Geriatrie şi gerontologie

Noţiuni introductive
Competențe vizate
Definirea conceptelor de geriatrie,
gerontologie, nursing geriatric
Descrierea modificărilor determinate de
îmbătrânirea umană și consecințele
acestora
Evaluarea autonomiei persoanelor
vârstnice folosind criterii standard /
identificarea gradului de dependență.
Pentru fiecare dintre noi, termenul de
„bătrân” are o anumită semnificaţie.
Pentru un copil, „bătrân” este oricine cu
vârsta cronologică mai mare de 20 de ani.
Adolescentul consideră „bătrân” orice
persoană trecută de 30 de ani, iar o
persoană în vârstă de 75 de ani consideră
că este bătrân oricine se află la o vârstă
mai înaintată decât a sa.
Geriatria – gr. geron – bătrân, iatreia –
tratament – este o „ramură a medicinei care
se ocupă de patologia îmbătrânirii, atât la
nivel somatic cât şi psihic, fiind deci o
sinteză interdisciplinară, ale cărei scopuri
sunt prevenirea, supravegherea, terapia
bolilor vârstnicilor şi bătrânilor, ca şi
reintegrarea acestora în viaţa
socială(termenul a fost introdus în 1909 de
Mascher)” (Dicţionar enciclopedic de
psihiatrie vol. II, Ed. Medicală, Bucureşti,
1988, p. 260).
Pentru atingerea acestui scop concură o largă
colaborare interdisciplinară: gerontologia,
gerontopsihiatria, geroigiena, sociologia,
geropsihologia, etc.
 Apărută la începutul secolului, geriatria
cunoaşte o dezvoltare remarcabilă doar în a
doua jumătate a secolului nostru, răspunzând
necesităţii imperioase de creştere a duratei
medii de viaţă şi prevenirii procesului de”
îmbătrânire a populaţiei”.
Gerontoprofilaxia – ramură a geriatriei
ce elaborează măsuri de prevenire a
bolilor şi de readaptare a bătrânului la
noua sa condiţie, îşi propune printr-o
colaborare medico – socială complexă o
activitate profilactică pentru menţinerea
capacităţii de muncă, scăderea
morbidităţii, prevenirea fenomenelor de
îmbătrânire precoce.
Gerontologia (gr. geron – bătrân, logos –
cuvânt, discurs) este o „ramură a medicinei
care se ocupă cu studiul transformărilor
produse de îmbătrânire – ca etapă normală a
ontogenezei – în organismul şi psihicul
uman (termenul a fost introdus de
Mecinikov în 1903).
Analizând esenţa şi cauzele îmbătrânirii
organismului, gerontologia a dovedit
faptul că acest proces determină scăderea
capacităţii generale de adaptare, de la
nivelul tuturor funcţiilor organismului
până la metabolismul celular” (Dicţionar
enciclopedic de psihiatrie vol. II, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1988, p. 261).
Această capacitate adaptativă este rezultatul
acţiunii de ansamblu a mecanismelor de
reglare neurohormonală, celulară şi
intracelulară, care pe parcursul procesului de
îmbătrânire, încep să funcţioneze mai lent şi
uneori chiar insuficient. După intervenţia
factorilor perturbatori ai acestui echilibru,
homeostazia se restabileşte mai lent.
Din acest motiv, stările de boală apărute la
această vârstă pot determina o alterare
progresivă şi ireversibilă a mecanismelor
adaptative.
Geroigienă (gr. geron – bătrân, hygiainein – a fi
sănătos) – sinonim cu gerontopsihiatrie
preventivă primară – ansamblu de măsuri având
drept scop menţinerea sănătăţii psihice prin
prevenirea îmbolnăvirilor în perioada
senescenţei, a involuţiei, ca etapă normală în
ontogeneză.
 Intervine printr-o varietate largă de măsuri
specifice şi nespecifice, stabilite în urma
conlucrării interdisciplinare cu gerontologia,
gerontopsihiatria, gerontopsihologia, geriatria cu
alte ramuri medicale şi domenii ştiinţifice
(economic, social, politic, cultural).
Gerontopsihiatrie (gr. geron – bătrân, psyche – suflet,
iatreia – tratament) – sinonim cu psihiatrie geriatrică,
psihogeriatrie, psihogerontologie – disciplină al cărei
