arată că
plasarea în faţa narinelor a unui tampon
îmbibat într-o soluţie mentolată declanşează
o reacţie de supt.
 NERVUL OPTIC (II)
 Vederea este prezentă de la vârsta de 28 de săptămâni,
nou-născutul fiind capabil să fixeze un obiect cu condiţia
ca acesta să fie luminos şi bine contrastat.
 Testarea neurologică este în mod obişnuit limitată la
fixarea feţelor sau obiectelor luminoase.
 Examenul fundului de ochi la nou-născut este dificil de
realizat în mod uzual pentru că pupilele sunt mici şi ochii
sunt în general închişi. Examenul FO se poate realiza în
general în timpul suptului, deoarece atunci se produce o
deschidere a fantelor palpebrale.
 Examenul FO poate releva prezenţa unei palori, hipoplazii
sau anomalii sugerând o displazie septo-optică. Glaucomul
şi cataracta pot fi prezente de la naştere. Retina poate
prezenta aspect de corioretinită (semn al unei infecţii
congenitale cu CMV, etc), modificări pigmentare (rubeolă
congenitală), pată roşie „cireşie” (boala Tay-Sachs,
Niemann-Pick), hemoragii retiniene (naştere traumatică).
NERVII OCULOMOTORI (III, IV, VI)
 Primul aspect care trebuie studiat este
poziţia ochilor în repaus. Semnele anormale
ce pot fi găsite sunt reprezentate de
strabism şi de poziţia în „apus de soare”. Un
strabism constant este patologic şi reflectă o
paralizie de nerv VI. Semnul în „apus de
soare” poate fi prezent tranzitoriu la unii
prematuri normali, poate fi provocat de
îndepărtarea bruscă a unei lumini sau de
modificări ale poziţiei corpului, dar de cele
mai multe ori reprezintă un semn de HIC.
 Nou-născuţii sănătoşi pot urmări cu uşurinţă
obiectele din primele zile de viaţă la o distanţă
de 30,5 cm.
 Reflexul vestibulo-ocular poate fi utilizat pentru
a furniza informaţii cu privire la mişcările
oculare în plan orizontal sau vertical: se ţine
nou-născutul vertical şi se întoarce complet fără
a-i modifica poziţia capului, determinându-se
astfel reflexul vestibulo-ocular. Atunci când
capul este rotit pasiv pot fi observate aşa
numitele „mişcări ale ochilor de păpuşă” (mişcări
ale globilor oculari în sens invers rotirii capului).
 Prezenţa nistagmusului optokinetic permite
evaluarea mişcărilor orizontale ale globilor
oculari.
 Pupilele nou-născutului sunt în mod normal egale;
ocazional poate fi întâlnit sindromul Claude
Bernard-Horner ce se prezintă cu mioză
unilaterală, ptoză palpebrală şi enoftalmie. Ptoza
palpebrală mai poate surveni şi în cazuri rare de
miastenie gravă congenitală, distrofie miotonică,
miopatii congenitale, disfuncţie de nerv III. În
unele cazuri de ptoză congenitală poate fi prezent
fenomenul Marcus Gunn, caracterizat prin
ridicarea reflexă a pleoapei ptozate produsă de
mişcările mandibulei în timpul suptului şi
plânsului.
 Reacţia pupilară la lumină se observă la nou-
născuţii cu VG >30 de săptămâni; prezenţa unei
asimetrii pupilare la lumină indică întotdeauna
anomalii neurologice.
NERVUL TRIGEMEN (V)
 Sensibilitatea feţei poate fi testată prin
ciupiri fine care declanşează o grimasă.
Nervul trigemen realizează inervaţia motorie
a muşchilor maseteri şi pterigoizi, aprecierea
activităţii acestora putând fi făcută prin
intermediul suptului şi a reflexelor de supt şi
de fixare pentru supt.
 NERVUL FACIAL (VII)
 Examinarea se face atât în repaus cât şi în timpul plânsului
ştiind că anomaliile faciale sunt destul de frecvente la această
vârstă.
 Trebuie menţionat însă că la nou-născut mandibula poate da o
asimetrie aparentă a feţei datorită poziţiei în uter. Pentru a
vedea dacă este vorba despre o veritabilă asimetrie facială va
trebui să examinăm marginile alveolare ale mandibulei şi ale
maxilarului superior pentru a vedea dacă ele sunt paralele.
 Absenţa congenitală sau hipoplazia muşchiului depresor al
comisurii bucale (sindromul cardio-facial, paralizia Huffnagel),
care survine la 0,5-1% din nou-născuţi, poate mima o paralizie
de facial de partea opusă care se caracterizează prin asimetria
ovalului bucal şi devierea sa de partea sănătoasă în timpul
probelor dinamice. Anomalia este frecvent însoţită de
malformaţii congenitale cardiace, hipotrofie somatică,
anomalii vertebrale şi costale şi disgenezie renală, necesitând
realizarea diagnosticului diferenţial cu paralizia cerebrală.
NERVUL ACUSTICO-VESTIBULAR (VIII)
 Auzul începe în uter, răspunsurile la stimulii
auditivi fiind observate la nou-născuţi cu vârste
gestaţionale de 28 de săptămâni sub formă de
clipit sau tresăriri.
 Nou-născutul la termen răspunde mai subtil,
deschizând ochii, oprindu-şi activitatea
motorie, modificându-şi ritmul respirator sau
deschizându-şi gura.
 Auzul este verificat clinic prin reflexul cohleo-
palpebral, în special, dacă copilul prezintă o
afecţiune cum ar fi meningita în care pierderea
auzului este o complicaţie frecventă.
 NERVII IX, X, XI, XII
 Gustul se testează rar la nou-născut.
 El are o preferinţă către alimentele dulci manifestată
prin accelerarea ritmului cardiac. Sucţiunea este
prezentă de la vârsta de 28 de săptămâni, devenind
mai susţinută de la 32 de săptămâni.
 Sucţiunea şi deglutiţia sunt evaluate în momentul
alimentaţiei permiţând copilului să sugă degetul
examinatorului. La nou-născutul normal coordonarea
celor două funcţii este perfectă. Evaluarea acestor
două funcţii aduce date importante despre integritatea
anatomo-funcţională a trunchiului cerebral.
 Evaluarea contracţiei muşchiului
sternocleidomastoidian este dificilă la nou-născut.
 Examenul limbii nu prezintă elemente caracteristice
pentru această vârstă.
 TONUSUL MUSCULAR
 Tonusul muscular este apreciat prin observarea
poziţiei nou-născutului în repaus şi aprecierea
rezistenţei musculare la mişcările pasive.
Pentru a proba rezistenţa la mobilizare pasivă
se mişcă în manieră ritmică şi simetrică ambele
membre superioare şi inferioare la amplitudine
maximă.
 Forţa musculară este apreciată prin urmărirea
mişcărilor spontane şi provocate ale nou-
născutului şi prezenţa reflexelor specifice.
 Tonusul muscular se apreciază pe diferite
segmente ale corpului.
 La nivelul gâtului se încearcă apropierea mentonului de
acromion mai întâi la dreapta şi apoi la stânga; normal se
constată o rezistenţă puternică la această manevră.
 La nivelul membrelor superioare se folosesc următoarele
manevre:
a) manevra de retur în flexie a membrelor superioare: constă
în tracţiunea în jos a membrelor superioare urmată de o
relaxare bruscă. Se produce o flexie bruscă şi simetrică a
antebraţului pe braţ, dând impresia unui fenomen de
resort.
b) manevra fularului: se încearcă aducerea mâinii copilului
cât mai aproape de umărul opus. În mod normal se constată
o rezistenţă crescută, cotul nu atinge linia mediană a
toracelui.
c) balotarea mâinii: se imprimă articulaţiei pumnului
copilului o mişcare de dute-vino şi se apreciază calitatea
frânării efectuate de copil. În mod normal există o bună
frânare ce împiedică balotarea.
La nivelul membrelor inferioare se folosesc
următoarele manevre:
a) măsurarea unghiului popliteu: se aşează copilul
în poziţie supino, se face extensia gambei pe
coapsă (cu bazinul fixat ferm pe planul de
examen) până la punctul de rezistenţă maximă;
unghiul normal este de 900; unghiul > 1000 indică
hipertonie, iar < 800 indică hipotonie.
b) măsurarea unghiului picior–gambă: unghiul de
flexie al piciorului pe gambă este fix şi
aproximativ nul; unghiul > 00 indică hipertonie.
c) manevra călcâi-ureche: membrele inferioare în
extensie sunt aduse în apropierea feţei copilului;
se constată o rezistenţă la aproximativ 90 0.
d) măsurarea unghiului adductorilor se
realizează prin abducţia forţată a coapselor
(cu membrele inferioare în extensie);
valoarea normală este cuprinsă între 70-80 0.
e) balotarea piciorului se practică la fel ca la
membrul superior.
 La nivelul trunchiului se apreciază flexia
anterioară, laterală şi posterioară. Normal
flexia anterioară şi cea laterală sunt uşor de
realizat, în timp ce cea posterioară este
foarte limitată.
EXAMINAREA REFLEXELOR
 Reflexe stabile
Se manifestă de la naştere şi se păstreză toată viaţa:
 reflexul de deglutiţie
 reflexele tendinoase
 reflexul cornean
 reflexele conjunctivale
 reflexul supraorbital
REFLEXELE TRANZITORII
 Deosebitde preţioase la nou-născut sunt reflexele
necondiţionate tranzitorii. Ele sunt expresia nivelului
de dezvoltare morfofuncţională a sistemului nervos.

