embriologie

gametogeneza
 Este procesul de dezvoltare a celulelor sexuale masculine si feminine
numite si gameti;
 Implica diviziuni si citodiferentieri care transforma celulele germinale in
gameti maturi;
 Celulele germinale primordiale sau celulele stem isi au originea in sacul
vitelin . Ele migreaza populand gonadele si inducand dezvoltarea lor
 Durata gametogenezei este diferita la cele 2 sexe;
 Fiecare celula umana contine 46 de cromozomi perechi;
 Fiecare pereche consta din 2 cromozomi identici structural unul de
origine materna altul de origine paterna ;
 Cromozomii contin AND, materialul genetic primar al tuturor celulelor ;
 Celulelel germinale primordiale contin un nr diploid de cromozomi sau
23 de perechi, 44 autosomi si 2 sexuali, ultimii determinand sexul
individului;
 Gametii maturi contin numai jumatate din nr de cromozomi adica un nr
haploid sau 22 de cromozomi autosomi si un cromozom sexual.
 Etapele gametogenezei
 Sunt acelelasi la ambele sexe;
1. Diviziunea mitotica: este o diviziune celulara indirecta in urma careia cei 2 nuclei fii
rezultati primesc o garnitura completa a nr de cromozomi caracterisic celulei somatice;
 Termenul de mitoza se refera strict la diviziunea nucleului iar termenul de citokineza la
diviziunea cioplasmei;
 Diviziunea nucleului are mai multe faze:

1. Faza premergatoare: cromatina care se raspandeste in tot nucleul se ingroasa in structuri in

forma de bastonasi numite cromozomi. Fiecare cromozom isi replica AND ul si rezulta
comozomi dublu rasuciti – 4n;
2. Profaza: cromozomii se condenseaza si devin mai scurti. Se formeaza si fusul mitotic;
3. Metafaza: membrana nucleara dispare si cromozomii se misca spre centrul celulei, formeaza
asterul si se cliveaza in 2 cromozomi smplu rasuciti. Centromerul se replica de asemeni;
4. Anafaza: cele 2 grupe de cromozomi simplu rasuciti se desfac si se deplaseaza spre polii
opusi ai celulei;
5. Telofaza: cromozomii se alungesc si se disperseaza, pierzandu-si identitatea si revenind la
identitatea si revenind la aspectul cromatinei dispersate. Nucleolii si mb nucleara reapar si
nucleii fii sunt formati
- Citokineza sau diviziunea citoplasmei termina diviziunea celulei si formeaza cele 2 cel fice:
ovogonie si spermogoniecu nr diploid de cromozomi
 Diviziunea meiotica
 Diviziune celulara specifica ce are loc numai in celulele sexuale mature. Nucleul fiu primeste
jumatate din nr de cromozomi caracteristici celulelor somatice;
 Consta in 2 diviziuni succesive in care And-ul se replica numai odata inaintea primei diviziuni;

1. Prima diviziune meiotica (diviziune reductionala) produce 2 spermatocite la barbati si un ovocit

secundar la femeie;
 Faza premergatoare: cromozomii isi replica AND-ul si rezulta cromozomi dublu rasuciti ;
 Profaza: se disting 5 faze: leptoten, zigoten, pahiten, diploten diakineza. Cromozomii se
condenseaza se ingroasa si devin mai scurti. Cromozomii omologi se imperecheaza la nivelul
centromerelor si form crs bivalenticei 2 crs omologi imperecheati schimba reciproc blocuri
mari de ADN prin incrucisare reciproca. Astfel materialul genetic se schimba la inamplare;
 Metafaza: mb nucleului dispare , crs se misca spre planul ecuaorial, centromerele se replica;
 Anafaza: desfacerea si migrarea celor 2 crs spre cei 2 poli ai celulei;
 Telofaza: fiecare celula a primit un crs dublu rasucit din fiecare pereche de omologi
 Citokineza termina diviziunea celulara si rezulta cele 2 celule fiice

2. A doua diviziune meiotica: seamana cu mitoza . In urma acestui proces se formeaza 2

spermatide secundare pentru fiecare spermatocit secundar si un ovocit definitiv:-
 Urmeaza primeia fara interfaza. Seamana cu mitoza;
 In profaza crs dublu rasuciti se condenseaza;
 Metafaza crs se aliniaza de-a lungul ecuatorului si centromerele se replica;
 Meioza are 3 consecinte importante:

 Gametii contin numai un reprezentant din fiecare

pereche de cromozomi omologi;
 Exista o grupare intamplatoare a cromozomilor
omologi materni si paterni;
 Incrucisarea reciproca asigura unicitatea prin
cresterea suplimentara a variatiilor genetice.
 spermatogeneza
 Procesul de formare a gametilor masculini, spermatozoizi, incluzand
spermatocitogeneza si spermiogeneza;
 Dezvoltarea spermatozoizilor incepe la pubertate si are loc toata viata,
pana la moarte; Producerea spermiei are loc cu rata redusa la batran;
 In viata fetala celulele germinale primordiale se divid mitotic si se
transforma in spermatogonii, celule nediferentiate germinale care sunt
celule specifice de debut;
 Toate fazele spermatogenezei au loc in tubii seminiferi ai testiculelor;
 Spermatogeneza produce 4 spermatozoizi viabili pe o diviziune
mitotica;
 Spermatozoidul este numit si spermie este produsul de procreatie al
spermei care serveste la fecundarea ovulului si si contine informatia 12
genetica care sa fie transmisa zigotului de catre barbat;
 Nr de spermatozoizi ai unui individ pe toata viata depaseste 10
 Numeroasele replicatii cresc riscul pentru anomalii in special la
progeniturile persoanelor in varsta
 Fazele spermatogenezei:
 Conventional poate fi impartita in 2 faze:
1. spermatocitoza: spermatogonia se transforma in
spermatocite si acestea in spermatide. Spermatocitele
primare sufera prima diviziune meiotica in testicul la
pubertate si dau nastere spermatocitelor secundare (2n).
Acestea incep repede a 2 a diviziune meiotica si dau
nasetre spermatidelor (2). Meioza injumatateste nr de crs
si AND-ul;
2. Spermiogeneza: spermatidele se transforma in
spermatozoizi. Spermatozoizii sunt eliberati in lumenul
tubular , proces numit spermatie.
 Compozitia spermei:
 Amestec de secretii:
 Fluid testicular: contine spermatozoizi- 10%;
 Fluid seminal: secretie alcalina importanta in nutritia
spermei:60- 70%;
 Fluid prostatic: contine zinc si acid citric: 20%;
 Secretia gl bulbouretrale;

Secretia spermei este sustinuta de:

 Hormonul foliculostimulator(FSH)secretat de hipofiza;
 Testosteron secretat de celulele interstitiale ale
testiculilor.
 Ovogeneza:
 Ovogeneza este procesul de formare a gametilor feminini, ovocite
sau ovule;
 Procesul este in mare masura complet la nastere, nr total de ovocite
primare in ovare fiind produs in primele 5 luni de viata feala;
 Ovocitul primar ramane in profaza pana la maturitatea sexuala;
 In timpul ovulatiei un folicul se matureaza si isi expulzeaza
ovocitul in trompa uterina;
 Ovogeneza incepe in ovar si se termina in oviduct numai daca
fertilizarea are loc;
 Ovogeneza produce numai un ovul pe diviziune meiotica;
 Nr maxim de celule germinale este diferit: la fatul feminin de 5
luni este de 6,8x10*6, la nastere este de 2x10*6, pt ca cei mai
multi degenereaza, la pubertate este mai mic de 200000, doar 400
vor fi ovulati
 Etapele ovogenezei:
 Perioada prenatala se desfasoara in ovarul fetal si cuprinde:
diferentierea cel germinale in ovogonii, aceste sufera un
proces de diviziuni mitotice, si unele se vor diferentia in
ovocite primare iar altele degenereaza. Ovocitele primare
incep diviziunea meiotica si raman in profaza mai multi ani.
Ovocitele primare si celulele epiteliale inconjuratoare
formeaza foliculii primordiali;
 Perioada postnatala: la pubertate in fiecare ovar incepe sa se
dezvolte un nr de foliculi dar numai unul se matureaza.
Ovocitul primar se divide meiotic si formeaza ovocitul
secundar si primul corp polar. Fiecare are 23 de perechi de crs.
Ovocitul secundar este expulzat din ovar si captat de trompa
uterina (ovulatie). Are loc a 2 a diviziune meiotica ce are ca
rezultal ovulul matur si al doilea corp polar. Rolul corpilor
polari este necunoscul.
 Comentarii clinice
 Infertilitate masculina.
 Infertilitaea feminina.
 Infertilitate masculina. cauze
 Inflamatii bilaterale ale testiculilor (orhite det de virusul
parotiditei epidemic);
 Malformatii congenitale ale testiculilor (testiculi
necoborati in scrot);
 Obstructia canalelor seminale (poate fi congenitala sau
castigata;
 Lucru excesiv la caldura deoarece temperatura scrotala
optima pt spermatogeneza este cu 3 grade sub temn
abdominala;
 Disfunctii ale hipofizei sau hipotalamusului care pot
impiedica producerea de FSH si LH;
 boli generale (DZ sau tulburari endocrine).
 Infertilitatea feminina. cauze
1. Ovulatia normala are loc:
 Obstructia trompei uterine (infectii, sarcina extrauterina);
 Inflamatii ale colului uterin;
 Retroversia uterului (uterul este indreptat spre inapoi si impiedica
adunarea spermei in jurul colului uterin).
2. Ovulatia normala nu are loc:
 Maladii fizice si psihice;
 Obezitate;
 Anorexie nervoasa;
 Afectiuni ale ovarelor (chisturi, tumori);
 Disfunctii ale lobului anterior al hipofizei.

