PRINCIPII

METODOLOGICE
ÎN CERCETARE
 Despre metodologie
■ Înainte de a prezenta conţinutul şi principiile metodologiei cercetărilor
socioumane empirice se impun câteva precizări terminologice: ce se
înţelege prin „metodă”, „tehnică”, „procedeu” şi „instrument de
investigare”?
■ Prin „metodă” (gr. methodos, cale, mijloc, mod de expunere), ca şi în
celelalte ştiinţe şi în filosofie, se înţelege modul de cercetare, sistemul de
reguli şi principii de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective.
■ Metoda reprezintă – aşa cum se precizează în Dicţionar de filozofie
(1978, 457) – „aspectul teoretic cel mai activ al ştiinţei, care jalonează
calea dobândirii de cunoştinţe noi”.
■ După reactivitatea lor (gradul de intervenţie a cercetătorului
asupra obiectului de studiu), metodele pot fi clasificate astfel:
metode experimentale (experimentul sociologic, psihologic),
metode cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie, biografia
socială provocată etc.) şi metode de observaţie (studiul
documentelor sociale, observaţia şi altele).
■ Există metode statistice, desemnând investigarea unui număr
mare de unităţi sociale (anchetele socio-demografice, sondajele
de opinie, analizelele matematico- statistice), şi metode
cazuistice, semnificând studiul integral al câtorva unităţi sau
fenomene socioumane (biografia, studiul de caz, monografia
sociologică etc.).
■ Termenul de „tehnică” (gr. tekne, procedeu, vicleşug), desemnează
„ansamblul de prescripţii metodologice (reguli, procedee) pentru o acţiune
eficientă, atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera producţiei
spirituale (tehnici de cunoaştere, de calcul, de creaţie), precum şi în cadrul
altor acţiuni umane (tehnici de luptă, sportive)” – a se vedea Dicţionar de
filozofie (1978, 692) –, utilizat în ştiinţele sociale şi comportamentale.
■ Termenul de tehnică este ambiguu, nefăcându-se totdeauna distincţiile
cuvenite între metode şi tehnici sau între tehnici şi procedee.
■ Astfel, dacă ancheta reprezintă o metodă, chestionarul apare ca tehnică,
modul de aplicare – de exemplu, prin autoadministrare – ca un procedeu,
iar lista propriu-zisă de întrebări (chestionarul tipărit) ca instrument de
investigare.
■ Procedeul reprezintă, aşadar, „maniera de acţiune”, de utilizare a
instrumentelor de investigare, care nu sunt altceva decât uneltele
materiale (foaie de observaţie, fişă de înregistrare, ghid de interviu, test
creion-hîrtie sau aparat etc.) de care se slujeşte cercetătorul pentru
cunoaşterea ştiinţifică a fenomenelor socioumane.
■ Uneori se utilizează termenul de „procedură” ca echivalent al celui de
„metodă”, iar în categoria instrumentelor de investigare sunt incluse şi
aparatele de înregistrare a comportamentelor (aparatul de fotografiat,
de filmat etc.), de măsurare a senzaţiilor (kinezimetru, olfactometru,
algometru etc.), de declanşare a reacţiilor comportamentale (generator
de sunete, conflictograf).
■ Chiar dacă nu există un acord unanim în ceea ce priveşte
utilizarea termenilor de „metodă”, „tehnică”, „procedeu”,
„instrument de investigare”, se acceptă că între metode, tehnici şi
procedee – ca să nu mai vorbim de instrumentele de investigaţie,
care reprezintă materializarea metodelor şi tehnicilor – există
legături de supraordonare şi de subordonare, generate de gradul
de abstractizare, de nivelul la care operează (abstract, concret), ca
şi de raportul în care se află cu nivelul teoretic.
■ Cunoscând semnificaţia termenilor de „metodă”, „tehnică”,
„procedeu”, „instrument de investigare”, putem preciza acum
conţinutul conceptului de „metodologie”, aşa cum este utilizat cu
referire la cercetările socioumane empirice.