obiect îl constituie ansamblul tulburărilor psihice
având un grad de polimorfism, apărute la vârsta
bătrâneţii (senescenţă).
În ultimele decenii s-a pus în evidență fenomenul de
îmbătrânire demografică, adică o pondere tot mai mare
a vârstnicilor în structura populaţiei. Se apreciază că şi
în continuare numărul persoanelor vârstnice va creşte.
În cadrul procesului de îmbătrânire demografică s-a
constatat o creştere a ponderii populaţiei feminine,
cauza fiind supramortalitatea masculină. În unele ţări,
durata medie de viaţă arată deja diferenţe de opt – nouă
ani în favoarea femeilor.
 Vârstnici
În anul 1985, Adunarea Generala ONU a
recomandat următoarea clasificare a
persoanelor în funcţie de vârstă:
adulţi 45-59 ani;
persoane vârstnice 60-64 ani;
persoane bătrâne 65-90 ani;
persoane foarte bătrâne >90 ani.
 Actualmente, ONU recomandă vârsta de
65 ani drept limita de la care se consideră
că o persoană este vârstnică.
Termenul de « îmbătrânire » desemnează în primul
rând, un fenomen individual, respectiv cel al
incidenţei vârstei în dimensiunile sale biologice şi
psihologice asupra persoanei, de la naştere până la
deces.
Prin « îmbătrânire demografică » se înţelege
creşterea relativă a populaţiei vârstnice de 60 ani şi
peste în totalul populaţiei, ca un proces ferm şi de
lungă durată, paralel cu scăderea numărului de
persoane din grupul tânăr de populaţie aparţinând
vârstei de 0-14 ani, în timp ce ponderea persoanelor
adulte, de 15-59 ani înregistrează modificări
nesemnificative.
Îmbătrânirea demografică reprezintă în
esenţă un joc de ponderi în ceea ce
priveşte compoziţia unei populaţii pe cele
3 grupe mari de vârstă: „tânără”, „adultă”
şi „vârstnică”.
 Creşterea numărului absolut al
persoanelor vârstnice, oricât de mare ar fi
acesta, dacă este urmată de creşteri
similare şi în rândul populaţiilor tinere şi
adulte, nu conduce la un proces de
îmbătrânire demografică.
De asemnea, îmbătrânirea demografică
reprezintă o tendinţă fermă şi de lungă durată
de evoluţie a colectivităţilor umane şi nu un
anumit nivel conjunctural, la un anume
moment de timp, cu numeroase implicaţii în
toate sferele activităţii umane.
Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen
mondial. Conform datelor Organizaţiei
Naţiunilor Unite, proporţia populaţiei
vârstnice se va mări, pe termen lung, chiar în
regiunile unde rata natalităţii este superioară
ratei de înlocuire.
Populaţia vârstnică pe glob
Modelul previzional realizat de Naţiunile Unite arată
că în anul 2025 vor trăi în lume 1,2 miliarde de
persoane vârstnice. Dintre acestea, 71% vor fi,
probabil, în ţările în curs de dezvoltare.
De asemenea, potrivit aceleaşi surse, în perioada
1950 -2025, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în
curs de dezvoltare, numărul bătrânilor bătrâni
( adică persoanele având 80 ani şi peste) va creşte de
două ori mai repede decât cel al persoanelor cu vârsta
de 60 ani şi peste.
Estimările efectuate la nivel mondial de OMS relevă
faptul că fiecare a patra persoană are vârsta de peste
75 ani, 2/3 fiind reprezentate de femei.
Populaţia vârstnică pe glob
Pe măsura înaintării în vârstă, consecutiv
unei speranţe de viaţă mai mare pentru
femei, cumulat cu fenomenul de
supramortalitate masculină, ne confruntăm
cu ceea ce specialiştii numesc feminizarea
îmbătrânirii.
În acest sens, pe măsura înaintării în vârstă,
în ţările industrializate, raportul
bărbaţi/femei este de 70 la 100, iar pentru
persoanele longevive, de 44 bărbaţi la 100
femei.
Pentru ţările în curs de dezvoltare,
raportul dintre numărul bărbaţilor şi cel al
femeilor este de 92 la 100 pentru grupa de
vârstă 60 ani şi peste, şi de 70 bărbaţi la
100 femei pentru cei trecuţi de 80 ani.
 Populaţia vârstnică pe glob- India