 Reflexele tranzitorii exprimă dependenţa de structurile

subcorticale. Dispariţia lor este un fenomen de
maturitate, inhibiţie, ce are ca substrat corticalizarea
activităţii SNC.

 Reflexeletranzitorii permit aprecierea nivelului de

dezvoltare al SNC şi uneori pot avea valoarea
localizatoare a leziunii.
 REFLEXE ALE AUTOMATIZMULUI ORAL:

 reflexul palm-oral (Babkin) persistă pînă la 3 luni

(presiunea palmară la copil face ca să deschidă gura,
să ridice capul şi să-l întoarcă spre partea excitării);

 de trompă - pînă la 2-3 luni;

 de căutare (3-4 luni) atingerea unghiului gurii

duce la întoarcerea capului şi deschiderea gurii ca
şi cum ar căuta sînul;

 de supt (se inhibă în jurul vîrstei de 1 an) atingerea buzelor

produce dschiderea gurii şi a mişcărilor ritmice de supt.
 R. AUTOMATISM SPINAL
(LA NIVEL DE MĂDUVĂ A SPINĂRII)

 reflexul de apărare (aşezarea pe burtă ,

întoarcerea capului într-o parte)
 reflexul de sprijin şi a mersului automat (1-1,5
luni) ţinut de trunchi, copilul suspendat este
coborît lent pentu a atinge cu plantele planul
patului. Se produce extinderea membrelor
inferioare şi mişcări de păşire.
 Babinski - atingând partea laterală a talpei cu
un obiect dejetul mare se retroflexsează iar
celelalte se desting sub formă de evantai.
...
 Galant - paravertebral-copilul în poziţie de decubit ventral, îi
stimulăm cu unghia tegumentele de la articulaţia
scapulohumerală în jos, 2-3 cm paravertebral. Răspunsul
constă în curbarea trunchiului pe partea stimulată. Reflexul
dispare la 3-4 luni .
 Peres - pe procesul spinal şi spina apăsăm la copcic cu
degetul mare, copilul plânge şi se retroflexează (3-4 luni).
 Moro - schimbarea poziţiei capului în relaţie cu trunchiul în
poziţia de decubit dorsal . Cînd examenatorul ridică capul de
pe masă şi lasă să cadă brusc în mîna lui, cu aproximativ 30o
faţă de poziţia trunchiului extins, are loc extensia şi abducţia
membrelor superioare şi extenzia şi răsfirarea degetelor
urmată de flexia şi adducţia membrelor superioare şi
emiterea unui sunet. Reflexul dispare la 4-5 luni.
 de tîrîire (Bauer) (4 luni), de apucare (uneori se ridică –
Robinzon)
 R. AUTOMATISM SUPRASEGMENTAR
POZOTONIC
 reglează tonusul muşchilor în dependenţă de poziţia capului şi
trunchiului (la nivelul bulbului şi mezencefalului).
În bulb-reflexele mielencefalice (pînă la 2 luni):
1) cervical tonic asimetric (Magnus): Capul întors spre stînga-membrele se
extind din stînga şi se flexează din dreapta şi invers (poza scrimerului).

2) Cervical tonic simetric: flexia capului măreşte tonusul în flexorii mîinilor

mai pronunţat, capul în extensie-tonusul creşte în extensorii membrelor

3) reflexul tonic de labirint: la noi-născuţi aşezaţi pe spate creşte tonusul în

extensori, iar aşezaţi pe burtă-în flexori.

 se menţin în normă pînă la 2 luni, dacă este afectat SNC ele se menţin
mai departe şi împiedică dezvoltarea motorică şi psihică.
 Reducerea lor la 2 luni coincide cu apariţia reflexelor poziţionale
mezencefalice
REFLEXELE MEZENCEFALICE POZOTONICE

Pînă la 5 luni picioarele şi trunchiul se află pe aceiaşi

axă şi numai după 5 luni apare posibilitatea
rotaţiei trunchiului faţă de bazin ce asigură
întoarcerea copilului de pe spate pe burtă şi
invers.
 reflexul simplu cervical poziţional - la rotaţia
capului se roteşte şi trunchiul-se păstrează pîna la
5-6 luni .
 reflexul de îndreptare a trunchiului - atingerea
tălpilor-îndreaptă capul.
 reflexul poziţional de labirint.
REFLEXELE OSTEO-TENDINOASE
 Reflexele osteo-tendinoase (ROT) bicipital şi
rotulian pot fi prezente sau absente la nou-
născutul la termen. Dacă sunt prezente sunt
mai accentuate în primele 2-3 zile de viaţă.
Celelalte ROT sunt rar prezente. Prezenţa
câtorva secuse ale clonusului gambei sunt în
mod obişnuit considerate ca normale la nou-
născut, exceptând cazul în care sunt
asimetrice. Simetria trebuie apreciată cu
capul situat pe linia mediană pentru a evita
apariţia reflexului tonic al cefei.
 Reflexul cutanat plantar se verifică prin
stimularea marginii externe a piciorului începând
din partea posterioară. Răspunsul produs la nou-
născut este reprezentat de extensia halucelui cu
poziţia în evantai a celorlalte degete (semnul
Babinski). La nou-născut semnul Babinski poate fi
spontan. Atenţie la asimetrii !

 Reflexele cutanate abdominale sunt prezente din

primele 10 zile de viaţă, deşi în primele două
zile pot fi mai slabe. Trebuie întotdeauna
efectuate bilateral; la nou-născut se poate
observa o eventuală asimetrie între cele 2 părţi.
Absenţa totală a RCA nu are nici o semnificaţie
patologică.
 Reflexul cremasterian este prezent din
primele 10 zile de viaţă, fiind absent în
leziunile măduvei spinării. Se obţine prin
stimularea feţei interne a coapsei, testiculul
de partea stimulată se ridică, uneori există
răspuns de ambele părţi.
 Testiculul necoborât congenital, edemul
scrotal, hidrocelul sau hernia pot îngreuna
sau împiedica observarea/producerea
reacţiei de răspuns.
PROGNOSTICUL NEUROLOGIC AL
NOU-NĂSCUTULUI
 La naştere SNC este imatur urmând ca în primul an de
viaţă să suporte transformări imense. De aceea,
examenul clinic al funcţiilor neurologice la nou-
născut permite doar a ne face o idee asupra viitorului
său psihomotor existând totuşi mari dificultăţi în
stabilirea cu precizie a unui viitor handicap.
 Elementele predictive ale unor tulburări neurologice
definitive provin din 4 surse diferite de informaţii:
circumstanţele patologice pre- şi perinatale care
reprezintă factori de risc; examenul neurologic clasic
şi examenul comportamental (în particular al
percepţiei vizuale); examenele paraclinice şi mai ales
rezultatul ecografiei transfontanelare.
EXAMENUL
NEUROLOGIC AL
SUGARULUI ŞI
COPILULUI MIC
 Particularitatea examenului la sugar este dată
de faptul că acesta trebuie să urmărească două
direcţii: realizarea unui diagnostic lezional
precoce şi a unui studiu de dezvoltare
psihomotorie. Recent Grenier a propus
completarea acestui studiu de dezvoltare cu un
examen neurologic complementar ce foloseşte
manevre dinamice de „motricitate dirijată”
pentru a creşte posibilităţile de prognostic
neurologic mai ales în primele 3 luni.
ANAMNEZA
 Istoricul bolii reprezintă o parte esenţială în stabilirea unui diagnostic de
dezvoltare sau a unui diagnostic lezional. Trebuie să cuprindă următoarele
puncte:
 a) motivele internării: „semnele de alarmă” care au determinat solicitarea
medicului;
 b) date despre vârsta debutului primelor simptome, durata de evoluţie,
caracterul evolutiv sau fix al afecţiunii;
 c) antecedentele familiale cuprind date despre consanguinitate, sarcină, naştere
(la termen sau prematur, parametri somatici la naştere, eventual probleme
obstetricale);
 d) antecedentele personale patologice vizează în special afecţiunea neurologică;
 e) profilul maturativ cu timpii de achiziţie a diverselor etape evolutive:
maturarea posturală (controlul capului, poziţia şezândă, ortostaţiunea),
coordonarea, prehensiunea şi manipularea obiectelor, mersul, etc. O atenţie
particulară va fi acordată regresului neuromotor şi modalităţilor de apariţie a
eventualelor tulburări motorii;
 f) evaluarea factorilor de mediu care pot determina un retard în dezvoltare.