■ Conform etimologiei, metodologia (gr. methodos + logos)
desemnează „ştiinţa metodelor”.
■ În sens literal, metodologia este ştiinţa integrată a metodelor,
metoda fiind demersul raţional al spiritului pentru descoperirea
adevărului sau rezolvarea unei probleme”.
■ Cuvântul metodologie trimite direct la standardizare. Sensul
comun sau cel acceptat în comunicarea uzuală este acela de drum
de urmat pentru a realiza sau atinge un scop, anumite obiective, o
anumită ţintă.
■ Practic, se utilizează un complex instrumental, tehnic şi de
prescripţii cu ajutorul căruia putem realiza un demers complet sau
parţial între sesizarea, asumarea şi lansarea unei probleme de
rezolvat şi momentul în care sunt găsite soluţiile acesteia.
■ Metodologia este ceva nedemonstrabil, ceva care ne învaţă cum
să folosim metode şi instrumente de un anumit tip, dintr-o
anumită clasă şi, mai ales, cum să aplicăm ceea ce ştim să facem.
■ Este trecerea de la acumularea de cunoştinţe despre concepte,
idei, teorii, metode, tehnici, instrumente la valorizarea acestora.
■ Avem deci o metodologie a cercetării care ne poate învăţa cum să
aplicam metode, tehnici, instrumente potrivite pentru a realiza
eficace cercetarea, a atinge scopul şi obiectivele propuse întrun
timp mai scurt, cu mai puţine resurse.
■ Metodologia cercetării este un sistem de metode, procedee, tehnici,
reguli, postulate, principii şi instrumente, precum şi know-how-ul
aferent, angajate în procesul cunoaşterii ştiinţifice. (Know-how este un
termen preluat din limba engleză, care desemnează cunoștințe
specifice, deținute de o persoană fizică sau de o întreprindere, asupra
unui produs sau procedeu de fabricație, adesea obținute prin lucrări de
cercetare și de dezvoltare importante și costisitoare).
■ Metodologia este de fapt acel know-how prin care se poate ajunge
la atingerea unui scop, a unui scop în cercetare, în particular şi în
special.
■ Ea ne furnizează reguli, norme, metode, tehnici sau practici prin
care putem ajunge să ştim „cum să facem” şi cum „să aplicăm”
ceva ce ştim sau am învăţat, cum să parcurgem drumul de la o idee
vagă, de la o ipoteza la o soluţie, o generalizare sau o teorie
ştiinţifică.
■ Metodologia de cercetare are preponderent caracter normativ şi este
constituită din:
 principii teoretice (concepţia teoretică a disciplinei);
 metode şi tehnici de culegere a datelor (suportul informaţional-
faptic);
 metode şi tehnici de tratare a datelor (dimensiunea prelucrării
cantitative);
 procedee logice de analiză şi generalizare (construcţia şi
sistematizarea teoriei).
■ Niciun demers constructiv nu poate fi întreprins fără recurs la
metodă sau metodologie.
■ Metodologia de cercetare poate fi asimilată unui sistem structurat
şi coerent de reguli, principii, metode, instrumente şi know-how
din simplul motiv ca elementele sale constitutive sunt într-un
anume raport de complementaritate şi produc acţiune numai prin
apel la combinaţii potrivite (o anumită omogenitate conceptual-
metodologică) şi eficace (să fie în măsură a incita şi conduce
respectiva acţiune de cercetare).
■ Pentru desfăşurarea cu succes a cercetărilor empirice referitoare la
comportamentele colective şi individuale, trebuie luate în
considerare patru principii :
■ 1. Principiul unităţii teoretic-empiric (cu alte cuvinte, cercetarea
observaţională, directă, trebuie să confere valoare de adevăr
intuiţiei teoretice : un exemplu este acela al descoperirii planetei
Neptun, intuită teoretic între 1843 şi 1846 a existat cu mult timp
înainte de descoperirea ei practică).