Numărul persoanelor vârstnice în India în

2001: 77 milioane
Numărul persoanelor vârstnice în India
până în 2013: 100 milioane
Numărul persoanelor vârstnice în India
până în 2025: 177 milioane
Numărul persoanelor vârstnice în India
până în 2050: 324 milioane
în 2001: 75% din vârstnici locuiau la sate
în 2001: 48.2% din vârstnici erau femei
în 2001: 55% din femeile vârstnice erau văduve
în 2001: 73% din vârstnici erau analfabeţi şi îşi câştigau
existenţa prin muncă fizică

în 2001: 1/3 din vârstnici trăiau sub limita de sărăcie

 1/3 din vârstnici trăiau la limita sărăciei
 66% din vârstnici erau într-o situaţie vulnerabilă,
fără hrană adecvată, haine sau adăpost

în 2001: 90% din vârstnici nu aveau un venit sigur

în 2001: erau aproape 200.000 mii de centenari
85% din 12 milioane de vârstnici cu probleme de vedere
aveau nevoie urgentă de operaţie de cataractă
speranţa de viaţă la naştere: 23 ani la începutul secolului
 32 ani în 1951
 actual: aproximativ 60 ani
În ceea ce priveşte situaţia din Europa, în
anii 2025, respectiv 2050, numărul
vârstnicilor va ajunge la 197,9 milioane,
respectiv 225,4 milioane, cu 78,5%,
respectiv 103,3% mai mult decât în 1975,
reprezentând un procent de 28,0%,
respectiv 34,5% în totalul populaţiei, faţă
de 16,4% în 1975
Comisia Europeană avertizează că
începând cu anul 2015, numărul deceselor
va fi mai mare decât al naşterilor, la
nivelul ţărilor Uniunii Europene, astfel
încât, până în anul 2060, unul din trei
europeni va avea peste 65 de ani,
economia şi finanţele publice urmând a fi
suprasolicitate.
Dacă tendinţele actuale se vor menţine,
raportul actual de patru cetăţeni activi la
un pensionar se va reduce până la doi la
unu în următorii 50 ani, rezultatul fiind o
adevărată “bombă cu ceas” în ceea ce
priveşte plata pensiilor, în toată Europa.
Printre cauzele îmbătrânirii populaţiei se
numără scăderea natalităţii,
îmbunătăţirea condiţiilor de trai,
progresele înregistrate în domeniul
medical, toate acestea conducând la
creşterea numărului de persoane vârstnice
prin ameliorarea morbidităţii şi
mortalităţii.
Institutul de Gerontologie şi Geriatrie
din Bucureşti
https://www.digi24.ro/stiri/economie/rom
ania-furata-institutul-de-geriatrie-mina-de
-aur-din-comunism-de-care-s-a-ales-prafu
l-721030
Institutul de Gerontologie şi Geriatrie din
Bucureşti, fondat în 1952 a fost primul din
lume, iar în 1974 a devenit institut naţional, ca în
1992 să primească numele „Ana Aslan”. Încă de
la înfiinţare până în 1988 a fost condus de acad.
Prof. Dr. Ana Aslan şi a avut ca obiect de
activitate: asistenţa medicală geriatrică,
cercetarea şi gerontologia socială. În anul 1964
preşedintele OMS a propus Institutul de
Gerontologie şi Geriatrie din Bucureşti ca model
de institut de geriatrie ţărilor dezvoltate.
Prof. Dr. Ana Aslan
Asistenţa vârstnicului nu este numai
medicală ci presupune o abordare
multidiciplinară.
Vârstnicul prin încetarea activităţii
profesionale, mai ales dacă aceasta
intervine brusc, îşi pierde sentimentul de
utilitate socială, prestigiul social,
responsabilitatea, rolul şi statutul în familie,
uneori fenomenul fiind resimţit ca o
adevărată dramă (Geriatrie şi geropatologie
pentru asistenţi medicali, 2011, p.9).
Persoanele în vârstă, în această etapă de viaţă,
trec printr-o serie de modificări
◦ în plan social (pensionarea, văduvia),
◦ psihologic (adaptarea unor roluri sociale pasive:
bunic, pensionar, voluntar; instalarea unei deficienţe
cognitive, apariţia unei simptomatologii depresive)
şi
◦ biologic (apariţia unor modificări fiziologice la
această vârstă: slăbirea rezistenţei organismului, a
capacităţii de adaptare, apariţia unor eventuale
dizabilităţi).
◦ Toate aceste schimbări interferează uneori cu
activitatea socio – familială.
Societatea noastră are multe noţiuni false
referitoare la îmbătrânire, asociind
bătrâneţea cu boala şi senilitatea. Pentru
combaterea acestui fenomen sunt necesare
eforturi şi documentată o concepţie realistă
despre îmbătrânire.
Îngrijirea persoanelor vârstnice este unul
din cele mai complexe domenii ale
nursingului. Acest fapt necesită cunoştinţe
de nursing geriatric şi cadre specializate în
domeniu.
Nursingul geriatric este complex datorită
polipatologiei prezente la pacientul
vârstnic şi datorită multiplelor diferenţe
individuale comparativ cu alte grupe de
vârstă. Patologia prezentă la vârstnic este
diferită de cea a adultului.
 