În final medicul îşi va face o primă impresie asupra calităţii relaţiei părinţi-copil şi
asupra „competenţei materne”.
EXAMENUL CLINIC PROPRIU-ZIS
 Conduita examenului neurologic la sugar trebuie să fie
suplă, depinzând de informaţiile obţinute din anamneză
şi adaptându-se la fiecare caz în parte. Examenul
neurologic al sugarului este în mod esenţial bazat pe
observaţia clinică riguroasă a activităţii spontane şi
dirijate a copilului.Ulterior în cadrul examenului trebuie
realizate o serie de manevre specifice, având grijă să
se termine cu cele mai neplăcute pentru sugar.
 Tehnica de examen este diferită în funcţie de vârsta
copilului, observaţia şi diferitele manevre ulterioare vor
trebui să fie realizate în poziţia sa preferată: culcat
până la 6-7 luni, în şezut peste 7 luni. Sugarul mic până
la 6 luni trebuie examinat în stare de veghe (stadiul 3
Prechtl).
 EXAMINAREA ÎN POZIŢIE SUPINO
 a) observaţia cranio-facială: se urmăresc PC (raportând valoarea la curba
normală în funcţie de vârstă), fontanelele, suturile, circulaţia colaterală şi
ascultaţia craniană. Trebuie urmărită de asemenea mimica copilului în timpul
plânsului sau surâsului. Un examen deosebit de important este examenul
ochilor: se vor căuta eventualele anomalii ale fantelor palpebrale, prezenţa
strabismului sau nistagmusului, semnul în „apus de soare”, un colobom irian.
În final trebuie studiat auzul copilului folosind stimuli sonori adecvaţi. Absenţa
atenţiei la stimulare sonoră poate fi un indicator al unei deficienţe auditive,
intelectuale sau a unor tulburări precoce de comportament.

 b) atitudinea spontană a copilului: se urmăresc gestica spontană (cel mai bun

indicator al forţei musculare) care trebuie să fie frecventă, viguroasă şi
simetrică, mişcările şi atitudinile anormale.

 c) motricitatea provocată: folosind un obiect atrăgător pentru copil se

urmăreşte posibilitatea de prehensiune şi se cercetează existenţa unui
eventual deficit motor.

 d) consistenţa şi extensibilitatea musculară se apreciază pentru fiecare

segment în parte întotdeauna simetric.
STUDIUL CONTROLULUI POSTURAL
 După examinarea copilului în poziţie supino
trebuie efectuate câteva manevre de apreciere
ale tonusului postural:
 1. Proba de tracţiune
 Examinatorul prinde mâinile copilului stimulând
grasp reflexul palmar şi îl aduce din poziţie supino
la 450 (nu în poziţie şezândă pentru a împiedica o
abducţie excesivă a membrelor inferioare fals
patologică) evaluând controlul postural al capului.
 Nou-născutul este în măsură să efectueze unele
mişcări şi să realizeze pentru câteva secunde
alinierea posturală a capului (redresarea capului).
Achiziţia controlului capului este foarte rapidă, în
scurt timp reducându-se oscilaţiile care însoţesc
mişcarea.
 La 1 lună şi jumătate copilul ridică capul în axă cu toracele,
iar gambele încep să se flecteze pe abdomen.
 La 6 luni există o sinergie flexorie globală, flexia capului şi
gambelor fiind maximă.
 La 6-8 luni capul este alinat cu toracele, gambele fiind în
semiextensie.
 La 9-14 luni capul este pe linia toracelui, gambele sunt în
extensie, abducţie, extrarotate, tendinţa flexorie fiind
concentrată pe centura pelvină pentru că, acum, copilul a
atins poziţia şezândă stabilă.
 Controlul postural al capului este o funcţie motorie de bază
indispensabilă pentru toate achiziţiile ulterioare. La copiii cu
patologie neuromotorie la proba de tracţiune se poate
constata o retro- sau anteflexie bruscă a capului sau, mai rar,
o flexie laterală; poziţia şezândă este menţinută cu cifoză
compensatorie accentuată şi capul sprijinit pe stern. În cazuri
mai puţin grave controlul capului este parţial, cu oscilaţii
ample şi este atins doar când toracele şi capul sunt perfect în
axă.
2. Reacţiile de spijin ale copilului în poziţie şezândă
 De la 5 luni el se sprijină câteva secunde pe
membrele sale superioare plasate înainte; progresiv
acestea se lateralizează.
 După vârsta de 6 luni apare reacţia de extensie
protectoare a membrelor superioare mai întâi
lateral (6 luni), apoi spre înainte (7 luni) şi înapoi (9
luni).
3. Evaluarea tonusului activ al extensorilor gâtului şi
trunchiului se face în poziţie prono prin studierea
posibilităţilor de redresare a capului şi apoi a
trunchiului. La vârsta de 4 săptămâni el îşi ridică
mentonul câteva secunde. Între 10-12 săptămâni el
îşi ridică bustul sprijinindu-se pe antebraţe, faţa
având un unghi de 450 cu planul patului.
4. Evaluarea controlului capului în poziţie
verticală se face după vârsta de 2 luni. De
asemenea această poziţie permite evaluarea
tonusului musculaturii.
Existenţa unui deficit motor al membrelor
superioare determină căderea copilului în
braţele examinatorului.
În această poziţie trebuie observată şi
posibilitatea de redresare, ştiind că la vârsta
de 3 luni dispare reflexul de redresare, fiind
înlocuit la vârsta de 6 luni cu o redresare
activă.
 La vârsta de 7-9 luni se obţine controlul în poziţie
şezândă, această poziţie fiind punctul de plecare al
următoarelor investigaţii: inspecţia craniofacială,
controlul auzului şi limbajului, examenul funcţiei
vizuale şi prehensiunii.
 În această poziţie putem să decelăm şi eventualele
deficite motorii ale membrelor superioare.
 De asemenea reflexele pot fi şi ele studiate în
poziţie şezândă.
 În continuare trebuie observat modul de locomoţie
şi posibilităţile de vocalizare ale copilului.
 Observarea mersului este indispensabilă în
obiectivarea unui eventual deficit motor sau ataxie.
EXAMINAREA REFLEXELOR
Reflexele osteo-tendinoase
 Reflexele osteo-tendinoase sunt vii din cauza lipsei
de milelinizare a căii piramidale.
Reflexul cutanat plantar
 Persistă şi la sugar aspectul descris la nou născut,
adică stimularea pe marginea laterală a plantei cu un
obiect ascuţit apare extensia halucelui cu răsfirarea
celorlalte degete.
Reflexele cutanate abdominale
 După vârsta de 2-3 luni reflexele se localizează şi
modificările lor au semnificaţie patologică.
Declanşarea lor se face în aceeiaşi manieră ca şi la
copilul mare.
Reflexele tranzitorii
 Se testează în funcţie de vârsta sugarului toate reflexele
tranzitorii descrise anterior şi în plus alte reflexe care
apar numai la sugar.
REFLEXUL LANDAU apare la vârsta de 4 luni şi este
considerat patologic dacă este prezent după vârsta de 2
ani. Copilul este susţinut în suspensie, în pronaţie; daca
se extinde capul va apare o extensie a truchiului şi
membrelor inferioare; dacă se flectează capul va apare o
flexie a capului şi membrelor inferioare. Manevra este
utilă în detectarea hipotoniei şi hipertoniei la sugar.
REFLEXUL PARAŞUTEI apare la 8-9 luni de viaţă . La
proiectarea copilului cu capul spre planul patului acesta
va întinde mîinile pentru a se sprijini.
 Anomaliile care pot surveni constau în : persistenţa
reflexelor peste vârsta la care ar trebui să dispară şi
prezenţa unui răspuns asimetric (asimetria reflexelor este
întotdeauna patologică).
SEMNE- ALERTĂ PENTRU SUGARI