3. Imposibilitatea ovulului fecundat de a se implanta in uter:

 Malformatii congenitale ale uterului;
 Afectiuni ale uterului (fibroame);
 Dezechilibru hormonal intre estrogeni si progesteron
 Saptamana 1
 Are loc inseminatia, fertilizarea, rezultand un
organism unicelular care se segmenteaza si
formeaza blastocistul, iar acesta incepe
implantarea
http://www.bioscience.org/atlases/fert/indexpic.htm
 inseminatia
 Reprezinta depunerea spermei sau a fluidului
seminal in vagin sau cervix in timpul raportului
sexual;
 Soarta spermiilor in tractul genital masculin;
 Soarta spermiilor in tractul genital feminin;
 Soarta ovocitului secundar
 Soarta spermiilor in tractul genital
masculin
 In faza migratorie a spermatogenezei cel germinale masculine
sunt deplasate din partea bazala spre partea luminala a
epiteliului seminifer, astfel spermatozoizii sunt eliberati in
lumenul tubilor seminiferi. Ei sunt stocati in epididim unde isi
obtin mobilitatea in intregime;
 In impul ejcularii sperma si spermatozoizii sunt propulsati prin
canalul deferent si uretra, se amesteca cu substante nutritive din
veziculele seminale prostata si gl bulbouretrale si este expulzaa
in vagin;
 Sperma dintr-o singura ejaculare are cca 3 ml, si conine 200-
300 mil de spermatozoizi. Daca nr cel este mai mic de 20mil,
sansele conceptiei sunt reduse
 Soarta spermiilor in tractul genital feminin;
 Dupa ovulatie, in vagin se gasesc cele mai bune conditii pt viata
spermatozoizilor: mediu alcalin si o prostaglandina care inhiba
contractiile vaginului;
 Transportul spermiilor in tracul reproductiv este usurat de coada
foarte lunga a acesteia, de miscarile peristaltice ale peretelui
tubar, si este inhibat de progesteron;
 Spermatozoizii pot fi viabili in tractul genital feminin 24 ore;
 Spermatozoizii sunt straini de corpul femeii si de aceea sunt
recunoscuti si atacati de sistemul imun. Totusi ei sunt protejati
de subst secretate in sperma care inhiba raspunsurile imune
locale. Se crede caefectele imunosupresive ale substanteor din
sperma contribuie la cresterea incidentei neoplasmelor cervicale
la femeile active sexual; celulele canceroase nu sunt distruse asa
prompt pt ca mecanismele raspunsului imun local sunt
reprimate;
 Soarta ovocitului secundar

 Expulzia ovocitului secundar din folicul este numita

ovulatiesi este stimulata de cresteri ale niv FSH siLH
si are loc la aprox 38 ore de la debutul acesteia;
 Ovocitul este preluat activ de pe suprafata ovarului
prin deschizatura franjurata a trompei. Aici ovocitul
se misca activ prin miscarea cililor si contractia
ritmica a peretilor musculari ai trompei.
 Statusul endocrin din timpul si de dupa ovulatie
afecteaza transportul. Contraceptivele orale inhiba
aceste contractii
fertilizarea
 fertilizarea
 Interactiunea complexa dintre celulele germinale masculine si feminine prin care
rezulta formarea unui nou individ, zigotul si care se termina cu initierea clivarii
sale;
Cuprinde o serie de evenimente care incep la contactul dintre spermatozoid si ovul
conducand la fuziunea lor care stimuleaza completarea maturaiei ovocitului cu
eliberarea celui de-al 2 lea globul polar. Atunci se formeaza si se contopesc
pronucleii masculin si feminin , cu restabilirea nr complet, diploid, de cromozomi
si are ca rezultat ereditatea biparentala si determinarea sexului;
 La om fertilizarea este interna pt ca are loc in corpul femeii ;
 In timpul acului sexual 200-300 mil de spermatozoizi sunt ejaculati normal in
tractul genital feminin . 300-500 ajung in regiunea ampulara a rompei si mai putin
de 100 ating ovulul dar numai 1 spermatozoid insemineaza un ovocit. Aceasta
fertilizare este monospermica;
 Desi spermia este capabila sa fertilizeze 2-3 zile fertilizarea are loc in 12-24 ore
dupa ovulaie si toate fazele au oc in 24 ore;
 Spermatozoizii sunt capabili sa fertilizeze ovocitul dupa 2 procese: capacitatia si
reactia acrozomala
 capacitatia
 Este ultima etapa a maturatiei functionale a
spermatozoidului prin care el devine capabil sa
fertilizeze un ovocit;
 Are loc in 7 ore si consta intr-o secventa de
modificari structurale care au loc in spermatozoid
cand acesta este in apropierea unui ovul in
trompa uterina si faciliteaza intrarea
spermatozoidului in ovul
 Reacia acrozomala:
 Apare cand spermia penetreaza coroana radiata :
membrana periferica a acrozomului fuzioneaza in
multe puncte cu mb plasmatica care inveleste
capul spermiei formand deschideri prin care sunt
eliberae enzimele acrozomului;
 Se elibereaza enzime: hialuronidaza: det separarea
celulelor coroanei radiata de ovocitul secundar,
neuraminidaza si acrozina care dizolva zona
pelucida si permite spermei sa atinga ovocitul
 Etapele fertilizarii:
1. Penetrarea coroanei radiata: prima bariera de protectie a ovocitului, sub actiunea
enzimelor spermei si a mucoasei ubare;
2. Penetrarea zonei pellucida, a doua a bariera a ovulului, care plaseaza spermia in conact
cu mb plasmatica a ovocitului secundar;
3. Penetrarea capului spermiei in citoplasma ovocitului. Mb ovocitului si ale spermiei
fuzioneaza, spermatozoidul isi pierde propria membrana plasmatica. Mai tarziu coada
se detaseaza si degenereaza;
4. Reactia ovocitului: apare cand spermatozoidul a patruns in gametul feminin si are
urmatoarele etape:
 Reactie corticala si zonala: impiedica orice spermie suplimentara sa patrunda in
ovocitul secundar;
 Ovocitul isi completeaza cea de-a doua diviziunemeiotica rezultand producerea celui
de-al 2 lea corp polar si a ovocitului matur sau definitiv care este o celula haploida;
5. Formarea pornucleilor celor 2 gameti maturi si fuziunea lor. Pronucleul feminin si cel
masculin
fuzioneaza, cromozomii se amesteca si formeaza nucleul diploid al uni individ nou, unic =
zigot. Formarea zigotului poate fi considerata ca inceputul dezvoltaii embrionare sau
varsa 0
 rezultate
 Ovocitul isi completeaza a 2 a diviziune meiotica;
 Restabilirea formulei cromozomiale diploide,
zigotul continand o combinatie unica de
cromozomi;
 Determinarea sexului cromozomial al individului:
feminin 22X+22X si masculin 22Y+22X;
 Transmiterea caracterelor genetice de la parinti la
urmasi (ereditate).
 Clivarea (segmentarea)
 Reprezinta o serie regulata de diviziuni mitotice
ale zigotului, marimea structurii ramanand
neschimbata , astfel inca celulele fiice sau
blastomerele devin mai mici cu fiecare diviziune,
rezultand o constructie pluricelulara;
 In acest timp zigotul se deplaseaza din trompa
uterina spre uter.
 Etape:
 Stadiul de morula:
1. Zigotul sufera rapid o serie de diviziuni celulare mitotice;
2. Dupa 3 zile individul este compus din 6-12 celule.
3. Dupa stadiul 16 sunt 32 celule, zigotul formeaza o masa solida de blastomere
si seamana cu o mura – morula;
4. Incepand cu stadiul de 8 celule blastomerele manifesta polaritate interna-
externa astfel incat in morula exista masa celulara interna care da nastere celei
mai mari parti a embrionului propriuzis numit embrioblast si o masa externa
care este contributia embrionului la placenta si este numita trofoblast
 Stadiul de blastula:

Pe masura ce morula intra in uter, ea se deplaseaza in fluidul uterin si incepe sa-l

absoarba. Aces lichid se afla la inceput in vacuole si mai tarziu apar spatii pline
cu fluid intre celulele masei interne care formeaza o cavitate numita cavitatea
blastocistuluisau blastocel;
Morula se transforma in blastocist. Celulele embrioblastului formeaza o masa
compacta formand polul embrionar iar trofoblasul se organizeaza inr-un singur
strat epitelial. Zona pellucida inconjoara acestperete epitelial
 Transportul zigotului:
 Clivarea si transportul zigotului sunt
concomitente;
 In timpul primelor 5 zile zigotul strabate in
intregime oviductul si intra in uter;
 In ziua a 5 a blastocitul iese din zona pellucida ;
 In ziua a 6 a poate interactiona direct cu uterul si
ar fi capabil sa se implanteze
 Primele faze ale implantarii
 Inplantarea este atasarea blastocistului la epiteliul care
captuseste uterul, patrunderea sa prin epiteliu si includerea
sa in stratul compact al endometrului incepand la 6-7 zile
de la fertilizarea oului;
 Uterul este receptiv in timpul unei perioade limitate de timp
numita fereastra de implantare sau fereastra de nidatie care
se intinde intre 20-24 zile si depinde de varsta embrionului;
 Normal, blastocitul se include in peretele posterior al
corpului uterin, endometrul fiind in faza secretorie cand
glandele endometriale si capilare sunt sinuase;
 Embrionul se include prin deschiderile glandelor.
 Blastocistul incepe sa se ataseze de endometrul matern si
structurile sale diferentiaza variate elemente:
 Trofoblastul se diferentiaza in 2 straturi: sincitiotrofoblast
(strat extern aflat in contact direct cu tesutul matern) si
citotrofoblastul (intern);
 Stroma endometriala adiacenta prezinta reactie deciduala:
celulele stromei se diferentiaza in celule secretorii numite
celule deciduale si incep sa includa lipide si glicogen,
glandele se largesc, arterele si venele se dilata. Aceste
modificari vor suporta cresterea embrionuli implantat;
 Embrioblastul se diferentiaza: celulele cele mai ventrale
se diferentiaza si formeaza endoblastul, celulele
interioare vor forma epiblastul in ziua a 7 a ;
 Acesta este inceputul embriogenezei
 Comentarii clinice:

 Tulburari genetice:
 Bolile sau defectele care apar prin anomalii ale
materialului genetic al unui individ sunt denumite
tulburari genetice;
 Defecte genetice unice: anomalii cgn ale tesutului
conjunctiv (sdr marfan), defecte scheletice, musculare
(acondrodisplazia), erori innascute de metabolism
(anemia falciforma);
 Anomaliile cromozomiale au ca rezultat avortul spontan sau dezvoltari
anormale. Multe anomalii cromozomiale apar in timpul gametogenezei,
fertilizarii si clivarii zigotului. Ele sunt reprezentate prin monosomii –
absenta unui crs dintr-un gamet sau trisomie prezenta unui crs in plus in
unul din gameti. Cele mai frecvente sunt:
1. Trisomia 21: mongolism, sdr Down;
2. Absenta unui crs X la femei : sdr Turner;
3. Prezenta la barbati a 2 crs X si unul Y numita sdr Klinefelter;
4. Non disjunctia crs 18 si 13;
5. Polispermia: atunci cand 2 spermatozoizi fecundeaza simultan acelasi
ovocit, zigotul rezultat avand 69 de crs. Aceste determina tulburari majore :
mola hidatiforma (produs de conceptie care consta partial sau total din
tesut placentar. Mola hidatiforma completa este o sarcina fara embrion.
Poate fi produsa prin fertilizare dispermica: nr de crs paterniX2 si nr de crs
maternisau fertilizare monospermica atunci cand clivarea nu are loc si se
formeaza un nucleu diploid. Mola hidatiforma partiala: este o sarcina cu
embrion cu oarecare dezvoltare;
6. Tulburari ereditare multifactoriale: determinate de interactiunea genelor cu
cu factori cum ar fi medicamente, radiatii deficienta
 Cuplurile care prezinta riscul de a avea un copil cu
tulburari genetice pot beneficia de consult genetic.
 Analiza genetica poate determina sursa parentala a
cromozomului imperfect si asigura o baza pt dgn si
posibil tratament;
 Screeningul prenatal este recomandat femeilor:
 Gravide peste 35 ani;
 Care au avut deja un copil cu tulburari genetice;
 Care au fost expuse la radiatii sau medicamente la
inceputul sarcinii
 Sdr marfan
 Reprezinta o anomalie genetica de tip autozomal dominant
ce afecteaza tesutul conjunctiv si este caracterizata prin
cresterea exagerata, disproportionala a membrelor
superioare, degete foarte lungi, talie inalta si o predispozitie
la anomalii cardio-vasculare, mai ales afectand aorta si
valvele. Pot fi afectate si o serie de alte structuri si organe,
incluzand plamanii, ochiul, maduva spinarii si palatul dur.
 Sindromul Marfan afecteaza femeile si barbatii intr-o
masura egala. Fiecare parinte diagnosticat cu acest sindrom
are 50% sanse sa transmita boala copilului. Majoritatea
celor afectati au o ruda ce sufera de acelasi sindrom, dar
aproximativ 15-30% din toate cazurile sunt cauzate de
mutatii genetice aparute de novo. Asemenea mutatii
spontane apar la aproximativ 1 din 20 000 nasteri.
 Semne si simptome
 Nu exista semne si simptome specifice sindromului Marfan.
De obicei, este incriminat un singur semn sau simptom
aparent, care va conduce medicul catre alte investigatii si
diagnostic. Chiar indivizii apartinand aceleiasi familii pot
manifesta diferite grade de severitate a bolii.
 Cele mai vizibile semne sunt asociate cu sistemul osos.
Majoritatea celor afectati de sindrom au o inaltime mult
peste medie. Unii dintre acestia prezinta si membre
superioare foarte lungi, cu degete subtiri si lungi
(arahnodactilie). Pot asocia si scolioza, pectus excavatum
sau pectus carinatum. Alte semne includ flexibilitate
anormala a articulatiilor, picior plat. Anumiti bolnavi pot
avea tulburari de vorbire, datorita dimensiunilor mai mici
ale mandibulei.
 Sindromul Marfan poate sa afecteze vederea. Astigmatismul este comun,
iar subluxatia de cristalin uni- sau bilaterala poate aparea frecvent.
Complicatiile pot merge pana la detasarea retinei sau glaucom.
 Totusi, cea mai serioasa afectare este cea la nivel cardio-vascular.
Fatigabilitate, dispnee, palpitatii, durere retrosternala, toate reprezinta
motive posibile pentru care un bolnav cu Marfan poate ajunge la medic.
Ecocardiografic se pot decela prolaps de valva mitrala sau anomalii la
nivelul inelului aortic. Cea mai grava complicatie este reprezentata de
anevrismul aortic sau chiar disectie de aorta.
 In timpul sarcinii, chiar in absenta unor probleme la nivel cardiac in
antecedente, femeile afectate de sindrom se afla la risc crescut pentru
disectia de aorta.
 Sindromul Marfan reprezinta un factor de risc pentru pneumotoraxul
spontan, cu aparitia de cianoza, dispnee si , in lipsa tratamentului, cu
evolutie spre exitus. De asemenea, sindromul prezinta asocieri cu apneea de
somn si cu boli obstructive pulmonare.
 O alta afectare care poate scadea calitatea vietii pentru acesti bolnavi este
cea a sistemului nervos , cu manifestari pornind de la durere lombara,
simptome neurologice sau cefalee si evoluand catre numeroase complicatii.
Boala nu are un tratament curativ, dar speranta de viata a crescut
semnificativ pe parcursul ultimelor decade.
 Tratamentul este unul simptomatic si profilactic.
Este necesar un consult cardiologic efectuat cu
regularitate. Scopul tratamentului cardiologic este
incetinirea dezvoltarii dilatatiei aortice si afectarea
valvulara, prin eliminarea aritmiilor, aducerea
frecventei cardiace la valori normale, precum si
controlarea tensiunii arteriale.
 Exista o serie de personaje importante in istorie, despre
care se crede ca au suferit de sindromul Marfan, dar
avand in vedere faptul ca diagnosticul de certitudine nu
a aparut ca procedura decat in secolul 20, aceasta idee
poate fi considerata o simpla speculatie. Iata o lista:
• Charles de Gaulle
• Niccolo Paganini
• Abraham Lincoln
 Sdr down
 Sindromul Down (trisomie 21) reprezintă o