Longevitatea şi exerciţiul intelectual

Durata vieţii unui om are la bază o constantă genetică

ce este influenţată pozitiv sau negativ de
comportamentul uman. Omul trebuie să cunoască bine
şi să ştie ce este îmbătrânirea, care sunt cauzele şi
consecinţele ei, care sunt vârstele prin care trece:
cronologică, biologică, psihologică, socială, fiecare
influenţată fiind de factori sociali, de mediu,
psihologici, având în fruntea lor factorul genetic (C.
Pârvu, Geriatrie şi geropatologie pentru asistenţi
medicali, 2011, p.10).
Îmbătrânirea afectează atât capacitatea de învăţare cât
şi „sertarele” în care sunt păstrate informaţiile
memorate anterior.
Exerciţiul intelectual este de un real ajutor
pentru prelungirea vieţii, iar istoria ne-a
oferit numeroase exemple care să susţină
acest lucru: Tudor Arghezi (1880 – 1967, 87
ani, poet, scriitor, ziarist), Constantin
Brâncuşi (1876 – 1957, 81 ani, sculptor şi
scriitor), A. J. Cronin (1896 – 1981, 85 ani,
romancier englez), Henri Coandă (1886
-1972, 86 ani, inginer şi savant român),
Benjamin Franklin (1706 – 1790, 84 ani, om
politic american), Mihail Sadoveanu (1880 –
1961, 81 ani, scriitor român).
Speranţa de viaţă
Speranţa de viaţă se referă la durata medie a
vieţii unui individ. În epoca bronzului speranţa
de viaţă era de 18 ani, în Grecia şi Roma
Antică era de 20 – 30 ani, iar în prezent media
de vârstă este de aproximativ 70 ani. Cea mai
longevivă persoană a cărei dată de naştere şi
deces au fost atent verificate a fost franţuzoaica
Jeanne Calment, care a trăit 122 ani.
Speranţa de viaţă a crescut simţitor în decursul
timpului şi datorită măsurilor de sănătate
publică.
Speranţa de viaţă este mai mare la femei
decât la bărbaţi. Femeile înregistrează o
rată a mortalităţii mai mică la toate
vârstele. Potrivit raportului pe 2008 al
Institutului Naţional de Statistică durata
de viaţă la bărbaţi , în România, este de
69,17 ani iar la femei 77 ani.
La nivel mondial speranţa de viaţă s-a situat
la niveluri record în 2009 în Japonia, la
femei – 86,4 ani, la bărbaţi – 79,5 ani.
Principalul motiv pentru creşterea speranţei
de viaţă în Japonia, potrivit datelor
Ministerului Sănătăţii a fost îmbunătăţirea
tratamentului medical al principalelor boli
responsabile de cele mai multe decese :
cancerul, afecţiunile cardiace, atacurile
cerebrale.
Factori care influenţează îmbătrânirea umană