 Creșterea sau reducerea perimetrului cranian

 Lipsa zîmbetului social
 Ținerea întîrziată a capului
 Persistența reflexelor primitive
 Lipsa ambidextriei
 Tonus muscular majorat sau micșorat
 Probleme vizuale
 Retenție în dezvoltarea vorbirii și a
aptitudinilor sociale
EXAMENUL
NEUROLOGIC LA
COPIL ŞI
ADOLESCENT
Anamneza
 Anamneza va preciza: motivele intrenării, date
de istoric , antecedente personale fiziologice şi
patologice, antecedente heredocolaterale şi
condiţiile de viaţă ale copilului.
Examenul fizic general
 După efectuarea anamnezei copilul trebuie
supus unui examen clinic general care să
cuprindă următoarele: stare constituţională,
examenul tegumentelor şi mucoaselor, ţesutul
celular subcutanat, sistemul ganglionar ,
sistemul osos şi muscular, examenul aparatului
cardiovascular, respirator , digestiv şi renal,
examenul sistemului endocrin, oricare dintre
aceste aparate putînd determina prin suferinţa
lor şi manifestări neurologice.
 ATITUDINI PARTICULARE
Lezarea anumitor structuri nervoase apariţia unor atitudini
particulare caracterizate prin poziţii anormale ale corpului,
membrelor sau a unor segmente de membru.

 Poziţia în „cocoş de puşcă” apare la copii cu sindrom

meningean.
 Paralizia completă de plex brahial determină aspectul de
membru „în limbă de clopot”.
 Paralizia nervului radial determină aspectul de „mînă în gît de
lebădă” care apare prin ridicarea antebraţului cînd datorită
paraliziei extensorilor, mîna va cădea în flexie pe antebraţ.
 Paralizia de nerv ulnar determină aspectul de „grifă cubitală
sau mînă în ghiară” care apare datorită extensiei primei
falange a degetelor 2-3-4-5 cu flexia celorlalte două.
 În boala Little apare „mersul în foarfecă” în care copilul la
fiecare pas încalecă genunchii unul peste celălalt.
 Atitudinea de ceremonial apare în tumorile de fosă posterioară
→ capul este flectat şi înclinat lateral.
 Capul este flectat lateral, cu bărbia ridicată şi rotată de partea
opusă în torticolisul spasmodic, iar capul flectat anterior se
numeşte anterocolis şi posterior, retrocolis.
 SEMNE MENINGEALE
 Redoarea cefei se examinează prin efectuarea mişcării de
flexie a capului pe torace, la copilul aflat în decubit dorsal şi
cu membrele extinse.
 Semnul Brudzinski 1 (semnul cefei): manevra se efectuează cu
copilul aflat în decubit dorsal, examinatorul flectează capul
pacientului pe torace ceea ce va duce la flectarea gambelor
pe coapse şi a copselor pe bazin.
 Semnul Brudzinski 2 (semnul contralateral): manevra se
efectuează cu copilul aflat în decubit dorsal, examinatorul
flectează forţat gamba pe coapsă şi coapsa pe bazin, ceea ce
duce la flectarea celulilalt membru.
 Semnul Kernig 1 : copilul aflat în decubit dorsal nu se poate
ridica în şezut cu membrele inferioare extinse, ridicarea
trunchiului şi capului produce flexia gambelor pe coapse .
 Semnul Kernig 2: copilul aflat în decubit dorsal nu poate
efectua ridicarea membrelor inferioare în unghi de 90° pe
bazin decît prin flectarea gambelor pe coapse.
Ortostaţiune
 Examinare => se invită copilul să stea în picioare cu plantele
alipite.
 proba Romberg - copilul stă cu în ortostaţiune cu plantele
alipite şi ochii închişi.
 Proba Romberg este pozitivă la tabetici cînd imediat după
închiderea ochilor apare o deviere a corpului cu modificarea
ortostaţiunii;
 în leziunile vestibulare periferice devierea corpului se face lent, cu
timp de latenţă de 10-15 secunde, cu cădere de partea vestibulului
lezat.
 Proba Romberg este negativă în sindroamele cerebeloase
închiderea ochilor nu accentuează tulburările de echilibru.
Mers
 Se examinează modul în care copilul merge: mărimea bazei
de susţinere, mărimea pasului, modul în care piciorul se
desprinde de pe sol şi cum păşeşte pe sol, amplitudinea
mişcărilor de flexie şi extensie ale membrelor inferioare în
timpul mersului, întoarcerea din mers.
 EXAMINAREA MOTILITĂŢII ŞI
TONUSULUI
 copilul va executa diverse mişcări active care împlică progresiv
toate regiunile corpului.
 Examenul forţei segmentare se efectuează opunîndu-ne unor
mişcări active pe care copilul le execută la comandă.
 Probe de parezăutile pt. evidenţierea unor deficite motorii
fruste:
 proba Barre: copilul stă în decubit ventral, cu gambele flectate la 90° pe
coapse, după un timp de latenţă se observă o oscilaţie a gambei de partea
paretică, urmată de căderea ei pe planul patului;
 proba Mingazzini: copilul stă în decubit dorsal, cu membrele inferioare
depărtate unul de celălalt şi cu coapsele flectate la 90° faţă de abdomen,
respectiv gambele flectate la 90° pe coapse, la pacienţii cu deficit motor
membrul pelvin paretic cade primul;
 proba braţelor întinse: copilul aflat în ortostaţiune sau în decuibit dorsal
este invitate să întindă braţele , de partea paretică membrul superior va
cădea;
 Diminuarea motilităţii active se numeşte pareză iar pierderea motilităţii se
numeşte plegie sau paralizie.
TONUS MUSCULAR
 → starea de tensiune uşoară în care se află muşchii striaţi în stare de
repaus
 palparea maselor musculare urmărindu-se: consistenţa, elasticitatea
acestora, apoi se percută masele musculare pentru a vedea
iritabilitatea musculară, iar în timpul mişcarilor pasive se urmăreşte
amplitudinea mişcarii, tensiunea şi extensibilitatea masei musculare.
 Diminuarea tonului muscular se numeşte hipotonie, abolirea lui atonie.
Creşterea tonusului muscular se numeşte hipertonie.
 Există teste speciale pentru a evideţia modificările de tonus muscular:
 testul caderii braţului: în care examinatorul ridică braţele copilului urmărind
felul în care acestea cad,
 hipotonie ele vor cădea brusc
 hipertonie vor cădea lent;
 pendularismul membrelor inferioare: copilul stă la marginea patului cu
membrele pelvine atîrnînd, după ce examinatorul ridică gambele copilului
la orizontala, se constată în mod normal 6-7 oscilaţii de pendulare a membrelor
inferioare,
 în hipotonie: mişcarile sunt cu amplitudine crescută,
 în hipertonie: mişcarile sunt reduse în amplitudine şi frecvenţă
...