afecţiune cromozomială (o afecţiune din naştere,
care este prezentă la copil încă din momentul
conceperii) cauzată de prezenţa unui cromozom
21 suplimentar. Toate persoanele cu Sindrom
Down prezintă un anumit grad de dificultate de
învăţare (retard mental). Gradul de dizabilitate
diferă de la o persoană la alta şi este imposibil de
apreciat în momentul naşterii cât de grav va fi.
 Cauze
 Până în acest moment nu se cunosc cauzele prezenţei cromozomului
suplimentar numărul 21. Acesta poate proveni fie din partea mamei, fie
din partea tatălui. Cel mai frecvent întâlnit tip de sindrom Down
întâlnit, Trisomia 21 Standard (cunoscută şi sub denumirea de Trisomie
21 primară sau Trisomie 21 normală), apare ca urmare a unei diviziuni
celulare necorespunzătoare fie la formarea ovulului, fie la formarea
spermatozoidului care are 24 în loc de 23 de cromozomi. Atunci când
acest ovul sau sperma fuzionează cu un ovul sau spermă normală,
prima celulă a dezvoltării copilului are 47 de cromozomi în loc de 46,
şi în consecinţă celulele copilului vor prezenta 47 de cromozomi. Nu
există nici o modalitate de prezicere dacă o persoană este predispusă în
producerea ovulelor sau spermei cu 24 de cromozomi. Este cunoscut
faptul că la mamele mai în vârstă riscul de a da naşte unui copil cu
Sindrom Down este mai mare, dar motivul rămâne în continuare
necunoscut.
 Trisomia 21 standard nu este ereditară. Totuşi, odată ce aţi născut un
copil cu Sindrom Down probabilitatea să aveţi un alt copil cu aceeaşi
afecţiune, este destul de mare. Per ansamblu, această probabilitate este
între 1 la 100 şi 1 la 200,
 Simptomatologie
 De obicei sindromul Down este diagnosticat clinic în perioada neonatală sau la sugar, datorită
dismorfiilor evocatoare care, deşi variază la diferiţi pacienţi, realizează un aspect fenotipic caracteristic (1).
Nou-născutul cu trisomie 21 are talia şi greutatea sub limita normală corespunzatoare vârstei,
hipotonie musculară, hiperextensibilitate articulară şi reflex Moro redus sau absent, reflexul rotulian este
slab. Nou-născutul prezintă craniul mic şi rotund (brahicefalic), cu occiput aplatizat şi fontanele largi care se
vor închide cu întârziere. Faţa este rotundă, profilul facial este plat datorită hipoplaziei oaselor proprii ale
nasului, iar fruntea este bombată. Fantele palpebrale sunt orientate oblic, în sus şi înafară. Aproximativ
jumătate dintre pacienţi prezintă epicantus. Toţi nou-născuţii cu sindrom Down trebuie examinaţi de către un
specialist pentru depistarea cataractei congenitale şi a altor anomalii oculare (strabism convergent, blefarite,
nistagmus, opacifierea cristalinului) (2).
 Urechile sunt mai jos inserate, mici, rotunde şi displazice. Helixul are un aspect rulat, iar antehelixul este
proeminent (3). Conductul auditiv este mic, iar hipoacuzia şi surditatea poate afecta 50% din pacienţi cu
sindrom Down, la orice vârstă (4).
 Gura este mică, deschisă, cu protruzie linguală. Limba este mare, brăzdată de şanturi (limbă plicaturată,
scrotală). Bolta palatină este inaltă şi îngustă. Gâtul este scurt, gros, cu exces de piele pe ceafă.
 Mâinile sunt scurte si late cu deget V ce poate prezenta brahidactilie sau clinodactilie (încurbare) şi cu un
singur pliu de flexie palmară (pliu simian). Spaţiul interdigital I de la picior este mult mai larg comparativ cu
normalul.
 Toracele poate fi în pâlnie, cu mameloane aplatizate şi cifoză dorso-lombară.
 Aproximativ 40-50% dintre copiii cu sindrom Down prezintă malformaţii congenitale cardiovasculare. Dintre
aceşti copii 30-40% pot prezenta defect septal atrioventricular complet (5,6). O altă malformaţie congenitală
cardiovasculară care poate sa apară este reprezentată de canalul atrioventricular comun. Pot fi prezente şi
anomalii digestive ca de exemplu atrezie duodenală, stenoză duodenală, hernie ombilicală şi pancreas inelar.
 Pacienţii cu sindrom Down prezintă retard mental care poate varia de la mediu la sever.
Coeficientul de inteligenţă poate să scadă după primii ani de viaţă.
 Sindromul Turner 45,XO sunt înregistraţi ca ♀ indivizii prezintă drept caracteristici:
 in absenţa cromozomului Y planul de dezvoltare sexuală e femel ◦înălţime mică ◦IQ puţin
scăzut de normal ◦fetele prezintă dezvoltare incompletă (ovare chistice nefuncţionale;
amenoree primară;
 peste 80% din indivizii turner sunt mozaic (inclusiv o linie celulară normală) -pterygium
colli pică de piele de la creasta omoplatului la nuca occipitală
 Sindromul Turner reprezintă o condiţie genetică întâlnită la fete, ce cauzează o înălţime
mai mică decât media şi imaturitate sexuală.
 Severitatea problemelor diferă de la individ la individ. Pot fi prezente şi alte probleme de
sănătate, în special la afecţiuni ale inimii şi ale sistemului renal. Multe dintre aceste
probleme pot fi rezolvate sau corectate prin tratament medical.
 Una din 2500 de femei prezintă sindromul Turner. Caracteristicile sindromului Turner
rezultă din lipsa unui cromozom X din fiecare dintre celulele corpului. -; incidenţa în
totalul sarcinilor este considerabil mai mare, dar există o rată foarte mare de pierdere a
produşilor de concepţie 45X0.
 Aproximativ 2% din toţi zigoţii umani sunt 45X0, dar mai puţin de 1% din aceste sarcini
ajung la termen; feţii cu mozaicism genetic supravieţuiesc mai frecvent.
 sindromul Turner cu fenotip feminin, sindrom caracterizat prin malformaţii somatice
multiple şi disgenezie gonadală, condiţionat de absenţa unui cromozom de sex sau de o
anomalie structurală a unuia dintre cei doi cromozomi de sex X. Factorii care
condiţionează non-disjuncţia sunt necunoscuţi. Vârsta părinţilor nu pare să aibă niciun rol
 Semne şi simptome
> pubertate întârziată
> sterilitate. Cu toate acestea, datorită tehnicilor moderne, multe femei cu sindrom
Turner au reuşit să ducă până la capăt o sarcină. Prin donarea de ovule, aceste femei au
putut să devină mame purtătoare. Sarcina prezintă o serie de riscuri pentru femeile cu
această anomalie cromozomială: complicatii cardiovasculare, printre care disectia si
ruptura de aortă. De asemenea, riscul de avort spontan sau de aparitie a unor defecte
congenitale (sindrom Turner, sindrom Down) este crescut.
> amenoree primară (absenta mesntruatiei)
> limfedeme congenitale la nivelul mîinilor si picioarelor
> disgenezie gonadală, mucoasă vaginală uscată
> rinichi în potcoavă
> obezitate
> diabet tip I în copilărie şi diabet tip II la maturitate
> hemoragii gastrointestinale datorate malformatiilor vasculare
> malformatii cardiovasculare: coarctatie de aortă, bicuspidie de aortă, disectie de aortă
la maturitate
> hipotiroidism, datorită aparitiei anticorpilor antitiroidieni
> sâni putin dezvoltati
> modificări de sella turcica (saua turcească)
> luxatie congenitală de sold
> tulburări de vedere, glaucom, cataractă, retinită, discromatopsie
> infectii ale urechii (frecvent otită medie), hipoacuzie (surditate)
> IQ în limite normale
 Examen clinic
Femeile cu sindrom Turner au un fenotip clinic specific: talie mică (datorate lipsei
genei SHOX de pe cromozomul X), fată triunghiulară, fante palpebrale
antimongoloide, epicantus, ptoză palpebrală, hipertelorism, xeroftalmie, strabism,
ambliopie, urechi jos inserate, maxilar îngust, micrognatie, palat ogival, eruptie
dentară întârziată, dinti supranumerari, dinti geminati, gât palmat (pterigium coli),
implantarea joasă a firelor de păr pe ceafă, cutis laxa (pierderea pliurilor cutanate),
torace în scut, cubitus valgus (malformatii ale articulatiei cotului), metacarpianul IV
scurt, unghii hipoplazice si convexe, nevi pigmentari. IQ-ul este normal. Există însă
o variantă a acestui sindrom, sindromul Turner X-Ring (cromozom X inelar – apare
prin ruperea segmentelor terminale ale ambelor brate ale cromozomului care se
pierd, iar portiunile cromozomiale rămase se unesc, formând un inel) care este
asociat cu retard mintal.

