CERCETAREA STIINTIFICA SPECIFICA ORGANIZARII SI

CONDUCERII IN SPORT

REFERAT

MARU ALEXANDRU MIHAI

OCS I
 METODE DE CERCETARE APLICABILE IN ORGANIZARE SI
CONDUCERE IN SPORT

Conceptul de metodologie desemnează un sistem de principii şi norme

de organizare a cercetării, riguros stabilite prin intermediul cărora sunt elaborate
metode, procedee şi tehnici de cercetare. Ca disciplină de studiu, metodologia
este studiul sistematic şi coerent (logic, necontradictoriu) al principiilor care
guvernează investigația și cercetarea, într-un anumit domeniu.

Cercetarea este căutarea sistematică, uneori accidentală, de

noi cunoștințe și se desfășoară de regulă în cadrul disciplinelor academic.

Cercetarea mai poate fi definita ca fiind un ansamblu de activitati

teoretice, ordonate si sistematice, de obtinere si prelucrare a informatiei
stiintifice controlate si verificate, de folosire a acesteia in scopul construirii unor
explicatii cuprinzatoare cu privire la esenta unui anumit domeniu al realitatii,in
vederea modificarii acestuia ori a exercitarii,directe sau indirecte,a a unui
control (stapinire) asupra proceselor care- sunt specifice,in raport cu cerintele
(nevoile) de ordin material si spiritual ale oamenilor. Orice cercetare
presupune existenta unui obiect bine definit al cunoasterii,a unei (unor) ipoteze
de lucru,a unei metodologii (in sensul de teorie asupra bazelor logice si
epistemiologice ale disciplinei stiintifice implicate),a unei (unor) metode
(observatie, experiment,modelare etc ) si a unor tehnici si instrumente de
cercetare,de natura fizica sau conceptuala. Acestea au un rol foarte important in
elaborarea "propozitiilor empirice",obtinute pe baza observarii nemijlocite a
realitatii si care reprezinta elementele fundamentale pentru constituirea teoriilor
stiintifice.

Cercetarea fundamentala are in vedere elaborarea unor explicatii cu

privire la evenimente si procese nou descoperite,stabilirea unor legi ale
acestora,in timp ce cercetarea aplicata vizeaza direct stabilirea sau extinderea
controlului efectiv asupra evenimentelor si proceselor respective (folosirea lor
in vederea satisfacerii unor trebuinte,necesitati sau aspiratii sociale,concretizate
in scopuri stabilite in raport cu acestea ."

Metodologia nu trebuie să se confunde cu teoria, deşi principiile care

ghidează cercetarea sunt deduse din principiile teoriei.
 Metodologia nu se reduce nici la corpul metodelor şi tehnicilor utilizate
în cercetare. Ea este produsul interacțiunii dintre teorie şi cercetarea empirică.

Metoda – reprezintă un ansamblu de modalități, reguli şi mijloace de

cercetare adecvate conştient în vederea rezolvării unor probleme determinate
care constituie scopul cercetării. Metoda este strâns legată de conținutul
fenomenului studiat, de cele mai intime particularități ale acestuia. Această
exigență se numeşte adecvarea metodei la obiect. O metoda general valabilă nu
este eficientă. O altă condiție pentru eficiența metodei este ca să rezulte dintr-o
teorie anterioară, verificată în practică. În procesul cunoaşterii nu există o
graniță clară între teorie şi metodă. Granița se sesizează cu atât mai greu, cu cât
creşte gradul de complexitate al 21 cercetării. Unitatea dintre teorie şi metodă se
manifestă în cel puțin trei planuri:

A. Conceptele teoretice îndeplinesc rol normativ (metodologic), iar

metoda îşi are la rândul ei temeiurile sau sursele într-o teorie anterioară, care
joacă rolul de premiză pentru cercetarea ulterioară, iar aceasta poate conduce la
o nouă teorie.

B. Ansamblul de metode se integrează întotdeauna într-o viziune

teoreticometodologică, care face posibilă explicarea fenomenelor.