– Prin teoretic se intelege, in sens larg, existenta si functionarea unor modele
explicative, reflexii si interpretari asupra realului.
– Prin empiric se intelege studierea realitatii concrete, culegerea de date efective,
folosind metode (cum ar fi ancheta, observatia, experimentul etc) prin care
cercetatorul poate intra in contact si poate cunoaste parte din realitatea sociala care
il intereseaza.
Este pe deplin acceptata ideea ca cele 2 dimensiuni exista in orice demers din
disciplinele socioumane, deci vorbim despre o unitate intre teoretic si empiric:
orice constructie teoretica are o minima baza de date empirice, dupa cum orice
investigatie empirica presupune o baza teoretica. Rezulta ca intre teoretic si
empiric subzista un feed-back pozitiv: ipotezele, teoriile, ideile in general,
potenteaza cercetarea concreta iar datele empirice conduc la formularea de noi
ipoteze, interpretari, teorii.
– Ca o concluzie: teoriilor li se reproseaza ca sunt mai mult normative decat
descriptive. Cu alte cuvinte, ele arata cum ar trebui sa se comporte indivizii intr-o
situatie si nu cum se comporta ei in realitate. De aici si necesitatea realizarii
unitatii intre teoretic si empiric.
■ 2. Principiul unităţii înţelegere-explicaţie pleacă de la constatarea
că, numai cunoaşterea intuitivă a socialului nu este suficientă, ea
putând conduce la rezultate eronate.
■ Acest principiu pune în discuţie relaţia dintre subiectul şi obiectul
cunoaşterii în ştiinţele sociale şi comportamentale.
■ Pentru a demonstra cum, uneori, intuiţia ne conduce la rezultate eronate, S.Chelcea dă
următorul exemplu, citându-l pe Veyne (1971/1999, 118) :  « Într-o anchetă
sociologică desfăşurată în Franţa (1961) în rândurile populaţiei de origine poloneză s-
a constatat că între ataşamentul faţă de tradiţiile poloneze şi integrarea în societatea
franceză există o corelaţie directă. Prin comprehensiune am fi fost tentaţi să credem că
ataşamentul faţă de tradiţiile din ţara de origine reprezintă un semn al slabei integrări
în societatea de adopţiune.
■ Explicaţia este alta : succesul integrării imigranţilor depinde de sprijinul acordat de
grupele primare (familie, prieteni, vecini etc.).
■ Ataşamentul faţă de tradiţiile societăţii de origine arată că
persoanele respective aparţin grupelor primare, care sunt capabile
să susţină efortul de integrare a individului în societatea de
primire.
■ Chiar din cercetarea relatată deducem că a explica înseamnă « a
atribui un fapt principiului sau o teorie unei teorii mai generale ».
■ În cazul nostru, faptul este integrarea, iar principiul -dependenţa
individului faţă de grupul primar. (S.Chelcea, 2001, 57).
■ 3. Principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ impune utilizarea
convergentă a metodelor statistice şi cazuistice, folosirea unor metode
deopotrivă cantitative şi calitative (de exemplu, analiza de conţinut).
–  Cunoasterea cat mai buna a realitatii sociale trebuie sa conduca
la imbinarea celor 2 abordari. In practica, in cazul unor fenomene
sau probleme sociale mai putin cunoscute, utilizarea tehnicilor
cantitative (a chestionarului de exemplu) ar trebui precedata de un
studiu pregatitor, de analize calitative (de exemplu analizele de
documente). Dupa cum este benefic pentru cercetare ca, in urma
aplicarii chestionarului, informatiile sa fie completate de elemente
obtinute prin utilizarea metodelor intensiv - calitative (interviul).
■ 4. Principiul unităţii judecăţi constatative-judecăţi
evaluative presupune angajarea morală a cercetătorului în
sprijinul valorilor înalt-umaniste şi a idealurilor naţionale.