Descifrarea biologiei îmbătrânirii este

importantă deoarece ne ajută să înţelegem
de ce şi cum organismul devine progresiv
vulnerabil la dizabilităţi şi boală, cum
putem interveni în mecanismele care stau
la baza acestui proces complex şi care este
natura relaţiei dintre îmbătrânirea
fizologică, normală şi cea patologică.
Factorii genetici
Una din preocupările centrale ale biologiei
îmbătrânirii este natura contribuţiei
genetice, modul în care acţionează genele
şi cum contribuie moştenirea genetică a
unui individ la longevitate.
Teoriile gentice afirmă că ceasul biologic
al fiecărei specii este setat la o anumită
„oră” şi potrivit lor omul este setat să
trăiască 110 – 120 ani.
Ipoteza conform căreia îmbătrânirea survine
datorită programului înscris în codul genetic
este susţinută şi de faptul că perioada vieţii
este diferită în funcţie de specie (calul
trăieşte 20 – 25 ani, câinele 12 – 14 ani,
furnicile 1-4 ani, elefantul 50 – 60 ani) ,
longevitatea este ereditară, agenţii
genotoxici modifică durata vieţii ( Geriatrie
şi geropatologie pentru asistenţi medicali,
2011, p.13).
Teoria erorilor
Cercetările au evidenţiat acumularea unor erori în
replicarea informaţiei genetice, care determină apariţia
unor proteine alterate ce nu îşi pot îndeplini rolul
funcţional. O teorie derivată din cea a acumulării
erorilor este teoria degradării şi reparării ADN –
ului. Alterarea ADN şi ARN este produsă în general de
factori precum razele X, razele UV, iradieri din
elemente radioactive.
S-a constatat că în celulele îmbătrânite, repararea
ADN- ului are anumite lacune.
Cea mai strânsă corelaţie între procesul de îmbătrânire
şi deficienţele proceselor de reparare a ADN – ului se
observă la nivelul neuronilor.
Teoria radicalilor liberi susţine impactul
negativ al acestora asupra ADN. Acţiunea
nocivă a radicalilor liberi se exercită
asupra moleculelor de ADN din genom
(Totalitatea particularităților ereditare
prezente în nucleul celular/ grupul de
cromozomi), dar şi din mitocondrii.
Factorii socio - culturali
Fiecare societate este organizată şi se
conduce conform unui sistem propriu de
valori, care normează stilul de viaţă,
actele , conduitele indivizilor, modul lor de
a gândi şi interpreta lumea. Acest sistem
normativ este modelul socio – cultural care
acţionează asupra comunităţii, imprimând
membrilor săi un anumit fel de a fi şi un
anumit stil de viaţă şi de gândire.
Condiţiile fizice şi sociale diferite de la o
generaţie la alta din societăţile aflate într-o
perpetuă schimbare şi transformare determină o
serie de efecte asupra indivizilor. Dezechilibrele
psihosociale ale grupurilor comunitare se prezintă
sub forma unor tulburări ale spiritului comunitar
cu caracter generalizat, afectând structura,
dinamica şi evoluţia psihosocială a tuturor
membrilor comunităţii respective (C. Enăchescu,
citat în Geriatrie şi geropatologie pentru asistenţi
medicali, 2011, p.14).
Conflictele dintre generaţii se manifestă cel mai
pregnant în planul social – comunitar şi au la bază