Investigaţii
> cariotipare
> evidentierea corpusculului Barr în celulele mucoasei bucale prin metoda
Sanderson-Stewart (în sindromul Turner, corpusculul Barr lipseste)
> detectarea valorii gonadotrofinelor care va fi peste limita normalului
> teste de functionalitate tiroidiană
> teste de evaluare a metabolismului glucozei
> metode imagistice pentru detectarea anomaliilor organice
> audiologie
 Tratament
> hormon de crestere, steroizi anabolici pentru stimularea creşterii
> terapie de substituie cu estrogeni, pentru stimularea dezvoltării
caracterelor sexuale secundare
> terapie de substitutie cu hormoni tiroidieni în cazul asocierii cu
hipotiroidia
> antihipertensive, la persoanele cu malformatii cardiace ce au
dezvoltat hipertensiune arterială
> tehnici de reproducere moderne, prin care femeile cu sindrom
Turner pot deveni mame purtătoare

Complicaţii
Apar ca urmare a defectelor cardiace congenitale, cele mai de temut
fiind disectia si ruptura de aortă.

Prognostic
Prognosticul este bun, speranta de viată este mai mică decât media
dar poate fi îmbunătătită prin atentia acordată bolilor cronice
asociate.
 Sdr klinefelter
 Ce este sindromul Klinefelter?
Sindromul Klinefelter este o anomalie cromozomiala care afecteaza
doar persoanele de sex masculin. El este cauzat de prezenta in plus a
unui cromozom X.

 cromozomii sexuali, determina sexul unei persoane. Ambii cromozomi

sexuali ai femeii sunt cromozomi X - XX. Barbatii au un cromozom X
si unul Y - XY. Cei 2 cromozomi sexuali determina de asemenea
fertilitatea si caracteristicile sexuale specifice sexului.
Sindromul Klinefelter se intalneste la 1 dintre 500-1000 de nou-nascuti.
Cromozomul X in plus poate proveni atat de la tata cat si de la mama.
Daca femeia ramane insarcinata dupa varsta de 35 ani are sanse mai
mari sa nasca un copil cu acest sindrom. Afectiunea nu este ereditara.
 Care sunt simptomele?
Nu exista semne ale acestei afectiuni pana la pubertate. In aceasta perioada, baietii cu sindromul
Klinefelter nu au o crestere a nivelului testosteronului, care apare in mod normal in aceasta
perioada a vietii.
Datorita nivelului scazut de testosteron, baietii cu sindromul Klinefelter pot avea:
- Pilozitate scazuta in general
- o musculatura slab dezvoltata
- ginecomastie (hipertrofie difuza a glandelor mamare la barbat)
- o inaltime mai mare decat ceilalti barbati din familia sa - poate avea membre inferioare mai
lungi, umerii ingusti si bazinul lat.
Baietii cu sindromul Klinefelter au testicule mai mici decat normal si in general pot fi infertili,
iar pentru a procrea este nevoie de tehnici speciale de fertilizare.
Afectarea mentala, emotionala si comportamentala
Cei ce sunt afectati de acest sindrom par sa aiba abilitati reduse in urmatoarele domenii:
- probleme in dezvoltarea limbajului: acestia au dificultati in dezvoltarea limbajului si au un
vocabular destul de sarac
- incetinirea procesului de gandire, dificultati in rezolvarea unor probleme sau in abilitatea
intocmirii unui plan
- dificultati in controlul impulsurilor
- un timp de raspuns mult mai mare
- dificultati in rezolvarea simultana a mai multor sarcini.
Ei pot avea si o serie de probleme emotionale, mergand de la un comportament rusinos si imatur
pana la anxietate si agresivitate. De asemenea ei pot avea probleme in integrarea lor sociala,
ceea ce duce la o serie de probleme la scoala sau in alte ocazii ce implica socializarea. Este un
risc pentru dezvoltarea unor afectiuni psihiatrice, cum ar fi anxietatea, depresia, abuzul de alcool
sau droguri.
 Trisomia 13
 Sindromul Patau, numit si trisomia 13, este o afectiune congenitala
caracterizata de prezenta in plus a unui cromozom 13. Cromozomul
in plus determina numeroase malformatii fizice si mentale, in
special afectiuni cardiace
 Unii copii se pot nasc cu mai mult de 46 de cromozomi din cauza
unor probleme ale spermatozoizilor sau ovulului; sau din cauza
mutatiilor care apar dupa ce spermatozoidul se uneste (fuzioneaza)
cu ovulul pentru a forma embrionul.
 Afectiunea, numita trisomie, apare atunci cand 3 in loc de 2 copii
ale unui cromozom sunt prezente la un embrion uman in dezvoltare.
 Cromozomul 13 in plus nu este singura cauza a sindromului Patau.
 Trisomia 13 apare la unul din 10.000 de copii nou-nascuti. In
majoritatea cazurilor aceasta afectiune nu se mosteneste, ci este
rezultatul unei malformatii a diviziunii celulare care apare dupa
fecundare.
 Cauze si simptome
 Severitatea simptomelor sindromului Patau variaza in functie de
malformatia cromozomiala, de la foarte grave la aspect aproape normal al
copilului.
 Trisomia 13 completa, care este prezenta in majoritatea cazurilor, duce la
cele mai grave si numeroase malformatii interne si externe. Frecvent
creierul nu se divide in emisfere, iar capul capata un aspect neobisnuit de
mic (microcefalie). Maduva spinarii se poate exterioriza din cauza unei
malformari a coloanei vertebrale.
 Copiii care supravietuiesc copilariei prezinta un retard mental accentuat si
atacuri de cord.
 In cazuri foarte rare sindromul Patau poate exista impreuna cu sindromul
Klinefelter sau alte anomalii cromozomiale.
 Dezvoltarea incompleta a nevrului optic si nervului olfactiv apare adesea
impreuna cu afectarea cerebrala descrisa mai sus. Ochii pot fi neobisnuit de
mici (microftalmie), si un ochi poate fi absent (anoftalmie). Uneori ochii
sunt foarte apropiati (hipotelorism) sau chiar fuzionati intr-o singura
structura. Dezvoltarea incompleta a oricaror structuri din interiorul ochilor
(coloboma) si incapacitatea retinei de a se dezvolta normal vor produce de
asemenea probleme vizuale. Nou-nascuti afectati de sindromul Patau pot fi
de asemenea surzi (partial sau total) si predispusi la infectii otice.
 Trasaturile faciale ale persoanelor afectate par aplatizate. Urechile sunt de obicei
malformate si jos inserate. Frecvent un copil cu trisomie 13 prezinta o despicatura
labiala sau palatina, si limba despicata. Alte trasaturi fizice caracteristice afectiunii pot
include gat scurt si gros, cu hemangioame pe ceafa, degete in plus, degete flectate in
palma, calcaie proieminente, coaste lipsa, amprente modificate, malformatii genitale
(testicule necoborate, un scrot anormal dezvoltat, forma anormala a uterului).
 In majoritatea cazurilor copiii afectati de acest sindrom prezinta insuficienta respiratorie
si defecte cardiace ce includ: defecte de sept atrial si ventricular (gauri intre camerele
inimii), vase de sange malformate care cauzeaza o directie anormala a curgerii sangelui,
plasarea inimii in partea dreapta a toracelui. Rinichii si tractul gastro-intestinal sunt de
asemenea afectate cu chisturi. Aceste defecte sunt frecvent severe si pun in pericol
viata.
 Trisomia partiala a segmentului distal al cromozomului 13 este de obicei mai putin
grava decat cea totala. Dar cauzeaza de asemenea simptome destul de grave si un aspect
facial specific cu nas scurt si lat, o distanta mare intre nas si buza superioara, spancene
paroase, hemangioame pe frunte.
 Trisomia partiala a segmentului proximal al cromozomului 13 este mai putin fatala.
Este asociata cu o varietate de trasaturi faciale ca: nas lat, buza superioara scurta.
Ambele forme de trisomie partiala duc la retard mental sever.
 Dupa varsta de o luna, alte simptome care apar la acesti copii sunt: constipatie si
dificultati in hranire, reflux gastro-esofagian, rata scazuta de crestere, curbarea coloanei
spinarii, hipertensiune arteriala, infectii ale sinusurilor, infectii ale tractului urinar,
infectii ale ochilor si urechilor.
 Diagnostic
 Sindromul Patau este detectabil in cursul sarcinii prin
ecografie, amniocenteza si prelevarea de monstre din
vilozitatile corionice. La nastere numeroasele
malformatii ale nou-nascutului indica posibilitatea unei
anomalii cromozomiale.
 Trisomia 13 este diagnosticata prin determinarea
cariotipului sau alta procedura de examinare a tiparului
genetic. Determinarea cariotipului implica separarea si
izolarea cromozomilor prezenti in celulele prelevate de
la pacient. Cei 22 de cromozomi autozomi se identifica
dupa marime, de la cel mai mare la cel mai mic.
Cromozomii sexuali de asemenea se identifica.
Diagnosticul de sindrom Patau este confirmat de
prezenta a 3, in loc de 2, copii ale cromozomului 13.
 Tratament
 Pentru copii nascuti cu malformatii severe si ireversibile nu exista tratament.
 Insa, copiii cu prognostic mai bun necesita tratament medical pentru a
corecta malformatiile structurale si complicatiile asociate acestor
malformatii. Pentru problemele nutritionale (de hranire) se pot folosi diferite
pozitii, tehnici speciale si formule alimentare. Se poate efectua alimentatia
prin sonda, ceea ce reprezinta introducerea unei sonde in stomac.
Malformatiile structurale cum ar fi buza si palatul despicat pot fi corectate
prin interventii chirurgicale.
 Diete speciale, aparate pentru auz si vedere pot fi folosite pentru a atenua
simptomele sindromului Patau. De asemenea se poate recurge la diferite
terapii.
 Prognostic
 Supravietuirea pana la varsta adulta este foarte rara.
 Majoritatea supravietuitorilor prezinta grave dizabilitati psihice si fizice.
Insa, capacitatea de invatare a copiilor cu trisomie 13 difera de la caz la caz.
 Copiii mai mari pot fi capabili sa mearga cu sau fara cadru. Este posibil
totodata sa inteleaga cuvinte si fraze, sa execute comenzi simple, sa
foloseasca putine cuvinte si semne si sa recunoasca persoanele din jur.
 Trisomia 18 sdr edwards
 Definiţie clinică
 Trisomia 18 este o boală cromozomială foarte gravă caracterizată printr-un sindrom
plurimalformativ datorat prezenţei unui cromozom 18 suplimentar. Majoritatea embrionilor
cu trisomie 18 sunt avortaţi spontan în primele două trimestre ale sarcinii. Boala a fost
descrisă de către Edwards şi colaboratorii şi de aceea se întâlneşte şi sub denumirea de
sindrom Edwards.
 Frecvenţa bolii
 Trisomia 18 este o boală rară. Prevalenţa sa este estimată la 1 la 8000 de naşteri, fetele fiind
mai frecvent afectate decât băieţii.
 Aspecte genetice
 Majoritatea copiilor (94%) care se nasc cu sindrom Edwards vor avea din punct de vedere
citogenetic o trisomie 18 liberă, omogenă (3 cromozomi 18 în toate celulele organismului ) iar
restul vor avea trisomie 18 în mozaic (prezenţa de celule trisomice alături de celule normale)
sau trisomie parţială 18q.
 Prezenţa cromozomului suplimentar este consecinţa unui accident de diviziune celulară care
are loc cel mai adesea în gametogeneza maternă, vârsta maternă avansată fiind un factor
favorizant.
 Semne clinice
 Trisomia 18 poate fi suspectată încă din viaţa intrauterină când se observă:
retard de creştere intrauterină, chiste de plexuri coroide, anomalii cardiace,
lichid amniotic în exces sau călcâiul sub formă de „piolet”.
 În perioada neonatală principalele semne clinice sunt:
 • greutate mică la naştere
 • occipitalul proeminent
 • microcefalie,micrognaţie
 • hipertonie musculară,contractură caracteristică la nivelul mâinii
 • haluce în dorsiflexie
 • urechi jos inserate,cu pavilionul modificat(aspect de urechi de „faun”)
 • episoade de apnee şi tulburări de deglutiţie
 • fisură de palat sau palat ogival
 • retard mintal sever
 • defect de sept ventricular
 • rinichi în potcoavă
 • stenoză pilorică
 • dehiscenţă diafragmatică
 • anomalii ale dermatoglifelor :arcuri pe pulpa degetelor mâinii.
 Stabilirea diagnosticului. Metode de diagnostic
 Trisomia 18 poate fi suspicionată pe baza semnelor clinice vizibile fie în viaţa
intrauterină, fie în perioada neonatală. Diagnosticul de certitudine este adus de analiza
cromozomilor prin bandare G.
 Sfat genetic
 Riscul de recurenţă al bolii este foarte mic şi se estimează a fi în jur de 0,5-1%. Pentru
mamele a căror vârstă depăşeşte 37 ani riscul pentru trisomia 21 depăşeşte riscul pentru
trisomia 18.
 Diagnostic prenatal
 Sindromul Edwards beneficiază de posibilitatea unui diagnostic prenatal care poate fi
realizat prin mai multe metode:
 • ecografia în primul trimestru poate detecta prezenţa unui edem nucal
 • screening-ul seric matern în primul trimestru (dozarea βHCG şi a PAPP-A)
 • screening-ul seric matern în trimestrul II(dozarea AFP, βHCG şi a UE3)
 • ecografia morfologică în trimestrul IIcare poate vizualiza anomaliile cardiace, defectele
de tub neural, retardul de creştere intrauterină
 • biopsia de vilozităţi coriale sau amniocenteza, urmate de analiza cromozomilor fetali.
 Evoluţie şi prognostic
 Sindromul Edwards este o boală foarte gravă cu prognostic rezervat, doar 5% dintre copii
supravieţuiesc vârstei de 1 an. 70% dintre decese sunt datorate stopului cardio-respirator.
Supravieţuirea pe termen lung este excepţională, există riscul apariţiei tumorii Wilms şi a
hepatoblastomului, iar retardul mintal este sever.
 Evoluţie şi prognostic
 Sindromul Edwards este o boală foarte gravă cu prognostic
rezervat, doar 5% dintre copii supravieţuiesc vârstei de 1 an.
70% dintre decese sunt datorate stopului cardio-respirator.
Supravieţuirea pe termen lung este excepţională, există riscul
apariţiei tumorii Wilms şi a hepatoblastomului, iar retardul
mintal este sever.
 Posibilităţi de tratament, îngrijire şi urmărire
 Trisomia 18 nu are tratament curativ. Fiind o boală foarte
gravă pacienţii au nevoie de îngrijire specială într-o unitate
spitalicească de terapie intensivă. Pentru cei care
supravieţuiesc pe termen lung:
 • corecţii chirurgicale ale anomaliilor congenitale;
 • kinetoterapie;
 • consiliere psihologică;
 • consult genetic.
 Mola hidatiforma
 Mola reprezinta o particularitate a dezvoltarii embrionare in care in mod paradoxal
apare o sarcina fara embrion (sarcina molara) in care se dezvolta numai tesutul
placentar. De fapt exista doua tipuri de mola: completa, in care nu exista embrion ci
numai tesut placentar, si incompleta, in care exista doar un rudiment de embrion si in
rest tesut placentar.