C. Un obiectiv principal al cercetării este şi înțelegerea fenomenelor, de

aceea elaborarea metodologiei presupune opțiuni epistemologice, filosofice.
Metoda condiționează şi modalitățile concrete de utilizare, a procedeelor, care
sunt mai independente față de metodă, decât tehnicile

Tehnica de cercetare – este un ansamblu de prescripții referitoare la

modul de abordare a fenomenelor în vederea obținerii unor cunoştințe cât mai
valide. Ea dispune de o independență relativă 22 în raport cu metoda, dar
posibilitatea de a adecva şi a dezvolta o tehnică este condiționată de metodă.
Metoda poate fi concepută ca o strategie a cercetării, pentru că, prin ea,
cercetătorul face o proiecție asupra faptelor. Tehnicile formează o tactică pusă
în slujba strategiei.
 Metoda de cercerate euristica

Euristica studiază apariția noului, originalului şi valorosului în ştiință,

tehnică, artă, etc., prin conlucrarea între conştient şi subconştient, logic / ilogic,
cât şi modalitățile, tehnicile şi procedeele de modelare, stimulare şi 23
EURISTICE 6 dezvoltare a creativității, de antrenament creativ şi de învățare
creatoare, iar filosofii considerau euristica drept ”ştiinţa artei de a inventa.”

Deşi numărul metodelor de cercetare (euristice) în inovația intelectuală

este foarte mare (cca 60 metode inventariate), ele se pot încadra în două mari
grupe:

I. METODE CLASICE (considerate MAI PUȚIN CREATIVE ) -

sunt metode care pornesc de la “un dat”; -sunt mai puțin
hazardate, dar mai sigure; -de regulă se folosesc în cadrul
“cercetării normale” (Thomas Kuhn11), adică în cadrul unui
program de cercetare guvernat de aceeaşi paradigmă.

II. II. METODE NECONVENȚIONALE (considerate CREATIVE)

- sunt metode care pot duce la succes pornind de la “nimic” - spre
deosebire de primele, care sunt variațiuni pe tema dată, ele nu au
la bază o temă anume, dimpotrivă pe baza lor, se poate ajunge la
teme noi.

Metode de colectare a datelor

Sondajul de opinie - Din punct de vedere al denumirii si delimitarii

metodelor pot exista suficiente motive de confuzie. In multe lucrari sondajul de
opinie (sau sondajul-survey) este privit ca o forma a interviului, sau este
desemnat sub numele instrumentului folosit in acest tip de cercetare, anume
chestionarul, sau ca o sub-specie a anchetei siciologice.

Studiul de caz nu este recunoscut decat uneori ca metoda valida de

cercetare, mai ales avand in vedere ca in celelalte metode studiaza mult mai
multe cazuri (in cazul sondajului de opinie poate sa fie mii). Dintr-un alt punct
de vedere se considera ca studiul de caz nu este o alegere metodologica, ci o
alegere a obiectului de studiu. Comsa (2008) considera studiul de caz ca un tip
de design. Totusi, studiul de caz este o metoda de colectare a datelor datorita
faptului ca ne poate oferi alte date despre un fenomen sau un obiect si intr-un alt
mod decat celelalte metode.

Organizarea

Presupune totalitatea actiunilor cu scop de sistematizare, ordonare,

structurare.

Conducerea in sport

Calitatea exercitării funcţiei de conducere de către managerii de la orice

nivel ierarhic este o măsură importantă a succesului. Se apreciază că miza sau
măsura calităţii exercitării acestei funcţii rezidă în a determina acţiuni comune şi
eficiente ale angajaţilor în sensul obiectivelor organizaţiei.

Teoriile organizaţionale ale conducerii promovează ideea că liderul

obţine acest rezultat de la oamenii săi motivând , influenţând, inspirând,
furnizând un obiectiv, propunând o viziune, dând astfel un sens acţiunii
angajaţilor.