ciocnirea dintre mentalităţi diferite, dintre moduri
de a gândi şi modele de comportament diferit de
la o generaţie la alta. Aceste aspecte apar în
societatea modernă legate în special de factori de
schimbare şi progres.
Generaţiile care asimilează un anumit model
cultural îşi însuşesc un anumit stil de viaţă,
conform acestui model. Asimilarea valorilor
modelului cultural devine natura persoanei, la
care aceasta ţine ca la ceva propriu, întrucât
reprezintă însăşi identitatea sa.
Factorii psihologici
În psihologia senescenţei, modificările asociate
procesului de îmbătrânire sunt diferite, corelându-se
cu tipul de personalitate, particularităţile etnice,
profesionale şi cele habituale ale fiecărui individ în
parte. Unele evenimente pot precipita îmbătrânirea
psihologică: retragerea din activitatea profesională,
plecarea copiilor, decesul partenerului de viaţă, etc.
Apar frecvent stări anxioase, depresia, labilitatea
emoţională, insomnia nocturnă şi somnolenţa diurnă.
Numeroase studii au evidenţiat că vârstnicii implicaţi
activ în viaţa socială, care au putere de influenţă şi de
a lua decizii, au o sănătate fizică şi mentală mai bună.
Deşi scade spontaneitatea gândirii, creşte
capacitatea organizatorică, se
perfecţionează funcţiile de sinteză,
generalizare şi abstractizare. Iată de ce se
spune că vârsta a treia devine o vârstă a
înţelepciunii.
Un alt aspect pozitiv este reprezentat de
relaţiile interumane care întăresc
capacitate vârstnicului de a se adapta la
schimbările survenite odată cu vârsta, de a
face faţă pierderii celor apropiaţi şi îi ajută
să treacă mai uşor peste dizabilităţile
pricinuite de vârstă sau de boală.
Factorii somatici
Fiecare organism îmbătrâneşte după un
ritm propriu, bătrâneţea fiind de cele mai
multe ori rezultatul suprapunerii unor boli
organice şi degenerative pe un organism
modificat prin înaintarea în vârstă.
Apar în cursul procesului de îmbătrânire o
serie de modificări: părul încărunţeşte,
pielea îşi pierde elasticitatea, apar ridurile,
la expunerea la soare pot apare pete
maronii.
Senescenţa senzorială scade constant:
scad acuitatea vizuală, auditivă,
sensibilitatea tactilă, mirosul şi gustul.
Scade spontaneitatea gândirii, limbajul
reflectă dificultăţile gândirii. Scade fluxul
verbal, apare lentoarea ritmului şi
vocabularului. Comportamentul este
emoţional, apar irascibilitatea şi labilitatea
emoţională, iar personalitatea reflectă
deteriorările prezentate.
Scriitorulşi filozoful francez Voltaire (1694
– 1778) a spus:
◦ „Pentru ignoranţi, bătrâneţea este iarna, pentru cei
ocupaţi cu munca intelectuală, perioada
secerişului” ( Geriatrie şi geropatologie pentru
asistenţi medicali, 2011, p.11).
BIBLIOGRAFIE
Gorgos Constantin (sub red.) – Dicţionar
enciclopedic de psihiatrie vol. II E – L,
Editura Medicală, Bucureşti, 1988 p. 260
– 263.
Moldoveanu Monica – Geriatrie şi
geropatologie pentru asistenţi medicali,
Editura All, Bucureşti, 2011
http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_2009
/LucrareBatraneteNiveltrai.pdf