I.Mărginean (2000, 54-97) concepe metodologia de cercetare pe
câteva mari componente, respectiv :
– a) Componenta teoretică. Este componenta teoriei referenţiale
şi a normativităţii metodologice care să îndeplinească rolul de
ghid al cercetării (prin sistemul conceptual specific) cât şi în
fazele de realizare şi finalizare (interpretare, explicare,
comunicare a rezultatelor).
■ În ceea ce priveşte normativitatea metodologică ea constituie un
« set de reguli ale unei bune cercetări fiind destinată să realizeze un
inventar de probleme ce trebuie rezolvate în efectuarea unei
cercetări, precum şi ca proceduri de rezolvare, respectiv cum să
acţioneze » (Mărginean, 2000, 55).
■ Prin conceperea normativităţii metodologice se lasă o largă libertate
cercetătorului pentru a decide cum să realizeze o cercetare.
■ Există însă o singură condiţie : să respecte codul deontologic
profesional de efectuare a cercetărilor, ceea ce presupune calificare
adecvată, corectitudine şi obiectivitate.
■ b) Componenta metodică. Este componenta metodelor, tehnicilor,
procedeelor şi instrumentelor de lucru, precum şi a strategiilor de
cercetare socială.
■ c) Componenta de natură epistemologică. Este componenta de
evaluare a rezultatelor cercetării şi a construcţiei teoretice, în ultimă
instanţă de certificare a statutului ştiinţific al sociologiei.
■ « A teoretiza înseamnă, înainte de toate a ordona, a sistematiza rezultatele
primare ale activităţii de cunoaştere, şi apoi a integra teoriile parţiale în
teorii cu grad mai înalt de generalitate. » (Mărginean, 2000, 73)
■ În acest sens, B.Glaser (1967) notifică două strategii de teoretizare.
– Prima, caută descoperirea (generarea) teoriei din date (Grounded
Theory), fie că se are în vedere un anumit segment social (Substantive
Theory) sau ansamblul vieţii sociale (Formal Theory). În acest caz,
analistul aplică metoda comparativă de analiză a diferitelor grupuri
cu referire la un domeniu de interes.
– A doua strategie, constă în verificarea teoriilor dinainte formulate,
realizând testarea ipotezelor în condiţii de repezentativitate statistică.
Metodologia cercetării
■ Ce studiază metodologia cercetării?
– cum trebuie sa se faca cercetarea stiintifica, cum se
procedeaza ?
– pasii de urmat, pentru a raspunde la intrebarile pe care le
ridica tema, a atinge obiectivele cercetarii si a realiza
scopurile acesteia.
– care sunt sursele?
■ Metodologia se refera la ansamblul de tehnici si metode prin care
teoria existenta este verificata, pentru a dobandi o mai buna
cunoastere a acesteia (continutului conceptelor, relatiilor), a
utilitatii acesteia (verificarea aplicabilitatii) , a dezvoltarii (noi
intelesuri, noi utilitati, directii de adancire).
■ Activitatea de cercetare presupune parcurgerea unor etape, care se
refera la urmatoarele aspecte mari:
– A. Alegerea temei de cercetare (care va fi tema lucrarii)
– B. Derularea cercetarii
– C. Redactarea lucrarii pe baza rezultatelor cercetarii (articol,
referat, raport, lucrare de licenta, dizertatie de master, teza de
doctorat.
Bibliografie

■ https://amgtratate.blogspot.ro/2016/05/principii-de-baza-ale-cercetarii.html
■ https://sjse-ct.spiruharet.ro/images/secretariat/secsjse-
ct/biblioteca_virtuala_management/sinteze_si_intrebari_orientative/2015-
2016/an_2_man_2015-
2016/sem_2/03_metodologia_cercetarii_stiintifice/Suport_de_curs_Metodologia_Cercet
arii_Stiintifice_in___Management.pdf
■ http://cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/II_Metodologia_cercetarii.pdf
■ David, D., Metodologia cercetării clinice, Fundamente, Ed. Polirom, 2006, Iași