 În hipertonia piramidală se deficitul este ectromelic,

cu caracter electiv interesînd flexorii şi pronatorii la
membrele superioare, extensorii la membrele
pelvine.
O altă particularitate este caracterul elastic al contracturii,
adică după cîteva mişcări pasive ea dispare dar se
reinstalează cu intensitatea iniţială după încetarea mişcării.
 În hipertonia extrapiramidală deficitul este rizomelic,
se constată interesarea globala atît a flexorilor cît şi a
extensorilor; diminuează la mişcările active şi
cedeaza în timpul somnului.Contractura este plastică,
ceroasă.
 semnul Negro →la mişcările pasive contactura cedează
sacadat asemănător tragerii unui lanţ pe o roată dinţată
 semnul Noica  examinatorul imprimă mişcari pasive de
flexie-extensie a mâinii , solicitand atunci ridicarea de pe
planul patului a membrului pelvin homolateral (extins) şi se
remarcă blocarea mâinii.
MIŞCĂRILE INVOLUNTARE
Sunt contracţii musculare care survin spontan şi independent de
voinţa bolnavului. Se prezintă clinic sub aspecte variate: mioclonii,
faciculaţii, tremor, ticuri, mişcări coreiforme, atetozice,
hemibalism.
Miocloniile sunt contracţii musculare involuntare, conştiente, bruşte,
clonice, aritmice, limitate la un fascicul muscular sau un muşchi.
Tremurăturile sunt mişcari involuntare regulate, ritmice, stereotipe.
 Principalele
tipuri de tremor sunt: tremorul cerebelos, familial (esenţial),
tremorul parkinsonian.
Mişcările coreice sunt hiperkinezii bruşte, neregulate, ilogice,
rapide, aritmice, care interesează orice grupă musculară. Apar atît
în repaus cît şi în timpul mişcărilor involuntare.
Mişcările atetozice au amplitudine mai redusă decît cele coreice,
sunt lente, ondulante, neregulate, aritmice şi sunt localizate în
special sau exclusiv ectromelic la nivelul membrelor superioare.
Hemibalismul este o mişcare foarte amplă, bruscă, rapidă,
discordantă, care interesează un membru în întregime.
Ticurile sunt mişcări involuntare, intermitente, stereotipe, bruşte,
rapide, care deseori reproduc un gest.
REFLEXELE OSTEOTENDINOASE

Reflexele frecvent examinate sunt:

 - reflexul bicipital (C5-C6): examinatorul susţine cotul
pacientului cu mâna, antebraţul fiind în semiflexie uşoară
pronaţie, percută direct tendonul bicepsului sau propriul
deget interpus între tendon şi ciocan, constatandu-se
contracţia bicepsului cu flexia antebraţului şi uşoară
supinaţie

 - reflexul tricipital (C6-C7- C8): examinatorul susţine braţul

copillului, aflat în abducţie, antebraţul atârnând vertical;
percuţia tendonului tricepsului deasupra olecranului
realizează extensia antebraţului pe braţ
 - reflexul stilo-radial (C5-C6): examinatorul susţine
antebraţul copilului în semiflexie şi semipronaţie, apofiza
stiloidă radială fiind orientată în sus, efectul motor apărut
prin percuţia apofizei constă în flexia antebraţului şi
supinaţia antebraţului;
 -reflexul cubito-pronator (C6-7-C8-Th1): examinatorul
susţine antebraţul copilului în semiflexie şi semipronaţie şi
percutia apofizei stiloide cubitale induce pronaţia
antebraţului
REFLEXELE OSTEOTENDINOASE
 -reflexul rotulian (L2-L3-L4): percuţia
tendonului rotulian sub marginea
inferioară a rotulei realizează extensia
genunchiului prin contracţia
cvadricepsului; reflexul se poate examina
cu copilul în decubit dorsal, cu copilul
aşezat pe scaun sau la marginea patului,
cu picioarele atârnând sau cu un picior
peste genunchiul celuilalt.

 -reflexul achilian (L5-S2): percuţia

tendonului Achile deasupra inserţiei sale
pe calcaneu induce flexia plantară a
piciorului din glezna; copilul fiind în
decubit dorsal, piciorul interesat fiind în
flexie şi susţinut de gamba opusă sau în
genunchi pe un scaun, etc;
REFLEXELE CUTANATE
Se examinează prin aplicarea unui stimul pe piele sau mucoase.

 reflexele cutanate abdominale: copilul în decubit

dorsal, examinatorul stimulează cu un ac bont peretele
abdominal
 reflexul cutanat abdonimal superior (T7-T8) stimulul tegumentar
este dirijat oblic de jos şi în afară spre linia mediană în regiunea
epigastrică şi drept raspuns ombilicul se deplaseaza în sus in afară
 reflexul cutanat abdominal mijlociu (T9-T11) stimulul tegumentar
este aplicat orizontal dinspre lateral spre linia mediană şi ca
răspuns ombilicul deviază în afară
 reflexul cutanat abdominal inferior (T12-L1) stimulul tegumentar
se aplică oblic în jos, din lateral spre linia mediană iar ombilicul
deviază în jos şi în afară;
 reflexul cutanat plantar (L4-S2): se obţine prin stimularea
cu un ac bont a marginii externe a plantei de la calcâi spre
degete, copilul fiind în decubit dorsal, răspunsul constă în
flexia plantară a degetelor
 REFLEXELE PATOLOGICE
 Reflexul sau semnul Babinski: se stimulează planta pe marginea externă
dinspre călcâi spre degete iar răspunsul constă extensie plantară lentă, tonică,
a halucelui , precum şi +/- semnul evantaiului: separarea celor 4 degete.
 Semnul Babinski este întâlnit în leziuni corticale, medulare prin insuficienţa funcţională a
tractului piramidal.
 Semnul Babinski se poate pune în evidenţă şi prin alte manevre:
 -semnul Oppenheim: prin apăsarea şi frecarea suprafeţei mediale a tibiei
de sus în jos între policele şi indexul examinatorului
 -semnul Gordon: compresiunea musculaturii posterioare a gambei
 -semnul Schaffer constă în ciupirea tendonului Achille
 -semnul Chaddock constă în stimulare cutanată, în semicerc, cu un obiect
ascuţit, a regiunii maleolare externe
Alte reflexe patologice care apar în leziuni piramidale sunt:
 semnul Rossolimo se efectuează cu copilul în decubit dorsal, se percută ultima
falangă a degetelor piciorului ceea ce produce flexia lor plantară,
 semnul Hoffmann constă în ciupirea falangei distale a degetului mijlociu şi
flectarea ei, induce în caz de leziune piramidală flexia şi adducţia policelui,
flexia indexului
 În leziunile piramidale
 Clonusul rotulian se declanşează astfel: examinatorul fixează genunchiul cu o mână, iar cu
cealaltă fixează rotula între index şi police deplasând-o brusc în jos, moment în care se
constată deplasarea ritmică în sus şi în jos a rotulei.
 Clonusul plantar se declanşează prin efectuarea unei mişcări rapide de flexie dorsală a
labei piciorului, moment în care se constată mişcari ritmice de flexie şi extensie ale
piciorului.
EXAMENUL NERVILOR CRANIENI
 Nervul olfactiv. Determinarea acuitaţii olfactive se face folosind
diferite substanţe odorizante cu maxim efecte olfactive şi minim efect
trigeminal: cafea, ţigări, lamâi, portocale;
 Patologic se constată anosmii, hiposmii, hiperosmii, parosmii
(interpretare eronată a mirosurilor), halucinaţii olfactive paroxistice
(percepţii olfactive fără obiect, de obicei dezagrabile).
 Nervul optic.
 Acuitatea vizuală (AV) se examinează cu ajutorul tabelelor optotip. Se
explorează în mod separat fiecare ochi în parte , copilul va sta la 5 m de
tabloul optotip care are rânduri de litere cu dimensiuni descrescătoare;
 Ambliopia (diminuarea acuităţii vizuale) şi amauroza (pierderea acuităţii vizuale).
Acestea pot surveni uni- sau bilateral.
 Discromatopsia reprezintă o tulburare de percepţie a vederii în culori).
 Nictalopia reprezintă diminuarea acuităţii vizuale la lumină scăzută, pe înserate şi
în cursul nopţii, iar hemeralopia reprezintă diminuarea acuităţii vizuale în timpul
zilei.
 Examenul cîmpului vizual (CV) se efectuează cu campimetrul, însă la patul
bolnavului examinatorul se aşeaza la 1 m de acesta, acoperă un ochi şi
recomandă pacientului să privească într-un punct fix situat în faţa lui.
Degetele examinatorului se deplaseaza de la periferie spre centru, la o
distanţă de 50cm de ochi iar copilul este rugat să precizeze momentul
apariţiei lor în câmpul său vizual. Se procează astfel pentru fiecare din cele
patru cadrane şi apoi şi la ochiul opus.
 Modificăril cîmpului vizual constau în : îngustare concentrică (scăderea CV de la
periferie spre centru din toate direcţiile, pînă la vedere tubulară), scotoame (zone
mici insulare din CV în care copilul nu vede), hemianopsii (pierderea unei jumătăţi
de CV de la fiecare ochi)
 Fundul de ochi (FO) se examinează cu
oftalmoscopul. În mod normal papila nervului
optic este ovală, roz-gălbuie, cu margine mai
estompată în regiunea nazală. Retina are în mod
normal o coloraţie roşie, omogenă.
 Modificările patologice ale FO sunt:
 edemul papilar şi staza papilară ( papila este tumefiată,
proeminentă, cu contur şters, vene sunt dilatate, iar
arterele sunt subţiri spastice, cu hemoragii papilare şi
peripapilare)
 atrofia optică primitivă (papila este alb- strălucitoare
„papila cretacee”cu contur net, depresiunea fiziologica
este mai profundă)
 atrofia optică secundară (papila are contur mai şters,
decolorată, alb-gri, iar vasele sunt modificate)
 papilita (papila este roşie,proeminentă, cu margini
şterse,cu dilataţii venoase şi hemoragii).
 Examen oftalmologic