Mola completa apare din fecundarea unui ovul lipsit de nucleu de catre doi
spermatozoizi, rezultand un organism denumit androgenot, adica cu material genetic
provenit doar de la tata. Natura insa nu permite obtinerea unui organism mamifer fara
aportul genetic al ambilor parinti. Genetica mendeliala sustine ca cromozomii mosteniti
de la mama trebuie sa fie identici functional cu cei mosteniti de la tata, astfel ca ar fi
normal ca celula euploida alcatuita din 46 cromozomi proveniti numai de la tata (cu
material exclusiv patern) sa poata sa se dezvolte normal. Imposibilitatea acestui fapt isi
are explicatia in existenta unui fenomen genetic recent descoperit, in care anumite gene
provenite de la mama sunt inactivate, rezultand un numar anormal de cromozomi in
timp ce genele omologe provenite de la tata sunt active. Fenomenul este prezent si
invers, adica gene omologe inactive la tata sunt active pe cromozomii materni omologi.
 La mamifere copilul se dezvolta in organismul matern.
Deci tatal nu are nici un fel de control asupra soartei
copilului sau (care ii poarta genele). Totul se afla sub
control matern. Interesul tatalui este ca copilul sau sa
profite la maxim de resursele materne in timp ce interesul
matern este ca ea sa isi pastreze resurse si pentru alte
sarcini concomitente sau ulterioare. In consecinta tatal
are active genele care promoveaza placentatia in timp ce
mama isi activeaza genele care dezvolta embrionul. In
mola, neexistand gene materne ori nu se formeaza deloc
embrionul ori acesta este defectuos format. In consecinta
se formeaza doar tesut placentar. Acesta poate sa fie
relativ bine tolerat de mama, formand mola simpla, sau
acesta poate degenera si sa formeze un tip de cancer
denumit coriocarcinom.
 Saptamana a 2 a
 Se continua implantarea si se sfarseste;
 Discul embrionar devine bilaminar;
 Apare circulatia uteroplacentara;
 Apar primele membrane embrionare.
 Sfarsitul implantarii
 Blastocistul se include complet in endomerul
uterin;
 Din ziua a 9 a intreg blastocistul este acoperit de
un strat gros de sincitiotrofoblast;
 In ziua a 10 a includerea embrionului este
completa si se numeste implantare interstitiala
 Circulatia uteroplacentara
primitiva
 In ziua a 9 a apar vacuole in sincitiotrofoblast, intai la
polul embrionar numite lacune trofoblastice ;
 Capilarele endometriale de langa sincitiotrofoblast se
extind si formeaza sinusoidele materne;
 Lacunele trofoblastice se anastomozeaza cu sinusoidele
materne si formeaza in zillele 11 13 o retea lacunara de
intercomunicare care contine sange matern, secretie
uterina si resturi celulare ce au ca rol aprovizionarea
tanarului embrion cu oxigen si substante nutritive precum
si eliminarea produsilor nefolositori, stabilind circulatia
uteroplacentara
 pregastrularea
 Modificari care preced gastrularea (formarea
discului trilaminar;
 In ziua 8 embrionul are 2 straturi distincte:
ectodermul primar si endodermul primar;
 Apariia cavitatii amniotice primare care are:
plafon format din celule numite amnioblase si un
planseu cu celule numite epiblaste. Aceasta
caviate este initial mica dar in sapt 8 acopera
embrionul.
 Aparitia sacului vitelin
 Cavitatea blastocistului devine sacul vitelin
primar
 Dezvoltarea mezodermului
extraembrionar:
 In ziua 12-13 se formeaza mezodermul extraembrionar, a carei
origine este inca neprecizata;
 Din ziua 12 mezodermul incepe sa se organizeze pt a forma 2
straturi;
 Se formeaza cavitatea corionica;
 Embrionul cu cavitate amniotica si sacul vitelin este suspendat
in cavitatea corionica printr-un pedicul gros numit pedicul
embrionar de mezoderm;
 Mezodermul extraembrionar prezinta: mezoderm somatopleural
care inveleste cavitatea amniotica, mezoderm splanhnopleural
care acopera sacul vitelin, lama corionica, pedicul de legatura.
 Aparitia sacului vitelin secundar
 In ziua 12 migreaza un strat de celule cu origine
necunoscuta ce va forma in ziua a 13 a sacul
vitelin secundarsau sacul vitelin definitiv;
 Acesta este o structura cu mare importanta pt
embrion pana in sapamana a 4 a , mai tarziu se
mareste in afara embrionului in dezvoltare si
dispare inainte de nastere
 Comentarii clinice
 Implantarea anormala: are loc inafara uterului = sarcina
ectopica. De obicei embrionul moare se declanseaza o
hemoragie materna grava in luna a 2 de sarcina;
 Ocazional blastocistul se implanteaza in regiunea
orificiului intern al uterului rezultand placenta praevia .
Aceasta poate determina sangerari masive in a doua
perioada a sarcinii si nasterii;
 In sacul vitelin secundar se pot gasi resturi endodermice
de tip formator intestinal, ce pot fi precursorii tesutului
hepatic, placentar si al tumorilor (teratoame)
 Saptamana 3
 În a treia săptămână se petrec importante transformări la nivelul
discului embrionar. Evenimentele care se petrec la acest nivel în
cursul acestei săptămâni definesc gastrulaţia cu formarea celei
de-a treia foiţe embrionare.
 Între ectoblast şi endoblast prin îngroşarea endoblastului va lua
naştere a treia foiţă numită mezodermică. Este stadiul de gastrulă
în care oul devine tridermic. La sfârşitul gastrulaţiei oul este
simetric.
 Se dezvolta tubul neural si somitele;
 Mezodermul are rol important in formarea sangelui;
 Endodermul care captuseste sacul vitelin produce proteine serice
si da nastere celulelor germinale care vor popula gonadele;
 Evenimentele din aceasta saptamana pregatesc terenul pentru
perioada organogenezei
 Corespunde celei de a cincia saptamani de la prima zi a ultimei
menstruatii , deci aproximativ S3 din momentul conceptiei. Se
caracterizeaza prin aparitia primelor semne de sarcina.
 are drept finalitate formarea ectodermului sau ectoblastului,
mezodermului (mezoblastului), endodermului(endoblastului) –
cele trei foite primitive fundamentale a embrionului.
Din aceste foite se vor dezvolta toate organele, sistemele,
tesuturile viitorului fat.
La nivelul epiblastului care are un pol caudat si unul cranial, apare
prin migrare cel spre polul caudal, linia primitiva. Linia primitiva
care pe masura ce migrarea progreseaza spre polul cefalic se
adanceste si devine in Z16 sant primitiv. Extremitatea anterioara a
liniei poarta numele de fosa primitiva si ea va fi limitata de o
proeminenta circulara ce poarta numele de nodul primitv Hensen.
 Linia primitiva defineste axul longitudinal si simetria viitorului
organism.
 Linia primitiva este formata di n santul primitiv, nodulul primitiv
si gropita primitiva
Formarea endodermului definitiv si a
mezodermului intraembrionar
 Ziua a 18-a(a 17-a) . Celulele epiblastice prolifereza,
migreaza prin santul primitiv si se infiltreaza intre
epiblast si hipoblast. Astfel ia nastere viitorul endoderm.
Ziua 18-a (a 19-a)Celulele epiblastice migreaza prin linia
primitiva spre spatiul dintre epiblast si endoderm si va
forma astfel un complex numit mezoderm intraembrionar.
Dupa edificarea caruia epiblastul devine ectoderm.
Din acest moment vorbim de un embrion trilaminar cu
straturi derivate toate din epiblast : ectoderm,mezoderm si
ectoderm.
 Evolutia endodermului:
Din endoderm se vor forma urmatoarele structuri:
- stratul epitelial al tubului digestiv cu exceptia
cavitatii orale, faringelui si portiunii terminale a
rectului;