Liderul cultivă şi valorifică sursele de influenţă şi putere care devin

operaţionale (şi) la nivel informal, astfel încât sensul viziunii propuse de el şi
obiectivele desprinse de aici îşi păstrează valoarea şi însemnătatea în conştiinţa
oamenilor chiar şi în momentele dificile ale traseului, aceştia urmându-l
îndeaproape.

Psihologia socială încadrează conducerea în sfera mai largă a

fenomenului de influenţă socială. Noţiunea de influenţă socială desemnează
realitatea modificărilor produse într-un comportament de către un alt
comportament.

Într-o definiţie tradiţională, conducerea apare ca influenţa

interpersonală orientată către atingerea obiectivului sau obiectivelor
(organizaţionale). Deşi nu reuşeşte a surprinde întregul tablou, accepţiunea
general acceptată a conducerii are meritul de a sublinia, prin termenul
„interpersonal”, importanţa factorului uman antrenat în dinamica acestui
fenomen.
 Liderul de succes influenţează opiniile, atitudinile, comportamentul şi
sentimentele oamenilor, răspunzând nevoilor lor (de structură, de claritate, de
constanţă, de suport) în raport cu cerinţele situaţiilor în care acţionează.

In structurile sportive, un lider, conducator, director de club sau manager

sportiv, are rolul de a se implica direct sau indirect in dirijarea actiunilor
necesare atingerii unui obiectiv. Un exemplu concret ar fi acela ca, intr-un club
de tenis, directorul sau detinatorul clubului are in vedere angajarea unui
personal cat mai bine pregatit, astfel incat acesta sa reprezinte unul din
mijloacele atingerii obiectivului propus. O alta obligatie a conducatorului
clubului este aceea de a se asigura ca are toate materialele si instalatiile necesare
unei bune functionari a integii unitati. De asemenea, acesta tebuie sa sties a
gestioneze corect fondurile necesare pentru implinirea sarcinilor. Acestea pot fi
fonduri proprii dar, in cele mai multe cazuri, cluburile obtin bani prin
intermediul sponsorilor, situatie in care liderul clubului are un rol esential.

Experimentul ca metoda de cercetare

Experimentul este metoda de cercetare prin care se verifică o relaţie

presupusă (dată înipoteză) dintre două fenomene prin provocarea şi controlul
acestora de către experimentator.

Experimentul reprezintă o stare activă a subiectului, implică o activitate

metodică, orientată în scopul precis de verificare a unei ipoteze (presupuneri).
Aceasta necesită activitate intelectuală , complexă a omului de ştiinţă, a
cercetătorului, care provoacă, organizează, interpretează şi înţelege. Tipuri de
experimente .

- Experiment de laborator - îndeplineşte condiţiile cele mai bune de

manevrare a variabilelor şi controlul acestora.

- Experiment natural – este experimentul pedagogic sau social.-

Experiment de verificare sau confirmare – este tipul fundamental, având ca
scop verificarea unei ipoteze formulate în prealabil. Ipoteza este rezultatul unei
experienţe de explorare sau este dedusă dintr-o teorie.
 - Experiment pilot – este un experiment preliminar, prin care
cercetătorul îşi verifică tehnicile de lucru.

- Experiment invocat - în care variabila independentă este activă fără

intervenţia cercetătorului (exemplu – instalarea unor modifi cări fiziologice
prin intermediul antrenamentului la altitudine).

- Experiment comparativ când subiecţii sunt grupaţi în grupa

experimentală şi grupa martor (dereferinţă), iar rezultatele se compară între cele
două grupe;

- Experiment constatativ când re zultatele se compară între testarea

iniţială şi cea finală doar la osingură grupă;

- Experiment cu un singur subiect ( Studiu de caz experimental) întâlnit

în special în cercetările clinice, psihologice, fiziologice, terapeutice.
SURSE:

www.scribd.com

www.dexonline.ro

www.wikipedia.ro

www.scritub.com

www.rufon.org