FO NORMAL

EDEM PAPILAR:

EDEM PAPILAR
CU HEMORAGII
 Examen oftalmologic

STAZA PAPILARĂ

ATROFIE OPTICĂ
Nervii oculomotori
Motilitatea globilor oculari se testează iniţial cu ambii ochi, apoi cu fiecare
ochiv separat, celalalt fiind acoperit, urmărindu-se orientarea privirii
lateral, medial, sus, jos, sus şi lateral, sus şi medial, jos şi lateral, jos şi
medial, spre vârful nasului, testându-se astfel convergenţa.
Leziunea nervilor oculomotori determină: strabism, diplopie şi limitarea
mişcării globilor oculari.
 strabism: devierea globului ocular în direcţie opusă muşchiului lezat,
prin acţiunea muşchiului antagonist
 diplopia: perceperea unei imagini duble din cauza faptului că globii
oculari nu au axe paralele.
 Paralizia completă a oculomotorului comun (perechea a III-a): determină
ptoza pleoapei superioare, strabism divergent, limitarea mişcărilor globilor
oculari în sus, jos şi înăuntru, midriază cu abolirea reflexelor pupilare.
 Paralizia abducens sau oculomotor extern (perechea aVl-a): se manifestă
prin diplopie omonimă, strabism convergent, înclinarea capului de partea
afectată.
Examenul pupilelor→ normal pupilele sunt egale între ele, dispuse în centrul
irisului şi au formă rotundă.
 simpaticul cu efect iridodilatator şi parasimpaticul este iridoconstrictor.
 diametrul pupilar normal este 3-4 mm.
 Midriaza reprezintă creşterea diametrului pupilar peste 5 mm
 administrare de droguri simpaticomimetice, parasimpaticolitice (atropina),
procese expansive intracraniene care produc compresiune pe oculomotorul
comun-intrinsec, în botulism.
 Mioza reprezintă scăderea diametrului pupilar sub 2 mm
 intoxicaţii cu opiacee sau nicotină, hemoragii cerebrale cu inundaţie
ventriculară, tabes.
 Anizocoria reprezintă inegalitatea diametrului pupilar.
Reflexele pupilare:
 -reflexul fotomotor: se efectuează pentru fiecare ochi în parte, lumina va
produce mioza. Reflexul fotomotor poate fi direct: mai intens la ochiul
iluminat, consensual: apare şi la ochiul opus.
 -reflexul de acomodare şi convergeţă: copilul este invitat să privească
degetul examinatorului care se apropie şi se depărtează de ochii săi, pe
măsură ce se apropiea degetul se onservă convergenţa globilor oculari care
determină mioza bilaterală, la îndepărtarea degetului va apare midriaza .
Nervul trigemen.
 trei ramuri: oftalmică, maxilară şi mandibulară.primele două sunt senzitive , iar
ultima este senzitivă şi motorie
 motor: se interoghează pacientul dacă are probleme cu masticaţia, va efectua
mişcări de coborâre, ridicare, proiectare îninte şi înapoi a mandibulei. Diminuarea
forţei musculare la nivelul musculaturii maseterine se pune în evidenţă invitând
copilul să strângă cu putere între dinţi un creion sau un abaislang, care este tras
din gură de către examinator.
 În leziunile trigeminale bilaterale se observă căderea mandibulei, masticaţia
fiind compromisă, în leziunile trigeminale unilaterale la deschidrea gurii apare
o deviere a mandibulei de partea lezată.
 În sindromul de excitaţie a trigemenului apare trismusul care constă într-o
contractură a musculaturii maseterine cu imposibilitatea deschiderii gurii.
 senzitiv: se examinează sensibilitatea tactilă, termică, dureroasă la nivelul feţei,
dar şi a mucoaselor: cornee, conjunctive, vestibulul bucal, sensibilitatea la
palpare a punctelor supraorbitar şi infraorbitar
 -reflexul cornean: este un reflex trigeminofacial, la atingerea corneii se produce
închiderea ochiului prin contracţia orbicularului pleoapei
 -reflexul masterin: percutia cu ciocanul de reflexe a barbiei
copilului determină o mişcare rapidă de ridicare a mandibulei prin
contracţia maseterului
Nervul facial
 motor la inspecţie se urmăreşte aspectul pliurilor feţei, al
cutelor frunţii, dimensiunea fantei palpebrale, simetria
şanturilor nazolabiale şi a comisurii bucale; pentru examenul
motilităţii se solicită copilului să efectueze diverse mişcări de
mimică
 sensibilitatea la nivelul conductului auditiv extern, timpan
 examenul gustului se testează în 2/3 anterioare ale limbii unde
se aplică tampoane îmbibate cu diverse substanţe avînd gust
dulce, sarat, acru, amar
 reflexul nazo-palpebral: percuţia rădăcinii nasului produce
închiderea pleoapelor bilateral
 reflexul optico-palpebral: excitaţia luminoasă bruscă sau
apropierea bruscă a unui obiect de ochi va produce închiderea
pleoapelor
 reflex cohleo-palpebral: la zgomote puternice se produce
închiderea pleoapelor simultană şi involuntară
Patologic în cazul paraliziei nervului facial se constată:
estomparea pliurilor feţei, lagoftalmia (fanta palpebrală apare
lărgită), ştergerea şantului nazolabial, coborarea comisurii
bucale, epifora (lacrimile se scurg pe obraz), saliva se scurge la
coltul gurii; nu poate încreţi fruntea, nu poate închide ochii,
apare nu poate arăta dintii, nu poate fluiera, se observă că
platysma din partea paralitică nu participă la mişcare. Reflexele
din domeniul nervului facial lezat sunt abolite.
Nervul acustico-vestibular.
 se examinează prin rostire cu voce şoptită a unor cuvinte, cifre, apoi cu voce tare
 Audiometria reprezintă metoda obiectivă de testare cantitativă a auzului.
 Vertijul este principala manifestare subiectivă a suferinţei vestibulare. Acesta poate fi
obiectiv (copilul are senzaţia că se deplasează în spaţiu), respectiv subiectiv (copilul are
senzaţia că se spaţiul din jurul său se deplasează ) .
 Nistagmusul consta într-o deplasare lentă, tonică, de origine vestibulară a globilor
oculari, urmată de o revenire rapidă, clonică la poziţia iniţială. Componenta rapidă a
nistagmusului este mai uşor de remarcat şi defineşte sensul nistagmusului.
 Proba Romberg: copilul este invitat să stea în ortostatism, cu picioarele alipite şi cu
ochii închişi; în cazul în care corpul deviază într-o anumită direcţie vorbim Romberg
pozitiv “ sistematizat” şi apare în sindromul vestibular periferic, în cazul în care corpul
deviază de fiecare dată în altă direcţie vorbim de Romberg pozitiv “ nesistematizat
apare în sindromul vestibular central..
 Proba “mersului în stea” Babinski-Weil copilul este solicitat să meargă înainte şi înapoi
cu ochii închişi. În leziunile vestibulare copilul deviază şi pe urmele a 6-7 excursii
înainte-înapoi se realizează o formă de stea.