- toate celulele glandelor anexe tubului digestiv
(inclusiv ficatul si pancreasul)
- epiteliul tubei auditive, cavitatii timpanice,
traheei, bronhiilor, alveolelor pulmonare, vezicii
urinare, prima portiune a uretrei, folicull
glandelor tiroide si ai timusului;
 Evolutia ectodermului:
Din eectoderm se vor forma:
- sistemul nervos
- corneea si cristalinul
- receptorii senzitivi epidermici
- celule pigmentare
- tesutul conjunctiv ala ectremitatii cefalice
- epidermul cutanat si structurile derivate(foliculi
pilosi, glande sudoripare)
- epiteliul care tapeteaza cavitatea orala si anusul
- glandele mamare
- medulosuprarenala
- smaltul dentar
- epiteliul glandei pinealae si a celei pituitare;
Evolutia mezodermului:
Formeaza:
- notocordul
- sistemul osos
- sistemul muscular
- stratul muscular al stomacului si intestinului
- sistemul excretor
- sistemul limfatic si circulator
- sistemul reproducator(cu exceptia cel germinale)
- dermul pielii
- fasciile care captusesc cavitatile corpului
- cortexul glandei suprarenale;
Celulele mezodermice migreaza cranial de linia
primitiva si formeaza o masa compacta de celule
mezodermice care poarta numele de placa precordala.
Un grup de celule de la nivelul liniei primitive migreaza
posterior de aceasta si formeaza o a doua masa de celule
mezodermice numite proce notocordal; Celulele liniei
primitive incep sa involueze treptat, aceasta ramanad
sub forma unei mase numita eminenta caudala. Linia
primitiva va disparea in Z28 de viata intrauterina iar din
eminenta caudala se vor dezvolta structurile
mezodermice caudale si portiunea caudala a tubului
neural.
 Formarea notocodului
Prin proliferarea celulara a extrem craniale a
nodulului lui Hense se formeaza procesele
notocordale. Suprafata ventrala a procesului
notocordal fuzioneaza cu endodermul subiacent,
ceea ce permite ca timp de o zi cavitatea amniotica
sa comunice cu vezica ombilicala printr-un canal
numit canal neuroenteric. Acest canal apare in Z20.
Tesutul notocordal inclus in endoderm devine placa
notocordala in Z21. Incepand din Z22,23,24 placa
notocordala se retrage in mezoderm formand o
structura cilindrica ce poarta numele de notocord.
Notocordul are un rol esential in formarea corpilor
vertebrali si el va persista la adult sub forma de
nucleu pulpos al discului intervertebral.
 Concomitent la nivelul ectodermului se
diferentiaza doua depresiuni : una la extremitatea
craniala, anterior de placa precordala, cealalalta la
extremitatea caudala, posterior de linia primitiva.
In Z22,23 ectodermul si endodermul corespunzator
acestor arii, fara mezoderm, fuzioneaza si formeaza
doua membrane care vor obtura cele 2 extremitati
ale tubului digestiv. La polul cranial membrana
orofaringiana, la polul caudal membrana cloacala.
Membrana orofaringiana se va dezintegra in S4 si
va forma cavitatea orofaringiana iar membrana
cloacala se fragmenteaza in S7 si dispare, lasand
orificiile anal, uretral iar la femei vaginal.
 Concomitent cu disparitia liniei primitive celulele
mezodermice migreaza lateral si formeaza 3 condensari:
mezodermul par;axial, mezodermul intermediar, placa
mezodermica laterala.
Din mezodermul paraxial se vor diferentia :
- scheletul axial
- musculatura voluntara
- o portiune din dermul pielii;
Din mezodermul intermediar:
- ductele ureniene : oviductul si uterul respectiv o parte din
sistemul genital feminin
- mezonefrosul: rinichii, ovarul si testicolul;
Din placa mezodermica laterala:
- mezodermul somatopleural – din care se vor forma
tesuturile conjunctive ale peretilor corpului si membrelor
- mezodermul visceropleural – din care se vor forma
mezenterul, cordul, si vasele sangvine;
Concomitent cu disparitia liniei primitive celulele mezodermice
migreaza lateral si formeaza 3 condensari: mezodermul
par;axial, mezodermul intermediar, placa mezodermica laterala.
Din mezodermul paraxial se vor diferentia :
- scheletul axial
- musculatura voluntara
- o portiune din dermul pielii;
Din mezodermul intermediar:
- ductele ureniene : oviductul si uterul respectiv o parte din
sistemul genital feminin
- mezonefrosul: rinichii, ovarul si testicolul;
Din placa mezodermica laterala:
- mezodermul somatopleural – din care se vor forma tesuturile
conjunctive ale peretilor corpului si membrelor
- mezodermul visceropleural – din care se vor forma
mezenterul, cordul, si vasele sangvine;
In Z18-19. Mezodermul paraxial formeaza somitomerele care
cu exceptia primelor 7 se vor diferentia in grupuri de
structuri segmentare mezodermice care poarta numele de
somite. Somitomerele 8-10 vor da nastere la somitele 1-3,
restul, se vor edifica cate 3,4 pe zi pana la 37 de perechi de
somite.
Somitele sunt structuri tranzitorii care reallizeaza
organizarea, segmentarea embrionului, contribuie la
restructurarea acestuia si prefigureaza procesul de
metamerie. Din somite, in functie de evolutia lor, se
realizeaza diviziunea segmentara, respectiv metameria
coloanei vertebrale, a tubului nerual, a peretilor trunchiului si
a plastonului condrosternal.
Primele 4 somite evolueaza in regiunea occipitala si participa
la dezvoltarea osului occipital, a oaselor care formeaza
cavitatea nazala, orbita, urechea interna, a muschilor
extrinseci ai globilor oculari si ai limbi;
respectiv
 Urmatoarele 8 somite vor forma viitoarea regiune cervicala
respectiv termina osul occipital, formeaza vertebrele cervicale
si musculatura adiacenta si edifica o portiune din dermul
cervical.
Urmatoarele 12 perechi de somite formeaza viitoarea regiune
toracala, adica, vertebrele toracale, muschii si oasele peretelui
toracic, o parte din dermul toracic, si o parte din peretele
abdominal. Celule ale somitelor cervicale si toracale invadeaza
mugurii membrelor superioare si edifica musculatura acestora.
Urmatoarele 5 somite formeaza prezumtiva regiune lombara:
vertebrele lombare, muschii abdominali, dermul peretilor
abdominali. Celulele somitelor lombare invadeaza mugurii
membrelor inferioare si formeaza musculatura acestora.
Urmatoarele 5 somite : regiunea sacrala: sacrumul, musculatura
asociata si dermul
Ultimele 3 somite formeaza regiunea coccigiana, dar
involueaza.
 Formarea placii neurale.
Placa neurala apare in Z18, in ectodermul axului
mediosagital cranial de fosa primitiva. Celulele
placii neurale se formeaza prin inductia
mezodermului axial subiacent, se aglomereaza si
formeaza placa neurala propriu-zisa. Placa are o
evolutie cranio-caudala si din ea se vor forma
structurile viitorului sistem nervos central. La
polul cranial al placii neurale se va diferentia
creierul, iar la polul caudal, maduva spinarii.
 In S3 se diferentiaza si anexele embrionare:
In Z16 apare in mezoblast o evaginare a endoblastului numita
diverticul alantoidian ce conecteaza embrionul de trofoblast.
Odata cu dezv alantoidei se dezvolta un pedicul de vase
ombilicale care vor inlocu circulatia uteroplacentara cu
viitoarea circulatie feto-placentara.
Placenta. In Z18-21 villozitatile primare corionice se
transforma in vilozitati secundare prin patrunderea traveelero
mezenchimale citotrofoblastice in baza vilozitatilor primare. La
nivelul acestor travee se formeaza insule hematoformatoare
care transf vilozitatile primare in secundare si ulterior, teritare.