Sindromul vestibular de tip periferic sau sindromul vestibular armonios se caracterizează

prin : vertij puternic, cu caracter paroxistic, cu sens rotator clar, nistagmus orizontal cu
secusa rapidă care bate spre partea opusă leziunii, devierile tonice ale braţelor şi ale
corpului toate în aceeiaşi direcţie, de partea leziunii, tulburări vegetative accentuate
( greţuri, vărsături, transpiraţie, paloare), simptome auditive asociate (hipoacuzie,
acufene).
Sindromul vestibular de tip central sau sindromul vestibular dizarmonic: vertijul este mai
putin intens, uneori lipseşte, nistagmusul are secusa rapidă în mai multe direcţii,
inclusiv verticală sau oblică, devierile tonice ale braţelor şi ale corpului sunt cu timp
de latenţă dar nesistematizate, apar alte semne ale lezării trunchiului cerebral.
Nervul glosofaringian
 Examinarea cuprinde: evaluarea deglutiţiei pentru alimente solide,
precum şi mobilizarea peretelui posterior al faringelui.
 În cazul unei leziuni unilaterale se constată semnul cortinei Vernet:
peretele posterior al faringelui şi uvula sunt mobilizate spre partea
sanatoasă, iar copilul prezinta un grad moderat de disfagie.
 se testează sensibilitatea în loja amigdaliană şi peretele posterior al
faringelui. Se testează gustul amar atingandu-se limba în 1/3
posterioară cu un tampon de vata îmbibat cu o substanţă amară
(chinină).
 Reflexul faringian: prin atingerea mucoasei peretelui posterior al
faringelui apare ridicarea şi contractia musculaturii faringelui,cu
retracţia limbii.
Nervul vag
 se urmăreşte deglutiţia lichidelor
 reflexul velopalatin→ stimularea unilaterală a peretelui anterior al
vălului palatului apare devierea ipsilaterala a uvulei şi ridicarea
palatului moale.
Nervul accesor
 se distribuie muşchilor sternocleidomastoidian şi trapez
avînd rol în mişcarea capului şi gâtului.
 În paralizia unilaterală de nerv spinal se constată
coborârea ipsilaterală a umărului cu devierea scapulei,
diminuarea sau abolirea tonusului muşchiului trapez şi
uneori a muşchiului sternocleidomastoidian.
Nervul hipoglos
 Se evaluează pozitia limbii in situ şi în protruzie,
mişcările limbii troficitatea limbii, prezenţa fibrilaţiilor
sau a fasciculaţiilor.
 În paralizia unilaterală de hipoglos limba este atrofiată
de partea leziunii, este încreţită şi prezintă fasciculaţii,
în protruzie vârful limbii deviază spre partea bolnavă.
 În leziuni bilaterale apare atrofia limbii în întregime,
dizartrie, jenă în masticaţie şi deglutiţie.
Coordonarea
 Desfăşurarea armonioasă a mişcărilor depinde esenţial de cerebel, care
este considerat centrul coordonării
 Tulburările de coordonare sunt cunoscute sub numele de ataxie.

Ataxia cerebeloasă
 Dismetria semnifică dimensionarea greşită a mişcărilor, pacientul nefiind
capabil să atingă ţinta propusă iniţial.
 Proba indice-nas: se solicită copilului aplicarea vârfului indexului de la o
mâna pe vârful nasului, alternativ cu o mână şi cu alta;
 Proba indice-indice: copilul cu ochii închişi este solicitat să îşi apropie în
mod corect vârfurile degetelor, în leziuni cerebeloase greşeşte ţinta.
 Proba călcâi-genunchi copilul în decubit dorsal este solicitat să aplice
calcâiul pe genunchiul de partea opusă, dacă există o leziunee
cerebeloasă se remarcă depaşirea ţintei.
 Disdiadocokinezia imposibilitatea dee a executa mişcări alternative
succesive. Se poate evidenţia prin mai multe probe.
 Proba marionetelor: se solicită copilului să efectueze mişcari repetate
de supinaţie-pronaţie ale antebratelor şi mâinilor.În leziuni cerebeloase
se constată succesiunea lentă şi sacadată a mişcarilor.
 Proba moriştii se solicită copilului să rotească mâinile, una în faţa
celeilalte.În cazul unei afectări cerebeloase de partea afectată se
constată o lentoare în executarea mişcărilor.
 Asinergia constă în imposibilitatea de a coordona acţiunea diferitelor grupe
musculare în vederea executării unei mişcări complexe Cerebelosul va
descompune mişcările complexe în componentele lor elementare
 Tremurătura intenţională apare în cursul mişcărilor şi dispare în repaus. Se
evidenţiază prin proba indice – nas , se accentuează la sfârşitul mişcărilor şi
devine mai amplă cu cât efortul de a o efectua este mai mare.
 Vorbirea cerebelosului este lentă, sacadată, explozivă.
 Mersul este ebrios, ezitant cu baza de susţinere largită, titubant, nu poate
păstra linia dreaptă având tendinţa la deviere de partea bolnavă.
 Tonusul muscular: la bolnavii cerebeloşi se constată hipotonie.
 Reflexele osteotendinoase sunt pendulare la cerebeloşi din cauza hipotoniei
musculare.
Ataxia tabetică
 Apare ca o consecinţă a unei tulburări de sensibilitate proprioceptivă.
 Mers talonat, cu baza de susţinere lărgită, copilul îşi urmăreşte mersul cu
ochii.
 Proba indice-nas şi călcâi-genunchi se efectuează de la început greşit ( spre
deosebiree de cea cerebeloasă în care mişcarea iniţială etse bună însă ţinta
nu este atinsă din cauza dismetriei) şi se accentuează la închiderea ochilor
deoarece deficitul proprioceptiv este compensat la aceşti bolnavi prin văz.
 Proba Romberg este pozitivă, căderea se face imediat după închiderea
ochilor, fără timp de latenţă şi este nesistematizată. Ataxia tabetică se
însoţeşte de tulburări de sensibilitate proprioceptivă, hipotonie musculară şi
reflexe osteo-tendinoase abolite.
 Asinergia constă în imposibilitatea de a coordona acţiunea diferitelor grupe
musculare în vederea executării unei mişcări complexe Cerebelosul va
descompune mişcările complexe în componentele lor elementare
 Tremurătura intenţională apare în cursul mişcărilor şi dispare în repaus. Se
evidenţiază prin proba indice – nas , se accentuează la sfârşitul mişcărilor şi
devine mai amplă cu cât efortul de a o efectua este mai mare.
 Vorbirea cerebelosului este lentă, sacadată, explozivă.
 Mersul este ebrios, ezitant cu baza de susţinere largită, titubant, nu poate
păstra linia dreaptă având tendinţa la deviere de partea bolnavă.
 Tonusul muscular: la bolnavii cerebeloşi se constată hipotonie.
 Reflexele osteotendinoase sunt pendulare la cerebeloşi din cauza hipotoniei
musculare.
Ataxia tabetică
 Apare ca o consecinţă a unei tulburări de sensibilitate proprioceptivă.
 Mers talonat, cu baza de susţinere lărgită, copilul îşi urmăreşte mersul cu
ochii.
 Proba indice-nas şi călcâi-genunchi se efectuează de la început greşit ( spre
deosebiree de cea cerebeloasă în care mişcarea iniţială etse bună însă ţinta
nu este atinsă din cauza dismetriei) şi se accentuează la închiderea ochilor
deoarece deficitul proprioceptiv este compensat la aceşti bolnavi prin văz.
 Proba Romberg este pozitivă, căderea se face imediat după închiderea
ochilor, fără timp de latenţă şi este nesistematizată. Ataxia tabetică se
însoţeşte de tulburări de sensibilitate proprioceptivă, hipotonie musculară şi
reflexe osteo-tendinoase abolite.
SENSIBILITATEA