Primele 3 saptamani – perioada de risc vital crescut: - poate

muri embrionul
- malformatii
- aparitia gemenilor
- aparitia anomaliilor la nivelul anexelor;
 Sapamana a 4 a
 1.Derivatele ectodermului
-a.Evolutia placii neurale
-b.Formarea tubului nerual
-c.Evolutia crestelor neurale
-d.Citodiferentierea tubului neural
2.Derivatele mezodermului
-a.Evolutia somitelor
-b.Mezodermul intermediar
-c.Placa mezodermica laterala
3.Derivatele endodermului
 In S4 apar caracteristici morfologicele si forma generala a
corpului tipice vertebratelor.
In cursul S4 se termina evenimentele embriogenetice si
debuteaza organogeneza.
Concomitent se deruleaza 2 evenimente majore:
- delimitatrea embrioonului
- formarea mugurilor principalelor organe.
Delimitarea embrionului se desfasoara in 2 directii:
- In sens transversal:
-dezvoltarea rapida a placii neurale in cavitatea amniotica
-dezvoltarea cavitatii amniotice
-unirea marginilor discului embrionar in linie mediana
2-In sens longitudinal:
-dezvoltarea rapida a neuroectodermului pe partea cefalica
-adancirea extremitatii craniale a embrionului care va plonja
pe fata ventrala
-adancire usoara pe partea caudala;
 1.a. Evolutia placii neurale
 La inceputul S4 , extremitatea cefalica sufera un proces de flectare
ventrala (Z22). Acesta fiind locul viitorului mezencefal, flexura
poarta numele de flexura mezencefalica. Partea din viitorul creier
situata cranial fata de mezenecefal poarta numele de
prozencefal(creier anterior). Partea din viitorul creier situata caudal
fata de meznecefal poarta numele de rombencefal(creierul posterior).
Fiecare din aceste vezicule se divide intr-o serie de proeminente –
neuromere, structuri tranzitorii care nu mai pot fi individualizate in
cursul S6.
Se descriu 2 neuromere la nivelul prezumtivului prozencefal, doua la
mezencefal, si 9 neuromere in prezeumtivul rombencefal. Cele 0
segmente rombencefalice sunt formate dintr-o regiune ingustata –
istmul, si 8 rombomere. In Z22 sunt vizibile 4 rombomere, iar in
Z26, se evidentiaza 7 sau 8 rombomere.
 1.b. Formarea tubului neural
 Datorita modificarilor de forma a celulelor si a adeziunii dintre
acestea, placa neurala se invagineaza pe linia mediana, iar
marginie sale se apropie formand santul neural, marginit de
pliurile neurale.Santul neural se dezvolta ca raspuns la inductia
notocordului.
Buzele laterale ale pliurilor neurale fuzioneaza dorsal si
formeaza tubul neural. Acest proces de fuzionare incepe la
nivelul viitoarei regiuni cervicale(somitele 4) si se desfasoara pe
directiile cefalica si caudala.
Extremitatile cefalica si caudala ale tubului neural sunt
deschise, poarta numele de neuropori si realizeaza comunicarea
tubului cu cavitatea amniotica.
Neuroporul cranial(cefalic) se inchide in Z25(stadiul de 18-20
somite) iar neuroporul caudal in Z27(stadiul de 25 somite),
moment in care neurulatia este terminata.
 1.c. Evolutia crestelor neurale
Odata cu fuzionarea pliurilor neurale, celulele de la nivelul varfului
acestora sufera o transformare mezenchimala si formeaza crestele
neurale. Acestea se detaseaza de la nivelul diferitelor segmente ale
placii neurale si migreaza spre zone specifice ale corpului, unde se
diferentiaza intr-o multitudine de structuri.
Crestele neurale ale mezencefalului vor forma:
-tesutul conjunctiv din jurul ochiului in dezvoltare si nervul optic
-muschii irisului si corpului ciliar
-mezenchimul capului cranial fata de mezencefal
Crestele neurale de la nivelul mezencefalului si a partii caudale a
rombencefalului vor forma:
-structuri ale arcurilor fraingiene pe cale de dezv(primordiul
cartilaginos al oaselor nazale, fetei, urechii medii, gatului)
-celulele dermului, tesutul muscular neted si grasimea faciala si
cervicala ventrala
-odontoblastele
-celulele C tiroidiene
Crestele neurale de la nivelul rombencefalului vor forma neuroni si
celule gliale
 1.d.Citodiferentierea tubului neural
Precursorii celor mai multe tipuri celulare ale viitorului
sistem nervos central(SNC) rezulta prin proliferarea
stratului celular neuroepitelial din jurul canalului
neural – stratul ventricular.
 Neuroblastele – vor forma neuronii SNC-ului care vor
migra periferic formand mantaua stratului
neuroepitelial din care se va forma substanta cenusie a
SNC-ului.
 Glioblastele (viitoarele celule gliale) – se diferentiaza
in celule gliale( astrocite si oligodendrocite)
Concluzie
Din ectoderm se formeaza : tubul nerual, crestele
neurale si epidermul care va acoperi tubul neural, odata
format.
 2.Derivatele mezodermului
 2.a. Evolutia somitelor
La inceputul S4 somitele se divid intr-o portiune mezenchimala
medio-ventral (– sclerotom) si o parte dorsala ce se numeste
dermatom(dermatomiotom).
Portiunea mediala a dematomului - se formeaza miotomul, din care
se va dezvolta musculatura segmentului respectiv.
Din dermatom se va forma dermul si tesutul celular subcutanat.
Astfel fiecare somita va contine propriul sclerotom adica o
componenta osoasa si una cartilaginoasa, propriul miotom, adica, o
componenta musculara segmentara proprie, si propriul dermatom,
adica, dermul propriu.
Miotomul si dermatomul propriu-zis formeaza un complex numit
dermatomiotom care contine un nerv segmentar propriu.
 2.b.Mezodermul intermediar
La niv regiunilor segmentare si toracice superioare se vor forma o serie
de aglomerari celulare, numite nefrotoame. Caudal de acestea se
formeaza o masa tisulara nesegmentata – cordonul nefrogenic. Din
ambele structuri se dezvolta unitatile excretorii ale sistemului urinar si
gonadele. 2.c.Placa mezodermica laterala
Mezodermul parietal(sau somatopleural) impreuna cu ectodermul
suprajacent vor forma peretii laterali si ventrali ai corpului.
Mezodermul visceral(sau splanhnopleural) impreuna cu endodermul
subjacent vor forma peretii intestinali. Celulele orientate spre cavitatea
celomica intraembrionara se vor diferentia in membrana seroase
(peritoneu, pleura, pericard)

3.Derivatele endodermului
Principalele organe care deriva din endoderm vor apartine tubului
digestiv. Formarea sa depinde de plicaturarea cefalocaudala(incurbare
longitudinala) si laterala (transversala) a embrionului.
Ca urmare a plicaturarii, comunicarea intre embrion si vezicula
ombilicala se ingusteaza progresiv si devine o structura cilindrica
numita duct omfalomezenteric.
 3.a. Plicaturarea longitudinala
Mai pronuntata in regiunea cervicala si caudala, formeaza un
pliu cefalic in partea anterioara din care se va dezvolta intestinul
anterior. In portiunea caudala va forma pliul caudal din care se
edifica intestinul posterior. Intre cele doua portiuni(intestinul
anterior si posterior) se afla intestinul mijlociu care va comunica
cu vezicula ombilicala prin ductul omfalomezenteric.
Intestinul anterior este obturat de membrana orofaringiana.
Aceasta membrana dispare la sfarsitul S4 si permite
comunicarea intestinului primitiv cu cavitea amniotica.
Intestinul posterior este temporar obturat de membrana cloacala.
b.Plicaturarea laterala(transversala)
-edifica forma rotunda a embrionului
Secundar celor doua plicaturari alantoida devine partial
incorporata in corpul embrionar, nivel la care se va forma
cloaca. Portiunea distala a alantoidei devine pedicul ombilicar
care din luna a cincea se va forma in cordon ombilical.
 Concluzii
Din endoderm se formeaza epiteliul intestinului ,
portiunea intraembrionara a alantoidei si ductul
omfalomezenteric. Dupa S4 si incepand cu S5 din
endoderm se va mai forma epiteliul tractului
respirator, parenchimul glandei tiroide,
paratiroidele, ficatul si pancreasul, stroma
amigdalele si timusul, epiteliul al vezici urinare si
uretra, epiteliul cavitatii timpanice si tuba
auditiva.
 Embriogeneza este terminata, incepe
morfogeneza, si organogeneza, pana la 8
saptamani, moment in care principalele sisteme
organice ale fatului sunt deja constituite.