 Examinarea sensibilităţii la copil este extrem de dificilă întrucât copilul nu

colaborează.
 Sensibilitatea subiectivă: se consemnează paresteziile, durerile resimţite
de copil, periodicitatea lor şi manevrele care pot declanşa sau accentua
durerile.
 Sensibilitatea obiectivă: se examinează copilul simetric, într-o cameră
încălzită.
Examenul sensibilităţii superficiale
 Sensibilitatea tactilă: se testează cu o bucată de vată care se aplică
pe tegumente excitaţiile se aplică simetric şi copilul este rugat să precizeze
dacă le simte egal, copilul va sta cu ochii închişi şi este rugat să răspundă cu
uda" şi "nu" ori de câte ori este stimulat tactil.
 hiperestezie (exagerarea sensibilităţii), hipoestezie (diminuarea capacităţii
receptive), anestezie (pierderea capacităţii
receptive), tulburări de sensibilitate globale sau disociate (disociaţie
siringomielică, disociaţie tabetică).
 Sensibilitatea termică: se testează cu două eprubete pline cu apă rece şi
caldă.
 Se poate constata: hipoestezie, hiperestezie, anestezie termică şi mai rar
inversiune termică (stimulul cald este perceput ca stimul rece).
 Sensibilitatea dureroasă: se examinează înţepând uşor tegumentule cu un
obiect ascuţit. Se poate constata hipoalgezie, hiperalgezie, analgezie, sau
normoalgezie.
SENSIBILITATEA
 Examenul sensibilităţii profunde
 Sensibilitatea propioceptivă sau
mioartrokinetică (simţul atitudinilor, al mişcării,
al poziţiei): se examinează mobilizând pasiv
diverse segmente de membru iar copilul trebui
să precizeze stând cu ochii închişi ce mişcări i s-
au imprimat.
 Sensibilitatea vibratorie (simţul vibrator): se
examinează aplicând un diapazon în vibraţie pe
extremităţile osoase simetric (aprofizele
stiloide, radială, cubitus, creasta iliacă,
maleole, etc.).
 Sensibilitatea barestezică: copilul este
solicitat să aprecieze greutatea unor obiecte cu
aceeiaşi formă dar gramaj diferit.
SENSIBILITATEA
 Funcţii senzitive complexe
 -stereognozia (capacitatea copilului de a percepe forma şi a
mărimea obiectelor numai prin palpare cu o mână ); iar
tulburarea acestei funcţii se numeşte astereognozie
 - amorfognozie (incapacitatea de a recunoaşte forma
obiectelor)
 - ahilognozie (incapacitatea de a recunoaşte materialul din
care este creat un obiect)
 -somatognozia ( simţul schemei corporale); tulburarea ei se
numeeşte asomatognozie (bolnavul nu recunoaşte o parte
copilului)
 -discriminarea tactilă( posibilitatea de a decela doi
excitanţi similari aplicaţi simultan dar în locuri difrite pe
tegumente, se examinează cu compasul Weber)
 -dermolexia: capacitatea de recunoaştere a literelor şi
cifrelor scrise pe piele de examinator; tulburarea acestei funcţii
se numeşte dermoalexie
 -anosodiaforie (bolnavul îşi ignoră, este indiferent faţă de
hemiplegia sa)
 -anosognozie ( bolnavul nu admite că ar prezenta o
hemiplegie)
Troficitatea
 tegumente şi ţesut celular subcutanat : escarele de decubit,
edemul, modificările de coloraţie pigmentaţie, modificările
fanerelor, tumefacţiile cutanate nodulare,ulcere, erupţiile
buloase, etc.;
 osteoarticulare se numesc neuroartropatii: fracturi spontane
indolore, diverse artropatii de origine nervoasă, etc.
 musculare: amiotrofii prin leziune pericarională (amiotrofia
Werdnig Hoffman etc.), prin leziune radiculară
(poliradiculonevrite, etc), prin leziune troculară (neuropatia
senzitivo-motorie Charcot Marie, etc.), amiotrofii prin lezarea
directă a fibrelor musculare (distrofii musculare, miotonii, etc).

Sfinctere
 Pînă la vîrsta de 2 ani se pot consemna tulburările sfincteriene
de tip retenţie, după acestă vârstă şi cele de tip incontinenţă,
enurezis.
 EXAMINAREA LIMBAJULUI
 vorbirea provocată (dialog) şi spontană (naraţiune): copilul este solicitat să
raspundă la întrebari: nume, unde locuieşte, etc;
 vorbirea automată copilul este rugat să enumere zilele săptămanii, lunile
anului, anotimpurile,etc);
 vorbirea repetată (litere, cuvinte, propoziţii: treizeci şi trei de cocostârci pe
casa lui Kogălniceanu)
 lexia expresivă (copilul va citi cu voce tare litere, cuvinte, cifre, propoziţii)
 lexia receptivă (copilul va citi numele propriu, va explica gestual cuvintele
citite, va găsi obiecte corespunzatoare cuvintelor citite, va executa ordine
scrise)

Există două mari grupuri de tulburări de vorbire:

 tulburări ale emisiei şi articulării cuvintelor: dislalia, disfonia, disfazia, alalia
 tulburări ale înţelegerii, formulării şi exprimării vorbirii: afazia
 dislalia reprezintă imposibilitatea pronunţa anumite sunete; disfonia este o tulburare
în emisiunea fonemelor, cuvintelor;
 disfaziile reprezintă tulburări ale armoniei, modulării, ale ritmului vorbirii; alalia
constă în imposibilitatea exprimare vocală.
 afazia Wernicke sau afazia senzorială sau surditatea verbală: este o stare în care
„bolnavul aude dar nu înţelege”, nu poate decodifica semnalele sonore ale limbajului;
 afazia motorie sau afemia reprezintă imposibilitatea exprimării limbajului sonor;
agrafia imposibilitatea exprimării limbajului scris;
 alexia sau cecitatea verbală constă în imposibilitatea bolnavului de a decodifica
semnalele grafice ale limbajului
GNOZIA
 funcţie corticală integrativă pe baza căreia copilul poate recunoaşte
obiectele, fenomenele din jurul său precum şi semnificaţia lor tulburarea
acestei funcţii se numeşte agnozie.
 Agnozia tactilă (astereognozia): deficit de recunoaştere a obiectelor cu
ajutorul pipaitului (copilul fiind cu ochii inchişi, fără tulburări de
sensibilitatea superficială şi profundă); ahilognozia deficit de recunoaştere
a materialului din care este format obiectul, amorfognozia deficit de
recunoaştere formei şi dimensiunii obiectului, asimbolia tactilă în care
bolnavul nu poate nu recunoaşte obiectul.
 Agnoziile vizuale: pierderea capacităţii de recunoaştere a obiectelor cu
ajutorul vederii. Agnozia vizuală pentru obiecte, agnozia vizuală pentru
imagini în care poate recunoaşte obiecte concrete, dar nu
recunoaşte aceleaşi obiecte prezentate în imagini), agnozie vizuală
spaţială în care bolnavul nu poate aprecia distanţa între obiecte şi relaţiile
lor spaţiale), agnozia vizuală pentru simboluri grafice,
prosopagnozia sau agnozia pentru fizionomii.
 Agnozii auditive: incapacitatea de a identifica sunete, o arie muzicală.
PRAXIA
 Reprezintă incapacitatea de a executa mişcari adecvate unui scop
 Pentru testare se solicită copilului efectuarea unor mişcări intranzitive şi a unor
mişcări tranzitive.
 Mişcările intranzitive (care nu implică manipulări de obiecte) sunt: închiderea şi
deschiderea ochilor, strângerea pumnului, surâsul, gestul de a bate un cui, de a aplauda,
etc.
 Mişcările tranzitive (care implică manipulări de obiecte) sunt: dezbrăcarea, îmbrăcarea,
legarea unui şiret, aprinderea unui chibrit, efectuarea unui nod la cravată, folosirea
telefonului,etc.

 Apraxia ideatorie: în care este perturbată reprezentarea corticală a execuţiei

unui act (apare o “uitare” a formulei kinetice) şi se caracterizează prin alterarea
mişcărilor tranzitive.Poate efectua mişcări simple dar nu şi pe cele complexe.
 Apraxia ideomotorie: se caracterizează prin alterarea mişcărilor intranzitive,
interesează atât actele complicate cât şi cele simple, dar doar pe cele executate
la ordin, nu şi pe cele automate (de exemplu se poate încheia automat la un
nasture dar nu şi la ordin, etc.).

 Apraxia buco-facio-linguală în care copilul nu poate efectua mişcări voluntare ale

feţei, gurii, limbii la solicitarea examinatorului ( nu poate arăta dinţii, nu poate
fluiera, nu poate exeecuta gestul sărutului la comandă).
 Apraxia mersului reprezintă pierderea iniţiativei şi îndemânării mersului: bate
pasul pe loc, merg cu paşi mici, desprind greu picioarele de sol dar trunchiul
rămâne în urmă .
 Apraxia de îmbrăcare în care copilul nu poate manipula obiectele de
îmbrăcăminte spontan şi la comandă.
MULȚUMESC PENTRU
ATENȚIE !!!